Sunteți pe pagina 1din 2

Modalităţi de determinare a cuantumului impozitelor.

 Determinarea cuantumului impozitului


se efectuează prin două metode: metoda de repartiţie şi metoda de cotitare .

Metoda de repartiţie, care s-a practicat până în primele stadii de dezvoltare a capitalismului,


constă în faptul că autoritatea fiscală, în funcţie de necesităţile  de resurse publice,  stabilea 
suma globală a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg teritoriul ţării. Această sumă era
repartizată  ulterior  pe   unităţi   administrative-teritoriale,   care   se împărţea   mai   departe   pe 
contribuabili.   Acest  mod   de   stabilire   a cuantumului impozitului nu are la baza sa careva
justificare economică şi urmare nu este potrivit principiului echităţii fiscale.

Metoda de cotitare, folosită pe larg în practica contemporană, constă în calcularea mărimii


impozitului prin aplicarea cotelor asupra obiectului impozitului, determinat pentru fiecare
plătitor în parte

Cuantumul impozitului, în acest caz, depinde de mărimea obiectului impozabil şi ţine cont de
situaţia personală a plătitorului impozitului.

Vom menţiona că, conform metodelor de determinare a cuantumului, impozitele se împart în


impozite de repartiţie  şi impozite de cotitare.

Procedee de percepere a impozitelor.  După stabilirea mărimii impozitului, organele fiscale sunt
obligate să aducă la cunoştinţă contribuabililor cuantumul impozitului datorat şi termenele de
plată a acestuia. Următorul act este perceperea impozitelor, care este una din principalele acţiuni
ale procesului de impozitare.

Metodele de percepere a impozitelor au evoluat de asemenea de-a lungul timpului reprezentând:


colectarea impozitelor datorate de către unul din contribuabilii fiecărei localităţi; încasarea
impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendaşilor); perceperea impozitelor de către
aparatul specializat (fiscal) al statului.

Colectarea  impozitelor  datorate  de  către  unul din  contribuabilii fiecărei localităţi este
proprie perioadei timpurii de existenţă a statului şi se reduce la colectarea impozitelor de unul
din diriguitorii comunităţii, care ulterior transmitea bunurile şi valorile colectate unei
subdiviziuni a autorităţii fiscale. Această metodă s-a menţinut şi mai târziu, însă aplicarea ei era
mai îngustă, cu precădere în regiunile îndepărtate, izolate, greu accesibile, unde detaşamentele
fiscului ajungeau foarte rar.

Încasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendaşilor) consta în faptul că


autoritatea fiscală, contra unei părţi din suma colectată, ceda dreptul de colectare a impozitelor
unor cetăţeni Deoarece profiturile acestora depindeau de încasările fiscale, este evidenta dorinţa
lor de a exagera povara fiscală, şi aşa injustă din cauza metodei oi arbitrare de impozitare.
Desigur, în condiţiile lipsei unei evidenţe certe şi exacte, erau frecvente falsificările şi
delapidările, fapt ce conducea la o eficienţă joasă a impozitelor.
Perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului înseamnă în esenţă că
funcţia de colectare a impozitelor este exercitată de un organ legal cu funcţii în finanţe al
administraţiei publice.

Încasarea impozitelor printr-un organ specializat al statului a început să fie aplicată pe larg în
perioada capitalismului premonopolist, iar în prezent a devenit metoda dominantă de percepere a
impozitelor şi taxelor.

Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizează prin mai multe forme: direct de la


plătitori; prin stopaj la sursă; prin aplicarea de timbre fiscale.

În cazul încasării impozitelor direct de la plătitori, sunt posibile doua variante:

1. a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale


pentru a achita impozitul  datorat statului;
2. b) organul fiscal are obligaţiunea de a se deplasa la domiciliul
plătitorului pentru a-i solicita să achite impozitul

Vom menţiona că, potrivit modului de încasare de la plătitor impozitele se împart în impozite
portabile şi impozite cerabile.

În cazul încasării impozitelor prin stopaj la sursă, impozitul se reţine şi se varsă la buget de


către o terţă persoană. De exemplu, patronii sunt obligaţi să reţină impozitul pe salariu datorat de
angajaţi şi să-1 verse la buget. La fel procedează băncile la plata dobânzilor titularilor de
depozite de bani în cont şi societăţile comerciale la plata dividendelor deţinătorilor de hârtii de
valoare etc.

Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosită cel mai frecvent în cazul taxei
de stat, constă în procurarea timbrului respectiv şi prezentarea lui organului care documentează
sau întreprinde acţiunea solicitată. în prezent, aria aplicării acestui mod de colectare a
impozitelor se extinde, cuprinzând şi alte impozite, cum ar fi accizele etc.

Procedeele moderne de aşezare şi percepere a impozitelor trebuie sa fie bine organizate,


computerizate, automatizate pentru a crea comoditate contribuabililor şi a asigura oportunitatea
şi plenitudinea vărsămintelor la buget.

S-ar putea să vă placă și