Sapere aude!

Indrazneste sa stii!
Indrazneste sa fii intelept!
Indrazneste sa gandesti pentru tine!

ROLUL ILUMINISMULUI IN PREGATIREA REVOLUTIILOR EUROPENE

Folosita initial de poetul roman Horace in Cartea intai a scrisorilor (20 i.e.n.), sintagma latina
Sapere aude a devenit asociata cu Epoca Luminilor, dupa ce Immanuel Kant a folosit-o in eseul
„Raspunsul la Intrebare: Ce este iluminarea? " (1784). In calitate de filosof, Kant a revendicat aceasta
fraza ca deviza pentru intreaga perioada a iluminismului si a folosit-o pentru a dezvolta teoriile sale
despre aplicarea ratiunii in sfera publica a afacerilor umane.

“Aveti curajul de a va folosi propriul simt al ratiunii!”,

Immanuel Kant (1724-1804)

IIuminismul numit si Epoca Luminilor sau Epoca Ratiunii este o miscare ideologica si culturala,

antifeudala, aparuta in Franta secolului al XVIII (numit si secolul luminilor), care se va extinde in
intreaga Europa si se va desfasura in perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor din secolul al XIX-
lea in tarile Europei, ale Americii de Nord si ale Americii de Sud.
In linii si mai largi, termenul este folosit pentru a desemna trasformarea discursului european,
incepand de la Descartes (1596-1650) pana la Hegel (1770-1831).

Premisele aparitiei Iluminismului

La sfarsitul secolului al XVII-lea, situatia Batranului Continent este deosebit de complexa, intrucat
acum au loc numeroase evenimente extrem de importante pentru viitorul continentului: dupa ce
respinge ultima incercare din exterior de a fi ingenuncheata in anul 1683 (Asediul de la Viena, 17 iulie
- 12 septembrie, expeditie a turcilor impotriva lui Leopold I, imparat de Habsburg al Sfantului
Imperiu Roman), Europa evolueaza in plan politic spre un absolutism monarhic intolerant in state
precum Franta, Spania, Rusia, dar pe langa acestea existand si guvernari tolerante ca in Olanda, si,
dupa 1689, in Anglia. Progresele inregistrate pe plan economic sunt numeroase, mai ales datorita
actiunii unui complex de factori, printre care se numara burghezia din vestul continentului. Aceasta
noua clasa sociala dinamica si foarte bogata, fiind interesata de afacerile comerciale si manufacturiere
nu era multumita de privilegiile nobilimii, care opreau activitatile sale economice. Dorinta burgheziei
era de a obtine pozitii conducatoare in stat prin participarea directa la guvernare (in Olanda si Anglia
realizasera acest deziderat), solicitand activ in acest scop sprijinirea activitatilor sale economice de
catre stat. Burghezia a realizat ca aceste schimbari sunt posibile numai daca reuseste sa impuna in
structura societatii principii si valori solide, in cadrul unei conceptii generale despre lume, care sa se
raspandeasca pe intreg cuprinsul continentului.
Inca din 1688, in cadrul Revolutiei burgheze din Anglia, cand parlamentul voteaza "Declaratia
Drepturilor", proclamand suveranitatea poporului, incepe sa fie pus sub semnul intrebarii tot ceea ce
era specific epocii feudale. Acest exemplu reuseste sa demonstreze ca o monarhie limitata
(constitutionala) se dovedeste a fi mai eficienta decat monarhia absoluta.
1
Totodata, descoperirile geografice aratasera ca in celelalte continente existau societati in care oamenii
traiau in pace si intelegere fara prezenta unor regimuri monarhice, ceea ce ridica in mintea unor
ganditori intrebari despre posibilitatea existentei si a altor sisteme de guvernare eficiente.
Descoperirile stiintifice, mai ales in mecanica, au dus la ideea ca Universul poate fi cunoscut, iar
evolutia sa sa poata fi anticipata pe baza unor legi. Ganditorii epocii declarau ca pe baza si cu ajutorul
acestora era posibil prin similitudine ca si comportamentul oamenilor sa poata fi descris asemanator.
Se creeaza premisa ca, pornind de la descoperirile stiintei, sistemele de conducere sa fie analizate si
modificate pe baza unor legi.

