Sunteți pe pagina 1din 14

IsabelaVS-himera1ScoalaPaltinis9.doc. /23febr.2018 /53624 car./ 7098 cuv.

Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul needitării OPERELOR COMPLETE ale filozofului Noica


Sursa : https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/

Motto: “Oamenii sînt trecători, dar valorile, creaţiile lor vor rămâne”, C-tin Noica, iulie 1978

Horia Stamatu (1) credea că la Noica sentimentul metafizic al temerii neîmplinirii nu depăşeşte
planul cultural. Poate datorită insistenţei cu care autorul Rostirii filozofice româneşti vorbea despre
“mântuirea prin cultură”, sau despre intrarea în domeniul filozofiei “cu harul care poartă dincolo de
sine” ducând la o transformare interioară, asemenea oricărei alte iniţieri: “Când intri în filozofie, îţi
schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha, îţi spui Pavel sau Petru” (Jurnalul de la
Păltiniş, 1983, p. 73). Pentru Noica, la judecata de apoi, când trebuie să dai socoteală de cele făcute în
timpul vieţii, hărnicia culturală manifestată prin numărul de cărţi publicate nu cântărea însă prea mult.
Fiindcă atunci “trebuie să spui ce ai scris în ele” (Noica).
Poetul exilat nu avea cum să afle că filozoful îndeaproape urmărit de securitatea statului
polițienesc (vezi la „Repere bibliografice” : Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica )
îi spusese la Păltiniș călugărului Vasile Luca în 1987 că este credincios. Deși la biserică vine mai rar,
el l-ar avea „pe Dumnezeu în inimă, permanent” (C-tin Noica).
De posibilitatea „mântuirii prin cultură” era convins de tânăr și renumitul filozof al religiilor,
Mircea Eliade (1907-1986). În perioada „Criterionului”, asistentul lui Nae Ionescu (vezi Isabela
Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozia, 2000, ISBN
973-8134-06-4) scrisese ca „mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea
nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se
gândește, se descoperă și se creează” (cf. Mircea Eliade în rev. „Criterion”, nr.2, 1934).
Printre alte mesaje mai subtile, ținând de spiritualitatea indiană în care era „doctor” (după
întoarcerea din India) mesajul „mântuirii prin cultură” îl livrează Mircea Eliade si în romanul Pe
strada Mântuleasa, început în 1955 si terminat doisprezece ani mai târziu (2). Învățătorul Fărâmă,
omul închis fără de vină și redus la limita de jos a supravieţuirii, scrie în temniţa comunistă la
nesfârşit. El iese din timpul istoric al terorii politice practicate de mercenarii ocupantului sovietic şi
trăieşte în timpul literaturii, în timpul culturii autentice. Iar prin tematica preocupărilor sale, deținutul
politic Fărâmă pare a avea acces chiar la Marele Timp al sacralităţii.
Obișnuit să fie plagiat în comunism si chiar forțat la un moment dat să se declare mulțumit că
ideide sale circulă în cărți semnate de unii dintre vizitatorii săi (cf. Octavian Chețan în vol. : Modelul
cultural Noica, București, 2009, pp. 119 –133), fostul deținut politic Noica întreba pe 14 mai 1984
despre un scriitor dacă “e bun, sau plagiator?” (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed.
Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.264). Ultimul este cel care fie rezumă, fie
parafrazează ideile altuia şi uită să-l “deconspire” pe autorul ideilor preluate (3), sau, chiar dacă-l
aminteşte în treacăt, el nu mai adaugă idei personale, nu pune nimic în plus (vezi Isabela Vasiliu-
Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici ). După
apariția Jurnalului de la Păltiniș (1983), pornit să minimalize opera filosofică a lui Noica, spre a înălța
cît mai mult jurnalul prietenului său în care figurau și el și Liiceanu pe lîngă "omulețul" Noica, Andrei
Pleșu găsește nimerit să vorbească de "memoria prezenței" așa-zisului său maestru cu vreo patru ani
înainte ca filosoful de la Păltiniș să treacă în lumea celor drepți, sau să-și fi terminat de scris ce s-a
dovedit ulterior că mai avea de lăsat posterității (vezi „De ce nu a făcut Pleșu filozofie”, în vol.:
Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002,
ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48; cu referire la afirmațiile lui A. Pleșu din „Noica între filozofie și
înțelepciune”).
Neurmând îndemnul filozofului de Școală trăiristă (retras la Păltiniș) care-l sfătuise să-l lase pe
Martin Heidegger (4) spre a-l citi pe Im. Kant ,,întrucât la Heidegger nu poţi veni cu mâna goală” (cf.
C-tin Noica; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas),
autorul Jurnalului de la Păltiniș pare a se simți împlinit ca traducător al lui Heidegger. Și totuși, un
universitar francez scria că specialiştii occidentali în Heidegger nu-l prea socotesc pe Liiceanu (5)
printre heideggerieni. “Ce-ar avea de discutat traducătorul lui Heidegger [G. Liiceanu] cu traducătorul
lui Joyce [Mircea Ivănescu]?” scria prin 2011- 2012 traducătorul lui Heidegger în marginea unor
discuţii cu Mircea Ivănescu (1931-2011). El a precizat astfel opinia proprie despre principalul său
domeniu de competenţă, pus (evident) la îndoială de un Noica insistând să abandoneze traducerea din
Heidegger. Constantin Barbu (6) remarcase cu justețe că Liiceanu repetă traducerea în așa-zisele
comentarii în marginea lui Heidegger. Aici ar fi multe de zis, chiar despre traducerea filozofului
german care l-a influiențat pe însuși Noica. Neapărat ar fi de observat că traducătorul ateu în
comentariile sale (care nici nu sunt comentarii ci reluări de cuvinte deja folosite) neglijează raportarea
omului (Dasein) la „ceva ce nu este el” (ceva ce transcede existența umană).
Heidegger începe prin a departaja existența omului (Dasein) de altceva („care nu este el”).
Abia pe urmă se ocupă de esența omului căruia îi este proprie devenirea în timp, sugerată și prin titlu:
Sein und Zeit. Actualizările a ceea ce există potențial în orice om țin de scopul vieții omenești
petrecută în timp, adică de interesul omului de a ajunge la esența sa care nu-i este dată, deși e
implicată în „structura particulară (/unică) a omului”. Dacă cel de-al doilea traducător al volumului
Sein und Zeit l-ar fi citit si înțeles pe filozoful de la Păltiniș (menționat negreșit în nenumăratele sale
