UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT
DISCIPLINA DREPTUL FAMILIEI

REFERAT

DEFINIȚIA ȘI NATURA JURIDICĂ A CĂSĂTORIEI

STUDENT

MACELARU ALEXANDRU
MARIUS

ANUL III FR

GRUPA

București, decembrie 2023

 Lucrarea de faţa îşi propune să prezinte principalele aspecte privind
căsătoria,noţiunea de căsătorie şi efectele pe care această instituţie a dreptului familiei
le produce între soţi.Căsătoria este în fapt rezultatul unei lungi evoluţii, prin care uniunea
sexuală a bărbatului cu femeia a fost reglementată din punctde vedere al convieţuirii şi
al efectelor în ce priveşte copiii şi transformată într -o instituţie respectată şi stabilă.

În primele pravile scrise în limba română s-a acordat o importanţă deosebită

căsătoriei, aceasta fiind studiată atât sub aspectul condiţiilor pentru încheirea valabilă a
ei, a efectelor pe care le produce şi a cauzelor pentru care poate fi desfăcută. Legiuirile
amintite au oferit şi primele definiţii în limba română ale acestei instituţii, definiţii care,
fiind de drept cononic, erau valabile pentru întregul spaţiul ortodox. Astfel, îndreptarea
legii, tipărită în anul 1652 din porunca domnitorului Matei Basarab, definea în glava 203
nunta (căsătoria): “drept împreunarea bărbatului şi a muierii, adecă amestecare, sau
amestecare şi moştenire întru toată viaţa lor, şi omului celui drept apropiiare de
Dumnezeu”.
În legiuirile româneşti de la începutul secolulul al XIX-lea, instituţia căsătoriei a
fost şi mai amănunţit reglementată, iar definiţia acestei instituţii a devenit extreme de
explicită şi completă. Astfel în art. 63 din Codul Calimach, căsătoria este definite ca un
contract (căsătorească tocmeală) prin care “două persoane, parte bărbătească şi partea
femeiască, arată cu un chip legiuit a lor voinţă şi hotărâre, de a vieţui într-o legiuită
însoţire, cu dragoste, cu frica lui Dumnezeu şi cu cinste întru o tovărăşie nedespărţită,
de a naşte prunci, a-I creşte, a se agiuta ăntre ei după putinţă la toate întâmplările.” 1
În concepţia vechiului Cod civil, care reglementa, la fel ca în prezent, raporturile
de familie ca făcând parte din ramura dreptului civil, căsătirua avea un caracter prin
esenţă contractualist, fiind acel acord de voinţă al viitorilor soţi, ce se exprima într-o
formă solemnă, în faţa ofiţerului stării civile. O asemenea reglementare juridical a
determinat autorii epocii să considere căsătoria un contract solemn prin care bărbatul şi
femeia stabilesc între ei, o uniune, consacrată de lege, cu scopul de a trăi împreună. 2
Casătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată
potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de normele
imperative ale legii. Aceasta se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi între bărbat si
femeie, având un caracter civil.

