Tema 5.

DREPTUL FAMILIEI
1. Noţiunea dreptului familiei.
2. Încheierea căsătoriei.
3. Raporturile juridice între soţi, părinţi şi copii.
4. încetarea căsătoriei.
5. Tutela şi curatela.

1. Noţiunea dreptului familiei

Dreptul familiei este o ramură de drept a sistemului de drept din
Republica Moldova, care reprezintă totalitatea normelor juridice ce
reglementează raporturile familiale, adică relaţiile personale şi patrimoniale
dintre oameni, ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, înfiere, în scopul ocrotirii
şi întăririi familiei (art. 3 C.F.).
Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează
raporturile de familie. Unele dintre aceste raporturi de familie poartă
caracter personal şi sunt lipsite de conţinut economic (de exemplu: relaţiile
dintre soţi (raporturile de căsătorie) ce apar ca rezultat al realizării de către
ei a libertăţii în viaţa familială, relaţiile dintre părinţi şi copii în procesul de
educaţie etc).
Altele poartă caracter patrimonial cu caracter material (de exemplu:
dintre soţi, în legătură cu administrarea bunurilor materiale, dobândite de
soţi în timpul căsătoriei, raporturile de datorie ale soţilor de a se întreţine
reciproc).
Principiile fundamentale ale dreptului familiei (art. 2 C.F.):
1. Principiul monogamiei.
2. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei (art. 48 alin. 1 al Constituţiei;
art. 7 alin. 1 din Codul familiei).
3. Principiul consimţământului liber şi benevol de încheiere a căsătoriei
(art. 48 alin. 2 al Constituţiei; art. î 1 din Codul familiei).
4. Principiul libertăţii divorţului sub controlul statului.
5. Principiul egalităţii femeii şi bărbatului în raporturile personale şi
patrimoniale izvorâte din căsătorie şi rudenie (art. 48 alin. 2 al Constituţiei;
art. 1, art. 3, art. 16 din Codul familiei).
6. Principiul asigurării educaţiei sănătoase a copiilor.
7. Principiul grijii morale şi susţinerii materiale a membrilor familiei, i
care au nevoie de ajutor.
8. Principiul grijii de stat faţă de mamă şi copil, ocrotirii intereselor j ]or
prin toate mijloacele (art. 50 alin. 1, 2 ale Constituţiei).
9. Principiul înlăturării bisericii de procesul de reglementare a relaţiilor ;
de căsătorie şi familie (art. 31 alin. 4 al Constituţiei).
Izvoarele dreptului familiei:
1. Constituţia Republicii Moldova (29 iulie 1994).
 2. Codul familiei.
3. Legea nr. 47,48/210 din 26.04.2001 (M.O. al Republicii
Moldova).
4. Alte legi cu privire la familie.

2. Încheierea căsătoriei
Din punctul de vedere al normelor juridice, semnele caracteristice ale
căsătorie, care o fac legitimă sunt:
1. Căsătoria este o alianţă dintre o femeie şi un bărbat, încheiată cu
scopul de a crea o familie.
2. Căsătoria este o alianţă întemeiată pe consimţământul liber.
3. Căsătoria este o alianţă liberă, bazată pe egalitate.
4. Căsătoria este o alianţă pe viaţă.
5. Căsătoria este o alianţă, care constă în respectarea anumitor legi
stabilite de stat.
Pentru a putea încheia o căsătorie, trebuie să fie îndeplinite anumite
condiţii şi să lipsească impedimentele. Dintre acestea fac parte:
1. Acordul reciproc al viitorilor soţi.
2. Atingerea vârstei de căsătorie: bărbaţi - 18 ani, femei - 16 ani.
3. În momentul respectiv nici unul dintre doritorii de a se căsători să nu
fie căsătorit cu o altă persoană.
4. Să nu existe relaţii de rudenie între persoanele care se căsătoresc.
5. Persoanele ce se căsătoresc să nu fie bolnave - alienaţie mintală sau
debilitate mintală.
Dreptul căsătoriei şi familiei al Republicii Moldova recunoaşte căsătoriile
înregistrate în organele de stat. Cununia în biserică nu este interzisă, dar
obligativitatea ei nu este prevăzută de lege (art. 15 C.F.).

