GEOAGIU BĂI - O STAŢIUNE DE 2000 DE ANI

În repertoriul bogăţiilor şi al frumuseţilor naturale rânduite în decorul muncţilor Apuseni,

staţiunea balneoclimaterică GEOAGIU – BĂI apare ca un minuscul mărgăritar. Denumirea ce i
se atribuie « dar al Metaliferilor » poate fi luată ca simbol al variatelor bogăţii minerale prinse în
adâncurile pământului, fie ca o expresie a multiplelor calităţi dietetico – curative ale apelor
minerale, asociate cu frumuseţile odihnitoare ale peisajului natural, ce răspândesc cu prisosinţă
pe oricine va veni aici. Din cele mai vechi timpuri, omul a fost atras de efectele binefăcătoare ale
apelor termale, de frumuseţea peisajului şi de bogăţiile naturale de aici. (STOICA, BOTH p.3).
După cucerirea Daciei de către romani, aceştia au preluat în continuare denumirea localităţii
GERMISARA, care vine din limba daco – tracică, din asocierea a două cuvinte : GERMI (cala)
şi SARA (apă), denumire determinată de existenţa izvoarelor termale din acest loc. (TUDOR,
1968, p. 130).
Pe vremea romanilor BĂILE GEOAGIU erau cunoscute sub denumirea de « THERMAE
GERMISARA » sau « GERMISARA CUM TERMIS ». La locuil numit « Cetatea Urşilor », pe
dealul Pedeapsa, se afla o aşezare civilă (pagus) în jurul băilor (THERME DODONAE). Despre
dezvoltarea şi importanţa de atunci a băilor ne vorbesc numeroasele dovezi arheologice, păstrate
peste veacuri, vechi edificii, material tipic roman, cărămizi, ţigle, inscripţii şi statui dedicate
zeilor protectori, unele fiind păstrate în staţiune sau la muzeele din Orăştie şi Deva. (TUDOR,
1968, p. 130-131, MACREA 1969, p.148).
Mai este de aminit un monument găsit în anul 1939 pe locul bazinului mare, ce conţinea
un altar cu inscripţie dedicată zeilor protectori ai medicinii, monument ridicat de P. FURIUS
SATURNINUS, guvernator al Daciei pe la anul 161 DHR. Acest înalt funcţionar, oaspete de
seamă al băilor, venit la izvoarele termale binefăcătoare de la GERMISARA pentru a-şi căuta
sănătatea, consemnează acest fapt prin ridicarea monumentului zeilor protectori AESCULAP şi
HYGEEA, ca mulţumiri pentru însănătoşirea sa. Textul inscripţiei – « AESCULAP şi HYGIAE
sacrum P. FURIUS SATURNINUS LEG. AUG. PR. PR » ar suna astfel în traducere : « Închinat
lui Esculap şi Hygeei de Publius Furius Saturninus, delegatul împăratului cu grad de
guvernator » (MACREA 1969, p. 60, 148).

