Universitatea Transfrontaliera din Galati

Dunarea de Jos
Specialitatea Afaceri Internationale

Referat la tema:
Impozitele directe
Disciplica: Finanțe

A elaborat eleva grupei AI 1, Gr1

Axenti Daniela
A verificat: Doina Iacob

Galati 2021
 Cuprins
1. Introducere ………………………………………………………………………….. 3
1.1 Noțiunea de impozite directe ……………………………………………………… 3
1.2 Caracteristica impozitelor directe ………………………………………………... 3
1.3 Avantajele impozitelor directe ……………………………………………………. 3
1.4 Dezavantaje ale impozitelor directe ………………………………………………. 4
2. Impozitul pe venit …………………………………………………………………… 4

2.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice …………………………………………… 4

2.2 Impozitul pe veniturile persoanelor juridice ……………………………………... 5

2.3 Impozitul pe venitul global ………………………………………………………... 5

3.  Impozitul pe avere …………………………………………………………………... 6

3.1 Impozitele asupra averii propriu-zise ……………………………………………... 6

3.2 Impozitele pe circulaţia averii ……………………………………………………... 6

3.3 Impozitul pe clădiri ………………………………………………………………… 7

3.4 Impozitul pe teren ………………………………………………………………….. 8

3.5 Taxa asupra mijloacelor de transport …………………………………………….. 9

Bibliografie …………………………………………………………………………….. 10
 Introducere

1.1 Noțiunea de impozite directe

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane
fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit
prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte
stabilite. Ca regula generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane.
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci si forma
de impunere care poate asigura echitatea fiscala. Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip
de impozite are o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul.

1.2 Caracteristica impozitelor directe

O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un
cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din timp
de catre contribuabil. Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite
personale.

Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii se

defineste in mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe cladiri, pe
pamant, pe activitati industriale, comerciale, pe capitalul imobiliar sau banesc, impozitul funciar
etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori si de aceea, de multe ori, sarcina
suportata de platitor nu este echitabila, netinandu-se seama de capacitatea platitorului de a realiza
venit si de a plati impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozitele
personale. Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si de
situatia personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar si obligatiile personale
etc). Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.

1.3 Avantajele impozitelor directe

a) Asigurarea unei mai mari echităţi fiscale. Pot fi calculate pentru fiecare individ, ţinând
cont de situaţiile personale ale fiecărui contribuabil, impozitul aplicându-se asupra venitului
individual impozabil (diferenţa dintre venitul brut şi venitul net, adică ceea ce rămâne după
scăderea deducerilor şi a scutirilor);

b) oferă posibilitatea impozitării diferenţiate a grupurilor cu venituri mai mari. Impozitele

directe reflectă atât conceptul de echitate orizontală, cât şi pe cel de echitate verticală;
 c) Sunt nominative, cunoscute din timp şi au un cuantum şi termene de plată precis
determinate;

d) imposibilitatea sustragerii de la plata acestor impozite. Oamenii trebuie să muncească

pentru a-şi câştiga existenţa, de aceea obligaţia de plată a impozitului nu poate fi evitată atunci
când impozitul se percepe pe venit.

1.4 Dezavantaje ale impozitelor directe

a) poate avea un efectul nestimulativ în ceea ce priveşte munca, descurajând practic
munca şi iniţiativa particulară, precum şi acumularea de capital;

b) evaziune fiscală; impozitele directe ridicate încurajează „economia subterană” sau

„economia la negru”. Cu cât rata de impozitare este mai mare, cu atât este mai ridicată evaziunea
fiscală.

Impozitele personale imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impozitele

pe avere.

2. Impozitul pe venit

Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi persoana cu
suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit.

Modul de asezare si perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice difera de cel pe

venitul persoanelor juridice si de aceea le vom analiza separat.

Astfel, impozitul pe venit imbraca doua forme principale:

 impozitul pe venitul persoanelor fizice;

 impozitul pe venitul persoanelor juridice.

2.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice

In practica finantelor publice se cunosc doua modalitati principale de asezare a

impozitelor directe in raport de tratamentul veniturilor:

a) impunerea separata a fiecarui tip de venit realizat din surse si locuri diferite;

b) impunerea globala ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de

sursa acestora.
 Mai poate exista si o modalitate de impunere mixta, situatie in care se foloseste
impunerea globala dar, exista si unele venituri care nu se globalizeaza si se impoziteaza separat.

Prima modalitate este mai simpla si usor de realizat, se micsoreaza cheltuielile de

colectare a impozitelor dar, nu se realizeaza echitatea fiscala. Impozitarea globala conduce la
impartirea egala a sarcinii fiscale asupra contribuabilor si la echitate fiscala prin impozitarea in
functie de posibilitatile economice concrete ale subiectului impozabil si prin introducerea
deducerilor personale.

