Eseu

“Rolul poporului în dezvoltarea reprezentărilor elementare matematice”

Dezvoltarea matematicii ca bagaj de cunoștințe transmise de-a lungul generațiilor în primele ere ale civilizațiilor este legată strict de
aplicațiile sale concrete: comerțul, gestiunea recoltelor, măsurarea suprafețelor, predicția evenimentelor astronomice, și, câteodată, de
ritualurile religioase. Aceste nevoi au dus la împărțirea matematicii în ramuri ce se ocupau cu studiul cantității, structurii și spațiului.
Numărul este una dintre cele mai simple noțiuni abstracte; este abstractă deoarece un număr nu poate fi evidențiat de un obiect material;
există numai semne convenționale care îl exprimă.Datorită dezvoltării relațiilor interumane și intertribale și, nu în ultimul rând, a primelor
sisteme de scriere, a apărut treptat noțiunea de „număr” și sub formă abstractă.De asemenea, au apărut operațiile: adunarea, scăderea,
înmulțirea și, în cele din urmă, împărțirea, care a pus probleme oamenilor învățați până în timpul Renașterii, când s-a dezvoltat metoda
modernă de împărțire, numită metoda șahului, deoarece a fost inspirată de unele mișcări pe tabla de șah.Cel mai vechi obiect care
dovedește existența unei metode de calcul este osul din Ishango, descoperit de arheologul belgian Jean de Heinzelin de Braucourt în
regiunea Ishango din Republica Democrată Congo.Unele din primele descoperiri matematice țin de extragerea rădăcinii pătrate,
a rădăcinii cubice, rezolvarea unor ecuații polinomiale, trigonometrie, fracții, aritmetica numerelor naturale etc. Acestea au apărut în
cadrul civilizațiilor akkadiene, babiloniene, egiptene, chineze și civilizațiile de pe valea Indului. Cele mai vechi documente cu relevanță
directă pentru istoria matematicii sunt câteva papirusuri egiptene conținând probleme rezolvate și un mare număr de cărămizi caldeene,
parțial descifrate, cu conținut similar papirusurilor egiptene. Problemele abordate în aceste documente au un caracter aplicativ și
evidențiază un nivel ridicat al cunoașterii noțiunilor de aritmetică și geometrie. Răspunsul este dat cu o succintă indicație de rezolvare sau
chiar fără indicație de rezolvare Aceste documente aveau scop didactic reprezentând îndreptare elementare pentru școli, în care învățarea
era pe de rost, fapt atestat de lipsa expunerii modului de obținere al indicațiilor prezentate. Este probabil ca egiptenii să fi folosit
raționamente abstracte, unele rezultate neputând fi obținute pur empiric, de exemplu volumul trunchiului de piramidă . Expunerea
cunoștințelor se făcea de preferință sub forma unor probleme concrete și nu sub formă de reguli generale. Problemele considerate tipice
trebuia să fie memorate. Rar se dădea vreo explicație care să reprezinte nucleul incipient al unei demonstrații.Matematica egipteană și
babiloniană erau puse în serviciul cerințelor imediate ale practicii însă conținea primii germeni ai metodelor teoretice abstract-
generalizatoare ale gândirii matematice. Acești muguri nu se prea puteau dezvolta mai mult într-un sistem de noțiuni în contextul social al
societății sclavagiste de atunci în care predomina preocuparea utilitaristă pentru măsurarea terenurilor și strângerea impozitelor de către
micii funcționari formați în acest scop. La egipteni și caldeeni știința avea în plus un caracter mistic și un mecanism necunoscut de
practicanții ei. Adevărul era găsit prin dibuire.La început matematica greacă antică nu era principial diferită de cea egipteană sau
babiloniană.Însă în Grecia antică, matematica și îndeosebi geometria, influențată de nivelul cunoașterii anterioare aduse din Egipt și
Mesopotamia și de specificațiile filosofice, generează un grad mai mare de abstractizare si teoretizare devenind un sector al cunoașterii
bazate pe raționament logic cu ocazia introducerii folosirii sistematice a demonstrației valorii de adevăr a propozițiilor matematice
pornind de la anumite propoziții prime admise fără demonstrație.Începând cu secolul al 7-lea î.Hr. grecii nu se mai mulțumeau cu
aspectul practic-utilitarist al noțiunilor matematice ci cercetau sistematic motivarea teoretică a metodelor de rezolvare. Introducerea
demonstrației permitea generalizarea rezultatelor particulare și obținerea unor consecințe noi, definirea noțiunilor devenea mai precisă iar
rigurozitatea raționamentelor creștea.În școala filosofică a lui Platon se dădea o importanță deosebită definițiilor precise ale noțiunilor și
metodei locurilor geometrice. Începând de acum s-a accentuat importanța construcțiilor geometrice.Civilizația islamică a permis
conservarea moștenirii grecești și reunirea ei cu descoperirile din China și India, mai ales în ceea ce privește sistemele de numerație.