apariții televizate de după 1990, fie singur, fie împreună cu cel care în 1990 i-a oferit Editura Politică),
ar fi remarcat heideggerianismul lui Noica exact în această parte. Fiindcă doar OMUL (vorba lui
Nietzsche) are posibilitatea să DEVINĂ CEEA CE ESTE.
Heidegger reia ideea, afirmând că structura particulară a existenței umane constă în aceea că
„omul există înainte de A FI/ DE A DEVENI CEEA CE ESTE DUPĂ (FIREA) ESENȚA lui. Vintilă
Horia (7) a sesizat foarte bine această latură a gândirii heideggeriene, rezumată în titlul pus de Nicolae
Florescu volumului său despre primul scriitor ne-francez laureat cu cea mai înaltă distincție a literelor
franceze (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est).
De fapt, traducători de filozofie (germană) mai buni decât fostul doctorand al politrucului Ion
Ianoși, care a plagiat din doctoratul Rodicăi Croitoru despre Kant, au fost cu siguranţă mulţi români
(vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Incultura Păltiniș sau Camera 13 a Vilei „Noica”, pe hârtie în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.272/ 1-15ian. 2014, p.16). Și asta pentru că, sub teroarea
ideologică a regimului comunist, generaţia lui Noica şi generaţia imediat următoare (care a
supraviețuit regimului de exterminare din închisorile și lagărele comuniste) “a fost sugrumată, cu
şansa ei [de afirmare prin creaţii originale]”, cum era înregistrat că spune filozoful trăitor într-o
cameră microfonizată (Noica şi Securitatea, II, 2010, p.22).
Noica știa perfect că filozofi marginalizaţi de regimul totalitar al partidului unic au fost mulți,
nu numai Petre Ţuţea, Vasile Băncilă, Alexandru Dragomir (traducător în anii patruzeci al unui eseu
heideggerian), Axente Sever Popovici, Octavian Nistor (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Centenarul
nașterii filozofului Octavian Nistor (1917-1993), pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.11 (120) /
2017, p. 13), sau Gheorghe Ciorogaru (traducătorul lui Iabob Bohme). Iar „marginalizații” erau
desigur cu mult mai pregătiți în domeniul filozofiei decât comuniștii îndoctrinați la facultățile de
marxism-leninism înființate după distrugerea Academiei Române si a învăţământului superior
românesc.
În vremea “ocupaţiei comuniste” (apud. filozoful Vasile Băncilă), rezultatele muncii de
traducere a „marginalizaților” impresionează și azi atât cantitativ, cît şi calitativ. Traducători precum
Noica (din Kant și din idealiștii germani), D.D. Roşca, Virgil Bogdan, Octavian Nistor, C-tin Floru,
Elena Irion/Moisuc, N. Bagdazar, C. Narly, Mihail Antoniade, Ion Gorun, Traian Brăileanu, D.C.
Amzăr, Petre Pandrea, Gh. Ciorogaru, Horia Stanca, L. Blaga, etc., au fost cei care au introdus în
cultura românească operele marilor filozofi germani.
Nicolae Florescu îmi spunea că l-a întâlnit în 1983 pe Noica pe stradă în dreptul magazinului
„Eva” după ce apăruse Jurnalul de la Păltiniş. Filozoful i-a părut complet răvăsit, văzându-şi terfelită
intimitatea, impresionat mai ales de redarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce vorbise la Păltinis (despre
amploarea acestor citate din pledoariile ținute de Noica la Păltiniș am scris în articolul: Isabela Vasiliu-
Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate
(2000), pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.295/ 16-31 dec. 2014, pp. 19-20 ; postat
pe 27 dec. 2014 de o revista americană on-line, http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-
sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx ).
Cam după o lună de la publicarea (8) Jurnalului de la Păltiniş pe care ideologul comunist Ion
Ianoşi (fost sef al cenzurii) “o scosese la lumină” (vezi dedicaţia lui Liiceanu), Noica îi relatează la
Sibiu lui Relu Cioran (care avea și el apartamentul “microfonizat”) părerea lui Steinhardt despre felul
în care Paleologu a fost prezentat în carte, observând că G. Liiceanu a greşit şi faţă de el [de Noica],
şi faţă de Paleologu, “pentru că o carte de memorii se publică mai târziu, nu cât trăiesc oamenii”
(vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010,
p.94). Si la distanţă de cinci luni, încă mai sublinia că “gestul lui Liiceanu” este “discutabil” din unghi
“psihologic şi conjunctural” (martie, 1984, vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed.
Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.201) prin vizibila intenţie a lui G. Liiceanu de a face
câtorva comuniști reclamă, făcându-i însă rău lui Noica, “om din trecut”, pus “prea mult în primul
plan, pe scenă” (Noica, înregistrare din mai 1984, ibid., p.250).
„Om din trecut”, în calitatea sa de discipol al inițiatorului unicei școli românești de filozofie
(vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea,
Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-
05-6) lui Noica (la șaptezecisi cinci de ani) nu i se publicau cărțile decât cu mare întârziere și pe hârtie
de calitate inferioară, cum se poate azi constata la citirea înregistrării conversațiilor îndosariate de
Securitate (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Constantin Noica, tipărit în rev.
“Plumb”, V, 34, ian. 2010, p.4): “Pe mine m-au tot dus [cu vorba] cu CARTEA ARHEILOR la Cartea
Românească, sau cu Scrisorile de logica [ lui Hermes] şi de trei ani mă pun în plan si nu mi-au
apărut” (Noica în vol. : Noica în arhiva Securității, II, 2010, p.153).
Filozofului marginalizat (9) nu i-a scăpat desigur pasajul dinspre sfârșitul Jurnalului de la
Păltiniş (1983) unde autorul comunist îl “demasca” prin mijlocirea unor comentarii politice la scrieri
noiciene fără nici o legătură cu domeniul politicii (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Lista neagră cu cărţi
scrise de Noica, în rev. “Origini/Romanian Roots”, S.U.A., vol. XIV, 9-10 (146-147), 2009, pp. 22-
24; http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=750 ; vezi vol. : Stan V.
Cristea, Noica: REPERE BIOBIBLIOGRAFICE, Bucureşti, 2011, p.413). Poate chiar regăsirea
binecunoscutei grile ideologice la o comunistă franceză (care i-a tradus modestele sale notițe bio-
bibliografice despre Cioran intitulate sforăitor „Apocalipsa după Cioran”, 1995) l-a făcut pe Liiceanu