1
N. C. Aniţei, op.cit., p. 27;
2
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. I, Editura All, Bucureşti, 1996,
p. 184;
 Exprimarea consimțământului liber ai celor ce se căsătoresc este garantată
prin dispozițiile legale, care permit încheierea căsătoriei bazată pe afecțiunea reciprocă
a viitorilor soți.
Legea folosește termenul de căsătorie in două sensuri . În primul rând, căsătorie
înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească. Pentru
încheierea căsătoriei este necesar acordul de voință al viitorilor soți, dar odată încheiată,
ea devine independentă de acest acord de voință pentru a fi cârmuita in întregime de
normele legale. Așadar, prin încheierea căsătoriei, viitori soți consimt să li se aplice
regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-l modifica.
În raport de rolul voinței părților actului juridic in dinamica formării raportului
juridic, actele juridice se clasifica in acte juridice subiective si acte juridice-condiție .
Căsătoria este considerată ca aparține acestei din urmă categorii, deoarece părțile pot
decide numai ca dispozițiile legale care stabilesc statutul legal al căsătoriei să li se
aplice ori nu, fără posibilitatea de a le modifica. Codul familiei folosește, de exemplu,
termenul de căsătorie in sens de act juridic in art. 1 ("căsătoria liber consimțită"), în art.
16 ("căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți"), în art. 19 (care dispune că
este "nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor…").
În al doilea rând, căsătoria înseamnă situația juridică, în principiu permanentă, a
celor căsătoriți. Această situație juridică este determinată de reglementarea legală
privind căsătoria, care devine aplicabilă prin încheierea actului juridic al căsătoriei și
exista pe tot timpul cât durează raportul de căsătorie. În acest sens Codul familiei
folosește, de exemplu, termenul de căsătorie în art. 28 potrivit căruia soții sunt obligați
sa poarte un anumit nume "în timpul căsătoriei" și in art. 30, care stabilește regimul
juridic al bunurilor dobândite "în timpul căsătoriei".
Trăsăturile principale ale ambelor sensuri ale căsătoriei urmează a fi cuprinse in
definiția aceasta. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie,
încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de
normele imperative ale legii.
Actul juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract. Între
acestea exista mai multe deosebiri:
În cazul contractului, fiecare parte urmărește un scop diferit, pe când in cazul
căsătoriei este ambele părți urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei
familii;
Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părți în anumite limite
stabilite de lege (art. 5, 963, 968 din Codul civil) putând îmbrăca cele mai diferite
aspecte, în timp ce efectele căsătoriei sunt prestabilite de lege, voința parților neavând
decât rolul de a determina aplicarea statutului legal al căsătoriei, fără posibilitatea de a-l
modifica în vreun fel. Cei care se căsătoresc au deci numai posibilitatea de a accepta
sau nu statutul legal al căsătoriei, așa cum este el stabilit de lege;
 În principiu, contractul poate fi susceptibil de modalități (condiția si termenul), pe
când căsătoria nu poate fi afectată de asemenea modalități;
În cazul contractului, fiecare parte urmărește un scop diferit, pe când in cazul
căsătoriei este ambele părți urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei
familii;
Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părți în anumite limite
stabilite de lege (art. 5, 963, 968 din Codul civil) putând îmbrăca cele mai diferite
aspecte, în timp ce efectele căsătoriei sunt prestabilite de lege, voința parților neavând
decât rolul de a determina aplicarea statutului legal al căsătoriei, fără posibilitatea de a-l
modifica în vreun fel. Cei care se căsătoresc au deci numai posibilitatea de a accepta
sau nu statutul legal al căsătoriei, așa cum este el stabilit de lege;
În principiu, contractul poate fi susceptibil de modalități (condiția si termenul), pe
când căsătoria nu poate fi afectată de asemenea modalități;
Contractul fiind stabilit prin voința părților, poate înceta prin acordul lor de voință
in acest sens, pe când căsătoria nu poate lua sfârșit prin acordul de voință al soților. În
cazul contractului cu durată nedeterminată se admite că acesta poate înceta, în
