ACADEMIA ROMÂNĂ

BUCURESCII PÂNĂ LA 1500

DE

G. I. IONNESCU-GION
M E M B R U C O R E S P O N D E N T A L A C A D E M IE I R O M Â N E.

E ST R A S DIN
ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE
S eria II. — T om . X X
M E M O R I I L E SECŢIUNII IS TO R IC E .

BUCURESCI
IN S T IT U T U L D E A R T E G R A F IC E C A R O L G OBL
FURNISOR AL C U R Ţ I I R E G A L E

. 16, STRADA D O MN E I . 16
1898.

Preţul -ătMffHH.

Uni*. Cluj.
fetafc M tiia.
iii
 ACADEMIA ROMÂNĂ

BUCURESCII PÂNĂ LA 1500

DE

G. I. IONNESCU-GION
M E M B R U C O R E S P O N D E N T AL A C A D E M IE I R O M Â N E.

ESTR A S DIN
ANALELE ACADEMIEI ROMÂNE
Seria I I . — Tom . X X
M E M O R II L E S EC ŢIUNII ISTO RICE.

BUCURESCI
IN S T IT U T U L DE A R T E G R A F IC E C A R O L GOBL
F U R N I S O R AL C U R Ţ I I REGALE

16, STRADA DOMNE I , 10

1898.
 B U C U R E S C I I P Â N Ă L A 1500 <»
DE

G. I. I0NNESCU-G10N
M em bru coresp on d e n t al A ca d e m ie i R om âne.

Şedinţa de la 1 Aprilie 1898.

I.

Un rîu care se împarte în mai multe braţe şi face, între aceste braţe,
insule maî mult sau maî puţin bine apărate ; — lângă un rîu, nisce delurî
acoperite de păduri şi, între aceste păduri, nisce luminişuri; — coline,
la polele cărora se află bălţi, ale căror ape se prenoiesc într’un fel
sau într’altul, — iacă factorii cari au dat nascere, în timpuri necunos­
cute de istoria positivă şi documentată, marilor capitale europene din
4ilele nostre.
Roma fu zidită lângă Tibru, întâiu pe o colină, şi apoi devine oraşul
celor nouă coline. Cine a zidit-o ? Legenda o spune cu multă poesie
şi multe elemente pitoresc! Istoria, tot-cleauna prudentă, tace, până
când documentele îi permit să apuce firul real al faptelor romane.
Londra (llyn, baltă şi dinas, coline) este oraşul făcut între bălţi pe
coline. Când ? şi de cine ? nu se scie.
Parisul, vechia Luteţia a poporului Lutueez, adecă, pare-se, a locui­
torilor dintre ape, fost-a clădit de Ercule ? Fost-a clădit de Francus?
La aceste întrebări, istoria iarăşi tace, şi tot ast-fel tace pentru Ber­
lin, oraşul de lângă Sprea, şi pentru Constantinopole, şi pentru

(1) Din lucrarea în preparaţiune: Istoria Bucurescilor.

 2 G. I. 10NNESCG-GI0N 176

Viena, şi pentru Madrid, şi pentru tote oraşele a căror însemnătate

de astâcji aţîţă şi mai mult curiositatea cercetătorilor în ceea ce pri-
vesce străvechiul lor trecut.
Eră firesc, şi pote mai îndreptăţit decât pentru alte oraşe, ca ori­
ginea şi zidirea oraşului Bucuresci să fie acoperite de o ceţă în veci
nepătrunsă.
Seim astătji despre străvechile timpuri ale Bueurescilor ceea ce sciu
şi istoricii Italiei, Francieî, Angliei şi Germaniei despre străvechile
timpuri ale Romei, ale Parisului, ale Londrei sau ale Vieneî. (1)
Seim adecă, uitându-ne la configuraţiunea solului, că avem un rîu
Dîmboviţa, a căreia matcă s’a schimbat şi în timpurile istorice (2);
că pe lângă acest rîu au fost coline şi delurî acoperite cu mari şi
mai mult decât întinse păduri; că Ia polele acestor delurî şi co­
line erau bălţi mari şi numerose, alimentate şi prenoite de apele
rargetore ale Dîmboviţei, bălţi din cari forte multe sunt documentate
şi deci istorice; —- seim, prin urmare, că locul pe care se înalţă astăzi
vesela capitală a regatului României a îndeplinit de la început tote
condiţiunile, pe cari le cerea omul primitiv şi preistoric ca să-şi alegă
pe dînsul locuinţa sa.
Intre colinele şi bălţile alimentate de Tamisa, din mijlocul cărora
s’a ridicat până astăijî falnica şi incomparabila Londra, şi între băl­
ţile şi colinele alimentate de Dîmboviţă, pe cari s’au ridicat şi se ri­
dică mereu, cu puteri din ce în ce crescânde, Bucurescii, — între aceste
coline, bălţi şi rîuri, ca factori ajutători ai primelor locuinţe omenescî,
nu există nici pic de deosebire.
Subsolul oraşelor mari a dat adese-orî amănunte noue despre stră-
vechia origine a aşezămîntului omenesc de de-asupră-i.
In timpul săpăturilor de la Arcuda s’au găsit pe acolo topore, să­
geţi, arcuri de formă ciudată. D-l Tocilescu afirmă că Bucurescii au
fost o staţiune preistorică. (3)
Numeral colinelor bucurescene, reţeua de gârle, Dîmboviţa, Bu-
curescidra, Gârliţa din Brosceni, Dîmboviciora din Sfinţii Apostoli,
reţeua de bălţi, balta Iconei, balta din Scaune (4), balta din Postă­
vari, eleşteul lui Şerban-Yodă (5), marea baltă a Broscenilor, lacul

(1) Cătun, (Jice-se, făcut în timpuri immemoriale lângă rîuleţul Wien şi lângă
braţele primitive ale Dunării de un nem de Weinfi.
(2) V. cap. D îm boviţa bucurescenă.
(A) Conferinţă la Societatea geografică.
(4) Numită mai târdiu L a cu l Suţuluî şi Balta de la Carvasara.
(5) Cam pe la Sutter-Grammont.
177 SnCURESCIÎ PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 3

de lângă lacul lui Dura Neguţătorul (1), pădurile Cotrocenilor, Gro-

zăvescilor, Luţaescilor, Văcărescilor şi Sărindarului,— tote împreună
dau dreptate afirmaţiunilor eminentului profesor. Cine scie dacă nisce
viitore săpături nu vor descoperi, ca la Morges, saii la Robenhausen,
sau la Neubiirgersee, rămăşiţe neîndoelnice de locuinţele lacustre, cari
se resfăţau pote pe întinderea bălţilor Bucurescilor preistorici.
Neuitatul Odobescu, cunoscând aceste rîuri, coline şi bălţi, diceâ
într’un rînd :
«Temeliile bisericei Sfîntuluî Ilie se afundă în băierile unei movile,
unui antic Gorgan, care a dat numele seu împrejmuirii. Se vede că
«străvechii locuitori ai mocirlelor Dîmboviţei, sălbaticii cari rătăciau
acum câte-va mii de ani printre stuful mlăştinelor Cişmigiuluî, şi-au
«înălţat acestă necropolă.» (2)
Necropolă înălţată de mână omenescă sau colină făptuită de Dum-
netjeu, Gorganul, ca şi colina Mitropoliei, ca şi colina încunjurată odi-
nioră de bălţi a lui Radu-Vodă, ca şi colina pe care se ridică odinioră
Curtea-Yeche, ca şi colina mănăstirii lui Michaiîi-Vodă, ca şi tote cele­
lalte înălţaturi de pămînt, au atras omeni. Omenii au venit şi s’aîi aşe­
zat aci.
«Din epoca ante-romană», ne spune tot d-1 Prof. Tocilescu, 'am găsit
urme de locuinţe omenescî, oseminte calcinate, resturi de arme, lu­
cruri de argint.» (3)
Malurile şi bălţile Dîmboviţei erau deci locuite.

