ORGANIZAREA TRANSPORTULUI AUTO

Elementele constructive ale transportului auto sunt:

I drumurile şi
II autovehiculele.

I Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru circulaţia

autovehiculelor şi a pietonilor.
Constructiv, orice drum este alcătuit din:
 infrastructură – cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura, asigurând
legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi dinamice. Infrastructura
cuprinde:
- terasamentele sau lucrările de pământ şi
- lucrările de artă (poduri, viaducte, tunele, etc.);
 suprastructura – cuprinde mai multe componente, care alcătuiesc corpul propriu-zis al
drumului. Suprastructura este alcătuită din mai multe straturi diferite, a căror compoziţie şi
tehnologie de execuţie depind de importanţa şi de destinaţia drumului.
În general, un drum modern este alcătuit din 4 straturi:
- substratul – format din nisip, cu o grosime de 5-10 cm;
- fundaţia – formată din balast, cu o grosime de 30-50 cm;
- stratul de rezistenţă – format din beton, de grosime 20-30 cm;
- statul de uzură – format din bitum.
Un drum modern trebuie să dispună de calităţi constructive şi de amenajări pentru staţionarea
autovehiculelor şi pentru prioritate de trafic.

Criterii de clasificare a drumurilor

1. După folosinţă:
1.a. drumuri publice – destinate cerinţelor de trafic rutier ale întregii populaţii şi ale economiei
naţionale. Acestea se împart în:
 drumuri de interes vital:
- autostrăzi – drumuri de mare capacitate, rezervate exclusiv circulaţiei
autovehiculelor. Autostrăzile sunt prevăzute cu benzi unidirecţionale, separate printr-o bandă
mediană. De asemenea, acestea intersectează denivelat orice altă cale de comunicaţie şi evită, pe
cât posibil, localităţile. Accesul şi ieşirea pe şi din autostradă este permisă numai prin locuri
special amenajate;
- drumuri naţionale – asigură legătura cu punctele de frontieră;
 drumuri de interes local – pot fi:
- drumuri judeţene;
- drumuri comunale;
- străzi.
1.b. drumuri de exploatare – satisfac cerinţele de trafic rutier ale unor agenţi economici din
industrie, agricultură, etc.

2. După influenţa pe care o au asupra exploatării autovehiculelor, drumurile se împart în 6

categorii:
2.a. categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie un coeficient
de drum = 0.0;
2.b. categoria K – include drumurile pavate, în stare bună, cărora li se aribuie un coeficient = 1;
2.c. categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare mediocră, cărora li se
atribuie un coeficent = 1.1;
2.d. categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani, cărora li se
atribuie un coeficient = 1.2;
2.e. categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa 70% din parcus
şi cuprinde: drumurile de pământ, drumurile de terasamente, în stare mediocră şi dumurile pavate
cu bolovani de râu, în stare rea, a căror coeficient este = 1.4;
2.f. categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu permite viteze
mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un coeficient de drum = 1.6
Coeficienţii de drum au menirea de a corecta parcursul efectiv, în vederea obţinerii parcursului
echivalent.

II Autovehiculul este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice

vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile mijloace, în care
scop este înzestrat cu un motor cu care produce sursa de energie pentru propulsie.

Clasificarea autovehiculelor

1. După destinaţie:
1.a. autovehicule pentru călători – acestea se împart în:
 autovehicule uşoare – capacitate de 4-6 locuri;
 autovehicule medii – capacitate de 10-14 locuri;
 autovehicule grele – capacitate de 35-100 locuri.
1.b. autovehicule pentru marfă – foarte diverse şi se pot clasifica după modul de construcţie
în:
 autovehicule cu şasiul simplu şi
 autovehicule cu şasiul articulat , care pot fi: detaşabile sau cu semiremorcă.
După sarcina utilă, autovehiculele de marfă pot fi:
 până la 1.5 tone;
 între 3-5 tone;
 între 5-8 tone;
 între 8-12 tone;
 peste 12 tone.

