[1]

I.B.O.R. sem. II curs 1

Biserica din Moldova în prima jumătate a secolului al XVII-lea:

Mitropolitul Anastasie Crimca și Varlaam

Mitropolitul Anastasie Crimca. S-a născut în jurul anului 1560 în Suceava, ca fiu al
târgovețului Ioan Crimca din Suceava și al Cristinei.

Unii istorici consideră că s-a călugărit la Putna, unde va fi învățat și carte.

În 1599 este numit preot la biserica domnească din Suceava, iar în timpul stăpânirii lui
Mihai Viteazul în Moldova, a fost ales episop de Rădăuți (iunie 1600).

Acolo a ridicat în 1602, o bisericuță, Dragomirna, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”.

În primăvara anului 1606 a fost ales episcop de Roman, iar în primăvara lui 1608,
mitropolit al Moldovei.

El i-a urmat în scaun lui Teodosie Barbovschi.

În calitate de mitropolit, Anastasie a luat măsuri pentru o mai bună desfășurare a vieții
mânăstirești:

 a interzis monahilor să aibă averi

 să împrumute bani cu dobândă
 a interzis primirea de călugărițe sau femei în mânăstirile de călugări
 a interzis primirea călugărilor ardeleni în mânăstirile moldovenești

A înființat pe cheltuiala sa, un spital în Suceava (1619) „ pentru cei săraci și

neputincioși”, primul astfel așezământ atestat documentar în mediul urban.

Va crea la mânăstirea de la Dragomirna o adevărată școală de caligrafi și miniaturiști.

El însuși era un caligraf, de la care au rămas frumoase manuscrise, împodobite cu miniaturi.

Se cunosc peste 25 de manuscrise din timpul său, dintre acestea șapte găsindu-se în muzeul mânăstirii
Dragomirna:

 trei Tetraevanghele
 trei Liturghiere
 o Psaltire

[2]
 Mitropolitul Anastasie este considerat de unii cercetători primul autoportretist din pictura
românească. Chipul său apare în manuscrisele sale de peste 15 ori.

Anastasie este ultimul reprezentant al cărturiei vechi slavone, al datinei de clădire a

mânăstirilor frumoase, al meșteșugului de împodobire migăloasă a manuscriptelor.

Moare la 19 ianuarie 1629, în Suceava (înmormântat la Dragomirna).

[3]
 Mitropolitul Varlaam

Mitropolitul Varlaam. A fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în județul Vrancea, în anul 1580, dintr-o famile de
țărani răzeși iubitori de Hristos.

Numele său de botez era Vasile. A primit o educație aleasă în copilărie și a intrat în
obștea mânăstirii Neamț.

Auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima și de petrecerea sihaștrilor

de la valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moțoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592.

În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit și așezat mitropolit al
Molodovei în locul lui Anastasie.

Varlaam a fost înzestrat ”cu multă înțelepciune și râvnă spre cele dumnezeiești, învățând
pe toți frica de Dumnezeu și dreapta credință ortodoxă ”.

Ca egumen al mânăstirii Secu, arhimandritul Varlaam a povățuit cu multă înțelepciune

duhovnicească această obște timp de 24 de ani, reușind să crească mulți fii sufletești și să
formeze pe valea Secului o adevărată lavră monahală.

Mânăstiea Secu devenind o vatră isihastă de rugăciune, de gândire și de trăire ortodoxă.

Una din îndeletnicirile mareului stareț era și traducerea operelor Sfinților Părinți din
limbile greacă și slavonă în grai românesc, ca să fie pe înțelesul tuturor.

Astfel arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câțiva ucenici, „Scara”
Sfântului Ioan Scărarul, precum și alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserică, la trapeză și la chilii.

Lestavița ( Scara) Sfântului Ioan Scărarul este printre primele opere patristice, filocalice
traduse în limba română

Arhimandritul Varlaam, egumenul Mânăstirii Secu, a fost ales de tot poporul mitropolit și
păstor duhovnicesc al Moldovei, în toamna anului 1632.

La 23 septembrie același an a fost hirotonit arhiereu și așezat la cârma Bisericii.

Cea dintâi grijă a marelui ierarh a fost să-și hrănească poporul cu cărți de slujbă și de
învățătură creștină în limba română.

[4]
 De aceea a întemeiat la Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași prima tipografie din
Moldova. Aici a tipărit în românește, trei cărți din cele mai importante pentru acele timpuri:

1. Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice împărătești și la sfinții mari de pe tot

anul, tipărită în anul 1643 cu numele de „Carte românească de învățătură” cunoscută în
popor drept „Cazania lui Varlaam” , cu 75 de predici în 500 de file
2. Șapte Taine ale Bisericii tipărită la Iaşi în anul 1644, cu 339 de file
3. Răspunsul la Catehismul calvinesc, tipărită la Iaşi, în anul 1647

Cazania mitropolitului Varlaam este cea mai importantă carte veche de învățătură
duhovnicească, alături de Biblia lui Șerban din anul 1688.

Auzind marele ierarh că în Transilvania se răspândea calvinismul care schimba dogmele

credinței ortodoxe și nu mărturisea cele șapte Taine și înțelegând că unii români ardeleni sunt
atrași la calvinism, a scris o carte de învățătură ortodoxă intitulată Șapte Taine ale Bisericii”.

Prin această carte, mitropolitul Varlaam explica pe înțelesul poporului cele șapte Taine.

