Evaluarea calitativa a resurselor de sol din BUZIAS

Buziaș (în maghiară Buziásfürdő, în germană Busiasch) este un oraș în județul

Timiș, Banat, România, format din localitățile componente Buziaș (reședința) și
Silagiu, și din satul Bacova. Are o populație de 7.023 locuitori (2011).
Localitatea a fost menționată pentru prima dată de către Carol I al Ungariei
într-un document din 1321. A fost declarat oraș în 1956. A fost capitala plășii
Buziaș, din județul interbelic Timiș-Torontal..

ISTORIA
Apele minerale de la Buziaș au fost folosite din antichitate de către daco-
romani, având denumirea Ahibis.
Principala stațiune a județului Timiș, care datorită apelor sale figurează în
marile enciclopedii ale lumii, precum aceea a savanților italieni M. Messini
și C.G. Lollo “Aque minerali del mondo” sau “Precis d`hydrologie” a
omului de știință francez A. Morette, s-a impus pe plan național și în
străinătate.
Arheologul Liviu Mărghitan susține că Buziașul și Băile Herculane:
“au fost căutate în antichitatea daco-romană pentru condițiile lor speciale,
curative … Resturile de clădiri, părți din conducte de apă, monumente de
piatră, țigle și monede, semnalate aici încă din secolul precedent, lasă să se
întrevadă existența unei stațiuni de tratament din secolul al XIII – lea e.n.”.
Redescoperirea zăcământului hidromineral (apa minerală și dioxidul de
carbon) s-a produs între anii 1796 – 1805 având un rol deosebit de important
în evoluția așezării întrucât în 1811 s-a deschis primul sezon balnear
organizat, totodată înființându-se Stațiunea Balneară. Valoarea terapeutică a
apelor minerale a devenit cunoscută în scurt timp atât în Ungaria cât și în
țările vecine, Buziașul fiind “locul cel pentru izvoarele cele tămăduitoare și
într-alte stăpâniri cunoscute și unde oamenii din locuri însămânțate și
îndepărtate se adună”. Buziașul, în 1819, este declarat localitate balneară.
Tratamentul se va realiza până la sfârșitul secolului al XIX-lea prin cură
internă, consumul apei minerale fiind de bază (se tratau anemii, afecțiuni ale
aparatului urinar, ale colonului, stomacului, ficatului, ale căilor respiratorii,
boli ginecologice, boli de nervi etc.). Terapia balneară s-a fundamentat de
medici din anii 1838.

Buziaș a fost între 22-26 august 1886 gazda Congresului al XIII-lea al

medicilor și naturaliștilor din Ungaria și Transilvania cu participarea unor
specialiști din Asia și Europa.
Atestarea documentară este din secolele XIV - XV. Datorită condițiilor
naturale favorabile, cu bogate izvoare de ape minerale dar și un climat blând,
Buziașul a fost recunoscut ca potențial centru balnear. Prima analiză chimică
a apelor minerale de aici a fost realizată în anul 1805, fiind printre primele
efectuate în România asupra acestui tip de ape cu conținut ridicat de dioxid
de carbon (1311,6 mg/litru), calciu, fier, sodiu. În contextul acestor
considerente se poate aprecia ca „descoperirea științifică” a zăcământului
hidromineral de la Buziaș a avut loc în anul 1805, an cu care începe și
cercetarea lui, devenind astfel cel mai cunoscut zăcământ hidromineral
carbogazos din vestul țării. Pentru prima dată, apele minerale au fost
valorificate pentru tratament în 1811, de către balneologul român Gheorghe
Ciocârlan. La 1816 a început amenajarea primelor izvoare iar bazele stațiunii
balneare fiind construite în 1819. În 1839 a fost declarată stațiune balneară.
Între 1903 - 1907 sunt forate 12 izvoare de adâncime și se construiește
fabrica de îmbuteliere a apei minerale. În 1911 este declarată oficial stațiune
balneoclimaterică.

