Realismul este curentul literar ce neagă idealismul romantic si care reflecta in mod

veridic realitatea sociala intr-un stil obiectiv, oferind iluzia vietii. Astfel, opera realista se
transforma intr-o fresca a unei epoci anume, dar si intr-o monografie a unei lumi observate de
scriitor din perspectiva critica. Temele majore ale literaturii realiste sunt parvenitismul,
imoralitatea, dorinta de putere, conflictul dintre individ si conventiile sociale etc, iar
personajele sunt tipuri umane, dominate de o singura trasatura de caracter.
Publicat in perioada interbelica, intr un context cultural in care se remarca puternicul
conflict dintre traditionalism care promova specificul national si sincronismul lovinescian
care orienta literatura spre modernismul occidental, "Ion" de Liviu Rebreanu este un roman
realist, obiectiv in care mare scriitor roman surprinde prejudecățile morale si sociale din
satul ardelenesc de la inceputul secolului XX.
In opera apar de tehnici narative specifice realismului. Astfel, naratorul este obiectiv,
extradiegetic si omniscient, controland destinul personajelor sale ca un zeu papusar.
Perspectiva narativa este obiectiva, iar focalizarea este zero. De asemenea, se remarca tehnica
detaliului si cea a dublului, dar si simetria compozitionala, deoarece incipitul si finalul sunt
identice prin simbolul drumului care creeaza imaginea unei societati închise din care
personajul nu poate evada.
Tema centrala a romanului o constituie destinul individului care se straduieste sa isi
depaseasca conditia sociala renuntand la principiile morale. Astfel, subiectul operei este unul
specific romanului realist si pune in evidenta dorinta de putere a omului care in final devine o
victima a valorilor din satul traditional, cu valori patriarhale si arhaice.
Actiunea operei este realizata pe conflicte narative exterioare intre cele doua clase
sociale ale satului. Romanul are 13 capitole (cifra fatidica, anticipand destinul tragic al eroului
principal ), grupate in doua mari parti cu titluri sugestive. Prima parte este intitulata ”Glasul
pamantului” si surprinde evolutia protagonistului de la conditia taranului sarac la cea a
taranului cu proprietate. Cea de a doua parte a romanului este intitulata ”Glasul iubirii” si
accentueaza drama personajului principal care devine o victima a propriilor pasiuni.
Opera debutează cu prezentarea cronotopului realist, prin descrierea contextului
spatio-temporal: satul Pripas, in timpul horei duminicale. Aici clasele sociale sunt puse in
antiteza pentru a sublinia drama prin care trece protagonistul. Incipitul romanului este creat pe
doua secvențe esențiale realizate pe tehnica tipic realista a detaliului. Prima secvență narativa
in surprinderea conflictelor exterioare o constituie descrierea drumului care se pierde in satul
Pripas, in agitatia horei duminicale. Simbolul drumului este sugestiv, având rol de anticipare
narativa a destinului dramatic al protagonistului. Drumul urca cu greu pentru ca apoi sa
coboare rapid in sat ca si viata protagonistului care ajunge cu dificultate in grupul social
superior, pentru ca in final sa piarda totul.
Un alt simbol important în incipit este cel al horei care este conceputa de catre scriitor ca o
hora a destinului. Autorul se foloseste de acest simbol pentru a descrie toate grupurile sociale
si relatiile dintre acestea. Dansul este realizat de catre tinerii satului, intre care se remarca
figura impunătoare a lui Ion. La marginea horei, stau taranii saraci, izolati de grupul taranilor
bogati. De departe, grupul intelectualilor (invatatorul Herdelea si familia sa, preotul Belciug)
priveste spectacolul satului fara a se implica in jocul acestuia.
Intriga romanului este realizată de conflictul deschis dintre Ion, ca exponent al clasei
sociale inferioare, si Vasile Baciu, unul dintre tăranii bogati ai satului. Acesta din urma
intentioneaza să o casatoreasca pe fiica sa, Ana, cu George Bulbuc, deoarece face parte din
aceeasi clasa sociala a taranilor cu proprietate, insa Ion o va seduce pentru a intra in posesia
pamanturilor tatălui femeii care, deși este constienta ca traieste o iluzie a iubirii, va intra in
jocul unei pasiuni ce o va distruge.
