INTRODUCERE

-informații contextualizatoare; menționarea trăsăturilor

Romanul Ion a deschis calea prozei românești obiective și dezvoltă o temă socială
tradițională: viața satului într-o viziune realistă. Inspirat din realitatea satului transilvănean
de pe la începutul secolului alXX-lea, romanul e dominat de figura masivă, ca un bloc de granit a
personajului principal, Ion, care a împrumutat romanului prenumele său. Astfel, autorul enunță
indirect prima judecată de valoare asupra personajului principal.
Liviu Rebreanu reprezintă un moment privilegiat în proza românească, impunând
definitiv romanul obiectiv și viziunea realistă, ceea ce explică faptul că este considerat cel mai
mare creator de viață din literatura autohtonă, comparabil, în acest sens cu Balzac și Tolstoi.
Înscriindu-se în realism, romanul obiectiv se definește ca operă epică ce întrunește
următoarele caracteristici: prezentarea unui spațiu epic real; acțiunea este complexă, cu fir
narativ dezvoltat pe mai multe planuri, prezentând realitatea sub aspecte diferite în mod veridic;
tipologia este socială, personajele puternice create ca urmare a unei observări lucide a tipurilor
umane caracteristice societății vremii; detașarea totală a scriitorului de mediile prezentate,
atitudinea naratorului fiind echidistantă; crearea impresiei de verosimilitate; sobrietatea și
concizia stilului.
Un prim argument ce ilustrează caracterul realist îl constituie tema socială
tradițională: viața satului. Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul
secolului XX, romanul e dominat de figura masivă, ca un bloc de granit a personajului principal,
Ion, care a împrumutat romanului prenumele său. Astfel, autorul enunță indirect prima judecată
de valoare asupra personajului principal.
Un alt argument pentru evidențierea viziunii realiste a romanului este mărturisirea
autorului- Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsația vieții. Crezând că
opera literară trebuie să fie veridică, prozatorul refuză confesiunea: M-am ferit întotdeauna să
scriu pentru tipar la persoana I.

- prezentarea temei si a secvențelor reprezentative

Tema romanului este cea a dezumanizării datorate patimii obsedante pentru pămant, în
relație cu aceasta fiind tema familiei, dar și tema iubirii, care ocupă o poziție privilegiată în
operă. Conflictelor exterioare: sociale, etnice (dintre bogați și săraci, dintre români și unguri) li
se adaugă cele sufletești, interioare (cele două glasuri).

Subiectul romanului este simplu și se derulează liniar, pe două planuri, în virtutea

concepției bipolare a lui Rebreanu: Ion, băiat sărac, iubește o fată săracă, pe Florica, dar se simte
atras de Ana, doar pentru că e bogată și, căsătorindu-se cu ea, ar obține pământurile lui Vasile
Baciu. După ce nunta se realizează, Ion se îndepărtează de Ana și se întoarce tot mai mult spre
Florica, devenită acum soția lui George Bulbuc, care-i va cauza moartea lui Ion. Celălalt plan al
romanului urmărește situația familiilor Herdelea și Belciug.
 În incipit este sugerată continua pendulare a personajului între cele două glasuri
(şoseaua... întovărășind Someșul, când în dreaptă, când în stânga.), același început ilustrând și
o coborâre în Infern (ad-inferos), o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită
de ploi și cu o cununiță de flori veștede, agățată de picioare... Hristos își tremură jalnic trupul
de tinichea ruginită pe lemnul mâncat de carii și înnegrit de vremuri. În final, odată răul
înlăturat, spațiul este purificat, idee subliniată de prezența aceleiași cruci, de data aceasta cu
Hristos cu fața poleită: Drumul (...) se pierde în șoseaua cea mare și fără început....

Evenimentele romanului încep într-o zi de duminică, în care satul era strâns la horă,
prilej ca autorul să prezinte stratificarea socială a comunității. Există în romanul lui Rebreanu
tărani săraci (Ion al Glanetasului, Florica), bocotanii (George Bulbuc, Vasile Baciu) și
albăstrimea rurală (familia invătătorului Herdelea și preotul Belciug). Alături de aceștia apar
însă numeroase alte personaje precum avocați, notari sau autorităţi maghiare în care românii,
indiferent de clasa lor socială, nu au încredere.

Într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care-o
posedă, patimile se nasc din sărăcie, neînțelegerile casnice, dușmănia tot de aici pornesc.
Relațiile sociale suferă din cauza acestei mentalități: bogatul îl privește cu dispreț pe sărac,
săracul îl dușmănește pe cel avut. În acest fel, se anulează și principiile firești ale iubirii și ale
respectului pe care trebuie să se intemeize o căsnicie. Cea mai grea condiție în lumea această o
au femeile, G. Călinescu remarcând foarte bine acest lucru ... în societatea țărănească, femeia
reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută,
ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei este mai rea, dar deosebită
cu mult de a oricărei femei, nu.

Aşadar, dincolo de toate aceste condiţionări economice, politice, sociale, satul lui
Rebreanu este văzut în desfăşurarea obişnuită a existenței sale, cu multitudinea de intamplări
banale, cotidiene sau cu ritmicitatea unor evenimente (nașterea, nuntă și moartea), prin care se
completează aspectul romanului de tablou al vieții totale și obiective.