După Unirea Banatului cu România, își menține statutul de stațiune balneară

de tratament cardio-vascular și este reședință de plasă. Este declarat oraș în
1956. În anii '60 activitatea economică se diversifică, sunt create mici
industrii ușoare și alimentară. Crește atât populația cât și suprafața orașului.
Se construiesc cartiere de blocuri, vile și hoteluri pentru stațiune.

Apele minerale de la Buziaș sunt folosite pentru tratarea multor boli dar sunt
și îmbuteliate și comercializate ca ape minerale de larg consum.
.DEMOGRAFIE
Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Buziaș se
ridică la 7.023 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din
2002, când se înregistraseră 7.772 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor
sunt români (83,21%). Principalele minorități sunt cele de romi (2,98%),
maghiari (2,95%) și germani (2,15%). Pentru 7,69% din populație,
apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional,
majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (77,25%), dar există și minorități de
romano-catolici (6,59%) și penticostali (4,6%). Pentru 7,73% din populație,
nu este cunoscută apartenența confesională.
Istorie
Asezarea din Depresiunea Buziasului este cunoscuta inca de pe vremea
romanilor, sub denumirea de Ahibis. Atestarea documentara este din secolele
XIV - XV.
Declarat localitate balneara inca din anul 1819, orasul propriu-zis se
desfasoara pe terasa superioara a Timisului, la contactul dintre Campia
Banatului de Est si dealurile banatene – Dealul Silagiu, in partea de sud-est a
celui mai mare judet al tarii, judetul Timis (8.678 km2 suprafata sau 3,6%
din teritoriul Romaniei).
Principala statiune a judetului Timis, care datorita apelor sale figureaza in
marile enciclopedii ale lumii, precum aceea a savantilor italieni M. Messini
si C.G. Lollo “Aque minerali del mondo” sau “Precis d`hydrologie” a
omului de stiinta francez A. Morette, s-a impus pe plan national si in
strainatate.
Potrivit documentelor din arhiva statiunii, prima analiza chimica a apelor
minerale a fost realizata in anul 1805, fiind printre primele efectuate in tara
noastra asupra acestui tip de ape cu continut ridicat de dioxid de carbon
( 1311,6 mg/litru), calciu, fier, natriu. In contextul acestor considerente se
poate aprecia ca „descoperirea stiintifica” a zacamantului hidromineral de la
Buzias a avut loc in anul 1805, an cu care incepe si cercetarea lui, devenind
astfel cel mai cunoscut zacamant hidromineral carbogazos din vestul tarii.
Astazi la Buzias se trateaza bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos
central, tulburari neuro-psihice, afectiuni ale tubului digestive, afectiuni ale
rinichilor si cailor urinare, boli de nutritie si metabolism si afectiuni
ginecologice.
LOCALIZARE
Baile Buzias | Buziasul, devenit oras la inceputul anului 1956, este situat in
partea de sud-vest a tarii, in Campia Banatului, la poalele nord-vestice ale
Dealului Silagiu. Este strabatut de cursul inferior al paraului Valea Salciei si
situat la o distanta de 25 km de Lugoj si de 34 km fata de Timisoara

INFORMATI GENERALE CLIMA

Clima din Buzias este caldă și temperată. În Buziaș există precipitații
semnificative pe tot parcursul anului. Chiar și cea mai uscată lună are încă
multă ploaie. Această climă este considerată a fi Cfb în conformitate cu
clasificarea climatică Köppen-Geiger. Temperatura medie anuală în Buzias
este de 11,0 ° C. Precipitațiile aici sunt în medie 620 mm.
Datele sunt extrase din modelul meteo global NEMS la o rezoluție de
aproximativ 30 km și nu pot reproduce efectele meteo locale detaliate,
precum insulele de căldură, curenții de aer rece, furtunile și tornadele. Pentru
locurile și evenimentele care cer o precizie foarte mare (generarea energiei,
asigurări, etc.), oferim simulări de înaltă rezoluție cu date orare.

