Grile Procedura Civilă Carte

1.
Procesul civil include:
a. activitatea pe care o desfășoară instanța de judecată, părțile, alte persoane sau organe care
participă la judecată, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și a altor situații
juridice deduse judecății;
b. faza executării hotărârilor judecătorești, dar nu include și faza executării silite a altor titluri executorii;
c. atât faza executării hotărârilor judecătorești, cât și faza executării silite a altor titluri executorii.
2. în materia fazelor și etapelor procesului civil:
a. etapa judecății are două mari faze: judecata în primă instanță și judecata în căile de atac;
b. reprezintă etape ale judecății în primă instanță: etapa scrisă, etapa cercetării procesului, etapa
dezbaterilor în fond și etapa deliberării și pronunțării hotărârii;
c. judecata în căile de atac, poate implica și exercitarea contestației în anulare, dacă legea nu prevede
altfel.
3. în cazul fazelor și etapelor procesului civil:
a. faza judecății nu poate să lipsească din procesul civil;
b. judecata în căile de atac, poate implica și exercitarea revizuirii, dacă legea nu prevede altfel;
c. etapa scrisă include și informarea reciprocă a părților despre pretențiile și mijloacele lor de
apărare, care, în același timp sunt aduse la cunoștința instanței.
4. în etapa deliberării și pronunțării hotărârii:
a. deliberarea are loc în ședință publică;
b. hotărârea se pronunță, în principiu, în camera de consiliu;
c. deliberarea are loc în secret.
5. în materia judecății în primă instanță:
a. în etapa scrisă se stabilește cadrul procesual, din punctul de vedere al obiectului și al părților;
b. etapa scrisă nu începe cu introducerea cererii de chemare în judecată;
c. în etapa dezbaterilor în fond sunt administrate probele și analizate eventualele excepții procesuale
invocate
6. în materia judecății în primă instanță:
a. în etapa cercetării procesului, prin intermediul concluziilor în fond, părțile au posibilitatea să-și susțină
în mod real pretențiile și apărările, în urma probatoriului administrat în cauză;
b. aceasta reprezintă o etapă a fazei judecății alături de judecata în căile de atac;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.
7. în materia fazelor procesului civil:

a. faza executării silite nu poate lipsi atunci când s-a pronunțat o hotărâre cu privire la constatarea
existenței unui drept;
b. faza judecății va lipsi atunci când se pune în executare un alt titlu executoriu decât o hotărâre
judecătorească;
c. faza executării silite poate lipsi în cazul în care se respinge cererea de chemare în judecată
8. în cazul fazelor procesului civil:
a. faza executării silite poate lipsi atunci când se dispune anularea sau rezoluțiunea, rezilierea unui
contract, fără a se dispune și restituirea prestațiilor, în toate cazurile, fără să se fi solicitat și cheltuieli
de judecată;
b. faza judecății nu poate lipsi atunci când se pune în executare un bilet la ordin;
c. faza executării silite poate lipsi atunci când s-a pronunțat o hotărâre cu privire la constatarea
inexistenței unui drept.
9. în materia normelor de drept procesual civil:
a. în funcție de întinderea câmpului de aplicare acestea se împart în norme de organizare

judecătorească, norme de competență și norme de procedură;
b. în funcție de obiectul pe care îl reglementează, acestea se subclasifîcă în norme generale și norme

speciale;
c. în funcție de natura interesul ocrotit la edictarea normei de drept procesual civil, acestea se împart
în norme de ordine privată și norme de ordine publică.
10. Normele de organizare judecătorească, în cazul dreptului procesual civil:
a. reglementează admiterea în magistratură;
b. nu reglementează și statutul magistraților;
c. reglementează și vacanța judecătorească.
11. în materia dreptului procesual civil, normele de competență:
a. generală, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești între

instanțe de grad diferit;
b. materială, reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor judecătorești de atribuțiile altor organe

de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională;
c. teritorială, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești

între instanțe de același grad
12. în cazul normelor de drept procesual civil în funcție de întinderea câmpului de aplicare:
a. norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este
mai veche decât norma generală;
b. norma specială, chiar dacă este de strică interpretare și aplicare, poate fi aplicată și prin analogie, ca
regulă generală;
c. norma de drept procesual civil specială nu poate fi modificată sau abrogată decât expres de o
normă generală ulterioară.
a. norma specială se completează cu alte norme speciale, afară de cazurile expres prevăzute de lege;
b. normele de competență materială nu reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor

judecătorești de atribuțiile altor organe de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională;
c. normele de ordine publică depășesc cadrul interesului individual al părților, protejând (și) un interes
public sau chiar interesul general al societății.
14. în cazul normelor de drept procesual civil:
a. norma generală derogă de la norma specială;
b. normele care reglementează recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de Noul Cod
de procedură civilă sunt de ordine publică;
c. normele de competență generală sunt de ordine publică.
15. în materia normelor de drept procesual civil clasificate în funcție de natura interesului ocrotit la
edictarea normei de drept procesual civil:
a. normele de competență materială sunt de ordine publică;
b. normele de procedură au caracter de ordine publică, dacă stabilesc facilități pentru ambele părți;
c. normele de competență teritorială exclusivă sunt de ordine publică.
a. normele de competență teritorială exclusivă sunt de ordine publică;
b. o normele de ordine privată sunt imperative în cazul în care derogarea de la o astfel de normă ar
atrage sancțiuni procedurale;
c. părțile pot conveni, cu autorizarea instanței, să se abată de la normele de ordine publică.
17. Importanța clasificării normelor juridice în funcție de natura interesului ocrotit la edictarea normei
de drept procesual civil se referă și la faptul că:
a. încălcarea unei norme de ordine privată (și imperativă) atrage nulitatea absolută;
b. normele de procedură au caracter de ordine publică dacă determină ordinea firească a judecății și a
executării silite, potrivit fazelor și etapelor procesului civil;
c. o normă este dispozitivă atunci când părțile ar putea deroga de la conținutul ei fără a fi aplicabilă o
sancțiune procedural
18. în materia importanței clasificării normelor juridice în funcție de natura interesului ocrotit la
edictarea normei de drept procesual civil:
a. părțile nu pot acoperi, prin voința lor, viciile unui act de procedură săvârșit cu încălcarea unei
norme de ordine publică;
b. în cazul normei de ordine privată, partea protejată de acea normă nu poate renunța la dreptul de a se
prevala de nerespectarea acesteia;
c. părțile nu pot acoperi, prin voința lor, viciile unui act de procedură săvârșit cu încălcarea unei
norme de ordine publică și, ca regulă generală, nici nu pot renunța valabil la dreptul de a invoca
nesocotirea unei astfel de norme.
19. în materia importanței clasificării normelor juridice de drept procesual civil, precum și a aplicării în
timp a acestora:
a. nerespectarea normei de ordine privată și imperativă poate fi invocată și de instanță de oficiu;
b. faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii
acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată;
c. normele de procedură au caracter de ordine publică dacă stabilesc principii ale procedurii civile.
20. Importanța clasificării normelor juridice de drept procesual civil, precum și a aplicarea în timp a
acestora, implică și faptul că:
a. încălcarea unei norme de ordine privată și imperativă trebuie invocată într-un anumit termen;
b. procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanței legal învestite nu vor continua
să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început, urmând a se dispune de instanțele
respective, în mod corespunzător, declinarea de competență;
c. nerespectarea normei de ordine publică poate fi invocată, de regulă, în orice stare a judecății,
ținându-se cont și de dispozițiile legale referitoare la exercitarea căilor de atac.
21. în materia aplicării în timp a normelor de procedură:
a. faza executării silite este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul declanșării acestei
faze procesuale;
b. în cazul în care hotărârea ce urmează a fî pusă în executare a fost obținută sub imperiul vechii
reglementări, iar cererea de executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a noi
reglementări, executarea silită va cunoaște aplicabilitatea vechii reglementări;
c. în ceea ce privește caracterul executoriu, hotărârile judecătorești sunt supuse legii care guvernează
efectele acestora.
22. Aplicarea în timp a normelor de procedură presupune și regula conform căreia:
a. executării silite îi vor fi aplicabile dispozițiile vechii reglementări în cazul în care un alt titlu executoriu
decât o hotărâre urmează a fi pus în executare, fiind obținut sub imperiul vechii reglementări, iar
cererea de executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a noi reglementări;
b. hotărârile arbitrale nu sunt supuse legii care guvernează efectele acestora;
c. înscrisurile notariale care constituie titluri executorii sunt supuse legii în vigoare de la data
întocmirii lor.
23. Succesiunea în timp a normelor de competență implică și regula potrivit căreia:
a. procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanței legal învestite vor continua
să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început;
b. în cazul casării cu trimitere spre rejudecare, nu vor rămâne aplicabile dispozițiile legale privitoare la
competența în vigoare la data când a început procesul;
c. în cazul în care legea nouă desființează o instanță, dosarele se vor trimite din oficiu instanței
competente potrivit legii noi.
24. în materia legii aplicabile mijloacelor de probă:
a. atât condițiile de admisibilitate cât și puterea doveditoare a probelor preconstituite vor fî

guvernate de legea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac
obiectul probațiunii;
b. în raport de admisibilitatea probei testimoniale, urmează a se aplica regula generală, în sensul că

este incidență legea în vigoare de la data declanșării procesului;
c. legea nouă nu este de imediată aplicare în cazul administrării probelor.
25. în cazul aplicării în timp și în spațiu a normelor de procedură:
a. legea aplicabilă hotărârii judecătorești este aceea în vigoare de la data începerii procesului în ceea
ce privește căile de atac, motivele și termenele de exercitare;
b. dispozițiile legii de procedură se aplică proceselor care se judecă de către instanțele române, numai
dacă prin lege se dispune astfel;
c. administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare de la data administrării lor.
26. Imparțialitatea instanței care soluționează cauza:
a. constă în absența oricărei prejudecăți;
b. sub forma imparțialității subiective, reprezintă împrejurarea că judecătorul oferă toate garanțiile
suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă;
c. nu poate consta în absența oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces.
27. Dreptul la o instanță:
a. este un drept absolut;
b. implică dreptul justițiabilului de a obține pronunțarea unei soluții, în urma examinării cauzei sale,
de către instanța sesizată;
c. presupune și dreptul de a obține executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul procesului, dacă
aceasta este susceptibilă de executare.
28. în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil:
a. independența instanței care soluționează cauza se apreciază și în raport cu celelalte puteri

constituite în stat;
b. de lege lata pentru încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil
nu părțile nu au deschisă calea contestației privind tergiversarea procesului;
c. imparțialitatea obiectivă a instanței implică posibilitatea de a determina convingerea personală a unui

judecător într-o anumită împrejurare.
29. Principiul disponibilității:
a. cunoaște o consacrare legală expresă, asemenea dreptului la un proces echitabil, în termen optim și
previzibil;
b. are caracter absolut;
c. nu guvernează faza executării silite.
a. implică dreptul părților de a determina cadrul procesual;
b. nu implică și dreptul persoanei de a nu pomi procesul;
c. presupune și dreptul părților de a pune capăt procesului.
a. nu guvernează numai faza judecății;
b. este susceptibil de limitări;
c. cunoaște ca și limitare, dreptul instanței de a da calificarea corectă a unui cereri de chemare în

judecată, a cărei denumire a fost stabilită greșit de părți.
32. Reprezintă limite ale principiului disponibilității:
a. în privința dreptului părții de a pomi procesul civil, cazurile și condițiile prevăzute exclusiv de lege în
care se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de alte persoane, organizații, instituții sau
autorități care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori
intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui
interes de grup ori general;
b. obligația instanței de a se pronunța din oficiu cu privire la acordarea daunelor morale în cazul
răspunderii civile delictuale;
c. obligația instanței de a se pronunța din oficiu asupra numelui pe care îl vor purta soții după divorț.

a. presupune că părțile pot determina atât existența cât și conținutul procesului;
b. poate fi limitat de aplicabilitatea regulilor impreviziunii;
c. nu include și posibilitatea părților de a pune capăt procesului.
34. în materia principiului disponibilității:
a. dreptul procurorului de a exercita căile de atac și de a cere punerea în executare a titlurilor executorii,
nu reprezintă o limită a principiului disponibilității;
b. părțile stabilesc cadrul procesual atât în raport de obiect și cauză, cât și din perspectiva cererilor și
apărărilor formulate în proces;
c. în cazul în care una dintre părți solicită atât desființarea contractului cât și restituirea prestației pe
care a executat-o, fără a menționa nimic despre restituirea prestației părții adverse, instanța învestită
este obligată să se pronunțe cu privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin
restituirea prestației fiecăruia, indiferent dacă pârâtul a solicitat expres restituirea prestației sale,
nefiind necesară cererea reconvențională.
35. Formele de manifestare a disponibilității:
a. implică faptul că instanța se va pronunța, în procesul de divorț, asupra exercitării autorității părintești,
precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor născuți înainte sau
în timpul căsătoriei, numai dacă acest lucru a fost solicitat prin cerea de divorț;
b. se referă și la cadrul procesual trasat de părți, sens în care instanța are, ca regulă generală,
obligația de a se pronunța numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a avea posibilitatea
să dea mai mult decât s-a solicitat ori să se pronunțe asupra unei pretenții nesolicitate;
c. pot presupune, ca limite, sub aspectul dreptului părților de a determina cadrul procesual,
introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane, în cazurile expres prevăzute de lege și numai
în materia procedurii contencioase.
36. Principiul disponibilității se manifestă sub forma dreptului părților de a determina cadrul procesual,
sens în care:
a. instanța nu poate dispune evacuarea locatarului, dacă s-a cerut numai obligarea lui la plata chiriei
restante;
b. pot fi acordate cheltuieli de judecată fără ca acestea să fi fost solicitate;
c. i se poate recunoaște reclamantului dreptul de proprietate, chiar dacă acesta pretinde numai dreptul
de uzufruct.
37. în materia principiului disponibilității avându-se în vedere și cauza cererii de chemare în judecată:
a. instanța poate pronunța hotărârea pe temeiul răspunderii civile contractuale, chiar dacă reclamantul
și-a fundamentat, în mod greșit pretenția, în temeiul răspunderii civile delictuale;
b. dacă se solicită declararea nulității unui testament olograf pe motiv că acesta nu a fost scris,
semnat și datat de mâna testatorului, instanța nu ar putea anula testamentul pentru incapacitatea
testatorului de a dispune de bunurile sale;
c. judecătorul va stabili situația de fapt a speței, reținând din împrejurările de fapt prezentate de părți
numai pe acelea care au fost probate, fără să poată da o altă calificare juridică, iar apoi va aplica textul
de lege corespunzător acestei situații, indiferent de eventualele dispoziții legale indicate de părți.
a. se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele

procesuale acordate de lege;
b. implică și faptul că reclamantul trasează cadrul procesual inițial, sens în care trebuie să indice,
printre altele, părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în drept și în fapt;
c. în cazul în care a fost nesocotit, are ca efect aplicabilitatea sancțiunii nulității exprese.
a. ca regulă generală, posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea unor acte de
dispoziție, nu poate fi cenzurată de către instanță;
b. aplicabilitatea sancțiunii nulității nu este condiționată de obligația părții interesate de a face dovada
vătămării;
c. pentru ipoteza în care numai reclamantul solicită restituirea propriei prestații, în cazul desființării
contractului, instanța învestită cu soluționarea acestui litigiu civil este obligată să se pronunțe cu privire
la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor, numai dacă cererea
reconvențională formulată în acest sens este suficient timbrată.
40. în situația principiului disponibilității:
a. intervine sancțiunea nulității virtuale, în cazul nesocotirii acestuia, spre deosebire sancțiunea
aplicabilă pentru ipoteza încălcării principiului contradictorialității;
b. cu privire la posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea unor acte de
dispoziție, prin excepție, actele procedurale de dispoziție, făcute în orice proces de reprezentanții
minorilor, nu vor împiedica judecata cauzei, dacă instanța apreciază că ele nu sunt în interesul acestor
persoane;
c. în legătură cu dreptul părților de a pune capăt procesului, în cazul în care procesul civil a fost
semnat de către procuror, titularul dreptului va fi introdus în proces și va putea face acte procesuale
de dispoziție.
41. în cazul principiului disponibilității:
a. pentru ipoteza în care numai reclamantul solicită restituirea propriei prestații, în cazul nulității
contractului, instanța învestită cu soluționarea acestui litigiu civil este nu obligată să se pronunțe cu
privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor, dacă nu a fost
formulată cerere reconvențională în acest sens;
b. în situația introducerii în cauză, din oficiu, a altor persoane, în condițiile legii, acestea vor avea
posibilitatea, după caz, de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile
reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacție;
c. încălcarea acestui principiu, atrage sancțiunea nulității, condiționată de dovada vătămării,

asemenea ipotezei nesocotirii principiului oralității dezbaterilor.
42. Principiul disponibilității implică și faptul că:
a. în cazul încălcării acestuia, va fi incidență sancțiunea nulității virtuale, necondiționat de dovada

