MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA ,,Ştefan cel Mare” a MAI

FACULTATEA DREPT, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE CIVILĂ

Încetarea sau anularea formei de protecție

Autor: Pîntea Vera

Conducător științific: Creangă Liliana,

dr. Conf. Universitar

CHIȘINĂU 2022
 PLAN
ABREVIERI.............................................................................................................................................3
INTRODUCERE......................................................................................................................................4
Subiectul 1. INFORMAȚII GENERALE.................................................................................................5
Subiectul 2. ESENȚA PIERDERII STATUTULUI DE AZILANT PENTRU FIECARE FORMĂ DE
PROTECȚIE.............................................................................................................................................7
Subiectul 3.RETURNAREA.....................................................................................................................9
CONCLUZIE..........................................................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................12
ANEXE...................................................................................................................................................13

2
 ABREVIERI
TFUE-Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

UE- Uniunea Europeană

ONU- Organizația Națiunilor Unite

ONG- organizație neguvernamentală 

OIM- Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie

HG – hotărîrea de guvern

3
 INTRODUCERE
„Drepturile omului sînt respectate în măsura în care sînt cunoscute și devin cunoscute doar în măsura
în care sînt însușite. Propagarea cunoștinţelor în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăţilor
fundamentale ale omului reprezintă un domeniu esenţial de activitate a autorităţilor statale. A devenit o
necesitate ca fiecare individ să posede cunoștinţe suficiente pentru a conștientiza datele problemei, iar
ulterior pentru a cultiva și promova toleranţa și respectul între toţi membrii societăţii.“

Existența refugiaților și a azilanților în diverse zone ale lumii reprezintă o dovadă peremptorie că
promovarea și res - pectarea drepturilor omului este și rămâne o problemă crucială a umanității.

Caracteristic pentru refugiați și azilanți este faptul că în statul ai cărui cetățeni sau rezidenți sunt, din
diverse motive, aceștia nu beneficiază, parțial sau în totalitate, de drepturile și libertățile fundamentale
ale omului, fiind nevoiți să-și găsească protecția și asistența necesară în alte state. Mai mult, atât
refugiații cât și azilanții sunt confruntați cu grave pericole pentru viața și libertatea lor, părăsirea țării
în care se află constituind unica lor șansă, în timp ce migranții, din ce în ce mai numeroși în zilele
noastre, se deplasează pe teritoriul altor state din rațiuni exclusiv economice, în căutarea unor condiții
de viață mai bune.

Precedată de o serie de reglementări, între care Convenția privind statutul internațional al refugiaților
din 1933 prin care a fost consacrat principiul de bază în această materie, al nere - turnării, Convenția
ONU privind refugiații din 1951 împreună cu Protocolul din 1967 constituie în prezent fundamentul
juri - dic al sistemului de protecție al acestei categorii de persoane, prezentat și comentat pe larg în
lucrare, inclusiv sub aspectul instituției Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, al acti vității
sale. În acest context se înscrie și examinarea opiniilor formulate de către Comitetul său Executiv
pentru ameliorarea normelor și a procedurilor de lucru.

Se constată că reglementările cu privire la refugiați instituite pe plan regional și, mai ales intern, în
multe state , tind să absoarbă dreptul la azil, consacrat în general la nivel consti - tuțional, abordând
global instituții care nu sunt identice.

Doar în calitate de membru al unei comunități omul își poate exercita drepturile universale izvorâte din
principiile egalității, fraternității și libertății. Refugiații reprezintă o anomalie într-o lume în care
populația umană este coordonată de principiul apartenenței fiecărui individ la o națiune, la un stat
suveran. Statutul de refugiat este probabil dovada încălcării celei mai grave a contractului social
încheiat între stat și cetățeanul lui. Refugiatul este o persoană lipsită de protecția statului din care
provine și, ca urmare, este nevoit să caute această protecție în altă parte. Scopul protecției
internaționale este acela de a asigura refugiatului o “cetățenie-surogat” până cînd una autentică poate fi
obținută prin intermediul repatrierii, integrării sau restabilirii sale. În fapt, scopul este găsirea unei
soluții durabile care să creeze sau să refacă legătura.