3. Raporturile juridice între soţi, părinţi şi copii

Ca rezultat al căsătoriei, între soţi şi soţie apar relaţii juridice. Aceste
relaţii pot avea atât un caracter personal, cât şi un caracter patrimonial
Raporturile juridice familiale personale (nepatrimoniale) sunt bazate pe
principiu! egalităţii depline în drepturi.
Drepturile personale (nepatrimoniale) ale soţilor sunt constituite din:
1. Dreptul soţilor, la dorinţa acestora, de a-şi alege numele la încheierea
căsătoriei şi la desfacerea ei (art. 17 C.F.).
2.Dreptul de a rezolva în comun probleme ale vieţii de familie.
3. Dreptul soţilor de a-şi alege liber îndeletnicirea, profesia şi domiciliul
(art. 16 C.F.).
4.Dreptul soţilor de a locui împreună.
5. Drepturile şi îndatoririle conjugale (art. 18 C.F.).
 Drepturile patrimoniale dintre soţi:
Patrimoniale sunt recunoscute acele relaţii juridice ce există între soţi şi
ţin de proprietatea comună ori de îndatoririle soţilor de a se întreţine
reciproc.
Bunurile materiale ce se află în posesia soţilor se împart în proprietate
comună devălmaşă a soţilor şi proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi.
Personală este recunoscută proprietatea care aparţine unuia dintre soţi şi
care, la rândul său, dispune de această proprietate independent de celălalt
soţ.
Proprietatea personală se constituie din (art. 22 C.F.):
1. Bunurile ce aparţineau fiecărui soţ înainte de încheierea
căsătoriei.
2. Bunurile dobândite de ei în timpul căsătoriei prin donaţie sau moştenire.
3. Lucrurile de folosinţă individuală (încălţămintea, îmbrăcămintea ş.a.) cu
excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux.
Proprietatea comună devălmaşă a soţilor este alcătuită în primul rând din
bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei şi acumulările băneşti
provenite din salariu, onorarii, pensii ş.a. (art. 20 C.F.).
în proprietatea comună, conform legii, se află bijuteriile şi alte obiecte de
lux, chiar dacă se găsesc în folosinţa individuală, însă sunt dobândite în
timpul căsătoriei din mijloacele comune ale soţilor (maşini, tablouri, aur,
argint, alte metale şi pietre preţioase etc).
Relaţiile juridice între părinţi şi copii au ca temei provenienţa copiilor
de la aceşti părinţi, atestată în modul stabilit de lege (art. 46 C.F.). Relaţiile
juridice între părinţi şi copii sunt de două feluri şi cuprind următoarele
drepturi şi obligaţii:
a) personale;
b) patrimoniale.
Drepturile şi obligaţiile personale sunt lipsite de conţinut economic şi
servesc la ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale ale părinţilor şi
copiilor, ţin de scopul educaţiei sănătoase şi armonioase a copiilor.
Astfel, drepturile şi obligaţiile personale ale părinţilor se constituie din:
1. Dreptul şi obligaţiile părinţilor de a determina statutul juridic personal al
copiilor, adică dreptul de a da copilului numele, prenumele.
2. Dreptul şi obligaţia de a reprezenta interesele copilului.
3. Dreptul şi obligaţia de a determina domiciliul copiilor şi de a cere
întoarcerea copiilor de la persoanele care îi reţin nelegitim.
4. Dreptul şi obligaţia de a educa copiii (art. 58-64 C.F.).
Raporturile patrimoniale dintre copii şi părinţi au un conţinut
economic (material) şi servesc la asigurarea materială a copiilor, de în-
treţinere a părinţilor incapabili de muncă, ai altor membri ai familiei care au
nevoie de ajutor.
Aceste raporturi constau din 2 grupe:
 1. Drepturi şi obligaţii privind patrimoniul ce se află la dispoziţia familiei
(locuinţa, mobilierul, obiectele de uz casnic, obiectele de confort,
acumulările băneşti şi alte obiecte de preţ).
2. Raporturile patrimoniale - cele ce ţin de întreţinerea cu pensie de
întreţinere.
In primul caz copiii au dreptul numai la folosinţă şi nu la dispoziţie.
Cu alte cuvinte, dreptul familiei nu cunoaşte principiul proprietăţii
comune a părinţilor şi a copiilor.
Dreptul familiei obligă părinţii să-şi întreţină copiii minori (până la 18
ani) şi copiii majori inapţi de muncă (care au nevoie de ajutor pe viaţă).
Pensia alimentară pentru întreţinerea copiilor minori:
- Pentru un singur copil - 1/4 din câştig;
- Pentru doi copii - 1/3 din câştig;
- Pentru trei şi mai mulţi - 0,5 din câştig (art. 75 alin. 1 C.F.).
Şi copiii majori sunt obligaţi să întreţină părinţii sau să plătească pensie
alimentară fixată lunar. Mărimea ei este stabilită de judecată pentru fiecare
copil major, chiar dacă în judecată a fost dat numai un copil din familie art.
80 C.F.).