existenței unei vătămări;
b. partea poate renunța la administrarea unui mijloc de probă care i-a fost încuviințat
c. pentru ipoteza în care numai reclamantul solicită restituirea propriei prestații, în cazul rezoluțiunii
contractului, instanța învestită cu soluționarea acestui litigiu civil este nu obligată să se pronunțe cu
privire la repunerea ambelor părți în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor, dacă, deși a fost
formulată cerere reconvențională în acest sens, aceasta este insuficient timbrată.
a. în cazul în care acesta a fost încălcat, este aplicabilă sancțiunea nulității virtuale, asemenea ipotezei
încălcării principiului dreptului la apărare;
b. reclamantul are atât dreptul de a renunța la judecata cererii, cât și dreptul de a renunța la dreptul
pretins;
c. pârâtul nu are dreptul de a achiesa la pretențiile părțile adverse.
44. Principiul contradictorialității:
a. cunoaște o consacrare legală expresă, spre deosebire de principiul oralității;
b. constituie o garanție atât a respectării principiului dreptului la apărare, cât și a principiului egalității
părților în procesul civil;
c. nu guvernează faza executării silite.
a. guvernează faza judecății, inclusiv în etapa pronunțării hotărârii judecătorești
b. se manifestă atât în raporturile dintre părți, precum și în raporturile dintre părți și instanță
c. are ca efect și faptul că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau
înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel.
a. pentru a fi respectat, presupune sine qua non ca partea să-și fî exprimat efectiv opinia;
b. implică obligația părților de a prezenta situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în
mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute, precum și de a-și
expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurările de fapt
relevante în cauză;
c. guvernează faza judecății, cu excepția, printre altele, a etapei deliberării.
47. în materia principiului contradictorialității:
a. instanței îi revine obligația de a dispune citarea părților și comunicarea actelor de procedură între
acestea, potrivit legii, de a pune în discuția părților orice chestiune de drept procesual sau substanțial
ori de fapt, precum și de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau
pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii;
b. dacă părțile au fost legal citate, chiar dacă niciuna dintre ele nu se prezintă, instanța nu poate dispune
măsuri în dosar, chiar dacă cel puțin o parte a solicitat judecarea cauzei în lipsă;
c. este suficient, pentru asigurarea respectării acestui principiu, ca părții să i se fi conferit posibilitatea
de a-și fi exprimat efectiv opinia
48. în materia principiului contradictorialității:
a. în cazul în care se prezintă doar una din părți, instanța poate pune numai în discuția acesteia
aspectele referitoare la proces, dacă restul părților, care nu s-au înfățișat în fața instanței, au fost legal
citate;
b. dacă o cerere se soluționează, potrivit legii, fără citarea părților, însă se înfățișează numai una dintre
părți, instanța va da cuvântul asupra chestiunilor privitoare la cererea respectivă numai părții prezente,
pentru a nu se încălca principiul contradictorialității;
c. dacă o cerere se soluționează, potrivit legii, fără citarea părților, însă toate părțile se înfățișează în sala
de judecată la termen, instanța nu este obligată să le acorde cuvântul asupra diverselor chestiuni ce
presupun contradictorialitate.
49. Principiul contradictorialității implică și faptul că:
a. părțile au facultatea de a prezenta situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod
corect și complet;
b. instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea
nu prevede altfel;
c. părțile nu sunt obligate să nu denatureze sau să nu omită faptele care sunt cunoscute.
a. implică și obligația instanței de a-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe
explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii;
b. are ca efect obligarea instanței de a acorda cuvântul tuturor părților care se înfățișează în sala de
judecată la termen asupra diverselor chestiuni ce presupun contradictorialitatea, chiar dacă numai unele
dintre acestea răspund apelului public, atunci când o cerere se soluționează, potrivit legii, fără citarea
părților;
c. implică și faptul că instanța nu poate dispune măsuri în dosar, fiind obligată să amâne judecata
cauzei, atunci când părțile au fost legal citate și chiar dacă cel puțin o parte a solicitatjudecarea cauzei în
lipsă.
51. Aspectele contradictorialității presupun și:
a. încunoștințarea reciprocă a părților, iar nu numai citarea sau înfățișare părților;
b. faptul că, prin excepție, înainte de sesizarea instanței, dacă părțile au avocat sau consilierjuridic,
cererile, întâmpinările ori alte acte provenind de la părți se pot comunica direct între acestea;
c. presupun și punerea în discuția părților a oricărei chestiuni de fapt sau de drept invocate.
52. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului se manifestă și prin:
a. dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, însă nu și
împotriva susținerilor părților, având în vedere principiul disponibilității;
b. dreptul de a cere părților să prezinte explicații, oral sau în scris, cu privire la situația de fapt
invocată și motivarea în drept pe care acestea le invocă;
c. dreptul de a invoca din oficiu încălcarea normelorjuridice de ordine privată.
53. Dacă se constată că probele propuse de părți nu sunt suficiente pentru lămurirea în întregime a
procesului, judecătorul:
a. va avea obligația, în primul rând, de a cere părților să îți completeze probatoriile;
b. va putea să pună, din oficiu, în discuția părților necesitatea administrării și a altor probe decât cele
propuse de părți;
c. va avea posibilitatea de a dispune, din oficiu, administrarea unor probe, chiar dacă părțile se
împotrivesc și fără obligația prealabilă de a pune în discuția părților necesitatea administrării acestora.
54. în materia rolului activ al judecătorului:
a. ordonarea unor probe din oficiu este o obligație, iar nu o facultate;
b. ordonarea probelor de instanță din oficiu presupune respectarea regulii conform căreia, proba
trebuie pusă în mod obligatoriu în discuția părților;
c. posibilitatea de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii, este posibilă
numai în procedura necontencioasă.
55. Cu privire la principiul rolului activ al judecătorului se poate reține ca fiind adevărat și faptul că:
a. este posibil ca părțile să poată invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe
pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, în cazul în care instanța a soluționat cauza
numai prin raportare la probele propuse de către părți;
b. instanța de apel, poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanță,
în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei;
c. ordonarea probelor de către instanță din oficiu presupune, printre altele, și respectarea cerinței ca
proba să ajute la soluționarea cauzei, deci să fie concludentă.
56. După ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, posibilitatea judecătorului de a ordona probe
chiar și din oficiu:
a. poate avea ca și consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca nedovedită;
b. nu poate avea ca și consecință respingerea cererii reconvenționale ca nefondată;
c. poate avea ca și consecință respingerea cererii de intervenție voluntară principală ca neîntemeiată.

57. Posibilitatea judecătorului de a ordona probe chiar și din oficiu, după ce au fost epuizate toate
mijloacele probatorii:
a. nu poate avea ca și consecință respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată;
b. poate avea ca și consecință respingerea cererii de intervenție voluntară principală ca nefondată;
c. nu poate avea ca și consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca nedovedită.
58. în situația în care după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, judecătorul are posibilitatea
de a ordona probe chiar și din oficiu, consecință fiind aceea că:
a. se va putea respinge, ca nedovedită, cererea de intervenție voluntară principală;
b. nu se va putea respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată;
c. se va putea respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
59. Cu referire la pretenția dedusă judecății și în strânsă legătură cu rolul judecătorului în aflarea
adevărului:
a. în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nedovedită și dacăjudecătorul a

ordonat probe din oficiu, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, se va reține existența
autorității de lucrujudecat;
b. în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată și dacă

judecătorul a ordonat probe din oficiu, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, se va
reține existența autorității de lucru judecat;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată.
60. în legătură cu pretenția dedusă judecății, având în vedere rolul activ judecătorului în aflarea
adevărului, dacă s-au ordonat probe din oficiu, după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii, se
va reține ca fiind adevărat faptul că:
a. în situația în care cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată, se va reține existența

autorității de lucrujudecat;
b. în ipoteza în care cererea de intervenție voluntară principală a fost respinsă ca nedovedită, se va

reține existența autorității de lucrujudecat;
c. niciuna dintre variantele de răspuns anterior menționate nu este adevărată

61. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului se manifestă și prin:
a. dreptul de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt
menționate în cerere sau în întâmpinare;
b. posibilitatea de a dispune din oficiu administrarea probei în orice moment al judecății, iar nu într-
un anumit termen, precum părțile;
c. posibilitatea judecătorului de a dispune și alte măsuri prevăzute de lege, numai dacă părțile nu se
împotrivesc.
62. în cazul dreptului judecătorului de a invoca din oficiu încălcarea anumitor norme juridice:
a. în apel și în recurs, invocarea motivelor de ordine publică din oficiu de către instanță constituie o
facultate, iar nu o obligație a acesteia;
b. nu se poate dispune repunerea cauzei pe rol, atunci când cu ocazia deliberării, după închiderea
dezbaterilor, instanța constată nesocotirea unei norme de ordine publică;
c. la judecata în primă instanță, dreptul judecătorului de a invoca din oficiu încălcarea normelor de
ordine publică este, totodată, și o obligație.
63. în materia rolului judecătorului în aflarea adevărului:
a. punerea în discuția părților a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să conducă la
dezlegarea pricinii trebuie să aibă loc sub forma unor simple ipoteze, fără a se restrânge cu nimic
drepturile procesuale ale părților, ce decurg din principiul disponibilității;
b. posibilitatea ca judecătorul să introducă în cauză alte persoane, în condițiile legii, nu reprezintă o

derogare de la principiul disponibilității;
c. judecătorul nu poate schimba denumirea actelor juridice deduse judecății în cazul în care părțile, în
virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea
juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă
drepturile sau interesele ale altora.
64. în principiu, rolul activ al judecătorului implică și faptul că:
a. atenuarea unor dispoziții legale restrictive, prin aplicarea altor dispoziții legale, se concretizează și
prin înlăturarea sancțiunii decăderii, prin repunerea în termen;
b. instanța poate să amâne sau nu judecata pentru motive temeinice și neimputabile părții care cere
amânarea;
c. judecătorul are, în tot cursul procesului, facultatea de a încerca împăcarea părților.
65. Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului:
a. se poate concretiza prin posibilitatea de a aplica sau nu sancțiunea prevăzută de norma juridică,
ori, după împrejurările concrete, chiar și prin posibilitatea de a determina sancțiunea aplicabilă;
b. nu se manifestă și prin obligarea acestuia de a primi orice cerere de competența
instanțelorjudecătorești;
c. judecătorul nu poate schimba temeiuljuridic al faptelor deduse judecății în situația în care părțile, în
virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, nu pot dispune, au stabilit calificarea
juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă
drepturile sau interesele ale altora.
66. în materia rolului judecătorului în aflarea adevărului:
a. prin hotărârile pe care le pronunță, în cauzele supuse judecății, judecătorului nu îi este interzis să
stabilească dispoziții general obligatorii;
b. ca regulă generală, neexercitarea acestei facultăți nu reprezintă un motiv pentru desființarea

hotărârii;
c. se poate deroga de la principiul disponibilității, fără a fi necesară existența unei dispoziții legale
exprese.
67. Principiul legalității presupune că:
a. executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane
interesate, fiind interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau organe decât
cele legal prevăzute;
b. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute în dispozitivul hotărârii;
c. procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care îl reglementează nu numai în ceea ce
privește judecata și executarea silită, dar și sub aspectul competenței și al alcătuirii instanței de
judecată.
68. Principiul egalității:
a. armelor, nu este încălcat atunci când instanța ar încuviința proba cu martori numai uneia dintre părți,
respingându-i-o părții adverse, deși aceasta din urmă propusese proba cu respectarea termenelor și a
altor cerințe stabilite de lege;
b. armelor, este încălcat atunci când legea impune obligația comunicării actelor de procedură, iar
instanța ar comunica numai unui dintre pârâți cererea de chemare înjudecată;
c. presupune faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
69. Dreptul la apărare:
a. este garantat, printre altele, prin posibilitatea acordării ajutorul public judiciar părții în nevoie;
b. este incompatibil cu posibilitatea instanței de a dispune înfățișarea personală, dacă acestea sunt
reprezentate prin avocat;
c. poate fi reprezentat și de posibilitatea părților de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului,

consultându-1 în cadrul arhivei sau în sala de ședință.
70. Principiul oralității dezbaterilor:
a. cunoaște aplicabilitate asupra dezbaterilor, indiferent dacă ar fi vorba despre dezbaterile asupra
fondului cauzei sau despre dezbaterile asupra oricărei alte chestiuni de fapt sau de drept supuse
discuției părților;
b. implică și faptul că părțile nu au dreptul de a solicita expres instanței ca judecata să se facă numai pe
baza actelor depuse la dosar;
c. presupune faptul că, de principiu, nu este necesar ca părțile să își formuleze susținerile orale și în
scris pentru a fi reținute de către instanță la pronunțarea unei soluții.
71. în materia principiului oralității dezbaterilor:
a. oralitatea este dublată de o procedură scrisă, astfel încât susținerile părților, declarațiile martorilor,
răspunsurile la interogatoriu, precum și orice alte chestiuni dezbătute oral sunt consemnate și în scris,
pentru a se putea exercita controlul judiciar asupra măsurilor dispuse de instanță;
b. implică și faptul că atunci cândjudecătorul declară cercetarea procesului încheiată și fixează un alt
termen pentru dezbaterea fondului, se va pune în vedere părților să redacteze note privind susținerile
lor și să le depună la dosar cu cel puțin 3 zile înainte de termenul stabilit, fără a se aduce atingere
dreptului acestora de a formula concluzii orale;
c. se va reține ca fiind o limitare, ca regulă generală, imposibilitatea părților de a depune note scrise, în
cazul în care acestea nu au fost solicitate în prealabil de către instanța de judecată.
72. Principiul oralității dezbaterilor:
a. cunoaște ca și excepție, ipoteza în care se aplică procedura cu privire la cererile cu valoare redusă;
b. nu cunoaște ca și excepție, situația în care părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai
pe baza actelor depuse la dosar;
c. cunoaște ca și excepție, cazul în care părțile solicită judecarea cauzei în lipsă, neprezentându-se la
soluționarea pricinii care va avea loc numai pe baza actelor aflate la dosarul cauzei.
73. Principiul publicității:
a. în cazul în care a fost încălcat, va atrage nulitatea hotărârii judecătorești, în măsura în care partea
interesată va face și dovada existenței unei vătămări;
b. se referă la împrejurarea că procesul civil se desfășoară, ca regulă, în fața instanței, în ședință

publică în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane străine de litigiu, care dorește să asiste la
dezbateri;
c. implică și faptul că hotărârea se poate pronunța în ședință publică sau prin punerea soluției la
dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
74. în materia principiului publicității ședinței de judecată:
a. se va reține ca fiind vorba despre o excepție de la acest principiu ipoteza în care desfășurarea
ședinței de judecată are loc în camera de consiliu, în cazurile expres prevăzute de lege;
b. nu se va reține ca fiind vorba despre o excepție parțială ipoteza în care părțile care asistă la dezbateri
sau alte persoane care asistă la dezbateri tulbură ședința ori nesocotesc măsurile luate sau se prezintă
într-o ținută necuviincioasă, caz în care pot fi îndepărtate din sală, prin dispoziția oricărui judecător din
completul de judecată, fără a fi necesar ca în prealabil să li se atragă atenția să respecte ordinea și buna-
credință;
c. se va reține ca fiind vorba despre o excepție parțială, situația în care sunt îndepărtați din sală
minorii.
75. Principiul publicității ședinței de judecată, cunoaște ca și excepție ipoteza în care desfășurarea
ședinței de judecată are loc în camera de consiliu, respectiv în cazul soluționării cererii de:
a. abținere;
b. recuzare;
c. niciuna dintre variantele de răspuns prevăzute anterior nu corespunde adevărului.
76. Prin excepție de la principiul publicității ședinței de judecată desfășurarea ședinței de judecată are
loc în camera de consiliu în cazul soluționării cererii de:
a. strămutare;
b. reexaminare a încheierii prin care s-a stabilit amenda judiciară;
77. Desfășurarea ședinței de judecată are loc în camera de consiliu, prin excepție de la principiul
publicității în cazul:
a. ascultării minorilor;
b. soluționării cererii de preschimbare a termenului de judecată;
a. cunoaște aplicabilitate în materia procedurii asigurării probelor;
b. nu cunoaște aplicabilitate, prin excepție, în cazul soluționării cererii de îndreptare a erorii

materiale;
c. cunoaște aplicabilitate în cazul soluționării cererii de lămurire a dispozițiilor contradictorii.
a. nu cunoaște aplicabilitate, prin excepție, în situația soluționării cererii de suspendare a executării

hotărârii nerecurate;
b. cunoaște aplicabilitate în ipoteza rezolvării cererilor necontencioase, cu excepția apelurilor exercitate

