CURS 1

CĂSĂTORIA

. Dreptul familiei Definiţia şi obiectul dreptului familiei

1.Definiţia dreptului familiei

În literatura de specialitate dreptul familiei este definit ca totalitatea normelor
juridice care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din
căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu
raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei.

2. Obiectul dreptului familiei

Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează
raporturile de familie. Acestea sunt:

a. Raporturile de căsătorie
Prin art. 48 pct.1 din Constituţia României se consacră principiul conform căruia
familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. Pentru consolidarea
căsătoriei normele dreptului familiei reglementează atât probleme legate de
încheierea căsătoriei, desfiinţarea şi desfacerea acesteia, cât şi raporturile personale
şi patrimoniale dintre soţi.

b. Raporturile care rezultă din rudenie

Prin rudenie se înţelege legătura firească dintre mai multe persoane care coboară
unele din altele (exemplu: tată, fiu, nepot) sau care, fără a coborî unele din altele,
au un ascendent comun.

c. Raporturile care rezultă din adopţie

Adopţia este actul juridic în temeiul căruia se stabilesc raporturi de rudenie între
adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator, ori adoptator şi rudele
acestuia, pe de altă parte, asemănătoare celor care există în cazul adopţiei fireşti.
d. Unele raporturi care sunt asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de
familie. Există unele relaţii care sunt asimilate de lege raporturilor de familie
astfel: relaţii care rezultă din luarea spre creştere şi educare a unui copil.

Reglementarea principiilor generale ale dreptului familiei

 Dispoziţiile Cod civil şi ale altor acte normative reglementează următoarele
principii referitoare la relaţiile de familie:
a) principiul căsătoriei liber consimţite între soţi;
b) principiul ocrotirii căsătoriei şi a familiei;
c) principiul ocrotirii intereselor mamei şi ale copilului;
d) principiul respectării şi promovării cu prioritate a interesului superior al
copilului;
e) principiul protecţiei copiilor şi a tinerilor;
f) principiul egalităţii în drepturi a copiilor;
g) principiul exercitării drepturilor şi al îndeplinirii obligaţiilor părinteşti faţă de
copiii lor;
h) principiul egalităţii în drepturi a soţilor;
i) principiul acordării sprijinului moral şi material reciproc între membrii familiei;
j) principiul monogamiei.

Logodna şi instituţia căsătoriei

Noţiuni introductive despre logodnă

Logodna, reprezentând o etapă de tranziție de la starea de celibat la căsătorie, se

regăsește încă din cele mai vechi timpuri, chiar în Vechiul Testament, fiind
desemnată prin termenul „aras”, cu semnificația în ebraică „legământ de
căsătorie” sau „angajament de căsătorie”.

Nereglementată în Codul familiei anterior, logodna a existat în dreptul

românesc anterior reglementării recent abrogate, reprezentând promisiunea
reciprocă a două persoane de a se căsători, făcută de regulă într-un cadru
festiv.

Majoritatea specialiștilor sunt de părere că logodna nu poate fi calificată drept

un antecontract, pentru că nu este de conceput existența unei obligații de a
încheia o căsătorie. Astfel spus, libertatea de a se căsători, prin componenta ei,
face imposibilă existența unei asemenea obligații juridice.
În sistemul popular, logodna avea loc de obicei cu ocazia pețitului, când se dădea
acord asupra viitoarei căsătorii și se schimbau daruri între tineri și părinții lor, de
obicei făcându-se și un ospăț.

Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”, capitolul al XVIII-lea, „Despre

obiceiurile de la logodnă și de la nunți”, a prezentat detaliat modul cum se realiza
logodna. „După ce am arătat sufletul și năravurile moldovenilor, cititorul poftitor
să știe nu va fi cu siguranță nemulțumit, dacă îi vom arăta pe scurt și obiceiurile de
care țin aceștia seamă la logodne și la nunți. Moldovenii își însoară copiii la vârsta
la care trebuie să se facă, după legile bisericești, cununia.

Însă se socotește că e rușine dacă o fecioară cere pe un bărbat; iar obiceiul țării a
statornicit că flăcăii trebuie să-și aleagă ei înșiși neveste și nu să-și aleagă părinții
fetei ginerele. Drept aceea, dacă unui flăcău îi place o fată, atunci el trimite la
părinții ei oameni pe care ei îi numesc, cu o rostire latinească stricată, pețitori,
adică petitores.

