PROCEDURA ARBITRALĂ

Judecata arbitrală
Dezbaterea litigiului în cadrul şedinţei arbitrale.Termenul de dezbatere a litigiului
se stabileşte astfel încât să se asigure un interval de cel puţin 15 zile între acest termen
şi data comunicării citaţiei. Părţile pot participa la dezbateri personal sau pot fi asistate
de avocaţi, consilieri juridici, interpreţi sau de orice altă persoană, indiferent dacă are
sau nu studii juridice. Pentru această ultimă ipoteză, spre deosebire de dreptul comun,
persoana respectivă poate pune concluzii fără să fie necesară asistarea de către avocat.
Partea care intenţionează să nu participe la dezbateri poate cere în scris ca
soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar.
Spre deosebire de dreptul comun, în care partea care nu participă la dezbateri nu
este supusă unor limitări în privinţa probelor, în procedura arbitrală partea care solicită
ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa nu poate administra decât proba cu
înscrisuri.
Soluţionarea litigiului e posibilă şi în lipsa ambelor părţi legal citate. Soluţia este
diferită de cea din dreptul comun, dar este incidentă doar dacă părţile au fost legal
citate şi niciuna dintre ele nu a cerut amânarea pentru motive temeinice.
Tribunalul arbitral poate aprecia că prezenţa părţilor la dezbatere este necesară, de
pildă, pentru că oferă explicaţii privitoare la obiectul cererii. Dacă nici după citarea cu
această motivaţie părţile nu se înfăţişează, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul în
funcţie de datele existente în dosar.
Fixarea termenului şi regulile după care se face judecata. După expirarea
termenului pentru depunerea întâmpinării, tribunalul arbitral verifică stadiul pregătirii
litigiului pentru dezbatere şi, dacă este cazul, va dispune măsurile corespunzătoare
pentru completarea dosarului iar apoi va fixa termen de judecată şi va ordona citarea
părţilor. Termenul trebuie stabilit astfel încât între data primirii citaţiei şi data fixată
pentru dezbateri să existe un interval de cel puţin 15 zile (art. 578 şi 580 C. pr. civ.).
Judecata se face potrivit regulilor de procedură stabilite de părţi prin convenţie
sau, în lipsă, de arbitri ori, potrivit regulilor din Cartea a VI-a, cu excepţia arbitrajului
instituţionalizat, când se aplică regulile proprii.
Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi
asistate de orice persoană, după cum pot solicita şi judecarea în lipsă, pe baza actelor
de la dosar. Litigiul se poate soluţiona şi numai în prezenţa uneia dintre părţi, dacă
cealaltă parte a fost legal citată şi nu a cerut, cel mai târziu până în preziua dezbaterii,
amânarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi
cealaltă parte, precurm şi arbitrii. Dacă s-a solicitat termen, amânarea se poate acorda
o singură dată. În cazul în care ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă şi nu s-a

1
cerut amânarea pentru motive temeinice, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul sau,
dacă apreciază că prezenţa părţilor la dezbatere este necesară, va amâna judecata,
citând din nou părţile.
Participarea terţilor în procesul arbitral implică în mod necesar calitatea de parte
la convenţia arbitrală. În convenţia arbitrală nimeni nu poate interveni şi nici nu poate
fi chemat ca parte într-un litigiu arbitral, împotriva voinţei sale şi a celorlalte părţi.
Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot
fi asistate de avocaţi sau de alte persoane specializate în domeniul litigiului arbitral.
Invocarea excepţiilor.Cel mai târziu la primul termen de judecată la care partea a
fost legal citată, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt, trebuie ridicată, sub
sancţiunea decăderii,orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale,
constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea
procedurii până la acest prim termen. Orice cereri şi orice înscrisuri vor fi depuse cel
mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legale citate.
Administrarea probelor .Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare
de jurământ. Tribunalul arbitral nu poate recurge la mijloace de constrângere şi nici
nu poate să aplice sancţiuni martorilor sau experţilor.
În conformitate cu normele în vigoare, aprecierea probelor se face de arbitri,
potrivit propriei lor convingeri (art. 586-591 C. pr. civ.).