în materie necontencioasă;
c. nu cunoaște aplicabilitate, prin excepție, în cazul soluționării cererii de înlăturare a dispozițiilor
contradictorii.
80. Desfășurarea ședinței de judecată are loc în camera de consiliu, prin excepție de la principiul
publicității în cazul:
a. soluționării cererii de încuviințare a executării silite;
b. judecării cererii de divorț prin acordul părților;
81. Se vor judeca în camera de consiliu:
a. cererile de valoare redusă;
b. judecarea cererilor prin care se solicită evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept;
82. Constituie excepții de la principiul publicității:
a. soluționarea cererii de luare a sechestrului asigurător ori, după caz, a popririi asigurătorii;
b. declararea ședinței de judecată secretă, din oficiu sau la cerere;
83. Principiul continuității:
a. în măsura în care a fost încălcat nu atrage sancțiunea nulității hotărârii, spre deosebire cazul încălcării
principiului oralității dezbaterilor;
b. implică faptul că la deliberarea și pronunțarea hotărârii vor lua parte numai judecătorii în fața
cărora au avut loc dezbaterile în fond;
c. în cazul în care a fost încălcat, va avea ca efect casarea hotărârii astfel pronunțate.
84. în materia principiului continuității:
a. judecătorul sau, după caz, membrii completului învestit cu soluționarea cauzei nu pot fi înlocuiri pe
durata procesului decât pentru motive temeinice;
b. cauza nu se va repune pe rol, dacă înlocuirea judecătorului are loc după ce s-a dat cuvântul în fond
părților;
85. Constituie motive temeinice de înlocuire a unui judecător pe durata procesului, fără a se încălca
principiul continuității:
a. detașarea sau promovarea sa;
b. transferul sau intrarea sa în concediul de creștere a copilului;

86. Reprezintă o excepție de la principiul nemijlocirii:
a. administrarea probelor de către avocați;
b. ipoteza în care, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă prin hotărâre definitivă,
situație în care persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul
penal, pot introduce acțiunea civilă la instanța civilă competentă, în fața căreia vor putea fi folosite
probele administrate în cursul procesului penal;
c. aplicarea principiului continuității.
87. Principiul nemijlocirii:
a. implică faptul că probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția
cazurilor în care legea stabilește altfel;
b. nu cunoaște ca excepție ipoteza administrării dovezilor prin procedura asigurării probelor, dacă
aceasta are loc pe cale principală, înainte de judecata fondului cauzei în cadrul căreia vor fi folosite;
c. cunoaște ca excepție situația în care administrarea probelor se realizează prin comisie rogatorie.
a. nu cunoaște ca excepție ipoteza în care administrarea probelor se realizează de către consilierii

juridici;
b. implică faptul că administrarea probelor se realizează în fața instanței de judecată sesizate, dacă
legea nu dispune altfel;
c. nu poate cunoaște ca excepție situația în care în cazul constatării perimării unei cereri de chemare în
judecată, atunci când se introduce o nouă cerere de chemare în judecată între aceleași părți, cu același
obiect și aceeași cauză.
a. nu cunoaște ca excepție ipoteza în care cererea de strămutare a fost admisă, încheierea pronunțată
urmând să arate în ce măsura actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare, printre care și
probele administrate, urmând a fi păstrate și, pe cale de consecință, luate în considerare de instanța
desemnată în urma strămutării, întrucât această regulă se aplică în mod corespunzător numai ipotezei
admiterii cererii de recuzare;
b. presupune ca probele să fie administrate de către instanța care va pronunța soluția în cauză, pentru
ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-și convingerea în acest mod;
c. nu cunoaște ca excepție și situația în care a fost admisă cererea de abținere sau de recuzare, în sensul
că regula conform căreia încheierea prin care aceste incidente procedurale au fost soluționate va arăta
în ce măsură urmează a fi păstrate actele îndeplinite de judecător, printre care și probele administrate,
urmează a se aplica în mod corespunzător numai ipotezei admiterii cererii de strămutare.
90. Abuzul de drept:

a. reprezintă exercitarea cu rea-credință a unui drept procesual;
b. nu reprezintă încălcarea principiului bunei-credințe;
c. se sancționează cu angajarea răspunderii pentru prejudiciile morale și materiale cauzate, precum și

cu obligarea, potrivit legii, la plata unei amenzi judiciare.
91. în materia limbii desfășurării procesului:
a. cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română;
b. dezbaterile purtate de părți în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în limba respectivă;
c. cetățenii străini și apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua
cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de pune concluzii, prin
traducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel.
ACJIUNEA CIVILĂ
1. Acțiunea civilă:
a. reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv
pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării
părților în proces;
b. presupune ca și condiții de exercitare: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei

pretenții și interesul;
c. implica o serie de condiții de exercitare a acesteia ce trebuie sa respectate numai la momentul punerii
in mișcare a acțiunii prin introducerea cererii de chemare in judecata nu si in legătură cu toate celelalte
forme procedurale ce alcătuiesc acțiunea.
2. Sub aspectul trăsăturilor, acțiunea civilă:
a. este sinonimă cu cererea de chemare în judecată;
b. se individualizează, în sensul că devine proces, in momentul in care titularul dreptului subiectiv sau
cel care isi valorifica un interes apeleaza la aceasta;
c. este uniformă, în sensul că reunește aceleași mijloace procesuale, indiferent de dreptul ce se

valorifică.
3. în materia a acțiunii civile:
a. sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea condițiilor de exercitare implică și faptul că cererile

introduse de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, iar nu anulabile;
b. formularea unei pretenții se identifică ipotezei afirmării unui drept, condiție care nu vizează însăși
existența dreptului subiectiv;
c. dreptul subiectiv afirmat poate fi afectat și de o condiție rezolutorie.

4. Dreptul subiectiv afirmat în cazul formulării unei pretenții:
a. poate să intre și în conținutul unui raport juridic care să contravină normelor legale imperative sau
regulilor de conviețuire socială;
b. trebuie să fie exercitat în limitele sale externe, adică numai potrivit scopului economic și social în
vederea căruia este recunoscut de lege;
c. trebuie să fie actual, cerință aplicabilă numai în ipotezele în care se solicită instanței realizarea
dreptului.
5. în cazul formulării unei pretenții dreptul subiectiv:
a. nu trebuie să fie întotdeauna actual;
b. supus unui termen suspensiv, dă posibilitatea titularului său să solicite anumite măsuri de asigurare
ori de conservare;
c. afectat de o condiție suspensivă, nu dă posibilitatea titularului său de a introduce o acțiune

preventive
6. în materia cerinței actualității dreptului subiectiv afirmat:
a. este admisibilă cererea introdusă înainte de exigibilitatea obligației de predare a unui bun la
împlinirea termenului, indiferent dacă este mobil sau imobil;
b. nu este admisibilă cererea introdusă înainte de scadență pentru executarea la termen a unei obligații
de întreținere;
c. pot fi încuviințate, înainte de împlinirea termenului, orice alte cereri pentru executarea la termen a
unor obligații, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care
reclamantul ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.
7. în materia verificării condiției formulării unei pretenții:
a. dacă se constată că dreptul pretins de reclamant nu există, atunci cererea de chemare în judecată va fî
respinsă ca inadmisibilă;
b. dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, cererea de chemare în judecată va fi
respinsă ca neîntemeiată;
c. dacă, la declanșarea acțiunii civile, dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este actual, cererea va
fi respinsă, inclusiv în cazul în care față de momentul pronunțării hotărârii judecătorești, data
împlinirii termenului suspensiv ar fî foarte apropiată.
8. Interesul- condiție pentru introducerea acțiunii civile:
a. reprezintă folosul practic urmărit de persoana care a pus în mișcare acțiunea civilă;
b. trebuie să fie, printre altele, determinat, legitim și personal;
c. în măsura în care nu există, va avea ca și consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată.
9. Interesul, ca și condiție a exercitării acțiunii civile, poate fî:
a. moral, în situația în care reclamantul solicită compensarea materială a prejudiciilor morale;
b. material;
c. moral, in situație în care prejudiciul este moral.
10. în materia exercitării acțiunii civile, interesul privit ca fiind o condiție pentru exercitarea acesteia:
a. poate fi exclusiv moral, spre exemplu în cazul în care se urmărește obținerea unei satisfacții de
ordin nepatrimonial;
b. nu este moral în cazul în care se urmărește punerea sub protecția legii, prin instituirea interdicției, a
alienatului sau a debilului mintal;
11. Cerințele interesului implică și faptul că:
a. nu se poate confunda condiția existenței interesului însuși cu cerința ca acesta să fie determinat;
b. legitimitatea interesului se identifică, condiției negative ca acesta să nu contravină bunelor

moravuri;
c. interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul practic urmărit va trebui să îl vizeze pe cel care
recurge la forma procedurală, iar nu pe o terță persoană.
12. în materia cerințelor interesului - condiție a exercitării acțiunii civile se va reține ca fiind adevărat
faptul că:
a. interesul trebuie să fie determinat, în sensul că apelarea la un mijloc procesual ce intră în

conținutul acțiunii civile trebuie să fie justificat de un avantaj;
b. interesul nu poate fi si economic;
c. acesta nu trebuie să existe la momentul la care se exercită acțiunea civilă.
13. Interesul în materia exercitării acțiunii civile:
a. poate fi numai teoretic;
b. trebuie să fie legitim, în sensul că folosul practic urmărit nu poate să contravină legii;
c. nu trebuie sine qua non să fie justificat de un folos practic concret.
14. Interesul:
a. legitim, nu este incompatibil cu posibilitatea introducerii acțiunii civile de către un comerciant în

scopul eliminării concurenței de pe o anumită piață;
b. trebuie să fie, printre alte condiții, născut și actual, inclusiv în cazul asigurării probelor;
c. legitim, trebuie să fie și juridic.

15. în cazul interesului:
a. condiția ca acesta să fie personal este îndeplinită și în cazul în care acțiunea civilă este introdusă de
procuror;
b. prin excepția lipsei de interes se poate invoca inclusiv lipsa vreuneia dintre cerințele acestuia;
c. se va reține existența acestuia, în cazul în care a fost introdusă o contestație în anulare pe motiv că
partea adversă nu a fost legal citată la termenul cânt a avut loc judecata.
16. în materia interesului:
a. ca regulă generală, excepția lipsei de interes este de fond, absolută și dilatorie;
b. cererea prin care creditorul urmărește aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său, deși
acesta este solvabil, va fi calificată ca fiind lipsită de interes;
c. excepția lipsei de interes este de procedură, absolută și dilatorie.
17. Capacitatea procesuală:
a. de folosință începe de la vârsta de 18 ani;
b. reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile;
c. este dată de aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
18. Capacitatea procesuală de folosință:
a. poate începe de la 16 ani, pentru minorul căsătorit;
b. este reprezentată prin împrejurarea că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința
drepturilor civile;
c. încetează la data punerii sub interdicție a persoanei fizice
19. Capacitatea procesuală de exercițiu:
a. poate fi limitată în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege;
b. încetează la momentul decesului persoanei fizice, spre deosebire de capacitatea procesuală de

folosință;
c. încetează în situația anulării căsătoriei înainte ca minorul de rea-credință la încheierea căsătoriei să

fi împlinit 18 ani.
20. în materia capacității procesuale de folosință:
a. a persoanei fizice, funcționează regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit total de această
capacitate;
b. excepția lipsei capacității procesuale de folosință, poate fi invocată în orice stare a procesului;
c. se aplică sancțiunea anulabilității cererilor făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală de
folosință.
21. Capacitatea procesuală de folosință a persoanei juridice:
a. începe de la data înregistrării, pentru persoanele juridice care sunt supuse înregistrării;
b. nu poate fi anticipată;
c. încetează prin divizare.
a. entitățile fără personalitate juridică pot avea numai calitatea de pârât în procesul civil;
b. sucursala poate avea orice poziție procesuală în cazul litigiului civil (reclamant, pârât sau terț
intervenient);
c. a persoanei juridice, pentru actele juridice care depășesc limitele capacității de folosință anticipate
și restrânse, vor sta în judecată numai fondatorii, asociații, reprezentanții și orice alte persoane care
au lucrat în numele persoanei juridice în curs de constituire.
a. asociația în participate poate sta în judecata civilă în calitate de reclamant, numai în măsura în care
are personalitate juridică;
b. actele de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință

sunt valabile;
c. este valabilă decizia instanței care a soluționat apelul în contradictoriu cu persoana decedată, în
cazul în care decesul a survenit după închiderea dezbaterilor.
24. Capacitatea procesuală de exercițiu:
a. reprezintă aptitudinea unei persoane de a-și valorifica sigură drepturile procedurale și de a-și
îndeplini singură obligațiile procedurale;
b. poate fi recunoscută minorului de 15 ani, de către instanța de tutelă și numai pentru motive
temeinice;
c. poate înceta definitiv prin punerea sub interdicție
25. în materia capacității procesuale de exercițiu a persoanei fizice:
a. persoanele puse sub interdicție judecătorească trebuie fi asistate în procesul civil, sens în care va fi
citat și tutorele alături de cel interzis;
b. minorii în vârstă de 13 ani nu pot sta personal în proces;
c. în litigiile privitoare la îndeletnicirile sportive ale minorului, acesta va fi citat personal, urmând ca
tot el să efectueze exclusiv actele de procedură.
26. în cazul asistării persoanei fizice în procesul civil:
a. minorul de 17 ani va sta personal în proces, asistat de părinte sau tutore, dar fără a fi necesar ca
aceștia din urmă să semneze cererile adresate instanței;
b. dacă minorul împlinește 14 ani pe parcursul procesului civil, va fi citat personal;
c. în procesele privitoare la îndeletnicirile artistice ale minorului, deși acesta este citat personal în
procesul civil, va efectua actele de procedură asistat de către părinții săi.
27. în materia capacității procesuale de exercițiu a persoanei fizice curatorul special:
a. este numit din oficiu de instanța de judecată, atunci când partea care are capacitate de exercițiu
restrânsă nu are ocrotitor legal și există urgență în soluționarea cauzei;
b. are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal;
c. este numit dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță
judecătorească.
28. Autorizarea în materia capacității procesuale de exercițiu a persoanei fizice:
a. intervine, spre exemplu, în cazul în care reprezentatul legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu
efectuează acte procesuale de dispoziție;
b. poate să intervină și atunci când minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă și ocrotitorul legal
care îl asistă efectuează acte procesuale de dispoziție;
c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu corespunde adevărului.
29. în general în materia capacității procesuale de exercițiu:
a. cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală de exercițiu sunt nule absolut;
b. excepția lipsei capacității de exercițiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii chiar și de către
adversar;
c. actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt nule.
30. în cazul capacității procesuale de exercițiu:
a. nulitatea intervine deplano-,
b. instanța nu poate acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor;
31. Calitatea procesuală:
a. rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este
dedusjudecății;
b. trebuie justificată de reclamant atât pentru calitatea procesuală activă, cât și pentru calitatea
procesuală pasivă;
c. pasivă, în cazul situațiilor juridice care se bucură de protecție juridică, aparține celui care se va prevala
de acea situație juridică.
32. în materia calității procesuale:

a. verificarea calității procesuale implică și verificarea existenței însuși a dreptului subiectiv ce intră în
raportul juridic dedusjudecății;
b. legea stabilește cine are calitatea procesuală activă în cazul stabilirii filiației față de mamă;
c. legiuitorul stabilește exclusiv calitatea reclamantului în ipoteza introducerii cererii de tăgăduire a

