Sunteți pe pagina 1din 5

Istoria Matematicii

Cum se face ca matematica produs prin excelena al gandirii umane, independent de experiena poate fi atat de admirabil adaptata obiectelor lumii reale?
Albert Einstein

Matematica este un mod de exprimare a legilor naturale, este cel mai simplu i cel mai potrivit chip de a infaia o lege generala sau curgerea unui fenomen, este cea mai perfecta limba in care se poate povesti un fenomen natural. Din punct de vedere istoric, ramurile majore ale matematicii au derivat din necesitatea de a face calcule comerciale, de a masura terenuri si de a predetermina evenimente astronomice cu scopuri agriculturale. Aceste domenii specifice pot fi folosite pentru a delimita in mod generic tendintele matematicii pana in ziua de astazi, in sensul delimitarii a trei tendinte specifice: studiul structurii, spatiului si al schimbarilor. Studiul structurii se bazeaza in mod generic pe teoria numerelor: initial studiul numerelor naturale, numere pare, numere impare apoi numere intregi, continuand cu numere rationale si in sfarsit numere reale, intotdeauna corelate cu operatiile aritmetice intre acestea, toate acestea facand parte din algebra elementara. Studiul spatiului porneste in mod natural de la geometrie, incepand de la geometria euclidiana si trigonometria familiara in trei dimensiuni si generalizata apoi la geometrie neeuclidiana, care joaca un rol esential in teoria relativitatii. Studiul schimbarii este o necesitate mai ales in cazul stiintelor naturale, unde masurarea si predictia modificarilor unor variabile este esentiala. Calculul diferential a fost creat pentru acest scop, pornind de la definitia relativ naturala a functiilor dintre diverse dimensiuni si rata lor de schimbare in timp, metodele de rezolvare ale acestora fiind ecuatiile diferentiale. Din considerente practice, este convenabil sa se foloseasca numerele complexe in aceasta ramura.

La inceput au fost numerele:

Istoria matematicii a inceput odata cu inventarea simbolurilor scrise care desemneaza numerele. Sistemul nostru bine-cunoscut de reprezentare a tuturor numerelor posibile, oricat de mari prin cifrele :0,1,2,3,4,5,6,7,8,9 constituie o inventie relativ recenta, ea a aparut acum circa 1500 de ani. Numerele sunt pretutindeni, ca slujitori discreti,-purtandu-ne mesajele, corectandu-ne ortografia cand scriem, programandu-ne calatoriile de vacanta , supraveghindu-ne bunurile, garantandu-ne ca medicamentele noastre sunt sigure si eficiente. Dar cum a aparut de fapt aceasta enorma industrie numerica? Totul a inceput cu mici semne in lut, in urma cu zece mii de ani, in Orientul Apropiat. Inca de atunci socotitorii tineau evidenta a ceea ce poseda fiecare si in ce cantitate- desi nu se inventase scrisul, existau simboluri pentru numere. Unele erau conice, altele sferice sau ovoidale. Existau de asemenea cilindri, discuri si piramide. Cu trecerea timpului, semneleau devenit mai complicate si mai specializate. Totul s-a datorat faptului ca semnele erau folosite pentru a tine evidenta. Trecutul istoric de la semnele socotitorilor antiti la cifrele actuale este unul lung si indirect. In antichitate, in cadrul civilizatiilor akkadiene, babyloniene, egiptene, chineze si civilizatiile de pe valea Indului, au aparut numere cu 8 cifre scrise cu hieroglife , pentru fiecare unitate de fiecare ordin fiind insiruite ordinele de la stanga la descrescator. De asemenea erau cunoscute numai nr pozitive fara cifra zero si se cunosteau operatii de adunare si scadere doar cu numere naturale. Egiptenii cunosteau fractiile cu numitorul 1. In Grecia antica, matematica, influentata de lucrarile anterioare si de specificatiile filosofice, genereaza un grad mai mare de abstractizare. Notiunile de demonstratie si de axioma apar in aceasta perioada. Apar doua ramuri ale matematicii, aritmetica si geometria. In secolul al III-lea i.Hr., Elementele lui Euclid rezuma si pun in ordine cunostintele matematice ale Greciei antice, reprezentand primul pas al dezvoltarii numerelor irationale. In Mesopotamia apar probleme de aproximatie apoi, civilizatia islamica a permis conservarea mostenirii grecesti si reunirea ei cu descoperirile din China si India,ducand la aparitia in faza incipienta a numerelor irationale sub forma geometrica(prin introducerea functiilor trigonometrice). De asemenea, in aceasta perioada sunt inventate combinatorica, analiza numerica si algebra liniara. Pitagora inoveaza prin introducerea inaltimii in geometrie, metoda falsei pozitii si ecuatii de gradul I in algebra. In timpul Renasterii, cercetarea matematica se concentreaza in Europa. Calculul algebric se dezvolta ca urmare a lucrarilor lui Franois Vite

si Ren Descartes. Newton si Leibniz au inventat, independent, calculul infinitezimal. In secolul al XVIII-lea si secolul al XIX-lea, matematica cunoaste o noua perioada de dezvoltare intensa, cu studiul sistematic al structurilor algebrice, incepand cu grupurile (variste Galois) si inelele (concept introdus de Richard Dedekind). In secolul al XIX-lea, David Hilbert si Georg Cantor dezvolta o teorie axiomatica asupra cautarii fundamentelor matematice. Aceasta dezvoltare a axiomaticii va conduce in secolul al XX-lea la definirea intregii matematici cu ajutorul unui singur limbaj: logica matematica. Secolul XX a fost martorul unei specializari a domeniilor matematicii, nasterea si dezvoltarea a numeroase ramuri noi, cum ar fi teoria spectrala, topologii algebrice sau geometrie algebrica. Informatica a avut un puternic impact asupra cercetarii. Pe de o parte, a facilitat comunicarea intre cercetatori si raspandirea descoperirilor, pe de alta, a constituit o unealta foarte puternica pentru testarea teoriilor.