Aceștia iscodesc mai întâi pe departe gândurile bătrânilor, ca să nu pățească

rușinea să nu vrea părinții fetei. Dacă bagă de seamă însă că aceștia vor s-o dea
atunci se duc cu toate rudeniile mirelui în casa fetei. Cel mai de frunte dintre
pețitori, numit staroste, începe să rostească vorbele pe care vrem să le dăm aici,
fiindcă În regiunile cu puternice tradiții patriarhale în ceea ce privește logodna,
hotărârile le luau părinții, fără a-i întreba pe tineri, câteodată chiar înainte de
nașterea copiilor.

Cu timpul, înțelegerea se făcea cu acordul tinerilor, în unele regiuni ale țării

se obișnuia, cu ocazia logodnei, să se dea o sumă de bani, „căpara”, considerată ca
o „arvună” ce trebuia restituită odată cu desfacerea logodnei [5]. Instituția logodnei,
precum și celelalte norme și instituții care reglementează din punct de vedere
juridic „viața familială”[6] sunt deja obiectul practicienilor și doctrinei de
specialitate.

În Codul Calimah normele juridice privind logodna sunt incluse în parag. 64

-70 din Capitolul al II lea „Pentru dritul căsătoriei” al Părţii I intitulat „Pentru
dritul persoanelor”.
Legiuirea Caragea în Partea a III-a, Capitolul XV reglementează logodna.
Codul civil Al. I. Cuza (1865) nu a mai reglementat această instituţie întrucât
legiuirile româneşti din secolul XVII până în secolul al XIX-lea i-au ataşat acesteia
o coloratură religioasă. În Codul familiei intrat în vigoare în anul 1954 (de
inspiraţie sovietică) instituţia logodnei nu era reglementată.
 Literatura de specialitate defineşte logodna ca fiind promisiunea reciprocă a
două persoane de sex diferit de a încheia căsătoria în viitor. Articolul 266 alin. (1)
C. civ. prevede că logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
Potrivit art. 266 alin. (2), pentru ca logodna să poată fi încheiată, trebuie să
îndeplinească aceleaşi condiţii de fond ca şi pentru încheierea căsătoriei, cu
excepţia avizului medical şi a autorizării organului administrativ competent. Deci,
pentru încheierea logodnei, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii de
fond: vârsta matrimonială, consimţământul viitorilor soţi şi diferenţierea de sex.

Logodna, potrivit reglementărilor Codului civil, poate fi caracterizată prin

următoarele:

- Logodna este o uniune între două persoane de sex opus (între un bărbat și o
femeie). Uniunea se realizează în vederea realizării unui scop comun:
încheierea căsătoriei.
- Logodna este monogamă – fiind o stare juridică premergătoare căsătoriei,
logodna împrumută acest caracter al căsătoriei –, niciunul dintre cei logodiți
neputându-și avansa promisiunea reciprocă de a încheia o căsătorie cu un
altul (alta) cât timp nu au rupt logodna la care sunt ținuți.
- Logodna este liber consimțită – dispozițiile privind condițiile de fond pentru
încheierea căsătoriei, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței
de tutelă, fiind aplicabile logodnei [art. 266 alin. (2)] –, viitorii logodnici pot
să hotărască singuri dacă se logodesc sau nu, fără vreun amestec al altor
persoane.
- Logodna este consensuală – nu este necesară intervenția vreunei autorități
pentru constatarea încheierii logodnei, părțile având libertatea deplină de a
alege modalitatea concretă de exprimare a consimțământului [art. 266 alin.
(3)]. Cu toate că, spre deosebire de căsătorie, unde însăși legea fundamentală
prevede posibilitatea celebrării religioase, însă numai după încheierea
căsătoriei civile [Constituția României, art.48 alin. (2)], logodna nu prevede
o asemenea reglementare –, în mod tradițional logodna poate fi celebrată și
religios.
- Logodna se încheie până la căsătorie – actuala reglementare nu stabilește
niciun termen pentru încheierea logodnei –, părțile pot să convină asupra
datei încheierii căsătoriei (în condițiile legii), după cum au libertatea să nu
stabilească nimic în acest sens. Starea juridică a logodnei nu poate depăși
momentul încheierii căsătoriei.
- Logodna se întemeiază pe egalitatea în drepturi și obligații a persoanelor
logodite – potrivit Constituției României, art. 16 alin. (1), „cetățenii sunt
 egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări”. Astfel se statuează egalitatea dintre bărbat și femeie în toate
domeniile vieții sociale[10].
- Logodna se încheie în scopul căsătoriei, logodna fiind doar promisiunea
reciprocă de a încheia căsătoria, constituie doar premisa nașterii unei familii.

