1 TRANSPORTURI AUTO

Elementele constructive ale transportului auto sunt:

 Drumurile;

 Autovehiculele.

I. Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru

circulaţia autovehiculelor şi a pietonilor.

Din punct de vedere constructiv, orice drum este alcătuit din:

 Infrastructură rutieră, care cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin

suprastructura, asigurând legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a
eforturilor statice şi dinamice;

 Suprastructura rutieră, care cuprinde mai multe componente, care

alcătuiesc corpul propriuzis al drumului. Suprastructura este alcătuită din
mai multe straturi diferite, a căror compoziţie şi tehnologie de execuţie
depind de importanţa şi de destinaţia drumului.
 Infrastructură rutieră cuprinde:

 Terasamentele sau lucrările de pământ;

 Lucrările de artă:
 Poduri;
 Viaducte;
 Tunele;
 etc.

Suprastructura ruteră pentru un drum modern este alcătuită din 4 straturi:

 Substratul care este format din nisip, cu grosime de 5 – 10 cm;

 Fundația care este formată din balast, cu grosime de 30 – 50 cm;
 Stratul de rezistență format din beton, cu grosime de 30 – 50 cm;
 Stratul de uzură format din asfalt (bitum).

Un drum modern trebuie să dispună de calităţi constructive şi de

amenajări pentru staţionarea autovehiculelor şi pentru prioritate de trafic.
 Părţile componente ale drumului public sunt: 

 parte carosabila – porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei

vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate
una de cealaltă printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţă de nivel;

 acostament – fâşia laterală cuprinsă între limita părţii carosabile şi marginea

platformei drumului;

 trotuar – spaţiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod

vizibil de partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat
circulaţiei pietonilor;

 santurile sau rigolele – fâşia menajera laterala dispusa la marginea

platformei drumului destinata scurgerii apei;
Părţile componente ale drumului public
Elemente geometrice ale drumului public sunt:
A. în plan longitudinal:
 drumul în aliniament, este drumul în linie dreaptă;

 drumul în curbă este segmentul de drum cuprins între două drumuri în

aliniament;
 drumul în palier;

 drumul cu declivități :

a) în rampă - urcare

b) în pantă - coborare
B. în plan transversal

 drumul în rambleu, este drumul a cărui parte carosabilă este mai

înaltă decat nivelul elementelor de decor și a rigolei;
 drumul în debleu, este drumul a carui parte carosabilă este mai jos decât
nivelul elementelor de decor și a rigolei (șantului);
 drumul cu profil mixt, este drumul cu o parte în rambleu și una în debleu;
 bandă de circulație, este subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile,
materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime
corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui şir de vehicule,
altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi; 

 banda reversibila - banda de circulaţie, marcată şi semnalizată, situată

lângă axa drumului, destinată circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau
în altul, în funcţie de intensitatea traficului;
 bandă de urgență - subdiviziunea
longitudinală suplimentară, situată la
extremitatea din partea dreaptă a
autostrăzii, în sensul de circulaţie, destinată
exclusiv staţionării autovehiculelor în cazuri
justificate, precum şi circulaţiei
autovehiculelor cu regim prioritar care se
deplasează la intervenţii sau în misiuni cu
caracter de urgenţă; 

 zonă mediană, este zonă de delimitare a

celor două sensuri ale autostrăzii, ea fiind
materializată printr-o linie continuă simplă
sau dublă, marcaj de interzicere, gard de
protectie împotriva orbirii pe timp de
noapte, spațu verde, s.a. 
 bandă de accelerare - subdiviziunea longitudinală suplimentară, situată la
extremitatea din partea dreaptă a autostrăzilor, sau a drumurilor publice pe
care fluența traficului este mare, iar vitezele de deplasare a autovehiculelor
sunt apropiate de cele maxim admise, unde intrarea pe banda întâi fară a
pune în pericol sau a stânjenii ceilalți participanți la trafic;
Clasificarea drumurilor publice (din punct de vedere al
administrării și folosinței): 

a) de interes national :
- autostrazile;
- drumurile national europene;
- drumurile nationale;