să-i publice acestei comuniste la Humanitas maculatura lovind în Noica, fără să schimbe șabloanele
uzate prin 1957-1958 de turnătorul Pavel Apostol în recenzarea manuscrisului Povestiri despre Hegel
(apărut la Paris, în 1962, când Noica era în temnița comunistă). Din cartea pentru care filozoful cu
domiciliu obligatoriu a făcut nevinovat șase ani detenție politică în regim de exterminare, informatorul
de Securitate Pavel Apostol evidențiase „afirmații cu caracter fățiș anticomunist și mistic”, trâgând
concluzia că lucrarea lui Noica este „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară” (Ion
Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate ?, în „Ziua” din 7 aprilie 2007).
Foarte percutante sînt observaţiile lui Noica (înregistrate pe ascuns) referitoare la autorităţile
comuniste care îl “menajează” pe Gabriel Liiceanu, în timp ce elementara libertate de a circula peste
graniţă este interzisă altora: „elevul lui Henry Wald” (cf. Noica) poate veni din RFG în ţară, soţia
acestuia îl poate însoţi la Heidelberg, fără a-şi pierde postul de la Institutul de Istoria Artei. Noica mai
este înregistrat spunând că Andrei Pleşu şi G. Liiceanu se bucură din partea Ministerului de interne de
un „tratament de excepţie”. Ei pot călători prin Europa, în Franţa şi chiar în Suedia. Ambilor le-a fost
prelungită bursa Humbold la Heidelberg (10), oferindu-le posibilitatea să mai zăbovească luni întregi
dincolo de Cortina de fier (vezi vol. Noica si Securiatea II, Ed. Muzeului Naţional al Literaturii
Române, 2010, înregistrare din 12 nov.1983, p.88, p.89, p.94). Cu alt prilej este înregistrată remarca
filozofului (lipsit de o viață privată) după care germanii trimit 150 de burse şi ideologii cu putere de
decizie trimit unul sau doi [dintre protejații lor], restul se fac că nu le-au primit, în 1983 fiind aprobată
o singură plecare în RFG cu bursă Humbold (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed.
Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.123). De la fostul deținut politic Ion Varlam aflăm că
„dizidenții de ultimă oră” (printre care îl enumără și pe Andrei Pleșu) au fost „fabricați, sunt produse ale
Securității care i-a lansat pentru a păstra puterea după ce se va renunța la sistemul partidului unic” (cf. Ion
Varlam, PseudoRomania. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, ISBN 973-85580-3-4, pp.80-
81).
In anul morții lui Noica a apărut Epistolarul (București, 1987) volum de scrisori pe tema
filozoful trăirist devenit personaj în Jurnalul de la Păltiniș. Wikipedia românească (11) plasează
epistolele ca probând, vezi Doamne, existența himericei „Școli de la Păltiniș” nedovedită de nici o
carte originală de domeniul filozofiei care să fi fost concepută de vreunul dintre auto-declarații
„discipoli” ai filozofului.
După difuzarea culegerii de scrisori, Constantin Noica este înregistrat de Securitate pe 4
septembrie 1987 spunând că Liiceanu a reuşit să-l “înnămolească” de tot. O lună mai târziu (în
octombrie 1987) Securitatea îl îndepărta de la Păltiniș pe fostul deținut politic Octavian Nicolae,
singurul prieten pe care Noica știa că se poate oricând bizui (vezi amintirile meteorologului de la
Păltiniș în volumul : Modelul cultural Noica, București, 2009 ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba,
Excluderea din cultura românească a lui Noica..., pe hârtie în rev „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII,
nr.279/ 16-30 aprilie 2014, pp. 21-22, si nr. 280/ 1-15 mai 2014, p.26 ;
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-10noicaexclus/ ).
Acceptat membru al Uniunii Scriitorilor abia la 65 de ani, lipsit de o catedră universitară și cu
doar trei conferințe (la mari intervale de timp) pe care a putut să le țină tinerilor studenți, Constantin
Noica (1909 – 1987) nu a “transformat” nici un comunist îndoctrinat în adevărat filozof, în pofida
fantezistelor afirmaţii ale lui Liiceanu şi Pleşu (12) că ei ar fi adevărata “operă” a lui Noica, si nu
scrierile acestuia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenar, despre Noica, în cifru ‘humanist’).
La unison cu cei doi bursieri Humboldt avantajați printr-un tratament de excepție de
Ministerului de interne (apud. Noica), Ioan Petru Culianu difuzează românilor prin Radio BBC un
mesaj identic cu părerea muzeografului de la Tescani despre opera filozofului de la Păltiniș: “chiar
dacă vreodată cărţile lui Noica s-ar pierde, ori ar înceta să mai fie citite” (I.P. Culianu, Studii
româneşti, II, 2009, p.228), nu scrierile lui Noica ar fi importante ci auto-declaraţii săi discipoli (13).
La modul cel mai straniu cu putință, momentul difuzării acestui mesaj manipulatoriu a fost prilejuit
chiar de suspecta moarte a filozofului Noica, pe 4 dec. 1987, neanunţată prin nici un post de radio
sau de televiziune din ţară (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârşitul lui Noica, în “Jurnalul literar”, XX,
19-24, oct.-dec. 2009, p.6; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm ).
Răspândită de fostul secretar al Biroului Organizației de Bază a tinerilor comuniști din
Institutul de Artă printr-o conferință de la Bistrița din cadrul „Saloanelor Rebreanu” - și în țară prin
revista băcăoană “Ateneu” (cu tirajul și cu difuzarea pe care o aveau în statul totalitar revistele), apoi
în afara țării prin revista scoasă de Sorin Alexandrescu la Amsterdam (A. Pleșu, Entre la philosophie
et la sagesse: notes sur C. Noica, “International Journal of Rumanian Studies”, nr.2, 1984-1986,
vol.IV, p. 15-21), iar după 1990 prin revista bistrițeană „Cadran” si volumul Limba Păsărilor -, ideea
că opera lui Noica n-ar fi important de citit, întucât ea „nu contează”, fusese formulată în 1985 în
felul următor: “împrejurările au făcut ca în România de azi nu opera lui Noica să conteze” (A. Pleşu,
Constantin Noica, între filozofie şi înţelepciune, “Ateneu”, Bacău, mai 1985, reluată în culegerea de
texte și scrisori, Limba Păsărilor, Ed. Humanitas, 1994, 195-203). Ceea ce era, cu limbajul de lemn al
vremii comuniste, chiar pe „linia partidului”. Si după 1990, Andrei Pleșu ar fi fost cel care „a fixat
