Fenomenul „Zizek“

Taifunul polemic ce însumează filosofia contemporana poate fi,

pe de-o parte, de-a dreptul intimidant pentru neinițiați, defiland cu
zeci de rafturi peste rafturi de autori inediti dornici sa isi lase
amprenta macar asupra unui singur aspect filosofic sau politic, iar
pe de alta parte, o nebuloasa intelectuala, colcaind de prelegeri
ideologice sau maxime motivationale profund neoriginale. Poate
par mai critic decat sunt de fapt, cert este insa ca sansele ca era
moderna sa mai produca un Nietzsche sau un
Schopenhauer( poate chiar si un Cioran) par sa scada continuu.
Insa nu vreau sa denigrez sau sa ignor cumva incercarile nobile
de a mentine traditia filosofica in viata, eforturi care se pot datora
ganditorilor precum Martha Nussbaum, Judith Butler, John
McDowell, Gu Su si desigur, subiectul articolului acesta, Slavoj
Žižek. Žižek este cat se poate de atipic. Imbinand psihanaliza lui
Lacan cu istorismul si dialectica hegalian, toate imbracate si
impodobite de referinte Pop culture ce se ancoreaza in filmele,
desenele si cartile constintei noastre colective, de la „Terminator“
la „Titanic“, filosoful sofen este cu adevarat o somitate. Daca mai
e sa luam in calcul si idiosincrazia care ii caracterizeaza analiza
atat a lui Marx cat si a status-quo-ului actual si avem un caz poate
unicat in traditia filosofica si politica a occidentului. Fara a ma
lungi mai mult, cred ca este momentul sa intram si in detaliile vietii
si gandirii fenomenului pe nume „Slavoj Žižek“.