4. Încetarea căsătoriei
Dreptul familiei în Republica Moldova face diferenţă între încetarea
căsătoriei şi desfacerea căsătoriei.
încetarea căsătoriei, conform art. 33 al Codului familiei are loc prin:
A. Decesul unuia dintre soţi.
B. Declararea pe cale judecătorească a morţii unuia din soţi.
Desfacerea căsătoriei are loc prin divorţ (art. 36 C.F.).
Divorţul este un act juridic ce serveşte drept temei pentru încetarea
relaţiilor juridice dintre soţi, apărute în urma căsătoriei. Divorţul este supus
controlului din partea statului.
Legea prevede două modalităţi de desfacere a căsătoriei:
1. La oficiul stării civile:
A. Prin consimţământul ambilor soţi, care nu au copii şi nu există litigii
între ei privind împărţirea bunurilor - poate fi desfăcută
B. La cererea unuia dintre soţi, dacă celălalt soţ a fost declarat de
lege că este incapabil.
C. La cererea unuia dintre soţi, dacă celălalt este declarat pierdut
fără veste.
D. Dacă unul dintre soţi este condamnat pentru săvârşirea unei
infracţiuni cu privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin 3 ani
2. Pe cale de judecată (art. 37 C.F.):
A. Când soţii au copii minori.
B. Unul dintre soţi nu e de acord cu desfacerea căsătoriei.
 C. Soţii n-au ajuns la înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor
sau la plata de întreţinere a unui soţ incapabil de muncă.

Căsătoria poate fi declarată nulă prin hotărârea judecătorească în

cazurile (art. 41 C.F.):
1. încheierii căsătoriei fără consimţământul reciproc.
2. Când unul dintre soţi sau ambii sunt deja căsătoriţi.
3. Când unul sau ambii n-au vârsta prevăzută de lege.
4. Când unul sau ambii sunt declaraţi incapabili din cauza debilităţii
mintale.
5. Când căsătoria este încheiată între rude.
6. Când căsătoria este încheiată între înfietor şi înfiat.
7. Când căsătoria a fost fictivă.

5. Tutela şi curatela. Adopţia (art. 142 C .F.)

Tutela şi curatela sunt instrumente juridice prin intermediul cărora se
atinge scopul de educare a copiilor care au rămas fără îngrijire părintească.
Tutela şi curatela se instituie asupra copiilor care nu au împlinit 15 ani şi
care sunt lipsiţi de ocrotirea părintească. Totodată, tutela se instituie şi
asupra persoanelor declarate de instanţa de judecată incapabile, din
cauza alienaţiei sau a debilităţii mintale. Curatela se instituie şi asupra
minorilor (15-18 ani), lipsiţi de ocrotirea părintească şi cu o capacitate de
exerciţiu restrânsă, dar şi asupra persoanelor majore, dacă ele sunt bolnave
şi incapabile.
Nu pot fi numite tutori sau curatori (art. 143 C.F.):
1.Persoanele care n-au împlinit vârsta de 18 ani.
2. Persoanele care au fost declarate de instanţa judiciară incapabile sau cu
capacitate redusă.
3.Persoanele decăzute din drepturile părinteşti.
4. Persoanele înlăturate de la îndeplinirea funcţiilor de tutore sau curator.
Tutorii şi curatorii copiilor minori au dreptul şi sunt obligaţi să-i educe, să
aibă grijă de dezvoltarea lor fizică şi de instruirea lor, să-i pregătească
pentru munca social-utilă.
Organele de tutelă şi curatelă îl eliberează pe tutore şi pe curator de la
îndeplinirea funcţiilor lor, dacă:
1. Copiii sunt înapoiaţi spre educare părinţilor.
2. Sunt înfiaţi.
3. Persoanele puse sub tutelă sau curatelă sunt internate în instituţii de stat
sau obşteşti.
Adopţia este un act juridic recunoscut, în al cărui temei între cel ce
adoptă (şi rudele lui) şi cel adoptat (şi urmaşii lui) se stabilesc aceleaşi
drepturi şi obligaţii ca şi între rudele de sânge (art. 116 C.F.). Adopţia se
încuviinţează de autoritatea judiciară, atunci când:
 - adopţia se face la cererea persoanei care adoptă;
- cerere de adopţie de la cel adoptat.
La cerere se anexează actele prevăzute de lege. Secretul
adopţiei este ocrotit de lege.
Persoanele care au divulgat secretul adopţiei, contrar voinţei celui care a
adoptat, pot fi trase la răspundere în modul stabilit de lege.