Ion

-temă și viziune-
de Liviu Rebreanu
,,Ion,, este primul roman publicat de Liviu Rebreanu în 1920, roman scris în
unsprezece ani. Este unul realist, obiectiv, cu tematică rurală și tradițională, o
capodoperă a literaturii române interbelice. Eugen Lovinescu îl consideră ,,cea
mai puternică creație obiectivă a literaturii române,, , înfățișându-se universul
rural într-un mod realis, autorul inspirându-se din propriile experiențe de viață.
Opera este un roman, prin amplasarea acțiunii, cu un conflict complex,
personaje numeroase și cu o viziune amplă asupra vieții. Este un roman de tip
obiectiv datorită faptului că există un narator omniscient și omniprezent.
Omnisciența este vizibilă prin faptul că știe mai multe decât personajele sale, iar
omniprezența este dată de dirijarea evoluției personajelor, naratorul devenind un
regizor universal prin relatarea textului la persoana a III-a. Realismul este dat și
de tipologia personajelor, fiind niște reprezentanți pentru mediul în care au trăit.
Ion este personajul principal, rotund, cu trăsături bine conturate. Protagonistul
este tipul țăranului sărac care nu știe ce să aleagă între iubire și avere. Chiar
dacă la început i se face un portret favorabil, pe parcursul operei se
dezumanizează treptat în goana după bani.
Tema romanului este problematica pământului, surprinsă prin confruntarea
dintre cele două patimi: iubirea pentru pământ și iubirea pentru o femeie. De
asemenea, se creionează și lupta țăranului sărac de la începutul secolului al XX-
lea. Caracterul monografic este dat de prezența obiceiurilor și tradițiilor,
relațiilor de familie, instituțiilor etc.
O primă secvență ilustrativă pentru tema romanului este dată de momentul în
care Ion intră cu plugul în pământul vecinului său, Simion Lungu. Acest gest se
naște din dorința de a recupera pământul pe care părinții săi, neștiind să-și
gestioneze averea, l-au pierdut în timp, dezvăluindu-se intensitatea dorinței: ,, cu
obrajii aprinși de o poftă nestăpânită,,. Bucuria pe care o simte la sfârșit: ,,inima
îi tremura de bucurie că și-a mărit averea,, , arată faptul că Ion nu regretă gestul
său lipsit de imoralitate.
O altă secvență este cea a sărutării pământului. După ce a primit, într-un
final pământurile lui Vasile Baciu, așteaptă venirea primăverii pentru a se bucura
de ele. Astfel, într-o zi de luni, îmbrăcat de sărbătoare, merge să își vadă pământul
pe care îl sărută ,,cu voluptate,, , ilustrându-se relația strânsă dintre Ion și
pământul obținut cu greu.
Titlul romanului este dat de numele protagonistului care devine un exponent
al țărănimii, prin dragostea pentru pământ. Acesta vrea să îl obțină, dar prin cele
mai urâte mijloace, nu doar căsătorindu-se cu fata care îi putea împlini dorința, ci
și făcând-o de rușinea satului înainte de nuntă, dându-i târcoale altei femei.
Titlul ,,Ion,, , scris invers ,,noi,, , surprinde drama unei întregi categorii sociale,
flăcăii satului fiind variante ale lui Ion.
Simetria incipit-final este dată de descrierea drumului de intrare în satul
Pripas. Această descriere îl introduce pe cititor în viața satului ardelenesc de la
începutul sceolului al XX-lea, prin prezentarea caselor lui Herdelea și Glanetașu,
arătându-se condiția lor socială. Crucea strâmbă și ruginită cu un Hristos de
tinichea, anticipează destinul tragic al personajelor, dar și satul uitat de lume.
Drumul făcut în sens invers de la finalul operei arată caracterul circular al operei,
aceasta fiind ca un sferoid
În concluzie, romanul ,,Ion,, de Liviu Rebreanu este o capodoperă a literaturii
române din perioada interbelică, apreciat de criticul Eugen Lovinescu și
reprezentând patima lui Ion pentru avere.