Conform Legii Supreme a Republicii Moldova , dreptul de azil se acordă şi se retrage în condițiile
legii, cu respectarea tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. Constituția
consfineşte acest drept, iar legea organică privind azilul determină conținutul, condiiile de acordare şi
de retragere a dreptului de azil, textul referindu-se, în egală măsură, la respectarea tratatelor
internaționale la care Republica Moldova este parte.

În ceea ce priveşte gestionarea migraţiei, este clar că se dă preferinţă returnării voluntare a migranţilor
în ţările din care au sosit şi nu returnării forţate.

4
 Subiectul 1. INFORMAȚII GENERALE

În Republica Moldova, azilul – este o instituţie juridică prin al cărei intermediu statul oferă străinului
protecţie, acordîndu-i statutul de refugiat, protecţie umanitară, protecţie temporară sau azil politic.
Cadrul normativ în domeniul azilului a fost elaborat cu transpunerea prevederilor Convenției de la
Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaților și cu preluarea prevederilor  Aquis-lui comunitar din
domeniu.

 În Republica Moldova se acordă patru forme de protecție:

1. statutul de refugiat  - se recunoaște la solicitare, străinului care, în virtutea unei temeri bine
întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit
grup social sau opinie politică, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate
sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări. Actele de persecuţie
pot lua forma: actelor de violenţă fizică şi psihică, inclusiv a celor de violenţă sexuală;
măsurilor legale, administrative, poliţieneşti şi/sau judiciare care sînt discriminatorii sau care
sînt aplicate într-o manieră discriminatorie; acuzării sau pedepsei discriminatorii sau
disproporţionate; imposibilităţii rejudecării ca urmare a unei pedepse discriminatorii sau
disproporţionate; acuzării sau pedepsirii ca urmare a refuzului de îndeplinire a serviciului
militar în caz de conflict, atunci cînd îndeplinirea serviciului militar ar presupune săvîrşirea de
infracţiuni sau de acte care cad sub incidenţa clauzelor de excludere prevăzute la art.18; actelor
sau abuzurilor de discriminare specifice sexelor, precum şi actelor sau abuzurilor de
discriminare specific privind minorii.Statutul de refugiat se acordă fără termen.
2. protecţia umanitară - se acordă străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea
statutului de refugiat şi în a cărui privinţă există motive de a crede că, la întoarcere în ţara de
origine, va fi expus unui risc serios şi din cauza acestui risc nu poate sau nu doreşte să obţină
protecţia acelei ţări.  Prin risc serios se înţelege existența a unei din următoarele situaţii:
condamnarea la pedeapsă capitală sau existenţa pericolului execuţiei; tortura sau tratamentele
ori pedepsele inumane sau degradante aplicate solicitantului în ţara sa de origine; ameninţarea
gravă şi individuală la viaţa sau la integritatea corporală a unui civil din motive de violenţă
generalizată în situaţii de conflict armat internaţional sau intern. Protecția umanitară se acordă
pe o perioadă de 1 an de zile. La expirarea termenului de 1 an, dosarul său se reexaminează
pentru stabilirea circumstanțelor ce au stat la baza acordării formei de protecție. 
3. protecţia temporară - protecţie cu caracter excepţional, menită să asigure, în cazul unui aflux
masiv şi spontan de persoane strămutate care nu se pot întoarce în ţara de origine, protecţie
imediată şi temporară unor astfel de persoane, dacă există riscul ca sistemul de azil să nu poată
procesa acest aflux fără efecte adverse pentru funcţionarea sa eficientă, în interesul persoanelor
în cauză şi al altor persoane care au nevoie de protecţie. Protecţia temporară se acordă pe o
perioadă de un an. În cazul în care motivele de protecţie temporară persistă, durata protecţiei
temporare poate fi prelungită cu 6 luni, pentru maximum un an, dar care să nu depăşească 2
ani.
4. azilul politic – se acordă în cazuri excepţionale, persoanelor care au deţinut funcţii politice,
diplomatice sau de interes public în alte state sau în organisme internaţionale, persoanelor care
au demonstrat un deosebit ataşament, respect şi interes pentru Republica Moldova, și altor
personalităţi marcante, care sunt persecutate în ţara de origine și solicită Preşedintelui
Republicii Moldova acordarea de azil politic. Condiţiile, regulile şi temeiurile de acordare a
azilului politic categoriilor de persoane sus specificate sînt stabilite prin decret al Preşedintelui
Republicii Moldova. Persoanele cărora li s-a acordat azil politic se bucură de aceleași drepturi
ca și refugiații. 

