Studiu Individual

la disciplina ,,Fiscalitate”

Tema 51: Impactul impozitelor directe asupra proceselor

social- economice

Al elevului Șevcenco-Chirău Vera

Grupa FBr – 212 fr
Anul I de studii, Ciclul I, Licență
Specialitatea: Finanțe și Bănci
Profesoară: Nadejda Berghe
1. Apariţia şi evoluţia impozitului...................................................................................3
2.Impozitele directe…………………………………………………………………………………….3
3.Conţinutul impozitelor...................................................................................................4
4.Trăsături ale impozitelor directe…..............................................................................4-5
5.Schema privind aplicarea sistemelor de impozitare prevazute de titlul II..............5-6

I. Apariţia şi evoluţia impozitului

Impozitele sunt un element necesar în relaţiile economice ale societăţii chiar din momentul
apariţiei statului. Evoluţia şi modificarea formelor statului neapărat sunt urmate de modificări
ale sistemului fiscal. În prezent, într-o societate civilizată impozitele constituie pentru stat
sursa principală de venituri. În afară de aceasta funcţie pur-financiară, mecanismul fiscal se
aplică de către stat pentru a influenţa procesul de producţie, dinamica şi structura acestuia,
procesul tehnico-ştiinţific.
Teoria economică a fiscalităţii plasează în centrul preocupărilor, studiul efectelor
impozitului atît la nivelul microeconomic, cît şi macroeconomic. În acest sens, conceptul de
bază este influenţa fiscală: adică cine suportă în final povara impozitului şi ce efect are
aceasta în întreaga economie.
În domeniul fiscal sunt cunoscute mai multe noţiuni care se referă la unul şi acelaşi obiect şi
anume aşezarea, urmărirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri în favoarea
statului.

II. Impozitele directe

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor
persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza
cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul
impozitului la anumite termene dinainte stabilite.
Impozitele directe sunt clasificate dupa obiectul impunerii in impozite reale si impozite
personale .
● Impozitele reale sunt aşezate pe obiectul activităţii şi nu mai sunt caracteristice
epocii contemporane. Aşezarea lor necesită introducerea unei instituţii specifice care
să descrie obiectul activităţii şi să-l inregistreze pe persoane. O astfel de instituţie s-a
creat in timp numai in legătură cu pămantul şi activităţile legate de el; pentru alte
genuri de activităţi nu sa putut impune o astfel de instituţie. Cea iniţiată in legătură cu
pămantul se numea cadastru. Această instituţie avea ca obiect descrierea bunurilor
funciare, menţionarea veniturilor pe care acestea le produceau şi evidenţa lor pe
proprietari.Această instituţie, cu acelaşi obiect, dar cu funcţii modificate, se păstrează
şi azi.
● Impozitele personale sunt aşezate pe venit şi pe avere şi constituie forma de
impunere cea mai răspandită in zilele noastre.

III.Conţinutul impozitelor
Impozitele directe reprezinta : impozite reale, impozitul funciar, impozitul pe clădiri,
impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere, impozitul pe capitalul
mobiliar sau bănesc, impozite personale- impozite pe venitul global( impozite pe veniturile
persoanelor fizice, impozite pe veniturile societăţilor de capital), impozite pe avere(impozite
pe averea propriu-zisă, impozite pe circulaţia averii, impozite pe sporul de avere)
Conţinutul social economic al impozitelor şi taxelor
În literatura de specialitate întâlnim mai multe definiţii ale impozitului, printre care putem
specifica cele mai des utilizate.
Impozitul este definit, în literatura economică franceză, drept o prelevare obligatorie în
profitul administraţiilor publice, care nu dă dreptul unei contrapartide directe, ci la servicii
furnizate în mod gratuit de colectivitate.În concepţia unor economişti români, impozitul este
o prelevare obligatorie şi fără contrapartidă efectuată de administraţiile publice în vederea
susţinerii cheltuielilor publice – funcţia financiară a lor, şi în vederea regularizării activităţii
economice – funcţia politică. Reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu
nerambursabil, datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru
veniturile pe care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează
în cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege. Conform Codului fiscal al Republicii
Moldova, impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor
acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii
de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.

