MINISTERUL EDUCATIEI, CULTURII ȘI CERCETARII AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT ,,BOGDAN PETRICEIUCU HAȘDEU’’

DIN CAHUL

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICA

CATEDRA DE DREPT ȘI ADMINSTRAȚIE PUBLICA

TEZA DE LICENȚA
TEMA:ÎNCETAREA SI DESFACEREA CASATORIEI

Profesor universitar :Ciudin Oxana

Elev:Candiba Iurie

CUPRINS :
Capitolul 1. Încetarea și desfacerea casaoriei……………………………
1.1.Încetarea casatoriei………………………………………
 Capitolul 2.Efectele căsătoriei Casatoriei…………………………
2.1.Noțiune considerații generale…………………
2.2.Sisteme sau concepții privind divorțul………………………………
2.3.Temeiul care justifica divorțul în dreptul roman actual……
2.4.Scurta privire comparativă asupra sistemelor cunoscute
privind motivele de divorț……………………………………
2.5.Procedura divorțului………………………………………………
2.6.Acțiunea de divorț și cererea de chemare în judecată.......
2.7.Instanța competentă...........................................................
2.8.Prezența personală a soților....................................................
2.9.Ședința de judecată……………………………………………………
2.10.Regimul probelor…………………………………………………
2.11.Măsuri provizorii pe timpul procesului de divorț....
2.12.Nemotivare hotarârii divorț.......................................
2.13.Căile de atac...............................................................
2.14.Data desfacerii casatoriei....................
2.15.Efectele desfacerii casatoriei.....................................

Introducere
 Noțiunea de familie și funcțiile ei.
Articolul 48 din Constituția R.Moldova stipuleaza că familia constituie elementul
natural și fundamental al societeții fiind întemeiată pe căsatoria liber consimțită între
barbat și femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și îndatorirea părinților de a
asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.
Fiind obiect de cercetare a mai mutor științe, noțiunea de familie poate avea mai
multe diversități.
În jurisprudență ea este definită două aspecte: din punct de vedere sociologic și din
punct de vedere juridic.
În sens sociologic, familia- ca formă specifică de comunitate umană- desemnează
grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizeazăprin
comunitate de viață, interese și întrajutorare.
 Funcțile familiei
1. Funcția de perpetuare a speciei
Omenirea este de neconceput fără a continua perpetuarea a speciei umane, astfel că
această funcție a familiei are un caracter primordial ăn raport cu celelalte.
Familia are la bază în primul rând, deși nu exclusiv, atracția biologică între bărbat și
femeie, determinată de diferențierea sexuală. În plus, trebuie evidențiată și dorința
firească a omului de a lăsa urmași, de a avea și crește copii. Hotărârea unui cuplu
tânăr de avea copii este, desigur, una personală, dar determinată și de relațiile social-
economice, acestea din urmă generând, în prezent, o scadere a ratei natalitații.

2. Funcția educativă
Familia nu numai că dă copilului primele noțiuni despre conduită, morală, bine și rău,
dar imprimă personalitații sale în formare reguli și deprinderi, principii ce constituie
fundamentul pe care apoi se cladește personalitate omului matur.
Părinții sunt datori sa crească copilul îngrijind, pe lângă sănătate și dezvoltarea lui
fizică, și de educarea, învățătura și pregatirea profesională a acestuia în raport de
însușirile lui (art.101 Codul Familiei). Aceasta reprezintă, de altfel, o aplicațiune, în
planul relațiilor de familie, a unor drepturi și libertați fundamentale edictate în
constituția României( art.29 pct 6).
Autoritatea tutelară, la rândul ei, are obligația de a verifica modul în care părinții își
îndeplinesc îndatoriile privitoare la persoana copilului ( art.108 Codul Familiei).
În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor părinților,
inclusiv a celor educative, intervin anumite sancțiuni ca: decaderea din drepturile
părintești potrivit dispozițiilor art 109 Codul Familiei, darea copilului în plasament
familial.
3.Funcția econimică
Funcția economică a familiei este influențata de gradul de dezvoltare social-
economică a societații și, pe de altă parte, importanța acesteia diferă de la o societate
la alta .Din punctul de vedere al dreptului familiei ea își gasește aplicațiunea în regimul
comunitații de bunuri al soților, precum și în obligația legală de întrținere în anumite
cazuri .