5
Poate solicita azilul orice cetățean străin sau apatrid care își manifestă voința de a solicita o formă de
protecție(Anexa1). Urmînd următorii pașii: cererea(Anexa2), interviul și decizia privind acordărea
/neacordărea azilului.

Care sunt tipurile de proceduri de azil în Republica Moldova:

 procedura ordinară  durează de la o lună până la 6 luni. Aceasta poate fi prelungită cu încă 3

luni cu informarea, în formă scrisă, a solicitantului despre termenul prelungit.  
 procedura rapidă are loc în termen de 15 zile.  Cererile care constituie obiectul procedurii
rapide sunt cererile abuzive, evident nefondate, sau depuse de către o persoană care ar prezenta
o ameninţare pentru securitatea naţională şi ordinea publică.
 procedura în cazul persoanelor cu necesităţi speciale (minori neînsoţiţi,  persoane cu
tulburări psihice, victimele torturii sau ale violenţei) se desfășoară în cadrul procedurii
ordinare. Cererile depuse de categoriile menționate nu constituie obiectul procedurii rapide. 
 procedura de reunificare a familiei  se va iniţia în privinţa beneficiarului dacă există o
decizie irevocabilă de acordare a acestui drept; Beneficiarul unei forme de protecţie poate
solicita reunificarea familiei argumentând prin declaraţii care le semnează că membrii familiei
sale nu cad sub incidenţa clauzelor de excludere. Reunificarea familiei se efectuează pentru
soţ/soţie și copil/ii.
 procedura de acordare a protecției temporare -  se acordă prin hotărâre de Guvern, la
propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în baza unui raport prezentat de Biroul migraţie şi
azil privind necesitatea de acordare a protecţiei temporare. Prin hotărâre de Guvern, se stabilesc
măsurile şi perioada pentru care se acordă protecţia temporară,  în baza evaluării situaţiei date,
fiind luate în considerare cauzele eventualelor afluxuri de persoane.  

Solicitanții de azil au dreptul la consiliere juridică pe perioada examinării cererii sale de azil atât în
faza administrativă, cât și în cea judiciară. Aceasta este oferită gratuit de partenerii Biroului migrație și
azil: ONG ”Centrul de Drept al Avocaților” și Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată
de Stat. Solicitanții pot să-ș aleagă reprezentantul său legal, gratuit sau contra plată, în condițiile
prevăzute de legislația în vigoare potrivit declarației de venit a persoanei.  

Drepturile și obligațiile solicitantului de azil sunt stipulate în legea 270 din 18.12.2008 (art.28, art.33,
art.31, art.34).

Fiind o protecție din partea statului, azilul nu este absolut, limitele fiind determinate de condițiile
legale imperative şi nesesare, atât pentru acordarea, cât şi pentru exercitarea efectivă a acestui drept.
Astfel, legea privind azilul în Republica Moldova determină temeiurile de încetare şi anulare a
statutului de refugiat şi a protecției umanitare. Putem conchide că sunt două temeiuri de pierdere a
statutului unei forme de azil: încetarea şi anularea azilului. Deosebirea dintre aceste două temeiuri este
de natură juridică, şi anume: încetarea unei forme de protecție este pierderea statutului de refugiat ca
urmare a dispariției împrejurărilor şi temeiurilor în baza cărora s-a acordat azilul, iar anularea unei
forme de protecție este că apare ca pedeapsă din partea statului, pentru comportament de reacredință a
persoanei ce încalcă principiile internaționale unanim recunoscute.

