Colegiul Economic”Emanuil Gojdu” Hunedoara

 
 
 
 

 
 Lucrare de specialitate pentru
Susținerea examenului de certifivare a competențelor
profesionale

 
 
 
Clasa XII-B
Specializare: Tehnician în activități economice
Tema de proiect: Impozite directe in sistemul fiscal romînesc

 
 
 
Coordonator: Cîmpian Dorina Cristina
Elev: Popovici Oana

-Hunedoara- 2014

1
 ARGUMENT

Am ales aceasta tema pentru lucrarea mea pe considerentul ca impozitele directe ne

influenteaza precum titlul ne spune in mod direct si am dorit sa aflu cat mai multe informatii
pe cre sa le pot folosi mai tarziu in viata si sa demonstrez ca sunt cu adevarat absolvent al
unui colegiu cu profil economic cu un renume bun,atat la nivel regional cat si national.

Lucrarea are drept obiectiv abordarea multilaterală a impozitelor şi a impunerii

directe. Lucrarea include studierea esenţei impozitelor directe, rolului lor în
sistemele fiscale, analiza minuţioasă a elementelor lor, descrierea modalităţilor
concrete de impunere cu impozite reale şi personale, a procedeelor de determinare
a cuantumului impozitelor pe obiecte şi activităţi, venituri şi avere, analiza
fenomenului dublei impuneri internaţionale, elucidarea detaliată a metodelor de
evitare a ei.

Capitolul I. IMPOZITELE DIRECTE

1.1 Caracterizarea generală a impozitelor directe

Istoric privite, impozitele directe nu sunt un produs al capitalismului. Ele au existat

şi în societăţile precapitaliste, dar în capitalism au devenit cea mai cuprinzătoare formă de
impunere.

Impozitele directe sunt acele impozite ce se stabilesc nominal în sarcina unor

persoane fizice sau juridice în funcţie de veniturile ori averea acestora şi pe baza cotelor de
impozit prevăzute de lege. Ele se stabilesc anual şi se percep direct de la contribuabili la
anumite termene, fiind impozite individualizate, care se particularizează prin impactul
imediat şi direct asupra plătitorului. Potrivit intenţiei legiuitorului, acest tip de impozite are o
incidenţă directă, adică plătitorul este aceeaşi persoană cu suportatorul.

Impozitele directe se deosebesc de celelalte impozite (cum ar fi cele indirecte) prin

asietă, după cota de impozitare, modul de încasare, precum şi prin efectele lor asupra
contribuabililor, economiei şi veniturilor bugetare. Efectul lor economic constă în diminuarea
veniturilor (scad după plata impozitului). În sistemul prelevărilor fiscale deţin o pondere
ridicată - în general în jur de 50 de procente.

Structura categoriei impozite directe are alcătuirea:

2
 - impozitul financiar
- impozitul pe clădiri
Impozite reale - impozitul pe activităţi economice
- impozitul pe capitalul mobiliar

- impozite pe veniturile
- impozite pe venit persoanelor fizice
Impozite directe - impozite pe veniturile
societăţilor
- impozitul imobiliar
Impozite personale - impozitul pe capital
-impozitul pe transferul
- impozite pe avere averii
- impozitul pe creşterea
Averii
1.2 Impozitele reale şi impozitele personale

După cum se observă din schemă, impozitele directe se manifestă sub două forme:
impozite reale şi impozite personale.
Impozitele directe reale se caracterizează prin aceea că aici obiectul impunerii se
defineşte în mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe clădiri, pe
pământ etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori şi de aceea, de multe
ori, sarcina suportată de plătitor nu este echitabilă, neţinându-se seama de capacitatea
plătitorului de a realiza venit şi de a plăti impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot
mai mult la impozitele personale.
Impozitele personale se definesc prin aceea că, la aşezarea lor se ţine seama şi de
situaţia personală a plătitorului (contează nu doar veniturile şi averea, dar şi obligaţiile
personale, etc). Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.
Impozitele directe îmbrac în principal două forme: impozitele pe venit şi impozitele
pe avere.

A.Impozitul pe venit

3
 Impozitele pe venit sunt acele impozite la care plătitorul (una şi acceeşi persoană cu
suportatorul) sunt persoană fizica sau juridică care realizează venit.
Modul de aşezare şi perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice diferă de
cel pe venitul persoanelor juridice şi de aceea le vom analiza separat.
Astfel, impozitul pe venit îmbracă două forme principale:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe venitul persoanelor juridice.

A1. Impozitul pe venitul persoanelor fizice

În practica finanţelor publice se cunosc două modalităţi principale de aşezare a

impozitelor directe în raport cu tratamentul veniturilor:
a) impunerea separată a fiecărui tip de venit realizat din surse şi locuri diferite;
b) impunerea globală ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent
de sursa acestora.
Mai poate exista şi o modalitate de impunere mixtă, situaţie în care se foloseşte
impunerea globală, dar există şi unele venituri care nu se globalizează şi se impozitează
separat.
Prima modalitate este mai simplă şi uşor de realizat, se micşorează cheltuielile de
colectare a impozitelor, dar nu se realizează echitatea fiscală. Impozitarea globală conduce la
împarţirea egală a sarcinii fiscale asupra contribuabililor şi la echitate fiscală prin impozitarea
în funcţie de posibilităţile economice concrete ale subiectului impozabil şi prin introducerea
deducerilor personale.
În țara noastră s-a trecut la impozitarea globală începând de la 1 ianuarie 2000.
Prezentăm în continuare impozitul pe venitul global (pe cazul României).
Impozitul pe venitul global
Impozitul pe venitul global este suma datorată de contribuabil pentru toate veniturile
sale realizate în anul fiscal.
Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete
realizate din activităţi independente, din salarii şi din cedarea folosinţei bunurilor, din care se
scad pierderile fiscale şi deducerile personale.

4
 În afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizează există şi alte
venituri, cum sunt cele din dividente, dobânzi şi altele, a căror impunere este finală şi se
impozitează separat, asupra cărora vom reveni.
De asemenea, există şi venituri care nu se impozitează, deci care nu trebuie
declarate şi nu vor fi impuse, din care enumerăm selectiv: bursele, bunurile primite sub formă
de sponsorizare, sumele încasate din asigurări cu titlu de compensaţiei pentru pagubele
suportate, veniturile din agricultură şi silvicultură, etc.
Venitul anual global impozabil se poate determina după formula:

, unde:

- venituri nete din activități independente;

- venituri nete din salarii;

- venituri nete din cedarea folosinței bunurilor;

- venituri de aceeași natura, obținute din străinătate;

Pf - pierderi fiscale reportate;
Dp - deduceri personale.

