Sunteți pe pagina 1din 18

Incestul

Este un delict sexual, de la mingiieri intime pina


la actul sexual produs intre doi membrii de
familie; este vorba de un agresor si o victima
care se inrudesc si care nu ar putea sa se
casatoreasca legal.

Din caza naturii sale, incestul deseori nu este raportat
si este dificil de dovedit;


Incestul se poate savirsi de catre :

tati sau tati vitregi,
mame sau mame vitrege,
frati, surori sau verisori,
membrii ai familiilor acestora cum ar fi bunici, matusi sau unchi


Desi copiii reprezinta 60% dintre victimele
agresiunii sexuale, multe cazuri ramin
necunoscute,deoarece agresiunile se produc in
mediul familial si nu sunt raportate;

Relatiile incestuoase incep, de obicei, cu primul
nascut de sex feminin,cind acesta atinge virsta de 8-
10 ani; daca exista o a doua fiica, comportamentul
incestuos se va indrepta catre aceasta.

Ocazional, incestul se confirma si in timpul
adolescentei.

Victimele incestului pot prezenta isterie, fobii,
tentative de suicid, comportament psihotic; aceste
fete, ajunse la virsta maturitatii sunt depresive si
anxioase.

Majoritatea victimelor unei agresiuni sexuale vor
suferi o criza emotionala puternica dupa agresiune;

Victimele cu virsta de 5 ani (sau chiar sub) pot
prezenta regresii de dezvoltare si cosmaruri
repetate;

Victimele de varsta scolara prezinta modificari
fizice si emotionale care sunt consecinta
incapacitatii lor de a face fata stressului
situational

pot prezenta scaderi ale performantelor scolare,
depresie,
insomnie,
anxietate si chiar
isterie.

Se pune problema de ce copii nu spun despre
abuzul trait decit dupa o perioada mai lunga
de timp :

Acest lucru se datoreaza faptului ca respectivul
copil acorda incredere asigurarilor de tipul :
aceasta este o initiere, este ceva normal facute
de agresor

De asemenea pot exista presiuni asupra copiilor
de tipul amenintarilor unii copii se tem ca nu o
sa fie crezuti si ca or sa fie pedepsiti si mai mult
daca vor dezvalui abuzul si vor incerca sa caute
ajutor



Cercetarile efectuate au demonstrat
faptul ca victimele incestului pot suferi
de amnezie ca urmare a traumei severe
Factorii incestului
A.Unii parinti incearca sa isi rezolve problemele
sexuale indreptindu-si atentia catre proprii copii
ptr. a-si satisface dorintele;

B.O alta explicatie persoanele care sufera de
depresie au sentimente de autodepreciere; pentru
a reduce acest sentiment si pentru a se simti
puternic apeleaza la incest;

C.Sub influenta alcoolului sau drogurilor controlul
comportamentului este redus si incestul se poate
realiza cu mai multa usurinta;

D.Existenta in familie a unor abuzuri - abuzul
emotional sau abuzul fizic apare ca o premisa
a incestului;

Persoanele care abuzeaza au fost la rindul lor victime
ale abuzului sexual sau fizic si recunosc aceasta
modalitate ca fiind unicul fel de a se raporta la proprii
copii;

E.Incestul este uneori comis asupra copiilor
nedoriti sau care reamintesc de figuri urate de
parinti
F.Printre factorii incestului s-a observat
importanta mamelor copiilor abuzati;

acestea si-au transferat rolul de timpuriu fiicei;
atunci cind relatia este descoperita mama nu este
capabila sa o faca publica intrucit este o persoana cu
tulburari psihice sau traieste in teroare;

G.In mediile in care stresul social este crescut,
in mediile izolate social in care este prezenta
promiscuitatea, lipsa unei slujbe favorizeaza
abuzurile sexuale asupra copiilor ca o forma de
descarcare a tensiunilor interioare.
Formele incestului

1.Incestul situational atunci cind fratii si surorile impart
acelasi dormitor in perioada preadolescentei si adolescentei,
se pot implica in explorari si experimentari sexuale; in unele
cazuri fratii mai mari isi seduc surorile mai mici fara a
intelege prohibitiile sociale, morale sau posibilele consecinte;

