Greutatea autovehiculului şi capacitatea de încărcare

Tipul şi dimensiunile principale ale unui autovehicul determină greutatea totală a acestuia
precum şi capacitatea sa de încărcare.
Greutatea autovehiculului este un parametru important şi este obţinută ca suma greutăţii tuturor
mecanismelor şi agregatelor din construcţia acestuia şi greutatea încărcăturii. La tractoare,
greutatea este un parametru care caracterizează calităţile de tracţiune prin forţa de aderenţă
realizată, precum şi presiunea specifică pe sol.
În cazul autovehiculelor greutatea poate fi grupată în următoarele categorii.
Greutatea proprie Go care reprezintă greutatea autovehiculului complet echipat, fără
încărcătură şi fără persoane la bord.
Greutatea utilă transportată Gu este încărcătura pe care o poate transporta un autovehicul în
condiţiile concrete de exploatare. La autocamioane, greutatea conducătorului şi a persoanelor de
deservire nu se include în greutatea utilă. In cazul autovehiculelor destinate transportului de
persoane, în greutatea utilă se include greutatea conducătorului, a personalului de deservire, a
pasagerilor după numărul de locuri (n) şi bagajelor. La autobuzele urbane la numărul de locuri pe
scaune (n) se mai adaugă un număr de locuri în picioare (m) care pot fi între 5 şi 8 pentru fiecare
metru pătrat liber al podelei (fără suprafaţa ocupată de scaune). Greutatea unei persoane (Gp) se
adoptă la 75 Kg, în medie, iar greutatea bagajului (Gb) pentru fiecare persoană se apreciază la 5
Kg pentru autobuzele urbane şi autocamioane, 15 Kg la autobuze interurbane şi 20 Kg la
autoturisme şi autobuze turistice.
Greutatea totală Ga se obţine prin însumarea greutăţii proprii (Go), greutăţii încărcăturii Gu,
greutăţii persoanelor (Gp) şi a bagajelor (Gb), astfel:
- pentru autocamioane:
Ga = Go + Gu + (n + 1) (Gp + Gb)
- pentru autobuze urbane:
Ga = Go + (n + m + 1) (Gp + Gb)
- pentru autobuze turistice:
Ga = Go + (n + 1) (Gp + Gb)
- pentru autoturisme:
Ga = Go + n(Gp + Gb)
Unele caracteristici orientative de greutate pentru autoturisme sunt sintetizate în prezentate în
tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Caracteristici de greutate ale autoturismelor

Categoria Capacitatea cilindrică a Masa proprie mo
autoturismului motorului [l] [kg]
Foarte mici Până la 0,849 Maxim 700
Mici 0,850 … 1,299 700 … 960
Medii 1,300 … 2,500 960 … 1400
Mari Peste 2,500 Peste 1400

Greutatea autotrenului este greutatea obţinută prin însumarea greutăţii totale a autotractorului
cu greutatea tractată (greutatea proprie a remorcii sau semiremorcii şi greutatea încărcăturii).
Caracteristica de greutate a autocamionului sau autotrenului poate fi apreciată prin coeficientul
de utilizare a greutăţii G , care este dat de raportul dintre greutatea proprie Go şi greutatea utilă
Gu, respectiv: ηG=G0/Gu .

Introducerea noţiunii de coeficient de utilizare a greutăţii oferă posibilitatea de a compara diferite

tipuri de autovehicule între ele (în special autocamioane) şi de a cunoaşte construcţiile cele mai
raţionale, deoarece el arată cât de raţional a fost folosit materialul în construcţia respectivă (cât
material se foloseşte pentru a transporta o tonă de încărcătură utilă). Pentru autocamioanele cu
greutate totală de 7,0 ... 8,0 tone, ηG = 1, iar pentru cele cu greutate totală mai mare scade până la
0,75 … 0,80. Valori mai mari ale acestui coeficient, ηG=1,3 … 1,6 se întâlnesc la
autocamioanele de capacitate mică şi autoutilitare.
La tractoare, greutatea poate fi:

