MIRCEA VULCANESCU

SAU DIMENSIUNEA

CRESTINA A POPORULUI

ROMAN

Student, Profesor,

NEGEL GEORGE CIPRIAN CARMEN

BOLOCAN

1
1.INTRODUCERE

Poporul roman este un popor demn de valorile pe care le are. Acestea

reprezinta un adevarat tezaur pe care il detinem, datorita oamenilor care, prin
exemplul propriei lor vieti, s-au jertfit si au suferit in inchisorile comuniste
pentru a-si apara propriile lor idealuri, in special credinta, neamul si traditia.
Printre astfel de oameni se numara si marele carturar si traditionalist,
Mircea Vulcanescu, un om de o aleasa cultura si cu o vointa de fier.
Printre cei care au suferit in inchisorile comuniste se numara multi oameni,
care, datorita convingerilor sale religioase sau politice au fost supusi la grele
incercari, acestea avand rolul determinant de ai face pe acestia sa renunte la
gandirile lor, ale caror fapte erau considerate ca daunand la siguanta si
educatia poporului.
Lucrarea de fata isi propune sa evidentieze modul in care erau tratati
astfel de oameni de catre conducatorii tarii si de slujitorii acestora, dar si sa
arate darzenia cu care erau aparate atat credinta cat si idealurile nationaliste
de astfel de marurisitori, dar mai ales de Mircea Vulcanescu.
Prezenta lucrare va fi impartita in 3 parti si anume:

1. Introducere;
2. Date biografice;
3. Felul in care a marturisit pentru propriile idealuri si lucarile pe care le-a
scris si prin care isi demonstreaza propriile convingeri.

2
2.DATE BIOGRAFICE
Mircea Vulcanescu s-a nascut în familia inspectorului financiar Mihail
Vulcanescu şi al Mariei, nascută Tonescu. A urmat cursurile secundare la
liceul „Matei Basarab” din Bucuresti (1914-1916) pentru ca, in timpul
refugiului in Moldova, din primul Razboi Mondial, sa-si continue pregatirea
la liceul refugiatilor de pe langa Liceul Național (1916-1917) si la Gimnaziul
„Stefan cel Mare” din Iasi.
Tot in acest timp, a activat in formatiunile de cercetasi la cenzura militara
a Postei centrale din Bucuresti, telefonist la Spitalul Epitropiei „Sfantul
Spiridon” din Iasi si chiar seful detasamentului de cercetasi din cadrul
Spitalului Brancovenesc, mutat in locul Spitalului „Veniamin Costache” din
Iasi. In vara lui 1918, tanarul Vulcanescu si-a dat capacitatea la gimnaziul
din Tecuci, a urmat liceul real la Galasi, apoi liceele „Gheorghe Lazar”,
„Matei Basarab” si „Mihai Viteazul” din Bucuresti, unde, in toamna anului
1921, a susinut bacalaureatul.
Pe langa pregatirea scolară, Vulcanescu a luat lectii de Limba
rusa, franceza si germana sau de Istoria filosofiei, a facut incercari literare
(traduceri, schite, dramatizari, poeme) si a audiat cursurile
profesorului Nicolae Iorga. A fost chiar premiant, în două rânduri, al
Societatii „Tinerimea romana”. La doar 15 tinea in fata statuii lui Mihai
Viteazu si a lui Gheorghe Lazar din Bucuresti discursuri prin care isi
manifesta bucuria fata de votarea Unirii Transilvaniei cu Regatul Roman.
In 1921 urmeaza cursurile a doua facultati, Facultatea de Litere si
Filosofie si Dreptul, in cadrul carora se apropie de cercurile studentimii
nationaliste, evidentiindu-se printre inemeietorii si liderii spirituali ai
Asociatiei Studentilor Crestini Romani,dar fiind si colaborator active ai
Buletinului ASCR. In 1929 devin asistent al catedrei de Sociologie, in
aceasta calitate cunoscand personalitatie precum Constantin Noica,Emil
Cioran si Mircea Eliade.
Incepe studiile pentru Doctorat in 1925 in Franta, la Paris, unde cocheteaza
cu cercuri deteologie, devenind chiar secretar al Federatiei Franceze al a
Asociatiei Crestine Studentesti, iar dupa ce revine in tara colaboreaza cu
“Cuvantul”, avand si anumite publiactii pe teme religioase si eseuri cu
continut filosofic.
Revenind din anul 1932 la “Criterion”, prezinta anumite curente
ideologice ale timpului, sustinand teme precum Lenin si leninismul”