linia directoare în cultura română”, consemna Titus Filpaș, fost deținut politic (vezi art. : Titus Filipaș,
Ideologia Școlilor Centrale, on-line în rev. „Asymetria”, 2003).
In martie 1984 Noica apărea înregistrat de Securitate zicând că-i sînt cărţile scose din circuitul
public al bibliotecilor si ascunse la FONDUL SECRET, în afară de revista „Izvoare de filozofie” (2
vol) si Povestiri despre om (Paris, 1962), și că de soarta traducerilor sale din Descartes, din Kant si din
idealiştii germani nu ştie nimic (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul
National al Literaturii Române, 2010, p.138).
Încă din 1974 Constantin Noica îl percepuse pe comunistul G. Liiceanu ca „elev al lui Henry
Wald, nu al său” (vezi vol.: Noica și Securitatea, 1, București, Ed. Muzeul National al Literaturii
Române, 2009, p.154). Filozoful de la Păltiniș mai sesizase (tot pe atunci) că discipolul lui Wald
înclina să disprețuiască (op. cit., p.136) reprezentanții interbelici ai Școlii trăiriste inițiată de
gânditorul religios Nae Ionescu, școală filozofică din care însuși Noica se considera a face parte (14).
După apariția Jurnalului de la Păltiniș (1983) disprețul față de cultura României interbelice îl
obsevase și un absolvent de filozofie dinaintea eliminării lui Lucian Blaga dintre cadrele didactice
universitare. Acesta notase următoarele: "mi se pare un tupeu ciocoiesc, de regățeni îngâmfați, să te
instalezi la Păltiniș, să te lauzi că știi nemțește și grecește, dar să ignori total, chiar să-ți bați joc de cei
care, născuți sub acel munte, știind nemțește, grecește, au tradus pe Hegel, pe Platon, au scris filosofie
și au murit întru filosofie" (I.D. Sârbu, Traversarea cortinei, Editura de vest, Timișoara, 1994, p. 261).
Azi se poate vedea pe youtube un filmuleț realizat de scriitorul Petre Anghel
(https://www.youtube.com/watch?v=L91Df5edn30 ), unul dintre mulții săi vizitatori. Această
înregistrare cu Noica la Păltiniș nu a fost ulterior „prelucrată” ca să servească drept reclamă acelora
care nu s-au remarcat printr-o gândire filozofică proprie. Cititor al Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-
Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și
poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești;
https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), Noica povestește
aici despre Sfântul Antonie cel Mare și vorbește încifrat, (/„pitit”) după „text” și „context”, despre
suflet si despre cele care nu se văd, obiectul religiei și al adevăratei filozofii. Logicianul și filozoful
creștin Anton Dumitriu îmi povestea că a venit la el Noica să se sfătuiască asupra unei schițe de vreo
80 de pagini despre istoria filozofiei românești care îi fusese cerută pentru o enciclopedie occidentală.
Dacă ar fi trecut nume, Noica ar fi fost constrâns să participe la impostura ideologilor comuniști ce se
pretindeau filozofi (precum Ion Ianoși, Dumitru Ghișe, Henry Wald, Pavel Apostol, etc.). Vizionând
această remarcabilă înregistrare, am aflat că filozoful de la Păltiniș alesese unica variantă posibilă spre
a ocoli promovarea imposturii: C-tin Noica s-a hotărât a „scrie o istorie a filozofiei fără filozofi”.
Din cele răspândite de auto-declarații „discipoli” preponderent despre „personajul” Noica,
reiese totodată dezinteresul față de gândirea noiciană cuprinsă în peste douăzeci de volume tipărite de
Noica și nicicând publicate de Editura Humanitas în totalitatea lor, sub formă de OPERE
COMPLETE. Necamuflat de niciun artificiu, disprețul față de filozofia lui Noica s-a văzut cu
prisosință în opinia lui Pleșu după care nu cărțile lui Noica ar conta. Exact aceasta a fost și ideea
repetată în decembrie 1987 pe unde radio de asistentul de română de la Groningen (vezi I. Vasiliu-
Scraba, Eliade și unul din turnătorii săi anonimizați ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-
eliade/secuculieliade/ ) care a ținut să-l minimalizeze și pe filozoful Nae Ionescu, făcându-l
„ortodoxist” și „cinic”, probabil din lipsă de dicționar care să-l lămurească asupra înțelesului ultimului
termen (vezi I.P. Culianu, Scrieri româneşti, II, p.228-229).
Despre acei doi vizitatori favorizați în comunism de Ministerul de Interne (apud. Noica), se
observase decenii mai târziu (timp suficient pentru tipărirea de scrieri diferite de eseistica lor politică
strânsă între coperți) că ei figurează drept „intelectuali superstar numiți filozofi fără a avea o operă
filozofică de calitate minim acceptabilă” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre
plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici ).
Dacă editorul G. Liiceanu tot nu i-a publicat operele complete nici lui Noica și nici lui Eliade,
în schimb, cât a fost proprietar al Vilei “Noica” de la Păltinis, găsise un bun prilej să-i facă reclamă
politrucului Ion Ianosi, plasând în camera închiriată de Noica niste foi scrise de acest academician cu
liceul pe puncte, asemeni Elenei Ceausescu (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a vilei “Noica” de
la Păltiniş, în rev. Discobolul XIII, iul.-sept. 2010, p. 256-260 ; v. Stan V. Cristea, NOICA: REPERE
BIOBIBLIOGRAFICE, Bucureşti, 2011, p.425;
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/inculturaPaltinis6.htm ).
Demnă de reținut ar mai fi părerea “optimistului” Noica în ce priveşte “mântuirea prin
cultură” a cronicarului plastic Andrei Pleşu (15), vizitator al „groparului culturii Românești”, cum era
supranumit Leonte Răutu, căruia probabil Pleșu i-a conferit calitatea de „maestru spiritual” pe care o
căutase zadarnic la filozoful de la Păltiniș (cf. A.P., Noica între filozofie și înțelepciune). Constantin
Noica sesizase lăutărismul cronicarului plastic, vag interesat de istoria artei, de spiritualitatea orientală
şi de psihanaliză pe fundalul unei excesive griji pentru “fratele porc”: “Obsesia lui Andrei Plesu este
fratele porc, cu mântuirea în sens trivial, în planul existenţei (Constantin Noica, Jurnal de idei,
București, 2007, [227]). Cum vedem, opinia lui Noica era departe de a fi optimistă în ce priveşte
valoarea „producției bibliografice” a muzeografului de la Tescani de a cărui “mântuire prin cultură” s-
a cam îndoit. Si pe drept cuvânt.

