Incursiuni în viața unor profesori de matematică

”Istoria biografică, așa cum se predă în școli, este în mare parte o poveste a capetelor de
lemn: regi și regine ridicoli, lideri politici paranoici, navigatori neînfrânați, generali ignoranți.
Cei ce au schimbat în mod decisiv istoria, marii oameni de științăși matematicienii sunt
arareori menționați, dacă nu deloc” (Martin Gardner)

Thales din Milet (624 -546 Î.Hr.)

Thales din Milet (624-546 I.Hr.) – matematician și filosof grec de origine feniciană

 A fondat cea mai veche școală filosofică de materialism spontan;

 Niciuna dintre lucările lui nu s-a păstrat, dar rezultatele sale în domeniul matematicii
s-au transmis prin scrierile altora.
 A fost considerat unul dintre cei ”Șapte înțelepți ai Antichității”;
 A utilizat asemănarea triunghiurilor pentru măsurarea înălțimii piramidelor sau
determinarea distanțelor între corăbii de la țărm.

În încercarea de a da explicații raționale, Thales a abordat propozițiile matematice,

încercând nu doar să le expună, ci și să le demonstreze;

În domeniul Matematicii i se atribuie următoarele teoreme:

 Diametrul împarte cercul în două părți egale;

 Unghiurile de la baza unui triunghi isoscel au măsurile egale;
 Unghiurile drepte au aceeași măsură;
 Cazul al doilea de congruență a triunghiurilor;
 Unghiul înscris într-un semicerc este drept;
 Teorema care îi poartă numele : ”O paralelă la una dintre laturile unui triunghi
determină pe celelalte două laturi sau pe prelungirile lor, segmente proporționale.”

Euclid (330 – 275 Î.Hr)

 Despre viața lui Euclid s-au păstrat foarte puține informații;
 Se știe că s-a născut în Alexandria și educația a primit-o în Atena. Cercetările
științifice le realizează în Alexandria, fără griji materiale, la invitația regelui egiptului
Ptolemeu I. Soter care se presupune că l-ar fi chemat în Alexandia să fie profesor la
celebra școală cunoscută în istorie sub numele de Museion. În Școala din Alexandria a
funcționat o celebră bibliotecă ce conținea aproximativ 700 000 de volume și un
observator astronomic.
 Proclus povestește că Ptolemeu l-ar fi întrebat pe Euclid dacă nu există un drum mai
scurt pentru înțelegerea geometriei decât cel prezentat în cartea Elementele, iar
matematicianul i-ar fi răspuns: ”În geometrie nu există drumuri pentru regi”.

1
 Activitatea științifică a lui Euclid cuprinde :
 Elementele – expunere clară, sistematică a geometriei elementare până la secțiunile
conice și teoria numerelor. Această lucrare este împărțită în 13 cărți(capitole) și
reprezintă o sinteză a cunoștințelor acumulate în școala lui Pitagora.Primele 6 cărți
sunt dedicate geometriei plane, următoarele patru cărți sunt dedicate aritmeticii, iar
ultimele trei cărți, geometriei în spațiu. Elementele lui Euclid au fost studiate timp de
22 de secole. Edițiile Elementelor sunt estimate la peste 1000, fiind, după Biblie și
Coran, cartea cea mai răspândită din lume.

Exemple: Primele 5 axiome din Elementele, scrise într-o formă concisă:

1.Dacă A=C si B=C, atunci A=B
2.Dacă A=B, atunci A+C=B+C
3.Dacă A=B, atunci AC=BC
4.Dacă A=B, atunci 2A=2B
5.Dacă A=B, atunci B=A

Axiome:
"Și cele congruente sunt egale între ele"
"Și întregul este mai mare decât părțile"
"Și două drepte nu închid un spațiu între ele"

Postulate:
"De la un punct până la orice punct se poate duce o linie dreaptă"
"Din orice centru și orice rază poate fi descris un cerc"
"Toate unghiurile drepte sunt egale"
"Punctul este ceva care nu are părți"
"Capetele liniei sunt puncte"

 Datele și Despre împărțirea figurilor, singurele opere matematice ce s-au păstrat

 Opticele, în care se ocupă de fenomenele fundamentale ale luminii și vederii,
Catoptricele – unde abordează reflexia luminii pe oglinzi plane, concave și convexe,
Elemente de muzică, cartea Asupra diviziunilor și un tratat elementar de
astronomie, numit Phaenomena.
 S-au pierdut patru lucrări matematice ale sale
 A inițiat tradiția de a indica sfârșitul unei demonstrații prin expresia latină: Quod erat
demonstrandum, abreviat Q.E.D., în traducere: Ceea ce era de demonstrat.

Pitagora (570-500 Î.Hr.)