b) de interes local:
- drumurile judetene;
- drumurile comunale;
- drumurile din interiorul localitatilor;

c) de exploatare:
- agricole;
- forestiere;
- petroliere, s.a.
Clasificarea drumurilor după influența pe care o au asupra
exploatării autovehiculelor:
 categoria M – cuprinde drumurile asfaltate, în stare bună, cărora li se atribuie
un coeficient de drum = 0.0;
 categoria K – include drumurile pavate, în stare bună, cărora li se aribuie un
coeficient = 1;
 categoria T – cuprinde drumurile asfaltate, pavate şi pietruite, în stare
mediocră, cărora li se atribuie un coeficent = 1.1;
 categoria L - cuprinde drumurile pietruite cu piatră spartă, pietriş şi bolovani,
cărora li se atribuie un coeficient = 1.2;
 categoria E – include acele drumuri care impun schimbări de viteză pe circa
70% din parcus şi cuprinde: drumurile de pământ, drumurile de terasamente, în
stare mediocră şi dumurile pavate cu bolovani de râu, în stare rea, a căror
coeficient este = 1.4;
 categoria H – cuprinde toate celelate categorii de drumuri, a căror stare nu
permite viteze mai mari de 15km/h pe toată lungimea lor şi care au un
coeficient de drum = 1.6.
Coeficienţii de drum au menirea de a corecta parcursul efectiv, în vederea obţinerii
parcursului echivalent.
II. Autovehiculul este principalul mijloc de transport rutier, reprezentat de orice
vehicul care se poate deplasa pe un teren amenajat sau nu, prin propriile
mijloace, în care scop este înzestrat cu un motor cu care produce sursa de
energie pentru propulsie.

Autovehiculul este caracterizat de parametrii săi principali, constructivi, dinamici

şi economici, care se stabilesc în faza iniţială a proiectării, având în vedere că ei
influenţează direct calităţile de tracţiune şi de exploatare ale acestuia, determinând
prin aceasta necesitatea cunoaşterii şi stabilirii lor în faza iniţială a proiectării.
Cunoaşterea şi alegerea judicioasă a acestor parametrii prezintă importanţă
deosebită pentru construcţia respectivă, deoarece condiţionează mărimea forţelor şi
momentelor care solicită transmisia, caroseria şi sistemul de rulare al autovehiculului
precum şi relaţiile dintre factorii care determină în general caracterul mişcării acestuia
în diferite condiţii de deplasare.
 În concepţia generală, autovehiculul este un vehicul rutier, care se deplasează pe
drum sau pe teren neamenajat, fiind echipat cu roţi, cu şenile, sau cu pernă de aer şi
care pot fi automobile sau tractoare.
Automobilul este un vehicul rutier pe roți sau cu pernă de aer care se poate deplasa
prin mijloace proprii de propulsie în diferite condiţii de teren, având caroseria închisă sau
deschisă, destinat transportului de persoane, bunuri sau prestări de servicii.
Tractoarele sunt vehicule pe roţi sau pe şenile, destinate să execute lucrări agricole,
de transport, în construcţii, exploatări forestiere, petroliere, minere etc. prin folosirea
unor utilaje şi maşini de lucru remorcate, purtate sau semipurtate, precum şi prin
tractarea unor remorci şi semiremorci.
Atât automobilele cât şi tractoarele pe lângă multitudinea asemănărilor au şi unele
particularităţi la motor, transmisie, sistem de rulare, suspensie şi caroserie, determinate
de condiţiile diferite de exploatare.
 Clasificarea automobilelor

La ora actuală clasificarea automobilelor se face după următoarele criterii

principale:

 Destinaţia;
 Tipul motorului;
 Tipul transmisiei;
 Numărul de punţi.

După destinaţie automobilele se împart în trei grupe

mari:

• Automobile pentru transport de bunuri;

• Automobile pentru transport de persoane;
• Automobile pentru prestare de servicii;
Automobilele pentru transportul de bunuri se clasifică în:

 Cu caroserie închisă: furgon; autodubă; autofrigorifică;

autoizotermă.