Drepturile naturale ale individului, la viata, libertate si proprietate, trebuiau sa fie in conceptia
iluministilor, protejate in vederea existentei unei societati care sa tinda spre perfectiune. Ierarhiile
sociale si cele religioase care erau tipice unei societati tipice feudale aflate in declin, acestea erau
criticate deoarece erau bazate pe privilegii mostenite prin nastere. In efortul sau de a descoperi sisteme
de guvernare mai eficiente, critica viza chiar si institutia monarhiei absolute.

Iluminismul este caracterizat si prin efervescenta culturala si ideologica din secolul al XVIII-lea. Cei
care vor elabora si raspandi aceast concept nu vor fi teologi, cum s-a intamplat in cazul Reformei, ci
vor fi filosofiii secolului XVIII, francezi in mare parte care, pornind de la cuceririle teoretice ale
secolelor precedente (ratiune, cunoastere, experienta, drepturi naturale), le vor folosi pe acestea in
studiul si explicarea omului, a societatii, a nedreptatilor din organizarea sociala si chiar din biserica.
Omul, inzestrat cu ratiune, putea si trebuia sa primeasca luminile cunoasterii si culturii, adica sa fie
luminat si eliberat astfel de prejudecati, sa accepte schimbarile sociale facute in folosul sau. Acesti
oameni ”noi” vor fi cei care vor infaptui in viitor marile revolutii europene.

Dezvoltarea Iluminismului
Acest curent, aparut ca o replica la adresa barocului (1600-1725), se caracterizeaza prin cultul ratiunii
si al stiintei, avand drept scop crearea unei societati „rationale”, prin raspandirea culturii si propagarii
luminarii maselor pe baza propriei experiente in incercarea de a inlatura dogmele religioase.
Iluminismul a pretins eliberarea fiintei umane de sub tutela sa autoindusa, de incapacitatea proprie de
a-si folosi abilitatile cognitive in lipsa instructiunilor de la o alta persoana.

Noile idei au avut o larga raspandire incepand cu secolul al XVIII-lea, mai ales datorita filosofilor
francezi (Voltaire, Diderot, Montesquieu, D’Alembert) care au dezvoltat un curent anticlerical
sustinand eliberarea spiritului uman de sub influenta bisericii. Cei mai multi filosofi iluministi au fost
deisti, adica credeau in Dumnezeu, dar respingeau dogmele si institutiile religioase. Iluminismul nu
reprezinta insa un curent ateu ci incita la indoiala si reflectie, indeamna la toleranta in ideea ca religia
este o problema a constiintei individului. Inspirandu-se din descrierea newtoniana a universului ca
fiind un imens ceas construit si pus in miscare de catre Creator, deistii au promovat ideea conform
careia totul – miscarea fizica, fiziologia fiintei umane, politica, societatea, economia – isi are
propriul set de principii rationale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi intelese de catre fiintele
umane exclusiv prin intermediul ratiunii. Acest lucru insemna ca lucrurile din lumea umana si din
lumea fizica pot fi intelese fara a aduce religia, misticismul sau divinitatea in ecuatie. Deistii nu erau
atei; pur si simplu, afirmau ca tot ceea ce se referea la universul fizic si la cel uman poate fi inteles
independent de aspectele sau explicatiile de ordin religios.

Iluminismul european a marcat secolul XVIII, secolul revolutiei stiintifice. Atunci, datorita lui
Newton, intregul univers parea a putea fi reductibil la un set de ecuatii matematice. Asa cum am
amintit anterior, filozofii au sustinut ca daca legile universului pot fi exprimate prin ecuatii
matematice, rezulta ca fiintele umane pot intelege lumea si pe ele insusi numai prin intermediul
2
propriei lor ratiuni, critica, cercetatoare, corecta. Increderea in ratiunea umana intareste rolul stiintei si
filozofiei in dauna religiei, eliberand-o de superstitii si legende. Facand un pas urmator, acesti filozofi
considerau ca o minte umana capabila sa patrunda in mod stiintific tainele universului, este in aceeasi
masura in stare sa se autoguverneze, sa rezolve problemele sociale si de stat in mod rational, fara a
apela la biserica. Intelegand efectul cumplit al razboaielor religioase, iluministii propun o toleranta
religioasa bazata pe ratiune respectiv o "religie naturala", conform careia pot fi acceptati in societate
toti cei care aspira la o moralitate universala, constand din trei concepte: Existenta lui Dumnezeu,
Nemurirea sufletului si Credinta in lumea de apoi.
Acest curent de gandire a fost aplicat atat in Europa cat si in America secolului al XVIII-lea.
Evenimentele stiintifice si intelectuale din secolul al XVII-lea care au promovat credinta in legile
naturale si in ordinea universala, au sporit si increderea in ratiunea fiintei umane si in abilitatile
inovatoare ale acesteia. Adeptii din cele mai multe tari europene pun un accent deosebit pe
cunoasterea stiintifica si dorinta puterica de innoire.