Impozitul reprezintă, în acelaşi timp, o categorie materială, economică şi juridică.

Din punct de vedere material, impozitul reprezintă o sumă concretă de bani, pe care
contribuabilii o prelevează în favoarea statului în anumite perioade de timp, conform unei
proceduri stabilite.Ca o categorie economică, impozitul reprezintă o relaţie bănească, apărută
în cadrul mişcării într-o singură direcţie a valorii de la contribuabili spre stat, în mărime şi
termeni prestabiliţi.
Din punct de vedere juridic, impozitul reprezintă o obligaţie publică a fiecărui contribuabil
de a transmite statului o parte din veniturile sau averea sa.

IV.Trăsături ale impozitelor directe

Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
 Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât
dacă există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de resurse
financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite făcute în
aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor membrilor
societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă
parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor.
Avantajele impozitelor directe:

Principalul avantaj al impozitării directe este că impozitele directe reprezintă o sursă mai
precisă, fermă și permanentă de venituri bugetare.

Costurile de colectare a acestora sunt relativ mici.

Avantaje economice - impozitele directe fac posibilă stabilirea unei relații directe între
veniturile plătitorului și plățile acestuia la buget

Social - impozitele directe contribuie la repartizarea sarcinii fiscale în așa fel încât acei
membri ai societății care au venituri mai mari să aibă costuri fiscale mari.

Defecte:

Organizațională - o formă directă de impozitare necesită un mecanism complex de percepere

a impozitelor, deoarece este asociată cu o metodă destul de complexă de contabilitate și
raportare.

Controlul - controlul asupra încasării impozitelor directe necesită o extindere semnificativă a

aparatului fiscal și dezvoltarea unor metode moderne de contabilitate și control al plătitorilor.

Politie - impozitele directe sunt asociate cu posibilitatea de evaziune fiscala datorita

controlului financiar imperfect si prezenta secretelor comerciale.

V. Schema privind aplicarea sistemelor de impozitare prevazute de titlul II

 Domeniul impozitării directe nu este reglementat direct de legislația europeană. Cu toate
acestea, o serie de directive și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
stabilesc standarde armonizate pentru impozitarea întreprinderilor și a persoanelor fizice. În
plus, au fost luate măsuri pentru prevenirea evaziunii fiscale și a dublei impuneri
Temei juridic
Tratatul privind UE nu prevede competențe legislative explicite în domeniul impozitării
directe. Legislația privind impozitarea întreprinderilor se bazează de obicei pe articolul 115
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care autorizează Uniunea să
adopte directive pentru apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale
statelor membre ce au incidență directă asupra pieței unice; acestea fac obiectul unanimității
și al procedurii de consultare.
Articolul 65 din TFUE (libera circulație a capitalurilor) permite statelor membre să
stabilească o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce
privește reședința lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite. Totuși, în anul 1995,
CJUE a hotărât (în cauza C-279/93) că articolul 45 din TFUE este direct aplicabil în
domeniul impozitării și al securității sociale: articolul stipulează că libera circulație a
lucrătorilor implică „eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie [...], în ceea ce
privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă”. Conform
articolelor 110-113 din TFUE, statele membre sunt obligate să inițieze negocieri în vederea
eliminării dublei impuneri în interiorul UE. Articolul 55 din TFUE interzice discriminarea
între resortisanții statelor membre în ceea ce privește participarea la constituirea capitalului
societăților. Majoritatea acordurilor în domeniul impozitării directe se află totuși în afara
cadrului juridic al UE. O rețea extinsă de tratate fiscale bilaterale – implicând atât statele
membre, cât și țări terțe – acoperă impozitarea fluxurilor transfrontaliere de venituri.
Obiective
Două obiective specifice sunt prevenirea evaziunii fiscale și eliminarea dublei impuneri. În
general, o anumită armonizare a impozitării întreprinderilor poate fi justificată atât pentru a
preveni denaturarea concurenței (în special în cazul deciziilor privind investițiile), cât și
pentru a evita „concurența fiscală” și, de asemenea, pentru a reduce posibilitățile de
manipulare a contabilității.