6
 Subiectul 2. ESENȚA PIERDERII STATUTULUI DE AZILANT
PENTRU FIECARE FORMĂ DE PROTECȚIE
Conform prevederilor art. 81 al legii referitor la azilul, statutul de refugiat încetează dacă străinul:

 s-a repus în mod voluntar sub protecția țării a cărei cetățenie o are;
 după ce şi-a pierdut cetățenia, a redobândit-o în mod voluntar;
 a dobândit o nouă cetățenie şi se bucură de protecția țării a cărei cetățenie a dobândito;
 s-a restabilit în mod voluntar în țara pe care a părăsit-o sau în afara căreia s-a aflat datorită
temerii de persecuție;
 nu mai poate continua să refuze protecția țării de origine, deoarece împrejurările care au
determinat acordarea statutului de refugiat au încetat să existe;
 a renunțat la statutul de refugiat, acordat în conformitate cu prezenta lege

Iar statutul de refugiat se anulează, dacă:

 acest statut a fost acordat în baza unor declarații false, străinul a refuzat să prezinte anumite
date ori s-a folosit de documente false care au fost luate în considerare la examinarea cererii
sale de azil şi care au fost decisive pentru recunoaşterea formei de protecție, nu există alte
motive care să conducă la menținerea statutului de refugiat;
 după acordarea statutului de refugiat, străinul a săvârşit una din faptele ce constituie motiv de
excludere de la recunoaşterea statutului de refugiat, ori s-a descoperit că a săvârşit o asemenea
faptă înainte de rămânerea irevocabilă a deciziei prin care i s-a acordat acest statut.

Ținem să menționăm că un străin este exclus de la recunoaşterea statutului de refugiat, dacă există
motive întemeiate să se creadă că:

 a comis o infracțiune împotriva păcii, o crimă de război sau o infracțiune împotriva umanității,
aşa cum sunt definite în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum şi
în legislația penală a Republicii Moldova;
 a comis o infracțiune gravă, deosebit de gravă sau excepțional de gravă de drept comun înainte
de a intra pe teritoriul Republicii Moldova;
 a comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor Organizației Națiunilor Unite,
enunțate în Preambulul şi în art.1 şi 2 din Carta Națiunilor Unite;
 a planificat, a facilitat sau a participat la săvârşirea unor acte de terorism, după cum sunt
definite în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Conform art. 86 al legii privind azilul, protecția umanitară încetează în cazul în care:

 împrejurările care au dus la acordarea ei au încetat să existe, ori s-au schimbat în aşa măsură
încât protecția acordată nu se mai justifică;
 beneficiarul a redobândit în mod voluntar cetățenia pierdută sau a dobândit o nouă cetățenie,
având protecția țării al cărei cetățean a devenit;
 şederea pe teritoriul Republicii Moldova este legalizată în alt mod;
 beneficiarul a renunțat la protecția acordată în conformitate cu prezenta lege.

Îar protecția umanitară se anulează dacă:

 a fost acordată în baza unor declarații false, străinul a refuzat să prezinte anumite date ori s-a
folosit de documente false care au fost luate în considerare la examinarea cererii sale de azil şi

7
 care au fost decisive pentru recunoaşterea protecției umanitare, nu există alte motive care să
conducă la menținerea protecției umanitare;
 după acordarea protecției umanitare, străinul a săvârşit una din faptele calificate ca temei de
excludere de la acordarea protecției umanitare, ori s-a descoperit că a săvârşit o asemenea faptă
înainte de rămânerea irevocabilă a deciziei prin care i s-a acordat această protecție.

Evaluând temeiurile de pierdere a azilului în Republica Moldova, considerăm oportun concretizarea

unor termeni şi operarea unor modificări şi completări în legea azilului, cum ar fi:

 temeiul de pierdere a statutului de refugiat şi protecției umanitare prin anulare, să fie redenumit
prin termenul – retragere a acestui statut;
 în art. 84 alin.(1) lit. b) să fie reformulată decizia şefului Direcției refugiați din ,,încetarea
statutului de refugiat” în ,,constată încetarea statutului de refugiat”;
 la art. 85 al legii privind azilul să fie introdus alineatul (3) prin care să fie stabilit că regimul
juridic prevăzut pentru străini la alin. (2) al aceluiaşi articol nu se va aplica persoanelor a căror
formă de protecție a încetat ca urmare a dobândirii cetățeniei Republicii Moldova;
 tot la art. 85 alin. (1) să fie stabilit că anularea (retragerea) statutului de refugiat pe motiv că a
fost acordat în baza unor declarații false, va produce efecte automat asupra membrilor de
familie ai străinului, care au primit azil în baza aceloraşi declarații;
 în funcție de motivele care au stat la baza pronunțării deciziei de încetare sau de anulare a
formei de protecție, şeful Direcției refugiați să poată menționa, după caz, obligația de părăsire a
teritoriului.