Veniturile din activităţi independente ( ) provin din trei surse principale:

- activităţi comerciale;
- profesii liberale (medici, avocaţi, consultanţi etc);
- drepturi de proprietate intelectuală (brevete, mărci, drepturi de autor etc).
Veniturile nete din activităţi independente se determină astfel:

= Venituri brute încasate - Cheltuieli aferente deductibile (inclusiv echivalentul

în lei al veniturilor în natură)
Pentru ca o cheltuială să fie considerată deductibilă trebuie să îndeplinească
cumulativ urmatoarele trei condiţii:
- să fie efectuată în interesul direct al activităţii;
- să fie cuprinsă în cheltuielile exerciţiului financiar în cursul căruia au fost
plătite;
- să fie justificată cu documente.
Există însă şi cheltuieli care nu sunt deductibile şi dintre acestea prezentăm câteva,
selectiv: amenzi şi penalităţi, altele decât cele de natura contractuală; donaţiile; cheltuieli de

5
sponsorizare, de protocol, de deplasare şi detaşare care depăşesc un anumit nivel; valoarea
bunurilor degradate şi neimputabile, precum şi sumele care reprezintă depăşirea limitelor de
perisabilităţi stabilite conform legii.

Veniturile din salarii ( )

În vederea determinării venitului net impozabil, din venitul brut din salarii se scad o
serie de cheltuieli deductibile:

= Venituri obţinute în baza unui contract de muncă (în bani sau natură) -
Cheltuieli deductibile
Aceste cheltuieli deductibile sunt:
- contribuţia la fondul de şomaj (0.5%);
- contribuţia pentru pensia suplimentară (5%);
- contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate (5.5%);
- cheltuieli profesionale (15% din deducerea personală de bază, o dată cu
aceasta şi la acelaşi loc de muncă).

Venituri din cedarea folosinţei bunurilor ( )

Veniturile din cedarea drepturilor de folosinţă a bunurilor reprezintă, de fapt,
închirieri de bunuri mobile sau imobile, subînchirieri, arenzi, etc.
Venitul net impozabil se obţine scăzând din venitul brut (format din suma încasată
de la chiriaşi şi cheltuielile făcute de chiriaşi, cheltuieli ce ar fi în sarcina proprietarului)
cheltuielile aferente deductibile în sumă egală cu 30% din venitul brut:

= Venituri brute + Cheltuieli - Cheltuieli deductibile (30% din venitul brut)

Pierderea fiscala (Pf)
În cazul activităţilor independente şi/sau la cedarea folosinţei bunurilor, dacă
veniturile brute sunt mai mici decât cheltuielile aferente deductibile, se înregistrează o
pierdere fiscală. Aceasta se poate compensa cu rezultatele pozitive de la celelalte categorii de
venit, cuprinse în globalizare, cu excepţia veniturilor din salarii. Daca nu poate fi
compensată, pierderea fiscală se poate reporta pentru anul următor. Pierderea fiscală
necompensată se poate reporta timp de cinci ani fiscali.
Deducerile personale (Dp)
Deducerile personale care se acordă personalului îmbracă două forme: deduceri
personale de bază şi deduceri personale suplimentare.

6
 Deducerea personală de bază reprezintă o sumă neimpozabilă acordată
contribuabilului.
Deducererile personale suplimentare se acordă în funcţie de situaţia proprie, de
persoanele aflate în întreţinere şi de alţi factori, calculându-se după cum urmează:
- 0,60 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru soţia/soţul aflat în
întreţinere;
- 0,35 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru fiecare din primii doi copii
aflaţi în întreţinere;
- 0,20 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru fiecare din următorii copii
aflaţi în întreţinere;
- 0,20 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru fiecare membru de familie
aflat în întreţinere;
- 1,00 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I;
- 0,50 înmulţit cu deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II.
Suma tuturor deducerilor personale nu poate depăşi de 2,5 înmulţit cu deducerea
personală de bază.

A2. Impozitul pe venitul persoanelor juridice (impozitul pe profit)

Plătitorii de impozite - persoane juridice sunt societăţile comerciale de orice tip,

companiile naţionale şi regiile autonome, adică toate organizaţiile cu scop lucrativ.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice îmbracă urmatoarele forme:
- impozitul pe profit;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe venituri din vânzarea activelor.
Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important, având în vedere că
profitul este principala formă de venit a societăţilor comerciale.
Obiectul impunerii este profitul anual impozabil, care este reprezentat de diferenţa
dintre veniturile obţinute de agentul economic într-un an fiscal şi cheltuielile deductibile
aferente efectuate. Dacă există şi cheltuielile nedeductibile, acestea nu pot fi scăzute din
venituri, ci se însumează acestora în vederea determinării profitului anual impozabil.

7
Impozitul pe profit se obţine prin aplicarea cotei de impunere asupra bazei de impozitare
astfel determinate.

Cota de impunere în România este de 25%, însă există şi câteva excepţii:

- pentru profitul obţinut din activităţi de export, cota de impunere este de 5%;
- pentru baruri şi cluburi de noapte se plăteşte o cotă adiţională de 25%;
- pentru profitul Băncii Naţionale cota este de 80%.

