Eseu temă și viziune despre lume în romanul obiectiv Ion de Liviu Rebreanu.

Repere: 1. Încadrarea tematică în specia romanului obiectiv;

2. Comentarea unei secvențe semnificative pentru temă și viziune ( încadrare, de

ce sunt semnificative, imagini artistice etc.);

3. Comentarea unui element de structură sau compoziție (relația incipit-final,

conflict).

Publicat în 1920, romanul Ion este primul roman publicat de Liviu Rebreanu. Este un
roman de tip obiectiv cu tematică rurală, înfățișată în mod realist. Opera lui Rebreanu este un
roman tradițional care înglobează elemente de modernitate, obiectiv, social, realist. Creația epică
are o compoziție sferică bazată pe tehnica literară a simetriei, incipitul și finalul constând în
descrierea drumului, care introduce cititorul în lumea ficțiunii, respectiv îl proiectează înapoi în
realitatea căreia îi aparține. Criticul E. Lovinescu apreciază că Ion e cea mai puternică creație
obiectivă a literaturii române și cum procesul firesc al epicei este spre obiectivare, poate fi pus
pe treapta ultimă a scării evolutive.

Reperul 1: Viziunea realista a scriitorului, dorința acestuia de a fauri un roman care sa

oglindească realitatea, sa o recreeze in mod fidel sunt observabile prin analizarea tematicii
abordate. Astfel, romanul Ion are ca temă principală problematica pământului, particularizată în
confruntarea devastatoare între două patimi puternice: iubirea pentru pământ și iubirea pentru o
femeie. De asemenea, se creionează lupta țăranului român de la începutul secolului XX pentru
pământ, într-o societate care era împărțită și ierarhizată între săraci și bogați. Tema centrală este
dublată de tema iubirii și de cea a destinului. Totuși, tema problematicii pământului este într-
adevăr centrală în romanul Ion de Liviu Rebreanu, iar aceasta este evidențiată prin mai multe
elemente și evenimente din poveste. Conflictul principal al romanului se învârte în jurul luptei
pentru posesia pământului. Personajele, inclusiv Ion, sunt motivate și influențate în mare măsură
de dorința de a deține și controla pământul, deoarece acesta mai mult decât orice, semnifică
demnitate umană. Activitățile agricole devin simboluri pentru legătura omului cu pământul.
Actul de a lucra pământul devine un element definitoriu al identității și existenței personajelor.
Așadar, tema problematicii pământului este evidentă în mod constant în întregul roman Ion, iar
evenimentele și relațiile dintre personaje se desfășoară în jurul acestei teme. De la confruntările
personale la aspectele sociale și economice, problematica pământului este profund îngemănată în
firea și dezvoltarea poveștii. – Opera prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și
consecințele actelor sale, într-o societate împărțită în săraci și intelectuali și în care singura
măsură a valorii este averea. Relația organică dintre Ion și pământ este prezentată chiar din
capitolul al II-lea, prin prezentarea drumului lui Ion la cosit. Naratorul suprinde atât drumul lui
Ion, cât și instinctul său de proprietate și legătura sa cu pământul : toată ființa lui arde de dorul de
a avea pământ mult, cât mai mult. Pământul devine un suprapersonaj si reprezintă pentru Ion o
stihie, o forță care îl cheamă, îi ordonă mișcările și îl face să se simtă stăpân în aceeași măsură în
care este stăpânit. Gestul lui Ion de a săruta pământul este un semn și mai mult decât atât, un
simbol, fiind principala sursă ce asigură traiul în mediul rural. Mediul apare în ipostază de iubită,
de care Ion are nevoie pentru a se împlini sufletește și social, legătura sa cu pământul,
reprezentând nu doar sursa sa de trai, ci și o componentă esențială a identității sale. Tema
centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii și de tema destinului. Romanul Ion
este primul roman realist, social, obiectiv, apărut în literatura română si răspunde cerinței
modernismului lovinescian de sincronizare a literaturii române cu cea europeana prin
amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje
numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieții. Complexitatea mesajului textului poate
fi dedusa după atitudinile pe care romanul le generează la nivelul receptorului. Este roman de tip
obiectiv prin specificul naratorului, al narațiunii (la persoana a III-a) si al relației narator-
personaj. Tipul de narator este cel de narator omniscient, care cunoaște totul despre personaje,
acțiune, spațiu și timp. Naratorul este omniprezent, având acces la toate planurile narative și la
toate punctele de vedere ale personajelor. Din punct de vedere etic, Rebreanu este neîndoielnic
un artist obiectiv. Noțiunea de obiectivitate s-ar putea traduce prin imparțialitate, desemnând
capacitatea naratorului de a nu influența direct ficțiunea, de a-şi lăsa personajele să se prezinte
singure în acțiune. Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator al lumii; un
observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie. Naratorul este neimplicat, obiectiv,
știe tot ceea ce se întâmplă, chiar mai mult decât personajele însele. Acesta lasă personajele să se
dezvăluie prin cuvintele și faptele lor. Naratorul nu își impune cititorului propria viziune asupra
lumii, ci îi oferă acestuia posibilitatea de a interpreta singur sensul și semnificația operei.
Reperul 2: Liviu Rebreanu, în romanul său Ion, explorează complexitatea legăturii dintre
individ și pământ, subliniind-o prin intermediul unei secvențe semnificative. Un moment
deosebit este acela în care protagonistul Ion sărută pământul pe care îl obține, un gest ce
transcende simpla posesiune materială și devine simbol al conexiunii profunde dintre om și
natură. În momentele respective, el se simte insignifiant în fața imensității pământului, mic și
slab precum un vierme fără să-și dea seama că acțiunile sale sunt un prilej de poticnire pentru
ceilalți. În imaginea orbită a personajului, pământul părea ca respira și trăiește, el trăind
sentimente contradictorii în sufletul său. Se vede mic și neputincios în fața întregului pământ, dar
si puternic cu o mândrie de stăpân. Și atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare semn ce
atestă ca exista o conexiune între el și mediul în care trăiește. Secvența folosește tehnica
descrierii, care creează o atmosferă senzuală și dramatică, prin folosirea unor cuvinte și expresii
ca: poftă sălbatică, sărutări, fior, ametitor, voluptate. Secvențafolosește tehnica descrierii, care
creează o atmosferă senzuală și dramatică, prin folosirea unor cuvinte și expresii ca: poftă
sălbatică, sărutări, fior, ametitor, voluptate. Secvența folosește și tehnica simbolului, care atribuie
pământului o semnificație profundă, de divinitate, de suprapersonaj, de iubită, de destin. Prin
calcul șiret, lipsit de scrupule, apoi mai ales prin perseverență, prin așteptare inflexibilă,
pătimașă, a dobândit pământurile râvnite. Așteptase zilele dezghețului, retragerea iernii, căci
stăpan al tuturor pământurilor, râvnea să le vadă și să le mângâie ca pe niște ibovnice
credincioase. Fondul senzual al insului se trădează în dorința de a poseda fizic pământul.
Termenii folosiți de povestitor sunt apropiați descrierii unui amor pătimaș, acaparator. Dragostea
lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i
soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbietoare []. Cu cat se apropia, cu atat vedea
mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa
aratandu-si corpul gol, ispititor. Rebreanu mărturisește că atunci când a văzut țăranul săruntând
pământul, n-a înțeles și n-a căutat să înțeleagă tâlcul acestui gest. Nici măcar nu am fost curios să
aflu pentru ce a sărutat omul glia. Această mărturisire conturează nu ceea ce a văzut, ci ceea ce a
creat din ce a văzut, această secvență plină de simboluri și motive, ce accentuează într-adevăr
tema romanului, cea a pământului. Naratorul ilustrează astfel tema problematica pământului,
punând în valoare importanța acestuia în mediul ardelenesc, reprezentând nu doar o sursă de trai,
ci și demnitatea. Pământul nu este doar o resursă materială, ci o entitate vie și puternică,
percepută ca o forță stigială. Prin gesturi aparent simple, precum sărutul pământului, Rebreanu
explorează complexitatea relației dintre individ și mediu.