2.2 Impozitul pe veniturile persoanelor juridice

Persoanele juridice  obţin venituri in statul beneficiar al respectivului impozit, indiferent de

domiciliul lor. Subiecţii sunt, de regulă, diferenţiaţi după caracterul participanţilor la asociere:

 persoane juridice rezultate din asocierea de persoane fizice, numite şi societăţi de

persoane, caracterizate prin faptul că este dificil de făcut distincţie intre averea
asociatului şi averea societăţii; de aceea, impunerea veniturilor se face după procedurile
de impunere a veniturilor persoanelor fizice;
 persoane juridice rezultate din asocierea de capitaluri, numite şi societăţi de capital,
caracterizate prin faptul că se poate distinge net intre averea participanţilor şi averea
societăţii: participanţii (acţionarii) răspund de actele iniţiate de societate numai in limita
capitalului cu care au intrat in asociaţie.

Obiectul acestui impozit il constituie venitul persoanei juridice in cauză. In cazul societăţilor de
capital pot fi identificate trei niveluri de venit:

 profitul societăţii inainte de impozitare,

 profitul repartizat ca divident pentru acţionari,
 profitul rămas la dispoziţia societăţii.

2.3 Impozitul pe venitul global

Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile sale
realizate in anul fiscal.

Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate
din activitati independente, din salarii si din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad
pierderile fiscale si deducerile personale.
 In afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizeaza exista si alte venituri,
cum sunt cele din dividende si dobanzi si altele, a caror impunere este finala si se impoziteaza
separat, asupra carora vom reveni.De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci
care nu trebuie declarate si nu vor fi impuse, din care enumeram selectiv: bursele, bunurile
primite sub forma de sponsorizare, sumele incasate din asigurari cu titlu de compensatiei pentru
pagubele suportate, veniturile din agricultura si silvicultura etc.

3.  Impozitul pe avere

Institurea acestor impozite a fost facuta din cauza ca diferite persoane fizice si juridice au drept
de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub urmatoarele forme:

 impozite asupra averii propriu-zise;

 impozite pe circulatia averii;
 impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

3.1 Impozitele asupra averii propriu-zise 

Pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe
urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Impozitele asupra averii
propriu-zise care se intalnesc mai frecvent sunt:

 impozitele pe proprietatile imobiliare;

 impozitele asupra activului net.

3.2 Impozitele pe circulaţia averii

Subiectul acestor impozite este de regulă beneficiarul transferului de avere, transfer care
constituie obiectul impozitului. După tipul de transfer, sunt uzuale trei categorii de impozite:

 impozitul pe actele de vanzare-cumpărare privind bunuri imobiliare , care este

perceput cu ocazia notificării actului, prevăzut in mod expres prin lege şi fără de care
actul nu este recunoscut de autorităţile publice; cotele de impunere sunt crescătoare odată
cu valoarea vanzării;
   impozitul pe succesiuni, care este perceput pentru actele succesoarale, fiind acceptate
numai cele intre persoane fizice; cotele de impunere sunt crescătoare odată cu valoarea
masei succesorale şi cu diluarea gradului de rudenie;

 impozitul pe donaţii, care este perceput pentru transferurile de avere intre vii; cotele de
impunere sunt crescătoare odată cu valoarea materiei donate şi cu diluarea gradului de
rudenie intre donator şi donatar (cel ce primeşte donaţia) şi cu scopul donaţiei (in vederea
morţii, cu efecte după moarte, pe patul morţii, intre vii).

3.3 Impozitul pe clădiri

Clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt:

• Clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror

instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

• Clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case
memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

• Clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase
recunoscute oficial în România, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;

• Clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru
activităţi economice;

Clădirile pentru care nu se datorează impozit sunt:

• Clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo-

electrice, staţiilor şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;

• Clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome

«Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;

• Clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în

administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat,
utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
 • Clădirile funerare din cimitire şi crematorii;

• Clădirile utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri
şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt
folosite pentru alte activităţi economice.

3.4 Impozitul pe teren

Se datorează de orice persoană care deţine în proprietate suprafeţe de teren situate în

România, cu următoarele excepţii:

a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;

b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu
personalitate juridică;

c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;

d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată

provizoriu sau acreditată;

e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în patrimoniul
autorităţilor locale;

f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia
suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;

g) orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor

instituţii publice, aferent unei clădiri exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi
economice;

În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare
proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu
se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Acest impozit este stabilit în sumă fixă pe metru pătrat de teren, însă nivelul său este
diferenţiat funcţie de zona şi rangul localităţi (legea stabilind 4 zone şi 6 ranguri) şi categoria de
folosinţă (în număr de 9), conform încadrării făcute de consiliul local.

 Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
 Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de
până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local sau CGMB.

Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane
fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

3.5 Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de orice persoană care are în

proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege. Taxa se datorează anual şi se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-
teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.• În cazul unui
mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului
de transport se datorează de locator.
Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de
transport, capacitatea cilindrică, felul mijlocului de transport, masa totală şi coeficienţi stabiliţi
de lege.
Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu

handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;

b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor

fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;

c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;

d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de
transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în
afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public.

e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.

 Bibliografie
https://ru.scribd.com/doc/48731415/Impozitele-directe-Impozitele-indirecte

https://www.scritub.com/economie/finante/IMPOZITELE-DIRECTE6357235.php
https://www.referatele.com/referate/economie/online3/Impozitele-directe---Continutul-si-
rolul-impozitelor-referatele-com.
https://conspecte.com/finante-publice/impozitele-directe.html
https://www.slideshare.net//rogue_too/impozitele-directe