Impozitele Directe și Indirecte

2021

1
 CUPRINS
1. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR...................................................3
2. ELEMENTELE IMPOZITULUI......................................................................4
3. PRINCIPIILE IMPUNERII..............................................................................4
4. CLASIFICĂRI ALE IMPOZITELOR ŞI TAXELOR......................................5
5.IMPOZITE DIRECTE.......................................................................................5
IMPOZITELE LOCALE....................................................................................6
6.IMPOZITE INDIRECTE.................................................................................10
COTELE DE TVA, APLICABILE ÎN ROMÂNIA.......................................10

Libertatea conduce la impozite excesive; Efectul impozitelor excesive este sclavia.1

1
http://www.tax.org/quotes/quotations.htm; Charles Louis de Secondat, baron de la Brede et de Montesquieu
(1689-1755), mare scriitor şi publicist francez.

2
1. CONŢINUTUL ŞI ROLUL IMPOZITELOR
Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor
fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această
prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din
partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o
sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită
sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.
Impozitele indirecte sunt instiutite de stat asupra vânzărilor de mărfuri și prestărilor de
servicii. Cotele utilizate pentru calcularea acestor impozite nu sunt diferențiate în funcție de
venitul, averea sau situația personală a celor care cumpără mărfuri sau apelează la servicii ce
fac obiectul impozitelor indirecte. Drept urmare, impozitele indirecte lasă impresia că
afectează, în aceeași măsură, veniturile tuturor categoriilor sociale. În realitate ele afectează
în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, de regulă , la
vânzarea bunurilor de larg consum.
Taxa reprezintă suma de bani plătită de o persoană fizică sau juridică de regulă pentru
serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu
public.
Trăsăturile impozitului:
- caracterul obligatoriu
- caracterul nerambursabil
- absenţa contraprestaţiei directe
Rolul impozitelor se manifestă pe trei planuri:
- pe plan financiar, în sensul că impozitele constituie modul principal de procurare a
resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.
- pe plan economic, rolul se manifestă prin intermendiul măsurilor pe care acesta le ia de a
interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor.
- pe plan social, avem rolul de distribuire a unei părţi din PIB.

2. ELEMENTELE IMPOZITULUI
- Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului.
- Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în mod efectiv impozitul.
- Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii.
- Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul.
- Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură care exprimă dimensiunea obiectului
impozabil.
- Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere.
- Asieta (modul de așezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de către
organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului
impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului.
- Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului.

3
3. PRINCIPIILE IMPUNERII
(se referă la un set de reguli de care trebuie să se tină seama în stabilirea şi perceperea
impozitelor)
Au fost formulate pentru prima dată de Adam Smith în lucrarea sa Avuţia Naţiunilor (1776):
- Principiul justeţii impunerii- contribuabili trebuie să fie impuşi în funcţie de mărimea
venitului sau averii acestora.
- Principiul certitudinii impunerii- mărimea obiectului impozabil, termenul şi locul de plată
trebuie să fie certe, pentru a putea fi cunoscute şi respectate de contribuabil.
- Principiul comodităţii impunerii- impozitul trebuie să fie perceput în timpul şi la locul cel
mai convenabil pentru contribuabil.
- Principiul randamentului impunerii- impozitele trebuie să fie încasate cu minim de cheltuială
din partea statului şi a contribuabilului.
Aceste principii au evoluat de-a lungul timpului şi astăzi se întalnesc în literatura de
specialitate sub următoarea formă:
- Principii de echitate fiscală (echitate pe verticală şi echitate pe orizontală);
- Principii de politică financiară (impozitele să aibă un randament ridicat, să fie stabile şi
elastice);
- Principii de politică economică (impozitele, taxele şi contribuţiile sunt instrumente prin care
se influenţează comportamentul economic al contribuabililor);
- Principii social-politice.