 Pitagora (570-500 Î.Hr.) a întemeiat școala care îi poartă numele a cărei filosofie
se baza pe principiul că ”sursa tuturor lucrurilor este numărul”.
 Pitagoreicii reprezentau numerele sub forma punctelor grupate în figuri geometrice,
apărând astfel denumirea de numere ”figurative”;

 Pitagora a fost un mare educator și învățător al spiritului grecesc și se spune că a fost

și un atlet puternic, așa cum stătea bine atunci poeților, filosofilor (de exemplu, Platon
însuși) și comandanților militari etc.

2
 Legat de Pitagora circulă mai multe legende. Una dintre ele spune că la școala
pitagoreică ar fi existat următorul sistem de recompense: pentru fiecare teoremă
demonstrată, un discipol primea o monedă de aur.

 Unul dintre studenți, după ce a strâns din demonstrarea teoremelor mai multe monede
de aur, a început să fie din ce în ce mai pasionat de geometrie. Astfel ajunsese să-i
ceară lui Pitagora noi teoreme pentru a le demonstra. Acesta a fost de acord, dar i-a
cerut discipolului său câte o monedă de aur, pentru fiecare enunț al unei noi teoreme.
În scurt timp, toate monedele acumulate de elevul său s-au întors la Maestrul Pitagora.

 Pitagora pare să nu fi scris nimic. Doctrina filosofică a pitagorismului ne este totuși

destul de bine cunoscută din lucrările lui Aristotel și Sextus Empiricus, precum și din
lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu. Totuși, nu se poate stabili cu precizie ce
aparține lui Pitagora și ce au adăugat pitagoricienii ulteriori. Celebrele texte
„pitagoriciene” Versurile de aur ale lui Pitagora și Legile morale și politice ale lui
Pitagora, existente și în traduceri românești, aparțin unei epoci ulterioare.

Eratostene (276-196 Î.Hr)

 Eratostene din Alexandria (276-196 I.Hr.) – matematician, astronom, filosof al

celebrei școli din Alexandria;

 A fost invitat de regele Ptolemeu al III-lea să devină profesor pentru fiul acestuia și
astfel ajunge în Alexandria, ca astronom al curții regale;

 Membru al Academiei din Alexandria, Eratostene este considerat fondatorul

geografiei matematice;

Eratostene a fost primul care a făcut măsuratori concrete pentru determinarea

circumferinței Pământului, când deja se credea ca Pământul are forma unei
sfere:
1 La momentul solstițiului de vară (21 iunie), la ora 12:00, soarele este
la zenit în localitatea Assuan (razele soarelui cad perpendicular pe
suprafața Pământului, Assuan situându-se pe tropicul Racului).
2 La aceeași dată și oră, în orasul Alexandria, situat aproximativ pe
același meridian ca și Assuan (diferență de 2 grade), umbra lăsată de
un turn reprezenta 1/50 din circumferința unui cerc. Aceasta
corespunde unui unghi de aproximativ 7 grade și 12 minute.
3 Distanța dintre cele două localități este de aproximativ 5.000 de stadii
(o stadie antică grecească are aproximativ 185 metri).
Astfel, un cerc mare al sferei cu care era aproximat Pământul era de cca 50 x
5.000 = 252.000 stadii = aproximativ 39.690 km. Valoarea acceptată actual
este de 40.008 km.
Aceste măsurători au avut totodată și o altă importanță, Eratostene fiind
primul care a descoperit că forma Pământului poate fi determinată prin
măsuratori de arce de meridian.

3
 În aritmetică a descoperit un procedeu de a găsi numerele prime de la 1 la un n umăr
natural N și a studiat proprietățile lor. Acest procedeu elementar este denumit ”ciurul sau
sita lui Eratostene” și a fost generalizat ulterior de către Brun și Silberg(1966);

Ca geometru a studiat locurile geometrice și a utilizat metoda mecanică de rezolvare a

problemelor de geometrie;

Fibonacci (1170-1250)

 Leonardo din Pisa, sau Leonardo Pisano (1170-1250) este considerat cel mai vestit
matematician al perioadei medievale;

 Scrie Cartea Abacului (Liber Abaci) în care sistematizează un număr imens de

informaţii, luate din lucrări arabe şi adaugă câte ceva din arta geometriei lui Euclid;

 Fibonacci expune aritmetica şi algebra ecuaţiilor liniare şi de gradul al II-lea, atât

de complet, încât nu este întrecut de nimeni altul până la el şi, multă vreme după
aceea.

 Acordă o importanţă deosebită cifrei zero şi formulează şirul de numere pozitive: 1,

1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, .... care-i poartă numele;

 Un merit deosebit îl are interpretarea numerelor negative şi introducerea lor în algebră.