Reperul 3: Un element de compoziție îl constituie relația incipit-final. Romanul începe cu

descrierea drumului alb care introduce cititorul într-un spațiu arhaic al satului ardelean de la
începutul secolului XX. La intrarea în sat te întâmpină […] o cruce strâmbă pe care e răstignit
un Hristos de tinichea, iar alături de toponimele Cișmeaua Mortului sau Râpele Dracului, se
prezintă elemente anticipatoare referitoare la destinul protagonistului. Crucea strâmbă și
materialul ieftin din care este făcută troița simbolizează neglijarea moralității, fiind orbiți de
câștigarea unui statut în micul lor sat. În finalul romanului se conturează o atmosferă plină de
melancolie și reflectarea asupra trecerii timpului și a schimbărilor în sat. Ideea că satul a rămas
înapoi, același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat reprezintă un paradox: faptul că nimic nu s-a
schimbat pare să contrazică evenimentele din roman, stabilind astfel o conexiune simbolică între
început și final. Finalul prezintă același drum, dar care iese din universul satului și se pierde în
șoseaua cea mare fără început. Sugestiile cromatice reliefate din incipit și final, atribuite
drumului, evidențiază trecerea timpului peste un univers particular, frământat de patimi, zguduit
de conflicte puternice și bântuit de moarte. Romanul are o structură circulară, intrarea este
grăbită, tumultoasă, parcă nerăbdătoare de a pătrunde în spațiul ficțional în care se vor desfășura
evenimentele și va ieși domol și liniștit din sat după stingerea conflictelor și după dispariția lui
Ion, văzut ca factor perturbator. Destinul nu pune accent pe evenimentele întâmplate: câțiva
oameni au venit, alții le-au luat locul dovadă a trecerii inevitabile a timpului. Astfel, simetria
dintre incipit și final se realizează prin tehnica mersului invers, prezentarea acelorași elemente de
natură geografică și toponimică: șoseaua, drumul, podul de lemn, Râpele Dracului, Hristosul de
tinichea, dar în sens opus.

Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv, care prezintă destinul tragic al unui
personaj memorabil. Totodată, Rebreanu oferă cititorului o viziune monografică asupra satului
ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, prezentând condiția țăranului și a intelectualului
român, probleme sociale și nașionale.