B. Impozitele pe avere

Introducerea impozitelor pe avere derivă din dreptul personal de proprietate. Ele se

aşează asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând unor persoane fizice şi juridice.
Deoarece, sunt în legătură nemijlocită cu dreptul de proprietate, în practica fiscală mai sunt
numite şi impozite pe proprietate.
Exista mai multe impozite pe avere, după natura elementelor de patrimoniu. Mai
importante sunt: impozitele imobiliare, impozitele pe capital, impozitele pe transferal averii şi
impozitul pe creşterea (majorarea) averii.
1. Impozitele pe proprietatea imobiliară. Frecvent sunt întâlnite ca impozite
din această categorie cele pe clădiri şi impozitele asupra terenurilor, de
regulă, aflate în proprietatea persoanelor fizice.
2. Asieta acestor impozite o reprezintă valoarea posesiunii declarată de
proprietar sau veniturile capitalizate privind elementele respective de
patrimoniu (adică valoarea de rentă). Cotele de impozit sunt proporţionale
şi, de regulă, nu sunt ridicate pentru a putea fi uşor suportate de proprietari
(se are în vedere conservarea proprietăţii). De arătat că aceste impozite, pe
lângă rolul lor financiar indeplinesc şi importante funcţii de politică
financiară prin care statul influenţează modul de folosire a proprietăţilor.
Regimul impozitării proprietăţii imobiliare este diferit de la ţară la ţară. Astfel, în
unele state, organizaţiile non profit nu plătesc impozit pe averea constituită din clădiri, în
altele proprietatea agricolă este exceptată (Marea Britanie, de pildă). În statele de tip federal
stabilirea bazei de impunere şi a cotelor de impozit revine guvernelor locale, după o
jurisdicţie extreme de variată pe ţări, dar evaluarea (inclusive a impozitului), în multe cazuri,
se face centralizat.

8
 2. Impozitele pe capital. Sunt aşezate asupra averii capitaliştilor, destinată consolidării
veniturilor. Obiectul impunerii, în acest caz, îl constiutie capitalul, semnificând avuţia
acumulată sau proprietatea utilizată pentru producerea unei noi avuţii.
Din punct de vedere material, acesta este alcătuit din bunuri mobile şi imobile în
proprietatea persoanelor fizice şi agenţilor economici şi fac parte din activul lor (pămând,
clădiri, maşini, instalaţii, unelte, animale, hârtii de valoare, etc.). În calitate de contribualil,
prin urmare, pot apărea personae fizice în unele țări (Danemarca, Olanda) numai personae
fizice (Canada) sau atât personae fizice cât şi societăţi de capital (Austria, Germania).
La impozitele pe capital baza de impunere o reprezintă valoarea capitalului în
posesiune, mai puţin datoriile ce îl grevează. Plata lor se face însă din veniturile aduse. Sub
acest aspect, consecinţele lor sunt aceleaşi pe care pe produc impozitele pe venit. Cotele de
impozit practicate sunt proporţionale sau progresive după sistemele fiscale din fiecare ţară. În
orice caz, ratele de impozit sunt scăzute, în intenţia protejării capitalului (mai ales se are în
vedere descurajarea tentaţiei transferării capitalului). De la impunere sunt exceptate unele
active, de pildă, proprietăţile întreprinderilor noi, creditele etc., care produc venituri mici.
Două tendinţe se afirmă în evoluţia impozitelor pe capital. În ţări cu economie de
piaţă există, pe de o parte, intenţia de a spori cotele de impozit, considerându-se că venituile
din capital sunt obţinute fără efort (spre deosebire de veniturile din muncă), pe de altă parte,
stabilirea impozitului pe capital se propune să se facă concomitant cu aceea a impozitelor pe
venitul global, urmărindu-se o mai clară discriminare a impozitelor.
3. Impozitele pe transferul averii. Obiectul impunerii, la aceste impozite, îl constituie
trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri de la o persoană la alta. Transferul de
avere poate fi cu titlu gratuit (între vii sau datorita decesului) sau cu titlu oneros (întregul
fond comercial sau circulaţia mobiliară).
a) În cazul transferului de avere cu titlu gratuit, impozitele constituite sunt asupra
drepturilor de succesiune şi asupra donaţiilor ambele urmând acelaşi regim de impozitare. La
încasările din prelevări fiscale, contribuţia lor este redusă.
La impozitele pe succesiuni, obiectul impunerii îl constituie averea moştenită de
urmaşi, persoane fizice. Pentru aceştia (moştenitorii) succesiunea apare ca un câştig. Asieta
impozitlui prezintă urmatoarele particularităţi:
1) identificarea contribuabilului (moştenitor al averii lăsate), care înseamnă oricare
din beneficiarii unei părţi succesorale;
2) stabilirea materiei impozabile semnificând lichidarea averii lăsate moştenire şi
determinarea părţilor succesorale;

9
 3) evaluarea activului global al succesiunii (ansamblul patrimoniului succesoral, adică
întreaga avere mobiliară şi imobiliară) şi a activului net (partea netă ce revine fiecărui urmaş).
Baza de impunere o reprezintă valoarea succesiunii. Pe de altă parte, preţurile
declarate nu sunt întotdeauna cele reale. Impozitul datorat poate fi stabilit fie pe întreaga
materie succesorală (global, pe întreaga avere), aşa cum se procedează în ţări ca SUA,
Australia, Anglia, fie pe fiecare parte patrimonială (partea ce revine fiecărui moştenitor),
procedură întâlnită în Franţa, Germania, Suedia, altele. Cotele de impozit sunt progresive,
obişnuit ridicate (putând ajunge chiar la 80%), diferenţiate însă în funţie de valoarea
succesiunii, uneori de gradul de rudenie dintre moştenitori şi cel care a lăsat succesiunea.
Impozitul, uşor de observat este puternic personalizat. Vărsarea sa, evident cade în sarcina
moştenitorului.
b) Impozitele pe transferul averii cu titlu oneros. Se instituie cu prilejul vânzării-
cumpărării unor bunuri mobile şi imobile. Sunt cunoscute impozitele pe circulaţia de bunuri
immobile (case, terenuri), impozite pe circulaţia capitalurilor, impozitul pe tranzacţii cu hârtii
de valoare, impozitul pe tranzacţii la bursă, impozitul pe transferal bunurilor mobile. Baza de
impunere o constituie valoarea bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor. Cotele de impozit
sunt proporţionale sau progresive în funţie de natura tranzacţiilor şi politica fiscală privind
circulaţia averii.
4. Impozitele asupra creşterii averii. Sunt considerate impozite excepţionale a căror
obiect este majorarea valorii la unele bunuri într-o perioadă de timp. Din această categorie fac
parte ca prelevări mai cunoscute:
- impozitul asupra plusvalorii imobiliare. În acest caz obiectul impunerii îl constituie,
obişnuit, bunurile imbolie cum sunt terenurile, clădirile, a căror valoare a crescut din
momentul achiziţiei (construcţiei) şi până la înstrăinare (vânzare, schimb) fără ca
proprietarul să fi acţionat în acest scop (plusul de valoare este consecinţa extinderii
structurilor de tip industrial şi urban cu utilităţile pe care le aduc). Impunerea are loc
cu prilejul cesiunii cu titlu oneros. Impozitul se calculează pe baza unor cote
proporţionale şi se suportă de proprietar, care este subiect de impozit, în momentul
vânzării;
- impozitul asupra plusvalorii mobiliare. Se instituie asupra sporului de valoare
dobândit din cesiunea valorilor mobiliare (titluri de credit, acţiuni, creanţe, unele
bunuri mobile). Asiesta la aceste impozite se stabileşte asemănător cu aceea pentru
impozitele pe plusvaloarea bunurilor immobile, la fel este şi lichidarea impozitului. Se

