CAPITOLUL 1

SISTEME DE TRANSPORT

1.1 Rolul şi importanţa sistemelor de transport

Sistemele de transport constituie una dintre componentele principale ale vieţii sociale şi
economice, a societăţii umane. Acestea continuă şi finalizează procesul de producţie al bunurilor
materiale, realizând deplasarea acestora spre locurile de consum.
Spre deosebire de industrie şi de agricultură, care în procesul de producţie transformă
obiectele muncii în produse noi, sistemele de transport nu creează produse noi. Producţia
sistemelor de transport constă în însăşi deplasarea materiilor prime, a materialelor, a produselor,
şi a persoanelor de unde decurge una dintre principalele caracteristici ale acestei producţii şi
anume: ea nu este stocabilă.
În activitatea societăţii omeneşti transporturile constituie una ramurile de sine stătătoare a
producţiei şi serviciilor. Aceasta se deosebeşte de celelalte ramuri (industria extractivă,
agricultura, industria prelucrătoare, etc.), prin faptul că este o prelungire a procesului de producţie,
în limitele procesului de circulaţie, şi pentru procesul de producţie.
Este de remarcat faptul că nivelul tehnic atins în industria constructoare de maşini, a
permis realizarea unei game largi de mijloace şi instalaţii de transport, fapt care conferă o supleţe
necesară abordării strategiei de dezvoltare a transporturilor în ansamblu şi pe diferite tipuri de
transport, după criteriul complementarităţii acestora, cu scopul satisfacerii cerinţelor pieţei şi
populaţiei cu un minimum efort de investiţii şi cheltuieli de exploatare.
Pornind de la proprietăţile tehnice, energetice şi economice ale diferitelor mijloace de
transport, se pot stabili rolul şi sarcinile acestora, astfel încât cheltuielile de transport să fie
minime.
Se recomandă ca transportul feroviar să preia traficul la distanţe mari şi medii, iar sfera de
activitate a transportului auto să fie aceea a transportului de distribuţie şi de colectare locală. De
asemenea acolo unde este posibil se va da prioritate transportului fluvial şi maritim, care este cel
mai economic.

1.2. Sistemele de transport

Prin sistem de transport se înţelege totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor de transport,

grupate după un anumit criteriu, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
- criteriul tehnic;
- criteriul geografic;
- criteriul administrativ gospodăresc;
- criteriul obiectului transportului,
- criteriul integrării în procesul de producţie.
Prin sistem tehnic de transport se înţelege totalitatea mijloacelor de transport propriu-zise,
a instalaţiilor şi construcţiilor aferente, definit prin folosirea unei anumite tehnici de efectuare a
deplasării.
Există mai multe sisteme de transport ce au o largă aplicare practică dintre care cele mai
importante sunt:
a) sistemul de transport rutier, având ca şi componente principale autovehiculele şi
drumurile;
b) sistemul de transport pe cale ferată, ce are ca şi componente principale: calea ferată
propriu-zisă, locomotivele, vagoanele, instalaţiile de dirijare a circulaţiei, staţiile de

4
 cale ferată, triajele, etc.;
c) sistemul de transport de navigaţie fluvială, compus din: calea de apă (fluvii şi râuri mai
mult sau mai puţin amenajate, canale artificiale), nave şi porturi;
d) sistemul de transport de navigaţie maritimă, ce are ca elemente componente navele şi
porturile;
e) sistemul de transport aerian, cu componentele principale: aeronavele şi aeroporturile;
f) sistemul de transport pe cablu, cu componentele sale: cablurile, vehiculele, staţia de
acţionare, staţia de întoarcere;
g) sistemul de transport prin conducte, ce are ca elemente componente conductele şi
staţiile de pompare.
În sistemele de transport de la punctele a)…f), obiectul supus transportului (persoane sau
marfă) este purtat de mijlocul de transport, adică: autovehicule, vagoane tractate de locomotive,
nave fluviale şi maritime, aeronave sau vehicule pe cablu.
În sistemul de transport de la punctul g), deplasarea este efectuată doar de materia care
trebuie transportată. Este de remarcat faptul că s-a studiat posibilitatea realizării unui sistem de
conducte prin care să fie trimise containere care conţin marfa de transportat.
Prin sistem geografic de transport se înţelege totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor de
transport care acţionează pe un teritoriu dat. Din acest punct de vedere se deosebesc:
- sistemul de transport uzinal sau intern;
- sistemul de transport urban, de călători, respectiv de mărfuri;
- sistemul de transport suburban, de călători, respectiv de mărfuri;
- sistemul de transport interurban, de călători, respectiv de mărfuri;
- sistemul de transport naţional, în care se cuprind de obicei mijloacele şi instalaţiile de
transport interurbane, urbane şi suburbane de pe teritoriul unui stat;
- sistemul de transport internaţional, de călători, respectiv de mărfuri, care poate fi
continental sau intercontinental;
- sistemul de transport pe cabluri utilizat în turism, care cuprinde instalaţiile de transport
pe cabluri pentru deplasarea turiştilor în zone montane greu accesibile.
Prin sistem organizatoric de transport se înţelege totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor de
transport aflate sub o tutelă administrativ-organizatorică bine definită.
Din punct de vedere al obiectului transportului, sistemele de transport se împart în două
mari categorii: de persoane şi de mărfuri.
După criteriul integrării cu procesul de producţie, transporturile se împart în: tehnologice
şi de uz general.
Transporturile tehnologice sunt acelea care intervin în desfăşurarea procesului de producţie
în cadrul unei instituţii organizatorice bine definite, iar cele de uz general sunt toate celelalte.
Dintre criteriile enumerate anterior, criteriul tehnic defineşte cel mai bine, prin denumirea
sa, elementele componente ale sistemului. Excepţie face doar metroul, denumire care se referă la
criteriul geografic (metropolă, oraş mare), dar prin care se înţelege un anumit sistem tehnic de
transport (trenuri electrice urbane, cu cale de rulare scoasă din traficul stradal).