Notiuni generale referitoare la cartarea solulu

Punctul de plecare in cartarea solului il constituie profilele de sol.
Conformatia si proprietatile acestora sunt diferite, nu numai pe zone intinse,
ci chiar pe suprafete restranse. Una din cele mai dificile probleme in cartarea
solurilor o constituie gruparea in unitati a profilelor cu caractere si
proprietati asemanatoare.
Unitatile de clasificare in sistematica solurilor, care au la baza,
indeosebi caracterele si proprietatile profilului de sol, se numesc unitati
taxonomice. Acestea sunt delimitate de totalitatea profilelor a caror alcatuire
si proprietati sunt foarte apropiate. In tara noastra, unitatea taxonomica de
baza o constituie tipul de sol. Plecand de la acesta, au fost separate unitati
inferioare si alcatuite grupuri de tipuri de sol, adica unitati superioare. In
alcatuirea hartilor de sol, pentru scopuri practice, importanta mai mare
prezinta unitatile taxonomice corespunzatoare tipului de sol si
subdiviziunilor acestuia (subtipuri, varietati, familii, specii si variante).
Unitatile superioare tipului (clase) intereseaza in problemegenerale de
clasificare a solurilor, in alcatuirea hartilor de sol la scara intregii tari.
Prin identificarea, localizarea si delimitarea pe harta a unitatilor
taxonomice, se obtin unitatile cartografice de sol. Unitatea cartografica de
sol poate cuprinde una sau mai multe unitati taxonomice. Unitatea
cartografica de sol estealcatuita dintr-o singura unitate taxonomica, atunci
cand acestea din urma ocupa suprafetele care la scara utilizata pot fi
reprezentate pe harta fara a o incarca prea mult si a-i ingreuna in felul acesta
folosirea. Unitatea cartografica de sol cuprinde doua sau mai multe unitati
taxonomice cand acestea sunt reprezentate prin suprafete prea mici, care la
scara folosita nu pot fi delimitate separat pe harta.
In tara noastra cercetarile pedologice, in functie de scara de
cercetare, se impart in: cartari la scara mica, cartari la scara mijlocie, cartari
la scara mare si cartari detaliate.
Cartarile la scara mica se executa la scari sub 1 : 200.000. Pe hartile
de sol la scara mica figureaza in general, tipurile si subtipurile de sol de pe
teritoriul tarii. Astfel de harti constituie o evidenta calitativa generala a
fondului funciar si servesc la planificarea in mare, pe intreaga tara, a
modului de folosire a terenurilor, in scopuri didactice.
Cartarile la scara mijlocie se fac la o scara cuprinsa intre 1 : 100.000
si 1 : 50.000. Hartile de sol la scara mijlocie constituie o evidenta generala a
fondului funciar al diferitelor unitati naturale sau administrative (judete).
Cartarile la scara mare – 1 : 25.000 – 1 : 10.000 – urmaresc
elaborarea de harti si caracterizarea solurilor si a celorlalte conditii naturale
pentru teritorii mai restranse.
Cartarile detaliate sau la scara foarte mare – 1 : 2.000 – 1 : 5.000 – se
executa pe suprafete mici, in scopul organizarii de campuri experimentale,
infiintarii de plantatii viticole si pomicole, etc.
Fazele cartarii
Cartarea solului este o operatiune foarte complexa, in cadrul careia
se deosebesc trei faze: de pregatire; de teren; de laborator si incheierea
lucrarilor.
- Faza de pregatire consta in adunarea tuturor materialelor necesare
unei informari asupra regiunii ce urmeaza a fi cartata, precum si cele
necesare efectuarii activitatii propriu-zise in teren. Daca in regiunea
respectiva sau in imprejurimi au mai fost facute cartari pedologice, studii
referitoare la clima, vegetatie, geomorfologie, agrofitotehnie etc., se consulta
cu atentie aceste materiale care pot da o imagine generala asupra conditiilor
naturale si de sol.
- Faza de teren cuprinde toate operatiunile ce se efectueaza in
teren. Aceste operatii constau in cercetarea profilelor de sol in stransa
legatura cu conditiile naturale si de productie; separarea, delimitarea si
caracterizarea unitatilor de sol si ridicarea probelor de sol, in vederea
efectuarii analizelor de laborator.
- Faza de laborator si incheierea lucrarilor. In cadrul acestei faze se fac mai
intai observatii asupra probelor si monolitilor ridicati in vederea verificarii si
precizarii descrierii profilelor si a proprietatilor morfologice. Pentru a putea
caracteriza cat mai complet solurile diferitelor unitati separate in teren
trebuie efectuate analize de laborator. Aceste analize ajuta
atat la caracterizarea generala a solurilor, cat si la elaborarea complexului de
masuri agrotehnice, agrichimice sau ameliorative ce trebuie aplicate. Natura
analizelor si determinarilor ce trebuie efectuate mai depinde si de scopul in
care se face cercetarea.
Memoriul agropedologic
Avand la dispozitie datele culese din teren, verificate o parte din
observatiile facute asupra profilului in teren pe probele si monolitii ridicati,
precum si rezultatele analizelor si determinarilor, se trece la incheierea
lucrarilor. Totalitatea observatiilor si a rezultatelor se organizeaza intr-un
raport stiintific cunoscut si sub denumirea de memoriu agropedologic.
Raportul stiintific sau memoriul agropedologic este alcatuit dintr-o
parte descriptiva, harti si anexe.
Partea discriptiva cuprinde o scurta prezentare a conditiilor naturale
si apoi caracterizarea solurilor teritoriului respectiv.
Memoriul agropedologic cuprinde in mod obligatoriu si
harti. Numarul si natura acestora este in functie de scopul pentru care a fost
facuta cercetarea si specificul regiunii. Hartile alcatuite la cartarea solurilor
fac parte din categoria hartilor speciale. In orice lucrare de cercetare a
solului trebuie prezentata harta unitatilor de sol si caracterizarea lor.
Raportul stiintific sau memoriul agropedologic este insotit si de
anexe, reprezentate prin materiale documentare de teren, de laborator etc.,
cum sunt: fisele de descriere pe teren a profilelor de sol, buletinele de
analiza a probelor, schite, fotografii, etc.