În materia administrării probelor, noua reglementare, de asemenea, conferă un
aspect de dinamicitate, prevăzând posibilitatea audierii martorilor sau a experţilor şi
în locul unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Fiecare dintre părţi are sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază în
litigiu pretenţia sau apărarea, iar tribunalul, în vederea soluţionării litigiului, poate cere
explicaţii scrise părţilor cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului, după cum
poate dispune şi administrarea oricăror probe prevăzute de lege. Orice cereri ale
părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de
înfăţişare. Probele care nu au fost cerute până la acest moment nu vor mai putea fi
invocate în cursul arbitrajului, afară de cazurile în care necesitatea probei a reieşit din
dezbateri sau administrarea probei nu duce la amânarea soluţionării litigiului.
Administrarea probelor se face în şedinţă, dar tribunalul arbitral poate dispune ca
această activitate să se facă în faţa unui arbitru din compunerea sa. Ascultarea
martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurământ, iar împotriva lor tribunalul
arbitral nu poate recurge la mijloace de constrângere şi sancţiuni, însă părţile se pot
adresa pentru luarea acestor măsuri instanţei judecătoreşti competente.
În baza dispoziţiilor legale, administrarea probelor se efectuează în şedinţa
tribunalului arbitral. Aprecierea temeiniciei motivelor de amânare pentru lipsa unei
părţi (art. 582 C. pr. civ.), precum şi aprecierile asupra utilităţii concludenţei şi

2
pertinenţei probelor (art. 587 C. pr. civ.), făcute de tribunalul arbitral, nu sunt supuse
controlului instanţei statale prin intermediul acţiunii în anulare.
Încheierea de şedinţă .În aplicarea principiilor fundamentale care guvernează
procedura arbitrală, pentru respectarea dreptului de apărare şi a principiului
contradictorialităţii, Codul de procedura civilă, în art. 593-594, stabileşte regimul
juridic al încheierilor de şedinţă în care trebuie consemnate dezbaterile arbitrale.
Ca orice dispoziţie a tribunalului arbitral, dezbaterile se consemnează în încheierea
de şedinţă, cu precizarea că art. 593 alin.(2) C.pr.civ. prevede că dispoziţiile
tribunalului trebuie să fie motivate. De altfel, cerinţa este reluată şi în alin. (3) al
aceluiaşi articol, care prevede şi alte menţiuni pe care trebuie să le cuprindă încheierea.
Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului,
primind, la cerere, copii de pe încheieri.
Textul stabileşte cuprinsul încheierii de şedinţă, cu următoarele menţiuni:
a) componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data încheierii de şedinţă;
b) numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul,
numele reprezentanţilor părţilor, ale celorlalte persoane participante la dezbaterea
litigiului;
c) o scurtă descriere a desfăşurării şedinţei;
d) cererile şi susţinerile părţilor;
c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
f) dispozitivul;
g) semnătura arbitrilor.
Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, măsurile
stabilite prin încheierea de şedinţă se iau cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut
o altă părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, arătând considerente pe care
se sprijină.
Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului,
comunicându-li-se, la cerere, şi copii de pe încheieri; la cererea lor sau din oficiu,
tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa încheierea de şedinţă printr-o altă
încheiere motivată, iar părţilor li se comunică, la cerere, copie şi de pe această
încheiere de şedinţă.
Cheltuielile arbitrale.Arbitrajul constituie o activitate care, prin persoanele impli-
cate, resursele alocate, precum şi durata sa, antrenează anumite costuri. Unul dintre
avantajele arbitrajului este nivelul, de regulă, mai scăzut al cheltuielilor, faţă de
judecata obişnuită.
Tribunalul arbitral nu deţine resurse financiare proprii şi nici membrii săi nu pot
fi obligaţi să avanseze sume legate de organizarea şi desfăşurarea arbitrajului. În acest
context, tribunalul arbitral poate obliga ambele părţi sau pe fiecare dintre ele la avan-
sarea sumelor necesare pentru cheltuieli previzibile (chiria spaţiului unde se
desfăşoară arbitrajul, asigurarea secretariatului, efectuarea comunicării citaţiilor).