1
 Un oarecare BASSUS a ridicat un altar la GERMISARA, după ce s-a însănătoşit, pe care a
pus să se scrie următoarele versuri :
« Ţie regină a apelor, nimfă podoaba pădurii
Bassus ale cărui rugi tu le-ai împlinit bucuros
Ţi-a dedicat, dintr-o stană de marmură, altarul acesta
Lângă Germisara ta, de pe-ntăritele culmi. » (MACREA 1969, p. 344, 367).
După părăsirea Daciei de către romani (271 DHR), băile au fost lăsate o vreme în părăsire
şi au reintrat în actualitate în epoca feudală, începând din secolul al XVI – lea, aşezarea de la
Geoagiu împunându-se din nou atenţiei publicului. La jumătatea secolului al XVI – lea, regina
Isabela (soţia lui Ioan Zapolya) a iniţiat ample lucrări de refacere. « Regina Isabela, scrie
călătorul italian GIOVAN ANDREA GROMA, a înfiinţat acolo nişte băi plăcute, pe care regele
(este vorba de Sigismund Zapolya, fictiv rege al Ungariei sub patronaj otoman) le foloseşte
adeseori ». În apropierea băilor se amenajase şi un « parc plin de cerbi şi alte sălbăticiuni, cu
grădini bogate în poame. De aceea – continua GROMA – vine şi înălţimea sa adeseori aici,
pentru a se recrea » (CĂLĂTORI STRĂINI, VOL. II 1970, p. 437).
Tot în secolul al XVI – lea, geograful şi cartograful GIOVANNI ANTONIO MAGNI, în
lucrarea sa « GEOGRAFIA SIVE DESCRIPTIONE UNIVERSALLE DELLA TERRA
PARTITA » consemna : «  În Transilvania se află izvoare termale felurite, cele de la Geoagiu şi
de la Oradea, acestea calde, celelalte reci ». Este cea dintâi « popularizare » ce se făcea băilor
Geoagiu, într-o lucrare ştiinţifică de circulaţie mondială. (CĂLĂTORI STRĂINI, VOL. II
1970).

II. GEOAGIU
În secolul al XVII – lea, la GEOAGIU ajunge pastoral german CONRAD IAKOB
HILTELRAND, care era secretar al ambasadorului SUEDIEI, GOTHARD WELLING, trimis în
misiune de regale Suediei, Carol al X-lea. Deoarece în timpul şederii la curtea principelui
Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy al II-lea, între diferitele misive pe care le expedia superiorilor
săi ori le primea de la ei, se scurgea un timp îndelungat (fiind duse de curieri călări), solul şi suita
îşi petreceau acest interval colindând pitoreştile împrejurimi ale oraşului Alba-Iulia. Cu acordul
lui Gheorghe Rakoczy al II-lea, solul şi suita lui au ajuns şi la Geoagiu, unde s-au tratat. Iată cum
descrie CONRAD IAKOB HILTELRAND staţiunea Geoagiu, în secolul al XVII – lea: „Acolo

2
se afla o casă stricată în care erau diferite cămăruţe, dar în ele nu se găsea nimic, pe pereţi erau
mâzgălite multe nume. Acolo unde cădea apă cu repeziciune, se afla o stâncă îngustă de piatră
unde puteau sta două persoane, spate în spate, iar jos era un spaţiu mai mare, în formă de
dreptunghi, în care se putea înota, cu apa până aproape de gât”. (CĂLĂTORI STRĂINI,
VOL. IV, 1975, p. 564). Cunoscute din moşi-strămoşi de români, era normal ca băile să fie
frecventate îndeosebi de localnici. « Românii, precizează Hilterland, se scaldă deseori aici ».
Însoţitorul solului Suediei i-a cunoscut bine, descriindu-le obiceiurile şi portul şi admirând
îndeosebi costumele populare ale femeilor. « Cămăşile lor sunt cusute…cu mii de înflorituri ».
Pe una dintre aceste sătence, îmbrăcată în costum popular, a întâlnit-o şi la Geoagiu, femeia
intrând în apă îmbrăcată « cu fusta ei neagră », procedură balneară care astăzi ni s-ar părea
ciudată.
Un document din 1772 menţionează că, în data de 6 septembrie 1772, 33 de militari sub
comanda unui sublocotenent din regimentul PELLEGRINI vor sosi la Geoagiu pentru îngrijirea
sănătăţii. (PESCARU, PESCARU 2001, p. 446).
Cunoscând puterea curativă a apelor, nobilii au peregrinat aici pentru întremarea sistemului
nervos zdruncinat, precum şi pentru vindecarea unor răceli contractate. Dar, în afară de acestea,
băile ofereau loc agreabil pentru excursii celor sănătoşi, căci, în parte tradiţia orală, în parte unele
documente scrise atestă cum că mulţi aristocraţi au legat căsătorii în aceste locuri. În anul 1885,
după unele informaţii scrise, băile au fost vizitate de 880 vizitatori interni şi 72 străini, în total
952 persoane. (STOICA, BOTH, p. 21).
În decursul timpului, staţiunea a avut diferite stadii de dezvoltare. Iniţial avea un bazin
cu pereţii şi fundul din lemn de circa 15 – 20 metri. Amplasarea bazinului era pe actualul loc de
parcare a maşinilor din faţa băilor deschise. Cu vremea, acesta s-a degradat complet. (STOICA,
BOTH, p. 21).
Într-un document din 1927 se face o descriere a băilor: „băile termale carbo-gazoase
Geoagiu de jos – Băi constau din una biserică mică, un Hotel cu 11 camere în etaj, birou
administrativ, restaurant şi localităţile auxiliare şi o verandă mare închisă la parter, apoi: 6
clădiri pentru oaspeţi cu un total de 35 de camere de locuit aranjate corespunzător, mai departe
2 clădiri cu 7 piscine pentru băi, un bazin liber, un şopron pentru trăsuri şi un grajd pentru cai,
toate clădite din zid, precum şi alte apartinenţe, toate în stare bună, folosibilă şi că, atât bazinul