8
 Subiectul 3.RETURNAREA
Returnarea voluntară prezentând mult mai puţine riscuri cu privire la drepturile omului. În scopul
promovării returnării voluntare, statele pot lua o serie de măsuri concrete, în special oferind persoanei,
ce urmează a fi repatriată, un termen rezonabil pentru executarea voluntară a ordinului de îndepărtare,
asistenţă practică şi, de exemplu, anumite stimulente sau acoperirea costurilor de transport, furnizândui
informaţii complete, într-o limbă pe care el sau ea o poate înţelege, despre programele existente de
returnare voluntară, în special cele ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) şi ale altor
organizaţii similare. În cazul returnărilor forţate, în faţa statul de trimitere apare un număr semnificativ
de obligaţii privind drepturile omului (cele mai importante dintre care sunt prezentate în acest capitol),
pe când în cazul returnărilor voluntare povara obligaţiilor ce revin statului de trimitere este
considerabil mai puţin simţitoare, acestea putând fi executate la costuri semnificativ mai mici decât
returnările forţate.Pentru ca o returnare să fie voluntară:

 persoana în cauză trebuie să fie în măsură să facă o alegere liberă şi informată, având la
dispoziţie informaţii complete, corecte şi obiective cu privire la situaţia din ţara de origine;
 nu se vor întreprinde măsuri coercitive care ar obliga persoana să se întoarcă în ţara de origine
sau să rămână în ţara de destinaţie;
 nu trebuie să fie întârzieri nejustificate sau nerezonabile în finalizarea procedurii

Returnarea voluntară ar trebui să fie opţiunea căreia să i se acorde mai multă atenţie, dat fiind că
riscurile privind drepturile omului asociate cu aceasta sunt considerabil mai puţin împovărătoare decât
în cazul returnării forţate. În unele cazuri, returnarea, chiar şi voluntară, nu va fi posibilă, din motive
de siguranţă şi securitate sau a altor considerente umanitare.

Ca un corolar al dreptului de returnare în ţara de origine, statele sunt obligate să admită cetăţenii lor şi
nu pot obliga orice alt stat să-i ţină prin măsuri, cum ar fi denaţionalizarea. Exercitarea dreptului de
returnare nu exclude dreptul la căi de atac adecvate, inclusiv reîntoarcerea proprietăţilor de care au fost
privaţi în legătură cu sau ca urmare a transferurilor de populaţie, compensaţii pentru orice proprietate
ce nu le poate fi reîntoarsă şi orice alte despăgubiri prevăzute în dreptul internaţional.

Dreptul de a reveni în propria ţară poate fi supus doar unor limitări în temeiul legislaţiei în vigoare şi
doar în măsura în care acestea sunt compatibile cu natura dreptului (şi alte garanţii nederogabile
privind drepturile omului) şi doar în scopul de a promova bunăstarea generală într-o societate
democratică. Dreptul de a reveni a fost consacrat de diferite instrumente internaţionale obligatorii
privind drepturile omului, inclusiv Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
(Articolul 12(4)), Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
(Articolul 5 (d)), precum şi de o serie de instrumente regionale privind drepturile omului şi în legislaţia
naţională a diferitor ţări.

În cadrul sistemului Consiliului Europei, Orientarea 1 din „Douăzeci orientări privind returnarea
forţată” prevede că „statul gazdă ar trebui să ia măsuri pentru a promova returnările voluntare, cărora
ar trebui să li se dea preferinţă faţă de returnările forţate. Acesta ar trebui să evalueze în mod regulat şi
să îmbunătăţească, dacă este necesar, programele pe care le-a implementat în acest sens. În ceea ce
priveşte prevederile legislaţiei din Republica Moldova, Articolul 61 din Legea nr. 200 din 16 iulie
2010 privind regimul pentru străini în Republica Moldova prevede repatrierea voluntară asistată,
acordându-le sprijin străinilor (la solicitare) la returnarea voluntară a acestora în ţara de origine sau
într-o altă ţară, sub formă de resurse financiare (ce se furnizează doar o singură dată), dacă este
necesar.