3
„Filosofia lui Freud”, „Andre Gide - călăuză a vieții interioare”, „Istorismul
prin resemnare, în spiritualitatea tinerei generații”. Prin activitatea sa, a intrat
în colegiul de redacție al revistei „Criterion”, alături de Ion Cantacuzino,
Petru Comamescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Henri H. Stahl,
Alexandru Christian Tell1.
Detine mai multi functii administrative de-a lungul timpul, functii care
atrag asupra-si simpatii si antipatii, dar datorita carora obtine si o bogata
experienta politica, care ii ofera posibilitatea de a-si exprima opozitia fata de
votarea Constitutiei din 1938 din timpul regelui Carol al II-lea, alfandu-se
printre cei 277 de oameni care s-au exprimat impotriva acestui fapt. In 1940
face parte din comisia romano-bulgara care s-a pronuntat in privinta
cadrilaterului, se inscrie in alianta celor care au protestat impotriva rapirii
Ardealului de Nord-Vest, alaturi de alte personalitati ale timpului precum
mitrop. Nicolae Balan, Alexandru Nicolaescu sau politicianul Iuliu Maniu.
Datorita acestui fapt in anul 1945 este citat la Tribunalul Poporului in
contextual judecarii “criminalilor de razboi”, pentru a fi epurat din aparatul
de stat, pentru ca un an mai tarziu sa fie arestat si judecat pentru participare
la guvernarea Antonescu si pentru “crime de razboi”, proces ce a culminat cu
condamnarea la 8 ani de temnita grea si confiscarea averii. Detentia a fost la
temnita din Aiud, unde era supus la un trai greu, avand dreptul la doar 8 kg
de alimente pe luna, aici imbolnavindu-se de TBC. Face mai multe
demersuri pentru a fi eliberat, insa de fiecare data se loveste de refuzul de a i
se oferi ajutorul, fapt pentru care boal se intensifica, iar in cele din urma il
rapune, la data de 29 Octombrie 1952, din cauza unei „miocardite pleurezii
duble TBC”, potrivit documentelor Securități.2

3. Felul in care a marturisit pentru propriile

idealuri si lucarile pe care le-a scris si prin care isi
demonstreaza propriile convingeri.

Mircea Vulcanescu se numara printre marile personalitati ce au avut taria

de a se opune sistemului care urmarea divizarea tarii, deoarece era un
nationalist convins si un credincios om al lui Dumnezeu plin de
resoponabilitate. Preocupările sale asupra problemelor de religie izvorau şi
1
1. Alina Tudor, Mircea Vulcănescu (1904-1952), în „Arhivele Totalitarismului”, an IV (1996), nr.
1(10), p. 181-182; Ştefan J. Fay, Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu, ed. a II-a,
Bucureşti, Humanitas, [1991], p. 10-12.
2
ACNSAS, fond Penal, dosar 232, voi. 23, f. 3, 13.