La Alba Iulia se tipărise în anul 1640 un catehism calvinesc. Deci întorcându-se în

Molova, a scris o carte de apărare a Ortodoxiei intitulată „Răspunsul la catehismul calvinesc”.
Astfel, mitropolitul Varlaam poate fi socotit primul apologet al Bisericii Ortodoxe Române și cel
dinâi ierarh, care convoacă un sinod local pe pământul țării noastre.

La rugămintea mitropolitului Petru Movilă al Kievului, Varlaam a organizat la Iași, în

trapeza Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi, în anul 1642 un sinod al Bisericilor Ortodoxe greacă, rusă
și română, în vederea aprobării Mărturisirii Ortodoxe. Timp de 43 de zile, membrii celor trei
Biserici, sub conducerea sa, au discutat punct cu punct, au îndreptat și aprobat Mărturisirea de
Credință scrisă de mitropolitul moldovean Petru Movilă. Astfel, prin grija vrednicului ierarh
moldovean, a avut loc, pentru prima dată, în istorie un sinod inter-ortodox pe pământul țării
noastre.

La îndemnul mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu a zidit în Iași una din cele
mai frumoase biserici din țară, biserica Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

Plătindu-se din vistieria țării toate datoriile Bisericii din Constantinopol, patriarhul
ecumenic dăruiește Moldovei moaștele Cuvioasei Parascheva,

În ziua de 13 iunie 1641 au intrat în Iași, fiind așezate cu mare cinste în biserica
Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi.

Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte mânăstri și

biserici, precum:

 Mânăstirea Agapia Nouă,

 Mânăstirea Hlincea- Iași,
[5]
  Mânăstirea Golia-Iași.

Sub păstorirea acestui mare ierarh, mânăstirile din Moldova au trăit o epocă de mare pace
și înflorire duhovnicească.

Blândul mitropolit Varlaam a reușit să împace pentru totdeauna pe cei doi domni și
Bisericile Ortodoxe surori, aducând în mijloc numele lui Iisus Hristos și amintind că și unii și
alții sunt frați de o credință, de o limbă și de un neam.

Apăsat de bătrânețe, în anul 1653 se retrage la metania sa de la Secu, iar în anul 1657, la
19 decembrie, trece la cele veșnice.

[6]
I.B.O.R. sem. II curs 2

Mitropoliții cărturari: Petru Movilă al Kievului (și Sinodul de

la Iași ) și Dosoftei al Moldovei

Mitropolitul Pentru Movilă s-a născut la Suceava la 26 decembrie 1596, ca fiu

al lui Simion Movilă, a fost pârcălab de Hotin și portar al Sucevei și al Melaniei
Marghita, fiică a boierilor Hîra.

Petru Movilă era nepot al mitropolitului Gheorghe Moviă și al voievodului Ieremia

Movilă.

Petru Movilă s-a născut, așadar într-o familie cu stravechi rădăcini, boieri de mai
multe generații din care, de-a lungul timpului, au răsărit fețe bisericești, înțelepți sfetnici
domnești, cărturari, și funcțioari ai cancelariilor domnești.

În anul 1600, la venirea lui Mihai Viteazul în Moldova, familia Moviliștilor a

plecat în pribegie în Polonia, rămânând în cetatea camenița până în anul 1601, dată la
care revine în Moldova.

Petru Movilă a manifestat de mic o înclinație spre studiu. Prin anii 1602-1607,
începe să învețe carte în casa părintească. În primii ani ai secolului XVII, Petru Movilă,
împreună cu mama sa și cei trei frați pleacă din nou în Polonia.

Tânărul Petru își contină studiile consolidându-și credința ortodoxă. După

terminarea studiilor, Petru Movilă a primit cetățenia poloneză, iar după obiceiul timpului
acesta a adeprins arta militară și bunele maniere. În jurul anului 1620 participă la mai
multe bătălii, având rangul de comandant subaltern în armata poloneză. În 1622, regele
Poloniei, Sigismund al III- lea, îl recomandă sultanului pentru domnia Moldovei. Tânărul
Petru, urmând un îndemn lăuntric, a ales să se retragă la moșia sa.

În anul 1627 se călugărește la Lavra Pecerska, la scurtă vreme fiind ales stareț cu
rangul de arhimandrit și recomandat de regele Poloniei în această demnitate. Nu peste
mult timp va primi și titlul de exarh al Patriarhiei Ecumenice.

Deși era numai arhimandrit la Pecerska, Petru Movilă avea planuri mari pentru
Ortodoxie. Își câșitgase deja un bun nume.

În acest context, în 1628, a împiedicat încercările arhiepiscopului Meletie

Smotrițki de a introduce în Biserica Ortodoxă un catehism catolic. Pune repede rânduială
în obștea monahală de la Pecerska și pune la punct tiparnița de care se va folosi pentru a
scoate la lumină mai multe cărți liturgice și ascetice.

[7]
 Ca arhimandrit și egumen, Peteru Movilă a participat, în calitate de locțiitor al
mitropolitului de Kiev, la lucrările Dietei polone, care a ales ca rege al Poloniei pe
Vladislav al IV-lea. Recunoscător pentru sprijinul oferit, Vladislav a acordat unele
drepturi și libertăți ortodocșilor.

