MINISTERUL EDUCAȚIEI NATIONALE

UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE RECIPROCE ALE SOȚILOR

Prof. Coord. Laura Cetean

Studenta : Nistorescu Andra
Facultatea: Drept și Științe Sociale
Specializare: Drept
An: III

Alba Iulia
2022-2023
Cuprins
Introducere.....................................................................................................................................3

Obligația de fidelitate....................................................................................................................4

Obligația de sprijin moral.............................................................................................................4

Obligația de-a purta numele declarat la încheierea căsătoriei..................................................5

Obligația de-a locui împreună........................................................................................................5

Îndatoririle conjugale.....................................................................................................................6

Efecte personale cu privire la cetățenie.........................................................................................6

Obligația de a nu cenzura corespondența , relațiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț.7

Efectul cu privire la dobândirea capacității depline de exercițiu.................................................7

Concluzii finale...............................................................................................................................8

Bibliografie......................................................................................................................................9

2
Introducere
Căsătoria reprezintă acea instituție juridică de mare importanță în cuprinsul dreptului
familiei , grație acestui fapt avem diverse definiții ale acesteia oferite în doctrină de-a
lungul timpului. Astfel, căsătoria este ,, actul juridic cu caracter civil , încheiat pe viață între
un bărbat și o femeie (celibatari , văduvi, divorțați ) prin liberul lor consimțământ ,
manifestat în condițiile cerute de lege personal și necondiționat , în scopul întemeierii unei
familii de tip nou , în care se înfăptuiește și deplina egalitate în raporturile juridice dintre
soți”1. Încheierea căsătoriei generează două categorii de obligații , mai precis , obligații
juridice și obligații morale. Sediul juridic al obligațiilor dintre soți îl regăsim în cuprinsul
Codului Civil , articolele 307-311 .
De asemenea , este esențial de menționat că în cadrul relațiilor personale dintre aceștia există
mereu egalitate , iar modul de rezolvare a neînțelegerilor dintre soți le stă doar lor în putință
neavând vreo posibilitate de adresare instanței pentru a decide cu privire la neînțelegerile lor
personale.
Așadar , obligațiile reciproce dintre soți sunt următoarele : obligația de fidelitate , obligația
de sprijin moral , obligația de-a purta numele declarat la încheierea căsătoriei, obligația de a
locui împreună, îndatoririle conjugale , efecte personale cu privire la cetățenie. Lipsa
oricăror obligații reciproce este incompatibilă cu starea de persoană căsătorită deoarece soții
au unele obligații personale reciproce reglementate clar de codul civil. Dacă unul dintre soți
nu își îndeplinește obligațiile cu caracter personal, se poate cere instanței de judecată să
pronunțe desfacerea căsătoriei prin divorț. Există în practică numeroase situații în care se
formulează cereri de desfacere a căsătoriei din vina exclusivă a unuia dintre soți, dar soțul
reclamant nu ia în considerare și nu verifică dacă el însuși și-a îndeplinit obligațiile aferente
calității de soț sau nu face vorbire despre culpa sa. În cazul în care ambii soți și-au încălcat
obligațiile aferente căsătoriei este vorba despre un divorț din culpă comună.

1
I.P Filipescu , Tratat de dreptul familiei , Ed.All, București, 1995 , p.13.

3
Obligația de fidelitate
Este o obligație cu un caracter reciproc fiindcă se ține cont în egală măsuță de
comportamentul fiecăruia dintre soți, după cum este cunoscut, femeia și bărbatul sunt egali
în drepturi și, astfel "trebuie să înțelegem că o societate morală implică un atare
comportament"2.
Încălcarea acestei obligații poate avea ca rezultat o vătămare gravă a relațiilor dintre soți
care, finalmente va constitui o cauză de divorț.

Obligația de sprijin moral

Potrivit art. 309, alin. 1 Cod Civil, soții își datorează reciproc sprijin moral, respect și
fidelitate3. Îndeplinirea obligației de respect reciproc presupune respectarea vieții personale
a celuilalt soț, respectarea opiniilor, credințelor, relațiilor sociale în care se angajează,
profesia pe care o desfășoară.
De asemenea, această obligație presupune evitarea violențelor de orice fel și menținerea unui
climat familial echilibrat, tolerant și bazat pe sinceritate. În strânsă legătură cu aceasta este
obligația de sprijin moral reciproc care vizează susținerea morală a celuilalt soț în
momentele dificile care pot să apară pe parcursul căsniciei. Astfel, când apar probleme de
sănătate, probleme ce privesc chestiuni profesionale etc. celălalt soț are obligația de a-și
susține, încuraja partenerul în depășirea acestora. Totodată este deosebit de important ca
între cei doi soți să existe o afecțiune reală , solidaritate și lipsa egoismului. Obligația de
fidelitate presupune pe de o parte respectarea obligațiilor impuse de statutul căsătoriei, iar pe
de altă parte impune neîntreținerea relațiilor intime extraconjugale. Încălcarea acestei
obligații poate constitui evident un motiv temeinic de divorț.