4. CLASIFICĂRI ALE IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

a) După trăsăturile de fond şi de formă:
- Impozite directe,
- Impozite indirecte.
b) După obiectul impunerii:
- Impozite pe venit,
- Impozite pe avere,
- Impozite pe consum.
c) În funcţie de scopul urmărit la introducerea lor:
- Impozite financiare,
- Impozite de ordine.
d) După frecvenţa realizării lor:
- Impozite permanente (ordinare),
- Impozite incidentale (extraordinare).
e) După instituţia care le administrează:
- în state federale,
- în state unitare.

5.IMPOZITE DIRECTE
- Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în
orânduirile precapitaliste, însă o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut abia în
capitalism.

4
- Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane
fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit
prevăzute în lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene
dinainte stabilite.
5.a. Impozitele reale
- Impozitele reale se stabilesc în legătura cu anumite obiecte materiale (pamântul, cladirile,
fabricile, magazinele etc.), făcându-se abstracție de situația personală a subiectului
impozitului.
- Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se
așază asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nicio legatură cu situația
subiectului impozitului.
- Exemple: impozitul funciar, impozitul pe cladiri, impozitul pe activitați industriale,
comerciale și profesii libere, impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.
5.b. Impozitele personale
- Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit și pe avere, în strânsă
legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute și
sub denumirea de impozite subiective.
- Exemple: impozite pe venitul persoanelor fizice sau juridice, impozite pe avere, impozite pe
circulația averii sau impozite pe sporul averii.

IMPOZITELE LOCALE

Orice comunitate locală este confruntată cu apariția numeroaselor cheltuieli legate de

asigurarea bunăstării propriilor cetățeni, astfel încât este pusă în situația de a-și analiza
politica de venituri pe care o duce pentru a găsi resursele necesare în vederea acoperirii lor.
Dintre aceste resurse, impozitele locale au incidența cea mai ridicată.
Pe parcursul acestui capitol voi prezenta modalități de determinare a impozitelor locale, așa
cum sunt ele constituite în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
În conformitate cu actul normativ prezentat anterior, la bugetele locale se mobilizează
următoarele categorii de impozite:
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe teren;
- impozitul pe spectacol.
Impozitele locale sunt datorate bugetelor locale de către persoanele fizice și juridice care, prin
ceea ce dețin sau ceea ce prestează intră sub incidența prevederilor locale privind impunerea.
Contribuabilii persoane fizice sunt reprezentați de:
- persoanele fizice;
- persoanele fizice care desfășoară activități economice în baza liberei inițiative (asociații
familiale, asociații agricole etc. care nu dau naștere unei persoane juridice);
- persoane fizice care exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberală
(medic,notar,avocat,etc.)

IMPOZITUL PE CLĂDIRI

5
Baza legală
Baza legală pentru impozitul pe clădiri o constituie Legea nr.571/2003, privind impozitele și
taxele locale.
Impozitul pe clădiri este definit, potrivit Legii nr.571/2003, drept un impozit anual, de natura
impozitelor de avere, datorat pentru clădirile de orice fel, indiferent de destinația acestora și
de locul unde se situează.

Subiectul impunerii
Calitatea de subiecți plătitori ai impozitului o au:
a)persoanele fizice proprietari de clădiri în mediul urban și rural;
b)pesoanele juridice pentru clădirile aflate în proprietate, în administrare sau în folosință.

Sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri următoarele categorii de persoane:

-veteranii și văduvele de război sau văduvele necăsătorite ale veteranilor de război, precum și
beneficiarii Decretului Lege nr. 118/1990, respectiv deținuți politici din perioada 6 martie
1945-21 decembrie 1989, precum și deportații în Bărăgan;
-urmașii eroilor martiri, răniți și luptătorii pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989,
conform Legii nr.42/1990.
-fundațiile testamentare constituite potrivit legii cu scop de a întemeia, întreține, dezvolta și
ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social
și cultural;
-beneficiarii de credite acordate de Agenția Națională pentru Locuințe, pentru locuința
contractată pe întreaga perioadă de rambursare a creditului.