Alexandru Ghika (1902-1964)


S-a nascut in Bucuresti la 9/22 iunie 1902, facand parte din vechea familie a Ghikulestilor. scoala primara si trei clase secundare le-a facut in Bucuresti (Liceul Lazar), dupa care a plecat, in 1917, impreuna cu familia, la Paris. Aici urmeaza restul claselor secundare la Liceul "Saint-Louis", trecand bacalaureatul in iulie 1920. In toamna aceluiasi an se inscrie la Universitatea din Paris, Facultatea de stiinte. In 1922, adica la varsta de 20 de ani, isi ia la Sorbona licenta in matematici, cu certificatele: calcul diferential si integral, mecanica rationala si astronomia aprofundata. La Sorbona si la College de France audiaza toate somitatile din acel timp. Simultan pregateste constiincios teza de doctorat

in matematici, cu subiectul: Sur le Fonction de caree somable le long des contours de leur domaines d'holomorphisme et leur applications aux ecuations differentiales lineares d'ordre infini. Dupa trecerea doctoratului se reintoarce in tara. Cariera universitara si-o incepe ceva mai tarziu, caci abia in noiembrie 1932 este numit asistent la catedra de teoria functiilor de la universitatea din Bucuresti, catedra al carei titular era Dimitrie Pompei. A predat neintrerupt analiza funcionala i teoria funciilor, pina in ultimul an al vieii sale (confereniar din 1935, iar din 1945 profesor). A fost un dascal sever, dar extrem de inzestrat, apreciat de studenii sai pentru claritatea expunerilor i pentru ceea ce in matematica se numete elegana" demonstraiilor sale. Printre cei care-i urmau cursurile, se spunea adesea: Gindurile prind aripi cind vorbete profesorul". La toate acestea se adaugau sobrietatea, distincia i corectitudinea sa, deopotriva exemplare. Studenii din primul an erau la inceput surprini de faptul ca scria cu mina stinga, iar pe cea dreapta o mica anevoie. Colegii mai virstnici le deslueau insa taina: profesorul era un drume i vinator pasionat, deinator al unor trofee care ii faceau cinste, dar cu ani in urma un urs ranit ii strivise braul drept, aa incit cu greu il putea folosi; nu renunase insa la vinatoare i avea o puca cu tragaciul adaptat pentru mina stinga! Profesorul Alexandru Ghika, preuit pentru meritele sale, a fost membru corespondent al Academiei de Stiinte din Romania,fiind membru corespondent al acesteia (din 1935), iar mai tarziu, in 1938 a fost ales membru titular. Din 1955 pana in 1963 a fost membru corespondent al Academiei R.P.R., la sectia de stiinte matematice si fizice, iar de la 20 martie 1963 a fost inaintat membru titular al acestei academii, la aceeasi sectie. De la infiintarea Institutului de matematica al Academiei si pana la deces, Ghika a fost seful sectiei de analiza functionala din acest institut. A fost distins cu Ordinul 23 August" i Ordinul Muncii" i a condus intre 1949 i 1964 o secie a Institutului de Matematica, iniiind aici cercetari de mare valoare. De altfel, el este recunoscut unanim ca intemeietor al colii romaneti de analiza funcionala i tot el a introdus cel dintii in mod sistematic analiza funcionala ca obiect de predare in invaamintul superior. Ghika, scrie istoricul matematicii romaneti George t. Andonie, a stapinit mijloacele fine ale creaiei matematice, pe care le-a minuit abil, in domeniile cele mai inalt speculative ale analizei matematice moderne." Adevarat deschizator de drumuri in specialitatea sa, a introdus in matematica noiuni noi, pe care tratatele de pretutindeni le folosesc in mod curent. Mai multe domenii ale matematicii ii datoresc de asemenea contribuii importante. Au ramas in urma sa 103 studii publicate in reviste de specialitate din ara i strainatate, care cuprind noutaile aduse de el in tiina, de asemenea 25 de lucrari didactice. Lucrarea sa fundamentala,

Analiza funcionala, a aparut in 1967, dupa moartea sa. A lucrat la aceasta scriere i la alte citeva memorii matematice importante neobosit, cu indirjire, in ultimii ani ai vieii, dei tia ca o boala grea de inima i un cancer in curs de generalizare il condamnau la un sfirit prematur. Al. Ghika i-a preuit intotdeauna creaia mai mult decit viaa, iar opera pe care a lasat-o patrimoniului tiinific nu constituie numai un aport substanial, dar i un punct de pornire pentru noi cercetari i descoperiri.