paternității copilului pentru motive ce țin de reproducerea asistată medical.
33. în cazul acțiunilor petitorii:
a. pentru stabilirea calității procesuale active este necesar să se administreze aceleași probe ca și
pentru dovedirea temeiniciei cererii;
b. lisa calității procesuale se confundă (în sensul că se identifică) cu netemeinicia cererii;
34. într-o acțiune în revendicare:
a. ca regulă generală este posibilă unirea excepției lipsei calității procesuale active cu administrarea
probelor sau, după caz, cu fondul;
b. calitatea procesuală activă aparține proprietarului sau titularului unui dezmembrământ al dreptului
de proprietate;
c. detentorul precar poate avea calitate procesuală pasivă, spre deosebire de posesor.
35. Verificarea calității procesuale active are loc:
a. în cazul acțiunii în revendicare mobiliare, înainte de începerea dezbaterilor, numai dacă se invocă lipsa
calității procesuale active;
b. în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului, atunci când, spre exemplu, se invocă excepția
lipsei calității procesuale active, în cazul cererilor reale;
c. înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, în cazul cererilor personale.
36. Se va dispune verificarea calității procesuale active:
a. în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului, atunci când, spre exemplu, se invocă excepția lipsei
calității procesuale pasive, în cazul cererilor posesorii;
b. în cazul cererilor personale, în cadrul dezbaterilor asupra fondului;
c. în cazul acțiunii în revendicare imobiliare, înainte de începerea dezbaterilor, numai dacă se invocă
lipsa calității procesuale pasive.
37. în materia delimitării calității procesuale de interes:
a. dreptul la acțiune pentru stabilirea filiației față de mamă poate aparține și tatălui biologic;
b. în cazul în care dreptul la acțiune este exercitat de o persoană sau de un organ ce urmărește
realizarea interesului unei alte persoane, este necesar ca legea să recunoască în mod expres calitatea
procesuală activă persoanei sau organului;
c. pentru ipoteza în care dreptul la acțiune este exercitat de reprezentanții unor grupuri, în interesul
acelor grupuri, calitatea procesuală aparține grupului, interesul fiind personal.
38. în materia delimitării interesului de calitatea procesuală:
a. în cazul așa numitelor acțiuni sociale privite ut singuli, dreptul la acțiune poate fi exercitat în
interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia, fără ca acesta să aibă împuternicire de a
reprezenta grupul, numai dacă legea recunoaște calitatea procesuală activă a celui care a acționat în
interesul grupului;
b. dreptul la acțiune nu poate fi exercitat de un grup în apărarea intereselor unui membru al grupului,
atunci când în lipsa unei prevederi legale exprese grupul nu are calitate procesuală;
39. în materia delimitării calității procesuale de interes:
a. atunci când dreptul la acțiune este exercitat în apărarea intereselor membrilor unui grup, de către
aceștia, se poate reține existența unui interes colectiv;
b. atunci când dreptul la acțiune este exercitat de un grup, care urmărește realizarea unui interes
colectiv, interesul nu mai poate fî personal, dacă legea acordă expres calitate procesuală activă
grupului;
40. în materia transmiterii calității procesuale în funcție de izvorul transmisiunii:
a. transmisiunea legală are loc în cazul persoanei fizice pe calea moștenirii, moștenitorii care acceptă
succesiunea urmând a prelua poziția procesuală pe care o avea de cuius;
b. transmisiunea convențională nu poate avea loc ca urmare a unei cesiuni de creanță;
c. în cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală a calității procesuale are loc pe calea reorganizării
(prin fuziune, divizare sau transformare).
41. în cazul poziției procesuale a succesorului, efectele transmiterii calității procesuale (active sau
pasive) prin acte juridice cu titlu particular, indiferent dacă sunt inter vivos sau mortis causa:
a. se referă la faptul că transmisiunea se va produce imediat;
b. instanța decide, după împrejurări și ținând seama și de poziția celorlalte părți, dacă înstrăinătorul
sau, după caz, succesorul său universal sau succesorii săi cu titlu universal vor fi scoși din proces;
c. dobânditorul cu titlu particular nu este obligat să intervină în proces, chiar dacă are cunoștință de
existența procesului.
42. Lipsa calității procesuale:
a. poate fi invocată pe calea excepției lipsei calității procesuale (excepție de fond, relativă și
peremptorie);
b. active, constatată într-o acțiune reală, are ca efect respingerea cererii introductive ca nefondată;
43. în materia clasificării cererilor în justiție:
a. cererea reconvențională este o cerere incidentală;
b. cererea de intervenție accesorie este o cerere adițională;
c. cererea de intervenție forțată nu este o cerere incidentală.
a. cererea incidentală nu poate fi reprezentată și de cerere de intervenție voluntară;
b. cererea adițională poate fî reprezentată și de cererea prin care reclamantul modifică o cerere
accesorie;
c. printr-o cerere adițională nu se poate modifica o cerere incidentală.
45. Cererea adițională:
a. este acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare;
b. se judecă de instanța competentă să judece cererea principală, inclusiv în cazul în care modificările
cuprinse în conținutul acestei cereri sunt de esență;
c. nu se judecă de instanța competentă să judece cererea principală atunci când modificarea cererii
este totală.
46. în materia importanței clasificării cererilor în justiție:
a. cererea de tăgăduire a paternității se poate formula și pe cale accesorie, într-un proces de divorț cu
minori;
b. cererea soțului care solicită ca, în caz de desfacere a căsătoriei prin divorț, să poarte în continuare
numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei se poate formula și pe cale principală;
c. pentru ipoteza în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale, dintre
care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului în
termenul de drept comun, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului.
a. în situația în care prin aceeași hotărâre judecătorească se soluționează mai multe cereri principale
supuse aceleiași căi de atac, dar pentru care legea prevede termene de exercitare diferite, se va aplica
regula conform căreia termenul de exercitare a căii de atac va fi cel de drept comun;
b. în ipoteza în care prin aceeași hotărâre se soluționează mai multe cereri principale, dintre care
unele sunt supuse numai apelului, iar altele atât apelului, cât și recursului, hotărârea urmează a fî
supusă în întregul ei atât apelului cât și recursului, în termenele de drept comun;
48. în materia importanței clasificării acțiunilor civile:

a. cererea prin care se solicită declararea (constatarea) nulității absolute este o acțiune în constatare;
b. cererea prin care reclamantul solicită constatarea inexistenței unui raport juridic concret este o
acțiune în constatare;
c. cererea de divorț nu este o cerere nepatrimonială.
49. în materia acțiunilor civile:
a. cererea prin care se solicită instanței să pronunțe rezoluțiunea de plin drept, concretizează o acțiune
în realizare;
b. acțiunea în realizare se deosebește de acțiunea în constatare, printre altele, prin împrejurarea că

cea dintâi produce schimbarea unei împrejurărijuridice;
c. acțiunea în declararea nulității nu este o acțiune în realizare.
50. în materia importanței clasificării cererilor în justiție în funcție de calea procedurală aleasă de parte
pentru a obține protecția judiciară a dreptului subiectiv:
a. acțiunea prin care se solicită instanței să pronunțe rezoluțiunea unilaterală nu este o acțiune în
realizare;
b. cererea prin care se solicită instanței constatarea existenței unui raport juridic substanțial între
reclamant și pârât, este calificată ca fiind o acțiune în constatare pozitivă;
c. cererea în constatare declaratorie, este reprezentată de acțiunea prin care titularul unui drept în
cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea sau prin actele sale, îi cauzează o tulburare importantă în
exercițiul dreptului său, ca efect al unui drept pretins al celui chemat în judecată.
51. Cererea în constatare:
a. provocatorie, este reprezentată de acea acțiune prin care în mod preventiv, titularul dreptului cheamă
în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul, pentru a răspunde și a se lua act
dacă recunoaște sau nu dreptul;
b. interogatorie, este reprezentată de acțiunea prin care se solicită instanței constatarea existenței sau
inexistenței unui raportjuridic;
c. nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
52. Acțiunea în constatare:
a. este admisibilă, dacă se solicită să se constate identitatea de persoană dintre reclamant și cel care
figurează cu un alt nume într-un act juridic;
b. este inadmisibilă dacă se solicită constatarea împrejurării că un înscris s-a pierdut într-o anumită
situație;
c. este admisibilă dacă se solicită constatarea consimțământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de
îmbunătățire a imobilului.

a. nu este admisibilă dacă se solicită instanței să constate că un spațiu dintr-un imobil constituie o
singură unitate locativă;
b. este admisibilă în cazul în care se solicită instanței să se constate că o persoană a construit, în

calitate de constructor de bună-credință, pe terenul altei persoane;
c. este inadmisibilă în situația în care se solicită instanței intervenirea prescripției dreptului material la
acțiune al pârâtului.
a. poate admisibilă atunci când se solicită instanței să constate existența unui drept care nu este
determinat;
b. este inadmisibilă atunci când se solicită constatarea inexistenței unor raporturi de rudenie între
reclamant și pârât de care legea leagă existența anumitor consecințe juridice;
c. este admisibilă în măsura în care a fost introdusă pentru constatarea unor situații de fapt în cadrul
procedurii de asigurare a probelor.
a. se judecă, ca regulă generală, după procedura necontencioasă;
b. are caracter subsidiar față de acțiunea în realizare;
c. nu este inadmisibilă atunci când se solicită instanței să constate inexistența unui drept care nu este
determinabil.
a. în măsura în care a fost admisă, se finalizează printr-o hotărâre judecătorească ce nu poate

constitui titlu executoriu;
b. nu poate fî inadmisibilă atunci când se solicită instanței să constate inexistența unui drept care nu
este determinabil;
c. poate fi soluționată, în unele cazuri de accesiune după regulile procedurii necontencioase.
a. este admisibilă atunci când reclamantul poate cere realizarea dreptului său inclusiv pe calea unei
proceduri administrative;
b. este admisibilă în ipoteza în care partea interesată solicită constatarea unei clauze ca fiind
considerată nescrisă;
c. este inadmisibilă dacă unul dintre copărtași solicită să se constate calitatea de coproprietari.
a. în cazul în care a fost admisă nu este susceptibilă de executare silită;

b. nu este inadmisibilă atunci când debitorul solicită să se constate că a intervenit prescripția
dreptului creditorului de a cere și obține executarea silită înainte de declanșarea executării silite;
c. este inadmisibilă dacă unul dintre soți solicită să se constate că unul sau mai multe bunuri dobândite
în timpul căsătoriei, în cadrul regimului comunității legale, sunt bunuri comune ori, dimpotrivă, bunuri
proprii.
59. în materia acțiunii în constatare:
a. hotărârile pronunțate, nu pot constitui titluri executorii;
b. se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii prin care se solicită instanței să se constate că între
părți a intervenit o convenție cu privire la vânzarea unui imobil;
a. cu privire la dreptul de proprietate imobiliara este imprescriptibila extinctiv;
b. indiferent dacă a fost admisă sau respinsă, nu este susceptibilă de executare silită;
c. este inadmisibilă în cazul în care proprietarul care se găsește în posesia bunului solicită instanței să i se
recunoască dreptul său, drept care este contestat de pârât.
61. Cererea în constituire de drepturi:
a. este acea cerere prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în
scopul de a crea o situație juridică nouă între părți;
b. produce, ca regulă generală, efecte ex tune;
c. poate fî reprezentată prin cererea de divorț.
62. Cererea în constituire de drepturi poate fi exemplificată prin:
a. cererea pentru punerea sub interdicție;
b. acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare;
c. cererea de încuviințare a adopției.
a. produce efecte retroactive în cazul cererii de stabilire a filiației față de mamă;
b. reprezintă o subspecie a cererii în constatare;
c. cunoaște aplicabilitate în cazul acțiunii prin care reclamantul urmărește realizarea dreptului său de
creanță corelativ obligației asumate de debitor de a încheia în viitor contractul de vânzare.
a. poate fî introdusă pentru ridicarea de sub interdicție;

b. cunoaște ca și subspecie acțiunea în constatare;
c. nu poate fî introdusă pentru desfacerea adopției.
65. Cererile în constituire de drepturi:
a. se pot introduce în scopul stabilirii filiației față de tată, caz în care se vor produce retroactive;
b. pot avea ca obiect anularea adopției;
c. alături de cererile declaratory se înscriu în sfera acțiunilor în constatare.
a. au ca obiect schimbarea sau desființarea unui raport juridic ce exista la data introducerii cererii și
crearea uni raportjuridic nou;
b. nu pot fi introduse în materia tăgăduirii paternității;
c. spre deosebire de cererile în realizare, nu reprezintă o categorie distinctă de cererile în constatare.
a. spre deosebire de cererile în realizare, nu pot produce efecte pentru trecut;
b. asemenea acțiunilor în constatare, nu produc, ca regulă generală, efecte ex tune;
c. spre deosebire de cererile în constatare interogatorii, nu produc, de principiu, efecte retroactive.
68. Acțiunile în constituire de drepturi:
a. asemenea acțiunilor în realizare, nu au caracter subsidiar;
b. ca regulă generală, nu produc numai efecte ex nune, asemenea acțiunilor în constatare provocatorii;
c. spre deosebire de acțiunile în constatare declaratorii, nu au caracter subsidiar.
69. în materia clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului
subiectiv ce se valorifică prin cerere se va reține ca fiind adevărat că:
a. cererea de divorț nu este o cerere nepatrimonială;
b. cererile patrimoniale se împart în personale și reale, care la rândul lor se împart în cereri mobiliare
și imobiliare;
c. este o cerere mixtă, cererea în revocarea donației prin care s-a transmis un drept real.
70. în cazul clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului
a. cererile prin care se urmărește apărarea posesiei unui bun fac parte din categoria cererilor reale;
b. cererea în declararea nulității recunoașterii voluntare de filiație este o cerere patrimonială;

c. cererile în anularea unui act juridic prin care s-a constituit un drept real sunt cereri patrimoniale.
a. spre deosebire de cererea prin care se solicită încuviințarea, desfacerea sau desființarea adopției,
cererea în anularea căsătoriei nu este o cerere nepatrimonială;
b. cererea în declararea nulității contestării recunoașterii voluntare de filiație nu este o cerere mixtă,
spre deosebire de cererea în rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic prin care s-a transmis ori s-a
constituit un drept real;
c. cererea în tăgăduirea paternității nu este o cerere patrimonială.
a. cererea de stabilire a paternității nu este o cerere patrimonială;
b. cererea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare a unui imobil
nu are caracterul uni acțiuni personale imobiliare;
c. petiția de ereditate are caracter nepatrimonial atunci când reclamantul nu solicită și restituirea
bunurilor succesorale.
a. spre deosebire de cererea în grănițuire, care este o acțiune reală, cererea în predarea unui bun
individual determinat (nefungibil) este o cerere mixtă;
b. asemenea cererii prin care se valorifică un drept real accesoriu, cererea prin care se solicită
instanței determinarea întinderii și a modului de exercitare a dreptului de trecere este o acțiune reală;
c. spre deosebire de cererea de partaj, petiția de ereditate și acțiunea posesorie, nu reprezintă cereri
reale.
74. în materia importanței clasificării cererilor în funcție de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al
dreptului subiectiv ce se valorifică prin cerere se va reține ca fiind adevărat că:
a. asemenea dualității de acțiuni și cererea prin care se solicită predarea unui bun individual determinat
(nefungibil) a cărui proprietate a fost transferată printr-un contract de vânzare reprezintă o acțiune
mixtă;
b. se va putea reține existența unei cereri mixte în ipoteza în care atât dreptul real cât și dreptul de
creanță, ce se doresc a fî valorificate, izvorăsc din același act juridic, spre deosebire de cazul în care cazul
în care aceste drepturi s-ar afla într-un raport de conexitate;
c. reprezintă o asemănare între acțiunile mixte și cele reale, împrejurarea că poate avea calitate
procesuală pasivă deținătorul bunului.
75. Sub aspectul prescripției extinctive:

a. ca regulă generală, cererile nepatrimoniale, asemenea celor prin care se valorifică drepturi reale
principale sunt imprescriptibile extinctiv;
b. termenul de prescripție extinctivă nu este mai scurt în cazul acțiunilor reale, spre deosebire de
acțiunile prin care se valorifică un drept personal patrimonial;
1. Instanțar
1. în cazul constituirii și a compunerii instanței:
a. prin compunerea instanței se înțelege numărul de judecători prevăzut de lege care intră în
alcătuirea sau formarea completului de judecată;
b. constituirea instanței vizează alcătuirea ei complexă, cu toate persoanele și organele prevăzute de

lege, mai puțin procurorul;
c. regulile de compunere a instanței includ și faptul că în cazul cauzelor date potrivit legii în
competența de primă instanță a curții de apel se vorjudeca într-un complet format dintr-un
singurjudecător.
2. în materia regulilor de compunere a instanței:
a. cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei sau tribunalului se
judecă, ca regulă generală, într-un complet format dintr-unjudecător;
b. de principiu, judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate
în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020;
c. pentru cererile introduce în intervalul cuprins între 22 iulie 2018 (data intrării în vigoare a Legii nr.
207/2018) și 15 octombrie 2018 inclusiv (până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2018) apelurile
formulate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță se vorjudeca în complet format din 2
judecători.
a. pentru cauzele privind conflictele de muncă, în primă instanță, completul se constituie din 2
judecători și 2 asistenți judiciari;
b. la judecata recursurilor nu se aplică întotdeauna principiul colegialității;
c. recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepția cazurilor în care legea
prevede altfel.
a. pentru cauzele privind conflictele de asigurări social, completul se constituie din doi judecători;
b. la judecata apelurilor nu se aplică întotdeauna principiul colegialității;

c. recursul se judecă de completul de 5 judecători, când perimarea se constată de o secție a înaltei
Curți de Casație și Justiție.
a. recursurile se judecă în complet format din trei judecători inclusiv în cazul în care se atacă o
hotărâre pronunțată de un singurjudecător;
b. în cazul litigiilor de muncă, competența materială aparține judecătoriei, urmând ca în alcătuirea

completului de judecată să intre un judecător și doi asistențijudiciari;
c. în cazul contestațiilor în anulare, cererea se va soluționa de un singur judecător dacă se referă la

hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, tribunale sau curți de apel.
a. cererile de îndreptare a greșelilor materiale se judecă de un complet format din trei judecători,
dacă se referă la hotărârile pronunțate în primă instanță de un tribunal;
b. acțiunea în anularea declarată împotriva unei hotărâri arbitrate se judecă de tribunal în completul
prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță;
c. în cadrul secțiilor înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, completurile de
judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții.
a. plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului se
judecă de un complet format din 2 judecători;
b. la înalta Curte de Casație și Justiție, completurile de 5 judecători soluționează, în afara anumitor căi
de atac în materie penală, cauzele în materie disciplinară potrivit legii;
c. pentru cererea în anulare a ordonanței de plată, completul se formează din 3 judecători.
a. înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru soluționarea sesizărilor privind
schimbareajurisprudenței înaltei Curți de Casație și Justiție;
b. la înalta Curte de Casație și Justiție, completurile de 5 judecători soluționează și recursurile

împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un
alt complet de 5 judecători;
a. sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare,

înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite;
b. completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este format, printre altele, și din 20
judecători, din care 12 din secția/secțiile înaltei Curți de Casație și Justiție în a cărei/căror competență
intră problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești și câte doi judecători
din cadrul celorlalte secții;
c. completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este format din președintele secției
corespunzătoare a înaltei Curți de Casație și Justiție sau de un judecător desemnat de acesta și 12
judecători din cadrul secției respective.
10. Normele care reglementează:
a. compunerea instanței, sunt, spre deosebire de normele care reglementează constituirea instanței,
norme de organizare judecătorească;
b. constituirea instanței, sunt asemenea normelor care reglementează compunerea instanței, norme
de ordine publică;
c. greșita compunere sau constituire a instanței poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror
sau de instanță din oficiu.
11. în materia mijloacelor procesuale prin care se invocă greșita compunere/constituire a instanței:
a. în cazul admiterii excepției privind greșita compunere a instanței, aceasta va pronunța o încheiere
preparatorie;
b. se poate formula apel sau recurs, în cazul în care greșita alcătuire privește instanța care a pronunțat
hotărârea atacată;
c. se poate introduce o revizuire împotriva hotărârilor instanțelor de apel, care potrivit legii, nu pot fi
atacate cu recurs, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la
alcătuirea instanței.
12. Dispozițiile vizând incompatibilitatea judecătorilor:
a. se aplică în mod corespunzător procurorilor;
b. nu se aplică grefierilor;
c. se aplică în mod corespunzător și asistențilorjudiciari.
13. în materia dispozițiilor legale referitoare la constituirea instanței:
a. încheierea de ședință nu va cuprinde și semnătura grefierului, ci doar a membrilor completului;
b. dispozițiile vizând incompatibilitatea judecătorilor nu se aplică și magistrațilorasistenți;
c. judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunțat ca fals,
dacă există pe el ștersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, și îl va
încredința grefei, după ce va fi contrasemnat de grefier și de părți.
14. în materia regulilor aplicabile cu privire la constituirea instanței se va reține ca fiind adevărat că:
a. mărturia se va scrie de grefier (fără a mai fî necesară și semnătura acestuia), după dictarea
președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător
și martor, după ce acesta din urmă a luat la cunoștință de cuprins;
b. orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de
judecător și martor, sub sancțiunea de a nu fi luate în considerare, semnătura grefierului nefîind
necesară;
c. prezența procurorului la cercetarea la fața locului este obligatorie când participarea acestuia la
judecată este cerută de lege.
15. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:
a. este reglementată prin norme de organizare judecătorească;
b. nu este aplicabilă asistentului judiciar;
c. este aplicabilă consilierului juridic.
16. Incompatibilitatea, ca incident procedural privind compunerea sau constituirea instanței:
a. este aplicabilă avocatului;
b. nu este aplicabilă grefierului;
c. are în vedere in mod corespunzător si procurorul.
17. în materia incompatibilității:
a. de lege lata se distinge între cazurile de incompatibilitate, pe de o parte și cele de recuzare sau de
abținere pe de altă parte;
b. absolute, se va reține că nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor în aceeași cauză;
c. relative, se va reține și cazul în care judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la
soluția aplicabilă în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
18. în materia incompatibilității absolute:
a. judecătorul care a pronunțat o încheiere preparatorie nu poate judeca aceeași pricină în apel;
b. nu poate lua parte la judecată cel care a fost mediator în aceeași cauză;
c. judecătorii care au soluționat un recurs sunt incompatibili de a judeca aceeași cauză în fond după
casarea cu reținere.
19. Judecătorul care a pronunța o hotărâre interlocutorie:
a. poate judeca o cerere de revizuire împotriva propriei hotărâri în cazul în care se invocă înscrisuri noi
b. este competent să judece o cerere în contestație anulare împotriva propriei hotărâri
20. Judecătorul care a pronunța o hotărâre interlocutorie:
a. spre deosebire de judecătorul care a soluționat cauza, poate judeca aceeași pricină după trimiterea
cauzei spre rejudecare;
b. nu este incompatibil în cazul în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele
dezlegate de instanța de apel;
c. nu este incompatibil judecătorul care s-a pronunțat printr-o încheiere interlocutorie asupra unei
excepții procesuale, iar instanța de control judiciar a anulat sau casat ca nelegală hotărârea,
dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă la instanța de trimitere nu mai trebuie discutată și
soluționată excepția procesuală respectivă.
21. In materia incompatibilității absolute, în ipoteza în care judecătorul a fost martor în pricina care este
în curs de soluționare:
a. este suficient ca judecătorul să fi fost citat într-o asemenea calitate;
b. nu este necesar ca el să fi fost audiat ca martor în procesul cu privire la care a avut la cunoștință de
unele împrejurări de fapt;
22. în cazul incompatibilității absolute:
a. judecătorul va putea participa la judecata unui recurs exercitat împotriva unei sentințe în care el a
depus mărturie;
b. atunci când un judecător care face parte din completul de judecată din recurs, după casarea cu
reținere, nu poate fi ascultat ca martor, chiar dacă ar cunoaște faptele ce formează obiectul litigiului și
deși președintele completului apreciază că depoziția sa este necesară pentru rezolvarea cauzei;
23. în cazul incompatibilității absolute:
a. dacă s-ar pune problema înlocuirii unui membru din completul de judecată locul acestuia nu va
putea fi luat de judecătorul care a fost audiat ca martor în pricina respectivă;
b. dacă un judecător a fost ascultat ca martor în cadrul procedurii de asigurare a probelor pe cale
principală, atunci el nu va putea participa la soluționare litigiului în care ar urma să se utilizeze ca
mijloc de probă declarația sa;
a. se va reține existența incompatibilității chiar dacă judecătorul nu și-a îndeplinit efectiv însărcinarea de
magistrat-asistent sau mediator în pricina care i-ar reveni spre rezolvare;
b. în situația în care un avocat a devenit ulteriorjudecător va exista incompatibilitate și în ipoteza în

care acesta a redactat acte procedura în numele părții;
c. în cazul în care un avocat a devenit ulterior judecător nu va exista incompatibilitate și în împrejurarea

în care a reprezentat sau asistat partea în fața instanței.

a. cazurile de aplicabilitate pot fi extinse prin analogie;
b. judecătorii care au soluționat un recurs nu sunt incompatibili de a judeca aceeași cauză în fond sau
după casarea cu reținere;
c. va fi incidență incompatibilitatea și în cazul în judecării unui al doilea apel declarat în pricina

respectivă, apel care ar urma să fie respins în temeiul unei excepții procesuale peremptorii.
a. normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt norme de organizare judecătorească de

ordine privată, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a hotărârii;
b. un judecător care a soluționat un recurs poate să judece, în aceeași pricină, un al doilea recurs,
declarat fie împotriva hotărârii pronunțate la rejudecarea fondului după casarea cu trimitere, fie
împotriva hotărârii judecătorești ce a fost deja atacată prin intermediul primului recurs;
c. nu există incompatibilitate atunci când se introduce o a doua cerere de chemare în judecată după ce
a fost respinsă ca nefondată o primă cerere între aceleași persoane, având ca obiect și aceeași cauză.
27. Nu există incompatibilitate absolută atunci când:
a. recurentul formulează o a doua cerere de recurs împotriva aceleași hotărâri, după ce un prim
recurs i-a fost respins;
b. un al doilea recurs este exercitat de o parte care achiesase la hotărâre;
28. Nu există incompatibilitate absoluta atunci când același judecător este chemat să judece:
a. un al doilea recurs a fost exercitat de o parte care fusese decăzută din dreptul de a ataca hotărârea
respectivă;
b. un al doilea recurs a fost exercitat de o persoană care nu a avut calitatea de parte la judecata în
fond;
29. Nu există incompatibilitate absolută atunci când:
a. se introduce o a doua cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești, atunci când s-au
schimbat împrejurările care au stat la baza pronunțării unei prime hotărâri;
b. se introduce o a doua acțiune posesorie, atunci când s-au schimbat împrejurările care au stat la
baza pronunțării unei prime hotărâri;
30. în general, în materia incompatibilității:
a. există incompatibilitate relativă în situația în care se introduce o nouă cerere pentru stabilirea pensiei
de întreținere, deoarece s-au modificat împrejurările care au stat la baza pronunțării primei hotărâri;
b. nu există incompatibilitate absolută atunci când există alte elemente decât cele prevăzute expres
de lege care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului;
c. nu există incompatibilitate relativă atunci când se introduce o nouă ordonanță președințială,

pentru alte temeiuri decât cele care au stat la baza pronunțării respingerii celei dintâi.
31. Reprezintă situații de incompatibilitate relativă:
a. ipoteza în care judecătorul a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași
problemă de drept ca aceea din speță;
b. cazul în care judecătorul și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă,
înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare;
c. ipoteza în care judecătorul a publicat un studiu de specialitate asupra problemei de drept deduse
judecății.
32. Nu reprezintă situații de incompatibilitate relativă:
a. exprimarea punctului de vedere a judecătorului în legătură cu o problemă de drept înrudită cu cea

din speță;
b. ipoteza în care judecătorul care ar respinge o probă solicitată de parte, o excepție procesuală
invocată de acesta sau care ar pronunța o altă încheiere premergătoare ce face să se întrezărească
rezultatul judecății;
33. Nu există incompatibilitate relativă:
a. sub forma judecătorului care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a
fost desemnat să o judece atunci când judecătorul este chemat să se pronunțe din nou în aceeași
pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate absolută;
b. dacă judecătorul este tutorele uneia dintre părți;
c. sub forma judecătorului care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a
fost desemnat să o judece atunci când judecătorul este chemat să se pronunțe din nou în aceeași
pricină în acele ipoteze în care ar exista incompatibilitate absolută.
34. Se va reține incompatibilitatea relativă a judecătorului sub forma cazului în care și-a exprimat
anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece:
a. în cazul în care judecătorul și-a exprimat părerea într-un act oficial prin încheiere interlocutorie;
b. în ipoteza în care judecătorul și-a exprimat părerea sa personală în legătură cu pricina pe care o
soluționează, în timp ce litigiul este pendente, fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia;
c. în cazul în care judecătorul și-a exprimat părerea anterior dobândirii funcției de judecător, printr-un
act oficial, respectiv un raport de expertiză.

a. nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă, în cazul în care judecătorul și-a
exprimat părerea într-un act oficial ca procuror, dacă anterior a îndeplinit această funcție;
b. se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă, în ipoteza în care judecătorul și-a
exprimat părerea într-un act oficial, respectiv un act de procedură, pe care l-a îndeplinit ca avocat
anterior dobândirii funcției de judecător;
c. nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate absolută în cazul în care judecătorul și-a
exprimat anterior părerea ca arbitru printr-o hotărâre arbitrală.
a. se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă, atunci când există împrejurări care fac
justificată temerea că judecătorul, soțul său ori concubinul, ascendenții ori descendenții lor sau afinii
lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
b. nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă în cazul în care afinul concubinului
judecătorului este creditor al uneia dintre părți;
c. se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă în cazul în care concubinul afinului
judecătorului este donatar al unei dintre părți într-un litigiu civil ce are ca obiect reducțiunea
liberalităților excessive
a. se va reține existența unui caz de incompatibilitate relativă dacă judecătorul, soțul ori concubinul
sau rudele lor până la gradul al treilea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părți într-un proces care se
judecă la instanța la care una din părți este judecător;
b. se va reține existența unui caz de incompatibilitate absolută situația în care judecătorul este curator al
uneia dintre părți;
c. nu se va reține existența unui caz de incompatibilitate absolută atunci când unchiul judecătorului a
primit daruri de la una dintre părți.
a. în cazul judecătorului tutore al uneia dintre părți, interesul, inclusiv indirect al judecătorului este
prezumat de lege iuris et de iure\
b. în ipoteza în care concubinul judecătorului este curator al uneia dintre părți, interesul indirect al
judecătorului nu este prezumat absolut;
c. în situația în care soțul judecătorului este cel care este tutore al uneia dintre părți, prezumția
interesului direct al judecătorului nu poate fi răsturnată.
a. interesul direct al judecătorului, în cazul în care acesta este curator al unei dintre părți, nu este
prezumat iuris tantum\
b. nu funcționează o prezumție relativă cu privire la existența interesului indirect în ipoteza în care
mătușa judecătorului este tutorele unei dintre părți;
c. funcționează o prezumție relativă cu privire la existența interesului direct în ipoteza în care unchiul
judecătorului este curatorul unei dintre părți.
40. Există o situație de incompatibilitate relativă a judecătorului, in sensul art. 42 alin. (1) pct. 8 si art. 42
alin. (2) C.proc.civ:
a. în cazul în care străbunica concubinului judecătorului a primit o promisiune de daruri de la

intervenientul accesoriu;
b. în ipoteza în care nepotul de frate al soției judecătorului a primit daruri cu ocazia nunții de la intimat;
c. în situația în care concubina fiului judecătorului a primit daruri de la reclamant.
41. Există o situație de incompatibilitate relativă a procurorului care participă în procesul civil, în cazul în
care:
a. este rudă de gradul al treilea cu avocatul - curator special al intervenientului principal în interes
propriu;
b. acesta este afin de gradul întâi cu soțul fratelui intimatului;
c. este rudă de gradul al cincilea cu consilierul juridic al terțului intervenient accesoriu.
42. Nu există o situație de incompatibilitate relativă a procurorului care participă în procesul civil, în
cazul în care:
a. acesta este concubina afinului de gradul întâi al recurentului;
b. este rudă de gradul al treilea cu reclamantul, spre deosebire de aceeași ipoteză aplicabilă grefierului;
c. acesta nu este concubin cu nepotul de soră cu avocatul curator special al intimatului.
43. Nu există o situație de incompatibilitate relativă a procurorului care participă în procesul civil, în
cazul în care:
a. acesta și-a exprimat părerea cu privire la pricina ce se judecă;
b. fostul soț al acestuia este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna din părți;
c. fostul concubin al acestuia este afin de gradul întâi cu terțul intervenientul în interes propriu direct
în apel.
44. Nu există o situație de incompatibilitate absolută a grefierului în cazul în care:
a. soțul său este rudă de gradul al patrulea cu vreuna din părți, chiar dacă căsătoria a fost lovită de
nulitate absolută;
b. concubinul său este afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna din părți;
45. Nu există o situație de incompatibilitate absolută a asistenților judiciari în cazul în care:

a. dacă o rudă de gradul al doilea a reprezentat partea - persoană juridică în aceeași pricină înaintea
altei instanțe de la care a fost strămutată pricina;
b. între concubinul său și un afin de gradul al patrulea inclusiv a existat un proces civil cu 1 an înainte
de a fî desemnat să facă parte din completul de judecată;
46. Asistenții judiciari:
a. sunt incompatibili atunci când cu 3 ani înainte de data desemnării să facă parte din completul
învestit să judece pricina s-a dispus clasarea față de ei, fără să se fî pus în mișcare acțiunea penală,
într-un proces penal cu reclamantul;
b. sunt incompatibili relativ atunci când între cumnatul concubinului său și pârâtul s-a născut o relație
de dușmănie la momentul primului termen de judecată;
c. nu sunt incompatibili dacă aceștia și-au exprimat părerea cu privire la pricina care se judecă.
47. Magistratul asistent:
a. este incompatibil atunci când între acesta și rudele până la gradul al patrulea inclusiv a existat un
proces penal în ultimii 5 ani;
b. devine incompatibil din momentul în care s-a început urmărirea penală împotriva sa, în cazul în care,
în timpul procesului civil recurentul a depus plângere penală împotriva sa;
c. nu devine incompatibil de la momentul la care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa ca
efect al unei plângeri penale formulate de socrul intimatului.
48. Abținerea:
a. spre deosebire de recuzare, reprezintă un mijloc procedural de invocare a incompatibilității relative;
b. asemenea recuzării, reprezintă im mijloc procedural de invocare a incompatibilității absolute;
c. este definită de acea situație în care un judecător, știind că se află într-unul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de lege, solicită retragerea sa de la judecata unei pricini.
49. Recuzarea:
a. are aceleași cazuri prevăzute de lege ca și abținerea;
b. implică o procedură de soluționare diferită de cea a abținerii;
c. nu poate să provină de la judecător, din oficiu.
50. Recuzarea:
a. reprezintă situația în care una dintre părți cere, în cazurile determinate de lege, îndepărtarea unuia
sau a mai multorjudecători de la soluționarea unei anumite pricini;
b. poate fi reglementată prin norme de ordine privată, spre deosebire de abținere;

c. trebuie să respecte forma scrisă sub sancțiunea nulității.
51. Abținerea:
a. ca obligație pentru judecător, atrage sancțiunea nulității hotărârii, în cazul în care a fost nerespectată,
inclusiv în cazul în care privea un caz de incompatibilitate relativă;
b. se poate face și după ce partea interesată a introdus în scris propunerea de recuzare;
c. este admisibilă și în cazul în care judecătorul afirmă că se abține fără să arate motivul de
incompatibilitate.
52. în materia procedurii de soluționare a abținerii sau a recuzării:
a. în cazul incompatibilității relative partea interesată are facultatea de a-1 recuza pe judecător sau
de a accepta ca judecata să se realizeze de acesta, exprimându-și în acest sens încrederea în
imparțialitatea sa și fără ca valabilitatea hotărârii să fie afectată;
b. la primul termen de judecată, grefierul de ședință are obligația de va verifica, pe baza dosarului cauzei
dacă judecătorul se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate relativă, urmând a întocmi un
referat corespunzător, dacă este cazul;
c. recuzarea poate fi cerută numai de partea adversă, în situația în care judecătorul și-a exprimat, în
favoarea unei părți, părerea cu privire la pricina ce se judecă.
53. în materia procedurii de soluționare a recuzării:
a. cererea de recuzare nu se face pentru fiecare judecător în parte;
b. nu poate fî recuzatjudecătorul chemat să soluționeze recuzarea;
c. cererea de recuzare trebuie să cuprindă și probele pentru dovedirea cazului concret de

incompatibilitate.
54. Cererea de recuzare:
a. nu este inadmisibilă atunci când privește alți judecători decât cei care fac parte din completul de
judecată căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare;
b. este inadmisibilă în cazul în care se invocă alte motive de incompatibilitate decât cele prevăzute de
lege;
c. este inadmisibilă și în cazul în care nu cuprinde motivul de incompatibilitate și nici probele pentru
dovedirea acestuia
55. Propunerea de recuzare pentru motive de incompatibilitate relativă:*
a. trebuie făcută înainte de începerea oricărei dezbateri, ( cu excepția acelor motive care s-au ivit ori
au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor)
b. poate fi făcută și după discutarea altor excepții procesuale
c. se poate face și după discutarea admisibilității unor mijloace de probă.

