TEMA II. Hotărârea judecătorească. Cheltuieli de judecată.

Efecte. Situații speciale. Îndreptarea, lămurirea şi completarea.

Executarea provizorie.

1. Cheltuieli de judecată.

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a

câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili
măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor
de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune
compensarea cheltuielilor de judecată.

Exonerarea pârâtului de la plată. Pârâtul care a recunoscut, la

primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile
reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu
excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în
întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere, în
condițiile prevăzute de Codul civil.
Dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei
vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal,
proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura
raportului juridic existent între ei.

2. Efectele hotărârii judecătoreşti.

Prin efecte ale hotărârii judecătoreşti se înţeleg consecinţele juridice ce
decurg din soluţionarea litigiului dintre părţi1.

1. Dezînvestirea instanţei.

după pronunţarea hotărârii instanţa se dezînvesteşte şi niciun

judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Excepții aparente (atenuări) ale principiului.

1
I. Leș, Tratat de drept procesual civil, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
 - îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii (art.
442-447 c.pr.civ.);
- căile extraordinare de atac de retractare (contestația în
anulare și revizuirea).
Aceste ipoteze constituie doar aparente excepții întrucât, în
realitate, așa cum vom vedea mai departe, judecătorul nu revine asupra
soluției date.

2. Puterea executorie
Conceptul semnifică aptitudinea hotărârii de a fi pusă în
executare pe cale silită.
Hotărârea judecătorească are putere executorie- hotărârile date
în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel,
Hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în
legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul .Aceste
hotărâri vor putea fi puse în executare dacă instanța a și încuviințat
executarea silită (potrivit art. 666 c.pr.civ.).

3. Autoritatea de lucru judecat.

A) Extensiunea instituției.
Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul
procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra
oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu
privire la chestiunea tranşată.
Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi
considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a
rezolvat o chestiune litigioasă.
Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu
are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de
lucru judecat este provizorie.

Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi

păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă
hotărâre.
B) Efectele lucrului judecat.
a) Efectul negativ al lucrului judecat.
Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi
calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (art. 431 al.
1 c.pr.civ.).
b) Efectul pozitiv al lucrului judecat.
Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt
litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă (art. 431 al.
2 c.pr.civ.)

C) Excepţia autorităţii de lucru judecat

Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă
sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de
recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria
cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.

4) Forţa probantă. Hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui

înscris autentic.

5) Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii

Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte
numai între părţi şi succesorii acestora.
Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât
aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

6) Efectul declarativ sau constitutiv de drepturi.

Așa cum am arătat anterior, în principiu, prin hotărârea judecătorească
care soluționează o acțiune civilă se constată preexistența unui drept ori
se constituie un drept.

7) Începerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Odată cu rămânerea definitivă a hotărârii (potrivit art. 706 c.pr.civ.),
prescripția dreptului la acțiune este înlocuită cu prescripția dreptului de
a cere executarea silită. Termenul de prescripție începe să curgă de la
data la care hotărârea devine definitivă.
3. Hotărâri date în anumite situații speciale.

A) Hotărârile date în baza recunoaşterii pretenţiilor.

Explicații. Darea acestor hotărâri este determinată de

manifestarea dreptului de dispoziție al pârâtului prin așa-numita
achiesare la pretențiile reclamantului.
O achiesare ori recunoaștere parțială determină pronunțarea unei
hotărâri parțiale, în măsura recunoaşterii, și continuarea judecății
pentru pretențiile rămase nerecunoscute.

Când recunoaşterea pretenţiilor a fost făcută înaintea instanţei de

apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în măsura recunoaşterii,
dispunându-se admiterea, în mod corespunzător, a cererii.

B) Hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor

Explicații. Această hotărâre, cunoscută sub denumirea de

hotărâre de expedient, este expresia dreptului de dispoziție al părților,
respectiv a prerogativei lor de a încheia o tranzacție în cursul
procesului și de a pune astfel capăt judecății.
Potrivit Codului civil, tranzacţia este contractul prin care părţile
previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin
concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor
drepturi de la una la cealaltă.
Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice
diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.
Nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a
persoanelor, în general cu privire la drepturi de care părţile nu pot să
dispună potrivit legii.
 Se poate tranzacţiona asupra acţiunii civile derivând din
săvârşirea unei infracţiuni.
Tranzacţia judiciară este cea constatată prin hotărâre
judecătorească și prin care se pune capăt unui proces început. În acest
caz, ea are natura unui așanumit contract judiciar. Instanța poate lua
act de tranzacţie şi în cazul în care învoiala părţilor este urmarea
procedurii de mediere.

Procedură.

Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi

fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfinţească
tranzacţia lor.
Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată,
cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur
judecător.
Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea
în camera de consiliu.
Forma tranzacţiei. Tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi
va alcătui dispozitivul hotărârii.
Căi de atac.
Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate
fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară.
Dat fiind caracterul ei contractual, art. 2278 c.civ. prevede că
tranzacţia care, punând capăt unui proces început, este constatată printr-
o hotărâre judecătorească, poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate
sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract. Ea
poate fi, de asemenea, atacată cu acţiune revocatorie sau cu acţiunea în
declararea simulaţiei.
Hotărârea prin care s-a desfiinţat tranzacţia în aceste cazuri face
ca hotărârea judecătorească prin care tranzacţia fusese constatată să fie
lipsită de orice efect.

4. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii

1. Îndreptarea hotărârii
 Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile
părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale
cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la
cerere.
Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu.
Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele
să dea anumite lămuriri.
În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare
ale hotărârii.

2. Lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii

În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul,
întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde
dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat
hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile
potrivnice.
Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în
camera de consiliu, cu citarea părţilor.
Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în
dosarul de hotărâri al instanţei.

3. Completarea hotărârii Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să

se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori
asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea
hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau
recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile
extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen
de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate
în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de
15 zile de la comunicare.
Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin
hotărâre separată.
Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa
a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor,
traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

4. Reguli procedurale comune.

a) Obligativitatea procedurii
Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori
completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,
ci numai în condiţiile art. 442-444.
b) Căi de atac
Încheierile de îndreptare și lămurire, precum şi hotărârea prin
care se soluționează cererea inițial nerezolvată, sunt supuse aceloraşi
căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz,
îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori
completarea.
c) Suportarea cheltuielilor de judecată
În cazul în care cererea de îndreptare, de lămurire sau de
completare a hotărârii a fost admisă, cheltuielile făcute de parte în
aceste cereri vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii.
Când cererea a fost respinsă, cheltuielile vor fi suportate de parte
potrivit dreptului comun.
d) Reglementarea concursului cu apelul.
Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444
c.pr.civ., dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât după împlinirea
termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă
cereri.