principiu, prin voința unilaterală a uneia dintre părți, pe când căsătoria nu poate înceta in
asemenea mod. În sfârșit, contractul poate fi modificat de către părți, prin acordul lor,
ceea ce nu este valabil in cazul căsătoriei;
În cazul contractului, dacă o parte nu-și îndeplinește obligațiile, cealaltă parte
poate cere rezoluțiunea, pe când căsătoria poate fi desfăcuta prin divorț, in condițiile
stabilite de lege;
Nulitățile căsătoriei prezintă anumite particularități față de cele ale contractului
și ale celorlalte acte juridice;
S-a mai susţinut şi o altă teorie în privinţa naturii juridice a căsătoriei şi anume
aceea a actului mixt, potrivit căreia, căsătoria are o dublă natură, contract şi instituţie.
Această teorie a fost exprimată în mai multe variante, în funcţie de ponderea unuia sau
altuia dintre elementele componente.3 Astfel, o parte a autorilor au considerat căsătoria
ca un contract ce dă naştere unei asociaţii de persoane, la fel ca şi în cazul contractului
de societate, de mandat sau de locaţiune; un alt autor apreciază căsătoria ca fiind, în
egală măsură, contract şi instituţie şi, în fine alţii acordă o mai mare importanţă
caracterului său instituţional în dauna celui contractual.
Statul român ocrotește căsătoria și familia. Acest principiu este prevăzut de art.
1, alin. 1 din Codul familiei, în care se arată că statul sprijină dezvoltarea și
consolidarea familiei prin măsuri economice și sociale. Ocrotirea căsătoriei și familiei se
realizează nu numai cu ajutorul normelor dreptului familiei, ci și cu ajutorul altor norme
juridice. Și normele internaționale privind drepturile omului consacră necesitatea ocrotirii
căsătoriei și familiei din partea societății și a statului. Familia este considerată elementul
3
D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 59;
natural si fundamental al societății4. Pentru a asigura stabilitatea familiei, codul
reglementează riguros condițiile de fond și cele de formă ale căsătoriei, drepturile si
obligațiile personale si patrimoniale ale soților, precum și desfacerea acesteia prin divorț.
În Constituție se prevede că prin lege se reglementează condițiile de încheiere, de
desfacere și de nulitate a căsătoriei. Ocrotirea căsătoriei se mai realizează și prin
egalitatea dintre soți si raporturile lor cu copiii, precum si prin obligația de întreținere pe
care soții o au unul fața de celalalt. De asemenea, o importanță deosebită în ocrotirea
familiei o au dispozițiile Codului familiei privitoare la drepturile și îndatoririle părinților față
de copiii lor minori.
Căsătoria este monogamă.
Acest caracter decurge in mod firesc din fundamentul căsătoriei si anume
afecțiunea reciproca a soților. Caracterul exclusivist al dragostei implică monogamia.
Dispozițiile legale asigură caracterul monogam al căsătoriei.
Căsătoria se încheie in formele cerute de lege.
Ea are deci un caracter solemn. Acest caracter se exprimă, printre altele, că se
încheie într-un anumit loc, în fața unei autorități de stat, într-o zi dinainte fixată și in
prezența efectivă și concomitentă a ambilor viitori soți, cu posibilitatea pentru public de a
asista.
Căsătoria are un caracter civil.
Încheierea si înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de
stat. Potrivit dispozițiilor constituționale care garantează tuturor cetățenilor libertatea
conștiinței si libertatea cultului religios, soții au posibilitatea să procedeze și la
celebrarea religioasa, a căsătoriei, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în fața
autorității de stat (Constituția României, art. 44, pct. 3). Această celebrare religioasă nu
produce nici un efect juridic. Tot așa, uniunea încheiata numai religios nu are valoare
juridică.
Căsătoria se încheie pe viață.
În principiu, legătura căsătoriei este menită sa dăinuiască între soți pe tot timpul
vieții lor. Căsătoria nu se poate desface prin consimțământul mutual al soților și cu atât
mai puțin numai cu consimțământul unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface numai
prin divorț.
Căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi dintre bărbat si femeie.
Această egalitate se referă atât la condițiile în care se încheie căsătoria cât si la relațiile
dintre soți sau dintre aceștia și copii lor. Egalitatea dintre bărbat si femeie depășește
sfera relațiilor de familie, existând in toate domeniile vieții sociale.
Căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii.