Greutate constructivă Ga, care este greutatea tractorului nealimentat cu combustibil,

ulei şi apă, fără scule şi greutăţi suplimentare şi fără tractorist, adică aşa cum iese de pe banda de
montaj. Acest parametru serveşte la aprecierea consumului de metale şi materiale ce intră în
construcţia tractorului.
Greutatea de exploatare Gc, este greutatea totală a tractorului, alimentat, cu greutăţi
suplimentare sau apă în pneuri, cu tractorist, cutie de scule, inclusiv greutatea maşinilor agricole
purtate, sau a unei părţi din greutatea maşinilor agricole semipurtate.
Repartizarea greutăţii autovehiculului (greutatea totală în cazul autovehiculelor Ga şi greutatea
de exploatare în cazul tractoarelor Gc) se poate determina în funcţie de
greutatea totală Ga (Gc) şi coordonatele centrului de masă (greutate) a şi b după cum este
prezentat în figura 1.1.

Figura 1.1 Repartizarea greutăţii autovehiculului pe punţi

Greutatea totală Ga se distribuie la axele față și spate sub formă G1și G2 astfel că : G1 + G2 = Ga
Prin reacțiune, se generează în axa geometrică a punții reacțiunile căii de rulare asupra roții G1 și
G2 , corespunzător egal și de sens contrar; izolând autovehiculul de calea de rulare, acesta se va
afla în fiecare moment în stare de echilibru dinamic sub efectul forţelor Ga, G1 şi G2.
Sarcinile repartizate la punţi se deduc simplu din ecuaţii de echilibre dinamice de moment, faţă
de axele geometrice ale punţilor faţă şi spate.
Notând deci cu G1 greutatea pe puntea din faţă şi G2 cea care revine punţii din spate, conform
figurii 1.1 se poate scrie:
Ga=G1+G2 , G1=G2 ∙b/a , G2 = G1∙a/b
Relaţia pune în evidenţă o metodă experimentală pentru determinarea coordonatelor
longitudinale ale centrului de greutate respectiv prin 2 cântăriri succesive ( o dată pentru
determinarea lui Ga şi ulterior pentru determinarea lui G1 sau G2 ).

Greutatea admisă pe punte este limitată de calitatea drumului, distanţa dintre punţi şi numărul
punţilor autovehiculului.
Pentru îmbunătăţirea calităţilor de trecere şi de tracţiune, precum şi pentru obţinerea unei
conduceri mai uşoare a autovehiculului este de dorit ca G2>G1, iar pe de altă parte, în scopul
măririi confortabilităţii şi al stabilităţii G1>G2. Din punct de vedere al uniformităţii uzurii
anvelopelor ar trebui ca G1=G2 pentru autoturisme, iar la autocamioane şi autobuze să fie o
treime pe puntea din faţă şi două treimi pe puntea din spate. Rezolvarea acestei probleme se face
în funcţie de posibilităţi, de tipul şi de destinaţia autovehiculului.
Coordonatele centrului de masă al autovehiculului (a, b şi înălţimea hg) se determină
experimental conform schemei din figura 1.2.
G2’.