Printre aletele era câștigată

 libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polon, recunoașterea legală a Mitropoliei

Ortodoxe a Kievului,
 dreptul Bisericii Ortodoxe de a avea biserici, tipografii și spitale,
 menținerea frățiilor ortodoxe,
 restituirea tuturor bisericilor ortodoxe din Kiev,
 dreptul de a dobândi orice demnități în stat.

Prin urmare, în 1633, Petru Movilă este ales Mitropolit al Kievului, Galației și al
întregii Rusii (Rusia Mică - Belarus).

A fost hrotonit arhiereu la 28 aprilie 1633, în Catedrala din Lvov. La 5 iulie a fost
instalat în catedrala ”Sfânta Sofia ” din Kiev.

Misiunea sa era complexă. Trebuia să întărească Ortodoxiei împotriva propgandei

catolice, care dusese la unirea de la Brest-Litovsk (1595-1596).

A ales ca arme tipografiile și școlile, prin care urmărea să lumineze poporul

ucrainian.

A înființat organizații de preoți și mireni, spitale,a mărit numărul frățiilor

ortodoxe, intensificându-le activitatea. Dorința sa de a apăra Ortodoxia nu s-a limitat doar
la spațiul ucrainian. A trimis tipografii și în Țara Românească și Molodva, știind că de o
bună parte din cărțile tipărite în slavă urma să se folosească și frații ortodocși din sudul
Dunării. A înființat școli, pentru noi cea mai importantă fiind cea de la Iași.

O activitate deosebită a desfășurat în plan tipografic, reușind să corecteze cărțile

de cult, să sistematizeze tipicul tainelor și ierurgiilor printr-o nouă ediție a
Molitfelnicului. De altfel, în timpul păstoririi sale au fost tipărite toate cărțile de slujbă
neceseare bunei desfășurări a vieții cultice. Nu s-a oprit aici, ci a tipărit și cărți de zidire
sufletească și cărți polemice. O mare importanță o are cartea „ Lithos sau Piatră din
praștia adevărului al Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainiene”, scrisă împotriva catolicilor.
Lucrarea a fost tipărită la Kiev, în 1644, în limba poloneză, pentru o circulație cât mai
largă. Considerăm însă că cea mai importantă rămâne „Mărturisirea de credință”, lucrare
ce a primit girul întregii Ortodoxii. Scopul „Mărturisirii” a fost ca și ortodocșii să aibă o
învățătură de credință și morală creștină propie, care să-i ferească de cathismul altor
confesiuni.

[8]
 Prima versiune a lucrării se intitula „Expositio fidei Russiae Minoris”. A fost
cercetată la un sinod local din Kiev, îm 1640, și, întrucât sinodalii n-au căzut de acord
asupra a două puncte (purgatoriul și momentul prefacerii) s-a hotărât ca mărturisirea să
fie discutată într-un sinod mai mare pentru a primi girul întregii ortodoxii.

Acest sinod a avut loc la Iași în 1642, fiindcă se știe, domnitorul Vasile Lupu era
cunoscut apărător al Ortodoxiei, iar mitropolitul Varlaam, un mare om de cultură.

Patriarhul ecumenic, Partenie I, și-a dat acordul pentru ținerea lucrărilor sinodului
trimițând doi reprezentanți: Porfirie, fost mitropolit al Niceei și Meltie Sirgul, considerat
cel mai învățat cel mai învățat teolog grec din secolul al XVII-lea. Mitropolitul Petru
Movilă a trimis trei delegați: Isaia Kozlovski, Iosif Grbațki și Ignatie Starusici, doi foști
rectori și rectorul în funcție ai Colegiului movilean.

Din Moldova au participat mitropolitul Varlaam, cu cei trei episcopi sufragani:

Evloghie de Roman, Anastasie de Rădăuți și Gheorghe al Hușilor. Din Țara Românească,
din cauza războiului dintre Vasile Lupu și Matei Basarab, nu a participat nimeni.

Deși numărul delegaților prezenți a fost restrâns, adunarea panortodoxă de la Iași,

din 1642 poate fi considerată un sinod.

Lucrările s-au ținut la trapeza Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi”, între 15 septembrie
- 27 octombrie 1642.

La începutul acestor lucrări, Meletie Sirigul a stăruit ca sinodul să ia în disuție și

hotărârea de anatematizare în 18 puncte a „Mărturisirii”, însă restul sinodalilor și
domnitorul s-au opus.

Sinodalii nu au fost de acord cu cele două puncte amintite ( purgatoriul și

momentul prefacerii), corectându-le și trimițând apoi mărturisirea spre aprobare.

În afară de „Mărturisirea Ortodoxă”, aprobată la Iași și de tipografii pe care i-a

trimis în țară, în tipografiile lui Matei Basarab sau Vasile Lupu, sprijinind activitatea
cultural- tipografică, legăturile lui Petru Movilă cu Țările Române s-au concretizat prin
venirea la Iași, în 1645.

Spre sfârșitul anului 1645, simțindu-și sfârșitul aproape, își scrie testamentul.

Toată averea sa a lăsat-o pentru restaurarea bisericilor și înfințării de școli.

A fost înmormântat simplu, în catedrala din Kiev, la 9 martie 1647; canonizat la 6

decembrie 1996.

[9]
 Mitropolitul Dosoftei al Moldovei

Mitropolitul Dosoftei, pe numele său de botez Dimitrie, s-a născut la 26

octombrie 1624, în familia lui Leonte Leontari și a Misirei; numele de familie era Barilă.