4
Ion P. Filipescu, Tratat de Dreptul Familiei, Editura All Beck, București,1999, p. 9.
 Căsătoria este ocrotita prin lege deoarece constituie baza familiei. Întemeierea
relațiilor de familie constituie conținutul căsătoriei, cauza necesară și determinantă a
acesteia.
Nu în ultimul rând căsătoria are şi un scop special, în accepţiunea lui ce mai
deplină, şi anume întemeierea unei comunităţi de viaţă între soţi, în vederea procreerii,
creşterii, educării şi pregătirii copiilor pentru viaţă.
În unele cazuri, scopul social al căsătoriei este limitat fie la întemeierea unei
comunităţi de viaţă, ca în cazul persoanelor incepabile de a procrea, care cunoscu
această realitate la încheierea căsătoriei, fie pentru a legaliza în ultim moment (in
extremis vitae momentis) o uniune de fapt preexistentă, situaţii admise în dreptul
nostrum.
Cu toate acestea, astăzi, când în întreaga lume valoarea morală a familiei
constituie în mod juridic prin căsătorie devine o instituţie tot mai perimată, în unele
legislaţii chiar desacralizată prin permisiunea căsătoriei între persoane de acelaşi sex,
scopul special şi demografic al căsătoriei îşi pierde tot mai mult din importanţă. Cuplurile
care au putea forma familii temeinice pe care să se bazeze viitorul societăţii preferă să
trăiască în concubinaj, ignorând cele mai de seamă valori morale. În acest context,
comunităţile de viaţă ale cuplurilor se reduc la simple comuniuni fizice, lipsite de idealul
nobil al constinuităţii familiei şi neamului. Cu atât mai îngrijorătoare este mentalitatea
care pune stăpânire pe tinerii de astăzi, care manifestă un total dispreţ faţă de stăpânire
pe tinerii de astăzi, care manifestă un total dispreţ faţă de căsătorie. Este o suferinţă a
societăţii actuale care pentru a fi vindecată s-ar impune o implicare mai mare a
legiuitorului, care să stimuleze prin măsuri juridice încurajatoare încheierea căsătoriilor
de către cuplurile ce trăiesc în concubinaj, precum şi să asigure o protecţie juridical
sporită familiilor întemeiate pe căsătorie.
Încheierea căsătoriei generează, între cei care o încheie, raporturi multiple şi
complexe,de natură diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale căsătoriei
înţelegem relaţiile de natură personală şi patrimonială care iau naştere între soţi ca
urmare a încheierii căsătoriei.
Dreptul familiei se preocupă doar de urmările juridice ale căsătoriei.
În acest context, efectele căsătoriei reprezintă ansamblul consecinţelor juridice
ale acestei instituţii juridice.
Relaţiile ce se nasc între soţi în timpul căsătoriei, în contextul legislaţiei actuale
stau sub semnul egalităţii dintre bărbat şi femeie. Art. 258 alin. (1) NCC consacră
principiul potrivit căruia soţii au drepturi şi obligaţii egale în raporturile dintre ei şi în ceea
ce priveşte exerciţiul drepturilor părinteşti. Acest text se aplică atât drepturilor şi
obligaţiilor personale ale soţilor, cât şi raporturilor patrimoniale. De altfel, aceste
reglementări nu reprezintă altceva decât o aplicaţiune, în domeniul relaţiilor de familie, a
principiului constituţional al egalităţii în drepturi (art. 16 din Constituţia României).
 Efectele căsătoriei sunt reglementate în noul Cod civil în Titlul II, intitulat
“Căsătoria”, Capitolul V fiind dedicate drepturilor şi îndatoririlor personale ale soţilor (art.
307-311) şi Capitolul VI drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale soţilor (art. 312-372).
De asemenea, noul Cod civil consacră efectele căsătoriei şi alte articole din diferite
capitole, de exemplu: art. 1031 prevede că orice donaţie încheiată între soţi este
revocabilă numai în timpul căsătoriei, art. 970-974 stabileşte vocaţia succesorală a
soţului supravieţuitor şi dreptul la abitaţie al acestuia.
Efectele căsătoriei sunt reglementate şi în unele acte normative internaţionale la
care România este parte sau pe care le-a ratificat ori la care a aderat, şi anume:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 16), Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice (art. 23 paragraf 4 şi art. 24), Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale (art. 10 paragraf 1) etc.
Potrivit art. art.272 din Codul civil, vârsta minimă pentru căsătorie este de
optsprezece ani atât pentru bărbat cât şi pentru femeie.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de şaisprezece ani se
poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi, ori, după caz,
a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are
domiciliul.
Conform prevederilor art.39 din Codul civil „Minorul dobândeşte, prin căsătorie,
capacitatea deplină de exerciţiu.”
În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credinţă la
încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
Minorul care a fost de rea-credinţă la încheierea căsătoriei, în cazul că este
anulată căsătoria, pierde capacitatea de exerciţiu deplină dacă între timp nu a ajuns
major sau a obţinut prin recunoaştere de către instanţa de tutelă capacitate de exerciţiu
anticipată.
Căsătoria se încheie în termen de 10 zile de la data declarației de căsătoriei. Dacă
unul dintre soți a făcut declarația la alt serviciu de stare civilă decât cel unde urmează a
se oficia căsătoria, termenul începe să curgă de la data primirii ambelor declarații de
serviciul de stare civilă competent. Uneori, dar numai în cazuri excepționale, căsătoria
se încheie și înainte de acest termen, dar numai cu încuviințarea primarului localității
sau sectorului municipiului București.
Viitoarea soție este gravidă, copilul fiind conceput cu viitorul soț, iar nașterea
urmează a avea loc in termenul de 10 zile;
Viitorul soț este militar și are permisie pe o perioadă mai mică decât termenul de 10 zile;
Viitorul soț urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate în termenul de 10 zile;
În perioada cuprinsă între data depunerii declarației de căsătorie și momentul
încheierii căsătoriei, orice persoana poate face opoziție la căsătorie, dacă există o
situație de fapt sau de drept care împiedică încheierea ei. Delegatul de stare civilă este
obligat să verifice toate opozițiile făcute, informațiile pe care acestea le conțin și de
asemenea să cerceteze dacă sunt îndeplinite condițiile legate în vederea încheierii
căsătoriei.
În privința formalităților premergătoare la căsătorie, viitorii soți trebuie sa depună,
personal, în scris, la serviciul de stare civilă la care urmează să se încheie căsătoria,
declarația de căsătorie. Dacă unul dintre aceștia nu se afla în localitate, declarația de
căsătorie se va putea face la serviciul de stare civilă din localitatea unde se află, care o
va transmite, din oficiu și fără întârziere, serviciului de stare civilă competent a oficia
căsătoria.
În cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean străin, el trebuie să depună, în
vederea încheierii căsătoriei, următoarele acte:
Certificatul de naștere;
Actul de identitate;
Certificatul medical privind starea sănătății sale;
Dovezi eliberate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al țării al cărei
cetățean este, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute de
legea națională, pentru încheierea căsătoriei;
Dacă viitorul soț, cetățean străin, nu cunoaște limba română, va fi folosit un interpret,
autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal5.
Declarația de căsătorie trebuie să cuprindă:
Voința viitorilor soți de a se căsători;
Declarația acestora că au luat cunoștință reciproc de starea sănătății lor;
Declarația viitorilor soți cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa
impedimentelor la căsătorie;
Declarația acestora cu privire la numele pe care s-au înțeles a-l pune în timpul
căsătoriei;
Viitorii soți trebuie să prezinte, odată cu actele de căsătorie, actele de identitate,
certificate de naștere și dovezile cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond si lipsa
impedimentelor la căsătoriei.
Sunt considerate impedimente la căsătoria acele împrejurări de fapt sau de drept,
precum:
Existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți prin care se încalcă
principiul fundamental al monogamiei.