1.3. Cerinţele impuse transporturilor

Condiţiile generale şi specifice care se impun sistemelor de transport sunt următoarele:

a) Siguranţa circulaţiei (sau respectiv a navigaţiei şi zborului), care constituie condiţia
fundamentală a transporturilor. Siguranţa circulaţiei trebuie înţeleasă în accepţiunea largă a
cuvântului, adică în sensul funcţionării neîntrerupte şi în perfecte condiţii, a tuturor mijloacelor şi
instalaţiilor de transport, evitând în totalitate accidentarea călătorilor şi personalului, distrugerea
mărfurilor transportate, avarierea sau distrugerea mijloacelor de transport însăşi.
Având în vedere complexitatea tehnică şi organizatorică a transporturilor, continua mişcare
a mijloacelor, necesitatea funcţionării acestora în orice condiţii atmosferice (inclusiv furtunile în
mare deschisă, în cazul navigaţiei maritime), precum şi unele condiţii specifice (de exemplu

5
circulaţia pe o singură cale în ambele sensuri, la calea ferată), probabilitatea producerii
evenimentelor cu urmări defavorabile (pe scurt în limbajul curent-evenimente) este mult mărită
faţă de celelalte ramuri economice. Urmărilor accidentelor pot fi deosebit de grave ca: pierderi de
vieţi omeneşti, pierderi de mijloace de transport şi de mărfuri (ca de exemplu la naufragiul
navelor), distrugerea sau deteriorarea unor instalaţii fixe în puncte ,,cheie” (de exemplu poduri) şi
altele.
Probabilitatea mărită de producere a accidentelor (evenimentelor) impune pentru acest
domeniu o activitate de prevedere, asigurarea tuturor condiţiilor de siguranţă a circulaţiei
constituind în transporturi ,,firul roşu” al tuturor măsurilor care se întreprind;
b) Regularitatea circulaţiei, în sensul respectării cu stricteţe a graficului de circulaţie.
Funcţionarea mijloacelor de transport după grafic se face pentru rezolvarea mai multor aspecte ca:
utilizarea raţională a instalaţiilor fixe, adaptarea funcţionării mijloacelor de transport la cerinţele
economiei de piaţă, stabilirea unei bune corespondenţe între transportator şi beneficiar (agenţi
economici, călători, etc.);
c) Ritmicitatea transporturilor-cerinţă care constă în repetarea cu regularitate pe o perioadă
de timp a aceluiaşi serviciu. Ritmicitatea transporturilor se asigură potenţial prin graficul de
circulaţie şi se realizează concret prin asigurarea regularităţii circulaţiei;
d) Realizarea transportului la un cost cât mai redus. Aşa cum se cunoaşte transportul nu
adaugă nimic la valoarea de întrebuinţare a mărfii, dimpotrivă în anumite situaţii, poate conduce la
scăderea valorii ei şi chiar la degradarea completă. Este evident că o valoare redusă a costului de
transport conduce la cheltuieli minime pentru realizarea ciclului producţie-transport;
e) Durata cât mai redusă a transporturilor (cu excepţia călătoriilor de agrement), are ca
scop reducerea timpului în care mărfurile sunt scoase din sfera producţiei sau a consumului;
f) Confortul călătoriei-este o condiţie specifică transportului de călători. S-a constatat că
procesul de călătorie oboseşte organismul uman. Pentru reducerea oboselii, este necesar să se
asigure un anumit grad de confort, ceea ce înseamnă: evitarea aglomeraţiei, oferirea unui număr
cât mai marea de locuri de aşezare şi evitarea călătoriei în picioare mai ales pe parcursuri care
depăşesc 30 de minute; limitarea acceleraţiilor longitudinale şi laterale la valori care nu sunt
supărătoare pentru organismul uman; evitarea vibraţiilor şi diminuarea la minimum posibil a
zgomotului; asigurarea microclimatului, căldură în anotimpurile răcoroase, ventilaţie în
anotimpurile călduroase, etc.;