10
 practică în puţine ţări iar plusvaloarea este considerată beneficiu necomercial şi se
impune după regimul acestora.
- impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război. Cum îl arată denumirea, acest
impozit este în legătură cu averea obţinută de persoane fizice în timpul sau de pe urma
războiului. Este, cu alte cuvinte, un impozit asupra îmbogăţiţilor de război. S-a
introdus în unele ţări (Germania, Italia) după primul război mondial, în cele mai
multe, după cel de-al doilea război. Impozitul a avut ca scop preluarea sporului de
avere. Cotele de impozitare au fost progresive, ridicate. Randamentul impozitului a
fost însă redus, adesea, pentru că era susceptibil la evaziune, iar plata s-a făcut în rate
şi în monedă depreciată

Capitolul II. IMPOZITUL PE PROFIT

Profitul cunoscut ca o formă de venit obținută prin intermediul unei activități

economice, prin investirea de capital. Pentru ca venitul realizat să poată fi considerat profit,
este necesar ca activitatea economică să se desfășoare cu scopul obținerii de beneficii.
Această subliniere este foarte importantă, intrucât, în practică, exista situația în care o
entitate desfașoara o activitate producătoare de venit ce nu este calificată drept profit, pentru
că nu există intenția obținerii unui beneficiu, ci veniturile sunt destinate susținerii unei alte
activității proprie entității respective. Este cazul persoanelor juridice fară scop lucrativ.
Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplică beneficiului obținut din
desfășurarea unei activități economice. El reprezintă una din principalele surse de venituri ale
bugetului de stat.

2.1 Instituire și evoluție

Redefinirea dreptului de proprietate, apariția agenților economici cu capital de stat

privat si mixt, reconversia proprietății publice în proprietate privată, a necesitat eliminarea
transferului subiectiv și automat a beneficiilor către bugetul de stat.
Cadrul legislativ creat pentru desfășurarea unor activitati economice pe baza liberei
inițiative în industrie, comerț, servicii, conform Decretului Lege nr 54/1990, impunerea
profiturilor obținute de intreprinderile mici si mijlocii cu scop lucrativ, s-a făcut prin

11
aplicarea unor cote progresive (intre 1% si 50%) pe tranșe de profit, tranșa pănă la 500000 lei
fiind scutită.
După apariția Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca
regii autonome și societăți comerciale si a Legii 31/1990 privind societățile comerciale,
prelevările pentru societate din valoarea producției nete și vărsămintele din beneficii au fost
înlocuite prin introducerea începând cu anul 1991 a impozitului pe profit.
Tehnica de impunere s-a caracterizat prin instabilitate. Aceasta a fost generată de
modificările stabilite în mod succesiv printr-un ansamblu de acte normative: Legea 12/1991,
Legea 55/1991, Legea 35/1991, HG 804/1991, HG 127/1991, OG 70/1994 modificata prin
OG 34/1995 si OG 23/1996.

Tehnica de impunere a profitului s-a concretizat în mai multe etape:

Prima etapa (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe tranșe
de profit, tranșa pănă la 250000 lei fiind exonerată. Pentru restul de 66 tranșe cotele au fost
cuprinse între 2,5% si 77%. Concomitent s-au acordat o seama de facilități fiscale. Numărul
mare de cote și transe nu a asigurat o previzionare optimă a cuantului monetar al fluxurilor
fiscale sș a incidenței acestora asupra gestiunii financiare a intreprinderilor
În a doua etapă (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proporționale pe
2 tranșe de profit;
Până la 1000000 lei 30%
Peste 1000000 lei 45%
Aceasta decizie deși a contribuit la simplificarea administrării impozitului, și a
prognozării dimensiunii prelevării, nu a fost corelată cu dimensiunea și potențialul financiar
real al agenților economici. Practic s-a urmărit creșterea neutralității impozitului. Totusi
principiul neutralității a fost denaturat de ansamblul facilităților fiscale stabilite, prin care nu
s-a reușit atingerea finalităților dorite. Acestea au rămas simple costuri fiscale, care in loc să
genereze creștera capitalului productiv și a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscală.
Prin acordarea unor facilităti fiscale, s-a dorit stimularea apariției unui sector privat
viabil și atragerea capitalului străin. În practică aceasta finalitate a fost distorsionată.
Exonerările, deducerile, reducerile de natură fiscală au urmărit obținerea unor finalități fie
sociale,fie ecologice, fie economice.
Decizia de reducere cu 50% a impozitului aferent profitului utilizat pentru tehnologii
și investiții destinate protejării mediului a urmărit obținerea unei finalități ecologice. Totuși