Un text semnat în 1958, de pr. prof. Teodor Bodogae și exploatat de Patriarhul

Iustin Moisescu, rezolvă în mare parte problema originii mitropolitului Dosoftei.

Astfel, în 1687, în timp ce se afla în exil, mitropolitul Dosftei trimite Mănăstirii

Petrid din Transilvania un exemplar din „Viața și petrecerea svinților”.

Această ultimă informație contextul istoric precum și evoluția vieții lui Dosoftei
conduc la concluzia că el a fost moldovean, slujind întreaga viață, indiferent unde s-a
aflat, pentru propoășirea spirituală a neamului său.

Dimitrie Barilă a fost feciorul unor români mazili din părțile Sucevei. El a învățat
carte mai întâi în casa părintească și apoi în una din mănăstirile țării. Nu este exclus ca
tânărul Dimitrie să se fi aflat și pintre elevii școlii înființate de Vasile Lupu la mănăstirea
”Trei Ierarhi”. S-a îndreptat apoi spre Lvov, unde a studiat la școala „Frăției Ortodoxe”,
școală ce s-a bucurat de sprijinul statornic al domnitorilor moldoveni. Aici a învățat
limbile clasice, slavona bisericească, polona și ucrainiana, devenind unul dintre poligoții
vremii.

După terminarea studiilor, a revenit în Moldova, călugărindu-se la mănăstirea

Probota. A stat în preajma marelui mitropolit Varlaam. Datorită învățăturii și vieții sale
curate, în 1658 a ajuns episcop al Hușilor, iar în 1660 al Romanului. Păstorește până în
iulie 1671, când ajunge mitropolit al Moldovei. Din cauza războiului dintre poloni și
turci, păstoria lui a avut multe de suferit. În 1674, a fost nevoit să se refugieze în Polonia.
În locul său va aveni mitropolit Teodosie. Dosoftei revine în scaun la începutul anului
1675. În 1677, se stabilește ca reședința Mitropoliei Moldovei să rămână defintiv la Iași.
În cei 25 de ani de păstorire, mitropolitul Dosoftei a fost permanent preocupat de
problemele cărturărești, alcătuind sau traducând cărți de slujbă, învățătură ori cu caracter
istoric și literar.

Activitatea cărturărească

În vremea în care viețuia la Probota (1650), Dosoftei, a tradus pentru prima dată
în românește „Istoriile” lui Herodot. Tot acum traduce și un „Pateric grecesc”,
„Mântuirea păcătoșilor” și „Fragmente și minuni din viața Sfântului Vasile cel Nou”.

Se interesează de tot felul de inscripții din Moldova, cercetează hrisoavele mai

vechi sau mai noi, citește ”Letopisețul” lui Grigore Ureche, cronografe grecești, cronici

[10]
 rusești și lucrări ale unor istorici poloni. La Roman a început revizuirea treducerii
Vechiului Testament, făcută de N. Minulescu spătarul. Tot aici a lucrat o bună parte din
„Psaltirea în versuri” și „Viața și petrecerea sfinților”.

Psaltirea în versuri

Deoarece vechea tiparniță a lui Varlaam nu mai funcționa, mitropolitul Dosoftei a

fost nevoit să-și tipărească primele lucrări în afara hotarelor țării: Uniev- Polonia. Aici
tipărește, în 1673 „Psaltirea în versuri”, prima lucrare poetică de mari proporții în limba
noastră, dar și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu.

Dosofeti este însă primul ortodox care a versificat Psaltirea în limba natțională,
mulți dintre psalmi conțin elemente din poezia populară românească.

În ceea ce privește circulația Psaltirii lui Dosoftei, consemnăm faptul că în prezent, mai
sunt cunoscute circa douăzeci de exemplare. la vremea respectivă, însă, ea a circulat în toate cele
trei țări românești, numeroși psalmi fiind copiați și folosiți în textele unor colinde sau cântece de
stea.

Alte lucrări

Refecând vechea tipografie a lui Varlaam, Dosofeti a tipărit, în 1679, „Dumnezeiasca Liturghie”.

În 1680, Dosoftei a tipărit „ Psaltirea de-nțăles”, cu text paralel în slavonă și română.

„Molităvnic de-nțăles” (mai 1681 - în românește)

„Liturghia” (1683)

„Paremiile de peste an” (1683)

Între 1682-1686 a tipărit în patru volume lucrarea „Viața și petrecerea svinților”.

În 1686, activitatea tipografică a mitropolitului Dosoftei a fost întreruptă din pricini

politice. Regele Poloniei, Jan Sobieski, pornind război împotriva turcilor, a intrat în Moldova
pentru a-l atrage de partea sa pe Constantin Cantemir. Fiind nevoit să se retragă fără a-și atinge
scopul, Sobieski l-a luat cu sine și pe mitropolitul Dosoftei.

Perioada exilului a fost la început mai blândă, bucurându-se inițial de stima și atenția
regelui. Deși Cantemir îl chemase insistent în țară, mitropolitul aștepta o victorie definitivă a
creștinilor împotriva otomanilor.

În cele din urmă, nemulțumit de refuzurile repetate ale lui Dosofetei, Cantemir va cere
Patriarhiei Ecumenice caterisirea, lucru pe care îl obține.

[11]
 Vremurile grele au continuat pentru mitropolitul Dosftei. Chiar și așa, Dosftei a continuat
activitatea culturală. A realizat o nouă versiune a „Poemului despre domnii Moldovei”.

