ION – L.

Rebreanu
- particularitățile textului narativ –
1. date autor/ operă
Liviu Rebreanu este considerat autorul celei mai puternice creații obiective a literaturii
române. Reprezentant al realismului, acesta asigură trecerea de la viziunea idealizantă asupra
condiției țăranului la proza de observație socială, cu implicații psihologice si naturaliste.
2. temă – drama țăranului ardelean dominat de instinctul parvenirii
Apărut în 1920, Ion este o frescă a satului ardelean de sfârșit de secol XIX, început de
secol XX, executată în cel mai pur spirit realist. Romanul aduce în prim plan drama țăranului
ardelean integrat într-o societate pentru care pământul este mai mult decât un mijloc de
subzistență, este un criteriu al valorii individuale. La nivel tematic, romanul valorifică drama
individuală a țăranului însetat de pământ, patimă care intră în conflict cu iubirea, probabil
pasiunea cea mai devastatoare a ființei. Titlul romanului il aduce în prim plan pe erou, figură
centrală ce reprezintă expresia instinctului de stăpânire a pământului.
3. încadrare în curent literar -- realism
Romanul ilustrează realismul tragic. Pe o imensă scenă, Transilvania, se proiectează o
traiectorie individuală a unui erou dominat de instinctul parvenirii. Scris în spirit realist,
romanul este caracterizat de o perspectivă narativă obiectivă ce presupune relatarea la
persoana a III-a, un narator demiurg omniprezent si omniscient ce oferă o panoramă a
mediului rural și a vieții țăranului din Ardeal.
4. viziunea artistică/ despre lume
Realitatea artistică se definește prin oglindirea fidelă a vieții ardelenești de final de
secol XIX și început de secol XX. Romanul are în centru tema dragostei pentru pământ,
pasiune reprezentativă pentru țăranul român în general.
Autorul transmite credința în fatalitate, ideea unui destin implacabil prin care se
insinuează o viziune sumbră asupra existenței. Astfel, tragismul unei lumi care a pierdut
contactul cu sacrul se conturează de la început printr-o acumulare de sugestii: cișmeaua
mortului; satul parcă era mort; căldura care te sugrumă. Nimic nu e întâmplător, toate
semnele, obiectele, gesturile sau cuvintele personajelor avertizează. Imaginea crucii de la
intrarea în sat trădează îndepărtarea oamenilor de divinitate și plasează evenimentele în
orizontul unei lumi desacralizate.
O altă dimensiune pregnantă a viziunii despre lume este observația naturalistă a
comportamentului și a psihologiei oamenilor. Sunt frecvente scene de violență, bătăi, evocate
pe mai multe pagini, cu amănunte zguduitoare.
5. elemente de structură, compoziție, limbaj
Romanul este alcătuit din treisprezece capitole, cifră ce anticipează desfășurarea
nefastă a evenimentelor. Prin structura binară, subtitlurile celor două părți, Glasul pământului
și Glasul iubirii, trădează forța ancestrală exercitată de pământ asupra lui Ion și nevoia
acestuia de a se împlini prin iubire. Relația incipit-final se remarcă prin simetrie și
circularitate: romanul se deschide și se închide cu aceiași imagine a drumului spre sat, drum
ce face legătura dintre lumea reală și lumea ficțiunii.
 Acțiunea romanului se desfășoară, în esență, pe două planuri narative: pe de o parte,
monografia vieții ardelenești pe care se grefează drama individuală a protagonistului mânat de
dorința de parvenire dar și de iubire, iar pe de altă parte lumea intelectualității din Ardeal,
unde problema naționalității este trăită cu cea mai mare intensitate.
6. rezumat
7. încheiere
Realizat într-un stil sobru, impersonal, romanul este o frescă a lumii ardelenești ce
oferă fundalul consumării unor destine tragice și al unor pasiuni exacerbate.
 ION – L. Rebreanu
- caracterizarea personajului principal –

Romanul cuprinde o galerie impresionantă de personaje, reconstituind în plan ficțional

structura socială complexă a unei comunități umane. În centrul acestei comunități este Ion
Pop al Glanetașului, personaj principal, care încearcă prin orice mijloace să își modifice
condiția socială. Eroul este un exponent al clasei țărănimii prin dorința de a avea pământ,
pământ ce îi asigură protagonistului superioritatea pe plan social.
Personaj complex și dinamic, Ion apare în diferite ipostaze în toate momentele
subiectului și, deși posedă o serie de calități, în goana sa după avere se degradează treptat. Din
punct de vedere psihologic și moral, Ion este un personaj cu o psihologie complexă, urmărită
în etape semnificative. Astfel, flăcăul ambițios și orgolios al Glanetașului urmărește cu
tenacitate și perseverență îndeplinirea unui plan care să îi potolească patima pentru pământ și
nevoia de împlinire prin iubire. Prin natura conflictuală și agresivă, Ion pare să ignore
preceptele moralității.
Protagonistul este caracterizat direct de narator, încă de la început: Avea ceva straniu
în privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut. Astfel naratorul anticipează
comportamentul ulterior al eroului. Știind totul despre el, naratorul îi subliniază calitățile: Ion
era harnic, iute. Iubirea pământului l-a stăpânit de mic. Pământul i-ar fi adus o poziție
onorabilă în ierarhia socială și respectul sătenilor într-o comunitate rurală în care averea este o
garanție a valorii individului.
Caracterizarea indirectă prin fapte este foarte sugestivă având în vedere ceea ce face
personajul. Sărac fiind, umilit și batjocorit de cei bogați, realizează că nu poate scăpa de
sărăcie pentru că nu avea cum să moștenească de la tatăl său averea și nici nu avea bani să
cumpere pământ, cum făceau alții. Ion își fixează un țel al existenței sale, obținerea de
pământuri și singurul glas pe care îl aude și îl ascultă e cel al pământului.
Relația dintre Ion și Ana denotă erodarea valorilor etice și lipsa de umanitate a lui Ion,
care va plăti cu viața încălcarea acestor legi morale. Pentru Ion, Ana rămâne doar un personaj-
obiect prin care acesta își satisface patima posesiunii pământului. Secvența care marchează
începutul relației dintre Ion și Ana este scena horei din bătătura văduvei lui Maxim Oprea, o
horă a destinului implacabil, neiertător. Ezitând între Ana și Florica, Ion o va chema la joc pe
prima, o fată slabă, urâțică, dare care devine o promisiune a averii