II.
Când, în timpul lui Marin, generalul roman Curione se apropiă pen­
tru prima oră de Dacia, lucrul, care-1 opri şi-l înspăimântă mai mult
decât ori-ce, fu întunecimea codrilor, întinderea nesfîrşită a pă­
durilor. (4)
Pădurile!
Nu e Român şi nu e străin care, până în pragul secolului nostru,
să nu fi vorbit de dînsele, când cu spaimă, când cu admiraţiune.
Poesia nostră poporală le ridică până într’al noulea cer al iubirii

(1) Lacul Cişmegiuluî. Numele din text este dintr’ un document al Condiceî Brân-
covenescî. Cf. cap. Podul M o g o şo ieî şi cap D îm boviţa bucurescenă.
(2) Scrieri literare şi istorice, II, p. 268 : A rtele p reisto rice in România. Cf. şi
M ăgura înaltă sub care fu îngropat Io n a s , regele Cumanilor, care stăpâniâ Mol­
dova şi Muntenia până la Olt în secolul X I II , la d-1 Ilasdeu, Negru-Vodă, p. 87.
(3) Conferinţă ţinută la Societatea Geografică.
(4) Florus, III, 5, citat de d-1 B. P. Hasdeîi, Istoria critică, p. 268.
4 O. r. lO N N E S C r - G I O N 178

şi al laudei celei mai înflăcărate. Cu acea minunată frăţie, cu care R o­

mânul contopesce în doină jalea inimei lui cu jalea natureî, poeţii
necunoscuţi, — dar de câte-orî sublimi! — ai poporului cântă durerile
şi bucuriile lor cu durerile şi bucuriile codrului, pădurii, copacilor,
frunzei, — acea frunză verde care mângâie şi înalţă, îmbărbăteză şi re-
coresce inima des îndurerată orî rar înveselită a poetului poporal. (I)
Pădurile au acoperit Dacia înainte de Traian. După Traian, ele
erau în fiinţă, sălbatice şi nepătrunse, când Romanii începură să facă
faimosele lor drumuri prin Oltenia şi chiar prin Muntenia (2) spre
Transilvania, şi au trăit mari şi fără număr, apărătore şi folositore,
până în secolul XIX.
Să reîntorcem cursul anilor şi, mărginindu-ne numai în pădurile
Bucurescilor, să începem cu secolul nostru, pentru a sui iarăşi în
trecut pe drumul bătătorit al timpului.
«De eşiai din biserica Oltenilor spre răsărit, dai în pădure», — (fice
un memorialist al revoluţiunii lui Tudor Vladimirescu. (3)
Bătrânii povestesc din bătrâni despre marile păduri de la Cotro-
ceni, Grozăvesci, Lupesci, Văcăresc!, Brosceni, Vlăsia (4), Cocioc
şi altele.
Fotino (5) numără la începutul secolului nostru în totă ţera 870 de
păduri mari de stejar. Ilfovul are multe, întinse şi frumose. (6)
Sulzer (7) citeză pădurea de la Sfîntnl Elefterie, ca forte mare.
Sestini (8) numesce pădurea Cotrocenilor un vasto bosco, o mare
pădure, din care se tăia într’una din causa grelelor erne.
Del Chiaro (9) citeză pădurile dintre Bucuresci şi Tîrgovişte pen­
tru întinderea şi desimea lor.
Marele chrisov al Cotrocenilor (10) ne spune că, pentru a se face satul
Grozăvesci, Şerban-Vodă Cantacuzino a trebuit să cureţe un loc din

(1) Să ne reamintim p e: F r u n za ’ n codru când învie, — Doina de voînicie; —

Cade frunza jos în vale, — Eu cânt doina cea de jale.
(2) Drumul bunăoră ce studiază acum d-1 Prof. Tocilescu prin Ylaşca, Ilfov şi
Prahova spre Carpaţi.
(3) Tocilescu, Revista p en tru Istorie, A rcheologie, etc. etc., p. 40 : C. Isvoranu,
R evolu ţia lui Tudor.
(4) Celebra pădure cunoscută şi acji prin dictonul popular: Ca ’n p ă d u rea V lăsieî.
(5) Istoria Daciei, I I I , p. 128.
(6) I b i d , p. 133.
(7) Geschichte des T ransalpinischen Daciens, W ien 1781, I, p. 296.
(8) V iaggio, etc., pp. 6— 7.
(9) L e m oderne rivoh izion i della Valachia, p. 4.
(10) Archive: condica Brâncovenescă, pp. 579— 605.
179 BDCDKESCU PÂNĂ LA 1 5 0 0 .

pădurea cea mare a Grozăvescilor, pomenită de atâtea ori şi într'alte

documente.
Tot în secolul XVII, călătorul Baksicî (1), care vine la Curtea din
Bucurescî a lut Mateiii-Yodă, se miră forte de întinderea peste măsură,,
de m are a pădurilor dimprejurul Bucurescilor. Poţi merge o cji fără
să eşl din pădure», dice el.
La 1632, Martie, trimisul lui Gustav-Adolf, Regele Suediei, trecend
prin Bucurescî, vorbesce de pădurile apropiate şi de codrul vecin
(in proxim is sylvis et vicino nemore , în cari cântau surlele şi trîm-
biţele domnescî, pe când el se ospăta la masă, la Curtea domnescă,
cu Leon-Yodă şi boeriî ţării. (2)
Intre Dunăre şi Bucurescî sunt locuri pădurose şi nepracticabile,
dice un alt călător în secolul XVI. (3)
La 29 Iuniu 1524, Michail Bocignoli din Ragusa, scriind luî Gerard
Plania, secretarul luî Carol-Quintul, despre Ţera-Românescă, vor­
besce despre foltissimi boschi circondati di paludi ale ţeriî, precum
şi de obiceiul ce aveau Româniî de a se închide nelle selve şi nei
boschi la vremuri de răsboie. (4)
Iată cum, într’aceste patru secole de vieţă, pădurile au atras aten­
ţiunea călătorilor. Nicî vorbă că, dacă am ave relaţiunî despre Bucu-
resciî secolelor anteriore secoluluî XVI, am ceti într’însele că pădurile
erau, în suta a treî-spre-decea bunăoră, şi maî mari, şi mai dese, şi
maî nepătrunse decât în timpurile maî apropiate de noî.
Totuşî, tradiţiunea pentru secolul XIV povestindu-ne despre zidirea
B isericii Coconilor din Bucurescî de doî fraţî aî luî Mircea-cel-Be-
trân, vorbesce despre pădurile măreţe ale Bucurescilor; acestea
la 1350.
In monumentala sa operă despre Negru- Vodă, d-1 Hasdeu ne spune
că Cumanii, cari steteră aprope trei secole cu strămoşii noştri în Mun­
tenia, numiră pădurile forte dese, pădurile nebune dintre Vlaşca, Olt,
Romanaţî şi Dunăre, Deli-Orman, de unde judeţul şi rîul Teleorman.
Tot d-1 Hasdeu (5) ne spune că numele de Dîmboviţa însemneză
foie de stejar în limba primilor Slavoni, cari, firesce, vedend, între

(1) Al meu studiu: R om ânia în secolul X V II, p. 29.

(2) Cipariu, A rch iv , I, p. 14.
(3) N. Iorga, A cte şi F ragm ente, Buc. 1895, p. 145: Tecta et învia loca inter
D a n u biu m et Bocherestium.
(4) N. Iorga, Pretendenţii dom nescî în secolul X V I, Bucurescî 1898, pp. 79—80.
(5) Istoria critică a Rom., p. 268.— Cf. N egru-V odă al d-luî Hasdeu, p. 84: Bukov
(fag), S adova (plantă sau sad), R ogova (corn). Păduri ţi iarăşi păduri!
8 G. 1. IONNESCD-GlON 180

suta a cincea şi a opta după Christos, întinderea nesfîrşită a pădu­

rilor de lângă Dîmboviţa, botezară acest rîu, care nu avea încă nume,
cu vorbele foie de ştejcir, întocmai după cum di seră rîului din Bă­
răgan Ialomiţa, adecă sterpă.
Povestind evenimentele cari s’au petrecut la Dunăre în secolul IV
(anul 359), când cu luptele Goţilor cu Bizantinii, Amian Marcelin (1)
vorbesce de pădurile cele întinse din stânga Dunării. Şi să nu uităm
că Goţii lui Atanaric coborau din munţii Buzăului prin Ilfov şi Ialo­
miţa spre Dunăre, ca să trecă în Imperiul bizantin.
Ast fel, suind de la 1821 spre trecutul cel mai depărtat, atât cât is-
vorele şi tradiţiunea ne permit, ne reîntorcem iarăşi la pădurile în
contra cărora avură să lupte Traian şi legionarii Romei imperiale.

