Ion- particularitati de constructie ale romanului

Romanul Ion, scris de Liviu Rebreanu și publicat în anul 1920, descrie realitatea
vieții rurale din perioada interbelică, și totodată veșnicul conflict între clasele sociale,
ilustrat prin nedreptățile aduse țăranilor fără posibilități materiale.

Este roman de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj și al naratorului

(omniscient, omniprezent). Se observa obiectivitatea naratorului, narațiunea la
persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.
În romanul doric, ,,iluzia vieții este mai presus de iluzia artei”. Fiind roman realist
de tip obiectiv, are trăsăturile menționate de criticul Nicolae Manolescu: ,,romanele
realiste si naturaliste sunt mai degrabă imagini ale destinului decât ale vieții.
Naratorul omniscient este divinitatea centrala a unui sistem teocentric. În raport însă
cu personajele, se afla pe o poziție îndepărtată. [...] Și aproape nimic nu exista în
sine, ci în vederea unui scop știut de autor. Semnele predestinarii sunt pretutindeni
în jurul eroului...”

O primă trăsătură a acestui curent, prezentă în text, o reprezintă construirea unui

univers ficțional care reușește să creeze iluzia vieții. Prin prezentarea în mod
verosimil a unei realități, autorul prezintă cu fidelitate lumea satului ardelean.
Situațiile de viață relatate dau impresia implicării într-o lume vie și cunoscută. Scena
horei, în care se detaliază jocul tradițional, respectiv redarea obiceiurilor de nuntă și
înmormântare, îi conferă textului un caracter monografic .
O altă trăsătură a realismului, prezentă în opera dată, o constituie caracterul
tipologic al personajelor. Ion reprezintă tipologia țăranului sărac, frustrat profund de
situația sa socială și materială, dar care își dorește să se îmbogățească, respectiv
tipologia țăranului ardelean a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea
că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. Societatea îi pune în
prim plan pe cei cu averi semnificative, pe când cei săraci, fără pământuri, sunt
deopotrivă marginalizați, lucru ce stârnește o obsesie în mintea protagonistului
romanului „îi plăcea să muncească și își respecta orele de muncă, exact ca ceilalți
săteni, care se trezesc la primele ore ale dimineții”. De asemenea, numele acestuia
„Ion Pop al Glanetașului” indică tipologia, numele Ion și Pop, fiind foarte comune, iar
apelativul „al Glanetașului” subliniază categoria socială joasă căreia îi aparține.

Textul conține semne prevestitoare ale sfarsitului fiecărui personaj, care este o
victimă a fatalitatii: nu poate ieși din destinul lui (,,roman al destinului”). Înlănțuite
temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de
iluzie a vieții (veridicitate) și de obiectivitate.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, în condițiile satului
ardelean de la începutul secolului XX. Romanul prezinta lupta unui taran sarac
pentru a obține pamantul și consecințele actelor sale. Caracterul monografic al
romanului orienteaza investigația narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri legate de marile momente din viața omului (nașterea, nunta,
inmormantarea), relații sociale generate de diferențele economice (stratificarea
socială) sau culturale (universul taranilor, universul intelectualitatii rurale), relații de
familie. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublată de tema iubirii. În plan
simbolic, destinul protagonistului se plasează pe doua coordonate: Eros și Thanatos.

Un element de structură specific romanului Ion îl reprezintă relația de simetrie între

incipit și final. Romanul are o construcție circulară, pentru că începutul și finalul sunt
poziționate simetric, prezentând drumul „șoseaua cea mare și fără de sfârșit”, care intră
și iese din lumea ficțiunii, o iluzie a vieții care continuă în mod insesizabil. Prezența
tehnicii contrapunctului, care înfățișează două evenimente care încep la fel și sfârșesc
diametral opus conferă textului o coeziune unică și servește la întărirea caracterului
moralizator.
Inițial, intrarea în Pripas este descrisă în ritm alert, ca fiind veselă, marcând astfel
zăpușeala unei duminici liniștite în sat; în antiteză, drumul de la sfârșit se deplasează
„monoton – monoton ca însuși mersul vremii”, obosit și îmbătrânit de toate patimile
cărora le-a fost martor. De asemenea, cadrul temporal este simetric, evenimentele
inițiale, respectiv finale având loc într-o duminică, iar numele capitolelor „Începutul” și
„Sfârșitul” sugerează momentul desfășurării acțiunii. Incipitul și finalul evidențiază
aspectul de „corp – sferoid” al romanului, care închide în sine un bogat univers rural,
stratificat social și economic, dar și cultural.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ.

Descrierea inițială are, pe langa rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale si
temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza
functia de reprezentare a realității prin absența marcilor subiectivitatii, prin ,,stilul
cenușiu” (Tudor Vianu). Alături de funcția esențială de reprezentare, în roman apare
și functia epica de interpretare. Dialogul susține veridicitatea și concentrarea epica.
Arhitectura romanului susține la nivel macrocontextual, functia epica de interpretare.
Romanul este alcatui din doua parti opuse si complementare, coordonate ale
evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pământului și Glasul iubirii.
Romanul este structurat în 13 capitole (număr simbolic, nefast).
In roman exista secvențe narative semnificative pentru destinul personajelor. O
astfel de scena simbolica este hora de la începutul romanului, ,,o horă a soartei”
(N.Manolescu).
Conflictul central îl reprezintă lupta pentru pământ în satul tradițional, în care statutul
social al omului este stabilit în funcție de averea pe care o are. Drama lui Ion este cea a
țăranului nemulțumit de condiția sa, deoarece el nu poate însemna nimic în ordinea
socială și umană a lumii, din cauza lipsei de avere. Conflictul de natură exterioară îl
reprezintă eterna neînțelegere pe plan social între cei privilegiați și cei marginalizați, și
se manifestă între Ion Pop al Glanetașului și Vasile Baciu, legat de posesia
pământurilor, Ana fiind doar un pretext neglijabil al confruntării. De asemenea, conflictul
acesta se manifestă interior prin dificultatea pe care protagonistul o are în a alege între
dragostea pentru Florica și averea Anei, respectiv între glasul pământului și glasul iubirii.
La un moment dat, însă, acestea îi vorbesc cu același glas, iar această polifonie îi
grăbește eroului drumul spre moarte.
 În concluzie, opera “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv deoarece prezinta toate particularitatile acestui tip de text.