Matematica din spațiul cultural arab era o sinteză între preocuparea rezolvării problemelor din viața practică și efortul gândirii teoretice,
prelungire a spiritului elen[ Matematicienii europeni au preluat și dezvoltat lucrările gânditorilor din țările Islamului. De exemplu lucrările
de trigonometrie ale lui Regiomontanus s-au bazat pe studiul operelor lui Al-Battani sau Al-Tusi. Oamenii în viața cotidiană se limitau la
un minim de cunoaștere direct utilizabilă legate de operații elementare cu numere întregi și fracții și măsurarea celor mai simple figuri
geometrice.Pentru problemele apărute din practică, de altfel un ansamblu îngust de probleme, matematica cunoscută era considerată
suficientă la nivel simplu, iar textele matematice conțineau expuneri dogmatice, cu reguli simple, de învățat mecanic deoarece literatura
medievală era adresată îndeosebi practicienilor cum ar fi comercianții care nu erau interesați de un nivel teoretic mai avansatÎnvățământul
de un nivel mai avansat era organizat cel mult ca un cenaclu in jurul unui prinț care binevoia să asigure întreținerea materială a oamenilor
cultivați. În secolul al IV-lea e.n. existau universități in Bizanț ca cea din Constantinopol, generalizată ulterior și în alte centre în care se
studiau aritmetica, geometria, muzica și astronomia, așa-numitul cvadriviu. Aceste universități au format unii matematicieni fără a se
intenționa această formare. În general oamenii de cultură erau autodidacți și nu existau titluri universal al celorlalte științe academice, nici
specializări stricte, oamenii de cultură activau în mai multe sectoare, ocupându-se și de matematică, și de fizică și filosofie.Odată cu
inventarea tiparului printre primele cărți tipărite este inclusă și o aritmetică anonimă, din 1475 Trento .Câteva secole înainte de Renaștere
matematica are doar un statut de disciplină auxiliară pe lângă unele catedre, neexistând profesori care să predea exclusiv matematică.În
timpul Renașterii, o parte din textele arabe sunt studiate și traduse în latină. Cercetarea matematică se concentrează în Europa. Calculul
algebric se dezvoltă ca urmare a lucrărilor lui François Viète și René Descartes. Newton și Leibniz au inventat, independent, calculul
infinitezimaln secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea, matematica cunoaște o nouă perioadă de dezvoltare intensă, cu studiul sistematic
al structurilor algebrice, începândcu grupurile (Évariste Galois) și inelele (concept introdus de Richard Dedekind). În secolul al XIX-
lea, David Hilbert și Georg Cantor dezvoltă o teorie axiomatică asupra căutării fundamentelor matematicii. Această dezvoltare a
axiomaticii va conduce în secolul al XX-lea la definirea întregii matematici cu ajutorul unui singur limbaj: logica matematică.Secolul
XX a fost martorul unei specializări a domeniilor matematicii, a nașterii și dezvoltării a numeroase ramuri noi, cum ar fi: teorie
spectrală, topologii algebrice sau geometrie algebrică. Informatica a avut un puternic impact asupra cercetării. Pe de o parte, a facilitat
comunicarea între cercetători și răspândirea descoperirilor, pe de alta, a oferit o unealtă foarte puternică pentru testarea
teoriilor.Matematica devine în prezent tot mai mult un auxiliar.