2. După felul suprastructurii şi destinaţia ei:

2.a. autocamioane ladă;
2.b. autocamioane izoterme;
2.c. autocamioane frigorifice;
2.d. cisterne, etc.
3. Din punctul de vedere al mecanismului de încărcare/descărcare:
3.a. autovehicule cu suprastructură fixă;
3.b. autovehicule cu suprastructură basculată.
Aceste clasificări au rol important pentru stabilirea modalităţilor de organizare a parcului de
autovehicule, a activităţii de întreţinere şi reparaţii, de aprovizionare cu materiale, piese de
schimb, de stabilire a cheltuielilor de exploatare.

PROCESUL DE TRANSPORT AUTO. NOŢIUNE, STRUCTURĂ, CLASIFICARE

Procesul de transport auto, în modul cel mai general, constă în efectuarea deplasării
mărfurilor sau călătorilor dintr-un loc în altul, cu autovehiculele. El rezidă în prestaţii ce se
efectuează cu mijloacele de transport auto şi este echivalent cu procesul de producţie din această
activitate.

Diagrama de transport auto

Dcta = Tc + Td + Tî

Dpta = Tp + Dcta + Tpd

2L
Tc = t1 + t2 + t3 + t4 + t5 = + Tîd + Tas
unde:
Dcta = durata ciclului de transport auto;
Tc = timpul cursei;
Td =timpul de deplasare de la locul de garare la primul punct de încărcare;
Tî = timpul de întoarcere de la locul de descărcare la locul de garare;
Dpta = durata procesului de transport auto;
Tp = timpul de pregătire a autovehiculului în vederea plecării în cursă;
Tpd = timpul de garare a autovehiculului şi de predare a documentelor la întoarcerea din
cursă;
t1 = timpul de încărcare ;
t2 = timpul de deplasare de la punctul de încărcare la punctul de descărcare;
t3 = timpul de descărcare;
t4 = timpul de deplasare de la puncul de descărcare înapoi la punctul de încărcare;
t5 = alte staţionări;
L = lungimea traseului;
V = viteza de deplasare a autovehiculului;
Tîd = timpul de încărcare/descărcare;
Tas = timpul afectat altor staţionări;
Tg = timpul de garare.
Prin ciclu de transport auto se înţelege activitatea de transport a unui autovehicul,
de la plecarea din punctul de garare, până la întoarcerea lui în acelaşi loc.
Durata ciclului de transport constă în timpul care se scurge din momentul plecării
autovehiculului din garaj la locul de încărcare a mărfurilor sau de îmbarcare a călătorilor
şi până în momentul sosirii acestuia la garaj.
Organizarea ciclului de transport se bazează pe cunoaşterea:
- volumului traficului de mărfuri şi călători,
- a intensităţii şi frecvenţei curenţilor de mărfuri şi de călători.
Ciclul de transport se compune din una sau mai multe curse, care se pot efectua pe durata
acestuia.
 Prin cursă se înţelege efectuarea unui singur transport, adică deplasarea încărcăturii
la destinaţie şi revenirea autovehiculului la locul iniţial de încărcare sau în alt loc.
Durata cursei este egală cu timpul care se scurge din momentul începerii efectuării
primei operaţii necesare încărcării şi până în momentul încheierii ultimei operaţii ce
precede o nouă încărcare sau garare.
Deci, cursa reprezintă activitatea autovehiculului între două încărcări succesive.
În traficul urban de călători însă, cursa reprezintă activitatea autovehiculului între
capetele traseului, în ambele sensuri, în timp ce în traficul urban cursa semnifică
activitatea autovehicului între capetele traseului, într-un singur sens.
În cadrul procesului de transport auto se pot efectua 3 tipuri de parcursuri:
 parcurs cu încărcătură;
 parcurs fără încărcătură;
 parcurs zero (de la garaj la locul de încărcare sau de la locul de descărcare la garaj).
Efectuarea unei curse se face pe baza unui itinerar stabilit care trebuie respectat de fiecare
automobil şi care cuprinde drumul pe care acesta urmează să-l parcurgă între două puncte,
ţinând seama de viteza de parcurgere a distanţei şi de staţionările pe parcurs.
La stabilirea itinerarului trebuie să se ţină seama de:
 lungimea drumurilor şi starea tehnică a acestora;
 intensitatea traficului;
 declinaţiile drumului.

