Asezarea si perceperea impozitelor

Cuprins

1.Introducere……………………………………………………1

1.Ce este impozitul?......................................................................2

-Principalele elemente ale impozitelor…………………………..2

-Tipuri de impozite………………………………………………2

-Principiile fundamentale ale impozitului……………………….3

2.Stabilirea marimii obiectului…………………………………...3

3. Stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil…5

4.Perceperea impozitelor………………………………………….6

5.Bibliografie………………………………………………………7

Introducere

Impozitarea si perceperea câștigurilor companiilor reprezintă o componentă deosebit de

importantă a oricărui sistem fiscal. În perioada 2015-2018 în România au avut loc modificări
legislative ample în ceea ce privește modalitatea de impozitare a câștigurilor firmelor care s-au
concretizat în orientarea acesteia într-o mult mai mare măsură către impozitarea veniturilor în loc
de cea a profiturilor, cotele aplicate fiind reconsiderate și depinzând acum de numărul de
angajați, și prin înlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific pentru anumite categorii
de activități.

Această regândire a sistemului de impozitare a câștigurilor companiilor s-a realizat prin

extinderea masivă a firmelor din categoria microîntreprinderilor, plafonul de venituri anuale până
la care o companie este inclusă în această categorie fiind majorat de peste 15 ori în perioada
2015-2018. Elaborat din perspectiva procesului de relaxare fiscală asociat propunerii de
modificare a Codului Fiscal din anul 2015, acest nou regim de impozitare are implicații profunde
asupra ratei impozitării câștigurilor companiilor, veniturilor bugetare și în ultimă instanță asupra
procesului de creare de valoare adăugată în aceste întreprinderi.
 Ce este impozitul?

Impozitul este un tribut sau o taxă pe care oamenii sunt obligați să o plătească unei organizații
(guvern, rege etc.) fără a exista o contraprestație directă. Aceasta, fără ca un beneficiu direct să
fie livrat sau asigurat pentru plata acestuia.

Principalele elemente ale impozitelor

 Eveniment impozabil: Situația sau activitatea care motivează obligația fiscal.

 Subiect pasiv:  Persoana sau organizația care se confruntă cu obligația.
 Baza de impozitare:  Suma pe care se aplică impozitul.
 Tipul impozitului: Este proporția care se aplică bazei de impozitare pentru a calcula suma
de plătit.
 Cota de impozitare:Este suma care trebuie platita.

Tipuri de impozite

1. Impozite conform bazei

 Impozite directe:  Acestea sunt cele care impozitează direct persoanele sau
companiile. De exemplu, impozitul pe venit, profiturile sau parteneriatele,
moștenirile și donațiile și impozitul pe avere.

 Impozite indirecte: Sunt cele care se aplică bunurilor și serviciilor și, prin

urmare, afectează oamenii „indirect”, cea mai cunoscută fiind taxa pe valoarea
adăugată.
 2. Impozite in functie de relatia de baza
 Progresiv: Cu cât baza este mai mare, cu atât este mai mare taxa
aplicabilă. Astfel, de exemplu, cu cât veniturile unei familii sunt mai mari,
cu atât este mai mare suma care trebuie plătită.
 Proportional: Toți contribuabilii plătesc aceeași proporție din baza lor. De
exemplu, se aplică o taxă de 10%, indiferent de valoarea profiturilor
companiei.
 Regresivi: Contribuabilii cu o bază mai mică ajung să plătească o sumă
mai mare. De exemplu, atunci când cei mai săraci oameni ajung să
plătească mai multe impozite decât cei mai bogați.

Principiile fundamentale ale impozitului

În general, guvernele vor ca impozitele să fie aplicate în cel mai corect mod posibil. Pentru a
realiza acest lucru, se aplică două principii fundamentale: echitatea orizontală și echitatea
verticală. Prima susține că contribuabilii care au aceleași caracteristici ar trebui tratați în același
mod. Al doilea principiu indică faptul că persoanele aflate în circumstanțe diferite ar trebui
tratate diferit, urmând unele criterii de justiție.

Asezarea si perceperea impozitelor

Asezarea impozitului consta în efectuarea unui ansamblu de operatiuni succesive privind:

- stabilirea marimii obiectului impozabil;

- determinarea cuantumului impunerii;

- perceperea si încasarea impozitului.