Sunt două scene în roman care exprimă semnificațiile întâlnirii, aproape păgâne, cu
pământul. Prima este a înălțării peste pasiunile lumii comune, iar a două este a căderii, în lutul
care-l va cuprinde peste puțin timp. La început, este prezentată o zi de muncă, ce scoate în
evidență înstinctul de posesiune al eroului: Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului… Se simțea mic și slab, cât un vierme… Cât pământ, Doamne!. A două întâlnire are loc
atunci când Ion devine stăpân al tuturor pământurilor, pe care vrea să le mângâie ca pe niște
ibovnice, locul fiind ca o fată frumoasă care și-a lepădat cămașa, arătându-și corpul gol,
ispititor”. Secvența această conține simbolul căderii, al morții care se apropie ca o pedeapsă
divină mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu. Lipindu-și buzele cu
voluptate de pământul ud, Ion simți un fior rece, amețitor (al morții). Odată potolit glasul
pământului, sufletul lui este luat în stăpânire de celălalt glas. Surprins într-o noapte de George, în
curtea lui, Ion este ucis, în mod simbolic, cu sapa. În ultimele clipe de viață, prin mintea
personajului se derulează momente ale existenței sale trecute, încheiate tot cu glasul pământului
(şi-i păru rău că toate au fost degeaba și că pământurile lui au să rămâie ale nimănui).

- elemente de analiză/ structură/ limbaj

Element de analiză, construcția romanului este circulară și simterică. Alcătuit din

două părți - Glasul pământului și Glasul iubirii -, ce corespund celor două coordonate sufletești
ale existenței lui Ion, romanul se deschide cu prezentarea drumului ce intră în sat, după ce este
părăsită șoseaua, și se încheie cu prezentarea aceluiași drum ce iese din sat pentru a se pierde în
șoseaua cea mare și fără început. Elementele de decor din fragmentul incipit au valoare de
motive anticipative, drumul stabilind legătura dintre lumea reală și lumea ficțiunii. Simetria este
vizibilă și în organizarea părților și a capitolelor. Primului capitol, intitulat Începutul, îi
corespunde ultimul, intitulat Sfârșitul.
Un alt element de analiză, stilul narativ al romancierului nu e elegant, știindu-se că este
anticalofil. Își face un crez din prezentarea veridică a vieții țărănești care, fiind aspră, nu poate fi
redată prin străluciri stilistice. Stilul lui Rebreanu are forță de obiectivare, precizie și sobrietate,
adevăr constatat de George Călinescu: Frazele sunt ca apa de mare ținută în palme, dar câteva
sute de pagini au tonalitatea neagră-verde și vuietul mării.
- Alte elemente de analiză:
 Prin Ion e înfățișată întreaga categorie a țăranilor săraci, care, lipsiți de avere,
trăiesc în umilință, fiind disprețuiți de cei bogați., fără idilism, fără compasiune, ci în mod
detașat, naratorul fiind ca un observator obiectiv ce radiografiază comportamentul țăranilor fie la
muncă, fie în momente de sărbătoare. Ion este prezentat de către narator în scena antologică a
horei: Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut., anticipându-se,
astfel, comportamentul de mai târziu al personajului. Naratorul îi subliniază și calitățile: iute și
harnic. Încadrându-se în sria personajelor rotunde, Ion apare în toată complexitatea sa atât prin
caracterizarea realizată de celelalta personaje sau autocaracterizare, cât și prin procedeele
caracterizării indirecte, căci faptele, comportamentul, gesturile, relațiile cu alte personaje sunt în
măsură să îl prezinte în existența sa tragică.
 Romanul este structurat în două părti: Glasul pămantului (șase capitole) și
Glasul iubirii (șapte capitole), primul capitol numindu-se Începutul, iar ultimul Sfârşitul, ceea ce
evidentiază simetria, construcția circulară a operei. Prin tehnica planurilor paralele este
prezentată viață unor familii sau a unor medii sociale diferite, trecerea de la un plan la altul
realizându-se prin alternanţă. Acțiunea se dezvoltă pe două planuri: viața țărănimii (avându-l în
centru pe Ion) și viața intelectualității rurale (familia învățătorului Herdelea).
 Prin tehnică narativă a contrapunctului, între două planuri narative paralele
apar corespondențe (imagini, situații, personaje), fiecare dintre acestea având înțeles propriu,
însă formând un tot unitar (nuntă țărănească a Anei corespunde în planul intelectualității cu nunta
Laurei, conflictul dintre Ion și V. Baciu corespunde conflictului dintre preot și învățător). Prin
tehnică anticipării (tehnică tolstoiană) naratorul stabilește dinainte destinul personajelor,
elementele de decor având valoare simbolică (imaginea drumului, crucea de la marginea satului,
scena sărutării pământului, moartea cârciumarului Avrum etc).
 Omniprezent fiind, naratorul urmărește și viața familială a țăranilor cu aceeași
impersonalitate a camerei fotografice (Friedman).

Romanul dovedește capacitatea extraordinară a lui Rebreanu de a reconstitui viața satului

și de a prezenta psihologia țăranului în toată complexitatea acesteia. Prin calitățile romanului,
Liviu Rebreanu se înscrie ca un moment în proza realistă, parte integrantă a literaturii universale.