Importanta practica a cartarii solului

O agricultura rationala nu poate fi facuta fara cunoasterea amanuntita
a intregului ansamblu de factori cealcatuiesc mediul de crestere si dezvoltare
a plantelor. Pentru asigurara celor mai bune conditii de cultura a
plantelor estenecesara cercetarea corelata a plantei si a mediului. Un ajutor
pretios in atingerea acestui scop il constituie datele obtinute in cartarea
solului, sistematizate si concretizate in hartile si partea descriptiva a
memoriului agropedologic. Acestea servesc planificarii in general a
agriculturii, organizarii teritoriului, stabilirii celor mai indicate moduri de
folosinta si intocmirii planului de masuri agrotehnice, agrochimice sau
ameliorative ce trebuie aplicate diferitelor terenuri, bonitarii si caracterizarii
tehnologice a terenurilor agricole.

1.1.1 ASEZAREA GEOGRAFICA

Prin valentele terapeutice deosebite ale factorilor de cura prezenti in

zona sa, orasul Buzias constitue una dintre cele mai importante statiuni
balneoclimaterice din Romania.

Situat in sud-vestul tarii, la intretaierea paralelelor de 450 37¢

latitudine nordica cu meridianul de 21048¢ ongitudine estica, oraaul Buzias
cuprinde, pe langa localitatea propriu-zisa ai satel Bacova si Silagiu.

Orasul Buzias se invecineaza la nord cu comuna Racovita, la est cu

comuna Darova, la vest cu comuna Cheveresul Mare si Nitchidorf, iar la sud
cu hudetul Caras-Severin.

In limitel stabilite im anul 1968, teritoriul orasului are o suprafata de

105,2 Km2, pe care trsiesc 8046 locuitori. Altitudinea medie a oraaului este
de 128 m.