Obiectul impunerii
Obiectul impunerii îl constituie:
-clădirile situate în municipii, orașe, comune și sate aflate în proprietatea contribuabilului;
-clădirile proprietate de stat date în administrare sau folosință;
-clădirile din fondul locativ de stat.
Nu intră în sfera obiectului impozabil următoarele categorii de clădiri:
- clădirile instituțiilor publice, cu excepția celor folosite în alte scopuri;
-clădirile care potrivit legii, sunt considerate monumente istorice,de arhitectură și arheologie,
precum și muzeele și casele memoriale,cu excepția incintelor acestora folosite pentru
activități economice;
-clădirile care prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase
recunoscute de lege;
-clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, autorizate provizoriu sau
acreditate;
- construcțiile și amenajările funerare din cimitire;
- construcții speciale cu ar fi:sonde de țiței, gaze, sare: platforme de foraj marin; centrale
hidroelectrice, centrale termoelectrice, nuclearoelectrice, galerii, planuri înclinate subterane și
rampe de puț, puțuri de mină, coșuri de fum, baraje și construcții petroliere, terasamente,
cheiuri și altele de natură similară.
Prin clădire în sensul dat de O.G. nr.36/30 ianuarie 2002 se înțelege orice construcție înălțată
la suprafața pământului și care servește la adăpostirea de activități, de oameni, de animale, de
obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de alte asemenea, astfel, sunt luate în
considerare și dependințele, cum ar fi: bucătăria, baia, pivnița, garajul, magazia, situate fie în
6
corpul principal de clădire, fie în afara acestuia, dar și spațiile construite sub formă de
chioșcuri, cabane, barăci, magazine, depozite, inclusiv cele demontabile și indiferent de
natura materialelor utilizate la construcția acestora.
În regimul impunerii se includ și clădirile persoanelor juridice aflate în următoarele situații:
- în rezervă sau în conservare;
- amortizate integral;
- noi, dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, cu începere de la 1 ale lunii
următoare celei în care acestea au fost dobândite. Impozitul se calculează pe numele noului
contribuabil, proporțional cu perioada de timp rămasă până la sfârșitul anului;
- clădirile demolate în condițiile legii, clădirile distruse și cele transmise în administrare sau,
după caz, în proprietatea altor contribuabili, în cursul anului se scad de la impunere cu
începere de la 1 ale lunii următoare celei în care s-a produs una din aceste situații;
- pentru clădirile în care construcția aparținând contribuabililor, impozitul se datorează de la
data de 1 ale lunii următoare dării în folosință a construcției, dar nu mai tarziu de 15 zile de la
data expirării termenului prevăzut în autorizația de construcție;
- clădirile construite fără autorizații pe terenurile construite pe bază de act sub semnătura
privată;
- clădirile folosite pentru politicieni, case de odihnă, creșe, grădinițe de copii, dacă acestea nu
fac parte din acele categorii aflate în regim de exonerare.

Baza de calcul este dată de valoarea impozabilă a clădirii care diferă în funcție de proprietarul
clădirii astfel:
a) pentru proprietarii persoane fizice:valoarea impozabilă a clădirii este determinată pe baza
normelor de evaluare, pe mp de suprafața construită. Aceste norme de evaluare pe mp
suprafață construită, pentru anul 2006 și 2007 sunt cele prevăzute în Anexa nr. 2.
-valoarea impozabilă se reduce cu perioada în care au fost realizate, după cum urmează:
-înainte de 1950 inclusiv, reducere 15%;
-între ani 1951-1977 inclusiv, reducere 5%.
Aceste norme se indexează anual, prin hotărâre a consiliului local, pe baza indicelui de
inflație. La calculul valorii de impunere se ține seama și de numărul de etaje pe care le are
clădirea, precum și de faptul că are sau nu lift.
Începând cu anul fiscal următor, pentru determinarea valorii impozabile se au în vedere
rangurile clădirilor și zonele în cadrul acestora, pentru care se aplică coeficienții de corelație
pozitivă prezentați în Anexa nr.3.
b) pentru proprietarii persoane juridice: valoarea impozabilă este dată de valoarea din
evidența contabilă.
Sunt supuse impozitării clădirile aflate în funcțiune a căror valoare a fost recuperată integral
pe calea amortizării.

