UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS , GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DISCIPLINA : DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

ANUL IV, ZI

LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FOND ALE

CĂSĂTORIEI DINTRE UN CETĂȚEAN ROMÂN ȘI UN
CETĂȚEAN DIN IRLANDA

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. NADIA-CERASELA ANIȚEI

Studentă BORDIANU VALERIA

 CUPRINS

Capitolul I Principalele noțiuni de drept internațional privat din materia căsătoriilor

3

Secțiunea 1 Noțiuni de drept internațional privat român din materia căsătoriilor 3

Secțiunea 1.1 Natura juridică 4

Secțiunea 1.2 Caracterele căsătoriei 5

Secțiunea 2 Noțiuni de drept internațional privat român din materia căsătoriilor în Irlanda
6

Capitolul II Legea aplicabilă condițiilor de fond la căsătoria unui cetățean român cu un

cetățean irlandez pe terioriul României 7

Secțiunea 1 Condițiile de fond la căsătorie 7-10

Secțiunea 2 Efectele generale ale căsătoriei 10-11

Capitolul III Legea aplicabilă condițiilor de fond la căsătoria unui cetățean român cu un
cetățean irlandez pe terioriul Republicii Irlanda 12-14

Speță 15

Concluzii 16

Bibliografie 17

2
 CAPITOLUL 1

PRINCIPALELE NOȚIUNI DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

DIN MATERIA CĂSĂTORIILOR

SECȚIUNEA 1

NOȚIUNI DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT ROMÂN DIN MATERIA

CĂSĂTORIILOR
Căsătoria răspunde anumitor scopuri și prezintă, din punct de vedere al necesităţilor sociale
și al menirii sale, caractere extrem de variate. Din acest motiv, este dificil să se dea o definiţie
a căsătoriei, care să satisfacă toate concepţiile, atât cele juridice, cât și cele religioase, sociale
sau de alta natură, cu atât mai mult cu cât nu există o definiţie legală în acest sens.

Potrivit doctrinei românești, termenul ,,căsătorie” are mai multe accepţiuni. În primul rând,
,,căsătorie” înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei care vor să se căsătorească, exprimând
acordul de voinţă al persoanelor respective. În înțeles de act juridic, Codul Familiei foloseşte
termenul ,,căsătorie” în mai multe articole care, spre exemplu face vorbire de „căsătoria liber
consimţită”.
În al doilea rînd, ,,căsătoria” desemnează situaţia juridică, în principiu permanentă, a celor
căsătoriți, adică statutul legal al soţilor. În acest sens, în Codul familiei se prevede că, în
timpul căsătoriei, soții au obligaţia de a purta un anumit nume. Termenul ,,căsătorie” poate
avea și înțelesul de instituție juridică, adică ansamblul normelor juridice care reglementează
căsătoria.
Având în vedere cele ce preced, dintre numeroasele definiţii existente în doctrina juridică
română privitoare la căsătorie, reţinem aceea potrivit căreia: “ căsătoria este definită drept
acordul de voinţă dintre un bărbat și o femeie, realizat în condiţiile și cu solemnităţile
prevăzute de lege, în scopul de a întemeia o familie”1.

1
T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005, p. 47.

3
 SECȚIUNEA 1.1.

NATURA JURIDICĂ

În Imperiul Roman, căsătoria avea caracter civil, pentru ca prin secolul al X - lea căsătoria
să devină o instituție cu caracter pur religios, determinat desigur și de preceptele dreptului
canonic.
Prima Constituție Europeană scrisă, Constituția franceză din 1791, proclamă căsătoria ca
un contract civil, teorie preluată și de Codul Civil Român din 1864.
Potrivit Codului civil, căsătoria era acel acord de voință al viitorilor soți care se exprima în
forma solemnă, în fața ofițerului stării civile. Prin urmare, juriștii epocii au apreciat căsătoria
ca un contract solemn prin care bărbatul și femeia stabilesc uniunea între ei, sancționată de
lege, în scopul conviețuirii.

În doctrină1 s-au exprimat numeroase opinii cu privire la natura juridică a căsătoriei, care
pot fi grupate în trei teorii:

a) teoria contractuală, potrivit căreia căsătoria este considerată un contract, caracteristică

Codului civil de la 1864 (care a reglementat relaţiile de familie până la apariţia Codului
familiei);
b) teoria instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată o instituţie juridică, a fost
lansată la începutul secolului al XX-lea de juristul francez C. Lefebvre, considerându-se că
părţile nu pot stipula, în privinţa uniunii lor, întocmai ca părţile unui contract;
c) teoria contractual-instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată atât un contract,
cât şi o instituţie juridică.