12
aceasta a fost insuficientă pentru eliminarea efectelor fluidelor și produselor poluante, sau
pentru a induce comportamente responsabile.
Facilitățile economice au cuprins:
- deducerea din baza impozabilă a veniturilor realizate în scopul creșterii
calității produselor, precum și cele destinate reclamei și publicității;
- reducerea cu 50% a impozitului aferent prfitului reinvestit în scopul
dezvoltării, modernizării și obtinerii de profit suplimentar
- reducerea cu 25% a impozitului pe profitul realizat de agentii economici cu
capital străin ce realizau o seamă de investiții, creau un anumit număr de
locuri de muncă, intermediau furnizarea unor materii prime necesare
României,etc.
Principala cauză a creșterii numărului de agenții economici înmatriculați la sfârșitul
anului 1994 a constituit-o modificarea regimului de impozitare a profitului incepând cu 1
ianuarie 1995, prin care exonerările temporare erau eliminate. Acestea au fost utlizate în
scopul sustragerii de la plata impozitului, prin inființarea de noi societăți comerciale
principalul scop fiind de a beneficia de scutirile legale. Toate aceastea au contribuit la
creșterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivel administrației fiscale, care s-au adaugat
la costurile determinate de acordarea faciliățaților.
Facilitățile acordate investitorilor străini au dus la distorsionarea relațiilor
concurențiale între capitalul autohton și cel strain. Evaziunea fiscală și acordarea de facilităti
suplimentare investitorilor au influentat asupra incasărilor cuvenite la bugetul de stat având
ca rezultat stricarea relatiilor de piață între agenții economici pe cale legistlativă.
În a treia etapă (1995-1996) s-a urmărit creșterea neutralității impozitului pe profit,
prin stabilirea unei cote normale de 38% și eliminarea exonerărilor temporare acordate
agenților economici nou inființați. În acelașii timp, prin intermediul cotei, amortizării
deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflație si de plată s-a urmărit
obținerea unor facilități de natură economică.
Deoarece profitul brut al persoanelor juridice române era lovit de impozitarea dublă,
intâi cu 38%, iar apoi 10% pentru cel distribuit acționarilor sau asociaților, iar persoanele
juridice străine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cota suplimentară de 6,2% pentru
impunerea profitului acestora diu urmă .În acest mod s-a influențat decizia investitorilor de
capital, alegerea de către aceștia a persoanelor juridice române sau străine pornind de la baze
realtiv egale din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.

13
 Profitul BNR, obținut după deducerea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă
legal, a fost supus impozitării cu o cota de 80%, partea lasată la dispoziția Băncii Naționale
fiind destinat realizării și functionării sistemului de decontări interbamcare.
Persoanele juridice cu scop lucrativ ce obțin cel putin 80% din venituri din agricultură
sunt supuse unei cote de impozitare de 25%. Persoanele juridice ce obțin peste 50% din
venituri din organizarea de jocuri de noroc sau baruri sau cluburi de noapte, suportă o cotă
adițională de 22%.
Inițial tehnica de impunere a profitului, determinarea profitului impozabil, acordarea
de facilitătți fiscale și modul de plată a obligțiilor fiscale, a cuprins unele reglementări
specifice pentru contribuabilii mici, mari si respectiv persoanele juridice străine. Concomitent
s-au stabilit condiții cumulative pe care trebuiau să le îndeplinească contribuabilii pentru a fi
încadrați în una din cele doua categorii.
Determinarea profitului impozabil realizat de contribuabilii mari și de persoanele
juridice străine printr-un sediu permanent, s-a calculat ca diferență între patrimoniul net de la
sfășsitul anului fiscal și cel de la începutul aceluiași an, minus aportul efectuat la capitalul
social în cursul anului și veniturile neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile.
Pe baza profitului impozabil de al sfârșitul anului fiscal se determina impozitul pe
profit de la sfârșitul anului și plățile anticipate în contul impozitului pe profit pe tot parcursul
anului fiscal următor.
Pentru contribuabilii mici, profitul impozabil se calculează lunar, cumulat de la
începutul anului fiscal, stabilindu-se ca diferență între venituri și cheltuielile aferente
veniturilor realizate, cu excepția cheltuielilor nedeductibile.
Contribuabilii mari și persoanele juridice străine au beneficiat de dreptul de a raporta
și recupera pierderile în următorii cinci ani fiscali din profitul impozabil datorat, pe cand, cei
mici raportau pierderea lunar pănă la recuperarea acesteia, dar fără a depăși 36 luni de la
înregistrare.
În a patra etapa (începuta în 1997) tehnica de impozitare a profitului s-a simplificat. A
dispărut distincția dintre contribuabilii mici si mari. Cu unele excepții tehnica impunerii
profitului, a devenit aproape identică cu cea aplicată anterior contribuabililor mici.
Cota normală de impunere de 38%, diminuările și majorările de cota, precum și
tehnica de aplicare a acestora s-au menținut cu o singură excepție: cota aditională de 22%
aplicată societăților care obțineau peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc,
sau care dispuneau de baruri și cluburi de noapte, se aplică, în prezent, numai acelei părți din

14
profitul impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitățile menționate mai sus
în totalul ventiturilor obținute de firme.

Exonerările de la plata impozitului au fost extinse, în scopul obținerii unor facilități

sociale. Astfel s-au acordat exonerări pentru asociațiile de binefacere, cooperativele care
funcționează ca unit protejate, organizațiile de nevazători și invalizi, asociațiile persoanelor
cu handicap fizic și intelectual și unitățile economice ale acestora, unitățile apartinând
diferitelor culte religioase.
Prin reducerile de impozit s-au urmărit finalități de natură socială, economică și
ecologică. Totusi suma reducerilor acordate a fost limitată la 50% din impozitul pe profit
determinat înainte de aplicarea reducerilor. S-a stabilit și o prioritate pentru aplicarea
reducerilor.
S-au mentinut și/sau modificat reduceri la impozitul pe profit pentru agenții
economici care angajează persoane cu deficiențe fizice și intelectuale, agenții economici care
produc bunuri de export, agenții economici care reinvestesc în modernizare și dezvoltare.
Decizia de limitare a sumei totale a reducerilor a urmărit menținerea unei relații
directe între facilitățile fiscale acordate și asumarea unor obligații de către agenții economici,
concomitent cu asigurarea unui anumit grad de protecție a finanțării bugetului statului.
Ordinea de prioritate a reducerilor reflectă importantă acordata susținerii procesului de
privatizare, a integrării într-o activitate economică a persoanelor cu handicap și corectării
balanței comerciale, concomitent cu stimularea unor investiții.
Fluxurile de trezorerie legate de plata impozitului pe profit de la nivelul
agenților economici de stat și repectiv cele de încasare de la nivelul bugetului de stat sau
bugetelor locale, sunt influențate de tehnica evaluării prin echivalență pentru ultima luna din
an și de sfera aplicării tehnicii decalajului.
Prin lege se stabileste ca BNR și societățile bancare de rang doi să plătească impozitul
în luna următoare realizării profitului. Pentru ultima lună din an băncile plătesc un impozit
egal cu cel din luna noiembrie urmând ca regularizarea să se facă pănă la termenul stabilit
pentru depunerea bilanțului.
Pentru restul agenților economici s-a stabilit aplicarea tehnicii decalajului. Aceștia
sunt obligati să plătească impozitul trimestrial, în prima lună a trimestrului următor celui în
care s-a realizat profitul. Pentru ultimul trimestru, impozitul pe profit se calculează însumând
impozitul pe octombrie si de 2 ori impozitul pe noiembrie (pentru decembrie considerându-se

15
un impozit egal cu cel pe noiembrie). În 1997 tehnica decalajului nu s-a aplicat, toate
societățile calculând impozitul după metoda aplicată băncilor.