Determinarea coordonatelor CM pe axa x

Determinarea coordonatelor CM pe axa z

Figura 1-2 Determinarea experimentală a coordonatelor centrului de masă

Pentru determinarea distanţelor a şi b se cântăreşte succesiv autovehiculul încărcat (Ga), apoi
puntea din faţă (G1) şi puntea din spate (G2), după care cunoscând aceste mărimi se poate
scrie:
G2/G1=a/b , a=L∙G2/Ga , b=L∙G1/Ga
Pentru determinarea aproximativă a înălţimii centrului de masă (hg) conform figurii 1.2 se
cântăreşte în poziţia orizontală greutatea G2. După aceea, autovehiculul se ridică cu puntea
din faţă şi se cântăreşte greutatea care revine punţii din spate în această poziţie Metoda
cântăririi înclinate a autovehiculului, presupune poziţionarea autovehiculului cu axa faţă pe o
cală de înălţime cunoscută H şi cu axa spate pe un dispozitiv de cântărire.
Datorită poziţionării înclinate are loc o redistribuire a greutăţii totale Ga a autovehiculului
între cele două punţi comparativ cu cazul poziţionării pe planul de susţinere orizontal.
Pe axa faţă greutatea scade de la G1 la G1′ în timp ce axa spate creşte de la G2 la G2′ .
G1 +G2 = G1′ + G2′ = Ga
Ecuaţia de echilibru static de momente faţă de centrul geometric al axei faţă :
(1) : Ga sin α (hg – R) + Ga cos α ∙ a - G2’ ∙ L cos α = 0. Se poate scrie succesiv:
G′2 ∙L ∙cos α−Ga ∙cos α∙ a G2 ’ cos α cos α
hg – r = => hg = r + L –a
Ga ∙sin α 𝐺𝑎 sin α sin α
H H
sin α = => α = arcsin
L L
G2 ’
hg = r + ctg α∙ ( ∙ L – a)
𝐺𝑎

In concluzie , determinarea hg presupune cunoașterea înățimii calei, a greutății totale a

autovehiculului şi a greutății redistribuite pe axa spate și a cotelor a și L.

unde: α- este unghiul de înclinare a autovehiculului; r - este raza statică a roţii

autovehiculului; a - este distanţa dintre puntea din faţă şi centrul de masă al autovehiculului.

Pentru a evita erorile produse de deformaţiile pneurilor şi ale suspensiei se recomandă ca să

nu fie mai mare de 10…15o, suspensia la cele două punţi să fie blocată, iar presiunea aerului
în pneu să fie cea normală. În scopul obţinerii unei precizii ridicate este de dorit ca
determinarea înălţimii centrului de masă să se repete prin cântărirea ambelor punţi ale
autovehiculului. Se recomandă ca unghiul α de înclinare să fie :
▪ limitat inferior , pentru ca modificarea greutății pe axa din spate față de cazul
orizontal să fie semnificativă.
 ▪ limitat superior, deoarece daca unghiul α este exagerat de mare, la roțile
autovehiculului apar alunecări care alterează determinările experimentale.

Valori medii ale coordonatelor centrului de masă pentru diferite tipuri de autovehicule sunt
prezentate în tabelul 1.2.
Tabel 1.2 Coordonatele centrului de masă

Tipul a b Înălţimea centrului de

autovehiculului L L masă, hg [m]

gol încărcat

Autoturisme 0,45 …0,55 0,45 … 0,55 0,5…0,6 0,6…0,8

Autocamioane 0,55…0,75 0,25 … 0,45 0,7… 1,0 0,9…1,1

Autobuze 0,40…0,55 0,45 … 0,60 0,7 … 1,2 0,8…1,3

Pentru necesitaţi de calcul, in cazul autoturismelor , se recomandă:

hg/L = cg [-]
cg = 0,195 ÷ 0,222 [-].

Fig.1.3 – Coordonata transversală a centrului de greutate

In ce priveşte coordonata transversală a centrului de greutate (fig.1.3) , vom analiza cazul în
care centrul de greutate nu este conţinut în planul longitudinal median al vehiculului (ca
urmare, de exemplu, a amplasării nesimetrice a încărcăturii). Pentru determinarea coordonatei
transversale , se va scrie o ecuatie de echilibru static de momente faţă de punctul de contact al
roţilor din stânga cu calea de rulare:
.
E E Gd Gd 1
(Ost): Ga (2 + l ) – Gd ∙E= 0 => 2 + l = Ga ∙E – E/2=> l = E ∙ (Ga − 2)

Coordonatele transversale se determină simplu dintr-o ecuație de echilibru dinamic de

momente față de unul din punctele de contact ale roților cu planul de susținere Ost sau Od și
presupune cântărirea autovehiculului pe părțile laterale.
Avem în vedere că în relația anterioară :
Gd = G1d + G2d (dreapta)
Gst = G1st + G2st (stânga).
Per ansamblu : Gst + Gd = Ga.