În concluzie, doctrina considera căsătoria un act juridic de dreptul familiei, nu un contract,

având în vedere faptul că nu era permisă încheierea convenţiei matrimoniale (acordul
prenupţial).
Chiar dacă Codul civil reglementează convenţia matrimonială în art. 329-338, totuși
căsătoria nu constituie un contrac

1
I. Apetrei, R.-O. Andone, Dreptul familiei. Suport de curs, Casa de Editură Venus, Iași, 2005, p. 9.

4
 SECȚIUNEA 1.2

CARACTERELE CĂSĂTORIEI

Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are următoarele caractere juridice1:

a) este o uniune dintre un bărbat şi o femeie, ce se întemeiază pe consimţământul celor ce
se căsătoresc și, odată încheiată, este reglementată de normele legale, devenite aplicabile prin
asemenea consimţământ.
b) este liber consimţită – exprimarea consimţământului liber al celor ce se căsătoresc este
garantată prin dispoziţiile legale care permit încheierea căsătoriei bazate pe afecţiunea
reciprocă a viitorilor soţi;
c) este monogamă – caracter ce decurge în mod firesc din fundamentul căsătoriei, și anume
afecţiunea reciprocă a soţilor;
d) se încheie în formele cerute de lege – are, deci, un caracter solemn, ce presupune că se
încheie numai într-un anumit loc, în faţa unei autorităţi de stat, într-o zi dinainte fixată și în
prezenţa efectivă și concomitentă a ambilor viitori soţi, cu posibilitatea pentru public de a
asista;
e) are un caracter civil – încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a
autorităţii de stat;
f) se încheie pe viaţă – în principiu, legătura căsătoriei este menită să dăinuiască între soţi pe
tot timpul vieţii lor;
g) se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi între bărbat şi femeie – egalitate ce se
referă atât la condiţiile în care se încheie căsătoria, cât și la relaţiile dintre soţi sau dintre
aceștia și copiii lor;
h) căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii – căsătoria este ocrotită de lege,
deoarece constituie baza familiei. Întemeierea relaţiilor de familie constituie conţinutul
căsătoriei, cauza necesară și determinantă a acesteia.
Criteriile menţionate mai sus ajută legiuitorul român să stabilească dacă o relaţie psihologică
și socială dintre doi oameni reprezintă sau nu o căsătorie. Aceste criterii reprezintă părţi
componente ale ordinii publice de drept internaţional privat român, deoarece ele sunt
convingeri morale adânc înrădăcinate, incluse printre prejudecăţile fundamentale legate de
cele trei coordonate esenţiale ale destinului uman: naşterea, căsătoria și moartea.

1
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a 7-a, Ed. All Beck, București, 2002, p. 14-15.

5
6
 SECȚIUNEA 2

NOȚIUNI DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT DIN MATERIA

CĂSĂTORIILOR ÎN REPUBLICA IRLANDA

Căsătoria în Irlanda (Republica Irlanda) este o instituție de lungă durată, reglementată de-a
lungul timpului de diverse coduri civile și religioase. La fel de vechi ca și înregistrările
umane, angajamentul semnificativ al uniunii dintre un bărbat și o femeie, pe care noi îl numim
căsătorie, este atestat în contracte scrise încă din cele mai vechi timpuri - aproape la fel de
departe ca și inventarea scrisului.

O legătură de uniune, ca structură umană apreciată în întreaga lume, căsătoria este un

acord formal, public, încheiat între două persoane pentru a trăi într-o formă de uniune definită
prin lege. Căsătoria între persoane de același sex este recunoscută în prezent în unele
jurisdicții, inclusiv în Irlanda, dar în majoritatea țărilor căsătoria este în continuare doar între
un bărbat și o femeie.

Monogamia este cea mai larg acceptată formă de căsătorie la nivel mondial. Nevoia
copiilor de a fi îngrijiți și educați înainte de a ajunge la maturitate a fost principalul stimulent
social pentru dezvoltarea structurilor de drept matrimonial și de familie.