g) Integritatea cantitativă şi calitativă a mărfurilor-constituie o condiţie specifică impusă
transportului de mărfuri. Prin integritatea cantitativă a mărfurilor se înţelege predarea la destinatar
a aceleiaşi cantităţi de marfă cu cea preluată de la expeditor. Prin păstrarea integrităţii calitative a
mărfurilor se înţelege, predarea la destinatar a mărfurilor cu aceleaşi proprietăţi fizico-chimice şi
în general comerciale, cu care acestea au fost preluate.
Mărfurile sunt supuse în timpul transportului, acţiunii unor agenţi exteriori degradanţi, cum
sunt: vibraţiile, şocurile, temperaturi în afara limitelor admise, etc. deseori acţiunea acestor agenţi
are loc numai în timpul transportului. Asigurarea integrităţii calitative a mărfurilor nu constituie o
sarcină exclusivă a transportatorului. Practica îndelungată arată că rezolvarea corectă a cestei
cerinţe constă în coordonarea luării măsurilor necesare, în limitele raţionalului (fundamentat
tehnico-economic), de către beneficiar şi transportator.
h) Poluarea minimă a mediului înconjurător-este o condiţie generală impusă
transporturilor.
Protecţia mediului înconjurător se realizează prin utilizarea raţională a resurselor naturale,
prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor
naturale.
Poluarea mediului înconjurător constă în acele acţiuni care pot produce ruperea echilibrului
ecologic, sau să dăuneze sănătăţii, liniştii şi stării de confort ale oamenilor ori să provoace pagube
economice, prin modificarea calităţii factorilor naturali, sau creaţi prin activităţi umane.

6
 Sistemele de transport reprezintă una din sursele de factori nocivi, care influenţează
negativ calitatea mediului ambiant. Principalii factori nocivi asociaţi procesului de transport şi
activităţilor auxiliare legate de acesta, sunt: zgomotul, poluarea atmosferei şi a apelor.
Zgomotul Combaterea poluării sonice produsă de motoare se realizează pe două căi
principale şi anume: prin perfecţionarea acestora şi prin izolarea fonică a compartimentelor în care
sunt montate. Combaterea poluării fonice produsă de însăşi deplasarea mijloacelor de transport se
face prin îmbunătăţirea calităţii suprafeţelor de rulare şi a materialului rulant, precum şi prin
introducerea în construcţia acestora a materialelor fono-absorbante.
Poluarea atmosferei este produsă în principal de gazele arse eşapate de motoarele termice,
cu ardere internă şi ardere externă. Gradul de poluare a atmosferei de către gazele de eşapare
produse de motoare a atins în ultima perioadă niveluri alarmante, ceea ce a declanşat intensificarea
considerabilă a activităţilor de cercetare în două domenii şi anume:
- reducerea toxicităţii gazelor eşapate de motoarele clasice care funcţionează cu benzină
sau motorină. Aceasta se realizează în ultimul timp prin echiparea motoarelor cu instalaţii de
catalizatori;
- folosirea unor noi purtători de energie (noi combustibili), care prin natura proceselor
chimice dau naştere la gaze nenocive sau cu nocivitate redusă.
Poluarea apelor poate fi produsă de nave, prin deversarea în râuri şi fluvii a apelor uzate şi
în general a resturilor menajere, uleiurilor uzate, etc. O problemă specială o constituie pericolul
poluării apelor oceanelor, mărilor şi apelor interioare, de către navele petroliere, ca urmare a
scurgerilor masive de hidrocarburi, care pot avea loc datorită accidentelor.
Mijloacele de transport consumă cantităţi importante de ulei de ungere. Deversarea
acestuia de către unităţile de exploatare în sistemul de canalizare a apelor menajere (uzate),
constituie o importantă sursă de poluare a apelor.