Cota de impunere
Cotele de impunere sunt stabilite de Consiliile Locale, fiind diferențiate astfel:
- pentru clădirile proprietatea persoanelor fizice:
- 0,2 % din valoarea clădirii aflate în mediu urban;
- 0,15 din valoarea clădirii situate în mediul rural;
- pentru clădirile proprietatea persoanelor juridice:
- între 0,5%- 1% asupra valorii de inventar a clădirii;

7
 - între 3% -5% asupra valorii de inventar a clădirii, dacă persoanele juridice proprietare nu au
efectuat nici o reevaluare a clădirilor începând cu 1998.
Impozitul pe clădiri se determină conform relației:

I / c = Bi * C i
100

În cazul contribuabililor persoane fizice, care dețin mai multe clădiri cu destinație de locuință,
acest impozit s-a majorat de la 1 Ianuarie 2003 astfel:
- cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
- cu 100% pentru cea de a patra clădire și următoarele, în afara celei de la adresa de
domiciliu.
Perioada de impozitare pentru impozitul pe clădiri este anul calendaristic. Aceasta poate fi și
mai mică de un an, în următoarele situații:
- clădirile noi dobândite în cursul anului, se impun cu începere de la 1 ale lunii următoare în
care acestea au fost dobândite. Impozitul se calculează pe numele noului proprietar,
proporțional cu perioada de timp rămasă până la sfârșitul anului.
- clădirile demolate în timpul anului, clădirile dezmembrate sau distruse și cele transmise în
proprietatea altor contribuabili se scad de la impunere cu începere de la 1 ale lunii următoare
celei în care s-a produs una din aceste situații. Scăderea se acordă proporțional cu partea de
clădire supusă unei astfel de situații, precum și cu perioada rămasă până la sfârșitul anului
fiscal.

Asieta fiscală
În cazul contribuabililor persoane fizice, impozitul pe clădiri se stabilește pe baza declarației
de impunere depusă de proprietar la serviciul de specialitate al Consiliului Local pe raza
căruia se află clădirea, pentru ceilalți contribuabili, impozitul se calculează de către aceștia
prin declarația de impunere depusă la aceleași organe teritoriale.
Declarațiile de impunere se depun în termen de 30 zile de la data dobândirii clădirii sau ori de
câte ori intervin schimbări care conduc la modificarea impozitului datorat.

Termen de plată
Plata impozitului pe clădiri se face în lei, trimestrial, în patru rate egale: până la 15 martie,
până la 15 iunie, până la 15 septembrie și până la 15 decembrie. Începând cu anul următor,
termenele pentru primele trei rate rămân nemodificate, în vreme ce ultima rată va trebui
achitată până la 15 noiembrie.
Pentru neplata la termen a impozitului pe clădiri se datorează majorări de întârziere, stabilite
prin hotărâri ale Consiliilor Locale.

Facilități Fiscale
Se acordă scutiri de plată a impozitelor pe clădiri:
a) în proporție de 100% pentru categoriile de persoane menționate la începutul prezentării;
b) în proporție de 50% societăților comerciale care au ca obiect unic de activitate asigurarea
de servicii turistice cu activitate sezonieră de cel mult 5 luni din anul fiscal;
8
c) în proporție de 50% pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune a obiectivelor nou
construite ce aparțin cooperativelor de consum sau meșteșugărești;
d) în proporție de 50% pentru persoane fizice care au domiciliul și locuiesc în localități care
beneficiază de facilități;
e) timp de 10 ani pentru locuințele noi și pentru clădirile realizate pe bază de credite, în
condițiile în care proprietarii nu înregistrează clădirea.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădire de către persoanele fizice se acordă o
bonificație de 10% dacă plata impozitului datorat pe întregul an se efectuează până la 15
martie a anului fiscal.

