Particularitatile romanului interbelic,realist,de tip obiectiv,

cu tematica rurala “Ion” de Liviu Rebreanu

Cerință:
- Încadrarea în specie,tipologie, curent literar;(6p)
- Ilustrarea temei prin două episoade/ secvențe comentate;(6p)
- Elemente de structură și de compoziție semnificative pentru textul
narativ.(6p)

Introducere (Context):
„Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), este
un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a
literaturii române interbelice in maniera realismului,cu note naturaliste.
Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare, „Zestrea” şi
„Ruşinea”, iar sursele de inspiraţie sunt trei experiențe de viață ale
autorului: gestul bizar al ţăranului îmbrăcat în straie de sărbătoare care
a sărutat pământul, vorbele lui Ion al Glanetaşului și bătaia primită de
la tatăl ei de către o fată cu zestre(Rodovica) din cauza unui ţăran sărac.

1. Încadrarea operei in specie,tipologie si curent literar

Opera literară ”Ion” este un roman, prin amploarea acțiunii,

desfășurată pe mai multe planuri narative, cu un conflict complex,
personaje numeroase și prin realizarea unei imagini ample asupra vieții.
Este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului
( obiectiv, extradiegetic, auctorial, detașat, impersonal), al narațiunii
( la persoana a III-a) și al relației narator-personaj (naratorul omniscient
știe mai mult decât personajele sale și omniprezent, dirijează evoluția
personajelor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit).
Apartine realismului prin: tematica socială, obiectivitatea
perspectivei narative, construirea personajelor în relație cu mediul în
care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie
socială, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru,
impersonal.
 Caracterul monografic al romanului constă în surprinderea
diverselor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri si tradiții( nașterea,
nunta, înmormântarea, hora, jocul popular), relații socio-economice(
stratificarea socială), relații de familie, instituțiile( biserica, școala),
autoritățile. De exemplu, descrierea jocului traditional(someşana)
constituie o pagina etnografica memorabila, prin infatisarea portului
popular, a dansului tinerilor si a cântecului lautarilor.

2. Ilustrarea temei romanului:

Tema romanului este problematica pământului, analizata in
conditiile socio-economice ale satului ardelenesc de la inceputul
secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru
a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală,
posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii și tema
destinului.
O scenă semnificativă pentru ilustrarea temei este scena sărutării
pământului, scenă în care Ion, amețit de fericire( după ce intră în
posesia pământului râvnit), îngenunchează și sărută pământul ca pe
o ibovnică(pamantul smuls de la socrul sau).
Instinctul de posesie asupra pământului fiind satisfăcut, lăcomia
lui Ion se îndreaptă către satisfacerea altei nevoi lăuntrice: patima
pentru Florica. Așa cum râvnise la averea altuia, acum râvnește la
nevasta lui George. Semnificativă pentru ilustrarea temei iubirii și
a destinului este scena din finalul romanului. Ion își dorește iubirea
Floricai cu orice preț: ”Să știu bine că fac moarte de om și tot a mea
o să fii”, îi spune el Floricăi. Avertizat de Savista(oloaga satului),
George îl ucide pe Ion cu lovituri de sapă, deoarece îl prinde noaptea
în curtea lui, la Florica.

3. Elemente de structură și de compoziție semnificative pentru

textului narativ:

Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece relatarea

intamplarilor este facuta,in maniera realista, de catre un narator
omniscient și omniprezent, extradiegetic, detasat, neimplicat afectiv;
naratiunea se realizeaza la persoana a III-a cu o viziune narativă
„dindărăt” („par derriere”).
Titlul romanului este dat de numele personajului principal, care
devine exponent al ţărănimii prin dragostea pentru pământ,dar este
individualizat prin modul rusinos prin care il obtine. Casatoria
“sarantocului” cu o fata cu zestre nu este singulara in satul
Pripas,deoarece Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului dobandisera
averea in acelasi fel.
Titlurile celor două părţi evidenţiază temele romanului, potenţeaza
simetria compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale
personajului principal: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”.
Titlurile celor 13 capitole(număr simbolic, nefast) sunt rezumative
(“Iubirea”,”Rusinea”,”Nunta”,”Sarutarea”,”Streangul” etc.) si sunt
semnificative pentru structura simetrică ( rotundă, circulară) a
romanului. Primul capitol se numeşte „Începutul”, iar ultimul capitol
„Sfârşitul”, fapt care contribuie la simetria compoziţiei şi la impresia
de sfericitate a operei.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului.
Dacă în prima parte a romanului şoseaua „vine”, sugerând astfel o
introducere în acţiune, în ultima parte „se pierde” odată cu plecarea
învăţătorului Herdelea, lăsând loc altei generaţii. Metafora drumului
realizeaza o punte intre realitate si fictiune, drumul fiind “o cale de
acces”, cum observa Nicolae Manolescu, “el nu numai leaga, ci si
izoleaza aceasta lume noua, cu legile si intamplarile ei”.
Hora este un alt element de compoziţie ce contribuie la simetria
incipitului cu finalul, având, de fiecare dată, o altă semnificaţie: în
primul capitol, la acest eveniment din viaţa satului participă aproape
toate personajele antrenate în acţiune; în final, ni se sugerează că, dacă
unii s-au stins, alţii le-au luat locul, pentru că viaţa merge înainte, iar
„Timpul” nepăsător acoperă totul. Redus la esenţe, romanul prezintă
momentele eternului ciclu al existenţei rurale: odată încheiat pentru un
individ, ciclul existenţial continuă pentru alţii, ca un fluviu, fără
sfârşit.Astfel incat,hora devine un joc al vietii si al mortii, ”o hora a
soartei”, asa cum o numeste Nicolae Manolescu.
Confictul central al romanului este lupta pentru pământ din satul
tradiţional, unde averea condiţionează respectul comunităţii. Drama lui
Ion este drama ţăranului sărac. Mândru şi orgolios, nu-şi acceptă
condiţia şi este pus în situaţia de a alege între iubirea pentru Florica (
”Glasul iubirii”) şi averea Anei ( ”Glasul pământului”). Conflictul
exterior, social, între Ion al Glanetaşului şi Vasile Baciu este dublat de
conflictul interior dintre ”glasul pământului” şi ”glasul iubirii”.
Conflictele secundare au loc între Ion şi George Bulbuc, pentru Ana.
Conflictul tragic dintre om şi pământul- stihie este provocat de iubirea
pătimaşă a personajului pentru pământ şi de iluzia că-l poate stăpâni,
dar se încheie ca orice destin uman, prin întoarcerea în pământ. Scena
în care Ion sărută pământul este sugestivă pentru patima lui şi
anticipativă pentru destinul personajului.