Definită la nivel local, normele juridice care guvernează căsătoria sunt stabilite de
societatea particulară în care se află. (Într-o căsătorie transculturală, este deosebit de vital ca
aceste norme să fie clar înțelese și convenite între părți). În cadrul acestor norme generale,
fiecare cuplu este liber să elaboreze propriile forme de armonie familială, agreate de ambele
părți.

7
 CAPITOLUL 2
LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FOND LA CĂSĂTORIA
UNUI CETĂȚEAN ROMÂN CU UN CETĂȚEAN IRLANDEZ PE
TERITORIUL ROMÂNIEI

SECȚIUNEA 1
CONDIȚIILE DE FOND LA CĂSĂTORIE
Art. 2586 C. civ., cu denumirea „Legea aplicabilă condițiilor de fond ale căsătoriei”
dispune: „Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea
națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei [alin. (1)]. Dacă una
dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit
dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi
înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria
se încheie pe teritoriul României” [alin. (2)].
Din dispozițiile art. 2586 alin. (1) din Codul civil rezultă că pentru a încheia valid căsătoria
este necesar să fie îndeplinite condițiile de fond stabilite de legea națională a fiecăruia dintre
viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei 1. Deci, viitorii soți care au cetățenii diferite, unul
din ei fiind cetățean român,și care doresc să încheie o căsătorie pe teritoriul României, trebuie
să îndeplinească condițiile de fond stabilite de legea națională a fiecăruia dintre ei.
Bunăoară, când unul dintre viitorii soți este român și celălalt viitor soț este irlandez dacă
doresc să încheie o căsătorie pe teritoriul României, trebuie să îndeplinească condițiile de
fond stabilite de legea națională a fiecăruia dintre ei.
Pentru a se putea încheia căsătoria trebuie să fie îndeplinite condițiile de fond: diferență
de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a
stării sănătății viitorilor soți.
Există însă și condiții de fond care se prezintă sub o formă negativă, ele fiind de fapt
impedimente la căsătorie, adică împrejurări de fapt sau de drept a căror existență impiedică
încheierea căsătoriei acestea sunt: existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii
soți, rudenia, adopția, tutela, alienația sau debilitatea mintală.

CONDIȚIILE DE FOND
1
 C. Jugastru, Încheierea căsătoriei în dreptul internațional privat. Evoluții și tendințe, în RRDP nr. 5/2015, pp.
79-98.

8
  Diferența de sex.
Această condiție este atât de evidentă nu a fost necesar ca ea să fie prevăzută expres. Ea reiese
însă din reglementarea în ansamblu a relațiilor de familie care vorbesc de bărbat și femeia
care au drepturi și obligații egale în căsătorie.

 Vârsta legală pentru căsătorie.

Legea stabilește o vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei, atât pentru bărbați cât și pentru
femei, din rațiuni de ordin :
- biologic și eugenic;
- psihic și moral.
Pentru a putea asigura un consimțământ conștient liber și personal al viitorilor soți, legea a
stabilit o vârstă minimă pentru căsătorie, de 18 ani impliniți pentru bărbat și femeie.
Legea nu stabilește o vârstă maximă peste care căsătorie să nu poată fi încheiată. Sunt situații
când căsătoria se incheie in extremis vitae (in pragul morții) 1 pentru a legaliza, de regulă,
situații de fapt preexistente. Legea nu impune nici o anumită diferență de vârstă minimă sau
maximă, astfel încât căsătoria se poate încheia oricare ar fi diferențele de vârstă între soți.

 Consimțământul la căsătorie.
Căsătoria se încheie prin consimțâmântul liber exprimat al viitorilor soți. cesta este liber la
căsătorie atunci când el nu este viciat de eroare, dol sau violență. Consimțământul se dă
simultan, imediat unul după celălalt, personal și public în fața delegatului de stare civilă
competent a oficia celebrarea căsătoriei.
Pentru a fi valabil exprimat, consimțământul trebuie să îndeplinească anumite condiții2:
– să fie neviciat;
– să fie actual;
– să fie dat personal și simultan de viitori soți.
Consimțământul trebuie să fie neviciat, adică să fie exprimat liber la încheierea căsătoriei, iar
formarea sa înseamnă lipsa viciilor de consimțământ, și anume a erorii, dolului și violenței. 

Eroarea reprezintă o falsă reprezentare a realității cu privire la împrejurările esențiale și

constituie viciu de consimțământ la încheierea căsătoriei numai dacă se referă la identitatea

1
A. Corhan, Dreptul familiei, Teorie si practica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001, op. cit., p. 37 
2
N.C. Aniței, Convenția matrimonială conform noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012, pp. 18-25. 