III.

S’au găsit cărămizi romane la Pantelimon (2) şi d-1 Profesor Toci-

lescu studiază acum un vallum, care, plecând de la Giurgiu, pe atunci
Sexanta Prista(3), mergea pe la Bucuresci spre nord la Ploesci, şi
de aci în sus. Urme dintr’acest vallum se găsesc astăcji încă prin dis­
trictul Prahovei.
Urmele bucurescene ale acestui vallum roman, adecă pe limba ro-
mânescă ale acestui troian, sunt citate în chrisovele Domnilor din
secolul XVII.
In Condica No. 2 a Mitropoliei din Bucuresci (4) sunt doue chrisove,
unul din 4 Iuniu 1688, dat din Bucuresci de Radu-Vodă Leon, şi al
doilea din 4 Ianuarie 1672, dat tot din Bucuresci de Antonie-Vodă.
Ambele, hotărînd locul în Bucuresci al nonei Mitropolii zidite de
Constantin-Vodă Şerban, cjic: «Din jos, din petra de lângă colţul
gardului Mănăstirii lui Pană (5), pe cale în sus, pe lângă nuci, până
la capul podului, la porta Predeî Vornicul (6), şi pe gârlă în sus, până
în petra de la capul podului Turcului (7), şi de acolo pe uliţă în sus,

(1) Lib. X X V II, 5, citat în Magas Ist., V, pp. 193— 195.

(2) Conferinţa d-luî Prof. Tocilescu la Societatea Geografică.
(3) D-1 Tocilescu adaoge: «Unde eră un pod în faţa Rusciuculuî».
(4) Arcliivele Statului.
(5) S-ta Ecaterina, v. cap. B'sericele.
(6) Preda Brâncovenu, fiul lui David, tatăl Iul Papa Brâncovenu, bunic Iul Con­
stantin-Vodă Brâncovenu, — boer de o avuţie colosală. V. Travels o f M acarius ale
lui Paul din Aleppo, Londra 1830, trad. Belfour, p. 366, şi Buciumul, 1863: Ge­
nealogia Cantacuzinilor.
(7) Cam pe la Bulevardul Maria, în faţa Halei de pesce.
 181 BUCURESCI1 PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 7

până în petra din uliţa drept Mitropolie. Şi de acolea, pe lângă

Crucea Domnei Mircioia (1), pe cale în sns până în petra drept
Calicii (2); şi de acolea pe cale până sub del (3), în Gura-Văiei (4);
şi de acolo, pe lângă Puţul Calicilor, în jos pe lângă lac (5), pe sub
del, până în drumul Giurgiului, la stîlpul de petră al Armânului,
în capul Troianului, lângă heleşteul lui Şerban- Vodă (6), şi de acolo
pe drum, în jos, spre oraş, până în petra drept Cărămidă (7) şi până
în petra drept Crucea (8) părintelui Domniei Mele Leon-Vodă, şi de
acolo, curmeziş, iar până în petra din colţul gardului Mănăstirii
lui Pană şi până la porta Predei- Vornicul.»
Iacă Troianul, adecă vallum al Romanilor în ■ în fiinţă în secolul
X V II şi la sfîrşit, după cum arată şi alte documente ale Mitropoliei. (9)
Pe lângă acest vallum au fost castella, puncte întărite, cari apărau
drumul puternicilor stăpânitorî aî Daciei. Ast-fel se explică firesce că-
rămitjile găsite la Pantelimon.
Vedut-a Sulzer (10), care scria înainte de 1780, ceva ruine sau senine
neînşelătore, cari să-l autoriseze a dice:
«Bucuresciî se află zidiţi cam acolo unde a fost odinioră bătrânul
Pinum ?»
Iacă o cestiune la care nu se pote răspunde în mod hotărît.
Fost-a Pinum aci? fost-a mai departe? In ori-co cas vallum şi cas­
telele ne îndreptăţesc a afirmă că a trebuit să fie aci cel puţin o tre­
ce tore, un gheced, cum se va mai dice şi mai târdiu Bucurescilor.
In locuri mai puţin favorisate de natură au fost orăşele romane.
Eră Sornun la Ruşii de Vede, eră Pirum la Pitesci, eră Jusidava
lângă Slobozia Ialomiţeî, era Nentidava la Olteniţa în faţa Turtucaeî.(ll)
Pentru ce ore nu ar fi fost o activă staţiune romană şi la Bucuresci?

(1) Dom na Mircioia e Domna Kiajna, fata lui Petru Rareş, soţia lui Mircea Cio­
banul, m um a lui Petru-Vodă Şchiopul şi Alexandru-Vodă. — Crucea D om nei M ircioia
trebue să se fi aflat cam pe locurile brâncovenesci de a(Jî.
(2) V . cap. Podul Calicilor.
(3) Delul de a()î, la fabrica de bere Bragadir.
(4) Spre Bulevardul Maria.
(5) Lacul care a fost pe locurile Sutter-Gramont.
(6) Sub delul Filaretuluî, între Usina de gaz şi şosea.
(7) Mahalaua Cărămidarilor.
(8) De la biserica Slobozia. V. despre acesta Cruce cap. Bisericele.
(9) Tot Condica No. 2, la Archivele Statului.
(10) Geschichte des transalpinischen Daciens, Wien 1781, I, p. 289: - Iiukarest
liegt umgefăhr da, oder nicht weit davon, wo das alte Pinum gestand hat. -
(11) Tocilescu, D a cia în a in te dc Romani, Bucuresci 1880, pp. 95—96.
8 (}. I. [ONNESCO-GION 182

Lucrul c cu atât mai probabil cu cât, de la Giurgiu-Sexanta-Prista

spre Carpaţî, drumul arătat de natură trebuia să trecă prin Bticuresci.
Păzitorii întăriturilor romane plantat-au viile cu cari Bucurescenii
se vor făli în secolul X VI? (1)
Seim că împăratul Probus (2) a plantat vii în Moesia ca şi în Gallia
şi că a trecut peste Dunăre în luptele sele în contra barbarilor;- dar
atâta tot.
IV.

Când Cojii, împinşi de Huni, se îndreptă spre Apus şi poposesc

pentru câtă-vâ vreme în munţii Buzăului, sub Regele lor Athanaric,
drumurile romane fură folosite întâiu de Ulphilas, faimosul Episcop
al Goţilor, care merse la împăratul Valens să ceră locuinţe în Tracia
pentru nemul Visigoţilor.
Trecut-au prin Bucurescî cetele nenumărate ale Visigoţilor, cari din
Carpaţî, sub capii lor Ablavig şi Fridigern, se duseră în suta a patra
peste Dunăre în Imperiul de Răsărit? (3)
Viitorul şi săpăturile archeologice vor răspunde şi la acestă în­
trebare.
După Goţi începe potopul poporelor barbare.
Intre anii 500 şi 1000 după Christos, Bucurescii sunt cuprinşi în Sla­
vonia Dunărenă, acea întindere de pămînt al Ţeriî-Românesci care
se cuprindea între Brăila, Buzău, Ploesci, Tîrgovişte şi Olteniţa sau
Călăraşi, (4)
Slavii botezară rîul Bucurescilor şi-I (Jiseră Dîmboviţa, după cum
botezară Ilfovul, Ialomiţa, Prahova, Cricovul, etc., etc.
La anul 1000 după Christos, Bucurescii, adecă bine înţeles locul pe
care aveau să se ridice mai târ<}iu Bucurescii, făcea parte din Cumania
Negră. (o)
La 1081 Ana Comnena ne spune că ambele ţărmuri ale Dunării
erau poporate şi cu multe cetăţi pe dînsele. (6)
In secolul XII începe domnia Assanitjilor asupra Valachieî Orien­
tale. Valachia, terra Assani, înlocuesce Slavonia Dunărenă dintre se-