Note și considerații marginale:


1. Despre marele poet, traducător, eseist și critic literar care a fost Horia Stamatu (1912-1989),
criticul literar Virgil Ierunca scrisese la Paris următoarele: „Si în exil, și în țara regăsită de mâine,
poezia lui Horia Stamatu va sfinți locul și vremea împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită să
dăinuie prin jertfe ciclice” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Peste Cortina de Fier, un dialog între Horia
Stamatu și Noica, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, noiembrie 2012, nr.11 (62), p. 18 : .
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-2stamatunoica/ ; a se vedea și Isabela
Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, pe hârtie
în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 :
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-centenar10horiastamatu/ ). Textul scris de I.P.
Culianu despre poezia lui H. Stamatu (început prin 1978, publicat în engleză în1984 si republicat de
Ed. Polirom în 2009 în vol. : I. P. C, Studii Românești, II, pp.98-119 în traducerea Corinei Popescu, fără
anexarea scrisorii de peste 20de pagini trimisă de Horia Stamatu lui Culianu, Mircea Eliade, V. Ierunca,
Paul Miron, Sanda Stolojan, Leonid Arcade, etc, referitoare la prezentarea operei sale poetice) l-a făcut
pe Virgil Ierunca să-i scrie lui Culianu (profesor de română la Groningen) că îl consideră om al
Securității (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Mircea Eliade şi gonflarea lui I. P. Culianu
prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.266/ 1-15 oct. 2013, pp. 7-8,
si nr. 267/ 16-31 oct. 2013, p.5; pe internet titlul este anonimizat de motorul de căutare Google odată cu
indicarea articolului oferit de scribd ; http://www.scribd.com/doc/179318328/Isabela-Vasiliu-Scraba-
Mic%C8%99orarea-lui-Eliade-%C8%99i-gonflarea-lui-Culianu-prin-felurite-tertipuri ; a se vedea si
articolul : Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui Culianu , în rev. „Cetatea
Culturală”, Cluj-Napoca, sept. 2013 ; sau online http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-
Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-
NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-
POLITIC-DE-L ). Presupunerea lui Virgil Ierunca din scrisoarea expediată lui Culianu în1978 a fost
confirmată odată cu publicarea unei note informative despre profesorul Mircea Eliade scrisă foarte
probabil de I.P. Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și unul dintre turnătorii lui
anonimizați, fragmentar pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1(110), ianuarie 2017, p.17;
https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ).
2. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc Pe
strada mântuleasa, fragmentar pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.251/ 16-28 febr.
2013, pp. 20-21, http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/isabela-vasiliu-scraba-despre-lipsa-
individualizarii-in-personajul-anchetatoarei-din-romanul-eliadesc-pe-strada-mantuleasa/ sau, integral,
https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliademantuleasa24/ ). După Yalta anului
1945 vesticii au consfințit micșorarea României prin înglobarea în imperiul lui Stalin a Basarabiei,
Bucovinei de Nord și a Ținutului Herții, precum si transformarea unui stat suveran într-o „colonie
sovietică” (Ion Varlam). Vâșinschi (omul lui Stalin) a luat parte la tratativele diplomatice duse cu
succes de politicienii români la Paris pentru reintegrarea jumătății de Ardeal oferită de Hitler ungurilor
în vara „anului apocaliptic 1940”(L.Blaga, lecția de deschidere a cursului său de la Universitatea
mutată în 1940 de la Cluj la Sibiu). Jumătatea Transilvaniei aflată patru ani sub o administrație
ungurească epurând etnic prin deportări de români și ucideri monstroase (la Ip, Trăsnea, etc.) a fost
recâștigată de armata română în octombrie 1944 spre a fi administrată de mercenarii ocupantului
sovietic (vezi inregistrarea conferinței pe care am ținut-o la Biblioteca Metropolitană din București în
ian. 2012 https://isabelavs2.wordpress.com/video/ ). Această inregistrare
https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA a scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba a fost -ca si
alte conferințe ale ei-, în mod abuziv „legată” împreună cu înregistrări video din alte surse, în
scopul de a-i aduce discursul pe linia gândirii „monolit”, prezentă în celelalte înregistrări adăugate
arbitrar. La o superficială trecere în revistă a unor astfel de grupaje video se remarcă mai multe
tendințe: (1 ) îngreunarea căutării după „Isabela Vasiliu-Scraba”, întrucât lanțurile de înregistrări
oferă indiferent ce alt video din grupaj ; (2) prin unele dintre înregistrările adăugate se urmărește
plasarea ( în preajma puținelor ei conferințe publice) unor foști ideologi comuniști (a căror neștiință
într-ale filozofiei e compensată de titlul de doctor in filozofie) care prezintă varianta prefabricată a
discursului de la care Isabela Vasiliu-Scraba, gândind pe cont propriu, se depărtează; (3) alte
înregistrări inșiruite cu de-a sila urmăsesc o anume sugestionare subliminală: aceea că, abătându-
se de la tezele oficiale din cărțile fostei Edituri Politice, ar face politică „legionaroidă”, cum scria un
îndoctrinat stalinist profitor al regimului comunist și post-comunist ascuns după pseudonim. In
ultimul caz, abuzurile cuplării forțate urmează stilistica anchetatorilor de genul torționarului
Alexandru Nikolschi/ Nicolau/ Grumberg, general N.K.V.D, care asociau cu de-a sila oameni apoi îi
schingiuiau să recunoască a fi complotat împreună într-o formațiune politică indicată de ei, spre a
confecționa GRUPURI chiar din inși care nu avuseseră nimic in comun (vezi interviul fostei
deținute politic Simina Mezincescu, din „lotul Noica-Pillat”, în „Jurnalul național” din 2011 ;
http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/simina-mezincescu-
supravietuitoare-a-ultimului-mare-proces-comunist-noica-pillat-570642.html, accesat pe 19 mai
2017). Așa cum nici Isabela Vasiliu-Scraba nu are nimic in comun cu inregistrările adăugate „din