 Cu carserie deschisă: pick-up; autocamionetă; autocamion; pentru

transport containere.

 Cu caroserie specială: autobasculantă; autocisternă;

autobetonieră; pentru transort animale.
Automobilele pentru transportul de persoane se clasifică în:

 Autoturisme: limuzine; decapotabile; sedan; cupeu; cabriolet; etc.

 Microbuze;

 Autobuze: urbane; suburbane; interurbane; autocare (autobuze turistice).

Automobile pentru prestare de servicii sunt echipate cu instalaţii auxiliare
diverse fiind grupate în următoarele categorii:

 pentru pompieri;
 autostropitori;
 automăturători;
 automacarale;
 autoscări;
 etc.
După tipul motorului automobilele pot fi echipate cu:
 motor termic care la rândul lui poate fi:
 cu ardere internă ;
 cu turbină de gaze;
 motor electric.
În funcţie de tipul transmisiei folosite, automobilele pot fi:

 cu transmisie mecanică în trepte sau continuă;

 cu transmisie hidrostatică;
 cu transmisie hidrodinamică;

 cu transmisie hibridă;

 cu transmisie electrică.
După numărul de punţi şi amplasarea punţilor motoare, automobilele pot fi:

 cu două punţi cu tracţiunea pe puntea din spate (4x2);

 cu două punţi cu tracţiunea pe puntea din faţă (4x2);
 cu două punţi cu tracţiunea pe ambele punţi (4x4);
 cu trei punţi cu tracţiune pe cele două punţi din spate (6x4);
 cu trei punţi cu tracţiune pe toate punţile (6x6);
 cu mai mult de trei punţi.
 Clasificarea tractoarelor

Prin faptul că tractoarele sunt folosite tot mai mult atât în agricultură cât şi în
alte ramuri economice, construcţia lor s-a diversificat foarte mult, deci, s-au
stabilit o serie de criterii pentru clasificare.

Cele mai utilizate criterii de clasificare a tractoarelor sunt:

 destinaţia;
 tipul sistemului de rulare,
 tipul motorului;
 tipul transmisiei.
 După destinaţia lor tractoarele se clasifică în următoarele grupe principale:
 tractoare agricole:
o cu utilizare generală;
o universale;
o specializate: pentru grădini şi livezi; pentru vii; pentru terenuri mlăştinoase;
pentru regiuni de deal şi de munte; pentru culturi de bumbac;
o şasiuri autopropulsate;
 tractoare pentru industrie
o cu utilizare generală;
o speciale: pentru încărcat şi săpat; pentru cornănit; lansatoare de conducte;
 tractoare de transport destinate transportului în agricultură a produselor agricole şi
altor materiale, atât pe drumuri amenajate, cât şi pe terenuri fără drumuri,
caracterizate prin viteze de deplasare între 25 şi 45 Km/h şi printr-o suspensie
îmbunătăţită.
 După sistemul de rulare tractoarele pot fi:
 Tractoare pe roţi care pot avea o punte sau două punţi motoare, respectiv pot avea
numai două roţi motoare (4x2) sau toate cele patru roţi motoare pot avea roţi inegale
sau egale. La tractoarele cu două roţi motoare, putea din faţă poate fi cu ecartament
normal, cu roţi apropiate şi cu o singură roată (tractoare pe trei roţi). Tractoarele cu o
punte, numite motocultoare, sunt tractoare de putere mică (3…8 Kw) şi gabarit redus,
utilizate la lucrări agricole pe suprafeţe mici, în parcuri, grădini, sere, orezării, lucrări de
transport pe distanţe mici şi la unele lucrări staţionare.
 Tractoare pe şenile, care se deplasează cu ajutorul mecanismului şenilelor asigură o
aderenţă mai bună şi o presiune pe sol mai scăzută faţă de tractoarele pe roţi.
 Tractoare cu semişenile, care au sistemul de rulare format în faţă de roţi, iar în spate
din şenile. Aceste tractoare se obţin de regulă prin modificarea tractoarelor obişnuite pe
roţi, prin montarea pe roţile din spate şi pe nişte roţi intermediare a unor şenile uşoare.