9
fizică a celuilalt soț (lucru posibil numai în cazul fraților sau surorilor gemene care se
substituie la căsătorie), nulitatea relativă fiind sancțiunea aplicabilă.
Nu constituie viciu de consimțământ eroarea asupra identității civile a soțului (de exemplu,
faptul că unul dintre soți nu a știut că celălalt soț este divorțat sau că este copil din afara
căsătoriei ori a crezut că aparține unei anumite familii) și nu afectează valabilitatea căsătoriei.
Dolul presupune folosirea unor mijloace viclene sau a unor manopere dolosive de un soț în
scopul de a-l determina pe celălalt să încheie căsătoria. În practica judiciară s-a reținut
vicierea consimțământului prin dol când starea de graviditate rezultată din relațiile intime
avute înainte de căsătorie a fost ascunsă, când a fost ascunsă boala gravă, incompatibilă cu
desfășurarea normală a vieții de familie. Dolul trebuie să poarte asupra unor calități esențiale
ale viitorului soț, pe care dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat căsătoria.
Violența presupune constrângerea fizică sau psihică exercitată asupra unui soț în scopul
încheierii căsătoriei. S-a hotărât că, în cazul în care la încheierea căsătoriei consimțământul
unuia dintre viitorii soți a fost viciat prin violența exercitată de tatăl acestuia, căsătoria va fi
declarată nulă dacă acțiunea a fost introdusă în termenul legal.

 Comunicarea reciprocă a stării sănătății.

În vederea încheierii căsătoriei viitorii soți sunt obligați să declare că și-au comunicat
reciproc starea sănătăți lor.
Scopul acestor cerințe de fond este dublu: în primul rând de ordine medicală, și în al doilea
rând, fiecare din viitorii soți trebuie să cunoască starea sănătății celuilalt pentru a putea
aprecia liber dacă dorește sau nu încheierea căsătoriei.

 Dovada îndeplinirii condițiilor de fond la căsătorie.

Diferența de sex și vârsta matrimonială - se adeveresc prin certificatele de naștere în
original sau copii legalizate care se atașează la declarația de căsătorie, precum și prin actele de
identitate.
Comunicarea stării sănătății între viitorii soți se adeverește prin declarația de căsătorie, care
cuprinde și mențiunea „declarăm că am luat cunoștință reciprocă de starea sănătății noastre în
vederea încheierii căsătoriei”.

IMPEDIMENTELE LA CĂSĂTORIE

10
 Impedimentele la căsătorie constituie împrejurări de fapt și de drept care, dacă există,
căsătoria nu mai poate fi încheiată1.
Aceste impedimente sunt:
 bigamia
 rudenia de sânge
 rudenia rezultată din adopție
 starea de tutelă
 starea de alienație sau debilitate mintală.
Impedimentele la căsătorie pot fi clasificate după trei criterii:
1. după sancțiunea încălcării impedimentului, impedimentele pot fi: dirimante și
prohibitive
2. după persoanele față de care opresc căsătoria, impedimentele sunt: absolute și
relative
3. după criteriile rațiunilor ori rosturilor pentru care au fost prevăzute, impedimentele
sunt de ordin : fizic, psihic, și moral.
Dovada existenței impedimentelor la căsătorie. Viitorii soți sunt obligați să arăte în chiar
cuprinsul declarației de căsătorie că între ei nu există nici o piedică legală la căsătorie, adică
nici un impediment. Dacă declarațiile lor sunt false, orice persoană poate face în scris opoziție
la căsătorie sau chiar delegatul de stare civilă, din oficiu, dacă se întemeiază pe probe certe.

SECȚIUNEA 2
EFECTELE GENERALE ALE CĂSĂTORIEI

Încheierea căsătoriei generează între cei care o încheie o multitudine de raporturi, de natură
diferită: socială, morală, juridică. Prin efecte juridice ale căsătoriei înţelegem relaţiile de
natură personală şi patrimonială care iau naştere între soţi ca urmare a încheierii
căsătoriei. Relaţiile ce se nasc între soţi în timpul căsătoriei, în contextul legislaţiei actuale,
stau sub semnul egalităţii dintre bărbat şi femeie.