4
dintr-o credință puternică, manifestată în scrierile sale. Potrivit lui Ştefan J.
Fay, Mircea Vulcănescu era un fidel creştin, spunând despre el: „Mircea era,
se ştie, profund credincios. Pentru dânsul, religia cea dreaptă - cum o spune
şi cuvântul - era religia ortodoxă. Dar la aceasta se adăuga o nuanță în
plus: religia ortodoxă română. Pentru el, între noțiunea de religie,
ortodoxism şi românism era o corelație indestructibilă. Poporul român nu
putea fi citit în afara acestei strânse corelații. Poporul român nu ar fi putut
dăinui, cu obiceiurile, limba, spiritul şi hotarele sale fireşti fără casa
Bisericii Ortodoxe Române, cu ceea ce cuprindea ea, de la miturile
ancestrale, precreştine, la Cristos, Apostoli, Sfinții martiri şi înțelepții
Bisericii.3
Prin capacitatea sa sofianică, Mircea Vulcănescu realiza o desăvârşită
armonie între credința în ordinea ideală şi raționamentele sale asupra
ordinii (sau dezordinii). «Fără religie şi istoricitatea lui Iisus, lumea e un
imens pustiu de sare şi cenuşă», a spus el într-o conferință”.
Spiritul sau patriotic se datoreaza oamenilor politici nationalisti cu care a
intrat in contact atat in timpul studiilor din Franta, dar si din tara, dar mai
ales datorita lucrului care uneste, al credintei puternice in Dumnezeu. Inca
din perioada studentimii s-a remarcat ca si important lider al Asociatiei
Studentilor Crestini Romani, Opțiunile sale erau influențate mai ales de
profesorii care i-au dat, în mod deosebit, direcțiile pentru activitatea sa
ştiințifică ulterioară, şi anume: Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan şi Nae Ionescu.
De altfel, Vulcănescu participase la campaniile sociologice organizate de
profesorul Guști, pentru ca, din octombrie 1929, să-i devină chiar asistent la
catedra de Sociologie, Etică şi Politică.
Insa manifestarile sale nationaliste au fost timpurii, prima iesire la rampa
fiind la doar 15 ani cand, cu ocazia Marii Uniri din anul 1918, a tinut un
discurs in data de 29 Decembria a. c. in Bucuresti, langa stauile lui Mihai
Viteazul si a lui Gheorghe Lazar, un discurs prin care isi manifesta bucuria
fata de acest fapt de o mare importanta pentru istoria tarii noastre.
Perioada studiilor, atat din tara cat si perioada petrecuta in Franta, au
reprezentat pentru Mircea Vulcanescu momente de pregatire si de educare in
spiritual de a-si apara propriile idealuri, idei dobandite si de la persoanele cu
care acesta simpatiza, precum Nae Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran,
in tara, dar si Nicolae Berdiaev sau Leon Zander in perioada petrecuta la
Paris. Din postura de asistent onorific al lui Dimitrie Gusti, a publicat mai
3
. Alina Tudor, Mircea Vulcănescu (1904-1952), în „Arhivele Totalitarismului”, an IV (1996), nr.
1(10), p. 181-182; Ştefan J. Fay, Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu, ed. a II-a,
Bucureşti, Humanitas, [1991], p. 95-96.

5
multe articole pe teme religioase sau eseuri filosofice si texte de economie,
dar a si conferentiat cu diferite ocazii sau la emisiunea “Universitatea Radio”
a Radiodifuziunii Romane.
Un obiectiv al sau este realizat in anul 1932 cand incepe sa activeze la
Asociatia de Arte, Filozofie si Litere “Criterion” cu obiectivul declarat de a
prezenta curentele ideologice ale vremii, într-o formă cât mai puțin
părtinitoare. Vulcănescu s-a angrenat şi el în conferințele organizate de
această asociație, susținând teme precum: „Lenin şi leninismul”, „Filosofia
lui Freud”, „Andre Gide - călăuză a vieții interioare”, „Istorismul prin
resemnare, în spiritualitatea tinerei generații”.4
In anul 1935 are mai multe colaborari cu „Prezentul”, dar şi la „Viața
universitară”, „Realitatea ilustrată”, „Ultima oră”, „Pan”, „Azi”, „Convorbiri
literare”, „Gând românesc”, „Ideea Românească”, „Excelsior”, „Revista
Fundațiilor Regale”, „Sociologie românească”, „Limba română”, „Ideea
creştină”, „Dacia”, „Axa”, „Tiparnița literară”, „Industrie şi comerț”, „Le
Moment” (Bucureşti), „Annales sociologiques” (Paris), de multe ori sub
pseudonim. Ocupa si functii de stat, la inceput ca si referent la Oficiul de
Studii al Ministerului Finantelor, air mai apoi ca si Director al Vamilor
Staului, din 1935 pana in 1937, cand a fost demis, insa este reancadrat intr-o
alta functie, cea de director al Datoriei publice, in cadrul aceluias minister
pana in 1940, iar din acelas an din Noiembrie, devine Presedinte al Casei
Autonome a Fondului Apararii Nationale.
O iesire mai “rasunatoare” a lui Mircea Vulcanescu a avut loc in anul
1938, cand se instaleaza domnia lui Carol al II- lea si se voteaza
referendumul pentru noua Constitutie, iesire prin care isi exprima
nemultumirea fata de acest fapt, el numarandu-se printre cei 277 de cetateni
declarati ca fiind impotriva acestui demers. Odata cu aceasta manifestare a
sa isi evidentia din ce in ce mai mult nemultumirea fata de noua politica
adusa de domnia lui Carol al II-lea, ce urmarea divizarea tarii, fapt care a
atras asupra sa mai multa atentie din parte autoritatilor care incepeau sa ii
devina ostile.
Datorita noului context politic care urmarea rapirea Ardealului de Nord-
Vest, Mircea Vulcanescu, alaturi de alte personalitati ale timpului, precum
mitorpoiltul Nicolae Balan, Alexandru Nicolaescu sau politicianul Iuliu
Maniu se declara impotriva acestui fapt, inscriidu-se alaturi de cei mai sus
mentionati in randul celor care protestau impotriva acestei politice aduse de
marile puteri. Nemultumirea sa a fost demonstrata prin sustinerea unei
4
. Alina Tudor, Mircea Vulcănescu (1904-1952), în „Arhivele Totalitarismului”, an IV (1996), nr.
1(10), p. 181-182; Ştefan J. Fay, Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu, ed. a II-a,
Bucureşti, Humanitas, [1991], p. 10-12.