François Viète (1540-1603)

 François Viète (Fontenarz le Comte, 1540-1603) a fost matematician şi jurist

francez;

 După terminarea studiilor în Drept, la facultatea din Poitiers, practică avocatura,

fiind consilier în parlamentul din Paris şi Rennes;

 S-a consacrat studiului ştiinţelor din plăcere, în puţinul timp liber care îi rămânea, şi
cu toate acestea este considerat astăzi unul dintre cei mai remarcabili
matematicieni ai pimpului său;

 În 1571 publică prima lucrare de trigonometrie, “Canon mathematicus”, în care sunt

preyentate numeroase formule ce permit simplificarea calculelor şi de asemenea,
tabele trigonometrice.

 Viète a contribuit esenţial la dezvoltarea trigonometriei prin:

• formulele pentru suma şi diferenţa a două sinusuri sau cosinusuri;

• formulelel care leagă sin(nx) şi cos(nx) de sinx şi cosx (până la

4
 n=10);

• a introdus funcţiile trigonometrice în algebră;

• a introdus calculul literal în algebră, efectuând operaţii cu expresii algebrice;

• a stabilit valoarea aproximativă a lui pi cu 9 zecimale exacte.

René Descartes (1596-1650)

René Descartes (1596-1650) – matematician, fizician și filosof francez, este

considerat creatorul geometriei analitice;

 La doar 14 ani a început să realizeze primele lucrări în domeniul matematicii și

filosofiei;

 În lucrarea capitală, ”Discurs asupra metodei”, apare celebra maximă ”Dubito, ergo;
cogito, ergo sum” (Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist);

 În satul de naștere al lui Descartes, la Haye, (care astăzi poartă denumirea de

localitatea Descartes) a fost înălțată o statuie pe care este trecută cugetarea de mai sus;

 Geometria analitică descartiană are la bază două idei fundamentale: coordonatele și

stabilirea unei corespondențe între o ecuație algebrică cu două necunoscute,
f(x,y)=0 și o curbă plană;

 Dintre rezultatele remarcabile ale lui Descartes amintim:

• a găsit o aplicație a numerelor complexe în geometria analitică;

• a studiat teoria generală a poliedrelor;

• s-a ocupat de teoria dobânzilor compuse;

• a aflat metoda de determinare a rădăcinilor întregi ale ecuațiilor algebrice;

• a descoperit regula semnelor pe care a aplicat-o în teoria ecuațiilor algebrice.

 Dintre operele sale, lucrarea dominantă este ”Discours de la Méthode”(1637)în care

și-a propus să găsească o metodă care să folosească avantajele logicii, geometriei și
algebrei.
Principiile metodei sale sunt următoarele:
1. ” De a nu accepta un lucru ca adevărat dacă nu-mi apărea astfel în
mod evident; adică de a evita cu grijă precipitarea și prejudecata și de
a nu introduce nimic în judecățile mele decât ceeea ce s-ar prezenta
clar și distinct spiritului meu, neputând nicidecum să fie pus la
îndoială”.

5
 2. ”De a împărți fiecare dificultate analizată în câte fragmente ar fi
posibil și necesar pentru a fi mai bine rezolvate”.
3. ”De a-mi conduce în ordine gândurile, începând cu obiectele cele mai
simple și mai ușor de cunoscut, pentru a mă ridica puțin câte puțin, ca
pe niște trepte, la cunoașterea celor mai complexe și presupunând o
ordine chiar între cele care nu se succed în mod firesc”.
4. ”De a face peste tot enumerări atât de complexe și revizuiri atât de
generale încât să fiu sigur că n-am omis nimic.”

Profesor,
Mistrinescu Lucica

Bibliografie

 Adrian C. Albu, O istorie a Matematicii, Editura Nomina, Piteşti, 2009;

 N. Mihăileanu, Istoria Matematicii, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti, 1974;
 Andonie Șt. George, Istoria matematicii în România, vol. I, II, III, Editura
Științifică, București, 1965.

 Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, Editura Saeculum, București,

1997.
 Pascu Ștefan, Istoria gândirii și creației științifice și tehnice românești,
Editura Academiei R.S.R., București, 1982.
 Purcaru, Ion; Bâscă, Octavian, Oameni, idei, fapte din istoria matematicii,
Editura Economică, București, 1996.
 Taton, Rene ș.a.Istoria generală a științei, Editura Științifică, București,
1970.
 C.Chiteş, D.Chiteş, Complemente de matematică, Editura Corint, Bucureşti,
2010;
 Coleta de Sabata, Ioan Munteanu - Remember: Profesori ai Școlii Politehnice
timișorene, Timișoara: Ed. Helicon ;1993 ;
 www.didactic.ro
 www.wikipedia.com
 www.math.uaic.ro
 www.mateinfo.ro