Clasificarea procesului de transport auto

1. Din punct de vedere al conţinutului încărcăturii:

1. a. transport de mărfuri;
1. b. transport de călători;
1. c. transport de bagaje;
1. d. transport de poştă, etc.

2. Din punct de vedere al ariei de desfăşurare:

2. a. transporturi locale;
2. b. transporturi interurbane;
3. c. transporturi internaţionale.

3. Din punct de vedere al locului şi numărului manipulărilor:

3. a. transporturi directe (deplasarea mărfurilor se efectuează între două puncte fără alte
operaţii);
3. b. transportri de colectare (încărcarea se face succesiv din mai multe locuri, iar descărcarea
într-un singur loc);
3. c. transporturi de distribuţie (încărcarea se face într-un singur loc, iar descărcarea în mai
multe puncte succesiv);
3. d. transporturi de colectare şi distribuţie.

Elementele de organizare a circuitului automobilelor în transportul de mărfuri

1. Timpul total de transport/de exploatare pe un anumit traseu se stabileşte cu ajutorul relaţiei:

Tt = tm + tid + tas + ts
unde:
tm = timpul de mers;
tid = timpul afectat operaţiunii de încărcare/descărcare;
tas = timpul afectat pentru pregătire şi aşteptare;
ts = timpul de staţionare pentru odihna şoferului, din cauze tehnice, etc.
2. Cantitatea totală de marfă transportată pe un sector de drum este egală cu:

n
Q   q mi
i 1
unde:
n = numărul de curse (trasee) efectuate;
qmi = cantitatea de mărfuri transportate în fiecare cursă.

3. În procesul circulaţiei automobilelor, acestea efectuează unul sau mai multe tipuri de mers
sau cicluri de transport:
a. mersul pendular – presupune repetarea deplasării între două puncte de încărcare şi
de descărcare.
b. mersul inelar – presupune deplasarea autovehiculelor între mai multe puncte de
încărcare şi descărcare, astfel încât formează o linie închisă.
c. mersul radial – presupune efectuarea mai multor mersuri pendulare, având un punct
comun de plecare.
d. mersul de colectare - presupune parcurgerea unui traseu cu atingerea mai multor
puncte de încărcare.
e. mersul de distribuţie – presupune efectuarea unor operaţii inverse faţă de mersul de
colectare.
f. mersul de colectare şi distribuţie
4. Printre elementele definitorii ale circulaţiei în traseul auto se înscriu şi curenţii de
traseu.
Prin curent de mărfuri/călători se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători care
urmează a se deplasa între două puncte într-o unitate de timp, într-un singur sens.
Curenţii de mărfuri/călători pot avea variaţii de la o perioadă la alta, care semnifică, de fapt,
neuniformitatea curenţilor respectivi.
Gradul de neuniformitate este luat în consideraţie în organizarea traseului prin coeficientul de
neuniformitate care se determină ca şi în traseul feroviar prin raportul dintre volumul
maxim de transportat şi volumul mediu stabilit pentru perioada dată.
Organizarea circulaţiei în transportul auto nu poate face abstracţie de cunoaşterea şi luarea în
consideraţie a câtorva elemente, cum ar fi:
5. cantitatea de trafic – cantitatea de transportat exprimată în tone sau număr de
călători;
6. curentul de trafic – cantitatea de trafic transportată sau de transportat într-o
unitatea de timp, într-un sens;
7. prestaţia de trafic – reflectă munca de transport raportată la timp, altfel spus,
volumul parcursului mărfurilor/călătorilor pe un drum dat, raportat la o unitate de timp.
Capacitatea de circulaţie şi de transport auto