Ideile iluminismului au fost adoptate si la curtile imperiale sau regale europene, unde au generat
despotismul luminat, potrivit caruia regele este primul slujitor al statului, activitatea sa fiind pusa in
slujba supusilor sai. Despotii luminati si-au schimbat metodele de guvernare, elaborand coduri de legi
unitare, desfiintand tortura, sprijinind dezvoltarea economica, artele, stiintele si invatamantul,
incercand, de asemenea, sa imbunatateasca situatia taranimii.
Aceste principii au fost aplicate de catre: Frederic al II-lea al Prusiei (1740-1786), Ecaterina a II-a a
Rusiei (1762-1796), si Iosif al II-lea al Austriei (1780-1790).

Frederic al II-lea, obligat de severul sau tata sa suporte o educatie rigida, militara, a fost atras de ideile
iluministe, facandu-si o reputatie de om instruit. I s-a spus chiar regele-filosof. Ajuns pe tron, contrar
asteptarilor, nu se va dedica numai artelor, ci va continua politica tatalui sau de intarire a armatei,
incepand chiar cu un sir de razboaie care vor zgudui Europa, dar vor reusi sa faca din Prusia o tara
mult mai intinsa si o mare putere.

Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796) a ocupat tronul dupa moartea sotului ei, Petru al III-lea. Fiind
de origine germana aceasta primise in copilarie o educatie inspirata de modelul iluminist. A reusit sa
infaptuiasca o serie de reforme menite sa creeze un nou echilibru intre marea nobilime si noile forte
politice, pastrand insa vechea structura feudala si serbia.
Aceasta imparateasa reprezinta intru totul un exemplu adecvat pentru despotii luminati, mai ales
datorita educatiei si intentiilor ei, deoarece cele mai multe dintre reforme nu au fost aplicate. In plus,
ea nu a desfiintat serbia, luand chiar o serie de masuri care au agravat situatia taranilor. De altfel,
multe dintre reformele ei au fost anulate de succesorul ei.

Iosif al II-lea a fost adeptul unei tolerante religioase, nerabdator insa sa reduca puterea bisericii pentru
a calma taranimea de sarcinile feudale si sa elimine restrictiile privind comertul si stiinta. A incercat
sa-i elibereze pe iobagi, lucru care s-a intamplat insa dupa moartea sa.

3
Acesti despoti luminati au actionat cu scopul de a evita declansarea unor miscari revolutionare sau
rascoale si de a-si pastra intacta puterea absoluta pusa in discutie in scrierile autorilor iluministi. Lupta
de emancipare a clasei revolutionare s-a sprijinit insa pe un numar de idei orientate in intregime pe o
directie antifeudala. Viitorul va demonstra ca, odata cu propagarea si dezvoltarea curentului illuminist,
declansarea ulteriora a revolutiilor europene (si nu numai) va fi o urmare fireasca a existentei active a
ideilor si principiilor caracteristice Epocii luminilor in societatile care vor trece prin aceste
evenimente.
Iluminismul preconizeaza emanciparea poporului prin cultura pe care o sprijina. prin promovarea
curentului in scoli si prin lucrari de popularizare. Se pun in circulatie concepte ca: egalitatea si dreptul
natural, suveranitatea poporului, sistemul de guvernare prin republica
Marii ganditori francezi precum Montesquieu (1689-1755) si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) au
inovat sistemul politic. Montesquieu aduce in discutie trei forme de guvernare: republica, monarhia si
despotismul. Doar acestea garantau respectarea principiului separarii puterilor in stat, respectiv
puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca. Ca o completare, Jean-Jacques
Rousseau prezinta in lucrarea sa „Contractul social” (1762), modelul statului de drept, bazat pe libera
vointa a cetatenilor, exprimata prin legi.
Epoca Luminii a avut multiple consecinte atat pe plan politic, cat si pe plan istoric si artistic. In
aceasta perioada omul tinde sa se emancipeze din pozitia rigida in care il fixase filozofia traditionala:
prin munca si cultura, omul este perfectibil ca si societatea pe care el o construieste. Inlocuind
conceptia statica despre om cu una dinamica, iluminismul a fost sustinut de ideologiile claselor
dinamice ale societatii.