5
Tudor Popescu, Tratat de Dreptul Familiei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990, p.109.
 Nesocotirea acestui impediment atrage nulitatea căsătoriei pentru soțul de rea-
credință6. Soțul de bună-credință păstrează până la desființarea căsătoriei calitatea de
soț intr-o căsătorie valabilă și nu poate fi considerat bigam. Nu există bigamie nici în
situația în care o persoană, deja căsătorită se recăsătorește, dacă prima căsătorie este
declarată nulă, chiar ulterior încheierii celei de-a doua căsătorii.
Existența rudeniei dintre viitorii soți.
În cazuri excepționale se poate încheia și căsătoria între rudele în linie colaterală
de gradul 4, dar numai cu acordul primarului general al municipiului sau al președintelui
județean in a cărui rază teritorială își are domiciliul cel care solicită acest acord. În cazul
în care ofițerul de stare civilă are cunoștință de o eventuală relație de rudenie între
viitorii soți, chiar neconstatată legal, el refuza încheierea căsătoriei. În această situație,
cei considerați nedreptățiți se vor adresa instanței. Rudenia reprezintă un
impediment la căsătorie chiar dacă este din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Căsătoria este oprită în următoarele situații:
Între adoptator și ascendenții lui precum și între adoptat și descendenții acestuia;
Între copiii adoptatorului și adoptat precum și între copiii adoptatorului si copii
adoptatului;
Între cei adoptați de aceeași persoană;
Este interzisă căsătoria între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa, cât
timp este instituită tutela;
Nu poate să se căsătorească alienatul, debilul mintal sau cei care sunt lipsiți vremelnic
de facultățile mintale atâta timp cât nu are discernământ;
Diferența de sex.
Căsătoria se poate încheia numai între persoane de sex diferit. Dovada sexului
viitorilor soți se face pe baza certificatului de naștere.
Nu există, în vederea încheierii căsătoriei, o vârsta maximă legală. De
asemenea legea nu stabilește nici existența unei diferențe maxime de vârstă.
Consimțământul liber presupune un consimțământ neviciat, adică neafectat de
eroare, dol sau violență. Există eroare ca viciul de consimțământ, numai în cazul în care
poartă asupra identității fizice a celuilalt soț.
Comunicarea reciprocă a stării sănătății.
La declarația de căsătorie se atașează certificatele medicale care atesta starea
sănătății viitorilor soți.