Sancțiuni și contravenții
În cazul persoanelor fizice constituie contravenție următoarele fapte, dacă potrivit legii nu
sunt considerate infracțiuni:
a) depunerea declarațiilor de impunere peste termenul prevăzut de lege se sancționează cu
amendă de la 80 lei la 180 lei.
b) nedepunerea declarațiilor de impunere se sancționează cu amendă de la 180 lei la 800 lei.

6.IMPOZITE INDIRECTE
- Îmbracă de regulă, forma impozitelor pe consum, deoarece se percep la vânzarea anumitor
mărfuri sau la prestarea unor servicii.
- Cotele de impozit nu sunt diferenţiate în funcţie de averea sau situația personală a
plătitorului.
- Plătitorii acestor impozite sunt în general agenţii economici, dar suportatorii sunt
consumatorii finali.

COTELE DE TVA, APLICABILE ÎN ROMÂNIA

TVA este acronimul de la taxa pe valoare adăugată, o taxă indirectă care se aplică la valoarea
bunurilor furnizate sau serviciilor prestate de către o firmă plătitoare de TVA. Taxa se plătește
către Bugetul de Stat și este una dintre taxele cu grad ridicat de colectare. TVA este o taxă
care există în întreaga lume, nivelul de taxare fiind diferit în fiecare țară.
În România există mai multe cote de TVA, acestea depinzând de natura serviciilor/bunurilor
cărora li se aplică taxa. De asemenea, există mai multe tipuri de taxă pe valoare adăugată,
încadrarea fiind făcută în funcție de modul de colectare.
Cum se calculează TVA de plată?
TVA de plată se calculează și se achită lunar sau trimestrial către Bugetul de Stat, într-un cont
de trezorerie dedicat, în urma unui algoritm simplu de calcul al TVA.
Formula de bază este: TVA colectat - TVA deductibil.
* TVA deductibil: TVA-ul din facturile de vânzare - TVA din facturile de plată.

Principiile TVA
 Universalitate - TVA se aplică tuturor operaţiunilor efectuate de către persoane
fizice sau juridice, care implică plăţi, cu excepţia situaţiilor enunţate de lege.

9
  Unicitate - taxa percepută este egală cu taxa rezultată prin aplicarea cotei de
impozitare asupra întregii valori finale.
 Transparenţă - TVA datorată statului de către o firmă este aferentă valorii
adăugate bunului vândut.
 Teritorialitate - TVA ţine de origine (dacă sunt bunuri locale sau nu) şi destinaţie
(consumul are loc pe teritoriul ţării sau nu).
 Fracţionalitate - TVA se încasează în fiecare stadiu parcurs de un produs până
ajunge la consumatorul final. Astfel, statul are resursele necesare desfăşurării
activităţii treptat, fără să aştepte vânzarea finală.
 Deductibilitate - taxa datorată statului este egală cu diferenţa dintre taxa
colectată şi cea achitată prin cumpărături.

Cote de TVA (taxa pe valoare adăugată) aplicabile în prezent

După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, având în trecut valori de 20% și
chiar 24%, cota standard de TVA, în prezent, este 19%.
Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate și serviciilor prestate de către firmele românesti
cota TVA este de 19%, există bunuri și servicii pentru care se aplică cota TVA de 9% și cota
TVA de 5%.
Așadar, în România se aplică trei cote de TVA, încadrarea într-unul dintre standardele de
taxare fiind clasificată în funcție de codurile CAEN (domeniile de activitate). De exemplu,
produselor alimentare, inclusiv băuturilor, li se aplică o cotă TVA de 9%, în timp ce băuturile
alcoolice suportă o cotă TVA de 19%.