3
 Tribunalul are dreptul să se abţină de la îndeplinirea atribuţiilor sale şi să nu dea
curs arbitrajului până când părţile nu consemnează, avansează sau plătesc sumele
stabilite de acesta, dispoziţia alin. (2) al art. 597 C. pr. civ. având un caracter general.
Reglementarea privitoare la procedura arbitrală acordă, în cuprinsul art. 595-600
C. pr. civ., o atenţie deosebită instituţiei cheltuielilor şi taxelor arbitrale, precizându-se
tipul cheltuielilor avute în vedere de tribunalul arbitral, regulile de plată a taxelor,
precum şi condiţiile privind sarcina suportării acestora de către părţi.
Cuantumul este stabilit de tribunalul arbitral după cum cererea a fost admisă în
totalitate sau în parte. Nimic nu împiedică însă părţile să împuternicească tribunalul
arbitral să împartă cheltuielile între cele două părţi, în funcţie de circumstanţele
litigiului şi de soluţia la care s-a ajuns.
Activitatea arbitrilor nu este una gratuită. Pentru activitatea depusă, ei au dreptul
la un onorariu. Cuantumul onorariilor poate fi convenit de părţi chiar prin convenţia
arbitrală, însă acesta trebuie acceptat şi de arbitri. Odată ce a fost constituit, tribunalul
arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor. Această opţiune este
utilă mai ales pentru evitarea unui conflict cu părţile pe seama onorariului. Părţile vor
suporta onorariul provizoriu în cote egale, putând fi obligate şi în mod solidar pentru
întreaga sumă [art. 595 alin. (1) C. pr. civ.].
Pentru stabilirea onorariilor arbitrilor se poate recurge la cele mai diverse criterii
precum: durata arbitrajului, dificultatea procedurii; cotă procentuală din valoarea
litigiului, raportare la taxele judiciare de timbru etc.
În privinţa onorariilor arbitrilor, legea dispune ca plata să se facă după ce hotărârea
arbitrală a fost comunicată părţilor, iar daca arbitrajul s-a întrerupt, fără a se pronunţa
hotărârea, onorariile arbitrilor se reduc în mod corespunzător, proporţional cu
activitatea depusă, ţinându-se cont şi de o eventuală culpă a acestora pentru încheierea
prematură a arbitrajului.
Plata onorariilor arbitrilor – în întregime sau a restului după plata celor provizorii
– se efectuează după îndeplinirea însărcinării primite, respectiv pronunţarea hotărârii
şi comunicarea acesteia.
Termenul, locul, limba arbitrajului.Timpul, spaţiul şi elementul lingvistic sunt
elemente definitorii pentru evidenţierea caracterului voluntar al arbitrajului privat.
Termenul arbitrajului.Potrivit Codului de procedură civilă, durata procedurii
arbitrajului este de 6 luni, (5 luni în vechea reglementare), sub sancţiunea caducităţii,
cu excepţia cazului în care părţile decid altfel prin convenţia arbitrală. Acest termen
se suspenda pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri
incidente adresate instanţei competente.
Potrivit art. 567 C. pr. civ., părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului
arbitrajului. Pentru motive temeinice, o prelungire de cel mult 3 luni (în comparaţie
cu 2 luni, în vechea reglementare) poate fi dispusă de tribunalul arbitral. De asemenea,
acelaşi termen de 3 luni se aplică şi în cazul decesului uneia dintre părţi, prelungirea
4
operând de drept. La primul termen de judecată la care au fost legal citate, părţile sunt
obligate să declare în scris, sub sancţiunea decăderii, dacă înţeleg să invoce
caducitatea arbitrajului.
Locul arbitrajului.În privinţa locului arbitrajului, acesta este stabilit de părţi sau
de către tribunalul arbitral, în măsura în care părţile nu au înscris o asemenea
prevedere în convenţia arbitrală (art. 569 C. pr. civ.).