Tot acum a început traducerea în limba română a lucrării „Expunerea credinței ortodoxe”

S-a amestecat și în unele dispute teologice existente atunci în Biserica Ortodoxă Rusă. La
rugămintea patriarhului Moscovei, a tradus din greacă în slavo- rusă mai multe lucrări
dogmatico- polemice a unor Sfinți Părinți.

Moare la 13 decembrie 1693. După moartea sa, o parte din odoarele și documentele
Mitropoliei duse de el în Polonia s-a risipit. Prin anii 1810- 1811, ierarhii moldoveni încercau să
răscumpere unele documente sau să obțină măcar copii după ele. Același lucru îl făcea și
Academia Română în 1885-1886, prin Ion Vianu.

[12]
I.B.O.R., sem. II, curs 3

Epoca Matei Bassarab.

Mitropoliții Teofil și Ștefan ai Ungrovlahiei

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Țara Românească și Biserica Ortodoxă de aici

au cunoscut o perioada de înflorire datorită domnitorului Matei Bassarab, în special, dar și a
mitropoliților Teofil și Ștefan.

Prin implicarea în viața Bisericii, Matei Bassarab a urmărit unitatea ortodoxă a Țărilor
Române.

În timpul domniei sale, pe lângă activitatea tipografică, a cunoscut o ascensiune fără

precedent și arta bisericească, cu toate ramurile ei. Din acest motiv, perioada respectivă a fost
supranumită „Epoca Matei Basarab”, marele domnitor rămânând în istoaria noastră și prin
numeroasele biserici și mânăstiri pe care le-a ctitorit sau refăcut.

Dintre ctitoriile sale consemnăm:

 Mânăstirea Arnota -1638

 Mânăstirea Brebu- 1640 -1650 (Prahova)
 Mânăstirea Curtea Domnească și Biserica din Brâncoveni (Olt) - 1635
 Mânăstirea Brâncoveni (Olt) - 1640
 Mânăstirea Plumbuita (București) - înainte de 1647
 Mânăstirea Sfinții Apostoli - 1647-1648
 Biserica Episcopiei din Buzău - 1649
 Mânăstirea Căldărușani - 1637-1638
 Biserica Sfântul Dumitru (Craiova) - 1651
 Mânăstirea Drăgănești (Teleorman) - 1647
 Mânăstirea Plătărești (Călărași) - 1640
 Mânăstirea Sadova (Dolj) - înainte de 1640
 Mânăstirea Slobozia (Ialomița) - 1634
 Mânăstirea Strehaia (Mehedinți) - 1645
 Biserica Doamnei (Târgoviște) - 1653

Prin grija sa, s-au executat reparații la:

 Mânăstirea Curtea de Argeș - 1635

 Mânăstirea Govora (Vâlcea) - a instalat aici o tipografie
 Episcopia din Râmnicu Vâlcea

[13]
 Schitul Slătioara
 Mânăstirea Tismana etc.

Nu putem să nu amintim și de ctitoriile sale din afara hotarelor țării:

 două biserici la Vidin (Bulgaria)

 o biserică în Svistov (Bulgaria)
 Mânăstirea Soveja (Moldova)
 Biserica Porcești (Transilvania)
o A refăcut Biserica Mare a mânăstirii Xenofon și Sfântul Mihail al Sinoadelor de
la Marea Lavră (1653).
o A refăcut mânăstirea Dionisiou (1647).
o A renovat trapeza mânăstirii Hiliandar (ultimele de la Muntele Athos).

Pentru daniile sale, pentru felul în care a înțeles să sprijine ortodocșii de

pretutindeni, Matei Bassarab a fost zugrăvit ca ctitor în mai multe mânăstiri din Muntele
Athos, acolo unde a susținut financiar zece lucrări.

[14]
 Mitropolitul Teofil

A avut una din cele mai strălucite domnii din Țara Româneasă.

În timpul domniei lui Matei Basarab, în sacunul mitropolitan al Țării Românești

au păstorit doi dintre cei mai mari ierarhi ai țării, Teofil (1636-1648) și Ștefan (1648-
1653).

Teofil a fost mai întâi egumen șa mânăstirea Bistrița din Oltenia, calitate în care a
ascuns într-o peșteră moaștele Sfânului Grigorie Decapolitul și alte odoare ale mânăstirii
pentru a nu cădea în mâinile ostașilor principelui Gabriel Bathory al Transilvaniei.

În 1636, devine mitropolit al Țării Românești, bucurându-se în tot timpul păstorii

sale de încrederea deosebită a domnitorului Matei Basarab, care îl va trimite și în misiuni
diplomatice.

Mitropolitul Teofil s-a remarcat în plan cultural prin tipografiile pe care le-a
înființat, dar mai ales prin introducerea limbii române în Biserică. A avut de partea sa pe
domitorul Matei Basarab, dar și contextul cultural general în care a activat.

La vremea respectivă existau , în Țara Românească existau trei curente culturale:

- slavon- sprijinit de familia domnitoare și cărturarul Urdiște Năsturel

- grecesc- sprijinit de unii ierarhi, clerici și dascăli greci veniți în Țara Românească

- românesc- sprijinit de clerul de mir, monahal și marea masă a credincioșilor români.

În timpul păstoririi mitropolitului Teofil, cunoaște o mare înflorire activiatatea

tipografică. Aceasta este reluată după o pauză de câteva decenii, cu sprijinul
mitropolitului Petru Movilă al Kievului, care va trimite în Țara Românească un atelier
tipografic.