Cota TVA de 9%
● Proteze și accesorii după cum sunt descrise în legislația curentă. Există de asemenea proteze
dentare care nu suportă taxa pe valoarea adăugată. Se aplică TVA 9% inclusiv pentru livrarea
de proteze;
● Livrarea medicamentelor (de uz uman și veterinar);
● Comercializarea de alimente și băuturi destinate consumului animal și uman, inclusiv
ingredientele folosite pentru prepararea alimentelor. Pentru încadrarea corespunzătoare a
acestora în coduri fiscale trebuie verificate normele metodologice;
● Serviciile de catering și restaurant, mai puțin băuturile alcoolice;
● Distribuirea apei potabile și a apei pentru irigații;
● Comercializarea de pesticide și îngrășăminte, după cum a fost încadrată de către Ministerul
Agriculturii.

Cota TVA de 5%
● Manualele școlare, revistele, publicațiile în general, mai puțin cele publicitare;
● Serviciile hoteliere și cazarea în unități specifice, inclusiv terenurile utilizate pentru cazare
în regim de camping;
● Taxele de intrare la muzee, case memoriale, situri arheologice sau culturale, evenimente
sportive și alte servicii de acest tip;
● Casele construite în scop social, inclusiv terenul pe care sunt ridicate;
● Casele cu suprafețe mai mici de 120 mp și a căror valoare este mai mică de 450 mii lei
10
(inclusiv terenul);
● Construirea de clădiri pentru primării care vor fi utilizate în scop social;
● Produsele eco, tradiționale și montane.

Cota TVA DE 19%

● Cota standard de 19% se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile
care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

Cum se colectează TVA

 TVA este o taxă care se "autopercepe", deoarece conform legislaţiei, persoana
înregistrată în scopuri de TVA impune şi colectează TVA de la clienţii săi, după care
virează taxa către Ministerul de Finanţe.
 TVA-ul nu este aplicat ca atare pe profitul brut, direct sau indirect. Sumele plătite
către Ministerul de Finanţe sunt integral suportate de consumatorul final.

Deducere TVA
 Persoanele plătitoare de TVA au dreptul de a deduce, conform legii, TVA-ul la
achiziţii făcute în scopul realizării obiectului de activitate.
 Aşadar, deducerea de TVA diminuează TVA-ul care trebuie plătit la bugetul de stat.
Legea specifică în mod expres anumite cheltuieli ca fiind cu deductibilitate limitată,
iar altele ca fiind în mod cert nedeductibile.
 În categoria cheltuielilor deductibile limitat intră cheltuieli precum cele:
• cele de protocol
• cheltuielile sociale
• pierderile tehnologice
• provizioanele şi rezervele
• dobânzile, amortizarea
• 50% dintre cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate
exclusiv în scopul activităţii economice.
 În categoria cheltuielilor nedeductibile intră, printre altele:
• impozitul pe profit
• dobânzile şi majorările de întârziere
• penalităţile şi amenzile
• cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele şi riscurile asociate activităţii
contribuabilului
• cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile
• cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private,
acordate potrivit legii.

Clasificare Cote TVA

 Cota standard
Fiecare ţară din UE are o cotă standard care se aplică furnizării celor mai multe bunuri şi
servicii. Aceasta nu poate fi mai mică de 15%.
 Cota redusă