Obligația de-a purta numele declarat la încheierea căsătoriei

Articolul 311, alin. 1 cod civil prevede că: “Soții sunt obligați să poarte numele declarat
la încheierea căsătoriei ”. Numele de familie se declară prin intermediul declarației de căsătorie
în conformitate cu articolul 281 alineatul (1). Numele de familie se va alege de comun acord.
Soții au de ales între patru variante în ceea ce privește numele lor, mai precis, fiecare soț
păstrează numele pe care l-a avut înainte de căsătorie, unul dintre soți ia numele de familie al
2
Laura Cetean-Voiculescu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Lumen , Iași , 2019, p.71
3
Profesor univ.dr. Dan Lupașcu , conferențiar univ. dr. Radu Rizoiu , lector univ. dr. Doru Trăilă , Codul Civil ,
ediția a 8-a actualizată la 9 august 2020 , Ed. Rosetti Internațional , București , 2020, p.107

4
celuilalt soț, fiecare dintre soț va purta un nume nou format din reunirea numelor lor de familie
însă având aceeași ordine, ultima varianta constă ca unul dintre soți să păstreze numele avut
înainte, iar celălalt soț să reunească numele său cu cel al soțului. Esențial de menționat este că
"numele se prezintă nu numai un drept subiectiv, dar și ca o instituție de evidență și de
identificare a persoanelor. În acest sens, dreptul subiectiv la nume este dublat, în mod necesar și
inseparabil, de o obligație, de a purta acel nume pe care legea i-l indică, fără posibilitatea de a-l
schimba decât în cazurile și condițiile prevazute de lege".4
Nu în ultimul rând, soții își pot schimba numele doar pe cale administrativă conform
articolului 311 alin (2) stipulându-se că este necesar consimțământul celuilalt soț.

Obligația de-a locui împreună

Codul civil prevede în art. 309, alin. 2 că “Soții au îndatorirea de a locui împreună. Pentru
motive temeinice ei pot decide să locuiască separat”. Dispoziția menționată exclude posibilitatea
obligării prin hotărâre judecătorească a unuia dintre soți de a locui cu celălalt soț deoarece o
asemenea hotărâre nu poate fi pusă în executare din cauza faptului că s-ar aduce atingere
libertății persoanei. Este evident că în situația în care un soț refuză nejustificat să locuiască cu
celălalt soț sau părăsește nejustificat locuința comună, această situație poate fi invocată ca motiv
întemeiat de divorț, în baza art. 373, alin. 1, lit. c cod civil. În literatura de specialitate s-au purtat
discuții referitoare la posibilitatea acționării în judecată a unuia dintre soți atunci când există
neînțelegeri referitoare la alegerea domiciliului comun sau a locuinței comune.
S-a mai discutat dacă refuzul abuziv sau ilicit al unuia dintre soți de a locui cu celălalt soț nu ar
putea atrage, pe lângă divorț, și răspunderea civilă având în vedere că soțului căruia i se refuză
accesul în locuință este nevoit să facă cheltuieli suplimentare, având astfel un prejudiciu, de
exemplu prin achitarea unei chirii pentru o altă locuință. Instanța de judecată poate dispune, pe
calea ordonanței președințiale, reintegrarea în locuință a soțului care a este privat de locuință,
prin refuzul de a-l primi în locuința comună, prin alungarea acestuia sau în orice alt mod. Este
important de stabilit dacă un soț poate obține evacuarea celuilalt soț, care are un comportament
abuziv și din această cauză conviețuirea în comun nu mai este posibilă. Deși s-a considerat că o
asemenea cerere este inadmisibilă deoarece s-ar provoca o separație în fapt a soților, ceea ce ar fi
contrar legii și instituției căsătoriei. Totuși, în mod excepțional, dacă soțul a cărui evacuare se

4
C. Stătescu, Drept civil. Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturi reale, Ed.Didactică și Pedagogică , București ,
1970, p.108

5
cere se face vinovat de săvârșirea unor fapte grave, care pun în pericol sănătatea, integritatea
corporală sau sănătatea celuilalt soț sau a copiilor, evacuarea poate fi dispusă de instanța de
tutelă.