4
Trasaturi specifice ale Iluminismului
Are un caracter antifeudal si antidespotic. Toate institutiile feudale erau supuse unei critici severe:
monarhia absoluta bazata pe ideea dreptului divin, biserica, justitia, scoala. Ganditorii iluministi cer
anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului si acordarea de libertati sociale si politice
intregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor revendicari se bazau pe principiile de
egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural si a contractului social,
conform carora oamenii se nasc cu aceste drepturi si traiesc pe baza unei intelegeri cu monarhul, pe
care pot sa nu-l mai accepte daca nu este un om "luminat".
Spiritul sau rationalist materialist si laic. In secolul XVIII s-a afirmat ratiunea, fenomenele vietii au
cunoscut o interpretare materialista iar problemele culturii si ale stiintei au inceput sa se separe de cele
ale religiei, combatand fanatismul si misticismul. Declinul autoritatii ecleziastice asupra vietii publice
nu a atras si revalorificarea mentalitatii magice. De asta data, practicile oculte nu au mai fost
satanizate (si condamnate juridic), ci au inceput sa fie depreciate rational (si luate in deradere). Magul
nu mai este vazut ca un pactant cu diavolul, ci ca un sarlatan abuzind de credulitatea publicului. Visul
si magia au suferit o radical psihologizare, fiind deconspirate ca modalitati de iluzionare si
autoiluzionare.
Militeaza pentru emanciparea poporului prin cultura. O abordare rationala si stiintifica a aspectelor
religioase (conform vechii teorii si divergente pe tema adevarului dublu), a problemelor de ordin
social, politic si economic a promovat o viziune seculara asupra lumii si o orientare generala catre
progres si perfectionare.
Filosofii, acesti "profeti" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de baza comune. Avand o
credinta in ratiune care era de nezdruncinat, au cautat sa descopere principii valabil universale care sa
guverneze umanitatea, natura si societatea, si sa actioneze in baza acestora. Au atacat in diverse feluri
autoritatea de ordin religios si stiintific, dogmatismul, intoleranta, cenzura, precum si constrangerile
economice si sociale. Considerau ca statul este instrumentul adecvat si rational al progresului.

Iluminismul in Europa
Pentru a creiona un cadru istoric al Iluminismului secolului al XVIII-lea in Europa, cu privire la
relatia dintre autoritatile politica si religioasa respectiv, clasa superioara, trebuie mentionate cateva tari
cu rol marcant in promovarea si dezvoltarea acestui curent:
In Franta, scriitorul, istoricul si filozoful Voltaire si aliatii sai Denis Diderot, baronul de
Montesquieu, contele de Buffon, baronul Turgot si Jean-Jacques Rousseau s-au straduit sa impuna
valorile libertatii si tolerantei intr-o cultura in care monarhia si biserica constituiau tocmai opusul a tot
ceea ce reprezentau aceste valori.  Avand centrul la Paris, Iluminismul a dobandit un caracter
international prin faptul ca s-a raspandit in saloane cosmopolite.
Montesquieu a formulat principiul separarii puterilor in stat. El s-a inspirat din modul de guvernare
din acea perioada al Marii Britanii, astfel incat conducatorii abuzivi sa poata fi pedepsiti de catre
justitia independenta. In lucrarea sa Despre spiritul legilor a publicat acest principiu denumindu-l
principiul separarii puterilor in stat, conform caruia puterea nu trebuie detinuta de o singura persoana
sau institutie, ci trebuie impartita in trei ramuri: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.