Corelaţia dreptului familiei cu alte ramuri de drept

Normele de dreptul familiei se completează cu normele de drept civil. Codul familiei s-a
desprins din Codul civil. Dispoziţiile privind capacitatea, consimţămîntul soţilor la
încheierea căsătoriei, viciile de consimţămînt, dispoziţii privind nulitatea, domiciliul,
starea civilă, completează normele de dreptul familiei. Totodată, succesiunia se dezbate
după rudenie, reglementată de dreptul familiei.
Drept procesual civil
Normele de drept procesual civil asigură realizarea normelor de dreptul familiei pe calea
constrîngerii judiciare, atunci cînd participanţii la raporturile de dreptul familiei nu le
îndeplinesc de bună voie.
Dreptul muncii
Codul muncii conţine dispoziţii menite a proteja interesele părinţilor, ale copiilor, precum
concediul de maternitate/paternitate pentru îngrijirea copiilor nou-născuţi sau bolnavi,
alocaţiile de stat, alocaţiile suplimentare pentru familiile cu mai mulţi copii.
Dreptul constituţional
Principiile dreptului familiei sunt, în general, principiile constituţionalităţii.
Drept penal
Sunt consacrate în Codul penal o serie de dispoziţii prin care se urmăreşte ocrotirea
relaţiilor de familie, cum ar fi: incriminarea incestului.
Drept procesual penal
Soţul sau orice altă rudă apropiată a învinuitului sau inculpatului sunt scutiţi a depune
mărturie.

Tema1: Incetarea și desfacerea casatoriei

Prin încetaea căsătoriei înțelegem încetarea raporturilor juridice
dintre soți izvorîte din căsătoria legală în urma survenirii anumitor
fapte juridice .
Conform art.33 Codul Familiei aceste fapte juridice sînt:
a) Decesul unia dintre soți.
b) Declararea pe cale judecătorască a decesului unui dintre soți.
c) Desfacerea castoriei prin divorț.
În cazul decesului unuia dintre soți sau declararii decesului unuia
dintre soți, nu apare necesitatea săvîrșirii unor acțiuni în vedrea
încetarii căsătoriei. Căsătoria se consideră încetată din ziua
decesului soțului sau din ziua cînd hotărârea instanței de judecată
despre declararea persoanei ca fiind decedată a rămas definitivă,
dacă în hotărâre nu este indicată o altă dată a morții prezumate.
Documentul servește ca dovadă a încetarii căsătoriei este
certificatul de deces eliberat de oficiul de stare civilă în temeiul
art.58 din Legea privind actele de stare civilă.
Temeiurile și ordinea declararii persoanei ca fiind decedată sînt
reglementate de art.52 Codul Civil și art. 297-300 Codul de
Procedură Civilă.
Persoana poate fi declarată decedată printr-o hotarâre a instanței
de judecată dacă timp de 3 ani la domiciliu său lipsesc știri despre
locul unde se află sau după 6 luni dacă a disparut în împrejurari ce
prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune
că a decedat în urma unui anumit accident. Declararea persoanei
ca fiind decedată se face de către instanța judecătorească de la
domiciliul persoanei care a depus cererea. Prin încetarea
căsătoriei se modifică starea civilă a soțului rămas în viață, acesta
devenind văduv sau văduvă.1
Efectele divorţului

Efectele divorţului cu privire la raporturile personale dintre foştii soţi .