56. în materia recuzării:
a. nu se poate recuza un judecător de la prima instanță pentru prima dată în apel pentru un motiv de
incompatibilitate relativă;
b. tardivitatea cererii de recuzare se poate constata chiar de către instanța alcătuită cu judecătorul
recuzat;
c. recuzarea pentru motive de incompatibilitate absolută poate fi propusă în orice stare a pricinii,
inclusiv în recurs.
57. în materia judecării cererii de recuzare:
a. cererea de recuzare se depune în atâtea exemplare câte părți sunt;
b. cererea de recuzare este scutită de taxajudiciară de timbru;
c. cerere de recuzare se judecă de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu
participarea judecătorului recuzat, atunci când cererea de recuzare este inadmisibilă.
58. Cererea de recuzare:
a. se judecă în contradictoriu numai cu judecătorul recuzat, iar nu și cu părțile;
b. se judecă în camera de consiliu fără prezența părților și în lipsa judecătorului recuzat;
c. poate fi soluționată cu ascultarea judecătorului recuzat, precum și a părților litigante, atunci când
completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare apreciază necesar.
59. în cazul procedurii de judecată a abținerii și a recuzării:
a. atunci când procurorul participă la judecata procesului, cererea de recuzare a unui membru al
completului de judecată soluționează fără a fi necesare și concluziile procurorului asupra acesteia;
b. pentru ipoteza în care la același termen s-au formulat cereri de recuzare și de abținere pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate împreună;
c. până la soluționarea cererii de recuzare judecata se suspendă.
60. în materia procedurii de judecată a abținerii și a recuzării:
a. soluționarea cererii de abținere suspendăjudecata, asemenea cererii de recuzare;
b. este interzisă folosirea interogatoriului ca mijloc pentru dovedirea motivelor de recuzare;
c. soluționarea cererii de recuzare nu suspendă judecata, spre deosebire de cererea de abținere
61. în materia procedurii de judecată a abținerii și a recuzării:
a. motivele de incompatibilitate nu pot fî dovedite prin începuturi de probă scrisă completate cu

declarații de martori;
b. instanța competentă să rezolve abținerea va da o încheiere, care se pronunță în camera de consiliu;

c. dacă încheierea de încuviințare a recuzării nu face nicio mențiune despre actele îndeplinite de
judecătorul în cauză, acestea trebuie refăcute.
62. în general, în materia abținerii și a recuzării:
a. încheierea prin care s-a încuviințat recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac;
b. dacă încheierea de încuviințare a recuzării nu face nicio mențiune despre actele îndeplinite de
judecătorul în cauză, acestea urmează a fi menținute;
c. nu este supusă niciunei căi de atac încheierea prin care s-a rezolvat abținerea, indiferent de soluția
pronunțată.
a. prin excepție, nu este supusă niciunei căi de atac încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul
în care partea a propus recuzarea în termen, iar judecătorul a declarat că se abține, însă instanța
judecând cu prioritate cerea de abținere a admis-o;
b. ca regulă generală, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată numai
odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza;
64. în materia recuzării: ♦
a. încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă aceleiași căi de atac ce poate fi
exercitată împotriva hotărârii de fond;
b. prin excepție, dacă hotărârea de fond este definitivă, încheierea prin care este respinsă cererea de
recuzare poate fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la
comunicarea hotărârii de fond;
c. calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea poate fi exercitată și de partea
adversă care nu a propus recuzarea.
a. în cazul în care încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare este supusă recursului, iar
instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, va admite recursul, va casa hotărârile
dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a
apelului este suprimată, la prima instanță;
recuzare poate fi atacată cu apel, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea
hotărârii de fond;
c. calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea poate fi exercitată numai de partea
adversă care a propus recuzarea
66. în materia abținerii și a recuzării:

a. în situația în care, după ce partea a propus recuzarea în termen, judecătorul a declarat că se abține,
iar instanța, judecând cu prioritate abținerea a admis-o, va respinge, prin aceeași încheiere, cererea de
recuzare, indiferent de motivul acesteia, ca rămasă fără obiect, urmând ca în acest caz această încheiere
să poată fi atacată odată cu hotărârea pronunțată pe fond;
recuzare poate fi atacată cu apel, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțării
hotărârii de fond;
a. dispozițiile legale referitoare la motivele de incompatibilitate, respectiv la abținere și recuzare se

aplică în mod corespunzător și procurorilor, magistraților-asistenți, asistenților judiciari și grefierilor,
aceștia putând fî recuzați pentru aceleași motive ca judecătorii;
recuzare poate fî atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 10 zile de la
comunicarea hotărârii de fond;
c. cu excepția asistenților judiciari, ceilalți participant la procesul civil nu pot fi recuzați pentru
motivele de incompatibilitate absolută și nici pentru cazul când și-au exprimat părerea cu privire la
pricina ce se judecă.
a. pentru ipoteza în care, după ce reclamantul a introdus recuzarea în termenul prevăzut de lege,
judecătorul vizat a declarat că se abține, iar instanța de judecată soluționând cu prioritate abținerea
nu a admis-o, prin aceeași încheiere, se va pronunța și cu privire la cererea de recuzare;
b. în măsura în care varianta „a” de răspuns este adevărată, în privința recuzării, încheierea de
respingere va putea fi atacată de partea interesată odată cu hotărârea de fond;
c. în măsura în care varianta „b” de răspuns este adevărată, încheierea asupra recuzării va putea fi
recurată la instanța ierarhic superioară în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii pe fond.
a. simt recuzabili experții;
b. nu sunt recuzabili traducătorii;
70. în cazul recuzării:
a. sunt recuzabili arbitrii;
b. nu sunt recuzabili interpreții;

c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată
71. în situația altor incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanței:
a. instanța este greșit compusă atunci când la judecată nu participă procurorul, deși în cauza respectivă,
potrivit legii, concluziile acestuia sunt obligatorii;
b. instanța este greșit constituită dacă la judecată participă un număr mai mic de judecători decât cel
prevăzut de lege pentru pricina respectivă;
c. instanța este greșit compusă dacă la judecarea unei cauze privind conflictele de muncă participă un
singur asistentjudiciar.
a. instanța este greșit compusă atunci când la judecată participă un număr mai mare de judecători
decât cel prevăzut de lege pentru litigiul civil respectiv;
b. instanța este nelegal constituită în situația în care la judecată participă un judecător stagiar care
soluționează o pricină ce nu se încadrează în dispozițiile legale;
c. instanța este greșit constituită și atunci când completul de judecată este alcătuit cu un judecător
suspendat din funcție.
a. instanța este greșit compusă în situația în care completul de judecată este alcătuit cu unjudecător
eliberat din funcție;
b. instanța este greșit compusă și în ipoteza în care la ședința de judecată nu participă magistratul-
asistent;
c. instanța este nelegal constituită dacă la ședința de judecată nu participă și grefierul.
74. în materia mijloacelor procedurale prin care pot fi puse în discuție alte incidente privind alcătuirea
instanței:
a. partea interesată poate introduce contestația în anulare specială împotriva hotărârilor instanțelor
de recurs;
b. în cazul în care judecata este în curs de desfășurare, partea interesată nu poate invoca excepția
procesuală aferentă;
c. partea interesată poate introduce contestația în anulare specială împotriva hotărârilor instanțelor
de apel care potrivit legii nu simt susceptibile de recurs.
2. Părțile în procesul civil
1. Noțiunea de părți în procesul civil:

a. cuprinde reclamantul și pârâtul, precum și terțele persoane care intervin voluntar în proces;
b. include în procedura contencioasă, persoanele fizice care au un litigiu cu privire la un drept

subiectiv civil dedusjudecății;
c. în procedura necontencioasă se referă la persoanele care se adresează cu o cerere prin care se

urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de altcineva
2. Noțiunea de părți în procesul civil:
a. nu include și terțele persoane care intervin forțat în proces;
b. în procedura contencioasă se referă și la persoanele juridice, care au un litigiu cu privire la o

situație juridică ce se bucură de protecție judiciară și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii
judecătorești ce urmează a se pronunța;
3. în materia drepturilor și îndatoririlor procesuale ale părților:
a. părțile nu au dreptul de a dispune de soarta procesului;
b. părțile au îndatorirea de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și să urmărească

finalizarea procesului;
4. Elementele abuzului de drept procedural:
a. implică un element subiectiv ce se referă la deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care
a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală;
b. implică și un element obiectiv care se referă la exercitarea cu rea-credință a dreptului procedural, în

scop de șicană;
5. în materia elementelor abuzului de drept procedural:
a. elementul obiectiv implică, printre altele, exercitarea dreptului într-un mod excesiv și nerezonabil;
b. elementul subiectiv poate implica și încălcarea drepturilor procedurale ale unei alte părți;
c. elementul obiectiv se poate exprima și prin exercitarea unui drept procedural fără justificarea unui
interes special și legitim.
6. Cerințele actului de procedură abuziv:
a. implică și faptul procedural ca dreptul să fî fost utilizat cu depășirea limitele sale externe fixate de
lege, adică să nu se respecte dispozițiile legale referitoare la condițiile în care se exercită dreptul
procedural;
b. se referă, printre altele, și la exercitarea dreptului fără depășirea limitelor interne;

c. implică și împrejurarea ca dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela
pentru care a fost acordat de lege.
7. Reprezintă forme sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale:
a. introducerea, cu rea-credință, a unei contestații la executare cu scopul de a-1 șicana pe pârât;
b. cererile repetate de amânare a judecății;
a. folosirea, cu rea-credință, a posibilității de a solicita citarea pârâtului prin publicitate;
b. angajarea mai multor avocați, cu toate că nevoile apărării nujustifică aceasta;
a. formularea unor cereri de măsuri asigurătorii multiple și excesive, care exced necesitățile cauzei;
b. formularea unei cereri în stabilirea paternității unui copil din afara căsătoriei, fără ca reclamanta să
fi întreținut relații intime cu pârâtul în perioada legală de concepție a copilului;
10. în materia sancționării abuzului de drept procedural:
a. despăgubirile pentru daunele morale pot fi acordate de instanță și din oficiu;
b. în raport de condițiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept
procedural, se vor aplica regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie;
c. despăgubirile se vor acorda indiferent de soluția ce se va pronunța cu privire la fondul pretenției

deduse judecății.
11. Reprezintă sancțiuni specifice aplicabile abuzului de drept procedural:
a. neacordarea cheltuielilor de judecată;
b. obligarea părții în culpă la plata unei amenzi judiciare;
c. suspendarea judecății în situația când părțile exercită abuziv dreptul de a obține amânarea.
12. Coparticiparea procesuală:
a. este obligatorie în cazul ieșirii din indiviziune;
b. este facultativă în cazul introducerii acțiunii în declararea nulității căsătoriei introduse de o terță
persoană interesată împotriva ambilor soți;
c. este obligatorie în situația în care mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic și
indivizibil.
13. în materia coparticipării procesuale:
a. coparticiparea procesuală activă, este obligatorie, de lege lata, în cazul acțiunii în revendicare;
b. coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multe cereri, dacă în unele
dintre acestea sunt și alte părți, identificându-se sub acest aspect conexității;
c. coparticiparea procesuală pasivă, nu este obligatorie, de lege lata, în cazul acțiunii în revendicare.
14. Coparticiparea procesuală:
a. poate fi consecința admiterii excepției de litispendență;
b. are ca efect și faptul că raporturile dintre coparticipanți sunt guvernate de principiul independenței
procesuale, în sensul că, de principiu, printre altele, actele de procedură ale unui dintre coparticipanți
nu pot profita celorlalți;
c. poate fi mixtă.
15. Efectele coparticipării procesuale:
a. se întind asupra tuturor reclamanților, urmând a profita și acestora, chiar dacă au fost îndeplinite
numai de unii dintre ei, dacă, prin excepție, prin natura raportului se impune acest efect;
b. se referă și la faptul că, prin excepție, se va ține cont numai de actele cele mai favorabile, atunci
când actele de procedură ale unora dintre participanți sunt potrivnice actelor făcute de către ceilalți
coparticipanți;
16. în materia efectelor coparticipării procesuale:
a. principiul independenței procesuale nu se aplică în cazul în care obligația debitorilor chemați în

judecată este conjunctă;
b. dacă unii dintre coparticipanți nu s-au prezentat înaintea instanței, ei vor fi totuși citați în
continuare;
c. atunci când o parte a coparticipanților nu au îndeplinit un act de procedură în termen, ei nu vor mai fi
citați în continuare.
17. în materia efectelor coparticipării procesuale:
a. intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui
intimat, atunci când acesta din urmă ar fi de natură să producă anumite consecințe juridice asupra
situației sale juridice din proces;
b. încetarea coparticipării procesuale poate avea loc în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de
atac este introdusă numai împotriva unuia dintre coparticipanți;
18. Noțiunea de terț, în materia participării terților la judecată, include și:

a. persoanele complet străine de proces;
b. persoanele care simt introduse într-un proces în curs de desfășurare și care, din acel moment,
devin și ele părți;
19. Reprezintă forme de intervenție forțată:
a. introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane;
b. intervenția voluntară;
c chemarea în judecată a altei persoane.
20. Participarea terților de judecată:
a. se identifică instituției conexării pricinilor;
b. nu se confundă cu modificarea cererii de chemare în judecată prin introducerea în cauză a unui alt
pârât;
c. se confundă cu posibilitatea coparticipării procesuale subiective.
21. în materia participării terților la judecată:
a. introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane nu poate fî dispusă în cazul procedurii
necontencioase;
b. nu poate fi introdus forțat într-un litigiu orice terț care ar avea posibilitatea să intervină voluntar;
c. terții nu pot fi introduși în procesul civil în lipsa unui text de lege expres în acest sens, eventuala
cerere formulată în acest scop urmând a fî respinsă ca lipsită de interes.
22. Intervenția voluntară:
a. este neîntemeiată în situația în care, înainte de formularea ei, s-a pronunțat hotărârea în litigiul
respectiv;
b. se poate face și pentru a sprijini apărarea uneia dintre părțile din acel proces;
c. este nefondată atunci când a intervenit perimarea în litigiul civil respectiv.
23. Cererea de intervenție voluntară:
a. poate fi formulată și de o persoană care are deja calitatea de parte în acel proces;
b. poate fi introdusă și de cei care sunt reprezentați în proces (de exemplu, creditorii chirografari ai
părților);
c. se va respinge ca fiind lipsită de interes în cazul în care a fost introdusă de fostul pârât care a achiesat
la pretențiile reclamantului.
24. Intervenția voluntară principală:

a. este inadmisibilă atunci când terțul intervenient pretinde în parte un drept strâns legat de dreptul
dedusjudecății;
b. este admisibilă atunci când este formulată de cel chemat în garanție, în cazul în care se revendică
un bun, iar pârâtul cheamă în garanție persoana care i-a vândut bunul respectiv, iar acesta din urmă
dorește să obțină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului;
c. este admisibilă și în situația în care este formulată de fostul pârât, atunci când reclamantul își
formulează pretenția împotriva mai multor pârâți, însă, până a se intra în dezbaterea fondului acesta
renunță la judecată față de unul dintre pârâți.
25. Sub aspectul trăsăturilor sale, intervenția voluntară principală:
a. este o veritabilă cerere de chemare în judecată;
b. nu este o cerere incidentală;
c. poate fi făcută și atunci când terțul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedusjudecății
prin cererea reconvențională
26. Cererea de intervenție voluntară principală:
a. este, ca regulă generală, inadmisibilă în pricinile cu caracter strict personal;
b. este admisibilă în litigiile de muncă;
c. este admisibilă și în materia acțiunilor posesorii.
a. este admisibilă în cazul acțiunii în tăgăduirea paternității;
b. este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ;
c. nu este admisibilă dacă se formulează în legătură cu soluționarea conflictului de competență.
a. este inadmisibilă dacă se formulează în legătură cu soluționarea recuzării;
b. este admisibilă în materia strămutării;
c. nu este admisibilă în materia abținerii.
a. trebuie făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată, putând fi
regularizată;
b. poate fî făcută și în fața instanței de apel, fără a fi necesar acordul părților;
c. este inadmisibilă în recurs.