1
I. Filipescu s.a., Tratat de dreptul familiei, op. cit., p. 23.

11
Efectele căsătoriei în materia raporturilor dintre soţi se referă la:
a. relaţiile personale;
b. relaţiile patrimoniale;
c. capacitatea de exerciţiu.
1. Efectele căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi
Efectele personale reprezintă categoria principală a consecinţelor căsătoriei, care îşi
subordonează clasa efectelor patrimoniale şi care se materializează într-un spectru larg de
relaţii conjugale lipsite de conţinut economic și care nu poate fi evaluată cu bani. Cele mai
importante relații din această categorie sunt reglementate explicit sau doar implicit de
sistemul juridic românesc, iar restul sunt guvernate doar de norme religioase și morale1.
Doctrina de dreptul familiei consideră că prin efectele personale ale căsătoriei trebuie să
înţelegem în principal următoarele obligaţii nepatrimoniale, pe care soţii şi le asumă prin
căsătorie:
– acordarea sprijinului moral reciproc;
– fidelitatea;
– locuinţa comună;
– îndatoririle conjugale;
– obligaţia de a hotărî asupra numelui pe care soţii îl vor purta în căsătorie.
2. Relaţiilor patrimoniale dintre soţi .
Căsătoria produce profunde modificări în statutul patrimonial al persoanei, creând o
configuraţie specifică a drepturilor şi obligaţiilor, distinctă de statutul persoanelor
celibatare, chiar dacă acestea trăiesc într-o uniune de fapt. S-a arătat că, dintre toate actele şi
faptele juridice care dau naştere raporturilor juridice de familie, căsătoria produce cele mai
numeroase efecte patrimoniale asupra persoanei.
Prin relaţii patrimoniale dintre soţi înţelegem totalitatea raporturilor sociale evaluabile în
bani, care se nasc între cele două persoane de sex opus unite prin actul juridic al
căsătoriei. Aceste raporturi patrimoniale, care îi transformă pe soţi din doi actori
independenţi ai vieţii sociale într-o unitate economică şi de acţiune, influenţează
ansamblul relaţiilor cu caracter pecuniar între terţi şi unul şi ambii soţi2.

CAPITOLUL 3

1
Nadia-Cerasela Aniței, ,,Dreptul familiei”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 27.
2
Nadia-Cerasela Aniței, op. cit., p. 30.

12
 LEGEA APLICABILĂ CONDIȚIILOR DE FOND LA CĂSĂTORIA
UNUI CETĂȚEAN ROMÂN CU UN CETĂȚEAN IRLANDEZ PE
TERITORIUL REPUBLICII IRLANDA

Constituția Irlandei, în special articolele 41 și 42, recunoaște familia ca fiind cea mai
importantă unitate socială din stat și acordă o poziție specială "familiei" bazate pe căsătorie.
Deși Constituția datează din 1937, aderarea la UE și la alte tratate internaționale a facilitat
dezvoltarea dreptului familiei irlandeze moderne, care în prezent se bazează în principal pe un
cadru legal.
O căsătorie străină va fi recunoscută ca fiind valabilă în Republica Irlanda în cazul în care
sunt respectate cerințele legale formale ale statului în care a fost celebrată căsătoria și în cazul
în care ambele părți au capacitatea de a se căsători în conformitate cu legea domiciliului lor la
momentul căsătoriei. În cazul în care o astfel de căsătorie nu se încadrează în înțelegerea
generală a căsătoriei în Irlanda, aceasta nu poate fi recunoscută din motive de ordine publică,
de exemplu, în contextul unei căsătorii poligame.
Pentru ca o căsătorie să fie valabilă din punct de vedere juridic în Irlanda, părțile care o
încheie trebuie:
 să aibă capacitatea de a se căsători unul cu celălalt
 să consimtă liber la căsătorie
 să respecte formalitățile necesare.
Consimțământul liber poate lipsi dacă, la momentul căsătoriei, o persoană suferă de
intoxicație, leziuni cerebrale, handicap mental, instabilitate mintală sau nebunie, în așa măsură
încât nu este capabilă să înțeleagă implicațiile căsătoriei. În plus, dacă o persoană este de
acord să se căsătorească din cauza amenințărilor sau a intimidării, consimțământul său aparent
poate fi, de asemenea, invalid, iar căsătoria poate fi nulă.
1. Capacitatea de a se căsători
Pentru a avea dreptul legal de a vă căsători, amândoi trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe în momentul în care are loc căsătoria. Ambele părți trebuie1:
 Să aibă peste 18 ani.