Calitatea de soţ încetează din momentul cînd hotărîrea instanţei

judecătoreşti a rămas definitivă. O dată cu divorţul încetează şi obligaţia

de sprijin moral şi de fidelitate prevăzute în dispoziţiile art. 18 alin. 2 C.F.,

şi fiecare dintre foştii soţi se poate recăsători fie cu o altă persoană, fie

chiar între ei.

Cît priveşte dreptul la nume, libertatea de schimbare a numelui de familie

la desfacerea căsătoriei se exprimă în următoarele:

a) în conformitate cu dispoziţiile art. 17, alin. 3 C.F. schimbarea numelui

de familie al unuia dintre soţi nu atrage schimbarea numelui de familie al

celuilalt soţ;

B) în momentul înregistrării divorţului, soţii sunt în drept fie de a-şi

menţine numele de familie ales la încheierea căsătoriei, fie de a reveni la

numele de familie purtat pînă la încheierea căsătoriei (art. 17 alin. 4 C.F.).

Desfacerea căsătoriei potrivit prevederilor C.C. nu afectează capacitatea

deplină de exerciţiu a minorului, adică capacitatea de exerciţiu deplină

dobîndită de către soţi sau unul din ei, în condiţiile acordării dispensei de

vîrstă prevăzută de art. 14 alin. 2 C.F., li se menţine în cazul în care la data

divorţului aceştia n-au împlinit vîrsta de 18 ani.

2. Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre foştii

soţi

Împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor la

desfacerea căsătoriei. O dată cu desfacerea căsătoriei încetează şi

proprietatea comună în devălmăşie a soţilor. Desfacerea căsătoriei are ca

efect şi împărţirea bunurilor comune, care se poate realiza fie prin

învoiala soţilor, fie prin judecată. Prin urmare, soţii pot împărţi toate

bunurile comune sau numai o parte din ele. Iar în acest sens se va stabili

cota fiecăruia şi se va proceda la o împărţire în fapt a bunurilor soţilor.

3. Efectele divorţului faţă de descendenţii minori

Încredinţarea copiilor minori. În determinarea interesului copiilor minori,

care prin sine are un caracter complex, urmează să se ţină cont de mai

multe aspecte, printre care:

a) condiţiile de educare a copiilor minori la fiecare dintre părinţi, care

sunt apreciate mai mult după comportarea părinţilor faţă de copil înainte

de divorţ;

b) posibilităţile materiale ale părinţilor;

c) vîrsta, sexul, starea sănătăţii copilului;

e) serviciul pe care-l au soţii şi alte aspecte.

Pentru a decide în privinţa încredinţării copiilor minori, instanţa

judecătorească este obligată pe lîngă părinţi să atragă la participarea în

proces în baza art. 73 C. F. şi autoritatea tutelară, exercitarea funcţiilor

căreia potrivit art. 113 alin. 2 C.F. referitor la minor se pune pe seama

direcţiilor (secţiilor) de învăţămînt. De asemenea, în acest sens instanţa

de judecată urmează să ţină cont în mod obligatoriu şi de opinia copilului

care a atins vîrsta de 10 ani, deoarece în conformitate cu dispoziţiile art.

12 al Convenţiei Internaţionale cu privire la drepturile copilului 238 şi art.

54 C.F. copilul capabil de discernămînt are dreptul de a exprima liber

opinia sa la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi

să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative, în cazul în

care sunt mai mulţi copii minori, deoarece la încredinţarea copiilor se ţine

seama exclusiv de interesul acestora, instanţa judecătorească astfel

trebuie să decidă pentru fiecare dintre copii în parte.

4. Exercitarea drepturilor părinteşti cu privire la persoana copilului.

Desfacerea căsătoriei prin divorţ modifică modul de exercitare a

drepturilor şi îndatoririlor părinteşti astfel în cazul în care copilul a fost

încredinţat unui părinte, acesta exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti

cu privire la persoana copilului, dar fără a împiedica întreţinerea relaţiilor

personale şi contacte directe a copilului cu celălalt părinte, cu excepţia

cazurilor cînd acest lucru este contrar interesului superior al copilului (de

exemplu, prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică).