Declarat localitate balneara, inca din 1819, oraaul se desfasoara pe

terasa superioara a Timisului, la contactul dintre campia si dealurile
banatene, in partea de sud-est a celui mai mare judet al tarii, judetul Timis
18678 Km2 suprafata sau 3,6 % din teritoriul tarii noastre.

1.1.2. CAI DE ACCES

Orasul statiune Buzias este situat pe drumul judetean 592, la 34 Km

sud-est de municipiul Timisoara si la 521 Km nord-vest de capitala tarii
-Bucuresti.

Fata de al doilea oras al judetului Timis-Lugoj, Buziasul se afla la 20

Km sud-vest.

Caile de acces spre orasul Buzias sunt urmatoarele :

· Timisoara-Buzias, pe drumul judetean modernizat 592 (34 Km)

· Lugoj-Buzias, pe drumul judetean modernizat 583 (25Km)

· Frontiera Iugoslaviei-Jimbolia-Timisoara-Buzias 59A (48 Km)

· Frontiera Iugoslaviei-Timisoara-Buzias 59A (48 Km)

· Frontiera Iugoslaviei-Moravita-Deta-Jebel-Sag-Timisoara, pe drumul

national modernizat 59 (63 Km)
· Frontiera Iugoslaviei- Timisoara- Buzias ( 97 Km )

· Frontiera Iugoslaviei-Moravita- Jebel ( D.N. 59 )-Liebling-Otvesti (D.J.

693 B)-Sacosu Turcesc (D.J.592), 81 Km.

Pentru a putea ajunge la Buzias se pot utiliza in liniile aeriene deservite de

aeroportul Timisoara.

1.1.3. RELIEFUL

Orasul Buzias este situat in zona de terase ale Timisului, ce se intinde

la poalele dealului Silagiu, si anume in Lunca Vaii Salcia, sapata in terasa
superioara. Aceasta terasa are o extindere continua, avand o latime maxima
de 8 km, se prezinta sub aspectul unei campii intinse, strbatuta de numeroase
vii tributare paraului Sorcani (se mai numeste si Surgani).

Lunca Vaii Salcia are latimi cuprinse intre 280-300 m si lungime, numai pe
teritoriul statiunii balneoclimaterice de 1000-1200 m.

Patul vaii se afla la o altitudine de 118-130 m, coborand foarte usor

pe directia est-vestica. Cei doi versanti ai vaii Salcia au inaltimi de 15-20 m,
cel drept este continuu si ceva mai inclinat, iar cel stang este mai putin
inclinat, fiind fragmentat de paraiele Preturii, Silagiului, Bisericii.

1.2. GESTIONAREA TURISMULUI

La fel ca majoritatea statiunilor balneoclimaterice din Romania,

activitatea turistica din statiunea buzias se desfasoara in cadrul Societatii
Comerciale de Tratament Balnear ( S.C.T.B.)

Creata in 1990, S.C.T.B. are un capital de 15.850.000.000 lei, statul

ramanand majoritar si detinand 70 % din acest capital social.

In urma actiunilor de privatizare incheiata in anul 1994, societatea a

privatizat circa 9,7 % din capitalul social, avand 1407 actionari cu 567027
de actiuni.
 Managerul societatii este incepand din anul 1994 doamna economist
Ana Maria Doran.

Principalii beneficiari ai serviciilor de cazare, masa si tratament sunt

cetateni de varsta a treia (pensionari) ale caror bilete sunt subventionate de
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, dar si alte persoane mai tinere, care
au afectiuni cardiovasculare.

Bonitarea terenurilor agricole reprezinta o actiune complexa de

cercetare si de apreciere cantitativa a principalelor conditii care determina
rodirea plantelor, de stabilire a gradului de favorabilitate a acestor conditii
pentru fiecare folosinta si cultura. Deoarece capacitatea de productie a
terenurilor se modifica sub influenta factorilor naturali, dar mai ales datorita
interventiei omului, bonitarea trebuie actualizata in permanenta.