Modificările aduse tehnicii de impozitare a profitului s-au produs în condițiile

liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție, ale renunțării în etape la alocarea
direcționată a resurselor bugetare către unii agenți economici din unele sectoare de activitate
prin subvenții și credite bancare.
Existența în economie a prețurilor administrate alături de cele liberalizate a
distorsionat semnalele pieței, și a influentat alături de alocarea direcționată ,a resurselor in
mod diferențiat asupra veniturilor, cheltuielior și rezultatelor agenților economici.
Pentru eliminarea evaziunii fiscale legale eliminarea multiplelor cote de impunere
costitue o necesitate. Politica economică și tehnica de impunere a profitului nu au cotribuit la
apariția, dezvoltarea și consolidarea unui acționariat energic și dinamic.

2.2 Prevederi legale privind impozitul pe profit:

1. Baza legală, plătitori
2. Facilităti fiscale
3. Determinarea profitului impozabil
4. Determinarea veniturilor persoanelor nerezidente
5. Termen de plată și majorări de intârziere
6. Obligațiile plătitorilor
7. Controlul impozitului pe profit și sancțiunile aplicate
2.3 Baza legală, plătitori
Impozitul pe profit este reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 republicată,
cu modificările ulterioare.
Sunt obligate la plata impozitului pe profit:
- persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă,
atât din România, cât și din străinătate;
- persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent
în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu;
- asocierile dintre persoanele fizice române și persoanele juridice române, care
nu dau naștere unei persoane juridice pentru veniturile realizate, impozitul
calculandu-se și vărsându-se de către persoana juridică.

16
 - peroane juridice străine și persoane fizice nerezidente care desfașoară
activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică
- persoane juridice străine ce realizează venituri din / sau in legătură cu
proprietăți imobiliare în România sau din vânzare / cesiunea titlurilor de
participare deținute de o persoană juridică română
- persoane fizice nerezidente asociate cu persoane juridice romăne pentru
venituri realizate în România și în străinatate din asocieri fără personalitate
juridică
- instituții de invățământ particular acreditate precum și cele autorizate
- asociații de proprietari constituite ca persoane juridice și asociații de locatari
(de proprietari) pentru venituri obținute din activități economice care sunt și
care vor fi utilizate pentru îmbunătățirea și eficiența clădirii , intreținere și
reparație

2.4 Facilități fiscale

Sunt exceptați de la plata impozitului pe profit:
- trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin
contul general al trezoreriei;
- instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru
veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii
privind finanțele publice, dacă legea nu prevede altfel;
- organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociatțile persoanelor handicapate și
unitățile economice ale acestora, constituite potrivit prevederilor Legii nr.
21/1994 pentru persoanele juridice;
- asociațiile și fundațiile, atunci când utilizeaza cel putin 80% din veniturile
obținute din orice surse, în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost
autorizate, inclusiv cheltuielile pentru investitii și dotări, precum și cheltuielile
de funcționare;
- cooperativele care functionează ca unitati protejate, special organizate potrivit
legii;
- unitățile aparținând cultelor religioase;

17
 - institutiile de invatământ particular acreditate, precum și cele autorizate pentru
veniturile realizate din activitatea de învățământ, cu condiția utilizării acestora,
pentru baza tehnico-materială;
- asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice potrivit Legii nr.
114/1996, pentru veniturile obtinuțe din activități economice și care servesc
pentru imbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și
repararea proprietății comune.

2.5 Determinarea profitului impozabil

Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotelor de impozit asupra profitului
impozabil.
În România, cota de impozit pe profit este de 16%.
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile din livrarea bunurilor
mobile, a celor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate și
lucrări executate, inclusiv veniturile obtinute din livrările de bunuri mobile și imobile vândute
în rate sau în leasing, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la
care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Sunt considerate cheltuieli deductibile:
- contribuțiile pentru constituirea de fonduri cu destinatie specială, reglementate de
legislația în vigoare;
- cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor mobile livrate și a bunurilor imobile
vândute în baza unui contract de vânzare cu plata in rate sau în leasing;
- cheltuielile, rezultate din anularea datoriilor ca urmare a transferului de acțiuni sau de
părți sociale de la FPS, conform convenției;
- alte cheltuieli numai dacă sunt aferente realizării veniturilor. Dacă o cheltuială este
aferenta mai multor activități, ea se repartizează pe activitătile respective
-
Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:
- impozitul pe profit datorat;
- amenzile și penalitățile datorate către autorități;
- cheltuieli pentru protocol, reclamă și publicitate, sponsorizare peste limitele legale;
- sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și provizioanelor, peste
limita legală;