5
Jean Jacques Rousseau a formulat trei teorii importante: teoria dreputului natural care afirma ca
prin nastere toti oamenii dobandesc o serie de drepturi naturale si imprescriptibile (dreptul la libertate,
dreptul la libera exprimare, dreptul la viata si altele); teoria contractului social care afirma ca statul s-
a format in urma unei intelegeri intre popor si suveran, poporul angajandu-se sa se supuna
suveranului, iar suveranul s-a angajat sa apere drepturile naturale ale oamenilor; teoria suveranitatii
poporului afirma ca puterea apartine de drept poporului, iar suveranul nu detine decat temporar,
poporul avand dreptul de a desface contractul cu suveranul daca el isi incalca angajamentul, poporul
putand semna un nou contract social cu o alta persoana. Prin aceasta ultima teorie, Rousseau
stipuleaza dreptul poporului la revolutie impotriva conducatorilor abuzivi.
Ideologia iluminista dezvoltata si matura din aceasta tara isi va aduce aportul semnificativ la
declansarea Revolutiei Franceze din 1789.
In Germania, universitatile au devenit centre ale Iluminismului (Die Aufklärung). Immanuel Kant a
situat punctul forte al Iluminismului in principal in chestiunile ce tin de religie, sustinand importanta
primordiala a individului, criticand incapacitatea omului de a-si folosi abilitatile cognitive in lipsa
instructiunilor unei alte persoane.
Gotthold Ephraim Lessing a lansat o religie naturala a moralitatii, iar Johann Gottfried von Herder a
elaborat o filosofie a nationalismului cultural care se baza pe inrudirea culturala, de sange si de limba.
Un alt reprezenatnt de marca german este si poetul si dramaturgul Friedrich von Schiller.
In Anglia, Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor stiintifice care vor revolutiona stiinta,
in domeniul opticii, matematicii si in special al mecanicii. Cafenelele si presa in curs de inflorire au
stimulat critica politica si sociala, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison si Sir Richard
Steele. Jonathan Swift si Alexander Pope au fost satiristi conservatori cu o mare influenta. Teoriile
lansate de Locke cu privire la invatarea prin perceptia senzoriala au fost dezvoltate in continuare de
catre David Hume.
In Italia, printre reprezentantii iluministi ai epocii, se numara Cesare Beccaria, Francesco Mario
Pagano si Giambattista Vico.
In Transilvania, prin filiera italo-austriaca, carturarii care urmeaza studii teologice si filozofice la
Roma si la Viena vin in contact cu ideile noi privind rolul educatiei, raspandirea cartilor si intemeierea
scolilor publice. Mentionam reprezentantii Scolii Ardelene (miscare ideologica si culturala,
antifeudala, a romanilor din Transilvania pentru dobandirea egalitatii): Samuil Micu ( istoric, filolog,
lexicograf si filozof), Gheorghe Sincai ( istoric, filolog, traducator, scriitor), Petru Maior (istoric,
filolog, scriitor roman transilvanean, protopop greco-catolic de Reghin) Ion Budai Deleanu (scriitor,
filolog, lingvist istoric si jurist). Acestia au sustinut latinitatea, vechimea si continuitatea poporului
roman putand fi considerati ca participanti activi in serviciul atingerii idealului nostru national, Unirea
Principatelor.
Scoala Ardeleana cunoaste doua directii importante:
1. Prima are un pronuntat caracter iluminist urmarind emanciparea poporului, mai ales a taranilor.
S-au infiintat numeroase scoli in limba romana (Gh. Sincai a infiintat aprox. 300 scoli), s-au scris
abecedare, aritmetici, catehisme, carti, manual de economie, etc.
2. A 2-a directie e erudita si cuprinde tratate de filologie si istorie. Prin studiile istorice si filologice,
reprezentantii miscarii au urmarit in primul rind dovedirea srcinii romane a poporului roman, a
continuitatii lui in Ardeal si a unitatii sale etnice. Progresul miscarii nationale poate fi urmarit in
incercarea de reunire a celor doua biserici, in 1789. In general se remarca un proces general de
afirmare a ideii de natiune romana si in provinciile din afara Ardealului incluse in Ungaria. Treptat,
incepind cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, afirmarea constiintei nationale in partile vestice
ale spatiului romanesc alimenteaza un program politic cuprinzator, incluzind scoala, biserica,
aspectele general-culturale si, in primul rind, cultivarea limbii.

6
In Tarile Romane, ideile iluministe apar prin filiera greaca sau rusa si se apropie de iluminismul
francez de factura preponderent filozofica. Reprezentantii important sunt: Ienachita Vacarescu (poet,
filolog si istoric), Anton Pann ( poet, profesor de muzica religioasa, compozitor de muzica
religioasa, folclorist, literat si publicist roman, compozitor al muzicii imnului national al Romaniei) si
Dinicu Golescu (boier si carturar roman).