11
Una sau două cote reduse se pot aplica furnizării anumitor bunuri şi servicii (pe baza listei din
Anexa III la Directiva TVA), dar, în majoritatea cazurilor, cotele reduse nu pot viza serviciile
furnizate pe cale electronică. Cotele reduse menţionate aici nu pot fi mai mici de 5%.
 Cotele speciale
 Aceste cote speciale vizează ţările din UE care le aplicau la 1 ianuarie 1991. Iniţial,
aceste cote au fost concepute ca măsuri tranzitorii pentru o trecere mai uşoară la
normele UE în materie de TVA, în momentul intrării în vigoare a pieţei unice, la 1
ianuarie 1993, urmând să fie eliminate treptat.
Există trei tipuri de cote speciale:
 • Cota zero
Când se aplică o cotă zero, consumatorul nu trebuie să plătească TVA, dar firma furnizoare
are totuşi dreptul de a deduce TVA-ul pe care l-a plătit la achiziţiile legate direct de vânzarea
respectivă.
 • Cota foarte redusă
Cotele foarte reduse (mai mici de 5 %) se aplică în cazul comercializării unui număr limitat de
produse şi servicii, în anumite ţări din UE.
 • Cota de tip "parking" (sau cota intermediară)
Cotele de tip "parking" sunt aplicate de anumite ţări din UE pentru unele furnizări de bunuri şi
servicii care nu figurează în Anexa III la Directiva TVA.
Aceste ţări sunt autorizate să continue aplicarea cotelor reduse în locul cotei standard, atât
timp cât cotele reduse nu sunt mai mici de 12%.

Plătitor de TVA sau NU?

 Începem cu un exemplu simplificat. Ești întreprinzător, ai o firmă de mobilă și
cumperi materie primă de 100 lei, creezi un birou și îl vinzi cu 150 lei. Plus valoarea
adăugată reprezintă diferența dintre ceea ce ai vândut și ceea ce ai cumpărat. Așadar,
statul roman îți cere o taxă de 19% din plus valoarea adăugată.
 În realitate, procesul este un pic mai complex. Și vom detalia cele 4 cazuri în care te
poți regăsi, folosindu-ne de exemplul de mai sus:
 Scenariul 1: Tu neplătitor de TVA, furnizorul neplătitor de TVA. Asta înseamnă că tu
nu ai TVA în factura pe care o emiți, și nici furnizorul tău nu are. Așadar, TVA-ul nu
intră în discuție. Este cazul cel mai simplu. Cumperi materia primă cu 100 lei, vinzi
biroul cu 150 lei, profit 50 lei.
 Scenariul 2: Tu neplătitor de TVA, furnizorul plătitor de TVA. Asta înseamnă că tu
nu ai TVA în factura pe care o emiți, furnizorul însă are TVA pe factură, iar tu vei
plăti factura integrală a furnizorului, inclusiv TVA-ul, care se numește TVA
nedeductibil. Cumperi materia primă cu 100 lei, vinzi biroul cu 150 lei, profit 50 lei.
 Scenariul 3: Tu plătitor de TVA, furnizorul plătitor de TVA. Asta înseamnă că tu ai
TVA în factura pe care o emiți, furnizorul are și el TVA pe factura pe care ți-o emite.
Cum funcționează în cazul acesta TVA-ul? Tu ai emis o factură de 150 lei pentru
birou, compusă din prețul fără TVA de 126,05 lei și TVA-ul aferent, diferența până la
150 lei, adică 23,95 lei. Suma aceasta, de 23,95 lei, reprezintă TVA-ul de plată, pe
care trebuie să-l dai mai departe statului român. În același timp, factura de 100 lei de
la furnizor pentru materia primă cuprinde prețul fără TVA de 84,05 lei plus TVA-ul,
adică 15,95 lei. Acesta este TVA-ul pe care trebuie să-l recuperezi de la statul român.
TVA-ul final pe care trebuie să-l platești la stat se calculează, scăzând din TVA-ul
regăsit pe facturile EMISE DE tine, adică 23,95 lei, TVA-ul regăsit pe facturile
12
 EMISE CĂTRE tine, în cazul de față, 15,95. Și avem așadar, TVA de plată, 23,95-
15,95=8 lei. În final, tu încasezi 150 lei, din care platești 8 lei tva plus 100 lei
furnizorul. Profit 42 de lei.
 Scenariul 4: Tu plătitor de TVA, furnizorul neplătitor de TVA. Asta înseamnă că tu ai
TVA în factura pe care o emiți, furnizorul însă NU ARE TVA pe factura pe care ți-o
emite. Similar cu exemplul de mai sus, ai emis o factură de 150 lei, compusă din prețul
fără TVA de 126,05 lei și TVA-ul aferent, diferența până la 150 lei, adică 23,95 lei.
Suma aceasta, de 23,95 lei, reprezintă TVA-ul de plată, pe care trebuie să-l dai mai
departe statului român. În același timp, factura de 100 lei de la furnizor nu cuprinde
decât 100 lei și nicio componentă de TVA. TVA-ul final pe care trebuie să-l plătești la
stat se calculează, scăzând din TVA-ul regăsit pe facturile EMISE DE tine, adică
23,95 lei, TVA-ul regăsit pe facturile EMISE CĂTRE tine, în cazul de față, 0 lei. Și
avem așadar, TVA de plată, 23,95-0=23,95 lei. În final, tu încasezi 150 lei, din care
plătești 23,95 lei tva plus 100 lei furnizorul. Profit 26,05 lei.
 La prima vedere, la o analiză simplă a cazurilor de mai sus, este clar că cel mai
avantajos, din prisma profitului, este să nu fii plătitor de TVA. Și este și normal să fie
așa, TVA-ul fiind doar o taxă în plus pe care o plătești statului român. TVA-ul iți
erodează profitul și posibilitățile de dezvoltare și îți face viața mai grea mai ales dacă
ești un startup. Tocmai de aceea, statul român a decis să creeze o excepție de la regula
de mai sus, conform căreia toate firmele sunt obligate să plătească TVA. Astfel,
firmele cu o cifră de afaceri, de anul aceasta, de până în 300.000 lei sunt exceptate de
la plata TVA-ului.
 De altfel, orice firmă înființată în România este inițial neplătitoare de TVA. Poți
deveni plătitor de TVA în momentul în care atingi pragul de 300.000 de lei cifră de
afaceri sau mai devreme, prin cerere, care trebuie aprobată, în urma unei analize făcute
de ANAF. Explicația oficială pentru care se întâmplă acest lucru este asociată cu
fraudele comise prin operațiunile cu TVA.