1
Cu privire la condițiile de fond la căsătoria în Irlanda
https://www.citizensinformation.ie/en/birth_family_relationships/getting_married/legal_prerequisites_for_ma
rriage.html, accesat la data de 13.11.2021, ora 13.

13
  Să fie notificat de către Registrul de Stare Civilă cu 3 luni înainte de căsătorie (sau să
aibă un ordin de scutire din partea instanței, dacă nu este cazul) și să fi primit de la
Registru un formular de înregistrare a căsătoriei. Un cuplu al cărui parteneriat civil a
fost înregistrat în Irlanda nu trebuie să dea o notificare de 3 luni.
 Să fie necăsătorit, văduv, divorțat, fost partener civil al unui parteneriat civil care a
încetat prin deces sau dizolvare, sau să fi avut o anulare civilă a unei căsătorii sau a
unui parteneriat civil sau un divorț sau o dizolvare valabilă în străinătate. (Dacă vă
căsătoriți cu partenerul dvs. civil, nu este necesar ca parteneriatul civil să fie dizolvat
înainte de căsătorie. Acesta va fi dizolvat automat atunci când vă căsătoriți).
 Să aibă capacitatea mintală de a înțelege natura căsătoriei.
 Să nu fiți rude de sânge sau de căsătorie într-un grad care să vă interzică din punct de
vedere juridic să vă căsătoriți unul cu celălalt. În cazul în care sunteți rudă de sânge
sau prin căsătorie cu soțul propus, trebuie să contactați un avocat pentru a vă asigura
că nu vă încadrați în gradul de rudenie interzis.
În cazul în care una dintre părți nu îndeplinește nici măcar una dintre cerințele de mai sus,
orice ceremonie de căsătorie ulterioară este nulă din punct de vedere juridic.
1. Cerința de vârstă.

Dacă aveți reședința obișnuită în acest stat, vârsta minimă la care vă puteți căsători este de
18 ani. Acest lucru este valabil chiar dacă vă căsătoriți în afara Irlandei. Chiar dacă nu aveți
reședința obișnuită în stat, trebuie să aveți peste 18 ani dacă doriți să vă căsătoriți cu cineva în
Irlanda.
2. Un divorț în străinătate

Nu toate divorțurile străine sunt recunoscute de legislația irlandeză. În conformitate cu

Legea privind domiciliul și recunoașterea divorțurilor străine 1986, un divorț străin va fi
recunoscut în Irlanda numai dacă cel puțin unul dintre soți avea domiciliul în statul care a
acordat divorțul la momentul începerii procedurii. Este posibil să trebuiască să furnizați
dovezi solide că acesta a fost cazul și, prin urmare, că divorțul este valabil în temeiul
legislației irlandeze. În cazul în care divorțul intră sub incidența regulamentelor UE, este
suficient să se confirme faptul că ambele părți la divorț au fost notificate cu privire la
procedură și au avut posibilitatea de a depune mărturie în fața instanței care a pronunțat
divorțul.
În cazul în care nu se aplică regulamentele UE, anumite informații privind locul nașterii, țările
de reședință și alte fapte relevante trebuie furnizate pe baza unui chestionar furnizat de către

14
grefier. Informațiile sunt apoi transmise Oficiului General al Registrului, al cărui
consimțământ este necesar înainte ca ceremonia de căsătorie să poată avea loc.
În cazul în care Registrul general este de părere că divorțul străin este valabil, atunci noua
căsătorie poate avea loc. În caz contrar, puteți furniza informații suplimentare pentru a dovedi
validitatea sau puteți solicita o audiere în fața Circuit Court. Decizia instanței cu privire la
validitatea unui divorț străin în dreptul irlandez este definitivă și obligatorie, deși puteți face
apel la o instanță superioară. În cazul în care instanța decide că divorțul dvs. străin nu este
obligatoriu, singura dvs. opțiune, dacă doriți să vă recăsătoriți în Irlanda, ar putea fi obținerea
unui divorț în temeiul legislației irlandeze.

3. Dizolvare în străinătate
În cazul în care o dizolvare legală a unui parteneriat civil este pronunțată în afara Irlandei,
aceasta va fi recunoscută în temeiul legislației irlandeze dacă ministrul justiției și egalității a
emis un ordin de recunoaștere a clasei corespunzătoare de relații juridice în țara în care a fost
pronunțată dizolvarea.