2.Incestul asociat cu psihopatologia severa in cazul unor
tati psihopati, incestul poate sa fie o parte a unui
comportament sexual promiscuu;
la alte persoane precum dependentii de alcool sau psihoticii,
relatiile incestuoase par sa fie asociate cu scaderea controlului

3.Incestul asociat cu pedofilia un tata poate sa aibe
puternice impulsuri sexuale pentru copii, inclusiv fata de
copilul sau;

4.Incestul asociat cu un model parental defectuos un tata
poate sa fie un exemplu nedorit pentru fiul sau prin angajarea
in relatii incestuoase cu fata sa sau cu fiicele sale si poate sa isi
incurajeze fiul sa faca la fel, fie cu surorile sale sau mai tirziu
fetele sale;

5.Incestul asociat cu patologia familiei si cu relatiile
maritale disfunctionale in unele cazuri o sotie care isi
rejecteaza sotul poate sa determine relatia incestuoasa dintre
sotul si fiica sa (s-a constatat ca majoritatea cazurilor de incest
intre tata si fiica apar in conditiile unei familii dezorganizate)
Efectele incestului
A.Pierderea increderii copiii au dificultati in
dezvoltarea unor relatii bazate pe incredere

B.Suspiciozitate maxima vis a vis de intentiile
binevoitoare ale altor persoane adulte

C.Copilul investeste cu incredere parintele, care in
urma abuzului tradeaza increderea copilului ca
urmare copiii se simt nepretuiti, lipsiti de iubire,
abandonati, afectindu-le vadit rezultatele scolare,
activitatea sau relatiile interpersonale
D.Culpabilitatea - copiii se simt vinovati de ceea ce li
se intimpla si ulterior pot sa manifeste un
comportament autodistructiv si credinta ca trebuie
sa fie pedepsiti se dezvolta

E.Comportamente antisociale,

F. Anxietate si depresie,

G.Confuzia identitatii,

H. Tulburari de alimentatie si de somn

I. Probleme legate de sexualitate si de intelegere a
diferentei dintre sex si dragoste


Sechelele abuzului pot fi impartite in patru
categorii :
1. trairea unor sentimente de aversiune fata de sex,
probleme de identitate sexuala insotite de comportamente de
evitare a relatiilor sexuale sau relatii sexuale neadecvate;

2. prezenta sentimentelor de vinovatie si
responsabilizare pentru abuz, ce pot duce la comportamente
autodistructive;

3. subminarea increderii in alte persoane care ar trebui sa
fie protective; evita sa investeasca afectiv in alte persoane, se
poate angaja in relatii in care retraieste trauma suferita
prezenta comportamentelor agresive;

4. datorita perceptiei de sine ca fiind o persoana
vulnerabila, o victima, are dorinta de a detine puterea si
doreste manipularea celorlalti

Efectele psihologice ale relatiilor incestuoase
asupra fiicelor par sa depinda de virsta la care s-a
produs relatia si de cit de multa vinovatie si
anxietate experimenteaza;

Majoritatea fetelor exprima sentimente de
vinovatie si de depresie vis--vis de
comportamentul incestuos efectele variind insa de
la adoptarea unui comportament de promiscuitate
pina la fuga de acasa cu orice risc.
Agresorii prezinta o serie de trasaturi si
comportamente comune

Cei mai multi agresori au fost victime ale abuzurilor;

Abuzatorii au o imagine distorsionata asupra
victimelor, bazata pe inversarea de rol si pe
identificarea proiectiva; folosesc frecvent mecanisme
de aparare de tipul negarii.

Diverse trasaturi de personalitate sunt
atribuite parintilor abuzatori :
un nivel scazut de empatie,
o slaba stima de sine,
rigiditate,
compulsivitate,
posesivitate,
diferite slabiciuni de caracter la care se poate
adauga consumul de alcool sau de droguri ce
conduc adultul la o lipsa de inhibitie in exprimarea
frustrarilor sale si a comportamentelor impulsive.

S-ar putea să vă placă și