umbră” pe care nu le-a văzut si probabil nu le va vedea, mai ales forțată a o face prin astfel de
practici dubioase.
3. Prima compilație despre îngeri a fost scrisă pe vreo 20 de pagini de cronicarul plastic
(mediatizat ani de zile în comunism prin emisiunea Tele-enciclopedia, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cum
l-a minimalizat Pleșu, un fals filosof al religiilor, pe Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-
Napoca, anul XIII, nr.272/ 1-15 ianuarie 2014, p.14, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-
eliade/isabelavs-plesueliade10/ ), fiind apoi premiată cu un million de mărci germane. Fără menţionarea
filozofului Noica, în cele 20 de pagini cu o mediocră tentă politică, A.P. a preluat (/împrumutat fără
citarea sursei) din volumul noician Scrisori despre logica lui Hermes (1986) aceea idee din „logica lui
Ares” despre “blocajul în dihotomii” (vezi vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente
pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, p.46; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Un
eseist preocupat de îngeri și vampiri, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3/2011, p. 16,
https://isabelavs2.wordpress.com/articole/ivs-plesu-ingeri8/ ). Fostul student al filosofului Lucian
Blaga, excepþionalul scriitor I.D. Sîrbu, la citirea Jurnalului de la Pãltiniș, a observat tendința d-lui
Gabriel Liiceanu de a face o excesivã paradă de lecturi și în general de preocupări filosofice, de ca și
cum nimeni în România nu ar mai fi făcut niciodată astfel de lucruri. După 1990 a ieșit mai bine în
evidență îngîmfarea celor care (cu învoire de la stăpînire) l-au frecventat pe Constantin Noica. Ei - care
au făcut atâta caz de filosofie - n-au lăsat (până acum) în urmă nici o lucrare originală în domeniul
filosofiei. Dacă nu de un nivel mai înalt, cum s-ar cuveni unor discipoli ai filosofului Noica, măcar la
nivelul cărții noastre din 1999 (Mistica platonică a participării la lumea Ideilor). Despre entuziasmele
filosofului C-tin Noica privitoare la publicarea lui Platon (tradus integral de eminentul elenist ªtefan
Bezdechi) pe calea ocolitoare a unor noi traduceri a se vedea Ceva despre viața și opera lui Constantin
Noica în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba: În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi
(2002)După înregistrările Securităţii care-l urmărea tot timpul pe C. Noica se vede că în anul publicării
Scrisorilor despre logica lui Hermes filozoful îl considera pe vizitatorul Pleşu un “cronicar plastic”,
ceea ce exclude postura de „discipol” al inventatei „Școli de filozofie” negată de însuși filozoful de la
Păltiniș. Chiar și în 1996, după ce înființase (cu Anca Oroveanu, fostă Răutu) Colegiul Noua Europă,
Virgil Măgureanu (șeful S.R.I.) în prefața „Cărții albe a Securității” îl desemnase „cronicar plastic” pe
fostul ministru din timpul guvernării lui Ion Iliescu. Din transcrierile (de jurnal „personal”) „scoase la
lumină” de plagiatorul Ion Ianoși, reiese că Noica ar fi sesizat cu justeţe (Jurnalul de la Păltiniș, C.R.,
1983, p.12 si p.100) dezinteresul pentru filozofie al muzeografului de la Tescani, dezinteres vizibil în
volumele ultra premiate în comunism ca urmare a vizitelor lui A. Pleșu în familia lui Leonte Răutu. Dar
abia în 2006 Radu Portocală, investit cu „sacra misiune de a-l publica pe Pleșu”, a sesizat inutilitatea
marilor cheluieli făcute de I.C.R pentru editarea in Franța a cărții Pitoresc si melancolie (1980) care „nu
a trăit, nu a stârnit nici un ecou si care a dispărut în momentul apariției” (vezi R. Portocală, Prieteniile
păguboase ale ICR). La fel s-ar fi întâmplat la Paris si cu „precedentele eșecuri” (din 1990, cu Minima
moralia, publicată de C-tin. Tâcu, si din 2005 cu vol. Despre îngeri scos la Editions Buchet Chastel).
Două dintre editurile mari (Grasset si Fayard) si-au manifestat in 2006 dezinteresul pentru cartea
cronicarului plastic devenit in 1977 doctor in istoria artei chiar cu volumul pe care ei l-au returnat după
două săptămâni.
4. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Fac eu un portret lui Heidegger ?”(Alexandru. Dragomir), pe
hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.286/ 1-15 august 2014, pp.21-22 ;
https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-interviu4balexdrag/ .
5. In 1983 - an în care Cioran refuzase premiul de stat austriac (cf. Noica si Securitatea, II, 2010,
p.93; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare din cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.283/ 16-30 iunie 2014, p.26,
https://isabelavs2.wordpress.com/emil-cioran/ciorantraducere4/ ) oferit pentru Sissi ou la vulnerabilite,
lucrare ieşită dintr-un interviu şi de aceea considerată de el “o chestie neserioasă” (Emil Cioran la
telefon cu Relu Cioran pe 1 ian 1984, înregistrat de Securitate, Noica si Securitatea, II, 2010, p.111) -,
Noica “a avut emoţii” că Emil Cioran nu-l va plăcea pe Liiceanu care “are obositorul obicei de a pune
mereu întrebări” (ibid. p. 65).
6. Constantin Barbu exemplifica repetarea traducerii în paginile care ar fi trebuit să reprezinte un
comentariu la traducere alegând următorul pasaj din Sein und Zeit : Dasein ist immer schon „ueber sich
hinaus” , nicht als Verhalten zu anderem Seinden, das es nicht ist, sondern als Sein zum Seinkoennen,
das es selbst ist. Diese Seinsstruktur des wesenhaften „es geht um...” fassen wir als das Sich-vorveg-
sein des Daseins (Martin Heidegger). Nu vom da si traducerea lui Liiceanu, întrucât o considerăm de un
nivel foarte incipient. Spre a folosi la ceva, această a doua traducere (care a urmat traducerii dr-ului
Dorin Tilinca) ar trebui mult îmbunătățită. La tălmăcirile „ilizibile și inutilizabile” din Heidegger m-am
referit în art. :Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Eliade și cu Nae Ionescu, pe hârtie în
rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr.6 (115), iunie 2017, pp.17-18 :
https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/ ; precum si în comentarea spuselor
filozofului Alexandru Dragomir din interviul înregistrat pe 15 iunie 2000 de Fabian Anton ;