6
conferinte la Radio Romania numita “ Ganduri pentru jalea si nadejdea
ceasului de acum. Cuvinte pentru fratele ramas departe”, publicat in anul
1941 in revista “ Dacia”.
Primele probleme pentru Mircea Vulcanescu apar incepand cu anul 1945,
cand este citat la Tribunalul Poporului in contextual judecarii criminalior de
razboi, judecata ce avea drept scop epurarea sa din aparatul de stat. Procesul
s-a intinsp pe o perioada de 1 an, prima arestare a sa fiind la 18-28, 1946 5,
entru ca la 30 august 1946, Mircea Vulcănescu să fie arestat, în vederea
trimiterii în justiție, pentru participare la guvernarea Antonescu şi pentru
„crime de război”, „de subjugare a economiei naționale Germaniei naziste,
în interese de război”6. Procesul se desfasoara la Curtea Criminala, sectia
VIII bucuresti, unde este judecat de un numar de 15 fosti subsecretari de stat
antonescieni, unde el citeaza mai multi martori din partea carora au fost
aduse mai multe depozitii, reliefandu-i adevarata personalitate. Printre
acestia se numara si fostul indrumator Dimitrie Gusti, care a avut urmatoarea
interventie: “ fost asistentul meu şi unul dintre cei mai distinşi elevi ai mei”,
iar a doua zi, generalul Nicolae Stonescu avea să afirme: „Ştiu că la unul
din Consiliile de Miniştri, acuzatul a intervenit, propunând ca evreii să fie
lăsați să-şi exercite atribuțiile meseriei, pentru ca să-şi poată câştiga
existența şi să dea un randament maxim pentru nevoile statului. [...] Cu
această ocazie, acuzatul nu a propus ca evreii să fie trimişi la ghettouri,
după cum în mod greşit s-a strecurat în stenograma Preşedinției Consiliului
de miniştri”7. Sentinta a fost necrutoare, deoarece a fost condamnat la 8 ani
de temnita grea si confiscarea averii, detentia uramand a se desfasura la
Aiud. Aici, datorita conditiilor se imbolnaveste si este transferat la Vacaresti
unde i se acorda un supliment de 7 kg de alimente pe luna.
Despre traiul din Penitenciarul Aiud, Mircea Vulcănescu avea să
mărturisească familiei, pe o carte poştală, trimisă în anul 1947: „începutul a
fost greu; ca la judecata dintâi, când te înfățişezi gol dinaintea lui
Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am
temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat de o aripă.
Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul, ce trist trebuie să fi fost
Ghetsimanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de
vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre
Dumnezeu... M-am simțit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber”.
Pe baza acuzațiilor aduse în proces, la 15 ianuarie 1948, Mircea
Vulcănescu avea să fie condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani
5
ACNSAS, fond Penal, dosar 232, vol. 23, f. 47
6
Ibidem, vol 5 f. 26
7
Ibidem,vol 1, f 86, 103 v.