3
liber, cât şi piscinele sunt alimentate de izvoare imediate acestor bazine respective piscine de
30-32°C piscinele şi 30°C bazinul liber.” (PESCARU, PESCARU 2001, p. 446).
În anul 1935 s-a construit actualul bazin mic, iar în anul 1939 bazinul mare (25 x 35
m). Administraţia băilor era particulară în cadrul băncii „Ardeleana” din orăştie. În această
perioadă se construiesc mai multe vile şi case de odihnă, majoritatea de către particulari, aranjate
în mod neorganizat, fără o sistematizare corespunzătoare de confort. (STOICA, BOTH, p. 21).
În perioada socialistă s-a construit un bazin olimpic, de asemenea hotelurile Diana şi
Germisara, vile, restaurante şi cantine. Din păcate, după 1990 staţiunea a avut o cădere, însă, în
prezent, se constată o revenire şi un aflux tot mai mare de turişti, în special în perioada estivală.
Apa izvoarelor de la Geoagiu este calacaroasă, termală şi feruginoasă, cu o temperatură
de 33°C, face parte din rândul apelor oligometalice mezotermale, având calităţi radioactive.
Apele din staţiune sunt întrebuinţate atât în cura internă (afecţiuni intestinale, ficat, căi biliare),
cât şi sub formă de băi pentru afecţiunile reumatismale. Nămolul feruginos ce se găseşte aici este
întrebuinţat în scop terapeutic. În prezent, în staţiune funcţionează instalaţii pentru băi calde
minerale şi trei bazine pentru băi în aer liber. (STOICA, BOTH, p. 39 - 45).

4
 BIBLIOGRAFIE

- X X X CĂLĂTORI ROMÂNI DESPRE ŢĂRILE ROMÂNE, VOL. II, 1970, VOL. V,

1975, BUCUREŞTI
- MACREA 1969 – MIHAI MACREA, VIAŢA ÎN DACIA ROMANĂ, BUCUREŞTI,
1969
- TUDOR 1968 – DUMITRU TUDOR, ORAŞE, TÂRGURI ŞI SATE ÎN DACIA
ROMANĂ, BUCUREŞTI, 1968
- STOICA, BOTH – C. STOICA; L. BOTH, GEOAGIU – BĂI, LUCRARE EDITATĂ
DE COMITETUL PENTRU CULTURĂ ŞI ARTĂ AL JUDEŢULUI HUNEDOARA
- PESCARU, PESCARU 2001 – ADRIANA RUSU – PESCARU, EUGEN PESCARU,
COMPLEXUL TERMAL ROMAN GERMISARA (p. 439 – 449) ÎN STUDII DE ISTORIE
ANTICĂ, CLUJ – NAPOCA 2001