https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/.
7. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Triumful parizian al lui Vintilă Horia incită oficialitățile comuniste
la difuzarea de minciuni pentru discreditare ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-
horia/ostracizarevintilahoria/ .
8. Rapida publicare în 1983 a Jurnalului de la Păltiniș (prin Ion Ianoşi, activist din structurile de
vârf ale staliniștilor instruiți în anii cincizeci în URSS) a fost făcută probabil si în scopul de a face
reclamă anumitor vizitatori privilegiați de autorităţi (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii
mici si mari ai culturii noastre la 25 de ani de lqa moarte, în “Acolada”, 2/2012, p.19 ;
http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-
mari-ai-culturii-noastre/ ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-25aniNoica4.htm ).
Asemenea postură (observată și de Noica) a fost sesizată si de Constantin Roman (Londra, autorul
volumului The Blouse Roumaines) în recenzia cărții Jessicăi Douglas-Home, Once upon another time.
Memoirs of Ceausescu s Romania (2000), unde povestește atmosfera unei recepții organizată la
București în onoarea Jessicăi Douglas-Home de Ambasada Angliei prin anii optzeci. Ea își amintește
de relaxarea (deplasată) pe care Liiceanu si Pleșu o afișau ostentativ ( “a posture of ill-bred muffins,
completely out of place for the occasion, although perhaps quite acceptable at Communist Party
rallies”), in contrast cu restul invitatilor, evident timorați. Faptul că cei doi comuniști aveau
permisiunea de a frecventa Ambasada „is even stranger if one thinks that their host – H E Hugh
Arbuthnot, British Ambassador to Romania was the butt of some rough treatment in the hands of the
Securitate agents in Cluj where the Ambassador went to visit the dissident Academic Doina Cornea.
Any further speculative questions about the real meaning of their visits to the British Embassy durring
Ceausescu s dictatorship are therefore superfluous, to say the least! Clearly in such context, Messrs
Plesu and Liiceanu knew very well at the time what is was all about and they also knew what they were
doing!” (C-tin Roman http://www.romanianstudies.org/content/2010/04/book-review-once-upon-a-
time-by-jessica-douglas-home/ ).
9. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-
comuniste, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.282/ 1-15 iunie 2014, pp.23-25 ;
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ; după ce-mi citise
textele despre Noica publicate în diverse reviste pe hârtie și on-line în anul centenarului nașterii
filozofului pe care-l frecventase și el fără a face atâta caz cât au făcut alții, universitarul Petre Anghel
(scriitor cult, având un doctorat pe tema lui Mihai Ralea în 1978, în 2003 devenind doctor în teologie)
îmi tramsmitea prin e-mail următoarea impresie de lectură : „Vă apreciez ideile, munca și stilul”
(Petre Anghel, 27 iunie 2009).
10. Așa zișii discipoli erau privilegiați de „inchiziția marxistă” (cf. Ion Varlam, PseudoRomania.
Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, ISBN 973-85580-3-4). Lui Noica i se tot amâna
apariția cărților depuse la edituri, în timp ce falșii lui „discipoli” era publicați în țara comunistă chiar la
vremea când călătoreau dincolo de Cortina de fier cu prelungirea șederii peste hotare (vezi vol. Noica
si Securiatea II, Ed. Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2010, înregistrare din data 12 nov.1983
p.88, p.89, p.94). După filozoful Alexandru Dragomir, „Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu
și Pleșu” ; on line: http://www.omniscop.ro/noica-nu-a-avut-influenta-asupra-lui-liiceanu-si-plesu/ ; a
se vedea întregul interviu din 2000 comentat de Isabela Vasiliu-Scraba:
https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/).
11. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe
hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50;
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ; sau, varianta intitulată
Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-
vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .
12. Adrian Marino, în calitate de președinte al juriului de premiere ASPRO, a părăsit comisia
dezaprobând categoric premierea lui A. Pleșu căruia Liiceanu îi publicase în 2003 un plăpând curs
despre îngeri desenat în susul fiecărei pagini spre a umfla artificial inconsistentul volumaș. Radu
Portocală a remarcat în 2006 că „numărul premiilor și al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de
dl Pleșu este sensibil mai mare decât acela al cărților publicate.” (cf. Radu Portocală).
13. vezi I. Vasiliu-Scraba, Noica şi “discipolii” săi, în rev. Origini/Romanian Roots, XIV,
9-10 (146-147), 2009, p.22-24 ; http://www.asymetria.org/modules.php?
name=News&file=article&sid=775 ; precum și
http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-
mici-si-mari-ai-culturii-noastre/ ; a se vedea și vol. :Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări.
Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48 ;
https://fr.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari
14. Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev.
„Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm ; sau, http://www.agero-
stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de
%20IVS.htm .
15. Opinia lui Noica despre Pleșu apare din cele transcrise de G. Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş
(CR, 1983), si din notaţiile cuprinse in caietele tipărite [probabil cenzurat] în 2007 cu neinspiratul titlu
de Jurnal de idei - folosit de Noica la publicarea între sept. 1977 şi aprilie 1982 a douăzecişicinci de
texte în revista “Cronica” de la Iaşi, nestrânse în volum nici până azi (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica
despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade, in rev. “Conta”, 10/2012, p.126-131;
http://melidonium.ro/2012/11/13/isabela-vasiliu-scraba-noica-despre-arheul-istoric-intrupat-de-mircea-
eliade/ , sau la adresa : http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm ).

