„CUM POTI FII ROMAN?

Chiriac Florina Mihaela

Liceul Teoretic Nicolae Titulescu

„Cum poţi să fii român? - Era o întrebare la care nu puteam să răspund decât printr-o
durere de fiece clipă. Urându-i pe ai mei, urându-mi ţara şi ţăranii ei atemporali, îndrăgostiţi
de toropeală şi crăpând de stupizenie, mă ruşinam că mă trag din ei, îi renegam, refuzam să
accept subeternitatea lor, certitudinile lor de larve osificate, visarea lor geologică. În zadar le
căutam pe chip freamăul sau semnele revoltei: în ei, vai! murea încet maimuţa. La drept
vorbind, nu aparţineau oare regnului mineral? Neştiind cum să-i scutur, cum să-i însufleţesc,
îmi trecu prin minte să-i extermin. Dar nu poţi masacra pietrele...”

În 1937 Cioran este posesorul unei mult râvnite burse de doctorat, aceasta
reprezentând o modalitate de ieşi din granţele limitative ale ţării şi limbii natale. Acest an este
considerat de către Cioran începutul rupturii şi „lichidării trecutului” , precum afirmă într-o
scrisoare către Arşavir Acterian din acea vreme. Cioran a putut să rupă cu trecutul, dar nu
putut face ca acesta să nu fi existat niciodată.

Oare într-adevăr această plecare în Franţa, reprezintă vindecarea acestei boli, boala de
România? Se pare că nu, răspunsul la această întrebare ne este dat de însuşi Cioran, într-o
scrisoare către fratele lui: ”trebuie să recunosc că fatalismul valah m-a marcat aşa cum te
marchează o boală sau o (...) iluminare. Nu poţi scăpa de propriile-ţi origini şi mai cu seamă
de ale noastre” . Aceste sentimente ale ruşinii că este român, român ce nu-şi uită rădăcinile
niciodată, sunt compensate, după cum am mai precizat, prin scrisul ca metodă terapeutică,
scrisul ce l-a ajutat în cele mai grele momente, amânându-i sinuciderea şi ajutându-l să treacă
peste angoasele şi tensiunile interioare. Cartea este aceea în care proiectează profeţii culturilor
minore (României) sau este locul în care îşi inventează o altă genealogie, este locul unde
scriitorul poate zburda liber înafara oricăror constrângeri, în mijlocul unui limbaj care se
neagă şi se afirmă în acelaşi timp. Firea contradictorie cioraniană este dovada unei
autenticităţi.Ruptura de România îi apărea lui Cioran de-a dreptul chinuitoare, acest lucru îl
determină a se întoarce înapoi în 1940, lucru pe care îl va regreta toată viaţa, deoarece
România la care se întorce este una naţional legionară, timp în care el va ţine o conferinţă la
radio: Profilul interior al Căpitanului, conferinţă ce a fost publicată ulterior în Glasul
strămoşesc, în care face un portret elogiator al acestuia: „Înainte de Corneliu Codreanu
România era o Sahară populată. Cineva trebuia să vină (...) Căpitanul nu era <deştept>.
Căpitanul era profund” (...) iar România nu era mai mult decât o farsă reuşită .

Tânăra Generaţie a fost facinată de figura Căpitanului, fascinaţie ce avea ca temei

sentimentul de inferioritate, ce i-a determinat să proiecteze, în figura lui Codreanu, idealul de
depăşire a acestuia (a sentimentului de inferioritate) prin compensare. Cioran a recurs la
asemenea gest, din dorinţa de a remedia situaţia României, mânat de puternicul sentiment de
inferioritate culturală. Nichifor Crainic face o descriere figurii Căpitanului în care vedea: „o
tăcere de nepătruns, care oferea imaginaţiei înflăcărate a tineretului o regiune goală unde ea
putea plasa toate calităţile şi posibilităţile unui eroism legendar” . Cioran a fost furat de
nebunia, entuziasmul şi frenezia din acea vreme din România, lucru pe care-l afirmă mai
târziu într-o scrisoare către fratele său „entuziasmul este o formă de delir, Noi (tânăra
generaţie) am suferit de boala asta şi nimeni nu vrea să ne creadă că ne-am vindecat” . Se pare
că Cioran a trimis în 1937 un volum a Schimbării la faţă a României lui Codreanu, care după
ce-l citeşte realizează că, între ideile legiunii şi ideile vehiculate de Cioran, era o mare
distanţă. Multe obiecţii ale lui Cioran vizau (atacau direct) însăşi unele idei de bază ale acestei
mişcări. Codreanu îi răspunde lui Cioran, într-o scrisoare, pe un ton convenţional şi emfatic,
din care reiese clar că acesta nu era de acord cu idealul cioranian ”dumneata voieşti ca neamul
acesta şă-şi scuture haina de pigmeu pe care o poartă de amar de vreme şi să îmbrace o haină
de împărat” . Într-adevăr existau prea multe lucruri neconvenabile pentru Căpitan: viziunea
critică asupra trecutului României, absenţa ortodoxiei de tip mistic, absenţa proiectului omului
nou, opţiunea modernistă şi europeană, respingerea autohtonismului, caracterul condiţionat şi
ambivalent al antisemitismului, viziunea primitoare faţă de bolşevism, opţiunea citadină şi
industrială, brutalitatea deloc poetică şi diplomatică a propunerilor. Ceea ce-l separă de
legionarism capătă greutate şi câştig de cauză în anii următori, când se desprinde total de
România, în care nu mai calcă niciodată.

Din Franţa, de unde va putea privi la rece, cu obiectivitatea intelectualului în exil

”intelectualul în exil rămâne ataşat de ţara sa de origine, legat precum cu un cordon ombilical
şi, în acelaşi timp, el poate vedea din exterior, ce se petrece în ţara sa de origine; el păstrează
o privire mai clară, cu obiectivitatea observatorului străin” , însuşi Cioran afirma că „de
departe judecam cu o intransigenţă bolnavă situaţia de la noi şi nu admiteam, înafară de
scârbă şi de disperare, nici o altă atitudine”, iar ideea la care revine obsesiv este aceea de
ruptură de trecut şi de imunitate la orice: ”am devenit imun la orice, la fostele credinţe şi la
orice credinţă viitoare” . Ideea aceasta se va repeta în toată corespondenţa lui Cioran din 1946
până la sfârşitul vieţii, până şi propria lui carte despre România îi se pare scrisă de altcineva
”nu mă mai înteresează” . El încearcă să se nege, dar atât ţara cât şi limba îi vor rămâne în
suflet până la sfârşit.

BIBLIOGRAFIE :

-Pro & contra Emil Cioran. Între idolatrie şi pamflet, antologie, cuvânt înainte şi note de Marin Diaconu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1998.

-Marta Petreu, Un trecut deocheat sau “Schimbarea la faţă a României”, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1999

- Emil Cioran, Revelaţiile durerii. Eseuri, ed. îngr. de Mariana Vartic şi Aurel Sasu, pref. de Dan C. Mihăilescu,
Editura Echinox, Cluj, 1990.

-Emil Cioran, Singurătate şi destin. Publicistică 1931 – 1944, cu un cuvânt înainte al autorului, ed. îngr. de
Marin Diaconu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991