a. este admisibilă în judecata unei cereri de revizuire;
b. este inadmisibilă în judecata unei contestații în anulare;
c. nu este admisibilă în căile de atac de retractare.
a. se poate introduce în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond;
b. este admisibilă și atunci când instanța a amânat pronunțarea;
a. se poate introduce direct în apel, dar până la închiderea dezbaterilor de fond înaintea instanței de
apel;
b. dacă a fost introdusă direct în apel, iar părțile nu sunt prezente le momentul respectiv, instanța nu
este obligată să amâne cauza pentru a comunica cererea de intervenție către celelalte părți;
c. poate fi introdusă în apel și dacă nu există acordul acelor părți de la judecata în primă instanță care
nu au fost atrase în apel, însă terțul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va
obține și față de părțile acestea (pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă în primă instanță)
33. în materia cererii de intervenție voluntare principale:
a. în cazul rejudecării fondului după casarea cu reținere, cererea este admisibilă, dacă a fost recurată o
hotărâre pronunțată în apel;
b. în situația casării cu trimitere la instanța de apel care a pronunțat hotărârea recurată, cererea
intervenientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul expres al părților din apel;
c. în ipoteza rejudecării fondului după casarea cu reținere, cererea este inadmisibilă, dacă a fost
recurată o sentință nesupusă apelului.
34. în materia termenului în care poate fi formulată cererea de intervenție voluntară principală:
a. în cazul casării cu trimitere pentru necompetență atât a instanței de apel, cât și a primei instanțe,
cererea de intervenție voluntară principală poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor;
b. în ipoteza casării cu trimitere într-un litigiu civil care se soluționează printr-o hotărâre neapelabilă,
cererea de intervenție voluntară principală poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor;
35. în materia termenului în care poate fi formulată cererea de intervenție voluntară principală:
a. în cazul rejudecării fondului ca urmare a admiterii contestației în anulare, cererea este admisibilă
exclusiv în acele situații în care obiectul căii extraordinare de atac l-a constituit o hotărâre pronunțată
în primă instanță sau în apel;
b. această cerere este admisibilă în cazul în care s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunțate de o
instanță de recurs, dacă este introdusă până la închiderea dezbaterilor;
c. este admisibilă această cerere dacă s-a atacat o hotărâre pronunțată în apel, chiar dacă părțile nu
convin în acest sens.
36. în materia judecării cererii de intervenție voluntară principală:
a. această cerere este admisibilă pentru ipoteza rejudecării fondului ca urmare a admiterii revizuirii
unei sentințe care a rămas definitivă prin neapelare, terțul putând să introducă această cerere până la
închiderea dezbaterilor;
b. cererea poate fi introdusă și în cazul judecării cererii de revizuire introduse pentru contrarietatea de
hotărâri;
c. etapa analizei admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară este facultativă.
a. instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu fără a fi necesară ascultarea celui care
intervine;
b. asupra admisibilității în principiu instanța se va pronunța numai după ascultarea părților inițiale;
38. Judecarea cererii de intervenție voluntară principală:
a. implică și cercetarea îndeplinirii condițiilor intrinseci cu privire la dovada achitării taxei judiciare de
timbru;
b. se referă și la verificarea îndeplinirii condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile;
c. presupune și pronunțarea unei încheieri preparatorii.
a. asupra respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară principală pentru neplata taxei de
timbru instanța se pronunță printr-o încheiere interlocutorie;
b. sentința prin care s-a respins cererea de intervenție voluntară principală se atacă cu aceeași cale de
atac aplicabilă hotărârii pronunțate pe fond;
a. poate fî respinsă numai printr-o încheiere motivată;
b. dacă a fost respinsă ca inadmisibilă, nu va exista riscul pentru terțul intervenient ca acestuia să-i fie
opusă autoritatea de lucru judecat, în cazul în care acesta va vrea să-și reitereze pretenția pe cașe
principală;
a. admiterea apelului împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție
are ca efect desființarea de drept a sentinței pronunțate, urmând ca litigiu civil să fie judecat de către
instanța de apel;
b. efectele cererii de intervenție se produc numai în cazul admiterii în principiu a acesteia;
c. în cazul în care aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, terțul păstrează posibilitatea de a-și valorifica
dreptul pe calea unei cereri principale, caz în care se va putea dispune conexarea acestei cereri cu aceea
care formează obiectul judecății - în care cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă.
a. în cazul în care aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, în cazul admiterii căii de atac exercitate
împotriva încheierii prin care instanța a dispus astfel, hotărârea menționată este desființată de drept, iar
cauza se va rejudeca la instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție;
b. admiterea cererii are ca efect și prorogarea legală de competență, dacă este cazul;
c. ca efect al admiterii în principiu a cererii de intervenție voluntară principală, dreptul subiectiv

pretins de terț devine litigios.
a. în cazul în care aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, în cazul admiterii căii de atac exercitate
împotriva încheierii prin care instanța a dispus astfel, hotărârea menționată este desființată de drept, iar
cauza se va rejudeca la instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul
introducerii acesteia;
b. efectul admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară principală implică și întreruperea

prescripției extinctive de la acest moment;
44. Procedura de judecată a cererii de intervenție voluntară principală, presupune și faptul că:
a. pentru ipoteza în care cererea a fost admisă, instanța va stabili un termen în care trebuie depusă
întâmpinarea de către părțile inițiale, aceasta având caracter facultativ;
b. oricare dintre părțile inițiale ar putea să formuleze și o cerere reconvențională;
c. intervenientul are dreptul de a solicita administrarea de probe cel mai târziu până la primul termen
de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție, dacă nu a făcut-o deja prin cererea de intervenție.
45. Terțul intervenientîn interes propriu:
a. poate formula cerere de arătare a titularului dreptului;
b. poate invoca nulitățile relative neacoperite între timp

; c. va suporta opozabilitatea probelelor administrate anterior introducerii sale în proces.
46. Terțul intervenient în interes propriu:
a. poate cere reaudierea unui martor, audiat anterior introducerii sale în proces;
b. nu poate cere refacerea expertizei efectuate anterior introducerii sale în proces;
a. judecata cererii de intervenție voluntară principală nu poate fî disjunsă pentru a fî judecată separat;
b. terțul intervenient voluntar principal nu poate formula cerere de chemare în garanție a unui alt terț;
c. atunci când după încuviințarea în principiul, se stinge judecata referitoare la pretenția din cererea
introductivă de instanță, fără a se pronunța o hotărâre pe fond, intervenția principală va fi judecată.
a. încheierea prin care se dispune disjungerea poate fî atacată cu recurs în 5 zile de la data comunicării
acestei măsuri;
b. se poate dispune admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată cât și a cererii de
intervenție, în situația în care cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție voluntară au
același obiect;
c. în situația în care între pretenția reclamantului inițial și cea a terțului intervenient există doar o
legătură de conexitate, fără a exista identitate de obiect, nici măcar parțial, se poate admite în
întregime atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție voluntară principală
a. intervenientul poate formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane, cel mai târziu până la
terminarea dezbaterilorjudecătorești în fața primei instanțe
b. în cazul în care se dispune disjungerea de cererea principală, pentru cererea de intervenție voluntară
principală se va constitui un dosar separat, care va fi repartizat altui complet de judecată, având în
vedere aplicabilitatea incompatibilității în acest caz;
c. cererea de intervenție nu se poate disjunge, fiind soluționată în mod obligatoriu cu cererea

principală în cazul în care terțul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedusjudecății
prin cererea principală.
a. se va pronunța o singură hotărâre atât pentru soluționarea acesteia cât și pentru soluționarea
cererii introductive;
b. cererea de intervenție își păstrează caracterul incidental, astfel încât subzistă, în privința sa, efectul
prorogării legale de competență, inclusiv în situația în care cauzele de stingere existau la data
introducerii cererii de chemare înjudecată;
51. Intervenția voluntară accesorie:
a. ca natură juridică, este o simplă apărare;
b. nu este o cerere incidentală;
c. lărgește cadrul procesual numai sub aspectul obiectului litigiului, iar nu și al părților.
a. sprijină numai apărarea uneia dintre părți;
b. are un scop limitat;
c. nu este condiționată sub aspectul admisibilității ei de împrejurarea justificării unui interes propriu de
către terț, distinct de cel al părții pe care o apără
53. Interesul terțului intervenient accesoriu:
a. poate fi actual pentru a preveni un prejudiciu eventual;
b. nu poate fi și de ordin moral;
c. poate fi și colectiv.
a. nu este admisibilă într-o acțiune posesorie, asemenea cererii de intervenție voluntară principală;
b. este inadmisibilă într-un litigiu individual de muncă, spre deosebire de cererea de intervenție
voluntară principală;
c. nu este inadmisibilă într-o contestație la executare.
55. Cererea de intervenție voluntară accesorie:
a. fiind o simplă apărare poate fi făcută verbal, asemenea propunerii de recuzare;
b. nu este supusă taxeijudiciare de timbru, fiind o cerere neevaluabilă în bani;
c. poate fi făcută în tot cursul judecății până la închiderea dezbaterilor.
a. nu este inadmisibilă în cazul recursului în interesul legii;
b. poate fî făcută în tot cursul judecății până la terminarea cercetării judecătorești;
c. este admisibilă și în situația judecării unei contestații în anulare.
a. este admisibilă fără să fie necesar acordul părților din procesul inițial;
b. ca regulă generală, nu este admisibilă în cazul judecării unei revizuiri;
c. nu este inadmisibilă în materia judecării unei excepții de neconstituționalitate de către Curtea

Constituțională a României.
58. în materia cererii de intervenție voluntară accesorie:
a. etapa analizei admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară accesorie este facultativă;
b. pentru a se pronunța asupra admisibilității cererii, instanța îl va asculta pe cel care intervine,
precum și părțile inițiale;
c. terțul urmărește să obțină un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în
favoarea părții în sprijinul căreia intervine.
a. în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se încuviințează printr-o încheiere preparatorie

motivată;
b. poate fî respinsă printr-o încheiere definitivă în ipoteza în care este introdusă în cazul judecării unei
căi de retractare asupra unei hotărâri pronunțate în recurs;
c. are ca efect posibilitatea, iar nu obligația, părților din procesul inițial de a formula întâmpinare.
a. partea din procesul inițial în favoarea căreia se intervine poate formula întâmpinare împotriva
terțului intervenient, dacă această parte din urmă ar aprecia că intervenția accesorie este potrivnică
intereselor sale;
b. intervenientul voluntar principal poate formula cerere reconvențională împotriva intervenientului

voluntar accesoriu;
c. intervenientul voluntar accesoriu poate solicita administrarea de probe cel târziu până la momentul
terminării cercetăriijudecătorești.
61. Intervenientul accesoriu:
a. are o poziție independentă în raport de partea în favoarea căreia intervine;
b. nu poate face un act de procedură potrivnic intereselor părții a cărei apărare o susține sub
sancțiunea considerării acestui act ca fiind neavenit;
c. după admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunțe la judecarea cererii de

intervenție doar cu acordul părții pentru care a intervenit
a. intervenientul accesoriu poate exercita calea de atac corespunzătoare în măsura în care partea care a
intervenit a căzut în pretenții;
b. această cerere poate fî disjunsă de judecarea cererii principale în situația în care judecarea acestei
cereri din urmă ar fî întârziată de judecarea cererii de intervenție accesorie;
c. instanța se va pronunța asupra acesteia prin dispozitivul hotărârii.
a. intervenientul accesoriu nu poate fi obligat prin hotărârea judecătorească la executarea unor

prestații față de părțile inițiale;
b. în cazul în care se admite cererea principală, cererea de intervenție voluntară accesorie în favoarea
pârâtului se va respinge ca inadmisibilă;
c. stingerea judecății cu privire la cererea introductivă de instanță antrenează întotdeauna și stingerea

judecății cu privire la cererea de intervenție voluntară accesorie.
64. în materia soluțiilor care pot fî pronunțate cu privire la cererea de intervenție voluntară accesorie:
a. dacă reclamantul renunță la judecată cererea de intervenție accesorie se va respinge ca fiind

neavenită;
b. dacă pârâtul achiesează la pretențiile reclamantului, cererea terțului intervenient va fi respinsă ca

fiind lipsită de obiect;
c. dacă partea în sprijinul căreia a intervenit terțul cade în pretenții, numai aceasta va suporta
cheltuielile de judecată avansate de adversar, nu și intervenientul accesoriu.
a. în cazul în care părțile inițiale intenționează să stingă litigiul printr-o tranzacție judiciară, prin
excepție, terțul intervenient accesoriu va putea să solicite continuarea judecății, atunci când face
dovada fraudei părților contractante, instanța urmând ca în acest caz să refuze să ia act de tranzacția
părților contractante și să dispună continuarea judecății pe fond;
b. dacă partea care a avut câștig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate
susținerile intervenientului accesoriu, acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective, iar
nu partea în favoarea căreia a intervenit;
66. Chemarea în judecată a altor persoane:
a. reprezintă mijlocul procesual prin care una dintre părțile inițiale solicită introducerea în proces a
unei terțe persoane care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și
intervenientul voluntar principal;
b. are drept consecință, în cazul în care a fost admisă, forțarea terțului să își valorifice un drept pe care
ar putea să îl pretindă împotriva acestora sau numai împotriva uneia dintre ele, ca efect al inițiativei
uneia dintre părțile unui litigiupendente',
c. are ca efect introducerea în cauză a unui nou pârât

67. Poate fi atrasă la judecată, prin intermediul chemării în judecată a altor persoane:
a. persoana care poate pretinde același drept ca și pârâtul din cererea introductivă de instanță care a
formulat cerere reconvențională;
b. persoana care poate pretinde același drept asemenea intervenientului voluntar principal;
68. Nu este posibilă introducerea în proces prin intermediul chemării în judecată a altor persoane:
a. a persoanei care ar pretinde un drept similar cu cel pretins de reclamant;
b. a persoanei care ar pretinde un drept aflat în strânsă legătură cu cel pretins de reclamant;
c. a coproprietarului care nu are o cotă parte egală din dreptul de proprietate, în situația în care
posesorul unui imobil este chemat în judecată de unul dintre coproprietari într-o acțiune în revendicare.
69. Interesul propriu - condiție pentru formularea unei cereri de chemare în judecată a altor persoane:
a. există, în cazul pârâtului care formulează această cerere, în ipoteza unei cesiuni de creanță, atunci
când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent, deși un terț i-a notificat
cesiunea de creanță;
b. există, în cazul reclamantului, în situația în care creditorul cesionar îl acționează în judecată pe

debitorul cedat, iar acesta se apără invocând interdicția de a plăti pe care i-a notificat-o creditorul
cedent;
a. are ca efect lărgirea cadrului procesual trasat, atât sub aspectul părților cât și sub aspectul obiectului
litigiului;
b. implică și faptul că terțul introdus forțat în proces trebuie să pretindă același drept ca și
reclamantul;
c. nu este o cerere incidentală.
a. se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența

materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești;
b. este supusă regularizării, spre deosebire de cererea de intervenție voluntară principală;
c. are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată asemenea cererii de intervenție voluntară
principală.
a. nu este supusă timbrării dacă obiectul ei este neevaluabil în bani;

b. nu mai presupune ca fiind necesară și o eventuală procedură prealabilă care ar fi fost obligatorie în
cazul în care pretenția ar fi fost solicitată pe cale principală
c. în cazul în care a fost formulată de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la
închiderea dezbaterilor în primă instanță.
a. se poate introduce de către pârât în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea
primei instanțe, dacă întâmpinarea este obligatorie;
b. poate fi introdusă de reclamant până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe;
a. este supusă unui termen legal peremptoriu;
b. implică o etapă facultativă a admisibilității în principiu;
c. poate fî disjunsă de cererea principală.
a. poate fî introdusă de pârâtul care a formulat cerere reconvențională până la momentul la care
judecătorul se socotește lămurit, declarând totodată și încetarea cercetării procesului;
b. poate fi introdusă și de pârâtul care nu era obligat potrivit prevederilor legale la depunerea
întâmpinării, cel mai târziu la primul termen de judecată;
a. poate fi introdusă și de pârâtul care nu era obligat potrivit prevederilor legale la depunerea
întâmpinării, cel mai târziu la momentul la care pârâtul este legal citat;
b. trebuie introdusă într-un termen legal a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii;
c. se introduce într-un termen legal reglementat prin norme juridice de ordine privată.
a. este incompatibilă cu posibilitatea repunerii în termen a părții interesate;
b. depusă tardiv, va putea fi judecată împreună cu cererea principală, numai dacă părțile se învoiesc în
acest sens;
c. este inadmisibilă dacă a fost formulată direct în apel.