1.Stabilirea marimii obiectului

Operatiunea de stabilire a marimii obiectului impozabil presupune constatarea si evaluarea

materiei impozabile. În vederea impunerii veniturilor si averilor este necesar ca organele fiscale
sa constate existenta lor faptica, dupa care se trece la evaluarea propriu-zisa a acestora. Evaluarea
materiei impozabile consta în determinarea marimi acesteia.

Operatia respectiva se poate efectua prin doua metode, si anume:

a) metoda evaluarii indirecte sau pe baza de prezumtie;

b) metoda evaluarii directe sau pe baza de probe.

a) Evaluarea indirecta a materiei impozabile se poate efectua în urmatoarele variante:

- evaluarea pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile;
- evaluarea forfetara;
- evaluarea administrativa.

1. Evaluarea pe baza semnelor sau a indiciilor exterioare ale obiectelor impozabile se

aplica îndeosebi în cazul impozitelor de tip real si consta în stabilirea, cu aproximatie, a
valorii obiectului impozabil, fara a se tine seama de situatia contribuabilului care detine
bunul respectiv, ceea ce conduce la o impunere inechitabila. De exemplu, în cazul
impozitului funciar, la evaluarea obiectului impozabil, care este pamântul, se tine seama
de urmatoarele criterii: suprafata terenului si zona în care este amplasat acesta, numarul si
tipul mijloacelor de munca folosite pentru executarea lucrarilor de exploatare a acestuia,
cantitatea de samânta necesara cultivarii terenului respectiv, valoarea de circulatie a
terenurilor agricole, arenda practicabila etc. Desi nu tine seama de situatia personala a
contribuabilului care datoreaza impozit pentru bunul respectiv, aceasta metoda de
evaluare este simpla si putin costisitoare. În prezent, metoda evaluarii aproximative a
obiectului supus impunerii se utilizeaza mai rar, fata de perioada în care impozitele de tip
real erau predominante, în sensul ca se practicau pe o scara mare.

2.Evaluarea forfetara se caracterizeaza prin aceea ca organele fiscale, de acord cu subiectul

impozitului, atribuie o anumita (aproximativa) obiectului impozabil.

3. Evaluare administrativa se efectueaza de catre organele fiscale pe baza datelor sau a

elementelor de care aceste organe dispun, adica le au la dispozitie în propriile lor evidente.
Valoarea obiectului impozabil astfel determinata este comunicata subiectului impunerii, care are
dreptul sa formuleze contestatie atunci când apreciaza ca evaluarea facuta în modul aratat ne este
corecta, fiind obligat în acest caz sa prezinte dovezi în sprijinul sustinerii sale.
b) Evaluarea directa a materiei impozabile se poate face în doua variante, si anume:
- pe baza declaratiei unei terte persoane;
- pe baza declaratiei contribuabilului platitor de impozit.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane se practica atunci când marimea
obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana decât subiectul impunerii.

Terta persoana are obligatia legala sa depuna la organele fiscale o declaratie scrisa în
legatura cu acest aspect.

Acest gen de evaluare se utilizeaza în cazul veniturilor salariale, a caror marime este
declarata de catre agentii economici care platesc salarii si alte drepturi salariale
angajatilor lor, în cazul veniturilor obtinute în baza unor contracte de închiriere pentru
folosirea unor locuinte sau a altor bunuri economice, care sunt declarate de beneficiarii
unor astfel de contracte ce platesc chirii proprietarilor.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane prezinta avantajul ca elimina, într-o
anumita masura, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia
impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul impozabil nu este interesata sa-l
subevalueze.

Sfera de aplicare a acestei metode de evaluare a materiei impozabile este limitata numai
la anumite categorii de venituri de felul celor mentionate mai sus.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului platitor presupune participarea directa a

subiectului impunerii la operatia de evaluare a materiei impozabile.