La 7 iulie 2011, guvernul Republicii Moldova a adoptat Regulamentu privind procedurile de returnare,
expulzare şi readmisie a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova. Articolul 14 prevede că la
„îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova se va ţine cont de fiecare caz şi persoană în parte, în
9
special de starea fizică sau capacitatea mentală a străinului, de motivele de ordin tehnic, lipsa
mijloacelor de transport sau imposibilitatea de îndepărtare din cauza neidentificării persoanei. În
această situaţie, ofiţerul de caz poate solicita amânarea îndepărtării străinului, până la înlăturarea
circumstanţelor care împiedică aceasta”. În ceea ce priveşte copiii, Articolul 15 prevede că „în cazul în
care decizia de returnare este emisă în privinţa unui minor neînsoţit, ofiţerul de caz va solicita asistenţa
necesară organelor ce ţin de apărarea drepturilor copilului şi se va asigură că minorul neînsoţit este
trimis unui membru al familiei sale, unui tutore oficial desemnat sau unei instituţii specializate pentru
copii din statul de returnare”.

Conform Articolului 7 din Directiva privind returnarea, deciziile de returnare trebuie să prevadă o
perioadă de timp (între 7 şi 30 de zile) pentru plecarea voluntară. În această perioadă, pot fi impuse o
serie de obligaţii cu scopul de a evita riscul de sustragere, cum ar fi obligaţia de a se prezenta periodic
în faţa autorităţilor, de a depune o garanţie financiară corespunzătoare sau acte, sau obligaţia de a
rămâne într-o anumită zonă. Dacă există riscul de sustragere, în cazul în care o cerere în vederea
obţinerii unui permis de şedere a fost respinsă ca fiind nefondată sau frauduloasă sau în cazul în care
persoana în cauză reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică sau siguranţa sau securitatea
naţională, statele membre nu pot acorda persoanei posibilitatea de a pleca de bună voie sau pot acorda
persoanei o perioadă mai scurtă de 7 zile. Articolul 11 stabileşte că se dispune o interdicţie de intrare
în cazul în care a fost acordat un termen pentru plecarea voluntară sau în cazul în care obligaţia de
returnare nu a fost îndeplinită.

Returnările sunt posibile, de obicei, prin încheierea unor acorduri de readmisie şi în urma unor discuţii
bilaterale la nivel politic, precum şi la nivel operaţional cu privire la punerea lor în aplicare. Atât UE,
cât şi statele membre în parte pot încheia acorduri de readmisie. Temeiul juridic pentru acordurile de
readmisie ale UE este definit în Articolul 79(3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
(TFUE): „Uniunea poate încheia cu ţări terţe acorduri privind readmisia, în ţările lor de origine sau de
provenienţă, a resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de
intrare, de prezenţă sau de şedere pe teritoriul unuia dintre statele membre.” În conformitate cu
Articolul 218 din TFUE, Parlamentul European trebuie să consimtă la acordurile de readmisie ale UE.
În lipsa unor astfel de acorduri, un număr mare de acorduri bilaterale legate de readmisie
reglementează returnările în ţara din care au plecat migranţii. În cazurile în care a fost încheiat un
acord de readmisie la nivelul UE, cum ar fi cel dintre UE şi Republica Moldova, acesta prevalează
asupra oricăror acorduri bilaterale de readmisie între Moldova şi statele membre individuale.

Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor cu şedere
ilegală constă din 8 secţiuni (23 de articole în ansamblu). Acesta conţine, de asemenea, 6 anexe
integrale şi 6 declaraţii comune. Obligaţiile privind readmisia prevăzute în acord sunt stabilite în
condiţii de reciprocitate deplină, incluzând atât resortisanţii Republicii Moldovei, cât şi resortisanţii
ţărilor terţe şi apatrizii. Obligaţia de readmisie cu privire la resortisanţii proprii se referă, de asemenea,
la membrii familiei (de exemplu, soţii şi copiii minori necăsătoriţi) care deţin o altă cetăţenie decât
persoana care urmează a fi readmisă şi care nu au drept de şedere independent în statul solicitant.
Secţiunea III a Acordului cuprinde prevederi tehnice necesare privind procedura de readmisie (forma
şi conţinutul cererii de readmisie, probele, termenele, modalităţi de transfer şi moduri de transport). În
cadrul procedurii accelerate, cererile de readmisie trebuie depuse, iar răspunsurile trebuie acordate în
termen de 2 zile lucrătoare, pe când în cadrul procedurii normale, termenul prevăzut pentru a răspunde
la o cerere este de 11 zile lucrătoare. Articolul 19 creează posibilitatea pentru Republica Moldova şi
statele membre să încheie protocoale bilaterale de punere în aplicare.

Republica Moldova a semnat acorduri de readmisie cu Turcia (HG 956/2012), Muntenegru (HG
557/2012), Bosnia şi Herţegovina (HG 558/2012), Danemarca (HG 509/2011), Serbia (HG 405 2011),
Elveţia (HG 210/2004), Macedonia (HG 381/2009), Norvegia (HG 707/2006), Lituania (HG
266/2002), România (HG 493/2005), Italia (HG 1612/2003) şi Republica Cehă (HG 1392/2003).

10
 CONCLUZIE
Solicitanții de azil au dreptul la consiliere juridică pe perioada examinării cererii sale de azil atât în
faza administrativă, cât și în cea judiciară.

Fiind o protecție din partea statului, azilul nu este absolut, limitele fiind determinate de condițiile
legale imperative şi nesesare, atât pentru acordarea, cât şi pentru exercitarea efectivă a acestui drept.

Drepturile și obligațiile solicitantului de azil sunt stipulate în legea 270 din 18.12.2008 (art.28, art.33,
art.31, art.34). Încălcarea acetor obligații de către refugiați pot duce la anularea formei de protecție,
pentru comportament de reacredință a persoanei ce încalcă principiile internaționale unanim
recunoscute. Deasemenea ca temei a returnării poate servi și neaprobarea cererei de azil. Autoritatea
competentă pentru străini poate dispune îndepărtarea străinilor de pe teritoriul ţării în conformitate cu
prevederile acordurilor de readmisie încheiate între Republica Moldova şi alte state sau comunităţi de
state.

În acest context, protocoale de punere în aplicare a acordului de readmisie UE Republica Moldova au

fost semnate cu România, Bulgaria, Letonia, Germania, Austria, Georgia şi Spania. Au fost iniţiate
negocierile cu privire la încheierea unor acorduri de readmisie cu Ucraina, Albania, Kazahstan,
Armenia şi Federaţia Rusă. În plus, au fost iniţiate negocierile cu ţările Benelux (Belgia, Olanda şi
Luxemburg), Slovenia, Cipru, Portugalia şi Italia în vederea implementării acordului între Republica
Moldova şi Uniunea Europeană privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală.

11
 BIBLIOGRAFIE
1. Constituției Republicii Moldova
2. Legea nr. 270 din 2008
3. Legea nr. 200 din 16 iulie 2010
4. Cele mai relevante tratate internaționale în domeniul azilului sunt: Convenția privind statutul
refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, precum şi Protocolul privind statutul
refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, Republica Moldova a aderat la
Convenție şi Protocol prin Legea organică nr. 677- XV din 23 noiembrie 2001.
5. Regulamentul privind procedurile de returnare, expulzare şi readmisie a străinilor pe teritoriul
Republicii Moldova
6. Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor cu
şedere ilegală
7. Cunoașterea drepturilor refugiților pentru educația toleranției, File de manual pentru elevi,
Reeditat Chișinău 2006
8. http://bma.gov.md/ro/content/azilul-informa%C8%9Bie-general%C4%83
9. https://www.mai.gov.md/

12
 ANEXE

(Anexa 1)

13
(Anexa 2)

14