Sunteți pe pagina 1din 20

COLEGIU TEHNIC ALEXANDRU ROMANALEȘD

LUCRARE DE ATESTAT

TEMA LUCRĂRII:

PROCESUL DE TRANSPORT SI FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ PLANIFICAREA ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT

PROFESOR COORDONATOR:

PROF. SOLCZI LUDOVIK

Elev:

NUME: Hovanet Ladislav Augustin

ALESD

- 2012 -

Cuprins.

1. Introducere………………………………………………………………

1

2. Procesul de transport………………………………………………………

3

2.1. Clasificarea procesului de transport auto……………………………. 4

2.2. Tehnologia procesului de transport …………………………………

8

2.3. Procesul de muncă ……………………………………………………

8

2.4. Procesul tehnologic de producer……………………………………

8

2.5. Tehnologia şi organizarea transportului

de

mărfuri……………

8

2.6. Rolul şi sarcinile transporturilor…………………………………….9

3. Determinarea tipului materialului rulant rutier…………………………

10

4. Managementul trasporturiilor……………………………………………

10

4.1.

Managementul general de mişcare…………………………………

10

5. Mediul ambient al organizatiei …………………………………………….12

5.1. Managementul general de mişcare

………………………………….12

5.2. Funcţiile principale ale managementului de mişcare……………12

5.3. Managerul……………………………………………………………

13

5.4. Managementul transporturilor……………………………………….15

5.5. Managementul transportului rutier………………………………….16

Bibliografie

Introducere

Transportul rutier de mărfuri reprezintă distribuirea încărcăturilor cu autovehicule din punctul de încărcare la punctele de destinaţie în baza contractelor de transport.

Transport din latină „transporto” – deplasare în spaţiu. Transportul rutier este o ramură de producere, ce are un caracter comercial ce asigură necesitatea vitală a societăţii în transportul de mărfuri şi călători. Procesul de transport reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate de mijloacele de transport la deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor materiale şi a pasagerilor. Obiectul transportului rutier constituie bunurile materiale (marfa) şi pasagerii.

Orice marfă din momentul amplasării în caroserie până la descărcarea ei în punctul de destinaţie reprezintă sarcina sau încărcătura.Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci se efectuează prestaţii la deplasarea mărfurilor, cheltuielile pentru transportare fiind incluse în valoarea lor. De aceea în economia naţională, transportul rutier ocupă un sector terţar.

Transportul uneşte toate ramurile economiei naţionale într- un organism ce asigură funcţionarea sistemei bani – marfă – bani ce stă la baza dezvoltării economiei oricărei ţări.

Evoluţia civilizaţiei umane este strâns legată de posibilităţile de transport ale produselor activităţilor economice şi pentru realizarea relaţiilor tot mai strânse între diferite grupuri de oameni, s-a născut necesitatea perfecţionării continue a mijloacelor de transport şi crearea unor reţele rutiere vaste de transport. Odată cu inventarea automobilului şi trecerea la producţia de masă a diverselor tipuri de autovehicule, s-a realizat dezvoltarea reţelelor rutiere, care asigură posibilitatea deplasării între marile aglomeraţii urbane şi practic toate localităţile unei ţării.

Circulaţia rutieră reprezintă mişcarea generală de vehicule şi persoane, concentrată pe suprafeţe de teren amenajate special în acest scop, respectiv drumurile. Fenomenul circulaţiei rutiere sau a traficului rutier se manifestă tot atât de clar pe distanţe mari, în teritorii largi, cît şi în zone restrânse (oraşe şi alte tipuri de aşezări). Ca urmare a perfecţionării continue a autovehiculelor, s-a ajuns astăzi la ritmuri ridicate şi proporţii foarte mari de evoluţie a circulaţiei rutiere, practic are loc o „explozie rutieră”.

Parcul mondial de autovehicule a ajuns la cifre impresionante. În întreaga lume circulă în prezent peste 700 milioane de autovehicule de toate tipurile şi categoriile şi an de an sunt

~ 1 ~

produse din ce în ce mai multe astfel de mijloace de transport. Această situaţie a adus la atingerea limitei de saturaţie a gradului de motorizare, în special în ţările puternic industrializate.

Este cunoscut faptul că limita de saturaţie a gradului de motorizare a unei ţări este în

persoane la un autoturism convenţional. Ori, la noi în ţară, mai sunt multe de

făcut în acest domeniu. În primul rând este necesară dezvoltarea puternică a infrastructurii

rutiere şi modernizarea celei existente.

jur de 2,5

3

~ 2 ~

1. Procesul de transport

Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale, orice unitate de transport are ca obiectiv principal servicii determinate prin prestaţii de transport a mărfurilor.