4. Grade de relație interzise

Interdicțiile se aplică în cazul căsătoriei între anumite persoane înrudite prin sânge sau prin
căsătorie. Un cuplu care se încadrează în gradele de rudenie interzise nu se poate căsători.
Aceste interdicții se bazează pe:
Consangvinitatea - relație de sânge, inclusiv de sânge vitreg (sânge vitreg înseamnă a avea
un părinte în comun, de exemplu, un frate vitreg).
Afinitate - relație prin căsătorie.
Gradele interzise se aplică unei game largi de relații de familie și includ descendența
maritală și necăsătorită.
Un copil adoptat se încadrează în gradele interzise în raport cu familia sa naturală și cu
părinții adoptivi. Cu toate acestea, s-ar părea că un copil adoptat se poate căsători cu copilul
părinților săi adoptivi.
Vă puteți căsători cu sora sau fratele soțului sau soției decedate. Acest lucru se aplică și în
cazul în care căsătoria dumneavoastră se încheie din cauza unui divorț și nu a unui deces.
Nu există nicio restricție legală în ceea ce privește căsătoria verișorilor primari.

SPEȚĂ

15
 Reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta V.A. solicitând instanței să anuleze
căsătoria încheiată între părți la data de 29 decembrie 1990.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că încă de la începutul căsătoriei, pârâta s-a
manifestat ciudat, dar a apreciat că acest fapt este datorat împrejurării că aceasta este foarte
tânără; după aproximativ un an, pârâta nu a mai putut ascunde boala de care suferea și a
început să aibă ieșiri necontrolate și nemotivate, incoerentă în gândire și se manifesta violent;
ca înaintea formulării acțiunii, cu o săptămână, a aflat de la niște colegi că pârâta a avut un
comportament mai aparte încă din timpul liceului, ceea ce denota că era bolnavă, împrejurare
pe care a ascuns-o la încheierea căsătoriei.
Reclamantul a precizat că în anul 1995, a formulat o acțiune de divorț care a fost admisă și
s-a desfăcut căsătoria din vina ambilor soți, prin sentința civilă nr.6254/1995 a Judecătoriei
Drobeta Turnu-Severin.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 70 din 10 mai 2001, a respins actiunea.
Apelul formulat de către reclamant a fost respins prin decizia nr. 213 din 13 decembrie 2001 a
Curtii de Apel Craiova, secția civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul susținând că instanța a interpretat
greșit actul dedus judecății, în sensul că a reținut că, în timpul căsătoriei, el ar fi constatat că
pârâta era bolnavă; or, ceea ce trebuia de analizat, era dacă pârâta era bolnavă înainte de
încheierea căsătoriei și a ascuns acest fapt. Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1169 C.civ., reclamantului îi revine obligația să facă
dovada acțiunii sale; or, în cazul din speță, reclamantul nu a facut nici o dovadă că pârâta era
bolnavă înainte de încheierea căsătoriei, nici că a ascuns acest lucru, în ipoteza că ar fi fost
bolnava și nici că el ar fi aflat de această împrejurare cu numai 7 zile înainte de înregistrarea
prezentei acțiuni.
Dimpotrivă, din hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul, rezultă că motivul destrămării
relațiilor de familie a fost determinat de boala de care suferea pârâta, ale cărei simptome au
devenit tot mai frecvente în ultimii doi ani.
În actul nou depus de către pârâtă, respectiv un certificat medical, se arată ca boala a
debutat în anul 1992, în timpul căsătoriei, diagnosticul fiind de tulburare schizo-afectivă.