7
temniță grea. Înaintea primirii sentinței, Vulcănescu a susținut memorabilul
„Ultimul cuvânt”, în care, pe parcursul mai multor pagini, a demontat punct
cu punct acuzațiile care i s-au adus, disculpându-se exemplar, ca un autentic
avocat. La 7 august 1948, avea să-i fie respins recursul pe care îl solicitase 14.
Dupa condamnarea definitivă, la 3 noiembrie 1948, Mircea Vulcănescu avea
să fie trimis în Penitenciarul din Aiud, de unde avea să fie transferat în mai
multe rânduri la Jilava, pentru diferite anchete.La Aiud avea să se
îmbolnăvească de TBC, după cum aflăm din documentele Securității. Se
constata intr-un raport ca sufera de pleurezie stanga cu stare generala rea,
insa securitatea ii refuza internare intr-un spital pentru a fi tratat. In temnita
de la Aiud boala i se agraveaza, iar la 29 Octombrie 1952 trece la cele
vesnice din cauza unei “miocardite pleurezii duble TBC”.8
A fost remarcat chiar si inchisoare datorita inteligentei si capacitatii
intelectuale ce le detine. Marturii despre el avem din lucrarile
memorialistilior care au supravietuit acestui tavalug, printre care Ion
Diaconescu, care il numea “o enciclopedie ambulanta ce detinea cunostinte
din toate domeniile”9, iar Stefan J. Fay il marturisea ca pe unul ce detinea
iubirea de semen caracteristica martiriului nostru.10
Durerile primite in temnita au fost descries de un alt coleg de suferinta,
Gheorghe Balanescu, care l-a intalnit la Jilava si Aiud, si care descria cum au
fost dezbracati pe timp de iarna si aruncati intr-o celula subterana de la
Jilava in pielea goala.11
Sfarsitul lui Mircea Vulcanescu este descris de un alt coleg de suferinta,
Zahiernic carea mărturisit următoarele:
„Mircea Vulcănescu avea o cavernă la plămânul stâng. Aflase de la alți
deținuți că cei cu cavernă la plămânul stâng mor în timpul somnului. Voința
de a avea conştiința a tot ce se petrece cu el era atât de mare, încât făcea
eforturi supraomeneşti să nu doarmă, ceea ce îi slăbea mult rezistența,
îngrijirea medicală îi era redusă la câteva aspirine pe zi şi nici acestea în
fiecare zi. Cu toate că fusese internat, în ultima fază a bolii, la infirmeria
penitenciarului, n-a primit nici o medicație specifică. Medicamentele străine,
care erau în depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru îngrijirea
delatorilor sau a acelora de la dreptul comun, adică a criminalilor de rând.
Şi-a dat duhul, mi-a mărturisit Zahiernic, în brațele mele, cu

8
Ibidem, fond Penal, f. 25, 24 – 50.
9
8. Ion Diaconescu, Temnița - destinul generației noastre, Nemira, 1998, p. 54.
10
Ştefan J. Fay, op. cit., p. 126
11
Gabriel Bălănescu, Din împărăția morții. Cronica rezumată din închisori, Madrid, Editura
Dacia, 1981, p. 334-335.

8
ultimele cuvinte: «Spuneți-i Aninii să mă ierte!» (Este vorba de Anina
Rădulescu- Pogoneanu, care a fost prima lui soție)”12

12
. Ibidem, p. 275-276. Episodul este confirmat în Ştefan J. Fay, op. cit., p. 129

9
 BIBLIOGRAFIE

1. Alina Tudor, Mircea Vulcănescu (1904-1952), în „Arhivele

Totalitarismului”, an IV (1996), nr. 1(10), p. 181-182; Ştefan
J. Fay, Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu, ed. a
II-a, Bucureşti, Humanitas, [1991].
2. ACNSAS, fond Penal, dosar 232, vol. 19.
3. Ion Diaconescu, Temnița - destinul generației noastre,
Nemira, 1998.
4. Gabriel Bălănescu, Din împărăția morții. Cronica rezumată
din închisori, Madrid, Editura Dacia, 1981.
5. Zosim Oancea, închisorile unui preot ortodox, ediție îngrijită
de Răzvan Codrescu, Bucureşti, Editura Christiana, 2004.
6. Nicolae Purcarea, Urla Haita, Fundatia Sfintii Inchisorilor,
2012.

10