În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, faţă de părintele

culpabil se aplică măsurile stabilite de legislaţia procesual civilă privind

neexecutarea hotărîrii judecătoreşti. Iar în cazul încălcării în mod repetat

a hotărîrii judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de

copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi părerea

copilului, poate soluţiona problema transmiţîndu-i copilul (art. 64 alin. 3,

C.F.).

Încetarea raporturilor de căsătorie între părinţi şi schimbarea de către

aceştia a numelui de familie, nu atrage după sine şi schimbarea numelui

de familie al copiilor. Iar în cazul în care părintele căruia i-a fost

încredinţat copilul, doreşte să-i schimbe numele de familie, aceasta se

soluţionează ţinîndu-se cont de prevederile art. 56 alin. 4 C.F. potrivit

căruia schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a

atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.

Acordul soților pentru divorț poate fi considerat un motiv temelnic pentru

desfacerea casatoriei. În acest caz, instanța judecatorească reiese din

 faptul că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea vieții de

familie a devenit imposibilăpentru ei. Dacă soții au încheiat un acord în

care este reglementat cu care dintre ei vor locui copiii minori,cine și în ce

marime va plăti înteținerea pentru copii sau pentru soțul care o necesită.

cît și partajul bunurilor comune, atunci căsatoria poate fi desfăcută fără ca

soților să li se acorde termen pentru împăcare

_____________________________________________________________________________________________________________________________________

Dreptul familiei:[Man]/ Valentina Cebotari; Univesitetea de Stat din Moldova. Fac. de Drept. Catedra Drept Civil.-Ch. S.

N., 2004.

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-familiei/incetarea-si-desfacerea-casatoriei/

Tema 2:Declararea nulitații căsătoriei

1. Definiţia şi clasificarea nulităţii.
2. Cazurile de nulitate absolută şi relativă a căsătoriei.
3. Efectele nulităţii căsătoriei.
În dreptul civil întîlnim definiţia nulităţii ca fiind acea sancţiune
civilă îndreptată împotriva efectelor convenţiei încheiate cu
nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege.
Clasificarea nulităţii
Clasificarea nulităţii căsătoriei poate fi făcută în funcţie de
următoarele criterii:
a) în funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil;
b) în funcţie de consacrarea legislativă.
În funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil, nulitatea
căsătoriei poate fi:
a) absolută – care sancţionează încheierea actului juridic de
căsătorie cu nerespectarea dispoziţiilor legale, încălcări care aduc
atingere intereselor generale ale societăţii;
b) relativă – care sancţionează căsătoria încheiată prin vicierea
consimţămîntului unuia dintre viitorii soţi.
În funcţie de consacrarea legislativă, nulităţile se clasifică în:
a) nulităţi exprese – nulităţi expres prevăzute de Codul familiei
sau de alte acte legislative;
b) nulităţi virtuale – nulităţi care rezultă, în mod implicit, din
dispoziţiile Codului familiei.
 În ceea ce priveşte distincţia dintre aceste feluri de nulităţi există
unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în
interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar
dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei
putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în
privinţa soţului de bună credinţă.
3. Cazurile de nulitate absolută şi relativă a căsătoriei.
Conform art.42 Codul Familiei ,dreptul de a cere declararea
nulitații căsătoriei îl au următoarele persoane:
a) Soțul minor, parinții lui (tutorii), autoritatea tutelară sau procurorul
,dacă căsătoria a fost încheiată către o persoană care nu a atins
vârsta matrimonialăși acestă vîrstă nu a fost redusă în modul
stabilit .Declararea nulității căsătoriei încheiate cu un minor se
deosebește în dependent de faptul dacă minorul a atins sau nu
majoratul în momentul acțiunii.
b) Soțul ale carui drepturi au fost încălcate prin încheierea
căsătoriei,precum și procurorul în cazurile viciului de
consimțamânt.
c) Soțul care nu a știut despre existența impedimentelor la căsătorie,
tutorele soțului declarat incapabi, soțl din căsătoria precedentă
nedesfăcută, alte persoane ale căror drepturi și interese aufost
lezate în urma încheierii căsătoriei cu încalcarea prevederilor art
15, precum și autoritatea tutelară sau procurorului în cazurile
menționate mai sus.
d) Soțul de bună- credință și procurorul în cazul în care a fost încheiată
o căsătorie fictiva.

