Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Dumnezeu a creat pe om ca o încununare, și a dat-o pe Eva ca să-i fie de ajutor. Din

creație înțelegem că femeia este egală bărbatului. Ei erau fericiți în Rai pentru că aveau de
toate, dar mai ales pt că erau nemuritori. Aici aceștia au primit porunca de a crește și a se
înmulți, pentru a umple pământul și a-l stăpâni, dar le-a mai poruncit și să nu mănânce din
pomul cunoștinței binelui și răului, căci în ziua în care vor mânca vor muri negrșit. Când li se
dă această poruncă li se încearcă respectul față de Cuvântul și Porunca lui Dumnezeu, adică
El vrea să vadă dacă cel pe care l-a creat este în stare să păzească o poruncă simplă, să nu
mănânce. După poruncă intră în scenă vicleanul diavol sub chip de șarpe și îi face pe aceștia
să cadă, adică să mănânce din pomul oprit, lucru care îi transformă din nemuritori în muritori
și din oameni care trăiau în grădina raiului să trăiască pe pământ. Prin nerespectrarea poruncii
ei își pierd mântuirea.
Duminica de astăzi vrea să ne arate că Adam pentru că nu a ascultat a pierdut Raiul,
însă venirea lui Hristos și Patima Sa poate să îl readucă pe om în Raiul pierdut, dar cu o
condiție: Respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
Poruncile ar trebui respectate mai ales în această perioadă de post ce stă să înceapă,
ele sunt sunt redate în Evanghelia de astăzi și anume:
- Iertarea greșelilor celor ce ne greșesc nouă, pentru ca și Tatăl ceresc să ne ierte nouă;
Este o postire, o milostenie şi o rugăciune care sunt urâciune la Dumnezeu, când acestea
au căzut de la scopul bunei credinţe şi al slavei lui Dumnezeu”, când adică nu se fac după voia
lui Dumnezeu, după plăcerea Lui. Dar veţi întreba: „Cum să fac eu, părinte, faptă bună, ca să
fie după voia lui Dumnezeu şi spre slava Lui?”. Iată cum: când ai să faci o faptă bună,
cercetează mai întâi scopul. Oare pentru ce fac eu fapta bună? Nu cumva ca să-mi iasă vestea
că sunt mare postitor, sau mare milostiv, sau mare primitor de săraci? Nu cumva ca să-mi iasă
vestea că sunt om mare, dacă fac cutare clădire pentru folosul public, sau cutare biserică, sau
cutare pod, sau cutare fântână, sau orice binefacere pentru folosul obştei? Şi dacă vezi în tine
acest gând, nu trebuie să te opreşti de la fapta bună şi să n-o mai faci. Nu, Doamne fereşte!
Căci atunci ar trebui să nu mai lucrăm fapta cea bună. Ci să schimbăm scopul. Iar mijlocul de
a izgoni slava deşartă este să îndesim rugăciunea şi să facem fapta bună cât mai în ascuns. Şi
mijlocul de a goni mândria, care este maica slavei deşarte, este de a pune toate isprăvile
noastre pe seama lui Dumnezeu. Deci, pot să postesc, pot să mă rog, pot să fac milostenie, pot
să primesc străini, să fac orice faptă bună, dar toate isprăvile acestea să le pun pe seama lui
Dumnezeu. Căci Dumnezeu mi-a ajutat să le fac: nu le-am făcut eu, ci Dumnezeu prin mine.
Căci zice Pavel: -„Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte, dar nu eu, ci darul lui
Dumnezeu care este în mine”