(1) Arciiive : documentele mănăstirilor Radu-Vodă şi Michaiu-Vodă, viile din delul

Văcărescilor şi viile din delul Lupescilor.
(2) A domnit între anii 276 şi 282.
(3) Ubicini, Lss p ro v in ess danubiennes, Paris, Firm in Didot, p. 14.
(4) Hasdeu, Isto ria critică , p. 269.
(5) Hasdeu, Oltenescile, Buc. 1884, passim.
(6) In A lexiada, lib. V I, cap. XIV.
183 BUCURESC1Î PÂNĂ I.A 1 5 0 0 .

colele V şi VIII (1), şi locurile Bucurescilor de astătji sunt stăpânite

de împăraţii româno-bulgari de peste Dunăre. — Ve<Jutu-le-au Petru
şi Assan, când, în 1187, bătuţi de Isac Angelul, eî trec Dunărea şi
suie spre Carpaţî pentru a cere ajutor fraţilor lor, Românii Daciei
Traiane? (2)
Fâlfâit-au asupră-le stegurile triumfătore ale lui Ioniţă, împăratul
româno-bulgar, cu aceeaşi dîrjă vitejie cu care fâlfâiau de-asupra zi­
durilor biruitei Adrianopole ? (3)
Nu trec cinci-cjeci de ani, şi cel mai cumplit din viforele, cari au
bântuit în decurs de o mie de ani ţerile Daciei Traiane, începe şi
chinuie întâitţ pămînturile ţerii nostre, şi apoi întrega Europă: năvă­
lirea Tătarilor în anii 1241—1242.
Cât a fost de cumplit acest vifor se pote înţelege din următorul
fapt : Bella IV, Regele Ungariei, îngrozit, o ieâ la fugă din Pesta şi nu
se opresce decât la Zara în Dalmaţia.
Din cele trei mari orde, cari năpădesc asupra Europei, una, co­
mandată de Budschek, coboră prin Putna spre Rîmnicul-Sărat şi Buzeu,
trece în Prahova, se lasă în Ilfov, suie în Argeş, apoi în Vîlcea şi,
pe lângă Olt, trece în Transilvania, prăpădind şi pârjolind totul îna­
intea şi în urma eî. (4) Altă ordă, comandată de Cadan şi Buri, trece
din Bucovina în Ungaria, jefuesce Dalmaţia, Bosnia, Serbia, Bulgaria
şi reintră în România prin Ilfov şi Ialomiţa. (5)
Faima de vitejie cu care Românii sau Bassarabeniî (6) se luptară
în contra Tătarilor, a remas de pomină din Persia până în Belgia.
Cronicarul Fazel-ullah-Raşid (7) spune că Bazaran-Ban cu poporul lui
Kara-ulagh, a fost bătut. Poetul contemporan cu năvălirea Tătarilor,
Philipp Mousket, de la Doornik din Flandra, spune că Regele ţerii
numită La tiera as Blas i-a bătut. (8)

(1) A. D. Xenopol, Istoria R om ânilor.

(2) Kogalnichan, H istoire de la Valachie.
(3) Geoffroi de Villehardouin, Hist. de la conqnete de Constantinople, ed. Na-
talis de Wailly, Paris, Hachette, 1870, cap. X L III, p. 202: «Les gonfalons de Iohan-
n is , r o i de B laquie et de B ogrie .»
(4) Gustav-Strakosch-Grassmann, D er E infalle der M ongolen in Mitteleuropa in
den J a h ren 1241 und 1242, Innsbruck 1893: carta de la sfirşitul operei arătând dru­
murile celor trei orde.
(5) Ibid ., in fine, tot aceeaşi cartă.
(6) C ronica Polonă din 1259, citată de d-1 Hasdeu în Istoria critică, p. 67.
(7) Hasdeu, Istoria critică , p. 68.
(8) In Der E infalle der Mongolen, nota 1, pp. 128, 141, 148. Cf. Hasdeu: Olte-
nescile, pp. 111, 112.
10 G. I. IONNESCU-GION 184

Ungaria şi Transilvania pătimesc rău de tot (1); ţările române însă

mult mai puţin, de vreme ce peste 20 de anî ele sunt atât de puter­
nice, în cât pot să se opună Regilor Ungariei şi Cavalerilor teuto­
nici. (2)
Nu stăruim mal mult asupra acestor evenimente (3); e destul a
spune că Ilfovul are pole din vremurile acelea, pe valea numită a
Colceguluî, o gropă despre care legenda spune că a fost a Jidovilor
sau a Tătarilor. (4)
Ast-fel ajungem la finele secolului XIII cu tote năvălirile şi cu tdte
poporele barbare, cari s’au revărsat din Asia asupra Europei, trocend
mai tot deauna peste ţările române, şi multe asupra Ilfovului şi lo­
curilor bucurescene.

V.

Bucureştii şi Radu-Vodă !
Cestiune nedeslegată până în luna lui Martie 1808, când d-1 B. P.
Hasdeu, în opera sa Negru-Vodă, un secol şi jumătate din începutu­
rile statului Ţeriî-Romănescî (1230—1380], a sfâşiat vălurile cari aco-
periaii, nepătrunse, străvechiul trecut al poporului românesc.
Cu documente luate din patru părţi de lume, din Persia şi din Bel­
gia, din Italia şi din Rusia, d-1 Hasdeu a arătat la lumina criticei is­
torice cum se continuă firul neîntrerupt al vieţei române până la
Mircea-cel-Bătrân.
Unul din neunirile cele mai gloriose din istoria Europei orientale,
neniul Basarabilor, cu tote ramurcle şi vlăstarele sale, datoresce învă­
ţatului Român basaraben aceeaşi recunoştinţă, pe care i-o datoresce
şi istoria cea veche a României. AstătJÎ, mulţămită munceî geniale a
d lui Hasdeu, seim cc-am fost de la Traian până la Mircea, cum seim
ce-am fost de la Mircea şi până în cjilele nostre.
Bucuresciî şi trecutul lor au profitat de descoperirile hasdeiane,
cum au profitat de ele tote cele-lalte părţi de vieţă ale ncmului ro­
mânesc.

(1) Fr. Zimmermann und Cari W erner, Urtcundenbuch zur Geschichte cler Deu-
tschen in Siebenbiirgen, Hermanstadt 1892, p. 72 şi altele.
(2) Hasdeu, Istoria critică, p. 309.
(3) Intr’un studiu al nostru despre T ătari în g e o g r a fia ţerilor române, ne vom
sili a da mai multe amănunte asupra acestei spăimântătore invasiunî, care făcuse
pe toţi preoţii creştini din totă Europa să adaogă în rugăciunile bisericeî şi p e:
Domne ! scapă-rte de focul Tătarilor, acum şi pururea.»
(4) C. Alexandrescu, D icţionarul g eog ra fic a l ju d e ţu lu i Ilfov.
185 BDCDfiESCll PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 11