Constructia conflictelor narative ale operei poate fi urmarita prin intermediul unor
secvente sugestive care descriu evolutia protagonistilor intr-o lume dominata de stereotipuri
ale satului traditional. O secventa importanta este cea in care Ion obtine averea lui Vasile
Baciu in urma nuntii cu Ana, apoi isi priveste pamanturile pe care le imbratiseaza ca pe o
iubita. Episodul este relevant pentru constructia realista a operei, deoarece scena este inspirata
din realitate, scriitorul asistand la un moment in care un taran ingenuncheaza si saruta
pamantul cu pasiune. Aceasta imagine este reprezentata in opera in secventa in care Ion saruta
pamantul, naratorul descriind cu obiectivitate gesturile protagonistului care ”simti un fior
rece, ametitor”, afirmatie care subliniaza obsesia aproape patologica a acestuia.
O alta secventa sugestiva este ilustrata in punctul culminant care contureaza episodul
in care Ana se sinucide, fiind tratata cu violenta atat de sotul care nu o iubeste, cat si de tatal
care o neaga complet. Scena este realizata prin elemente tipic naturaliste, scriitorul observand
in limbaj rece, dur reactiile femeii care regaseste in moarte singura cale de evadare dintr-o
lume in care nu a gasit fericirea.
Finalul romanului surprinde scena violenta a mortii lui Ion care este ucis de George
Bulbuc, dupa ce afla de la Savista ca Florica il insala cu acesta. Secventa narativa este
importanta, deoarece este construita pe simbolul sangelui ce se scurge in pamant, ca un semn
al pactului faustic pe care protagonistul l-a facut pentru a-si depăși conditia sociala. Episodul
subliniaza ironia scriitorului la adresa omului degradat moral, constient de faptul ca moartea
sa este lipsita de sens, absurda, chiar daca toata a viata a trait cu iluzia ca posesia pamantului
il va face fericit. De exemplu, inainte de a se stinge, Ion afirma ”Mor ca un caine!”, fapt care
sugereaza dezumanizarea sa, insignifianța unui destin care s-a prabusit din cauza pasiunilor
marunte. In acelasi timp, scriitorul reia imaginea drumului care iese din satul Pripas ca si cum
destinul lui Ion nu ar conta. Simetria compozitionala a operei ilustreaza un univers izolat, in
care personajele devin victime ale valorilor unei lumi impasibile la dramele individuale.
Astfel, vocea narativa omniscienta se concentreaza pe evolutia lui Ion ca exponent al taranului
ce se confrunta cu limitele morale, culturale si sociale ale satului traditional.
In acelasi timp, polifonia narativa confera compexitatea acestui roman realist in care
scriitorul intersecteza planul narativ al protagonistului cu cel dedicat celorlalte personaje. De
exemeplu, secvente esentiale sunt construite in jurul personajului principal feminin, Ana, fiica
lui Vasile Baciu. Aceasta reprezeinta conditia femeii marginalizate din satul patriarhal. Ea
apare in ipostaza femeii supuse, care doreste iubire, insa care nu primeste decat ura si violenta
din partea tatalui si a sotului. Alte planuri narative sunt construite in jurul unor personaje ce
surprind celelalte dimensiuni sociale ale vietii satului. De exemplu, vocea narativa
omniscienta descrie eforturile lui Zaharia Herdelea de a-si casatori cele doua fiice. Pe langa
acestea, se remarca evolutia unor personaje precum Titu Herdelea sau preotul Belciug.
Ca element de paratextualitate, titlul ales de autor pune in relief personalitatea
puternica a lui Ion, deoarece enuntul titular sintetic poarta numele acestuia, pentru a sugera
faptul ca protagonistul este conceput cu valoare exponentiala. Astfel, Ion, personajul eponim,
este taranul tipic al satului traditional. Numele sau este unul comun si exprima iluziile
marunte ale omului dintr-o societate izolata.
Originalitatea operei consta in stilul specific realismului dur care se imbina cu elementele
naturaliste. Scriitorul observa in stil anticalofil destinul unor personaje tragice care devin
victimele unei lumi inchise, conservatoare. Constructia personajelor este remarcabila, punând
in relief tipuri umane specifice satului traditional romanesc. In acelasi timp, structura operei,
caracterul monografic si vocea narativa omniscienta amplifica modernitatea romanului.
In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman obiectiv in care apar tehnici narative
specifice realismului, dar mai ales teme originale precum conflictul dintre clasele sociale,
marginalizarea femeii in societatea patriarhala, dezumanizarea omului in fata dorintei de a-si
depăși cu orice preț condiția sociala.