La Câmpulung au văzut lumina tiparului patru cărți:

 Evhologhionul- 1635- în slavonă

 Antologhionul- 1643- în slavonă
 Psaltirea- 1650- în slavonă
 Învățătura preste toate zilele- 1642- în română

În 1636 se înființează o nouă tipografie la Govora. Pe lângă unele cărți slavonești,

aici au fost tipărite în română și două cărți de mare însemnătate pentru cult și viața
religios-morală a păstoriților:

[15]
  Ceaslovul- 1640- prima care românească de cult tipărită
 Pravila de la Govora, numită și „cea mică” - 1640- era o colecție de legiuiri
canonice și civile făcută după traduceri slavone și bizantine.

În 1642, tot la Govora, începe tipărirea cărții Evanghelia învățătoare.

Tot în timpul păstoririi lui Teofil, Urdiște Năsturel a înființat o școală slavonă pe
lângă Mitropolie, la Târgoviște.

În 1646, la Târgoviște, cu sprijinul lui Matei Basarab și al lui Constantin

Cantacuzino, s-au pus bazele unui colegiu umanist după modelul celor occindentale.

Se pare că a fost prima școală de nivel superior din Țara Românească și a

funcționat până la sfârșitul domniei lui Matei Basarab.

Mitropolitul Teofil a avut relații strânse și cu românii ortodocșidin Transilvania și

Moldova.

[16]
 Mitropolitul Ștefan

I-a urmat în scaunul mitropolitan lui Teofil. Era de neam român din părțile Vâlcii,
fiind copist la mânăstirea Bistrița, ulterior egumen la Tismana. Datorită calităților sale, a
fost ales mitropolit al Ungrovlahiei.

S-a remarcat ca un bun continuator al operei de introducere a limbii române în

Biserică, lucrare începută de mitropolitul Teofil.

În timpul păstoririi sale, tipografia a funcționat numai la Târgoviște.

Dintre cărțile tipărite consemnăm:

 un Penticostar - 1649 (lb. slavonă)

 Pogribania preoților mireni (cu tipic românesc și rugăciuni slavonești)
 Mistirio sau sacrament - 1651
 Târnosania - 1652
 Îndreptarea Legii sau Pravila cea mare sau Pravila de la Târgoviște -1652 - una
dintre cele mai importante lucrari tipărite.

Tot în tinpul mitropolitului Ștefan datează și un Liturghier arhieresc slavo-greco-român.

După această dată, mitropolitul Ștefan n-a mai tipărit nimic din pricina
problemelor politice și a legăturii lui cu cei răzvrătiți împotriva domnitorului. Din acest
motiv Matei Basarab a cerut patriarhului ecumenic, Ioanichie II, caterisirea lui Ștefan
care a fost îndepărtat din scaunu.

Tot mitropolitului Ștefan îi revine meritul de a fi înfințat, în martie 1668, codica

sfântă a Mitropoliei, În care vor fi consemnate, începând de la acea dată, toate
evenimentele importante din viața Mitropoliei. Ca și înaintașii săi, a fost procupat și de
ctitorirea de lăcașuri sfinte:

 biserica din Râmești,

 biserica de lemn din Pierteni,
 ”Sfântul Dumitru” din Craiova.

[17]
I. B.O.R., sem II, curs 4

Mitropolitul Teodosie al Țării Românești

Mitropolitul Teodosie s-a născut în august 1620. A intrat în monahism la o dată

pe care nu o cunoaștem. Și-a ales ca mânăstire de metanie Cozia. Va rămâne aici până la
alegerea sa în scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei.

După trecerea la cele veșnice a mitropolitului Țării Românești, între candidații

propuși s-a numărat și egumenul Teodosie de la Mânăstirea Argeșului.

Cu toate că păstorirea lui a fost una din cele mai lungi din istoria Bisericii noastre,
mitropolitul Teodosie, fiind partizanul Cantacuzinilor, n-a avut liniște din cauza luptelor
și tulburărilor politice în care era și el implicat.

La doar șase luni de la alegerea sa, Teodosie, sprijinit de unii boieri, a cerut
domnitorului să alunge pe greci din țară. Urmarea acestei mișcări a fost mazilirea
domnitoului în 1669 și înlocuirea lui cu Antonie Vodă din Popești.

Pentru mitropolit încep zilele grele. Noul domnitor a pornit prigoana împotriva
Cantacuzinilor și a susținătorilor lor, printre aceștia fiind și Teodosie. Considerat omul
Cantacuzinilor, Teodosie a fost scos din scaun și trimis în surghiun, mai întâi la
mânăstirea Tismana și apoi la Cozia.

Trimis din nou la Tismana, rămâne aici 7 ani. Către sfârșitul anului 1678, la
conducerea Țării Românești vine Șerban Cantacuzino, protectorul mitropolitului. Pintre
primele măsuri luate de noul domn, a fost și aceea de a recoompensa pe toți cei care
suferiseră în timpul celor 6-7 ani în care Țara Românească a fost condusă de familia
Bălenilor.

În acest context, el îl readuce pe vșădica Teodosie pe scaunul mitropolitan.

În toată această perioadă, în țară s-au înființat mai multe tipografii. Din aceste tiparnițe
vor ieși foarte multe cărți de sșujbă și de cultură bisericească, la care mitropolitul
Teodosie și-a adus contribuția sa.