Acum, mulţămită documentelor scose la ivelă în monumentala operă

Negru-Vodă, vedem Bucuresciî din epoca Cumanilor ca un conac iubit
forte de predecesorii şi de succesorii Regelui Ionas, din causa coli­
nelor, măgurilor şi gorganelor sale.
Castelele clădite la Lotru şi la Argeş, la Făgăraş şi în valea Ha­
ţegului, unele de străinii cari voiau să rămână pentru tot-deauna în
măreţele văi ale Carpaţilor, altele de acei viteji Basarabi ai Vîlcei,
ai Doljului şi aî Romanaţilor din mijlocul cărora se ridică, superb şi
impunător, adevăratul întemeietor al statului românesc, marele lla-
sarabă Alexandru-Vodă Basarab,— castelele, cetăţuicele şi tărimile
pe care Şincai le bănuia de-abiâ la 1370 şi pe care Hasdeu le arată
în totă dîrja şi feudala lor putere încă de la 1231, ne fac să credem că
vorbele lui Luccari: «La Bucurescî, Negru-Vodă tiro alcune cortine
dim attoni» — adecă: făcu câte-va întăriturî de cărămidă, — sunt cu­
ratul adevăr.
Alexandru-Basarab cuprinse la 1315, (Jice d-1 Hasdeu în Negru-
Vodă, tot restul teritoriului cuinanic, adecă Dîmboviţa, Ilfovul, Pra­
hova, Buzăul şi întrega Ialomiţă.
Tot în acestă epocă întemeiază sau întăresce Tîrgoviştea, Bucu-
rescii, Buzăul şi mai ales Cetatea-de-Flocî, tătăresce Iflok.
De la 1315, Bucuresciî devin cetate a Basarabilor, ca şi Câmpu­
lungul, Curtea-de-Argeş, Pitesci şi Tîrgoviştea.
Ca şi Italia, care, înainte de a fi a Italienilor, fusese ostrogotă, lon-
gobardă, imperială, angevină, papală, spaniolă, etc., etc., — Bucuresciî
fuseseră ai Goţilor, aî Slavilor, ai Cumanilor, ai Tătarilor. La 1315,
ei cad în mânile Basarabilor Olteni, Horea Românismului medieval,
şi rămân români şi românescî fără nici cea mai mică soluţiune de
continuitate până în vremile nostre.
Prin Negru-Vodă al d-lui Hasdeu, spusele lui Gebhardi, Filtisch,
Luccari se confirmă; da, un Negru-Vodă a fundat românesce Bucu­
resciî, întărind pote cu străjearî şi baliste anglicescî (1) fostul conac
al Cumanilor şi mai dându-î drept apărare şi o parte dintr’acea nu-
merosă şi viteză călărime a Basarabilor, care băgase în spaimă pe
Şerbi, pe Bulgari, pe Unguri şi pe Tătari.
Tot mulţumită lui Negru-Vodă al d-lui Hasdeu, aclî tradiţiunea că
Vladislav-Basarab înalţă biserică la Bucurescî, în mijlocul pădurilor
măreţe ale Sărindarului, nu ni se pare decât forte sigură, forte po-
sitivă. Tatăl, Alexandru-Basarab, întărise cetatea Bucurescilor la 1315;

(1) Şincai, C ronica, 1370.

12 G. I. IONNEICU-GIO.V 186

fiul, Yladislav-Basarab, care domnesce între anii 1364—1373, face o bi­

serică, numită atunci sau mai târchu a Coconilor, şi în urmă, în timpul
luî Mateiu-Bassarab, a Sărindarului.
La 1370, în Dîmboviţa şi în Ialomiţa se petrece lupta cea gloriosă
a lui Dragoinir, «Kinez dintre Basarabi» (1), pe care’ autorii citaţi de
Şincai şi de d-1 Hasdeu îl numesc: Dragmer Olachus, Castellanus
de Damboycha, cu ostile lui Nicolae, Voevodul Ardeiului.
Cetatea Dîmboviţei va fi, peste câţi-va ani mai târcjiu, în cronicarii
moldoveni şi poloni, Bucurescii. — Urmeză deci ca Dragomir, caste­
lanul de Dîmboviţa, să fi fost aperător şi cârmuitor al Bucurescilor
la 1370. (2) Printre acele «fortalitia şi propugnacula», acele cetăţuici
şi tărimi de cari vorbesc Şincai şi d-1 Hasdeu, trebue să se fi gă­
sit şi cetăţuicele cele încunjurate de bălţi şi de Dîmboviţa ale Bucu-
rescilor, sau mai propriu, într’acele vremuri, ale Cetăţii Dîmboviţei.
După \Techî scrieri trebue să se fi jiăstrat tradiţiunea, pe care au
admis-o ca fapt probat Fotino, Bolliac, Kogălniceanu şi atâţia alţi
scriitori şi istorici cari au pomenit de Bucurescî în operele lor, — că
adecă Mircea-cel-Betrân, fiul lui Badu II Basarab Negru, s’a pus,
după o mare victorie asupra lui Baiazid, Sultanul Turcilor, de a zi­
dit de bucurie cetatea Bucurescilor.
Bucurescii, cetate a Dîmboviţei, fiinţau de mult; Alexandru-Basarab
îi supusese, îi întărise şi pusese castelani de paza cetăţii. Mai mult
decât bunicul şeii Alexandru, decât unchii seî Nicolae şi Yladislav,
decât tatăl seu Badu II Basarab Negru şi decât fratele seu Dan II
Basarab, Mircea-cel-Betrân vine din când în când la Bucurescî, de
unde dă şi un chrisov la 1401.
De aci afirmaţiunile luî Kogălniceanu, lui Fotino, iui Bolliac şi ale
atâtor alţi scriitori în privinţa palatului domnesc, bisericelor, cetăţii
şi reşedinţei de ernă, ■ — tote făcute la Bucurescî de Mircea-cel-Betrân,
gloriosul nepot al gloriosului Alexandru Basarab. (3)
VI.
Un Bucur a fundat satul Bucurescî din judeţul Tecuciu. Familia luî,
forte veche, s’a continuat la Tecuciu până la 1821, când s’a stins, pa-
re-se, în persona luî Vasile Bucur, Vornic de portă. (4)

(1) Hasdeu, N egru-V odă, p. 228.

(2) Şincai, Cronica, sub anno.
S (3) Cesar Bolliac, Mem. pou/r servir â l'hist. de la Roum., Paris 1859, p. 21. — Kogal-
nitchan, Hist. ae la Dacie. — Fotino, Istoria Daciei, II, p. 21.
(4) D icţionarul g eog ra fic al judeţului, Tecuciu.
187
BUCURE SCIÎ PÂNĂ LA 1 5 0 0 .

I n Bucur a dat numele seu satului din judeţul Vîlcoa numit Bucu-
rescî şi de care pomenesce un chrisov de la 1392 al mănăstirii ( ’ozia. (1)
Un Bucur a dat numele seu satului Bucureşti de pe apa Yedeî, în
judeţul Teleorman, sat despre care ne vorbesce un chrisov din secolul
X V II al Mitropoliei (2), ca fiind moşia Vel-Comisuhu Bunea Grădiştenu.
Un Bucur a numit satele: Bucureştii din plasa Grădiştea, judeţul
Rîmnicu-Sărat; Bucureştii din plasa Balta, judeţul Brăila: Bucureştii
din plasa Podoleni, judeţul Fălciu (3) etc.
In judeţul Putna, avem Comora lui Bucur, Săcătura lui Bucur
şi muntele Rcrjhiul lui Bucur. (4)
In vechile documente, cărţi şi chrisove ale Domnilor şi boerilor, gă­
sim o mulţime do sate, moşii, locuri, numite Bucureşti, după numele
proprietarilor lor.
Iacă un singur act din 12 Martie 1580: Calotă Postelnicul şi jupâ-
nesa sa Caplea dau lui Dragomir Vornicul satele Clejaniî, Vălcănescii,
Bucureştii, Ciumesciî şi Salcia. (5)
Prin urmare, în vremuri bătrâne, un Bucur, boer puternic sau umil
păstor, a avut întinse sau restrînse proprietăţi pe malurile Dîmboviţei
sau pe colinele din apropiere.
După numele acestui boer sau acestui păstor, s’aîi numit Bucureştii,
după cum un mare boer Botăş a numit Botoşani; un Mogoş, satul
M ogoşescî; un Creţul, satul Creţulescî; un Baldovin, satul Baldovi-
n escî; un Cândea, satul Gândeşti; un Filip, satul Filipesti şi un
Cristea, satul Cristesci.
Că acest Bucur, fundator al Bucurescilor, a fost un Duce al Daciei
Australe, care Duce se numiâ Hilarius pe latinesce şi Bucur pe sla-
vonesce (6);
că numele Bucureşti vine de la verbul vie bucur (7);
că Bucur, fundatorul Bucurescilor, eră un fiu al unui Laiot-Vodă (8);
că un nem de omeni, anume Bukurî sau Bukurli, a dat numele lor
Bucurescilor (9);

(D Archive: condica mănăstirii Cozia, p. 7.