18
 - sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform legilor
bugetare;
- cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau
degradate și neimputabile, TVA aferent acestora, TVA colectat aferent bunurilor și
serviciilor folosite în scop personal sau predate cu titlu gratuit, TVA aferent bunurilor
acordate salariaților sub forma avantajelor în natura, precum și TVA nedeductibil
aferent cheltuielilor de protocol ce depășesc cota prevazută de legislația în vigoare;
- cheltuielile de delegare, de detasare și de deplasare în interesul serviciului care
depășesc plafoanele prevăzute pentru salariații instituțiilor publice și a regiilor
autonome cu specific deosebit;
- cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale și circulante;
- discounturile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților, în cazul în care
acestea nu sunt evidențiate distinct în documentele de vânzare;
- cheltuielile cu perisabilitătțile peste limitele legale;
- orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.
2.6 Determinarea veniturilor persoanelor nerezidente
Persoanele juridice străine, care desfășoară activități printr-un sediu permanent în
România, datorează impozit pentru profitul aferent activităților respective.
La cota de impozit de 38%, se adaugă o cotă aditional de 6,2%.
Se considera venit aferent unei activități desfășurate în România, dacă este :
- atribuibil unui sediu permanent din România al unei persoane juridice nerezidente;
- plătit persoanelor juridice sau fizice nerezidente pentru serviciile prestate în
Romania;obținut din sau în legatură cu propriețățile imobiliare în România ( închiriere sau
instrăinare );
- obținut din înstrăinarea de către un rezident român, persoana juridică, a unei
proprietăți situate în străinătate, alta decât activele aferente desfășurării unei activități în
afara teritoriului României.
Prin sediu permanent se întelege locul prin intermediul căruia o activitate este
condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent și include : un birou, o sucursală, o
agenție, o fabrică, un magazin, o mină, un loc de extracție al gazului și petrolului, un șantier
de construcții, etc.
Un sediu permanent nu include : folosirea de spații de depozitare sau distribuire de
mărfuri, menținerea unor stocuri de mărfuri și bunuri aparținând unei activități doar pentru
stocarea, distribuirea acestora, etc.

19
 Pentru reflectarea reală a profitului impozabil ala sediului permanent se scad numai
cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia.
Cheltuielile de conducere și cheltuielile de administrare care depasesc 3% din
veniturile totale realizate în România sunt cheltuieli nedeductibile fiscal.

2.7 Termen de plată, majorări de întârziere

- Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, pânaă la data de 25
inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția Băncii Nationale a
României și a societăților bancare care efectuează plăți lunar, pană la data de
25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculeaza impozitul.

2.8 Obligațiile plătitorilor

În cursul anului fiscal contribuabilii au următoarele obligații:
- să depună declarația de impunere păăa la termenul de plată a
impozitului;
- să stabilească corect baza de impozitare.

2.9 Controlul impozitului pe profit și sanctiunile aplicate

Controlul impozitului pe profit se realizează de către organele fiscale, cărora le revine
sarcina de a constata dacă impozitul a fost corect determinat, dacă contribuabilul a completat
și depus declarațiile de impunere.
În situația în care acestea consideră ca stabilirea impozitului nu a fost facută conform
legii, vor face un nou calcul al impozitului și vor comunica în scris contribuabilului modul de
stabilire al acestuia.
Pentru nerespectarea prevederilor legale plătitorii vor fi sancționati conform
reglementărilor legale în materie.

3. 10. Perioada impozabilă:

Anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Legislatia prevede următoarele excepții:
1. în cazul înființării unui contribuabil în timpul anului fiscal perioada impozabilă
începe:
- de la data înregistrării acestuia în registrul comerțului (dacă are această obligație)
- de la data inregistrării în registrul ținut la instanțele judecătorești competente
(dacă are aceasta obligație)

20
 - de la data încheierii contractului de asociere în cazul asocierilor care nu dau
naștere unei noi persoane juridice

2. în cazul divizărilor sau fuzionărilor ce au efect juridic incetarea existenței persoanelor

juridice prin dizolvare fară lichidare la una din urmatoarele date:
- la data înregistrării în registrul comertului/registrul de instanțele judecatorești
competente a noii societăți sau a ultimei dintre ele în cazul constituirii uneia sau
mai multor societati noi
- la data înregistării hotărârii ultimei adunări generale în care s-a aprobat
operațiunea sau de la alta data stabilită prin acordul părților stipulând ca
operațiunea va avea efect potrivit legii la o alta data
- la data înmatriculării persoanei juridice înființate în cazul în care prin fuziune se
constituie persoane juridice
- la data stabilită conform legii în alte cazuri decât cele menționate mai sus

3. în cazul dizolvării urmată de lichidarea contribuoabilului perioada impozabilă

înceteaza odata cu depunerea situațiilor financiare la registrul unde a fost inregistrată
conform legislației.

Cota de impunere: 16 %

4. În cazul în care un contribuoabil desfașoară activități de natura barurilor de noapte a

cluburilor, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv in cazul in care
o peroană juridică realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere
impzitul pe profit datorat statului nu poate fi mai mic de 5 % din veniturile aferente
acestor activități.

În acest caz deosebim două moduri de calcul a impozitului pe profit

Impozit = profit impozabil x 16%, dacă Impozit = 5 % x venituri aferente
impozitul >5% din veniturile aferente barurilor de noapte, cluburilor de noapte,
barurilor, cluburilor de noapte, cazinourilor, discoteci, dacă profitul
cazinourilor discotecilor sau pariurilor impozabil < 5% x veniturile aferente

21
 sportive barurilor, cluburilor, discotecilor
cazinourilor sau pariurilor sportive

Aplicație practicaă:
1 . S. C. Cora obține un profit impozabil de 5000 lei dintr-un bar de noapte. Veniturile
S.C. aferente acestei activități sunt de 10000. Sa se determine impozitul pe profit.

Rezolvare: Vom calcula impozitul pe profit aplicând cota de impozitare de 16 % asupra

profitului impozabil.
Impozit = 5000 x 16 % = 800
Vom determina cât reprezintă 5 % din veniturile barului de noapte:
10000 x 5 % = 500
Deoarece impozitul obtinut prin aplicarea cotei de impunere de 16 % este > decât 5 %
din veniturile aferente barului de noapte impozitul pe profit va fi 800.

2. S.C. John’s cafe obține un profit impozabil dintr-un club de noapte în valoare de 1000 lei
iar veniturile realizate de club sunt de 8000. Să se determine impozitul pe profit

Rezolvare:
Impozit = 1000 x 16 % = 160
Vom determina cât reprezintă 5 % din veniturile clubului de noapte.
8000 x 5 % = 400
Deoarece impozitul obținut prin aplicarea cotei de impunere de 16 % este < decat 5 % din
veniturile aferente barului de noapte impozitul pe profit va fi de 400 .