În vederea realizarii unei evaluari cât mai exacte a materiei impozabile, subiectul
impunerii este obligat sa tina corect evidenta veniturilor si a cheltuielilor prilejuite de
activitatile economice pe care le desfasoara, sa întocmeasca un bilant fiscal si sa prezinte
organelor fiscale o declaratie de impunere, din care sa reiasa veniturile pe care le-a
realizat si cheltuielile pe el le-a efectuat pentru obtinerea lor, precum si cu privire la
averea pe care o are si care se afla sub incidenta fiscalitatii.

Pe baza declaratiei de impunere facute de subiectul de subiectul impozabil, organele

fiscale procedeaza la stabilirea marimii materiei impozabile.
 Aceasta metoda de evaluare a materiei impozabile are o larga aplicabilitate în practica
fiscala, dar prezinta dezavantajul ca face posibila sustragerea unor parti însemnate de la
impunere de la materia impozabila

De aici decurge necesitatea îmbinarii sau completarii acestei metode pentru efectuarea
unor controale adecvate de catre organele fiscale.

2. Stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil

Determinarea marimii impozitului datorat de subiectul impozabil statului este o operatie care
consta în calcularea efectiva a acestuia si se realizeaza în mod diferit în cazul impozitelor de
repartitie si impozitelor de cotitate.

Impozitele de repartitie au fost utilizate în feudalism si în primele stadii ale dezvoltarii

capitalismului. Astazi ele sunt utilizate foarte rar în unele state autoritare.

Specific pentru aceasta categorie de impozite este faptul ca statul, în functie de nevoile sale de
resurse financiare, stabileste suma globala a impozitelor pe care urmeaza sa le încaseze de pe
întreg teritoriu al tarii. Aceasta suma este apoi defalcata pe unitati administrativ-teritoriale de
baza (oras, comuna), defalcarea se face pe subiecte sau obiecte ale impunerii.

În cazul folosirii unor asemenea impozite nu poate fi vorba de respectarea principiului echitatii
fiscale, deoarece nu se tine seama de toate veniturile sau de întreaga avere a contribuabililor
platitori.

Stabilirea sarcinii fiscale în acest caz se face prin aplicarea unor cote procentuale pe fiecare
platitor de impozite sau obiect impozabil în parte, tinându-se seama de marimea materiei
impozabile de care dispune fiecare contribuabil, precum si de situatia personala a acestuia (starea
civila, numarul persoanelor aflate în întretinerea sa etc.).

Procedându-se astfel sunt eliminate, în mare parte, neajunsurile specifice impozitelor de

repartitie.

3. Perceperea impozitelor

Operatia finala a asezarii impozitului este perceperea acestuia, care se desfasoara dupa
stabilirea marimii obiectului impozabil.
 Aceasta operatie consta în a încasa impozitele la termenele si în modalitatile specifice
fiecaruia dintre ele.

În vederea realizarii acestui obiectiv, organele fiscale comunica contribuabililor platitori

sumele datorate de ei bugetului cu titlu de impozit si termenele de plata a acestora.

Dupa îndeplinirea acestei cerinte se procedeaza la încasarea sau la perceperea propriu-

zisa a impozitelor.

În practica fiscala, modalitatile de percepere a impozitelor , utilizate de-a lungul timpului,

au cunoscut mau multe variante sau forme, si anume:

 strângerea impozitelor datorate statului de catre unul dintre contribuabilii platitori

(primar, cneaz) ai localitatii în care acesta exista si varsarea lui la tezaurul public;
 încasarea impozitullui prin intermediul unor concesionari (arendasi, zapcii),
situatie în care acestia avansau statului sumele de bani estimate ca se vor încasa
pe un anumit teritoriu si pe care ei urmau sa le recupereze de la contribuabili;
 perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului, cunoscut sub
denumirea de fisc sau aparat fiscal.

Încasarea impozitelor prin intermediul unui aparat specializat al statului s-a generalizat în
perioada capitalismului premonopolist si se practica si în prezent în felul urmator:

 direct de la platitori, de catre organele fiscale ale statului;

 prin stopaj la sursa si varsarea acestora la buget de catre terte persoane;
 prin aplicarea de timbre fiscale.

Bibliografie

 Toma M., Alexandru F., Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura

Economică, Bucureşti, 2007;
 Sandu, Gheorghe, Finanţe & pieţe financiare, Bucureşti, Editura Economică, 2010.
 https://ro.economy-pedia.com/11039927-tax