REPERE BIBLIOGRAFICE

-Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica, în rev. „Meandre”, Alexandria, XII, 1-2 (22-
23), 2009, p.80-81; http://www.romanianstudies.org/content/2010/02/isabela-vasiliu-scraba-cat-de-
subversiv-putea-fi-noica/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Peste Cortina de Fier, un dialog între Horia Stamatu și Noica, pe hârtie în rev.
„Acolada”, Satu Mare, anul VI, noiembrie 2012, nr.11 (62), p. 18 : .
https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-2stamatunoica/.
-Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, pe hârtie
în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 : https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-
centenar10horiastamatu/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozia, 2000,
ISBN 973-8134-06-4, on-line,
https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica,
http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-
infatisare/oclc/48753439 .

-sabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Constantin Noica, tipărit în rev. “Plumb”, V, 34, ian.
2010, p.4, on-line la https://blogideologic.wordpress.com/2013/06/01/isabela-vasiliu-scraba-sfarsitul-
lui-constantin-noica/ sau la http://www.romanianstudies.org/content/2009/12/constantin-noica-1909-
1987-centenar-isabela-vasiliu-scaraba/; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la


Patapievici, în “Acolada”, 7-8/2012, p. 19; on-line http://www.omniscop.ro/despre-g-liiceanu-si-
plagierea-de-tip-inadequate-paraphrase-la-patapievici/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002,


ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48 ; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-
scraba&qt=owc_search ; https://fr.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas, pe hârtie în „Acolada”,


Satu Mare, anul X, nr. 1 (98), ian. 2016, p.13 și p.18; publicat on-line și pe site-ul clujan tribuna-
magazine.com; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est , în rev.
„Acolada”, Satu Mare, nr.4/2016, p. 14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenar, despre Noica, în cifru ‘humanist’, în rev. “Oglinda literară”,
VIII, nr. 92, aug. 2009, p. 4802-4803); http://www.asymetria.org/modules.php?
name=News&file=article&sid=877.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. Mircea Eliade și neo-iobăgia ideologică post-comunistă, în rev.


„Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-
eliade/isabelavs-acadmieliade/ ;
https://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .

-vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George
Călinescu ; on-line https://blogideologic.wordpress.com/2015/05/21/isabela-vasiliu-scraba-radu-gyr-
despre-falsificarea-istoriei-literare-la-g-calinescu/ ; sau
http://www.scribd.com/doc/192378090/IsabelaVasiliuScrabaGandirea .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inaugurată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”,
Cluj-Napoca, nr. 258/2013, pp.4-5 ; on-line http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-
AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm .
-Isabela Vasiliu-Scraba, Imaginea oficială asupra filozofiei românești, în vol.: I. Vasiliu-Scraba,
Propedeutică la eternitate, Slobozia, 2004, pp.112-129 ;
https://www.scribd.com/doc/130854967/IsabelaVasiliuScrabaAlexDragomirPropedeutica .

-Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-
Napoca, nr. 273/2014, pp.15-17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-
vulcannae10-mantuirea/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu
și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev.
„Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-
BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx ; sau
https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea,
Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6 ;
http://www.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli . A se vedea și înregistrările
de la Colocviul de filozofie „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 2012, http://www.youtube.com/watch?
v=6kuhSDeAnVQ, si, https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Un căutător de înțelepciune discret : Alexandru Paleologu, în rev.


„Contemporanul”, ian. 2006,
http://www.scribd.com/doc/190133814/IsabelaVScrabaAlexPaleologuIntelept .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992.

-Isabela Vasiliu-Scraba, C. Noica în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric,
http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaPerchezitie7.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4
(42), aprilie 2011, p.16, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXV, iunie
2015; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Centenarul nașterii filozofului Octavian Nistor (1917-1993), pe hârtie în rev.
„Acolada”, Satu Mare, nr.11 (120) / 2017, p. 13, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-
octavnistorcentenar/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade,
pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36;
https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”,
Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .
-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie
în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; sau
https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-
8Noica-Tabor.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul din turnătorii săi anonimizați ; pe hârtie în „Acolada”, Satu
Mare, anul XI, nr 1 (110), ianuarie 2017, p.17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-
eliade/secuculieliade/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la
moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-
noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ; eseu având peste 2000 de accesări.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau, Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior,
fragmentar pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau
https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ;
http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra
veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-
WIKIPEDIAro19.htm ; sau o variantă : http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-
vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

- Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica ; http://www.agero-


stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata
%20de%20Noica.htm .

- Isabela Vasiliu-Scraba, Himera discipolatului de la Păltiniș; on-line


https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-
paltinis/ .

- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după


moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie
2011, p.6, 7, si 26; online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-
%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup
%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George ; sau
http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brașul lung al inchiziției comuniste;


https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .
-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie
Boca, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în
rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011; http://www.nord-literar.ro/index.php?
option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta
Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești;
https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/.

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte
de vandalizarea fișei de către administratorul MyComp care înlătură din titlurile cărților scriitoarei și
informațiile privitoare la studiile ei post-universitare de limbi străine în țară și de filozofie în occident ;
https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf )
Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/