In SUA : Benjamin Franklin (diplomat, om de stiinta, inventator, filozof, profesor si om politic),

Thomas Jefferson (filozof, presedinte al SUA, autorul Declaratiei de Independenta (1776) Thomas
Paine.

Epoca luminilor a fost marcata si de alte personalitati care au influentat foarte mult dezvoltarea
anumitor domenii. In economie s-a remarcat Francois Quesnag, cel care a formulat fiziocratismul, ai
carui adepti sustineau ca agricultura este cea mai importanta ramura a economiei. O alta personalitate
marcanta a economiei a fost scotianul Adam Smith, cel care a formulat legea cererii si a ofertei. In
domeniul dreptului s-a remarcat Cesare Beccaria care a facut pedepsele mai umane, eliminand dintre
pedepsele condamnatilor tortura.

Iluminismul s-a raspandit prin mai multe cai. Cele mai importante dintre acestea au fost ziarele,
revistele, cartile, respectiv Enciclopedia Franceza, dar si cafenelele literare, saloanele de lectura si
lojele francmasonice

Promotorii Iluminismului au fost adesea considerati raspunzatori de Revolutia franceza. Cu siguranta,

epoca Iluminismului poate fi vazuta drept o linie majora de demarcatie pentru aparitia lumii moderne.
Revolutia Franceza (1789-1799) a dat termenului sensul sau modern, neavand nici o alta competitoare
care sa ‘merite’ acest titlu, reprezentand un punct de cotitura in istoria europeana.
In ciuda diferitelor transformari structurale, violente sau nu, care au avut loc in momente si tari
diferite, Revolutia Franceza a ajuns sa fie cunoscuta drept revolutia in sine, punctul de referinta al
schimbarilor structurale ale politicii, deoarece cazul francez a subminat simbolul european al puterii
monarhice absolute, dar si datorita nenumaratelor controverse pe care le-a declansat. Peste tot in
Europa, atat autorii progresisti cat si cei conservatori, inspirati de revolutia franceza au inceput o
dezbatere pasionala asupra idealurilor Iluminismului.

In timpul revolutiei franceze, rolul capatat de opinia publica in cadrul triumfului ideilor revolutionare
va fi recunoscut in mod explicit de toata lumea. Se poate spune insa ca Revolutia Franceza a pus capat
„vietii fermecate a Iluminismului”, pentru ca a dat nastere unei reactii conservatoare. Au existat si
aspecte militare si strategico-ideologice care au facut ca Revolutia Franceza sa fie considerata
´revolutia’ prin excelenta. Intelectuali ca Hegel sau Goethe descriau modul Frantei revolutionare de a
purta razboaie ca pe inceputul unei noi ere. La Valmy, in 1792, Goethe credea ca asista la inceptul
unei noi epoci din istoria omenirii, iar in 1806, la Jena, Hegel considera ca armatele lui Napoleon erau
instrumentul istoric al spiritului unei lumi noi. Spiritul acestei lumi noi a fost purtat in intreaga
Europa, modeland harta continentului si mintile europenilor

Incepand cu Epoca Ratiunii, fenomenul revolutionar generat de Iluminism va fi tot mai prezent in
viata popoarelor si a statelor, luand forme si infatisari deosebite de la o tara la alta. In mod
indiscutabil, jucand un mare rol in secolele urmatoare, ca fiind un mare castig, Epoca luminilor a stat
la baza revolutiilor europene care au urmat.

Inspirandu-se din Revolutia Franceza din 1789, popoarele din Europa s-au ridicat impotriva claselor
aristocrate conducatoare si au luptat pentru dezvoltarea drepturilor civile si a drepturilor omului, a
democratiei si a independentei nationale. Revolutionarii din intrega Europa au contestat ordinea
7
traditionala. In special revolutiile din 1848-1849 au reprezentat un eveniment important in lupta
pentru egalitate si autodeterminare.

Nationalismul a aparut ca o revendicare revolutionara care a promis cetatenilor o mai mare implicare
in democratie, dar a reprezentat un fenomen exclusivist, care a imaginat o lume compusa din teritorii
nationale, locuite de persoane de aceeasi etnie. Cu toate acestea, unii vizionari europeni au sperat la
realizarea unui continent unit, dincolo de servirea intereselor nationale.

Bibliografie:
• http:/www.wikipedia.ro
• http:/www.academia.edu
• P. Chounu – “Civilizatia Europei in secolul luminilor”