4. Efectele nulităţii căsătoriei

Regula desfiinţării retroactive a căsătoriei. Dacă am transpune pur
şi simplu consecinţele de principiu ale constatării nulităţii actului
juridic civil în materia actului juridic al căsătoriei, nulitatea absolută
sau cea relativă, odată stabilită prin actul instanţei, ar înlătura toate
efectele căsătoriei invalidate ca şi cum “soţii” nu ar fi fost nicicând
căsătoriţi între ei. În fapt căsătoria a existat şi, sub acoperirea
prezumţiei de validitate, a generat efecte cu semnificaţie juridică la
timpul producerii lor, dar care, retrospectiv, nu mai au valoare
juridică. În relaţiile dintre foştii soţi, urmările desfiinţării căsătoriei
pot avea asemenea amplitudine, radiind atât pentru trecut, cât şi
pentru viitor.

Drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale legate ca calitatea

de soţi a acestora sunt infirmate pentru trecut şi, evident, sunt
ineficiente pentru viitor: minora care prin încheierea căsătoriei a
dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi nu a împlinit 18 ani până
la desfiinţarea căsătoriei îşi pierde retroactiv deplinătatea
capacităţii de exerciţiu, fiecare dintre soţi revine la numele purtat
anterior căsătoriei, soarta bunurilor dobândite în timpul convieţuirii
se determină potrivit dreptului comun (la fel ca şi în cazul
concubinilor), dreptul (şi obligaţia) reciproc la întreţinere nu este
recunoscut, iar vocaţia succesorală a soţului supravieţuitor – pentru
ipoteza decesului unuia dintre soţi înainte de rămânerea definitivă
a hotărârii în nulitatea sau anularea căsătoriei – nu există.
Excepţiile de la regula desfiinţării retroactive a căsătoriei
1. Situaţia copiilor rezultaţi din căsătoria nulă sau anulată
Aplicarea riguroasă a principului retroactivităţii în materie de
nulitate a căsătoriei ar avea drept consecinţă, în privinţa copiilor
născuţi sau concepuţi în timpul acelei căsătorii, pierderea statutului
legal de copii din căsătorie, pentru simpul motiv că părinţii lor, din
punct de vedere juridic, nu au fost căsătoriţi niciodată.
Preîntâmpinând un asemenea rezultat, art. 23 alin. 2 din Codul
familiei stabileşte că “declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o
urmare în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din
căsătorie”; în consecinţă, potrivit art. 24 alin. 2, în privinţa acestor
copii “se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ,
în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii”.
2. Căsătoria putativă
Prin „căsătorie putativă” vom înţelege acea căsătorie care, deşi
nulă sau anulată, produce unele efecte în raporturile dintre soţi, în
considerarea faptului că cel puţin unul dintre aceştia a fost de
bună- credinţă.
Soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei,
declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea
instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o
căsătorie valabilă”.
Condiţiile cumulative ale căsătoriei putative sunt:
a) buna – credinţă a cel puţin unuia dintre soţi în momentul
încheierii căsătoriei;
b) aparenţa juridică de căsătorie.
Căsătoria putativă îşi produce efectele în planul relaţiilor personale
precum şi al relaţiilor patrimoniale care au luat naştere prin
încheierea actului juridic desfiinţat.