Dincolo de realizările culturale, sub păstorirea s-a petrecut în Transilvania un

episod dureros dintrecutul Bisericii: mitropolitul Anastasie Anghel al Ardealului,
hirotonit, chiar de Teodosie la București, a încălcat jurământul de credință față de
Biserica strămoșească acceptând unirea cu Biserica Romei. Acest fapt l-a umplut „ de
multă mâhnire sufletească”.

[18]
 Se mută la Domnul la 27 ianuarie 1708, fiind înmormântat lângă catedrala din
București, lângă Sfântul Altar, spre partea proscomidiei.

În ceea ce privește originea sa unii cercetători au afirmat că se trăgea din neamul

Cantacuzinilor. Cei mai mulți istorici consideră că provine dintr-o familie românească
trăitoare prin părțile Vâlcii.

Deși această problemă nu a fost lămurită,considerăm că este foarte probabil ca

Teodosie să fi fost la origine vâlcean.

Teodosie a fost îndepărtat din scaun în 1672, în locul său fiind numit Varlaam,
acesta era din părțile Piteștiului, intrând în monahism, la Cozia. Deși a păstorit doar 7
ani, Varlaam a rămas în istoria noastră prin mai multe realizări:

- a intervenit în favoare preoților de mir supuși la tot felul de biruri

- primind numeroase danii, a cumpărat pentru Mitropolie mai multe propietăți

- a ctitorit o serie de lăcașuri sfinte

- a avut preocupări culturale, înființând o tipografie la București

În 1679, revenind la putere Cantacuzinii, Varlaam a fost înlăturat din scaun și în

locul său a fost adus Teodosie.

După revenirea în scaun, Teodosie se va preocupa în mod deosebit de actvitatea

culturală.

Dintre tipăriturile din vremea lui Teodosie amintim Biblia de la București

cunoscută și sub denumirea lui Șerban Cantacuzino (1688). Tipărirea acestei lucrări
monumentale a început la 5 noiembrie 1687 și s-a sfârșit în septembrie 1688.

Biblia este o lucrare de mari proporții: 944 de pagini cu text imprimat pe doă
coloane și cu litere mărunte.

În același context, trebuie amintit faptul că prin tipărirea Bibliei de la București,

dar și a Bibliei grecești de la Veneția (1687) Șerban Cantacuzino a urmărit creșterea
prestigiului său ca domn creștin și apărător al popoarelor ortodoxe.

Apariția Bibliei de la București se datorează umanismului Nicolae Milescu,

fraților Greceanu, dar și mitropolitului Teodosie împreună cu clericii lui, care au
acceptat-o și chiar au sprijinit apariția ei. Nicolae Iorga a numit Biblia de la București
„un monument literar fără pereche”.

În încheiere mai consemnăm faptul că pe lângă tipografia de la București,

atelierele tipografice de la Buzău (1691), Snagov (1696) și Râmnic (1705) au scos la

[19]
lumină mai multe cărți de slujbă sau de zidire sufletească. Dintre cele mai importante le
amintim pe următoarele:

 Noul Testament - București, 1703;

 Psaltirea - București, 1694;
 Evanghelia greco-română - București, 1693.

[20]
I.B.O.R., Sem., II, curs 5

Epoca Brâncovenească
Mitropolitul Antim Ivireanul

Despre Cosntantin Brâncoveanu se pot spune multe, iar logofătul Radu Greceanu
caracterizează cel mai bine faptele și actvitatea domnitorului martir: „ și-a împodobit
viața cu bunele fapte și numele au câștigat urmând pilda lui C-tin cel Mare și lui C-tin
Brâncoveanu, numind perioada domniei sale „ epoca brâncovenească”.

Din punct de vedere religios, aceastăepocă se caracterizează printr-un ridicat nivel

de spiritualitate.

C-tin Brâncoveanu a continuat tradiția marilor voievozi luptând pentru apărarea

autonomiei țării, intensificând politica de apărare a românilor din Transilvania,
amenințați acum chiar în ființa lor etnică.

În ceea ce privește activotatea sa de ctitor, în cei peste 25 de ani de domnie C-tin

Brâncoveanu a ridicat din temelii multe biserici, a refăcut pe cele vechi și tuturor le-a
făcut însemntate danii.

Asemenea multor domnitori români, C-tin Brâncoveanu a făcut nenumărate daruri

la Sfântul Munte.

Precizăm faptul că voievodul C-tin Brâncoveanu a tipărit 31 de cărți grecești și

chiar a proiectat înființarea unei tipografii pe lângă Patriarhia din Constantinopol.

În vremea sa a crescut numărul așezărilor mânăstirești, mai ales în regiunile de

munete, prin păduri și locuri retrase.

Dintre tipografiile care au funcționat, consemnăm pe cele de la București, Snagov,

Târgoviște și Buzău.

Consemnăm de asemenea și grija permanentă a domnitorului față de Academia de la Sf.

Sava. Tot acum funcționează cele mai cunoscute bolnițe mânăstirești: Hurezi, Sadova,
Colțea.

A sprijinit pe românii ortodocși din Transilvania, la Făgăraș a început zidirea unei

biserici.

[21]
 Împreună cu mitropolitul Teodosie a trimis la Alba-Iulia o tiparniță și meșteri
tipografi. După dureroasa dezbinare a Bisericii din Transilvania. C-tin Brâncoveanu a
avut grijă să mărească numărul cărților trimise peste munți, unde nevoia de carte era și
mai mare din cauza propagandei iezuite, a lipsei de ierarhi ortodocși și și de păstori
sufletești.