Capacitatea de circulaţie auto (Cc) reprezintă numărul maxim de autovehicule care pot
circula pe un sector de drum într-un sens sau în ambele sensuri de circulaţie, într-un timp
determinat.
Aceasta se determină, de regulă, pentru o oră sau o zi întreagă.
Modelele de calcul ale capacităţii de circulaţie sunt numeroase şi au la bază diferite ipoteze
privind:
- vitezele de circulaţie;
- echivalarea diferitelor feluri de vehicule;
- probabilitatea numărului de depăşiri care se pot efectua.
Determinarea capacităţii de circulaţie în traseul rutier se poate efectua cu ajutorul calculului
probabilităţilor. Determinările efectuate pe baza acestor calcule servesc la stabilirea indicilor de
aglomerare care reprezintă gradul de stânjenire în circulaţie pe care trebuie să-l accepte
conducătorii auto la parcurgerea drumului.
Pe baza studiilor şi a experimentelor practice s-a stabilit că mişcarea a două autovehicule poate fi
considerată independentă dacă intervalul de timp dintre ele este >= 9 secunde.
Proporţia intervalelor < de 9 secunde constituie un prim indice, care caracterizează gradul de
stânjenire a circulaţiei. Pentru intervalele de timp < de 9 secunde, conducătorii autovehiculelor
sunt stânjeniţi în mişcarea lor de autovehiculelor care îi preced, cu atât mai mult cu cât intervalul
este mai mic. De aceea, proporţia intervalelor < de 9 secunde constituie un indice de
aglomerare.
De mare importanţă este găsirea soluţiilor pentru mărirea capacităţii de circulaţie. Aceasta poate
fi influenţată negativ de:
- lăţimea redusă a benzii de circulaţie;
- neasigurarea gradului de vizibilitate;
- proporţia autovehiculelor grele în totalul traficului, etc.
Deoarece capacitatea de circulaţie se exprimă în autoturisme, influenţa autovehiculelor grele
modifică cifrele de bază stabilite analitic.
În ceea ce priveşte vehiculele pe două roţi, la echivalarea acestora în autoturisme se disting două
categorii:
 bicicletele – circulă, de regulă, la extremitatea căii de rulare şi sunt mai puţin
stânjenitoare în circulaţie;
 motocicletele – autovehicule rapide care circulă pe toată lăţimea benzii de circulaţie.
Efectuează ele însele depăşiri şi sunt jenante pentru circulaţia altor tipuri de autovehicule.
Cifrele medii indicate pentru echivalare sunt:
- 1 / 5 autoturisme pentru o bicicletă;
- 1 / 2 autoturisme pentru motocicletă.
Măsurile care pot duce la creşterea capacităţii de circulaţie sunt:
 măsuri de ordin constructiv – se referă la proiectarea unor elemente ale drumului
care să asigure: desfăşurarea nestingherită a circulaţiei, evitarea traversării localităţilor,
amenajarea intersecţiilor de drumuri, evitarea pasajelor la nivel cu calea ferată, mărirea
numărului de benzi de circulaţie, etc;
 măsuri de exploatare – se referă la: reglementarea staţionării în orele de vârf,
limitarea circulaţiei autovehiculelor grele, amenajarea staţiilor de alimentare cu combustibil, etc.
Nemijlocit legată de capacitatea de circulaţie este capacitatea de transport.
Prin capacitate de transport (Ct) se înţelege cantitatea de mărfuri/numărul de călători care
se pot transporta cu mijloacele de transport auto într-o oră sau într-o zi, într-un anumit
sens de circulaţie.
Valoarea Ct depinde de:
- tipul autovehiculelor şi
- Cc.

Ct = Cc * qm
unde:
qm = numărul mediu de tone/călători transportate de un autovehicul.
Qm în transportul rutier se exprimă în călători*kilometrii sau tone* kilometrii şi se determină cu
relaţia:

Tk = Ct * lmt

unde:
lmt = distanţa medie de transport a unei tone.
Transportul auto (spre deosebire de cel feroviar) reprezintă numai o parte a circulaţiei rutiere.
Dreptul de a folosi drumul este general; pe drum circulă autovehicule care aparţin atât
societăţilor de transport, cât şi particularilor şi cetăţenilor străini.

TRANSPORTUL AUTO DE MĂRFURI ÎN TRAFICUL INTERNAŢIONAL.

Reglementări şi instituţii în traficul rutier internaţional de mărfuri

I. Instituţii ale traficului rutier internaţional de mărfuri

După cel de-al doilea Război Mondial, pe măsura dezvoltării şi modernizărtii rutiere, a creşterii
schimburilor economice dintre state, s-a simţit tot mai mult necesitatea constituirii unei
organizaţii a transportatorilor, care să apere interesele membrilor săi. Aceasta s-a realizat în
1948, când a lua fiinţă, la Geneva - Uniunea Internaţională a Transportatorilor Rutieri
(IRU).
Actul de constituire a IRU a fost semnat de delegaţiile naţionale din 8 ţări europene: Belgia,
Danemarca, Franţa, Anglia, Norvegia, Olanda, Suedia, Elveţia. Ţara noastră a aderat la IRU în
1963.
IRU a contribuit la elaborarea instrumentelor tehnice şi comerciale menite să promoveze
transportul auto pe plan internaţional.
În domeniul transportului auto, trebuie menţionată constribuţia IRU în legătură cu:
- punerea în aplicare a Convenţiei vamale privind transportul rutier internaţional de
mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR;
- elaborarea scrisorii de transport internaţional în conformitate cu prevederile
Convenţiei privitoare la transportul rutier internaţional de mărfuri (CMR);
- crearea Asociaţiei Internaţonale pentru transportul mărfurilor perisabile;
- crearea Serviciuui de Asistenţă mutuală internaţională;
- colaborarea la elaborarea altor convenţii internaţionale referitoare la: circulaţia şi
semnalizarea rutieră, transportul mărfurilor periculoase, transportul mărfurilor în containere, etc.
II. Reglementări ale traficului rutier internaţional de mărfuri

1. Convenţia vamală referitoare la transportul internaţional de mărfuri sub

acoperirea carnetelor TIR (Geneva, 1959) – acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal
menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri;
La această Convenţie România a aderat în 1963.
Autovehiculele care circulă sub acoperirea carnetelor TIR beneficiază de eliminarea operaţiilor
de deschidere, în punctele vamale ale ţărilor de tranzit, pentru controlul vamal, ceea ce determină
scăderea duratei transportului şi diminuează posibilităţile de degradare a mărfurilor perisabile.
Carnetul TIR îl scuteşte pe transportaor de depunerea unor garanţii vamale proporţionale ca
mărime cu valoarea mărfurilor transportate.
Pentru fiecare vehicul rutier se întocmeşte un carnet TIR valabil pentru o singură călătorie.
Organele vamale din ţările de expediere, după controlul vamal al autovehiculului, aplică
acestuia sigiliile TIR.
Organele vamale din ţările de tranzit controlează autovehiculele numai sumar, verificând, în
special, starea sigiliilor.
În cazuri extreme, organele vamale pot ordona desfacerea sigiliilor şi înlocuirea acestora cu
altele noi, după efectuarea controlului, a căror serie este trecută în carnetele TIR aflate în posesia
conducătorului auto.
În ţara noastră, ROMTRANS îndeplineşte rolul de Asociaţie garantă pentru aplicarea Convenţiei
TIR.
Principale atribuţii ale ROMTRANS sunt:
 primeşte, gestionează şi eliberează, contra cost, membrilor săi, carnete TIR;
 garantează aplicarea Convenţie TIR şi este ţinută răspunderii de plata taxelor şi a
penalităţilor băneşti, la care titularii carnetelor TIR sunt expuşi în virtutea legilor şi
reglementărilor vamale ale ţărilor pe teritoriul cărora se produc abateri;
 participă la congresele, reuniunile organizate de IRU şi susţine interesele membrilor
săi în cadrul acestora;
 contribuie la elaborarea de reglementări de trafic rutier internaţional, la completarea şi
revizuirea celor existente şi, pe plan intern, participă la elaborarea tarifelor de traseu auto şi a
altor acte normative ale circulaţiei rutiere.

2. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe cale

rutieră (CMR) – semnată la Geneva în 1956. Această Conveţiei aparţine seriei de convenţii
internaţionale iniţiate de Comisia Economică ONU pentru Europa. În cadrul acestei Convenţii
sunt reglementate, în mod uniform, condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul
de transport rutier de mărfuri, reprezentate de scrisoarea de trăsură tip CMR.