Marfă bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor omeneşti, destinat vânzării-cumpărării prin tranzacţii de piaţă. Principalele categorii de mărfuri sunt corporale de consum personal (alimente, îmbrăcăminte, articole de igienă etc.), de consum îndelungat (mobilă, autoturisme, locuinţe).

Transportul rutier – deplasarea cu autovehicule a mărfurilor şi pasagerilor în timp şi spaţiu.

Procesul de transport – este totalitatea operaţiilor efectuate de autovehicul la deplasarea în spaţiu şi timp a încărcăturilor şi pasagerilor.

Indicii procesului de transpot sunt:

– transportată sau necesar de transportat, (tone, bucăţi, etc.).

2.

Q

volumul

sau

cantitatea

de

trafic.

Volumul

sau cantitatea de marfă

3. P – volumul prestaţiilor. Volumul sau cantitatea de marfă transportată la o distanţă,

(tn/km, unit/km, buc/km, etc.).

La baza organizării vigoare.

procesului de transport stă - cererea, întocmită conform legislaţiei în

În cadrul procesului de transport auto se pot efectua 3 tipuri de parcursuri:

parcurs cu încărcătură;

parcurs fără încărcătură;

parcurs zero (de la garaj la locul de încărcare sau de la locul de descărcare la garaj).

Efectuarea unei curse se face pe baza unui itinerar stabilit, care trebuie respectat de fiecare automobil şi care cuprinde drumul pe care acesta urmează să-l parcurgă între două puncte, ţinând seama de viteza de parcurgere a distanţei şi de staţionările pe parcurs.

~ 3 ~

La stabilirea itinerarului trebuie să se ţină seama de:

lungimea drumurilor şi starea tehnică a acestora;

intensitatea traficului;

declinaţiile drumului.

2.1. Clasificarea procesului de transport auto

1.

Din punct de vedere al conţinutului încărcăturii:

 

a.

transport de mărfuri;

 

b.

transport de călători;

c.

transport de bagaje;

d.

transport de poştă, etc.

2.

Din punct de vedere al ariei de desfăşurare:

 

a.

transporturi locale;

 

b.

transporturi interurbane;

 

c.

transporturi internaţionale.

3.

Din punct de vedere al locului şi numărului manipulărilor:

a.

transporturi

directe

(deplasarea

mărfurilor

se efectuează între două puncte fără

alte operaţii);

b. transporturi

descărcarea într-un singur loc);

de

colectare

(încărcarea

se

~ 4 ~

face succesiv din mai multe locuri, iar

transporturi de distribuţie (încărcarea se mai multe puncte succesiv);

c.

face într-un singur loc, iar descărcarea în

d. transporturi de colectare şi distribuţie. Cantitatea totală de marfă transportată

pe un sector de drum este egală:

Unde:

n

– numărul de curse (trasee) efectuate;

q mi – cantitatea de mărfuri transportate în fiecare cursă.

Printre elementele definitorii ale circulaţiei în traseul auto se înscriu şi curenţii de traseu.

Prin curent de mărfuri/călători se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători care urmează a se deplasa între două puncte într-o unitate de timp, într-un singur sens.

Curenţii

de

mărfuri/călători

pot

avea

variaţii

de

la

o perioadă la alta, care

semnifică, de fapt, neuniformitatea curenţilor respectivi.

Gradul de neuniformitate este luat în consideraţie în organizarea traseului prin coeficientul de neuniformitate care se determină ca şi în traseul feroviar prin raportul dintre volumul maxim de transportat şi volumul mediu stabilit pentru perioada dată.

Organizarea circulaţiei în transportul auto nu poate face abstracţie de cunoaşterea şi luarea în consideraţie a câtorva elemente, cum ar fi:

a.cantitatea de trafic, Q(tn) – cantitatea de transportat exprimată în tone sau număr de călători;

b.curentul de trafic, Q(tn) – cantitatea de trafic transportată sau de transportat într-o unitate de timp, într-un sens;

~ 5 ~

c.prestaţia de trafic, P(tnkm) – reflectă munca de transport raportată la timp, altfel spus, volumul parcursului mărfurilor/călătorilor pe un drum dat, raportat la o unitate de timp.

Măsurile care pot duce la creşterea capacităţii de circulaţie sunt:

măsuri de ordin constructiv – se referă la proiectarea unor elemente ale drumului

care să asigure: desfăşurarea nestingherită a circulaţiei, evitarea traversării localităţilor, amenajarea intersecţiilor de drumuri, evitarea pasajelor la nivel cu calea ferată, mărirea numărului de benzi de circulaţie, etc;

măsuri de exploatare – se referă la: reglementarea staţionării în orele de vârf,

limitarea circulaţiei autovehiculelor grele, amenajarea staţiilor de alimentare cu combustibil, etc. Nemijlocit legată de capacitatea de circulaţie este capacitatea de transport.

Prin capacitate de transport (Ct), se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători care se pot transporta cu mijloacele de transport auto într-o oră sau într-o zi, într-un anumit sens de circulaţie.

Valoarea Ct depinde de tipul autovehiculelor şi capacitatea de circulaţie într-un anumit sens, Cc:

Ct = Cc * qm

Unde:

(2)

q m = numărul mediu de tone/călători transportate de un autovehicul.

Transportul auto (spre deosebire de cel feroviar) reprezintă numai o parte a circulaţiei rutiere.

Dreptul de a folosi drumul este general: pe drum circulă autovehicule care aparţin atât societăţilor de transport, cât şi particularilor, şi cetăţenilor străini

~ 6 ~

Clasificarea procesului de transport este reprezentată în figura1.

procesului de tra nsport este reprezentată în figura1 . Clasificarea şi particula rităţile procesului de

Clasificarea şi particularităţile procesului de transport

~ 7 ~

2.2.

Tehnologia procesului de transport

Reprezintă ansamblul operaţiilor stabilite într-o ordine bine determinată prin care se realizează procesul de transport. Procesele de producţie sunt formate din:

1.

Procesul tehnologic

2.

Procesul de muncă

2.3.

Procesul de muncă Reprezintă operaţiile prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor muncii cu ajutorul

unor mijloace de muncă. Mai sunt şi alte procese:

3. De alimentaţie

4. De fermentie, etc.

2.4. Procesul tehnologic de producere:

1. elementare acele procese, prin care produsul finit se obţine printr-o singură operaţie

tehnologică.

2. complexe există atunci, când asupra obiectelor muncii se execută mai multe operaţii

tehnologice.

2.5. Tehnologia şi organizarea transportului

Constituie ansamblul activităţilor de organizare şi efectuare a transporturilor de mărfuri în spaţiu şi timp implicate în acest proces cu mijloace de transport specifice căilor de comunicare şi bunurilor materiale în scopul satisfacerii nevoilor şi cerinţelor materiale (spirituale) ale colectivităţii naţionale, statale şi internaţionale.

de

mărfuri:

Tehnologia procesului de transport reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate de autovehicul la deplasarea în spaţiu a încărcăturilor sau pasagerilor, stabilite într-o ordine bine determinată.

Premisele ce au stat la baza dezvoltării transportului de mărfuri:

1)

dezvoltarea forţelor de muncă.

2)

necesitatea deplasării mărfurilor.

3)

creşterea sporită a comerţului naţional şi internaţional.

4)

migraţia populaţiei şi a mărfurilor dintre statele slab dezvoltate şi cele dezvoltate.

~ 8 ~

2.6.

Rolul şi sarcinile transporturilor Pot fi evidenţiate prin efortul acestora asupra economiei naţionale şi anume:

I.

In plan economic:

1)

de a face comerţ pe piaţa locală, regională, naţională şi internaţională;

2)

permite echilibru mai bun între cererea şi oferta pentru diferite mărfuri în plan

naţional şi internaţional;

3) dă posibilitatea deplasării mărfurilor din zonele, unde se află în abundenţă, în zonele cu deficit, ce aduce paralel la legalizarea preţurilor;

4)

asigură în buna măsură mobilitatea capacităţilor de prelucrare intermediară şi finală;

5)

permite specializarea activităţilor de producere şi comercializarea datorită transportului

resurselor naturale de la diferite distanţe; 6) face posibil schimbul pe plan intern şi internaţional a oamenilor de afacere, organizarea de târguri şi expoziţii.

II.

În plan social:

1)

asigură deplasarea liberă a oamenilor, schimbul de idei, experienţă, cunoaştere umană;

2)

generează activitatea învăţământului, schimbului de cadre didactice şi studenţi;

3)

exclude izolarea localităţilor din diferite zone slab populate de serviciile medicale;

4)

generează activităţile recreative, sportive, culturale şi ştiinţifice.

III.

Pe plan politic:

1) întărirea economiei naţionale prin înlăturarea limitelor impuse de distanţa dintre centrele

economico-sociale şi circulaţia rapidă, operativă a mărfurilor şi persoanelor;

2)

implementarea politicii de amplasare a forţelor de producţie pe teritoriul ţării;

3)

întărirea capacităţii de apărare a ţării împotriva oricărei agresiuni.

~ 9 ~

3. Determinarea tipului materialului rulant rutier

În prezent fiecare întreprindere de transport auto transportă o gamă largă de încărcături pe diferite curse, distanţe, rele rutiere, cu un diapazon larg de timp de staţionare la punctele de încărcare/descărcare şi utilizare a parcursului. La determinarea materialului rulant este necesar de operat în aşa mod, ca mijloacele de transport asigure gradul cel mai sporit de corespundere realităţii:

1. caracterul şi structura traficului rutier;

2. volumul şi partida de încărcaturi;

3. condiţiile rutiere;

4. asigurarea vitezei de distribuire şi securităţii rutiere maxime;

5. asigurarea cheltuielilor maxime necesare în

procesul

de transport.

Determinarea materialului rulant este în funcţie de greutatea mărfii şi dimensionarea de distribuire. Capacitatea autovehiculului este parametrul de bază şi cantitatea mărfurilor transportate depinde de volumul masei încărcăturilor, caracteristica mărfurilor şi caracteristica mijloacelor de încărcare (fig. 1.2, 1.3, 1.4).

4. Managementul trasporturiilor

4.1. Managementul general de mişcare

La începutul secolului XX ca răspuns la necesităţile impuse de practica socială şi economică a apărut managementul ca ştiinţă. Termenul este englezesc de origine franceză derivat de la cuvântul „managercu semnificaţia de organizare, de gospodărire a unei case.

El cuprinde următoarele elemente: procesul de coordonare a resurselor umane, materiale,

financiare

şi

informaţionale

în vederea realizării obiectului de activitate al organizaţiei.

Resursele managementului sunt:

1. umane munca, talentul şi priceperea oamenilor;

2. materiale terenuri, clădiri, echipamente tehnice;

3. financiare capital financiar (bani);

4. informaţionale ansamblul datelor necesare luării deciziei. Managementul este asociat organizaţiei care reprezintă diverse entităţi (valori) socio-tehnice,

~ 10 ~

ce antrenează forţa de muncă şi tehnologia, realizează şi distribuie produse şi servicii membrilor societăţii. Distribuirea pe verticală a procesului conducerii respectă regula piramidei ierarhice, una din legile fundamentale ale managementului determinată ca număr de niveluri şi anume:

Strategic amploarea obiectivului angajează întreaga organizaţie se definesc pe un termen lung.

Tactic se urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din obiectivul global, sunt urmărite sarcinile specifice şi se iau decizii de corectare a abaterilor are caracter periodic.

Operativ are loc conducerea nemijlocită a proceselor şi activităţilor are caracter curent.

Reprezentarea nivelurilor de management (fig. 1.):

curent. Reprezentarea nivelurilor de management (fig. 1.): Figura 1. Piramida ierarhică a managementului Func ţ

Figura 1. Piramida ierarhică a managementului

Funcţiile managementului după H. Fayol sunt:

- previziunea presupune estimarea proceselor şi fenomenelor viitoare, a efectelor negative şi pozitive;

- organizarea ansamblul proceselor de producere, prin intermediul rora se divizează

activitatea organizaţiei;

- comanda se exercită prin decizii efortul de menţinere a personalului în acţiune prin intermediul liderului;

- coordonarea ansamblul proceselor prin care se sincronizează deciziile şi

acţiunile personalului organizaţiei;

- controlul ansamblul proceselor de urmărire a modului, în care se desfăşoară diferite

acţiuni sau întregul proces. Managementul tipurilor de transport în mişcare este reprezentat printr-o “organizaţie”, care pe de o parte antrenează forţa de muncă şi tehnologia, iar pe de altă parte realizează şi

distribuie produse şi servicii în transport membrilor societăţii.

~ 11 ~

5. Mediul ambiant al organizaţiei

-Factorii economici: ansamblul elementelor de natură economică din mediul ambiant cu acţiune direcasupra activităţilor organizaţiei (piaţa internă, piaţa externă, pârghiile economico- financiare).

-Factorii de management: mecanismul de planificare macroeconomică, sistemul de organizare a economiei naţionale, modalităţile de coordonare, mecanismele de control. -Factorii tehnici şi tehnologici: nivelul tehnic al utilajelor şi calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziţionate, numărul şi nivelul licenţelor, capacitatea şi calitatea sistemului de corecţie. -Factorii demografici.

5.1. Managementul general de mişcare

In (fig. 2) se prezintă procesul prin care se coordonează, se conduce, se planifică şi se controlează activităţile desfăşurate a procesului de transportare în structuri juridice, organizaţii, astfel încât să se asigure atingerea scopurilor cu minimum eficienţă. El are un caracter universal, putându-se aplica oricărui tip de organizaţie de transport: privată, publică, militară, socială.

5.2.Funcţiile principale ale managementului de mişcare

- previziunea – activitatea în funcţie de surse;

- organizarea – stabilirea necesarului în muncă fizică, intelectuală şi mijloace de transport;

- coordonarea – armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului, organizaţiei şi sistemelor;

- antrenarea – procesul prin care personalul organizaţiei este mobilizat să participe la stabilirea şi realizarea sarcinilor;

- controlul – evaluarea prin care rezultatele efective sunt măsurate şi aşteptate în vederea depistării deficienţelor şi eliminărilor.

comparate cu

cele

Managementul general de mişcare are un caracter multidisciplinar în care sunt incluse:

matematica, economia, psihologia, sociologia, statistica, etc.

~ 12 ~

Managerul general Departamentul tehnic şi de exploatare Departametul Direcţia resurse umane, asistenţă
Managerul
general
Departamentul
tehnic şi de
exploatare
Departametul
Direcţia resurse
umane, asistenţă
socială
Biroul
Centrul
economic
protecţia
de
muncii
calcul
Director adjunct
Director general
adjunct
Director
Serviciul expoatare;
Serviciul contabilitate;
Serviciu personal -
Secţia dirijare -
dispecerizare trafic;
Serviciul buget, analize
economice, preţuri ,tarife;
salarizare;
Servicii învăţământ;
Serviciul proiectare-
Serviciu social;
cercetare.
Serviciul salarii, state,
debtori.
Birou relaţii publice;
2. Direcţia tehnică
2. Direcţia comercială
Complexul de sănătate
mecanico-energetică
(Director)
Serviciul tehnic;
Serviciul aprovizionare-
depozitare;
Serviciul mecanico-
energetic;
Serviciul marketing;
Serviciul electronică şi
automatizare;
Serviciul comercial.
Biroul ecologic

Figura 2. Managementul general de miscare

5.3.Managerul

Specialist în domeniul managementului, conducător de întreprindere, persoana care aplică

principiile tehnice ale managementului, adică este implicată în administrarea unei organizaţii cu

autoritate în folosirea, combinarea şi coordonarea resurselor umane, financiare, materiale şi

informaţionale în scopul obţinerii rezultatelor urmărite.

~ 13 ~

Managerii sunt de trei niveluri:

strategic: conducerea;

funcţional: de grup;

operaţional: şef de secţie, maistru.

Dezvoltarea economică a oricărui stat măreşte considerabil volumul de bunuri economice create şi accentuează mobilitatea populaţiei în cadrul aşezărilor urbane.Transportul prezintă prelungirea proceselor de producţie în sfera circulaţiei.

Cheltuielile de muncă măresc valoarea bunurilor economice prin valoarea adăugată de muncă depusă de lucrătorii din domeniul transportului.Principal în activitatea transporturilor este managementul general de mişcare. Rolul şi importanţa transporturilor nu pot fi evidenţiate decât prin analiza următoarelor relaţii la baza cărora se află:

1. Relaţiile dintre transporturi şi activităţile economice atât între membrii societăţii, cât şi

între aceştia şi natură. Lipsa transporturilor ar fi determinat ca producţia de bunuri economice să se limiteze strict la resursele existente pe plan local. Dezvoltarea transporturilor, prin apariţia de noi mijloace de transport perfecţionate, a eliminat izolarea economică, a permis specializarea şi

schimbul de activităţi, formarea pieţei naţionale şi mondiale, dezvoltarea comerţului pe plan intern şi internaţional.

2.

Relaţiile dintre transporturi şi activităţile sociale:

-

deplasarea liberă a oamenilor;

-

activitatea de turism pentru odihnă, necesară atât pe plan intern, cât şi internaţional;

-

locuitorii din zonele slab populate nu mai sunt izolaţi de serviciile medicale.

3.

Relaţiile dintre transporturi şi activităţile politice:

-

dezvoltarea economiei naţionale prin diminuarea limitelor impuse de distanţa dintre

centrele economico-sociale şi circulaţia rapidă şi operativă a mărfurilor şi persoanelor;

- implementarea politicii de amplasare a factorilor de producţie pe teritoriul ţării.

~ 14 ~

5.4. Managementul transporturilor

Managementul general al

transporturilor

în

Republica Moldova îl deţine Ministerul

Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, în baza legislaţiei Republicii Moldova.

Ministerul Transporturilor este organul central de specialitate al administraţiei publice, care se subordonează Guvernului.

Ministerul elaborează, promovează şi realizează în limitele competenţelor sale, strategia şi politica de dezvoltare şi armonizare a ramurii în asigurarea dezvoltării economiei naţionale conform legilor, decretelor preşedintelui, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului.

Ministerul este persoană juridică, dispune de ştampilă de stat şi cont trezorerial. Execută atribuţiile în următoarele domenii:

-

transporturilor;

-

transportul feroviar;

-

transportul rutier;

-

transportul naval;

-

în domeniul gospodăriei rutiere;

Ministerul în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale:

-

elaborează şi promovează politica Guvernului în domeniul transporturilor şi gospodăriei

rutiere.

- reprezintă interesele statului în cadrul organismelor internaţionale pe baza convenţiilor, acordurilor şi strategiilor stabilite.

Exercită şi următoarele funcţii:

1. Autorizează intrarea în ţară şi ieşirea din ţară a mijloacelor de transport, precum şi traficul

de tranzit pe teritoriul republicii.

2. Promovează politica tehnică în vederea creării parcului naţional.

~ 15 ~

Managementul întreprinderilor de transport este următorul:

Managementul de vârf:

- managerul principal;

- managerul financiar;

- managerul comercial;

- managerul tehnic.

Managementul operaţional:

- managerii pe exploataţie;

- managerii pe deservirea tehnică şi reparaţii;

- managerii în finanţe şi contabilitate.

Managementul executiv:

- conducătorii de vehicule;

- lăcătuşii;

- etc.

5.5.Managementul transportului rutier

Ministerul Transporturilor;

Direcţia Transportului a Municipiului Chişinău;

Persoanele fizice şi juridice deţinătoare de automobile;

Operatorii mijloacelor de transport - conducătorii auto;

~ 16 ~

Orice S.A., S.R.L. are managementul compus din:

- Managerul principal;

- Managerul pe exploatare;

- Managerii operaţionali.

Operatorii mijloacelor de transport sunt apreciaţi în trei moduri:

1.

Şofer angajat (lucrător pe un mijloc de transport al unei firme);

2.

Şofer cu automobile închiriat (acesta a închiriat automobilul şi plăteşte chiria);

3.

Şofer proprietar (mijloc de transport propriu şi îndeplineşte comenzi de transport în regim

taxi).

Regimul de lucru clasic este de 8 ore zilnic sau pe schimburi.

Conducerea circulaţiei constă în :

- Întocmirea graficelor de circulaţie, astfel ca fluxul de pasageri să fie preluat la timpul necesar;

- supravegherea

municipiului.

respectării

graficelor

de

circulaţie

de

întreprindere

sau

colaboratorii

- supravegherea se petrece mai des prin sistemul dispecerat:

la punctele intermediare;

la punctele finale;

la substaţii;

la locul de parcare;

Ele pot fi:

teritoriale;

pe trasee.

~ 17 ~

Bibliografie

1. Codul transporturilor auto. Legea RM, nr. 116

29.07.1998.

VII din

2. D. Fistung. Transporturi teoretice: economică, ecologie, legislaţie. Bucureşri, 1999.

3. T. Alcaz, V. Russu, A. Oprea. Managementul transporturilor.

Complexul de transport. Ciclu de prelegeri. Partea I-a, U.T.M,

2005.

4. T. Alcaz, V. Russu, A. Oprea. Managementul transporturilor.

Complexul de transport. Ciclu de prelegeri. Partea a II-a,

U.T.M, 2005.

5. T. Alcaz, V. Russu, A. Oprea, C. Straistari. Managementul

transporturilor. Tehnologia organizării transportului de

mărfuri Ciclul de prelegeri Partea 1, U.T.M, 2005

Internet:

~ 18 ~