Aceeași împrejurare, respectiv că boala s-a declanșat în timpul căsătoriei, este atestată
implicit prin sentința civilă 9500 din 19 noiembrie 1998 a Judecătoriei Drobeta Turnu-
16
Severin, prin care reclamantul, din această cauza, a fost obligat la plata unei pensii de
întreținere pentru pârâtă, pentru acest motiv.
În atare situație, rezultă că pârâta s-a îmbolnăvit în timpul căsătoriei, iar reclamantul a
cunoscut acest fapt.
În consecință, motivul de anulare a căsătoriei, urmare a dolului prin reticență nu a fost
dovedit și în mod temeinic acțiunea a fost respinsă de către instanță.
Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Art.10 din Codul Familiei impune soţilor ca la căsătorie, să-şi comunice unul altuia starea
sănătăţii. Căsătoria este un act, ce se bazează în primul rând pe încredere, care se câştigă
printr-o sinceritate fără rezerve a fiecărui soţ, unul faţă de celălalt.
Statul acordă cea mai mare atenţie căsătoriei, care, pentru viabilitatea ei, trebuie să se
întemeieze pe afecţiune, cinste şi totală sinceritate a viitorilor soţi.
În numele unei asemenea concepţii, Codul Familiei, prevede că o căsătorie poate fi anulată
la cererea soţului, al cărui consimţământ a fost viciat cu privire la identitatea fizică a celuilalt
soţ, prin viclenie sau violenţă.
Viclenia sau dolul, cum mai este denumită, este o eronare provocată, şi în cazul speței date
ea nu a fost provocată prin reticenţă, prin tăcerea soţiei bolnave, întrucât boala pârâtei a
debutat în timpul căsătoriei. În cazul acestei spețe, tăcerea soţiei nu constituie un „mijloc
viclean”, întrucât soțul cunoștea boala de care suferea ea.
Potrivit art.960 din Codul Familiei „dolul este o cauză de nulitate a convenţiei” când
mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi sunt atât de evidente, că fără aceste
maşinaţiuni, cealaltă parte n-ar fi contractat, însă în speța dată nu avem dol provocat prin
reticență din partea soției, fapt pentru care consider motivată în mod temeinic respingerea
acțiunii.

CONCLUZII

17
 Familia, în special în prezent, constituie o temă de analiză şi controversă în universul
diferitelor discipline ştiințifice, curm ar fi sociologia, psihologia, medicina, istoria, și nu în
ultimul rând ştiințele juridice. Căsătoria este principalul fundament al familiei.

Pretenția și încercarea de a defini în mod cuprinzător familia, ar fi un demers prea temerar,

având în vedere compiexitatea acestei forme de comunitate umană, de multitudinea și
varietatea raporturilor care se stabilesc în cadrul acesteia, precum și între membrii familiei și
societate.

Cu toate acestea, doctrina juridică a reuşit să ofere o definiție acceptabilă a familiei.

Aceasta este o realitate biologică, fiind generată de căsătoria între un bărbat şi o femeie, o
realitate socială, compusă din soți, copii lor și alte persoane expres prevăzute de lege şi o
realitate juridică deoarece raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre membri familiei
sunt recunoscute juridic și reglementate, potrivit principiului solidarității.

În concluzie, sfera noțiunii de căsătorie în dreptul internațional privat este mult mai largă.
Așadar autoritățile românești au libertatea de a recunoaște sau nu drept căsătorii, legăturile
interumane, născute în străinătate, care nu prezintă trăsăturile fundamentale ale căsătoriei
consacrate de dreptul familiei românesc.
Din dispozițiile art. 2586 alin. (1) din Codul civil rezultă că pentru a încheia valid căsătoria
este necesar să fie îndeplinite condițiile de fond stabilite de legea națională a fiecăruia dintre
viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei.

Din dispozițiile articolului 2586 C. civ. român rezultă că viitorii soți străini cu aceeași
cetățenie sau cu cetățenii diferite străine pot încheia valid pe teritoriul României căsătoria
dacă îndeplinesc condițiile de fond stabilite de legea națională a fiecăruia.

BIBLIOGRAFIE

18
  Cursuri

1. A. Corhan, Dreptul familiei, Teorie si practica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
2. C. Jugastru, Încheierea căsătoriei în dreptul internațional privat. Evoluții și tendințe, în
RRDP nr. 5/2015.
3. I. Apetrei, R.-O. Andone, Dreptul familiei. Suport de curs, Casa de Editură Venus, Iași,
2005.
4. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a 7-a, Ed. All Beck, București,
2002.
5. N.C. Aniței, Convenția matrimonială conform noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București,
2012.
6. Nadia-Cerasela Aniței, ,,Dreptul familiei”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012.
7. Ștefan Cocoș, Dreptul Familiei, Ediția III-a, Editura Pro Universitaria, 2004.

8. T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2005, p. 47.

 Legislație

1. Constituția României, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991,
republicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003.
2. Codul familiei, adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, modificat şi completat prin
Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 şi republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956.

 Pagini web
1. https://www.citizensinformation.ie/en/birth_family_relationships/getting_married/legal_prereq
uisites_for_marriage.html , accesat la data de 13.11.2021, ora 13.

19