(2) I b i d .: condica Mitropoliei, No. 5, judeţul Teleorman.
(3) D icţion aru l g eogra fic al judeţelor în parte, Rîmnicu-Sărat, Brăila, Fălciu.
(4) D icţion a n d geografic a l ju d eţu lu i Putna.
(5) A r ch iv e : cond. Mitropoliei, jud. Ilfov.
(6) A. Treb. Laurian, Coup d ’ceil sur Vhistoire des Roumains, 1846.
(7) Kogalnitchan, H istoire de la Dacie.
(8) Fiilek de Witlinghausen.
(9) Cesar Bolliac, Precis sur l'histoire de la Roumanie.
 14 G. 1. IONNESCU-GION 188

că Mircea-Vodă de bucurie a zidit Bucureştii, ceea ce pare cel maî

puţin ciudat din punctul do vedere al formaţiunii gramaticale;
că Bucuresciî, probabil vechiul Thyannus al Romanilor, vine de la
Bu- Curia Dominicalis a Principilor români (1);
că un Armen Buckor l’a fundat şi deci l’a numit Buckor-Aske (ce­
tatea lui Buckor) (2) ;
tote acestea noi nu le seim şi nici un document autentic nu ne
vorbesce despre aceşti fundatori şi despre aceste cause născetore ale
oraşului Bucuresci.
Un Bucur a fundat Bucuresciî, — iacă tot ce se scie. Despre perso­
nalitatea acestui maî fericit proprietar al locurilor de pe lângă Dîm­
boviţa nu seim nimic, cel puţin până acum în 1898.
Erau Bucureştii lângă Cetatea Dîmboviţei, sau Cetatea Dîm bo­
viţei eră în Bucuresci înainte de 1400?
Iacă încă o întrebare care va rămâne multă vreme, dacă nu pentru
tot-deauna, fără un răspuns mulţumitor, adecă documentat.
Ast-fel s’au numit Bucureştii, oraşul de lângă Dîmboviţă, pe care
străinii, de la 1500 încoce, cunoscendu-1 din ce în ce maî mult, i au
scris numele în următorele feluri: Bocorescli, Bokorest, Bocerestya,
Bukuresch, Bocoresti, Bucureszti, Bukaresztach, Bokoryschia, Bogrest,
Bochioresti, Buijuresti, Bucresi, Pogrest, Bukoreszcie, etc, etc.
Acestă ciudată varietate de ortografiare a numelui oraşului Bucu­
reşti a făcut pdte pe deputaţii Camerei francese din 1848 să credă
că Bucarest este capitala Bukhariei, — atunci când poetul frances
Alphonse de Lamartine se suise la tribună pentru a vorbi în numele
Românilor apăsaţi până la înăbuşire de pravoslavnicul protectorat
al Rusiei şi altor bine-voitore mari Puteri europene.

VII.

înainte de 1400 erau mănăstiri împrejurul cetăţii Bucureştilor şi

erau şi reşedinţe vremelnice, în cari, pentru trebilo ţării, poposiâ
domnia, de multe ori luni de dile.
Mănăstirea Snagovuluî nu a fost fundată la 1457, cum se credea
până acum; nici la 1453, dacă ar fl să credem inscripţiunea după patru
icone făcute la 6961 (1453) de Vladislav-Voevod (3); nici la 1431, dacă

(1) Stanislas Bellanger, L a Keroutza, Paris 1816, II, p. 24.

(2) Ibid., II, p. 37.
(3) Yladislav, fiul lui Dan III, domnia intre 1452 — 1456. (V. Xenopol.)
189 BUCtJRESClî PÂNĂ LA 1500. 15

ne-am lua după data ce se cetesce pe un panaghiar, dăruit mănăstirii

de Jupan Drăghicî Vintilescu, adecă 7 Iunie 6939 [1431] (1); nu, mă­
năstirea Snagovuluî e fundată înainte de 1400.
Intr’ adever, condica mănăstirii Snagovul (2) conţine un chrisov
dat din Gherghiţa de Basarab-Vodă, fiul luî Basarab-Vodă-cel-Bun,
la 23 Marte 6908, adecă 1400, S-tei mănăstiri a Snagovuluî, pentru
moşia V alea,— chrisov pe care-1 certifică, la Maiu 1654, un alt chrisov
al luî Constantin-Vodă Şerban, aflat tot într’aceeaşî condică. (3)
Documentele acestea sunt interesante prin faptul că, cu Gherghiţa
şi cu Snagovul, ele ne arată domnia apropiându-se de Bucurescî.
Nu vorbim de domnesca cetate a Argeşului (4), de Pitescî, de Câmpu­
lung şi de Tîrgovişte. Acestea erau scaune domnescî de mult. Con-
dicele Coziei şi Tismaneî sunt pline de chrisdve date dintr’aceste oraşe
sau cetăţi în secolele XIV şi XV.
Cu primul sau— după cum cred uniî, cu al doilea an al secolului
XV, adecă cu anul 1401, Bucureştii apar în documente ca Cetate a
Rucurescilor.
In colecţiunea de documente a d-luî Prof. Gr. G. Tocilescu se află un
chrisov, dat de Mircea-cel-Bătrân unuî Român din ţera Făgăraşului
pentru o danie acolo. Chrisovul marelui Domn e dat din Cetatea Bu-
curescilor şi portă data de 1401.
După 1401, Bucuresciî nu mai apar în chrisovele Domnilor decât
peste 53 de ani. Vorbesc de chrisovele ce cunosc până astăzi; se pdte
ca cu timpul alţii sau eu însumi să dăm peste documente din 1410,
1420, 1430, 1440 şi 1450 date din cetatea Bucurescilor; până atunci
însă ne mulţămim a afirmă că documentul autentic cel mai vecliiu,
pe lângă cel de la 1401 al d-luî Prof. Tocilescu, este documentul de
la 1464, de care vom vorbi mai la vale.
Intre 1401 şi 1464 nimic, afară de o întrebare şi anume: când la
1421 Amurat II face cumplita sa invasiuue în Transilvania la Braşov
şi robesce tot Senatul, şi numai o parte din locuitori scapă în cetăţuia
Braşovului, suferit-a oraşul lui Bucur de potopul fieroşilor Otomani. (5)
Călătorul Schiltberger se află pe atunci în Muntenia. Bucuresciî n’au
avut noroc cu dînsul. El a visitat Turkistc (Tîrgoviştea), Agrisch

(1) Preotul Gr. Museeleanu, Monumentele străbunilor, Bucurescî 1873, p. 41

(2) Academia: documentul se află transcris la pp. 3—5 ale cundiceî.
(3) Ib id .: La pp. 34 -3 7 .
(4) Archivă: cond. mănăstirii Cozia, No. 1, p 64; la p. 62 e unul dat din Pitescî.
(5) Şincai, Cronica, sub anno.
16 (i. J. 10NNESCD-G10N 190

(Argeş), Uebertail (Brăila) (1), dar nu pomenesce de Bucurescî între

anii călătoriei sale de la 1392 şi până la 1427.

VIII.

Şi acum să enumerăm, pe scurt chris6vele date din Bucurescî de la

1464 şi până la 1500.
La 30 Maiu 1464, Radu-Vodă, fiul luî Vlad-Vodă, dă din Cetatea
Bucurescî un chrisov pentru moşia Sevestreniî sau Silivestreniî. (2)
Să reamintim acî că acest Radu-Vodă, fiul luî Vlad-Vodă, este cel
cunoscut în istorie sub numele de Radu IV cel Frumos, frate cu Vlad-
Ţepeş şi fiu al luî Vlad-Vodă-Dracul.
Radu-Vodă-cel-Frumos a clescălicat Bucuresciî ca scaun de domnie,
4ice o veche condică muntenescă. (3) Acestă descălicare s’a făcut
după cererea Turcilor, cărora, din Giurgiu, le eră mult mai lesne în
Bucurescî decât în Tîrgovişte a ţine pe Domnii Ţerii-Românoscî în
frîul supunerii.
I)e la Radu-cel-Frumos şi până la Brâncovenu, de la 1462 şi până
la 1714, toţi Domnii cari au stat la Tîrgovişte au fost reu veduţî de
Turci. Din causa prea mareîsale iubiri pentru Tîrgovişte, Petru-Vodă-
Cercel perde domnia; Mateiu Basarab are tot dintr’acestă causă mari
necazuri la Portă; tot ast-fel şi Grigorie-Vodă Ghica după 1660. Sciind
marele preţ ce puneau Turcii pe Bucuresciî capitală, duşmanii Brân-
covenuluî pun printre primele capete de acusaţiunî în contra Dom­
nului şederile luî forte dese ia Tîrgovişte. (4)
Ast-fel fiind, Radu-Vodă-cel-Frumos descalică Bucuresciî ca scaun
de domnie la 1462.
Reluăm şirul chrisovelor datate din Bucurescî de la 1464 înainte.
După chrisovul din 30 Maiu 1464, vine chrisovul din 28 Octobre 1464 dat
tot de Radu-Vodă, fiul luî Vlad-Vodă, din Bucurescî, mănăstirii Sna-
govuluî pentru proprietăţile sale. (5)
La 14 Octobre 1465, Radu-Vodă, fiul luî Vlad-Vodă, dă din Bu­
curescî mănăstirii Cozieî dreptul de a nu plăti vamă. (6)

(1) Hasdeu, F o ia de Isto ria rom ână, Iaşi 1857, p. 67.

