ION

Liviu Rebreanu
~eseu~

Liviu Rebreanu a fost un prozator canonic și dramaturg român,fiind cel dintâi

romancier de anvergură. ,,Ion este o capodoperă culturală realistă,având ca subiect
monografia satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea,care ilustrează
conflictul generat de lupta pentru avuție și pământ.Fiind publicat în 1920,este
considerat cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române interbelice ce
înfățișează universul rural în mod realist.Nucleul romanului se află în nuvelele
anterioare ,,Zestrea” și ,,Rușinea” ,iar sursele de inspirație sunt trei experiențe de viață
ale autorului.
Realismul este un curent literar care a apărut în Franța în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea ca reacție împotriva romantismului. Acesta are drept caracteristici
prezentarea veridică a realității, perspectiva obiectivă, tehnica detaliului semnificativ,
personaje tipice surprinse în situații tipice.Opera literară ,,Ion” este un roman realist
obiectiv prin tematica socială și numeroase trăsături ale curentului literar : refuzul
idealizării,tehnica mimesisului și valorificarea realității ca principala sursă de
inspirație.Preferința pentru obictivitatea perspectivei narative și pentru stilul narativ
sobru,impersonal,contribuie la veridicitatea imaginii oglindite de operă.
Romanul abordează tema problematicii pământului,esențială întregii societăți
romănești de atunci.Aceasta prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământ,dar și consecințele faptelor sale.Tema principală a romanului se completează
prin artele secundare:iubirea și destinul.De altfel,cele două părți ale romanului
precizează tematica:,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”.
O primă scenă semnificativă care ilustrează tema romanului este hora.Aceasta
conturează unitatea și ierarhia satului,compusă din universul intelctualilor și al
sărăntocilor.În societatea satului Pripas,relațiile interumane sunt dictate de
avere:primarul stătea cu țăranii fruntași separați de restul.Intelectualii (popa și
învățătorul Herdelea) erau priviți cu îndeosebit respect.
O alta scenă care este semnificativă temei este scena sărutării
pământului,moment existențial al protagonistului,fiind o anticipare a finalului său
tragic,a contopirii cu pământul care îi este atât de drag.Protagonistul cade în genunchi
și sărută pământul într-un gest simbolic care conturează soarta țăranului,un adevărat
prizonier al pământului.
Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea diverselor aspecte ale
lumii rurale: obiceiuri și tradiții (hora, nunta, jocul popular), relații socio-economice
(stratificarea socială), relații familiale, instituțiile și autoritățile.
Perspectiva narativă este obiectivă,iar naratorul detașat,omniscient și
omniprezent relatează întâmplările la persoana a III-a.
Din punct de vedere morfologic,titlul romanului este alcătuit dintr-un substantiv
propriu,a cărui formă de singular sugerează unicitatea și tipologia țăranului sărac
însetat de pământ.Prezența numelui personajului în titlu,justifică dublul statut al
acestuia:protagonist și personaj eponim.În calitate de personaj realist,eroul lui
Rebreanu indică existența unui prototip real,Ion Pop al Glanetașului,vecinul harnic,dar
sărac care pronunța cu sete cuvântul pământ.În concepția autorului,personajul-sinteză
nu exclude unicitatea,în satul Pripas,singulara n-a fost căsătoria „sărăntocului” cu o
fata bogată ci felul în care acesta a dobândit pământul.Imoral fiind,acesta a făcut-o de
rușinea satului,a bătut-o și a împins-o în ghearele morții pe soția sa,întorcându-se
ulterior la femeia iubită care era deja căsătorită.
Structura compozițională a operei justifică existența clasicismului prin
geometrism și prin echilibru compozițional.Astfel,romanul este alcătuit din 13 capitole
organizate în două părți opuse dar complementare: „Glasul pământului” și „Glasul
iubirii” care denumesc cele două patimi ale eroului:iubirea pentru pământ și iubirea
pentru Florica.
Aparținând prozei tradiționaliste,narațiunea este cronologică și se concretizează
în tehnica planurilor narative paralele:țărănimea și intelectualitatea rurală.Dacă proza
cronologică presupune înlănțuirea scenelor și a secvențelor narative,legătura cu cele
două planuri se realizează prin alternanță,destinul unui personaj fiind influențat de
intervenția unui personaj din celălalt plan.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică,în care locuitorii satului Pripas se
află la horă,în curtea Teodosiei,văduvă lui Maxim Oprea.Descrierea jocului
tradițional,someșana,este o pagină etnografică memorabilă.
Fetele rămase nepoftite privesc hora,iar femeile căsătorite vorbesc despre
gospodărie.Intelectualii satului,Belciug și familia învățătorului Herdelea,vin să
privească „petrecerea poporului” ,fără a se amesteca în joc.Rolul horei în viața
comunității este aceea de a facilita întemeierea familiilor.De aceea în joc se află numai
flăcăi și fete.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc,deși o place pe Florica
marchează începutul conflictului.
Desfășurarea acțiunii prezintă dezumanizarea protagonistului în goana lui după
avere.Dorind să obțină repede mult pământ,Ion o seduce pe Ana și îl forțează pe
Vasile Baciu să accepte căsătoria.La nuntă nu cere acte pe pământuri,simțindu-se
înșelat și începe să o bată pe Ana ,femeia fiind alungată pe rând ,din casa
soțului ,respectiv din cea a tatălui ei.
Sinuciderea Anei și moartea fiului său Petrișor ,nu-i trezesc regrete sau
conștiința vinovăției,deoarece în aceștia vedea doar garanția proprietății asupra
pământurilor.Astfel ,începe să o caute pe Florica,fiind măritată între timp cu
George.Deznodământul este previzibil,iar George,care-l lovește cu sapa pe Ion,nu este
decât un instrument al destinului.Astfel,George este arestat,Florica rămâne singură,iar
averea lui Ion revine bisericii.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional,unde
averea condiționează respectul comunității.Conflictele secundare au loc între Ion și
Simion Lungu,pentru o brazdă de pământ sau între Ion și George Bulbuc,pentru Ana.
Personajele romanului sunt numeroase și bine individualizate,în construcția
acestora alternând modalităti de caracterizare directe făcute de narator și indirecte prin
fapte,limbaj și gesturi.Personajele realiste sunt tipice pentru o categorie socială,sunt
niște „exponenți ai clasei și generației” fiind condiționate de mediul în care trăiesc.
 Un astfel de personaj tipic este Ion,personajul principal și eponim al romanului
căruia scriitorul în construiește un portret complex ale cărui însușiri sunt evidențiate
prin temă,acțiune,conflicte sau prin diferite procedee de caracterizare.Realizat prin
tehnica basoreliefului,Ion,domină celelalte personaje implicate în conflict
(Ana,Vasile,Florica,George) ,care-i pun în lumină trăsăturile.
În calitate de scriitor realist,Rebreanu preferă obiectivitatea perspectivei narative
și stilul sobru,neutru și impersonal.Tema rurală este susținută,la nivelul limbajului
artistic prin registre stilistice care creează iluzia veridicității.
În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce
depășește idilismul sămănătorist. Despre personaj critica omite opinii divergente:
pentru E. Lovinescu, Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o
brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc de inteligență".