Caracterizare Ion

Introducere. Romanul Ion apare in anul 1920; prima sa varianta insa dateaza din 1913 si fusese intitulata Zestrea, constituind un proiect abandonat, dar reluat ulterior, in urma unei atente documentari. Imediat dupa publicarea lui, romanul se bucura de aprecierea criticii literare, in special pentru faptul ca reprezinta prima creatie obiectiva din literatura romana, respectand sincronismul, enuntat de Eugen Lovinescu. Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu, din lucrarea Arca lui Noe, este un roman doric. Proza realist obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, lasa viata sa curga. Relatia realitate fictiune. Drama taranului lipsit de pamant, conditiile satului romanesc din ardeal, la inceputul secolului XX, ii sunt cunoscute autorului din copilarie. Vorbele patimase ale unui taran din Prislop, sat al copilariei scriitorului, sarutul pamantului, rusinea fetei bogate sunt elemente de geneza a romanului si apartin unor persoane, din planul realitatii. Insa transfigurarea lor artistica este realizata in conformitate cu viziunea autorului, iar personajul ilustreaza un tip uman, avand un destin si un profil psihologic plasmuit de scriitor dupa logica interna a universului fictional. Personaj principal. Ion este personajul principal, un personaj monumental, a carui existenta este guvernata de verbele a ravni si a poseda. Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean. Intregul roman este organizat in doua parti, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul Pamantului si Glasul Iubirii. Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica reprezinta cele doua obsesii ale personajului principal: averea si iubirea. Conflictul interior, dintre cele doua chemari launtrice, nu il arunca intr-o situatie limita, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan, dar se reflecta, pe plan exterior, in confruntarile cu Vasile Baciu si George Bulbuc. Incadrarea in tipologie. Statutul social, psihologic si moral. Este personaj realist, tipic pentru o categorie sociala taranul sarac care doreste pamant. Personajul realist este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in evolutie. Prin destinul sau tragic, Ion depaseste caracterul reprezentativ si se individualizeaza. Mijloace de caracterizare 1. Personajul este caracterizat in mod direct de catre narator, conturand biografia personajului si elementele de portret moral: mandru si multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet de catre alte personaje: o doamna Herdelea Ion e baiat cumsecade. E municitor, e harnic, e saritor, e istet o preotul Belciug esti un stricat si-un bataus, s-un om de nimic 2. Autocaracterizarea evidentiaza framanarile sufletesti prin monologul interior: Ma molesesc ca o baba naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie 3. Caracterizarea indirecta se realizeaza prin: o faptele care ii evidentiaza trasaturile sale o limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor; foloseste cu naturalete expresii populare (a sta cu mainile in san, a da cu piciorul norocului). Este respectuos cu invatatorul si cu preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. o gesturile si mimica ii tradeaza intentiile: avea ceva straniu in privire, patva nedumerire si un viclesug neprefacut o vestimentatia ii reflecta conditia social de taran, iar numele devine emblematic

Trasaturi Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa se razbune. Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui si il numeste: sarantoc, talhar, hot, fiindca este sarac. Orgolios, posesiunea pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane. La inceput, tot satul este de partea lui si il condamna pe Vasile Baciu, insa dupa bataia cu George, preotul il dojeneste in biserica. Asadar, urmatoarele sale fapte se confunda cu niste trepte ale dezumanizarii. Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, pentru ca acesta fusese inainte al Glanetasilor, marcand astfel inceputul obsesiei : inima ii tremura de bucurie. Faptul ca taranul il cheama la judecata si ca numai jalba scrisa de dascalul Herdelea il scapa de inchisoare nu il sperie. Este viclean cu Ana: o seduce, apoi o instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face o foaie de zestre. Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si hotararea de a obtine pamantul se domolesc. Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu ii trezeste vreun licar de constiinta si nici moartea copilului. Viata lor nu reprezinta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor lui Vasile Baciu.

Instinctul de posesiune asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde altei nevoi launtrice: patima pentru florica. Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. Are revelatia adevaratei fericiri: iubirea, pe care o vrea cu orice pret. Avertismentul Savistei, personaj simbol al traditiei, incluzand normala morala, aduce deznodamantul neindurator. Pedeapsa pentru tot raul produs celor din jur nu poate fi decat una capitala: George il rapune cu cateva lovituri de sapa sub ferestrele Floricai. Drama mortii sale premature este sporita de afirmatia medicului care constata decesul: a fost un om ca otelul, putea sa traiasca o suta de ani, apoi Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag.