Curs 1

Dreptul familiei . Noțiuni generale.

Principii și funcții

În teoria generală a dreptului, unanim este acceptat că gruparea normelor

juridice în ramuri de drept este determinată de existența unui obiect distinct al normării,
a unor metode specifice de reglementare și a unor izvoare particulare. Faptul că, în
prezent, raporturile de familie sunt reglementate, în principal, de Codul civil nu
subminează existența de sine stătătoare a ramurii de drept ,,Dreptul familiei”. Dreptul
familiei are un obiect și metode de reglementare specifice, distincte de cele ale altor
ramuri de drept.
În ceea ce privește izvoarele, facem precizarea că, anterior adoptǎrii Codului
familiei, raporturile de familie au fost reglementate de Codul civil român din anul 1864
(art.127-433,art. 1223-1293), fără ca această împrejurare să pună în discuție existența
autonomă a acestei ramuri de drept.
Dreptului familiei este constituit din următoarele categorii de raporturi sociale:
- de căsătorie, prevăzute, în principal, de art. 48 din Constituție, art. 266-404 C. civ. și,
pentru căsătoriile cu element de extraneitate, de art.2585-2602 C.civ.;
- de rudenie, normate, în principal, de art. 405-482 C.civ. În cazul raporturilor cu
elemente de extraneitate, regulile după care este identificată legea aplicabilă rudeniei
sunt prevǎzute de art. 2603-2610 C.civ.;
- de autoritate părintească, prevăzute de art. 483-512 C. civ. și Legea nr. 272/2004.În
cazul ocrotirii părintesti cu element de extraneitate, normele după care este identificată
legea aplicabilǎ sunt prevǎzute de art. 2611 C. civ.;
- alte raporturi asimilate celor de familie, cum ar fi, spre exemplu: obligația de întreținere
513-534 C.civ.); obligatia de intretinere intre fostii soti (art.389 C.civ.),tutela minorului
art.110-163 C.civ.,respectiv art. 44 alin.(2)si art.45 din Legea nr.272/2004] etc.

1.Definiția dreptului familiei

Dreptul familiei este acea ramurǎ a sistemului de drept, alcatuita din totalitatea
normelor si institutilor juridice care reglementeaza raporturi nepatrimoniale si
patrimoniale de cǎsatorie, rudenie si alte raporturi asimilate acestora, a caror respectare
este asigurati, la nevoie, prin forta coercitivă a statului.

2.Principiile generale ale dreptului familiei

1. Principiul monogamiei
Acest principiu constă în posibilitatea de a încheia căsătoria numai de către persoane
necăsătorite. În acest sens, potrivit art.273 C. civ.,,este interzisǎ încheierea unei noi
căsătorii de către persoana care este căsătorită”.
Principiul monogamiei are multiple rațiuni, dintre care, cele mai importante sunt legate
de tradiția creștină a familiei române, dar și de importante comandamente de ordin
social, moral şi juridic.
Pentru conservarea acestui principiu, bigamia este incriminată infracțiune. Potrivit art.
376 alin. (1) C. pen., ,încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este deja
căsătorită se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda”.
Principiul monogamiei este apărat și prin norme de dreptul familiei. În temeiul art. 293
alin. (1) coroborat cu art. 273 C. civ., căsătoria încheiată de către un bărbat căsătorit
sau de o femeie căsătorită este nulă absolut.
Opusă monogamiei este poligamia și poliandria.
Poligamia, practicată în unele comunități obscure, constă în posibilitatea bărbatului de a
se căsători cu mai multe femei. Spre exemplu, în dreptul camerunez, bărbații influenți
pot avea concomitent mai multe soții. De asemenea, bărbații musulmani pot avea
concomitent patru soții, sub condiția ca acestea să nu fie rude între ele sau de religie
musulmană.
O formă clasică de poligamie este haremul.
În schimb, poliandria constă în posibilitatea femeii de a fi căsătorită concomitent cu mai
mulți bărbați. Spre exemplu, în cadrul tribului de indieni Toda, o femeie se poate
căsători cu un bărbat și cu toți frații acestuia. Poliandria se mai întâlnește și la unele
triburi tibetane.
După unele statistici, din cele 554 de societăți umane existente în lume, doar 155
propovăduiesc monogamia, ceea ce înseamnă aproximativ 35%.
Alături de aspectele sociale și etice negative, poligamia și poliandria pun în discuție și
importante aspecte juridice, cum ar fi, spre exemplu, principiul egalității soților și cel al
creșterii copiilor într-un mediu familial corespunzător realizării optime a drepturilor recu-
noscute acestora.

2. Principiul încheierii căsătoriei prin consimțământul viitorilor soți

Rațiunea acestui principiu derivă din împrejurarea că, în fond, căsătoria este actul
juridic al viitorilor soți, prin care aceștia, exercitându-și dreptul fundamental de a se
căsători,

Pentru a da cficientã acestui principiu,Codul civil interzice, prin art,276,sǎ se

casatorească alienatul mintal si debilul mintal. De asemenca, potrivit ant,298 C.civ,,
casatoria poate fi anulată la cererea sotului al carui consimtămant a fost viciat prin
eroare, dol sau prin violența si, in temeiul art. 299 C. civ,, este lovita de nulitate relativa
castoria incheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ. Si alte prevederi ale
Codului civil sunt de naturǎ să asigure caracterul liber și deplin al consimțământuluí.
Spre exemplu,vârsta matrimonială a soților, prevăzută de art. 272, are, printre altele, si
rolul de a oferi garantii in legătură cu cxprimarea unui consimțământ valabil de către
viitorii soți.

3. Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei

Art. 258 C. civ. prevede expressis verbis că ,,familia are drept la ocrotire din
partea societății și a statului” [alin. (2)], iar,,statul este obligat să sprijine, prin măsurí
economice si sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea
familiei"[alin.(3)].
Principiul se degajă și din prevederile art. 48-49 din Constituție.