Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
c)analiza
Solicită elevilor:
O3 -să analizeze Constituţia din -elaborează răspunsuri m2 M5
Oe3 1923, folosind fișa de lucru
e)aplicare
O4 Solicită elevilor: -realizează comparația între m3 M4
Oe2 -să compare monarhia între anii perioada 1930 -1938 şi 1938-
1930-1938 şi 1938-1940, 1940 pentru monarhie,
folosind aritmograful
Asigurarea Solicită elevilor:
retenţiei și a O7 -să precizeze care a fost rolul -formulează opinii cu privire la M3 Evaluare orală
transferului Oe3 monarhiei în perioada interbelică, rolul monarhiei
în contextul utilizării sistemului
democratic
Temă pentru -recomandă aprofundarea -notează
acasă cunoştințelor asimilate prin
citirea lecției
Evaluarea: -analizează critic, laudă, -se raportează la evaluările şi
Capacităţi/ ierarhizează, motivează notele aprecierile formulate.
aptitudini/ oferite.
atitudini
Schița lecției
Viața politică în România interbelică a fost organizată pe baza Constituției din 1923.
Prevedea:
-principiul suveranității naționale – puterea aparține poporului
-principiul separării puterilor în stat – legislativă: Rege și Parlament, Parlamentul controla activitatea Guvernului
-executivă: Rege și Guvern, Regele numea Primul – ministru
-judecătorească
-dreptul de vot pentru bărbații de peste 21 ani – crește numărul alegătorilor
-diferite drepturi și libertăți
Monarhia:
-domnia lui Ferdinand I –Unirea din 1918, Constituția din 1923
-domnia lui Mihai – ajutat de o Regență regală
-domnia lui Carol II – cuprinde două perioade 1923-1927, 8 iunie 1930 – 6 septembrie 1940
Partidele politice: - fisele de lucru
Comparația între perioada 1930 – 1938 și 1938 – 1940,
Monarhia în perioada interbelică
1918 – 1940
I.Carol II s-a manifestat încă de la început ca adept al guvernării de mână forte, peste partidele politice. Guvernul trebuia, în viziunea lui,
să răspundă pentru faptele sale, nu în fața Parlamentului, ci în fața monarhului. Regele a întreținut și alimentat agitațiile și frământările din
interiorul formațiunilor politice, a încurajat sciziunile din interiorul lor, politica unor grupări de a se rupe și a porni pe un drum propriu. Astfel,
regele a nesocotit profund statutul monarhiei constituționale din România, rezultat prin Constituția din anul 1923.
Urmărindu-și scopul, a recurs la numirea unor guverne de uniune națională, precum Guvernul Argetoianu – Iorga, sau a ales guverne
docile, precum guvernul condus de Gheorghe Tătărescu, între 1934 – 1934. A dat guvernului puterea de a guverna prin decrete – legi, ingorând
astfel Parlamentul. A prelungit starea de asediu, introdusă în 1933.
Anul 1938 a reprezentat încununarea eforturilor lui Carol II. În noaptea de 10 spre 11 februarie s-a format guvernul condus de Patriarhul
Miron Cristea, a introdus starea de asediu și a cerut intervenția armatei pentru menținerea ordinii publice. Prin Constituția din 20 februarie 1938,
puterea regelui se întărea considerabil. Astfel, regele numea guvernul, exercita puterea legislativă prin Reprezentața Națională, era șeful oștirii,
conferea decorații, putea încheia pacea sau declara război, guverna prin decrete – legi. Dreptul de vot îl vor avea doar persoanele cu vârsta de
peste 30 ani, iar Parlamentul avea un rol strict decorativ. Erau menținute diferite drepturi și libertăți cetățenești, dar era înăsprită cenzura. La 30
martie s-a decis constituirea Consiliului de Coroană, cu rol consultativ, dar și dizolvarea tuturor grupărilor politice. Primește o importanță
deosebită camarila regală, grupare formată din oamenii apropiați lui Carol II, ce aveau și o influență puternică asupra acestuia. În schimb, la 16
decembrie 1938, Carol II a decis înființarea Frontului Renașterii Naționale, ca partid unic.
Prin modificările făcute în anul 1938, Carol II a introdus dictatura regală, perioadă prelungită până la abdicarea acestuia, în septembrie 1940.
II.Carol II nu era lipsit de calități: o inteligență deosebită, abilitate de om de afaceri, dar avea mari defecte: setea de putere, versatilitate și
o imprudență care i-a fost reproșată: a amestecat viața personală, deloc lăudabilă, în viața politică. Datorită neglijării obligațiilor pe care le avea
față de țară și ținând seama doar de propriile interese, coruptibil și corupând, regele a făcut ca România să se afle în preajma războiului complet
nepregătită din punct de vedere militar. Carol II s-a mulțumit să facă promisiuni și în momentul în care nu a mai avut altă opțiune, a preferat să
abdice și să abandoneze țara.
III. Frontul Renașterii Naționale a fost primul partid unic din România. Șeful suprem a fost regele, care coordona întreaga activitate.
Membrii partidului purtau uniforme albastre. În vara anului 1940 și-a schimbat numele în Partidul Națiunii. Alegerile organizare în iunie 1939 au
dat câștig de cauză Frontului. La 3 iunie, un decret lege a cerut tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma Frontului și să presteze
jurământ de credință monarhului. Apartenența la acest partid era o condiție pentru ocuparea funcțiilor în stat.
IV.În perioada interbelică, monarhia românească a îmbrăcat forma constituțională, atribuțiile sale fiind stabilite prin Constituția din 1923.
Regele exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa legile, avea drept de grațiere, dreptul de a încheia acorduri și de a bate
monedă, comandantul armatei. Niciun document emis de rege nu era valabil însă daca nu era contrasemnat de ministrul de resort. Influența lui
Ionel I.C. Brătianu asupra regelui Ferdinand, dar și lovitura dată de renunțarea lui Carol la prerogativele sale de principe moștenitor au făcut ca
prestigiul monarhiei să scadă semnificativ. După moartea lui Ferdinand, cu Carol plecat în exilul autoimpus, coroana a fost preluată de Mihai, fiul
lui Carol. Minor fiind – avea 6 ani – a intrat în scenă Regența regală, formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe
Buzdugan, președintele Curții de Casație. Regența avea rolul de a-l înlocui pe regele Mihai, până la majoratul acestuia.
Fişă de lucru
Fişa 2 – grupa 2
„ Regimul partidului unic (Crearea Frontului Renaşterii Naţionale la 16 decembrie 1938) nu corespundea particularităţilor
regimurilor totalitare din Germania şi Italia. Guvernarea sa a urmărit suprimarea mişcărilor legionare şi nu a partidelor
politice. În ciuda paralizării activităţii partidelor politice, acestea continuau să existe, în clandestinitate, iar regele se
cosulta frecvent cu liderii acestora”.
Cerinţe: