MIJLOACE DE TRANSPORT RUTIER

Cap. 1. Principii generale de organizare a transporturilor. Prezentarea sferei de activitate a
mijloacelor de transport convenționale si neconvenționale.
Transportul reprezintă deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum şi a bunurilor, semnalelor
sau informaţiilor. Termenul vine din latină, de la "transportare", trans (peste) şi portare (însemnând a
purta sau a căra).
Transportul este o activitate care a apărut odată cu existenţa omului. Limitele fizice ale organismului
uman în privinţa distanţelor ce puteau fi parcurse pe jos şi a cantităţii de bunuri ce puteau fi
transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.
Transportul facilitează accesul la resursele naturale și stimulează schimburile comerciale.
Sectorul transporturi are diverse aspecte. Simplificând și generalizând se poate discuta de trei mari
ramuri: infrastructură, mijloace de transport (vehicule), gestiune:
1.Infrastructura transporturilor, cuprinde toată reţeaua de transport (străzi, autostrăzi, căi ferate,
canale navigabile, culoare de zbor, conducte etc.) şi terminalele (aeroporturile, staţiile feroviare,
autogările etc.).
2.Mijloace de transport(vehicule) de toate tipurile: autovehicule, trenuri, vapoare, avioane etc.,
împreună cu toate aspectele ce ţin de proiectare, construcţie, diagnoză și exploatare a autovehiculelor,
trafic rutier, management.
3.Gestiunea transporturilor, este de competenţa ingineriei transporturilor şi ingineriei proiectării
reţelelor şi sistemelor de transport, ce are ca scop optimizarea sistemelor de transport, creșterea
siguranţei transporturilor, protejarea mediului etc.
Transportul terestru este cea mai răspândită formă de transport. Oamenii pot să se deplaseze prin
propriile forțe sau cu ajutorul unor mijloace de transport ce folosesc forța umană, cum ar fi bicicleta,
sau pot folosi tracțiunea animală, pentru a tracta căruțe sau alte tipuri de atelaje. Cea mai răspândită
și eficientă formă de transport terestru folosește vehicule dotate cu motoare alimentate cu
combustibil lichid. În figura 1 este prezentată schematic clasificarea mijloacelor (vehiculelor)
principale de transport cunoscute astăzi
În România sistemul de transport terestru este reprezentat astfel:
1. transport feroviar - căi ferate: 20077 km (a șaptea rețea feroviară ca mărime din Uniunea Europeană)
2. transport rutier de persoane - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774
km (statistica anului 2003);
3. transport rutier de marfă - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774 km
(statistica anului 2003);
4. transport prin conducte - rețea de transport prin conducte: gaz-3508 km; petrol-2427 km (statistica
anului 2004).
Transportul feroviar este una dintre cele mai utilizate modalități de transport, ocupând în traficul
mondial locul II din punctul de vedere al volumului de mărfuri transportate pe glob.
Societățile feroviare au depus eforturi susținute în dezvoltarea și perfecționarea materialului rulant, precum
și în organizarea și expedierea mărfurilor, în vederea reducerii duratei de transport și a micșorării prețului
de transport. Transporturile feroviare au păstrat avantajele deținute față de celelalte modalități de
transport:
Asigurarea unui flux continuu de transport ce permite o aprovizionare ritmică;
Obținerea unei anumite regularități din punctul de vedere al timpului de transport, datorită modului de
organizare și independenței față de condițiile atmosferice;
Realizarea unei integrități mai mari a mărfurilor în timpul transportului, pentru că riscul de avariere este
mai mic în comparație cu alte modalități de transport;
Încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor transportate, pentru că încărcarea se face când marfa
a fost predată, iar negocierea documentelor se face după expedierea fiecărui vagon;
O anumită siguranță în privința primirii mărfurilor de către cumpărător, deoarece societățile de transport
feroviar sunt, în mare parte, întreprinderi de stat;
Simplitatea expedierii mărfurilor și cunoașterea din timp a tarifelor, ce permite expedierea mărfurilor fără
o pregătire prealabilă deosebită și cunoașterea cheltuielilor încă înainte de efectuarea transportului.
Prin transport rutier se înțelege orice operațiune de transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru
deplasarea mărfurilor sau a persoanelor chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumita porțiune a drumului,
transportat la rândul său de un alt mijloc de transport (vagon de cale ferată).
Transportul rutier de mărfuri cât și transportul rutier de persoane se pot desfășura în:
 trafic național - operațiune de transport rutier care se efectuează între două localități situate pe
teritoriul aceluiași stat, fără a depăși teritoriul statului respectiv;
 trafic internațional - operațiune de transport rutier care se efectuează între o localitate de plecare și o
localitate de destinație, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau mai
multor state;
 trafic urban;
 trafic interurban.

Atât transportul de marfă cât și cel de persoane, pot îmbrăca forma de:
 transport rutier public – și anume când transportul rutier este efectuat pe bază de contract, contra
plată, de către operatorii de transport rutier care dețin în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere.
 transport in cont propriu - și anume când transportul se efectueaza fără încasarea unui tarif sau a
echivalentului în natură ori în servicii al acestuia.
Drumul este o portiune de teren ingusta si continua, amenajata, utilizata pentru circulatia autovehiculelor
si pietonilor.
Ca particularitate a acestor mijloace de transport se remarcă faptul că dispun de o mare mobilitate, putând
fi întrebuințate, în funcție de vreme, pe orice fel de drum.
Transportul auto oferă posibilitatea încărcării mărfii direct de la punctul de expediere și descărcarea ei
direct la punctul de destinație, fără a fi necesare transbordări și manipulări suplimentare.
Mijloacele de transport auto se deplasează cu viteze mari ca urmare a vitezei comerciale mari și a
simplității operațiunilor tehnologice de încărcare și descărcare. Ele se pot pregăti rapid și ușor în vederea
efectuării transportului, necesitând cheltuieli reduse în acest scop.
Transportul auto oferă cea mai mare eficiență pe distanțe scurte.
Cap. 2. Mijloace de transport rutier. Definiție, clasificare, descriere. Caracteristicile autovehiculelor
rutiere.
 Mijloacele moderne de transport rutier cele mai întâlnite, sunt:
a-Cele pe pneuri: automobilul, troleibuzul, autobuzul, microbuzul, camionul, furgoneta, uneori şi tractorul
cu remorcă, trailerul.
b-Cele pe cale ferată: tramvaiul, metroul.
Automobilul este un vehicul rutier suspendat pe roţi, care se deplasează prin mijloacele sale
de propulsie, pe drumuri amenajate, pentru transportul de călători, mărfuri ...
El se compune din trei părţi principale: motorul, şasiul şi caroseria.
Motorul reprezintă maşina energetică care transformă energia chimică a combustibilului în
energie mecanică.
Şasiul reprezintă totalitatea subansamblurilor cu excepţia motorului şi a caroseriei, având
următoarele părţi componente: transmisia mecanică, organele de conducere a automobilului, organele de
susţinere, propulsie şi rulare.
Caroseria reprezintă carcasa automobilului cu podea, scaune, organe şi instalaţii auxiliare.
Clasificarea automobilelor se poate face în funcţie de mai multe criterii. Nici astăzi, nu există o
clasificare unitară internaţională, uneori ea diferind de la o ţară la alta chiar şi pentru acelaşi criteriu de
clasificare. În România clasificarea automobilelor este reglementată prin STAS 6689-62.
Cele mai importante criterii de clasificare sunt: destinaţia, particularităţile constructive,
capacitatea de trecere.
După destinaţie, automobilele se împart în: automobile pentru transportul persoanelor,
automobile pentru transportul mărfurilor, şi automobile speciale.
După particularităţile constructive, automobilele se clasifică după tipul motorului şi după tipul
transmisiei.
In cadrul ingineriei transporturilor se studiază autovehiculele pentru transporturi de persoane, de marfă şi transporturi
speciale.
Părţile componente ale automobilului
Grupul moto-propulsor:
- Motor, transmisie (ambreiaj, cutie de viteze, diferenţial, planetare), sistem de rulare şi sistem de stocare a energiei
- Șasiul (cadrul)
- Caroseria
- Mecanismul de direcţie
- Sistemul de frânare
- Sistemul de suspensie
Motorul reprezintă sursa de energie a automobilului. În funcţie de tipul de aprindere al amestecului carburant
diferenţiem 2 tipuri de motoare:
M.A.S. (Motoare cu aprindere prin scânteie) / amestec carburant: aer + benzină
M.A.C. (Motoare cu aprindere prin compresie) / diesel: aer + motorină
Șasiul reprezintă totalitatea sistemelor indispensabile pentru a asigura exclusiv funcţia de deplasare sau cadrul
automobilului pe care se asamblează motorul, transmisia, suspensia, punţile, caroseria şi celelalte sisteme
auxiliare.
Caroseria reprezintă organul purtător al automobilului pentru încărcătura utilă şi are rolul de a proteja încărcătura
şi de a asigura un anumit grad de confort.
Mecanismul de direcţie are rolul de a dirija automobilul pe traiectoria dorită de conducătorul auto.
Sistemul de frânare are rolul de a micşora viteza automobilului în funcţie de cerinţele deplasării, până la oprire şi
staţionare unde trebuie să asigure imobilizarea.
Sistemul de suspensie are rolul de a asigura confortabilitatea pasagerilor şi de a proteja încărcătura şi organele
componente împotriva şocurilor, trepidaţiilor şi oscilaţiilor dăunătoare, cauzate de neregularităţile drumului.
Deasemenea, realizează legătura elastică între cadru (caroserie) şi punţi sau direct cu roţile automobilului.
Transmisia automobilului cu randamentul motorului,
al schimbătorului de viteze şi al diferenţialului

 
Formula rotilor 2∙ptx2∙pm
pt = numarul total al puntilor sau osiilor
pm = numarul puntilor motoare