Dacă arbitrajul este organizat de o instituţie permanentă de arbitraj, locul
arbitrajului coincide, de regulă, cu sediul instituţiei permanente. Aceasta prezintă
avantajul că sediul instituţiei permanente este indicat în regulamentul său de
organizare şi funcţionare, deci este stabil şi cunoscut, iar arbitrii au posibilitatea de a
se documenta în condiţii optime. Instituţia permanentă de arbitraj are şi atribuţia de a
ţine evidenţa practicii arbitrale, de a întocmi culegeri de practică arbitrală, de a asigura
documentarea în domeniul arbitrajului intern şi internaţional.
Dezbaterile tribunalului arbitral au loc la sediul Curţii de Arbitraj. Tribunalul
arbitral este în măsură să dispună ca dezbaterile să se desfăşoare în alt loc, dacă părţile
în litigiu sunt de acord.
Limba în care se desfăşoară arbitrajul. O prevedere utilă nou introdusă în cod
este cea referitoare la limba arbitrajului (art. 570). Părţile sunt libere să convină cu
privire la limba care va fi folosită în cursul procedurii. În cazul în care nu se reuşeşte
să se ajungă la un acord, tribunalul arbitral va determina limba care va fi folosită în
cursul procedurii. Limba convenită de părţi sau limba determinată de instanţă va fi
folosită – daca nu este specificat în alt fel – în cazul oricărei declaraţii scrise a unei
părţi, a audierilor şi a oricărei sentinţe, decizii sau al altor comunicări ale tribunalului
arbitral. Tribunalul arbitral poate dispune ca orice evidenţă documentară să fie însoţită
de o traducere în limba sau limbile convenite de către părţi sau determinate de
tribunalul arbitral.
Reprezentarea şi asistarea.Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal
sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de specialişti, după cum pot solicita judecata în
lipsă, pe baza actelor de la dosar.
Litigiul se poate soluţiona numai în prezenţa uneia dintre părţi, dacă cealaltă parte
a fost legal citată şi nu a cerut, cel mai târziu cu trei zile înainte de data dezbaterii,
amânarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi
cealaltă parte, precum şi arbitrii.
Măsuri asiguratorii şi provizorii. În timpul arbitrajului, oricare dintre părţi poate
cere tribunalului în raza căruia este organizat arbitrajul să încuviinţeze măsuri
asiguratorii şi măsuri provizorii cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite
împrejurări de fapt, anexând la cerere, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsă,
dovada comunicării prin care s-a cerut adversarului numirea arbitrului, precum şi

5
convenţia arbitrală. Dacă instanţa a încuviinţat aceste măsuri, partea care le-a cerut le
va aduce la cunoştinţa tribunalului arbitral.
Potrivit art. 585 C. pr. civ., în cursul arbitrajului aceste măsuri pot fi încuviinţate şi
de tribunalul arbitral, dar în caz de împotrivire executarea lor se dispune de către
instanţa judecătorească.
Rolul instanţei judecătoreşti în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului. Codul
de procedură civilă atribuie competenţa exclusivă materială şi teritorială de soluţio-
nare a incidentelor din cursul arbitrajului tribunalului în circumscripţia căruia are loc
arbitrajul.Incidentele determinate de necesitatea înlăturării piedicilor care s-ar ivi în
organizarea şi desfăşurarea arbitrajului sunt subsumate incidentelor privind arbitrajul
reglementat de Codul de procedură civilă.
Soluţionarea, de urgenţă şi cu precădere, prin procedura ordonanţei preşedinţiale,
a sesizării privind aceste incidente, conform art. 547 alin. (1) C. pr. civ., se efectuează
în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă. Hotărârea pronunţată
de instanţa în circumscripţia căruia are loc arbitrajul nu este supusă niciunei căi de
atac.
Tribunalul îndeplineşte orice alte atribuţii care revin instanţei judecătoreşti în
arbitrajul privat voluntar. Tribunalul este instanţa de facilitare a procedurii, iar Curtea
de Apel reprezintă instanţa de control a hotărârii arbitrale.