Îndatoririle conjugale
Îndeplinirea îndatoririlor conjugale este numită consumarea căsătoriei. Dacă un soț refuză
din orice motiv relațiile intime cu celălalt soț, acesta din urmă nu poate obține prin constrângere
îndeplinirea acestei obligații invocând calitatea de soț. Această obligație este existentă chiar și în
cazul în care soții nu au o locuință comună. Refuzul unuia dintre soți de a întreține relații intime
cu celălalt soț poate constitui motiv temeinic de divorț dacă motivul este neîntemeiat. Dacă
relațiile intime nu pot avea loc din cauza stării de sănătate a unuia dintre soți, se poate ajunge la
divorțul întemeiat pe starea sănătății unuia dintre soți.

Efecte personale cu privire la cetățenie

Încheierea, încetarea, desfacerea sau desființarea căsătoriei nu produc obținerea sau
pierderea cetățeniei. Încheierea căsătoriei nu produce efecte cu privire la cetățenie conform
legislației române.
Convenția asupra cetățeniei femeii căsătorite prevede la articolul 3 pct. 1, că "Fiecare stat
contractant convine ca o străină, căsătorită cu unul dintre cetățenii săi –la cererea sa– poate să
dobândească cetățenia soțului, beneficiind de o procedură privilegiată specială de dobândire a
cetățeniei soțului, acordarea zisei cetățenii poate fi supusă restricțiilor impuse de interesul
securității naționale sau de ordinea publică". Cetățenia română este reglementată de Legea nr.
21/19915a cetățeniei prin care este prevăzut la art. 4 trei modalități de obținere la cetățeniei.
" Cetățenia română se dobândește prin : naștere, adopție, acordare la cerere".6

Obligația de a nu cenzura corespondența , relațiile sociale sau alegerea profesiei

celuilalt soț
Unul dintre soți nu poate să impună celuilalt soț un anumit punct de vedere sau să-i
controleze relațiile sociale, incluzând aici: întâlnirile, comunicarea, corespondența etc. Este
evident că restricția este valabilă doar în cazul desfășurării unor relații normale de familie, nu în

5
Republicată în M. Of. nr.576 din august 2010
6
Legea 21/1991 a cetățeniei române

6
situații care pun în discuție însăși mariajul, cum ar fi nerespectarea obligației de fidelitate, de
coabitare, relații conjugale etc.
Controlul relațiilor sociale în mod nejustificat de către unul dintre soți față de celălalt soț
sau impunerea unei anumite conduite poate constitui motiv temeinic de divorț. Oricare dintre soți
are libertatea să-și aleagă profesia și locul de muncă, fără să aibă nevoie de aprobarea celuilalt
soț. Conform art. 327 cod civil, fiecare soț este liber să exercite o profesie și să dispună, în
condițiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin privind cheltuielile
căsătoriei.
Potrivit art. 328 cod civil, “Soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a
celuilalt soț poate obține o compensație, în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă
participarea sa a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la
cheltuielile căsătoriei”. Acest text de lege se poate aplica în cazul în care participarea a depășit
limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

Efectul cu privire la dobândirea capacității depline de exercițiu

Nu în ultimul rând este deosebit de important să abordăm aspectul privitor la capacitatea
de exercițiu care , de regulă, se obține potrivit legii la împlinirea vârstei de 18 ani. Actualul Cod
Civil reglementează situația minorului căsătorit . Astfel , minorul în vârstă de 16 ani se poate
căsători cu respectarea condițiilor prevăzute de lege , iar după căsătorie va dobândi capacitatea
deplină de exercițiu

7
Concluzii finale
În consecință, este esențial de precizat că încheierea căsătoriei va produce atât drepturi
cât și obligații pentru ambii soți , iar aceștia sunt obligați să le respecte pentru o căsnicie
sustenabilă , armonioasă. Astfel , aceste drepturi și îndatoriri reprezintă pilonii căsătoriei , iar o
nerespectare chiar și a unei singure obligații poate constitui un motiv întemeiat de divorț , ceea
ce înseamnă , evident finalul căsniciei.
Consider că această temă de referat este una indispensabilă în cuprinsul instituției juridice
a căsătoriei fiindcă are în nucleul său toate aspectele privitoare la o bună funcționare a unei
căsnicii din toate punctele de vedere în conformitate cu dispozițiile legale.

8
Bibliografie

1. I.P Filipescu , Tratat de dreptul familiei , Ed.All, București, 1995

2. Laura Cetean-Voiculescu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Lumen , Iași ,
2019
3. Profesor univ.dr. Dan Lupașcu , conferențiar univ. dr. Radu Rizoiu , lector univ. dr. Doru
Trăilă , Codul Civil , ediția a 8-a actualizată la 9 august 2020 , Ed. Rosetti Internațional ,
București , 2020
4. C. Stătescu, Drept civil. Persoană fizică. Persoană juridică. Drepturi reale, Ed.Didactică și
Pedagogică , București , 1970
5. Legea 21/1991 a cetățeniei române