6
Bacaci Alexandru, Dumitrache Viorica Claudia, Dreptul Familiei, Editura CH Beck, 2009, p.156.
 Lucrarea de faţă analizează noţiunea de căsătorie şi efectele pe care această
instituţie a dreptului familiei le produce între soţi.
Căsătoria reprezintă fundamentul familiei. Ea dă naşte unor raporturi de natura
persoanală şi patrimonială între soţi, care nu pot fi generate de concubinaj. În urma
încheierii căsătoriei , persoanele dobândesc o stare civilă, aceea de soţi.
Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată
potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele
imperative ale legii.
Ca orice act juridic, actul juridic al căsătoriei, este un “produs” volitional, având
scop şi efect generator de consecinţe juridice. Voinţa fiecăruia dintre viitorii soţi, joacă
rolul principal în formarea actului juridic al căsătoriei: ea trebuie să existe, trebuie
exteriorizată şi, de asemenea trebuie exprimată în scopul de a produce efecte juridice.
Exteriorizarea voinţei, în această materie, urmează un ritual specific, ceea ce
conferă caracter solemn actului căsătoriei.
Conform noului Cod civil, încheierea căsătoriei este subordonată unor condiţii de
fond (art. 271-277), precum şi unor condiţii de formă, adică unor formalităţii (art. 278-
289).
Pentru a se încheia căsătoria, trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii de fond:
diferenţa de sex, vârstă legală pentru căsătorie, consimţământul la căsătorie,
comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi.
Dreptul familiei se preocupă doar de urmările juridice ale căsătoriei.
În acest context, efectele căsătoriei reprezintă ansamblul consecinţelor juridice
ale acestei instituţii juridice.
Efectele căsătoriei sunt reglementate în noul Cod civil în Titlul II, intitulat
“Căsătoria”, Capitolul V fiind dedicate drepturilor şi îndatoririlor personale ale soţilor (art.
307-311) şi Capitolul VI drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale soţilor (art. 312-372).
De asemenea, noul Cod civil consacră efectele căsătoriei şi alte articole din diferite
capitole, de exemplu: art. 1031 prevede că orice donaţie încheiată între soţi este
revocabilă numai în timpul căsătoriei, art. 970-974 stabileşte vocaţia succesorală a
soţului supravieţuitor şi dreptul la abitaţie al acestuia.
În concluzie, încheierea căsătoriei generează, între cei care o încheie, raporturi
multiple şi complexe,de natură diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale
căsătoriei înţelegem relaţiile de natură personală şi patrimonială care iau naştere între
soţi ca urmare a încheierii căsătoriei.
BIBLIOGRAFIE

Codul Familiei, Editura Europress, Bucureşti, 1993.

Bacaci, Alexandru; Dumitrache, Viorica Claudia; Dreptul Familiei, Editura CH Beck,
București, 2009.
Banciu, Mircea, Dreptul Familiei,Editura Argonaut,Cluj-Napoca,1998.
Filipescu, Ion P, Tratat de Dreptul Familiei, Editura All Beck, București, 1999.
Popescu, Tudor, Tratat de Dreptul Familiei, Bucureşti, Editura de stat didactică şi
pedagogică, 1960.