Toamna

Când rostim numele luiGeorge Coșbuc,unul din cei ma de seamă făuritori ai versului românesc,ecouri
de armonii răscolitoare se trezesc în suflet și ne poartă spre locurile natale ale poetului,unde În vaduri
ape repezi curg/Și vuiet dau în cale...Și bat pământul tropotind/În tact ușor. Iar când noaptea își
întinde,ocrotitoare,mantia-i peste sat,auzim cum Sună codrii mari de brad /Ca un glas domol de
clopot,cum Ritmic valurile cad/Cum se zbate-n dulce ropot/Apa-n vad. Aceste imagini de o rară
frumusețe,care i-au încantat pe bunicii și parinții noștri și ne farmecă și pe noi astazi,apartin celui
ce ,cu mandrie si adanca simtire,marturisea:sunt suflet in sufletul neamului meu/si-i cant bucuria si
amarul!

Originar din acea parte a tarii de dincolo de Carpati,unde s-a plamadit fiinta lui Doja si Horia,a lui
Sincai si Petru Maior,a lui Gheorghe Lazar si Andrei Muresanu,a lui Liviu Rebreanu si Octavian
Goga,Cosbuc a adus in poezia romaneasca un suflu proaspat si puternic,izvorat dintr-o stransa
legatura cu viata si luminat de un viguros optimism. La numai un an de la data cand Vlahuta se intreba,
plin de ingrijorare,

Unde ni-s entuziastii,visatorii,trubadurii

Sa ne cante rostul lumii si splendorile naturii?

(In poezia-pamflet:Unde ni sunt visatorii?),adresandu-se ,cu repros, poetilor care,dupam disparitia

lui Eminescu, invadasera lirica din tara noastra cu productii de slaba valoare, George Cosbuc publica,
in 1893, primul sau volum de poezii; Cosbuc fiind un demn continuator al ,,Luceafarului poeziei
romanesti”.