Obiectul dreptului familiei

Având ca reper definiţia dată dreptului familiei, vom spune că obiectul de reglementare al
normelor de dreptul familiei îl constituie raporturile de familie, adică : - raporturile de căsătorie;
- raporturile de rudenie firească; - raporturile de rudenie adoptivă; - raporturile asimilate, sub
unele aspecte, relaţiilor de familie; efectele juridice recunoscute de legiuitor relaţiilor incluse în
mod excepţional în categoria celor de familie gravitează în jurul obligaţiei de întreţinere între
anumite categorii de persoane. Izvorul organic al dreptului familiei este Codul familiei,
dispoziţiile sale fiind întregite, în special, de cele cuprinse în Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice şi la persoanele juridice, Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei, Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Legea nr. 272/2004
privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic
al adopţiei şi, fără îndoială, de prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură-civilă.
Principiile generale ale dreptului familiei Vom reţine cu valoare de reguli fundamentale de
organizare a materiei, următoarele : Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, ale intereselor
mamei şi copilului (art. 1 alin.1 şi 2 Cod. fam., de fapt însăşi existenţa unui Cod anume consacrat
relaţiilor de familie se constituie într-un argument formal). Principiul căsătoriei liber consimţite
între soţi (art. 44 pct. 1 din Constituţie, art. 1 alin. 3 Cod. fam). Stricto sensu, acest principiu cu
valoare constituţională înseamnă că voinţa concordantă a viitorilor soţi este singurul factor
subiectiv relevant (şi indispensabil) la încheierea căsătoriei. Acordul sau opoziţia părinţilor sau
ale altor persoane, deşi cu posibile rezonanţe morale, nu au conotaţii juridice. Principiul egalităţii
în drepturi şi îndatoriri a soţilor (art.44 alin. 1 din Constituţie, art. 1 alin. 4 Cod.fam). Principiul
sprijinului moral şi material reciproc între membrii familiei (art. 2 Cod.fam) Principiul
monogamiei (art. 5 Cod.fam.) În deplin acord cu tradiţiile culturale ale societăţii noastre,
legislaţia familiei nu permite căsătoria decât între persoane care, în momentul încheierii
căsătoriei, nu au statutul de persoane căsătorite.

Noţiunea, definiţia şi caracterele juridice ale căsătoriei

Din punctul de vedere al dreptului civil, instituţia căsătoriei are o importanţă covârşitoare. Starea

de căsătorie dobândită prin încheierea căsătoriei cu întreg cortegiul de drepturi şi obligaţii,

completând

gama atributelor de identificare a persoanei fizice, însoţeşte şi adesea întregeşte implicarea

subiectului

de drept în raporturi juridice civile.

Privită ca act juridic constitutiv al familiei, căsătoria se distinge prin următoarele caractere:

● Caracterul laic (civil) al căsătoriei.

1

Încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa

exclusivă a autorităţii de stat. Art. 3 Cod.fam. este categoric şi explicit : „numai căsătoria
încheiată în

faţa ofiţerului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute în prezentul
cod”2

. La

fel şi art. 18 Cod.fam., în sensul căruia „căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de
căsătorie,

eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

● Caracterul solemn al căsătoriei. Valabilitatea actului juridic al căsătoriei este condiţionată (şi)

de respectarea unor cerinţe de formă. Simplul acord de voinţe al viitorilor soţi nu este deajuns;

consimţământul la căsătorie se cere a fi exprimat în faţa ofiţerului de stare civilă, personal şi în

mod

public, în prezenţa a doi martori (art.16 Cod.fam.).

● Caracterul bilateral. Căsătoria ia naştere prin concursul a două voinţe concordante. Condiţie

de fond în materie de acte juridice în general, consimţământul liber exprimat al viitorilor soţi este
de

însăşi esenţa căsătoriei.

● Cauza actului juridic al căsătoriei, adică scopul urmărit de părţi, este întemeierea unei familii

(art.1 alin. 3 Cod.fam.), distinctă de familiile de provenienţă ale soţilor. Căsătoria încheiată de
unul sau

amândoi soţii din alte considerente decât acela al întemeierii unei familii, doar ca mijloc de
obţinere a

unor privilegii decurgând din statutul de persoană căsătorită, poate fi desfiinţată.