[22]
 Mitropolitul Antim Ivireanul

Este considerat o figură enigmatică, aproape legendară. Era originar din Iviria
(Georgia de azi), primind la botez numele de Andrei. Unii istorici au emis ipoteza că ar
fi fost român, alții că ar fi venit la noi încă din copilărie.

În ceea ce privește nașterea sa, s-a petrecut jurul anilor 1650-1660. Va fi căzut rob
la turci, iar ulterior va fi răscumpărat de Patriarhia ecumenică. Avea talente nebănuite
care i-au înlesnit eliberarea și ulterior ascensiunea rapidă, sub protecția lui Brâncoveanu.

Nu se știe când s-a călugărit. Este cert că în Țara Românească a venit între anii
1688-1690, fiind de la început unul din bărbații de seamă aflați la curtea lui
Brâncoveanu.

Despre curtea lui Brâncoveanu Nicolae Iosrga afirmă că era ”centrul

ortodoxismului”.

Încă de la începutul venirii sale în Țara Românească era vestit ca sculptor

și zugrav bisericesc, caligraf și miniaturis. Aceste însușiri deosebite, alături de cea de
pologlot, l-au ajut să ajungă în cel mai scurt timp în cea mai înaltă demnitate
bisericească aȚării Românești. Astefel, la 10 iunie 1691 ajunge conducătorul tipografiei
din București. În 1696 ajunge egumen la mânăstirea Snagov, îar între 1705-1708, este
întâlnit în scaunul episcopal de la Râmnic.

După moartea lui Teodosie (1708) va fi ales mitropolit al Țării Românești. În

această demnitate nu a avut parte de liniște, intrând la un moment dat în conflict cu
domnitorul C-tin Brâncoveanu.

Conflictul avea cauze politice și anume divergențele de opinie dintre cei doi cu
privire la relația Țării Românești cu Înalta Porată. Acestor divergențe li s-au adăugat
însă și unele întrigi ale unor „fețe bisericești și mirenești”, consemnând faptul că Antim
Ivireanul a avut un conflict și cu Patriarhul Hrisant Nottaras al Ierusalimului, al cărui
amestec în treburile Bisericii Ortodxe a Ungrovlahiei este stopat de marele mitropolit.

Datorită elocinței sale, a geniului său, Antim Ivireanul a știut să împace pe

domnitor, mai mult, i-a dovedit acestuia că dreptatea se afla de partea ierarhului.

În 1714, acuzat de înțelegere cu puterile creștine, C-tin Brâncoveanu sfârșește ca

martir la Constantinopol. Urmează la conucerea Țării Românești Ștefan Cantacuzino
(1714-1716), a cărui domnie va fi prielnică lui Antim Ivireanul.

În 1716 va cădea însă și nepotul celbrului stolnic și odată cu acesta și mitropolitul

Antim. Sfârșitul acestuia din urmă a fost grăbit de o alarmă falsă. Se zvonește că
[23]
 austriecii au intrat în țară. Domnitorul nou ales (Nicolae Mavrocordat) fuge spre cetățile
de la Dunăre spre a căuta ajutor la turci. Antim Ivireanul, nu numai că nu-l urmează, ci i-
a atitudine împortiva acestuia.

Cum austriecii n-au venit, domnitorul revenit în București pedepsește crunt pe cei
răzvrătiți. Pimul a fost Antim, mitropolitul fiind caterisit de Patriarhia ecumenică și
condamnat la surghiun în mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În drum spre
locul de exil este ucis de soldații care îl însoțeau, iar trupul este aruncat într-u râu.

În 1992 a fost trecut în rândurile sfinților, fiind prăznuit la 27 septembrie.

Opera. Antim Ivireanul a tipărit la București, Snagov Râmnic și Târgoviște 64 de

cărți, dintre care 38 de cărți lucrate de mâna sa.

Din cele 64 de cărți tipărite,

 4 îl au ca autor,
 la 10 a adăugat prefețe sau scrisori dedicatorii,
 la 5 a compus versuri la stemă,
 iar 6 au fost traduse de el în grecește.

În ceea ce privește caracterul lor ele pot împărțite în cărți de cult,  de zidire sufletească și 
apologetice.

Menționăm că în tipografiile conduse de le au apărut și cărți laice. Opera sa fundamentală

o constituie Didahiile.

Este vorba despre 28 de predici la duminici și sărbători mai însemnate și de 7 predici ocazionale.

Ctitor și filantrop. A ctitorit mânăstirea cu hramul Tuturor Sfinților din București, azi
Mânăstirea Antim. În testamentul sau el face câteva referiri atât la mânăstire dar mai ales la
activiatatea filantropică ce urma să se desfășoare pe lângă sfântul așezământ.

Din banii lăsați de el rânduiește să se împartă o anumită sumă celor săraci și lipsiți, fiind vizați în
primul rând copii săraci dornici să învețe carte.

În concluzie, Antim Ivireanul prin cele 64 de tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate

sau patronate, în limbi diferite șe de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format,
este considerat alături de Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. A
avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă, în același
timp, adeși strănin de neam, a creat o limbă liturgică românească limpede.

Didahiile îl așează fără îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din
toate timpurile.

[24]
[25]