3. Acordul European privitor la transportul de mărfuri periculoase pe şosele (semnat

în 1957) - se aplică transporturilor efectuate, chiar şi în tranzit, pe teritoriul a cel puţin două ţări
părţi ale Acordului şi numai pe teritoriul lor.

4. Asociaţia Internaţională pentru transportul mărfurilor perisabile (semnată în 1955)

- şi-a propus următoarele obiective:
- coordonarea şi schimbul de experienţă cu societăţile şi grupările naţionale aderente;
- elaborarea unor studii pe probleme legate de transportul rutier de mărfuri sub
temperatură dirijată, a tarifelor şi a condiţiilor de tansport pentru mărfurile perisabile;
- publicarea studiului şi coordonarea activităţii în vederea transportului rutier de
mărfuri perisabile.

5. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi Protocolul privind semnalizarea rutieră –

elaborate la Geneva în 1949 şi îmbunătăţite la Conferinţa de la Viena din 1968.

6. Acorduri şi Convenţii bilaterale încheiate între două sau mai multe ţări – prin care
părţile contractante îşi acordă reciproc o serie de avantaje, cum ar fi:
- necontingetarea numărului de curse;
- scutirea reciprocă de orice fel de taxe şi impozite;
- scutirea reciprocă de orice fel de taxe şi impozite pentru un număr contingentat de
călători, pe bază de autorizaţie;
- reducerea parţială a taxelor şi impozitelor pentru un număr contingentat de călători.

Autorizaţiile de transport pot fi:

 permanente – asigură drepul efectuării unui număr nelimitat de curse într-o perioadă
determinată – de regulă 1 an;
 de călătorie – dau dreptul la o singură călătorie dus-întors pe perioada de valabilitate
a autorizaţiei.

CONTRACTUL DE TRANSPORT ÎN TRAFICUL RUTIER INTERNAŢIONAL DE

MĂRFURI

Proba acestui contract se face prin scrisoarea de trăsură tip CMR. Aceasta se întocmeşte în 3
exemplare, semnate de expeditor şi de transportator, din care:

- primul exemplar se remite expeditorului la predarea mărfii;

- al doilea exemplar însoţeşte marfa;
- al treilea exemplar se reţine de transportator.
Când marfa trebuie să fie încărcată în două sau mai multe vehicule sau dacă este vorba de feluri
diferite de marfă sau de loturi diferite, transportatorul are dreptul să ceară întocmirea de scrisori
de transport pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel ori lot de marfă.
Scrisoarea de transport trebuie să conţină următoarele date:
 locul şi data întocmirii;
 numele şi adresa transportatorului;
 locul şi data primirii mărfii;
 locul prevăzut pentru eliberarea acestora;
 numele şi adresa destinatarului;
 denumirea curentă a mărfurilor şi felul ambalajului;
 numărul coletelor;
 greutatea brută a mărfii;
 cheltuielile aferente transportului (preţul de transport, taxe accesorii, taxe vamale,
etc.);
 instrucţiunile necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale;
 menţiunea că transportul este supus regimului stabilit prin CMR şi nici unei alte
reglementări contractuale.
Dacă este cazul, scrisoarea de transport trebuie să conţină şi următoarele indicaţii:
 interzicerea transbordării;
 cheltuieli pe care expeditorul le ia asupra sa;
 valoarea declarată a mărfii şi suma care prezintă inters special la eliberare;
 instrucţiunile expeditorului către transportaor cu privire la asigurarea mărfii;
 termenul convenit în care transportul trebuie efectuat.
Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza
inexactităţii sau insuficienţei datelor înscrise în scrisoarea de transport.
Transportatorul este obligat ca, la primirea mărfii, să verifice:
- exactitatea menţiunilor referitoare la numărul coletelor;
- starea aparentă a mărfurilor şi ambalajelor.
Expeditorul poate să ceară verificarea greutăţii mărfurilor de către transportator şi, la rândul său,
acesta cere plata cheltuielilor.