(2) Archive: condica mănăstiri! Cozieî, I, p. 205.
(3) In colecţiunea d-lu! Gr. G. Tocilescu.
(4) Charriere, Negociations de la France dans le Levant.— Şincai, Cronică — Del
Chiaro, L e moderne rivoluzioni della Valachia.
(5) Academia: condica mănăstirii Snagovuluî, pp. 3 —5.
(6) lb i d .: documente inedite, pachet. X I, act. 251.
191 BLCCRESCI1 PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 17

La 15 Ianuarie 1467, Radu-Vodă, fiul lui Ylad, dă din Bucurescî, şi

anume din Cetatea Bucureştilor, mănăstirii Cozieî clirisov pentru stă­
pânirea bălţilor de la îmbucătura Ialomiţeî. (1)
La 1471 Bucuresciî, sub numele de Cetatea Dîmboviţei (2), sunt cu­
prinşi de Stefan-cel-Mare, Domnul Moldovei. (3)
Urechiă cronicarul dice :
«La 24 Noemvre, Stefan-Vodă a dobândit Cetatea Dîmboviţei şi a
intrat într’însa, şi a luat pe Domna Raduluî-Vodă şi pe fiica sa
Voicliiţa, şi a luat-o sie-şî Domnă, şi totă averea lui, şi hainele lui
cele scumpe, şi tote stegurile Iui, şi acolo s’a veselit trei (Jde, şi s’a
întors la Suceva, şi a lăsat pe Laiot-Basarab Domn în Ţera-Mun-
tenescă.» (4)
Cronica lui Ştefan Logofătul Creţulescu ne spune:
«La 23 Noemvre, Stefan-Vodă, după bătălia de la Cursul Apei, a
încunjurat Cetatea Bucureştilor, de unde Eadu-cel-Frumos fugise, lă­
sând în cetate pe Domna Maria şi pre fiă-sa Voichiţa.» (5)
Dlugoş în Şincai:
«A luat Ştefan avuţiile lui Radu din Cetatea Dombrovitza » (6)
însemnătatea nouei capitale a Ţăriî-Românescî apare în deplină
lumină. Bucuresciî sunt cetate ; Domnul are aci avuţiile şi stegurile
sale; aci, nu la Tîrgovişte, crede în mai bună apărare pe Domna şi
pe fiica sa.
Laiot-Basarab se suie pe tron la 1472. Reşedinţa acestui' Domn,
bun prieten al Turcilor (7), e negreşit la Bucurescî, şi e forte proba­
bil că cei trei sau patru ani ce domni până la 1476 i-a întrebuinţat
între altele să fortifice şi cetatea Bucurescilor, după cum vom vede
mai la vale.
Intr’ adever, în unire cu Ştefan al Moldovei, Mateiu Corvin, Regele
Ungariei, voesce să pună pe tronul Munteniei iarăşi pe Vlad-Vodă-Ţe-
peş care, de ani de (Jde, se află la Curtea sa. Ştefan, Domnul Moldovei,
primesce cu bucurie propunerea Regelui Ungariei, de ore-ce Laiot-

(1) Archive : condica Cozieî, No. 1, p. 819.

(2) întrebarea: erau Bucuresciî lângă Cetatea Dîmboviţei, sau eră Cetatea Dîm­
boviţei înăuntrul Bucurescilor ? — se impune şi aci.
(8) Pentru ce s’a făcut atacul lui Ştefan în contra lui Radu, v. Xenopol, Istoria
Horn., II, p. 300 şi urm.
(4) Kogâlniceanu, C ronicele Române, I, pp. 158—159.
(5) Trom peta C a ria ţilor din 11 Aprilie 1871.
(6) Şincai, Cronica.
(7) Xenopol, Istoria Românilor, II, p. 347 şi urm.
18 G. I. IONNESCC-GION 192

Basarab fusese cu Turcii la Răsboienî, şi Ştefan avea obiceiu să nu

lase neplătită nici o poliţă a duşmanilor. Partea luată de Ştefan la
acest al doilea atac în contra Ţerh-Românescî şi a Cetăţii Bucurescilor,
se cunosce din ambasada lui Ţamblac, pomenită în documentele d-luî
Esarcu. (1) De Bucurescî, Ţamblac nu vorbesce nimic.
Ştefan Batory însă, Voevodul Ardeiului, trimis de Regele Unga­
riei ca să ajute pe Ştefan ai Moldovei şi să pună iarăşi pe Ţepeş pe
tron, se află la 11 Novembre 1476 lângă Bucurescî (2), — şi anume,
după spusele tradiţiuniî bucurescene (3), pe locurile cele înalte ale'
mahalalei Lucacî şi pe malurile apei Bucuresciora, care se versâ în
Dîmboviţa la Jicniţă (4).
La 11 Novembre 1476, Ştefan Batory scrie Sibienilor ex castris gen-
tium regalium prope ipsam Bocerestyam,—din lagărul oştirilor regale
chiar de lângă Bucurescî. Laiot-Basarab eră închis în cetate. De
unde şi cum atacă Ştefan al Moldoveî Bucuresciî, nu seim.
Seim însă că cetatea nu fu cuprinsă decât după doue septemânî
şi după un asediu şi nisce lupte carî nu fură domole, după cum arată
documentele ce cităm mai la vale.
Intr’adever, Mateiu Corvin scrie către Papa Sixt IV la 8 Decembre
1476 următor ele :
«Qui quidem Bozorad, post suam fugaiii et suorum profligationem
«in quandam arcem suam, que in regno illo et arte et natura muni-
«tior erat, ingressus, sentiens quod capitanei mei ipsum vehementei’,
«insequerentur, nil arci Mi fidens, relicto in illa praesidio, clanculum
«ab ea aufugit et Thurciam intravit.» (5)
Ştefan Batory ne spune că «ostile regale» erau chiar lângă Bucu­
rescî, prope ipsam Bocerestyam, sau, cum scriu alte documente cu
ciudata lor ortografie, Bokoryshyam ; Mateiu Corvin ne spune că Bu­
curesciî şi prin artă şi prin natură erau mai întăriţi decât cele-lalte
cetăţî ale Ţerh-Românescî.
Un alt document din colecţiunea d-luî Esarcu, cu data de 4 De-

(1) Citat la d-1 Xenopol, Istoria R om ânilor, p. 356.