Concluzii

 În concluzie, această taxă are caracter general, este datorată statului, percepută prin
cote de impozitare şi diferă de la o ţară la alta.
 După ce a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, având în trecut valori de
20% şi chiar 24%, cota standard de TVA, în prezent, este 19%.
 Dacă pentru majoritatea bunurilor furnizate şi serviciilor prestate de către firmele
româneşti cota TVA este de 19%, există bunuri şi servicii pentru care se aplică o cotă
de 9%, respectiv de 5%.
 Încadrarea într-unul dintre standardele de taxare este clasificată în funcţie de codurile
CAEN (domeniile de activitate). De exemplu, produselor alimentare, inclusiv
băuturilor, li se aplică o cotă TVA de 9%, în timp ce băuturile alcoolice suportă o cotă
TVA de 19%.
 Persoanele plătitoare de TVA au dreptul de a deduce, conform legii, TVA-ul la
achiziţii făcute în scopul realizării obiectului de activitate.
 Aşadar, deducerea de TVA diminuează TVA-ul care trebuie plătit la bugetul de stat.
Legea specifică în mod expres anumite cheltuieli ca fiind cu deductibilitate limitată,
iar altele ca fiind în mod cert nedeductibile.

13
Bibliografie

1. Anca Mihaela Georoceanu, Drept fiscal român, Editura Pro Universitaria, București,
2015
2. Cosmin Flavius Costaş, Mircea Ştefan Minea, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015
3. Tulai Constantin, „Finanţele publice şi fiscalitatea”, Ed. Casa Cărţii de știinţă, Cluj-
Napoca, 2003

14