Determinarea profitului impozabil

Profitul impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri neimpozabile +
cheltuieli nededutibile
Profitul impozabil = profitul contabil – elemente deductibile fiscale – elemente
nedeductibile fiscale

22
Venituri neimpozabile:
- dividente primite de la o persoană juridică română;
- diferente favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor beneficiilor sau primelor de emisiune de la persoane juridice
la care se dețin titluri de participare
- venituri din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere;
- veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat
deducere si veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile

Cheltuieli nedeductibile:
- cheltuieli cu impozite pe profit
- dobânzi/majorări de intârziere, amenzi, confiscări și penalităti de intârziere datorate
catre autoritățile române
- cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale lipsă din
gestiune , degradate neimputabile care nu au contracte de asigurare
- cheltuieli de protocol ce depășesc limita de 2 % aplicată diferenței ce rezultă din total
impozite și venituri impozabile , cheltuieli totale aferente veniturilor impozabile , mai
puțin cheltuieli cu impozitul pe profit și cheltuieli de protocol
- cheltuieli cu deplasarea mai mari de ori și jumătate decât limita legală pentru instituții
publice
- cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în
natură dacă valoarea lor nu a fost impozitată la sursă
- cheltuieli inregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ
- cheltuieli cu prime de asigurare plătite de angajator în numele angajatului
- sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală cu
excepția celor legate de bănci a rezervelor tehnice ale societățiilor de asigurare sau
reasigurare și a fondului de rezervă în limita a 5 % din profitul contabil anual pană
când va atinge 20 % din capitalul social subscris și vărsat

23
 - cheltuieli de sponsorizare și / sau mecenat și cheltuieli privind burse private:

Contribuabilii care efectuează sponsorizări și / sau acte de mecenat scad din impozitul de
profit datorat sumele aferente , dacă sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele:
- sunt in limita de 3 % din cifra de afaceri
- nu depăsesc mai mult de 20 % din impozitul de profit datorat
- cheltuieli cu servicii de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii
pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul
desfașurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.

Plata impozitului pe profit

Plătitor Plata Scadența
Agenți economici trimestrial Data de 25 inclusiv a primei luni din
trimestrul următor

Băncile comerciale române și Lunar Data de 25 inclusiv a lunii următoare

sucursalele din România ale
băncilor, persoane juridice străine
Organizații non profit Anual
Contribuabilii care obțin venituri Anual
din cultura cerealelor a plantelor
tehnice, pomicultură, silvicultură
celei pentru care se calculează impozit
Data de 15 februarie inclusiv a anului
următor
Data de 15 februarie inclusiv a anului
următor

24
Aplicație practică:

1. S. C Favorit dispune la sfârșitul trimestrului I al anului 2011 de urmatoarele date:

- venituri totale ale perioadei 30000 lei din care – dividende încasate de la o alta
societate comercială în valoare de 2800
- -cheltuieli totale ale perioadei 14000 din care – dobânzi și penalități de întârziere 500
lei
- cheltuieli aferente trimestrului următor 1500 lei.
Să se stabilească mărimea impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Rezolvare: profit contabil = 30000 – 14000 = 16000

Profit impozabil = profit contabil – venituri neimpozabile + cheltuieli
nedeductibile

Profit impozabil = 16000 – 2800 + 500 =13700

Impozit pe profit = 13700 x 16 % = 2192

2. S.C Meda a realizat în trimestrul II 2010 vânzări de mărfuri pe piața internă din care a
obținut venituri totale în sumă de 50000 lei.
Cheltuielile aferente veniturilor obtinute în aceiași perioadă a anului au avut
următoarele valori
- cheltuieli materiale ………………..10100
- cheltuieli salariale …………………15270
- cheltuieli cu servicii prestate de terți…………………3300
- protocol………………..1260
- impozit pe profit calculat……………….1900
- alte cheltieli deductibile …………………4720
Să se determine impozitul pe profit ce urmează să fie plătit de societatea comercială.

Rezolvare:

25
 Venituri totale = 50000
Cheltuieli totale = 10100 + 15270 + 3300 + 1260 + 1900+ 4720 = 36550
Cheltuielile de protocol sunt dedutibile în limita de 2 % aplicată asupra diferenței
rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor, mai puțin cu impozitul pe profit și
cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului.
Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x (50000 – 36550 – 1260 – 1900) = 2% x
10290 = 205, 8
Cheltuieli de protocol nedeductibile = 1260 – 205, 8 = 1054, 2
Profit contabil = 50000 – 36550 = 13450
Profit impozabil = 13450 + 1054, 2 + 4720 = 19224, 2
Impozitul pe profit = 19224, 2 x 16 % = 3075, 87

Capitolul III
IMPOZITUL PE VENITURILE REALIZATE DE MICROINTEPRINDERI

3.1 Definirea microintreprinderii:

Microinteprinderea prin definiție este o persoană juridică care îndeplinește
cumulativ urmatoarele conditți pănă la sfârșitul anului fiscal precedent.
- realizează venituri, altele decât cele din consultanță și management în
proporție de peste 50 % din veniturile totatale
- are de la 1 pana la 9 salariați inclusiv
- realizează venituri care nu depăsesc 100000 de euro
- capiotalul social al persoanei juridice este deținut de persoane altele decât
statul, autoritătiile locale și institutiile publice
Persoanele juridice care nu își pot alege acest sistem de impunere sunt:
- pesroane juridice care se organizează și funcționează în domeniul bancar
- persoane juridice care se organizează și funcționează în asigurări și
reasiguraări , piețe de capital cu exceptia brookerilor
- persoanele juridice care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc, al
pariurilor sportive și al cazinourilor
- au capital social deținut de un actionar sau asociat persoană juridică cu peste
250 de angajați

26
3.2 Baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o contituie
suma veniturilor trimestriale de la orice sursă din care se deduc:
- venituri din variația stocurilor
- venituri din productia de imobilizări corporale și necorporale
- alte venituri din exploatare care reprezintă veniturile din cota parte a
survențiilor guvernamentale și altor surse similare pentru finanțarea
invenstițiilor
- venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare și venituri financiare
din provizioane
- venituri realizate din despăgubiri de la sociatațiile de asigurare pentru pagube
produse la activele corporale proprii
- venituri realizate din anularea datoriilor si a majorărilor datorate către bugetul
de stat care nu au fost deductibile la calculul profit impozabil

3.3 Cota de impunere: 3 %

Calculul și plata impozitului pe venituri micriontreprinderilore se efectueză
trimestrial pana la data de 25 a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculează
impozitul. Microintreprinderile au obligația de a depune la organul fiscal competent
declarația de impozit pe venit.

27