(2) Hurmuzaki, II, p. 243. — Cf. Bogdan, Vlad Ţepeş, Bucurescî 1806, p. 35 —
Esarcu, Stefan-cel-Mare, Bucurescî 1874, p. 80.— Epistolele Regelui Mateiu Corvin,
p. 123, citate maî la vale.
(3) Colonel Papazoglu, Istor fo n d ă rii ora şu lu i Bucurescî, p. 10.
(4) V. cap. D îm boviţa bucurescenă.
(5) M athiae Corvini, H u n ga ria e Re-gis, E pistola e ad Romauos P ontifices d atae
et ab eis acceptae, Budapest 1891, p. 123.
193 BUCURESCII PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 19

cembre 1476, numesce Bucurescn, încunjuraţi de trupele moldovene şi

ardelene, castrum fortissimum illius terrae. (1)
Cuprinderea cetăţii Bucureştilor făcu sgomot mare. Regele Unga­
riei anunţă pe Papa Sixt IV şi Ţepeş, care eră la Tîrgovişte, de
unde scria la 8 Novembre Braşovenilor (2) că a bătut pe Laiot-Ba-
sarab, se pregătiâ să se cobore spre Bucureşti.
Putut-a se intre în noua capitală descălicată de fratele seu Radu-
cel-Frumos? Probabil că nu, căci, după cum spune Ţamblac, «îndată
necredinciosul Basarab se întorse şi ucise pe Dracul împreună cu
toţi aî seî, afară de 4ece>>- (3)
Şi iată deci din noii pe Laiot-Basarab-Ţepehiş, fiul lui Dan III
Basarab, Domn nesuperat de nimeni, reîncependu-şî domnia la finea
anului 1476 şi ducend-o până la 1484 la Bucureşti.
Laiot-Basarab, sub numele de Basarab-cel-Tîner, feciorul bunului
Basarab-Voevod, dă la 5 Aprilie 1477 din Cetatea Bucureştilor un
chrisov pentru dreptul de a vină pe rîul Tismana. (4)
La 9 Ianuarie 1478 el dă din Bucureşti mănăstirii Coziei chrisov
de proprietate pentru o moră la Rîmnic. (5)
La 3 Aprilie 1478, tot din Bucureşti, Basarab-cel-Tîner dă chrisovul
pentru proprietăţile mănăstirii Strihareţul. (6)
La 1479, Basarab-cel-Tîner dă mănăstirii Tismana chrisov de pro­
prietate pentru nisce Ţigani. (7)
In al nouălea deceniu al secolului XV mai avem patru documente
de la Basarab cel-Tîner date din Bucureşti, unul pentru vama de la
Calafat dată mănăstirii Tismana şi altele pentru deosebite proprietăţi. (8)
La 1484 se sfirşesce domnia lui Basarab-cel-Tîner şi-î urmeză la
domnie Vlad V Călugărul, fiiul lui Vlad-Vodă,— pote Vlad-Ţepeş. (9)
De la acesta, din Bucureşti, avem următorele documente: La 31
Iulie 1487, Vlad-Vodă, fiul lui Vlad-Vodă, dă din Bucureşti mănăs­
tirii Snagovului chrisov de proprietate pentru moşiile sale. (10)

(1) Citat la d-1 Xenopol, Istoria R om â nilor , II, p. 355.

(2) Doc. slavon în archiva municipală a Braşovului, la (14 Bogdan, V lad Ţepeş,
p. 35.
(3) Xenopol, Isto ria R om ânilor, II, p 356.
(4) A rch ive: condica Tismanei I, p. 169.
(5) Ib id .: condica Coziei I, p. 156.
(6) I b id .: condica Mitropoliei No. 10, p. 66.
(7) Academ ia: documente ined., pachet. X I, act. 252.
(8) Ibid : documente ined., pachet. X I, act. 253.
(9) Xenopol, op. cit., II.
(10) Academia: documente ined., pachet. X X , act. 172.
20 G. I. IONNESCO-GION 194

La 4 Februarie 1488, Vlad-Yodă, fiul lui Vlad-Vodă, dă din Bucu­

reşti mănăstirii Govora chrisov de proprietate pentru moşia Hinţa. (1)
La 17 Aprilie 1488, Ylad-Yodă, fiul lui Vlad-Vodă, dă din Bucuresci
mănăstirii Cozia chrisov de proprietate pentru satul Jiblea şi altele. (2)
La 10 Maiu 1488, Vlad-Vodă, fiul lui Vlad-Vodă, dă din Bucuresci
mănăstirii Glavacioculuî chrisov de proprietate pentru moşia Negra
şi o parte din Urlăndesci. (3)
La 1489, Vlad-Vodă, fiul lui Vlad-Vodă, dă din Bucuresci mănăstirii
Tismana chrisov de proprietate pentru moşia Fărcăşescî. (4)
La 22 Maiu 1489, Vlad-Vodă Basarab dă din Bucuresci lui Balea
chrisov de proprietate pentru moşia Plăcicoiul. (5)
Tot din 1489 e şi chrisovul dat din Bucuresci de Vlad-Vodă, fiul
lui Vlad-Vodă, luî Lates, «boer din casa Domniei Sale . pentru stăpâ­
nirea satului Topesciî. (6)
Ast-fel se sfîrşesce al nouelea deceniu.
Intr’al (Jecelea deceniu al secolului XV, Bucuresci! încep să fie nu­
miţi în ehrisovele luî Vlad V Călugărul şi într’ale fiului şi succesorului
seu Radu V cel Mare Scaunul Cetăţii Bucureştilor. De voie de ne­
voie, Domnii stau la Bucuresci. Tîrgoviştea primilor Basarabî e din
ce în ce părăsită,
La 26 Iulie 1490, Vlad-Vodă dă Tismaneî un chrisov din scaunul
cetăţii Bucuresci (7); la 12 Aprilie 1490 un alt chrisov e dat Govoreî din
Bucuresci pentru Balta Pirotul (8); la Septembre 1491, din Bucureşti, alt
chrisov dat Tismaneî (9); la 1 Aprilie 1492, din Bucureşti, alt chrisov
dat Govoreî pentru moşia Ionesciî şi Siliştea Corbilor (10); la 16 Iunie
1493, din Bucuresci, alt chrisov dat mănăstirii Glavaciocul pentru moşia
Isvoraniî a luî Dietko Paharnicul şi a luî Radu Postelnicul. (11)
In fine, la 1494 Vlad-Vodă, fiul luî Vlad-Vodă, more şi urmeză fiul
luî Radu V cel Mare. (12) De la acest Domn avem dat din Bucuresci

(1) Archive: condica mănăstirii Govora, p. 237.

(2) Ib id .: condica mănăstirii Cozia I, p. 69.
(3) Academia: condica mănăstirii Glavaciocul, p. 16.
(4) Archive: condica mănăstirii Tismana, II, p. 426.
(5) Academia: documente ined., pachet. IV, act. 37.
(6) Archive: condica mănăstirii Tismana, I, p. 180.
(7) Ib id .: condica mănăstirii Tismana, I p. 180.
(8) Ib id .: condica mănăstirii Govora, p. 54.
(9) Ib id .: condica Tismaneî, I, p. 77.
(10) Ibid .: condica Govoreî, p. 117.
(11) Academia: condica Glavacioculuî, pp. 269 271.
(12) 1494— 1507.
195 BUCURESClJ PÂNĂ LA 1 5 0 0 . 21

la 10 Novembre 1497 un chrisov mănăstirii Govorei pentru 200 de

vedre de vin, ce are a luă din viile de la Râmnic pe Olt. (1)
Ast-fel se sfîrşesce şi secolul XV din istoria oraşului lui Bucur,
pentru el cu bine şi cinste, de vreme ce chrisovele nu se mai dau din
Câmpulung, din domnesca cetate a Argeşului şi din Tîrgovişte, ci
mult mai des din Scaunul Cetăţii Bucurescî.
Staţiune preistorică din timpurile pe cari le studiază geologia, — loc
locuit în timpurile ante-romane, după cum ne asigură archeologia,—
un fel de canabae, dacă nu un municipiolum, lângă castelele cari
apărau vallum din epoca romană, de la Traian la Aurelian, precum
iarăşi archeologia ne-o dovedesce, — trecetore şi conac gotic, slavon, cu-
manic, măturat adese-orî de vijeliile cumplite ale Hunilor şi ale pri­
milor Tătari, — locurile bucurescene, ca Cetate a Dîmboviţei, devin
proprietate a Basarabilor Olteniei la începutul secolului XIV şi ră­
maseră cetate întărită din ce în ce mai mult în secolul XV, când sub
numele de Bucurescî, când sub numele de Cetate a Dîmboviţei, până
când, la 1462, Radu IV cel Frumos îi face capitală a Ţerii-Românescî.
De atunci Bucurescii au început să crescâ într’una, lăsând mult în­
dărătul lor cele-lalte domnesci cetăţi ale Basarabilor.
H abeut sua fata et arces !
Şi sorta Bucurescilor a fost tot-deauna norocosă.

(1) A cadem ia: documente ined.

ţ