Condițiile de fond necesare pentru încheierea logodnei sunt aceleași cu cele

necesare în cazul căsătoriei, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței
de tutelă.

Condițiile de fond pozitive (cerințele de fond) ale logodnei: potrivit celor cuprinse
în art. 266 alin. (2), (3) și (5) C. civ., logodna este supusă condițiilor de fond cerute
pentru căsătorie – cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă.-
consimțământul personal și liber a două persoane de sex biologic diferit și
consimțământul la logodnă să aibă în vedere vârsta minimă de 18 ani.

Consimțământul personal și liber a două persoane de sex biologic diferit reprezintă

manifestarea de voință a celor două persoane în vederea încheierii logodnei. Acest
acord de voință nu se confundă cu simpla cerere în căsătorie, după cum este diferit
de consimțământul la căsătorie.

Noţiuni generale despre căsătorie

Codul civil reglementează în art. 259 instituţia căsătoriei: „(1) Căsătoria este
uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii. (2)
Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3)
Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei
civile. (4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc
prin prezentul cod. (5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea
judecătorească a morţii unuia dintre soţi. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin
divorţ, în condiţiile legii”.
Potrivit alin. (1) al art. 259 noul C. civ., căsătoria este consimţită între un bărbat şi
o femeie, încheiată în condiţiile legii. Termenul de „uniune” din cuprinsul
definiţiei sugerează dubla accepţiune legală a „căsătoriei”, de act juridic şi de statut
juridic. Se observă că şi noua reglementare respinge ideea unei căsătorii între
persoane de acelaşi sex.
Scopul căsătoriei, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, este de a „întemeia o
familie”. Perspectiva legiuitorului asupra căsătoriei rămâne fidelă tradiţiei creştine
şi concepţiei ce a stat la baza Codului civil Napoleon, deşi, în contextul secolului al
XXI-lea, căsătoria poate reprezenta şi un mijloc de a uni destinele a doi oameni,
fără ca aceştia să dea naştere în mod necesar unor urmaşi.

Dispoziţiile menţionate mai sus sunt în acord cu dispoziţiile art. 48 alin. (2) din
Constituţia României.

2. Natura juridică a căsătoriei

În doctrină s-au exprimat numeroase opinii cu privire la natura juridică a căsătoriei
care pot fi grupate în trei teorii:
a. teoria contractuală, potrivit căreia căsătoria este considerată un contract;
b. teoria instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată o instituţie juridică;
c. teoria contractual-instituţională, potrivit căreia căsătoria este considerată atât un
contract cât şi o instituţie juridică.

3. Caracterele juridice ale căsătoriei

Din definiţia căsătoriei rezultă că aceasta are următoarele caractere juridice:
1. căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie;
2. căsătoria este liber consimţită ;
3. căsătoria este momogamă;
4. căsătoria se încheie în formele cerute de lege;
5. căsătoria are un caracter civil;
6. căsătoria se încheie pe viaţă;
7. căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi între bărbat şi femeie;
8. căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii .

Încheierea căsătoriei.
Încheierea unei căsătorii valabile presupune existenţa a trei condiţii:
1. condiţii de fond;
2. lipsa impedimentelor;
3. condiţii de formă.

Bibliografie
1. Ioan Dorel Romosan , Dreptul Familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2014
2. Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2018
3. Mariana Ciocoiu, Reglementarea logodnei in dreptul român, Revista Universul Juridic,
Revistă lunară de doctrină și jurisprudență, ISSN 2393-3445