In interpretarea practica a cercetarii conditiilor naturale pentru nevoile

productiei agricole se deosebesc doua laturi si anume : bonitarea si
caracterizarea tehnologica a terenurilor. In Romania , bonitarea se face pe
seama sistemului elaborat si imbunatatit de catre D. Teaci. Exprimarea
favorabilitatii pentru diferitele se face prin note de bonitare in conditiile
naturale si potentarea notelor de bonitare, prin aplicarea lucrarilor de
imbunatatiri funciare si a unor tehnologii curente ameliorative. Pentru
calculul notelor de bonitare se folosesc anumiti indicatori, denumiti
indicatori de bonitare , iar pentru potentarea notelor de bonitare, prin
aplicarea lucrarilor de imbunatatiri financiare si a unor tehnologii curente
ameliorative, se utilizeaza indicatorii de potentare.

Bonitarea pentru conditii naturale se face pentru portiuni de teritoriu,

pe care fiecare din factorii naturali se manifesta uniform, numite unitati de
teritoriu ecologic omogene (TEO). Intocmirea hartii de unitati TEO
(constituirea, delimitarea, caracterizarea unitatilor TEO) se face prin
suprapunerea hartilor de soluri (cu unitati cartografice delimitate pe baza
indicatorilor de sol), peste harta cu unitati cartografice delimitate, pe baza
indicatorilor de relief, clima, hidrologie si antropici.

O unitate de teritoriu ecologic omogen (TEO) cuprinde terenurile care

prezinta aceeasi situatie referitoare la caracteristicile exprimate prin
indicatorii respectivi (temperatura medie anuala, precipitatii medii anuale,
textura, volum edafic, pH, rezerva de humus).

Notarea TEO - lor este arbitrara, folosindu-se cifre arabe de la 1 la

numarul care individualizeaza ultima unitate TEO delimitata. Numarul TEO
– lor este cu atat mai mare, cu cat scara la care se lucreaza este mai mare si
cu cat variatia factorilor naturali si antropici este si ea mai mare. Terenurile
agricole din Romania sunt cuprinse in cca. 122.000 TEO-uri (scara 1:
50.000).

INDICATORI DE CARACTERIZARE TEHNOLOGICA

Odata cu bonitarea se face si caracterizarea tehnologica a terenurilor

respective, in scopul determinarii necesitatilor si posibilitatilor de sporire a
capacitatii de productie.Pentru caracterizarea tehnologica a terenurilor se
folosesc 8 indicatori si anume:

·0 pretabilitatea pentru irigatii;

·1 necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a excesului de

umiditate;
·2 necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a salinitatii si

alcalinitatii;
·3 necesitatea lucrarilor de prevenire si combatere a eroziunii;

·4 specificul lucrarilor solului si mecanizabilitatea;

·5 consumul de energie si durata perioadei pentru lucrarile solului;

·6 necesitatea amendarii calcice si specificul fertilizarii;

·7 necesitatea lucrarilor de recultivare si combatere a poluarii.

In cadrul fiecarui indicator tehnologic s-au separat clase si subclase de

terenuri. Clasele impart sau grupeaza terenurile in functie de intensitatea
restrictiilor sau a necesitatilor lucrarilor respective de ameliorare. Subclasele
impart sau grupeaza terenurile dupa natura restrictiilor sau specificul
tehnologiilor culturale.

Separarea claselor si subclaselor se face cu ajutorul a 20 de indicatori

de caracterizare a solurilor si terenurilor si anume:

·8 alunecari si forme de microrelief;

·9 panta;

·10 media anuala a precipitatiilor (corelata in raport cu panta si

permeabilitatea solului);
·11 adancimea apei freatice;
·12 adancimea la care apare roca dura;

·13 clase texturale in orizontul Ap sau in primii 20 cm;

·14 clase texurale pe adancimea profilului in sectiunea de control;

·15 continutul de schelet;

·16 contraste de textura;

·17 gradul de descompunere a materiei organice;

·18 volum edific util;

·19 inundabilitatea;

·20 poluarea solului.