Rebreanu utilizează pluriperspectivismul, tehnica planurilor

paralele, tehnica basoreliefului și pe cea a contrapunctului.
Personajul Ion este construit prin tehnica moderna a
pluriperspectivismului, astfel incat personalitatea sa se reflecta in mod
diferit in constiinta celorlalte personaje ale romanului. Vasile Baciu il
numeste ”fleandură, hoţ si tâlhar”, doamna Herdelea il considera „un
flacau cumsecade si harnic”; preotul Belciug il considera „un bataus si
un om de nimic”, dar cand pământurile sale rămân in posesia bisericii,il
numeste „un bun crestin”. Prin tehnica planurilor paralele este
prezentată viața țărănimii și a intelectualității sătești, iar prin tehnica
basoreliefului, Ion, personajul principal și eponim din roman, domină
celelalte personaje implicate în conflict( Ana, Vasile, Florica, George),
care îi pun în lumină trăsăturile. Prin tehnica contrapunctului,
imaginea lui Ion cel sarac este realizată în contrast cu imaginea lui
George Bulbuc, flăcăul bogat; Ion o iubește pe Florica, dar o ia pe Ana
de nevastă, în timp ce George o vrea pe Ana, dar o ia pe Florica. Prin
tehnica contrapunctului, o anumită temă, moment esențial sau conflict
sunt înfățișate în cele două planuri (nunta țărănească a Anei cu Ion
corespunde în planul intelectualității cu nunta Laurei cu George Pintea,
în capitolul ”Nunta”; conflictul dintre Ion și Vasile corespunde
conflictului dintre învățătorul Herdelea și preotul Belciug- intelectualii
satului).
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care
locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui
Maxim Oprea şi mama Floricăi.(expozitiunea). Aşezarea privitorilor
reflectă relaţiile sociale. Separarea celor două grupuri ale bărbaţilor
respectă stratificarea economica. Fruntaşii satului, primarul şi ţăranii
bogaţi, discută separat de ţăranii mijlocasi, aşezati pe prispă. In satul
traditional,lipsa pământului este echivalentă cu lipsa demnităţii.
Intelectualii satului, preotul Belciug şi familia invătătorului Herdelea,
vin să privească ”petrecerea poporului”, fără a se amesteca in joc.
Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe
Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile
Baciu(tatal Anei)de la carciumă la horă si confruntarea verbala cu Ion,
pe care il numeste “hot”si”talhar”,pentru ca “sarantocul” vrea sa-i ia
fata promisa altui taran bogat,George Bulbuc, constituie intriga
romanului. Ion se va razbuna ulterior, lasand-o pe Ana insarcinata
pentru a-l determina pe tatal acesteia sa accepte nunta. Bataia de la
carciuma, în aparenţă pentru plata lautarilor,în fapt pentru dreptul de a
o lua de soţie pe Ana, se incheie cu victoria lui Ion asupra lui George.
Incidentul provoaca dorinta de razbunare a lui George; scena este
construita in simetrie cu aceea de la sfarşitul romanului, cand George il
ucide pe Ion cu sapa. Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea
protagonistului in goana lui dupa avere. Pentru ca doreste sa obtina
repede mult pamant, Ion o seduce pe Ana si il forteaza pe Vasile Baciu
sa accepte casatoria. La nunta, Ion nu cere acte pentru pamantul ce
urmeaza sa-i revina ca zestre,apoi se simte inselat si incepe s-o bată pe
Ana; femeia este alungată,pe rand, din casa soţului si din cea a tatălui.
Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani, in care ,,biata
Ana nu este decat o victima tragica” (G. Calinescu). Sinuciderea Anei
nu-i trezeste lui Ion regrete ,pentru că în Ana, iar apoi în Petrisor, fiul
lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamantului. Nici moartea
copilului nu-l opreste pe Ion sa o caute pe Florica, maritata intre timp
cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George, care-l
ucide pe Ion cu lovituri de sapa in cap, nu este decat un instrument al
destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui
Ion revine bisericii.

In concluzie, relaţia dintre ţăran şi pământ este înfăţişată în trei

ipostaze simbolice: pentru copil, pământul-mamă ( ”Iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil... De pe atunci pământul i-a fost
mai drag ca o mamă”); pentru bărbat, pământul- ibovnică( scena
sărutării pământului), iar pentru omul cu destin tragic, ucis cu o sapă,
pământul- stihie, care spulberă dorinţele prin moarte.

Apreciat la apariție de criticul Eugen Lovinescu drept ”cea mai

puternică creație obiectiva a literaturii române”, romanul ”Ion” al lui
Liviu Rebreanu, este o capodopera a literaturii române realiste
interbelice cu tematica rurala, ce are in centru „patima lui Ion, ca forma
a instinctului de posesiune” (Nicolae Manolescu)