a. depusă tardiv, va antrena sancțiunea tardivității, care se poate invoca și de instanță din oficiu;
b. poate fi judecată, chiar dacă a fost depusă tardiv, și chiar dacă unele dintre părți nu își exprimă
punctul de vedere;
c. poate fi introdusă și în cazul judecării unei contestații în anulare
a. poate fî introdusă și în cazul judecării unei revizuiri;
b. implică faptul că nu mai este posibilă lărgirea cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe;
80. în materia chemării în judecată a altor persoane:
a. convenția părților privind primirea unei cereri de chemare în judecată a altor persoane depuse
tardiv nu poate privi decât cererea de intervenție forțată formulată peste termen în fața primei
instanțe
b. cererea este admisibilă dacă a fost formulată în etapa rejudecării cauzei cu reținere de instanța de
control judiciar
c. de principiu, reclamantul va putea formula o cerere de intervenție forțată cu ocazia rejudecării

fondului, însă numai în măsura în care, în cadrul rejudecării fondului la prima instanță, se reia total
sau parțial cercetarea procesului.
a. ca regulă generală, nu mai poate fî formulată de pârât cu ocazia rejudecării fondului după casarea
sau anularea cu trimitere la prima instanță;
b. ar putea fi admisă, în cazul rejudecării fondului ca urmare a admiterii contestației în anulare,

exclusiv în acele situații în care obiectul căii extraordinare de atac l-a constituit o hotărâre pronunțată
în primă instanță;
c. este inadmisibilă în cazul rejudecării fondului ca urmare a admiterii revizuirii, atunci când s-a atacat o
hotărâre de primă instanță rămasă definitivă prin neapelare.
a. este admisibilă, prin excepție, în cazul în care s-a introdus de către pârât prin întâmpinare, cu ocazia
rejudecării fondului, atunci când trimiterea spre rejudecare s-a dispus în urma constatării de către
instanța de control judiciar a faptului că pârâtul nu a fost legal citat în tot cursul judecății în fața
primei instanțe, respectiv a instanțelor de fond, totodată nefîind prezent nici la vreun termen;
b. nu poate fi formulată întotdeauna de reclamant, în cazul rejudecării procesului ca efect al admiterii

contestației în anulare;
c. nu va putea fî formulată de către pârât, în cazul rejudecării fondului ca efect al admiterii unei
contestații în anulare, decât dacă această acțiune din urmă a fost introdusă pentru nelegala citare.
a. poate fi introdus cu ocazia rejudecării fondului în cazul în care s-a introdus după introducerea unei
contestații în anulare de drept comun;
b. nu poate fî formulată întotdeauna de intervenientul principal, în cazul rejudecării procesului ca efect

al admiterii contestației în anulare;
c. poate fi formulată de reclamant cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea
primei instanțe, în cazul rejudecării fondului ca urmare a admiterii revizuirii, însă numai în măsura în
care rejudecarea fondului după admiterea în principiu a cererii de revizuire presupune și reluarea în
tot sau în parte a cercetării procesului.
a. regulile privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție voluntară simt aplicabile în mod
corespunzător și cererii de chemare înjudecată a altei persoane;
b. în cadrul admisibilității în principiu a cererii de chemare în judecată a altor persoane, instanța de

judecată va trebui să verifice și dacă terțul ar putea să pretindă, pe cale separată, un drept împotriva
părților din procesulpendente',
c. asupra admisibilității în principiu, instanța de judecată se va pronunța printr-o încheiere preparatorie

motivată.
a. regimul juridic al încheierii prin care instanța se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii
de chemare în judecată a altei persoane este același cu cel prevăzut pentru cererea de intervenție
voluntară principală;
b. terțul intervenient va putea să solicite administrarea de probe cel mai târziu până la primul termen
de judecată ulterior încuviințării în principiu a cererii de intervenție;
c. intervenientul forțat nu va putea face acte procesuale de dispoziție.
86. Terțul intervenient în materia chemării în judecată a altor persoane:
a. poate să renunțe la dreptul subiectiv pretins;
b. nu poate încheia o tranzacție;
c. poate renunța la judecata cererii de intervenție prin care a fost atras în proces.
a. terțul chemat în judecată dobândește calitatea de reclamant, în ceea ce privește pretenția dedusă
judecății, întrucât ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul;
b. actele procesuale de dispoziție în legătură cu cererea principală afectează soluționarea cererii

incidentale;
c. renunțarea părții care a formulat cererea de intervenție forțată la judecarea acesteia nu duce la
deplano la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane.
a. are ca efect specific scoaterea din proces a pârâtului atunci când pârâtul este chemat în judecată
pentru o datorie bănească, acesta recunoscând datoria, declarând că vrea să o execute față de cel
căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, consemnând, totodată, la dispoziția instanței
suma respectivă;
b. nu poate fi soluționată prin admiterea în partea a ambelor cereri atunci când această cerere se
exclude reciproc cu cererea de intervenție voluntară principală;
c. nu poate avea ca efect specific scoaterea din proces a pârâtului în cazul în care acesta din urmă este
chemat în judecată pentru predarea unui bun (mobil sau imobil) sau a folosinței acestuia, atunci când
acesta declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească
89. Chemarea în garanție:
a. este mijlocul procesual de atragere a unui terț la judecată ori de câte ori partea care ar cădea în
pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a
pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească;
b. poate fi formulată și de către intervenientul voluntar accesoriu;
c. nu poate fî introdusă și împotriva unei persoane care are deja calitatea de parte în proces.
a. nu are ca efect lărgirea cadrului procesual sub aspectul obiectului litigiului, ci numai cu privire la
părțile cauzei civile
b. poate fi formulată și de intervenientul voluntar principal, asemenea intervenientului voluntar

accesoriu
c. poate fî exemplificată prin situația în care comitentul, chemat în judecată pentru a răspunde de
fapta culpabilă a prepusului său, îl cheamă în judecată pe acesta din urmă, în litigiu deja
dedusjudecății.
a. nu este o cerere incidentală
b. poate să nu aibă ca efect lărgirea cadrului procesual din punctul de vedere al părților între care se
stabilesc raporturile procesuale
c. se grefează pe cererea principală.

a. se poate exemplifica prin ipoteza în care creditorul în cheamă în judecată numai pe unul dintre
debitorii ce s-au obligat în solidar, pârâtul păstrând dreptul de a-i chema în garanție pe ceilalți
codebitori, pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comună;
b. are ca efect prorogarea legală de competență, în sensul că instanța competentă să judece cererea
principală se va pronunța și asupra cererii de chemare în garanție
c. reprezintă o obligație pentru părți, iar nu o simplă facultate.
a. ca natură juridică nu este o veritabilă cerere de chemare în judecată;
b. cunoaște aplicabilitate în materia fîdeiusiunii, în cazul în care fideiusorul acționat în judecată pentru
a plăti datoria pe care debitorul principal nu înțelege să o achite de bunăvoie, poate să îl cheme în
garanție pe acesta din urmă;
c. antrenează lărgirea cadrului procesual atunci când se formulează o cerere de chemare în garanție
împotriva celuilalt pârât.
a. nu trebuie să respecte condițiile de formă stabilite de lege pentru cererea de chemare înjudecată
b. poate cunoaște aplicabilitate în materia obligației de garanție a vânzătorului contra evicțiunii;
c. nu este necesar să cuprindă legătura cu cererea principală.
a. trebuie introdusă într-un termen legal de natură peremptorie;
b. este supusă regularizării, având în vedere că are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată;
c. formulată de pârât, trebuie depusă în termenul prevăzut de lege pentru chemarea în judecată a
altor persoane.
a. depusă tardiv, implică aplicabilitatea sancțiunii decăderii;
b. poate fî depusă de pârât, cel mai târziu la primul termen de judecată, atunci când întâmpinarea nu
este obligatorie;
c. nu poate fi judecată împreună cu cererea principală, în cazul în care a fost depusă tardiv, nici în
ipoteza în care părțile s-ar învoi în acest sens.
a. este reglementată sub aspectul termenului în care trebuie introdusă prin norme juridice de ordine
privată;
b. nu este incompatibilă cu posibilitatea repunerii în termen a părții interesate;

c. poate fî depusă de pârât, atunci când întâmpinarea nu este obligatorie, până la momentul la care
acesta este legal citat.
98. în materia chemării în garanție:
a. tardivitatea acesteia poate fi invocată și de judecător din oficiu;
b. etapa admisibilității în principiu este facultativă pentrujudecător;
c. depusă tardiv, judecarea acesteia nu este împiedicată de simpla abținere a vreuneia dintre părțile
litigiului civil în a-și exprima punctul de vedere privind aplicabilitatea decăderii ca efect al depunerii
tardive a acestei cereri.
a. este admisibilă dacă a fost formulată direct în apel;
b. este inadmisibilă în recurs;
c. ca regulă generală, nu este inadmisibilă în cazul judecării unei contestații în anulare.
a. este inadmisibilă în materiajudecării unei revizuiri;
b. implică și faptul că instanța de judecată va trebui să verifice inclusiv existența unei legături
suficiente de dependență și subordonare între cererea principală și cererea de chemare în garanție,
deoarece soluția care se va da cu privire la cererea principală va influența soluția ce se va pronunța
asupra cererii de chemare în judecată;
c. nu este inadmisibilă în materia ordonanței președințiale
a. nu este inadmisibilă în cazul acțiunilor personale nepatrimoniale;
b. este admisibilă în cadrul procedurii necontencioase, asemenea cererii de intervenție voluntară

principală;
c. nu are ca efect subordonarea celui chemat în garanție față de cel care l-a introdus în proces.
102. Cererea de chemare în garanție:
a. nu este admisibilă în cazul litigiilor de muncă;
b. este admisibilă în cazul în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de exercițiu cu privire la formele
procedurale ce alcătuiesc acțiunea civilă;
c. este inadmisibilă în situația în care sunt îndeplinite, printre altele și condițiile de formă ace cererii
de intervenție.
103. Terțul chemat în garanție:
a. trebuie să depună întâmpinare la cererea de chemare în garanție;

b. nu poate la rândul lui să formuleze cerere de chemare în garanție;
c. poate formula și cerere reconvențională împotriva celui care a formulat cererea de chemare în
garanție, în același termen acordat de instanță pentru depunerea întâmpinării.
104. Terțul chemat în garanție:
a. nu poate sprijini partea care l-a chemat în garanție;
b. este pus în întârziere de către cel care l-a chemat în garanție prin efectul acestei cereri;
c. nu se poate apăra împotriva părții care l-a chemat în garanție.
105. în materia cererii de chemare în garanție:
a. este permisă disjungerea cererii principale față de cererea de chemare în garanție, dacă judecata
acesteia din urmă ar fi întârziată de judecarea celei dintâi;
b. în cazul în care s-a dispus disjungerea, nu se va constitui un dosar separat;
c. încheierea prin care s-a disjungerea cererii de chemare în garanție de cererea de chemare în
judecată nu este supusă niciunei căi de atac.
106. în materia soluțiilor pe care le poate dispune instanța cu privire la cererea de chemare în garanție:
a. dacă cererea principală este admisă, urmează a se admite și cererea de chemare în garanție
formulată de pârât, în măsura în care aceasta este întemeiată și fără ca terțul chemat în garanție să
poată fi obligat față direct față de reclamant;
b. când cererea principală se respinge, cererea prin care pârâtul a chemat un terț în garanție se va
respinge ca neîntemeiată;
c. dacă cererea de chemare în judecată sau de intervenție principală se admite atunci cererea de
chemare în garanție formulată de reclamant sau de intervenientul principal se va respinge ca rămasă
fără obiect
107. în cazul exercitării căilor de atac de reformare în materia cererii de chemare în garanție:
a. dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanție, iar prima instanță a admis atât cererea de
chemare în judecată cât și cererea de chemare în garanție, pârâtul poate declara apel împotriva
reclamantului, iar chematul în garanție poate declara apel atât împotriva reclamantului cât și
împotriva pârâtului;
b. în ipoteza în care prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, respingând cererea de
chemare în garanție formulată de pârât, acesta din urmă va avea interes să declare apel fie contra
reclamantului, fie împotriva chematului în garanție fie împotriva ambilor;
108. în cazul exercitării căilor de atac de reformare în materia cererii de chemare în garanție:
a. dacă reclamantul a introdus cererea de chemare în garanție, în ipoteza în care a fost respinsă atât
aceasta cât și cererea de chemare în judecată, reclamantul poate face apel atât contra pârâtului cât și
a terțului chemat în garanție;
b. pentru situația în care prima instanță a respins cererea de chemare în judecată admițând chemarea
în garanție formulată de reclamant, acesta din urmă poate introduce apel împotriva pârâtului, iar
terțul chemat în garanție poate declara apel fie contra reclamantului, fie împotriva pârâtului, fie
împotriva ambilor;
109. Arătarea titularului dreptului:
a. este acea formă de intervenție forțată prin care pârâtul care deține un bun pentru altul, îl arată pe
acela în numele căruia deține lucrul, atunci când este chemat în judecată de o persoană care pretinde
un drept real asupra lucrului;
b. poate fi făcută și de terțul intervenient în interes propriu;
c. este o cerere incidentală, de competența instanței sesizate cu judecarea cererii principale.
a. se poate formula și atunci când reclamantul a introdus o acțiune mixtă;
b. implică și faptul că pârâtul trebuie să-l indice pe cel pentru care exercită detenția sau dreptul, fără
obligația acestuia de a-1 indica pe adevăratul titular al dreptului;
c. deși are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată, nu este supusă regularizării.
a. de principiu, reprezintă o simplă facultate pentru pârât;
b. are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată;
c. este supusă regularizării
112. Cererea de arătare a titularului dreptului:
a. nu este supusă taxei judiciare de timbru;
b. implică o etapă a cercetării admisibilității în principiu - obligatorie pentru instanță;
c. poate fî formulată direct în apel, cu acordul părților.
a. se depune înaintea primei instanțe în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării,
atunci când întâmpinarea este obligatorie;
b. este soluționată în raport de admisibilitatea în principiu printr-o încheiere preparatorie motivată;

c. cunoaște aplicabilitatea regulilor de la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție voluntară
principală.
a. poate fi introdusă, în cazul în care întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen
de judecată, respectiv termenul la care pârâtul este legal citat;
b. va fi anulată sau respinsă atunci când nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege,
precum și alte condiții extrinseci ce caracterizează orice cerere cu natură juridică de cerere de
chemare în judecată;
115. Terțul introdus în proces ca efect al unei cereri de arătare a titularului dreptului:
a. are facultatea de a formula întâmpinare la cererea de intervenție;
b. dobândește calitatea de intervenient voluntar principal, atunci când, deși legal citat, nu se
înfățișează și nici nu-și exprimă poziția față de cele susținute de pârât;
c. nu dobândește poziția procesuală de pârât atunci când recunoaște susținerile pârâtului iar
reclamantul consimte ca terțul să ia locul pârâtului inițial.
116. Introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane:
a. poate fi dispusă în procedura necontencioasă numai dacă partea nu se opune;
b. în mod excepțional, poate fi dispusă de instanță, din oficiu, chiar dacă părțile se împotrivesc numai
în cazurile expres prevăzute de lege;
c. implică în mod necesar și parcurgerea etapei admisibilității în principiu.
117. în materia introducerii forțate în cauză, din oficiu, a altor persoane:
a. ca regulă generală, în procedura contencioasă, dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea
terțului, instanța nu va putea dispune, din oficiu, introducerea în cauză a acestuia;
b. în procedura contencioasă, dacă instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea
terțului, iar părțile nu-și exprimă punctul de vedere instanța va respinge cererea ca nedovedită;
c. hotărârea pronunțată în condițiile variantei „b” de răspuns este supusă numai apelului
a. în procedura contencioasă, dacă instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără

participarea terțului, iar părțile nu-și exprimă punctul de vedere instanța pronunță o hotărâre care nu
are autoritate de lucru judecat;
b. în situația prevăzută la varianta „b” de răspuns instanța de judecată se va pronunța pe fondul cauzei;
c. în procedura contencioasă, în ipoteza în care niciuna dintre părți nu solicită introducerea terțului,
instanța nu va putea dispune, din oficiu, introducerea în cauză a acestuia, dacă părțile nu-și exprimă
punctul de vedere și nici părțile ori instanța de control judiciar, din oficiu, nu ar putea invoca direct în
căile de atac faptul că, deși raportul juridic dedus judecății o impunea, instanța care a pronunțat
hotărârea atacată nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.
a. neîndeplinirea de către instanță a obligației de introducere în cauză a unei alte persoane, în cazurile
prevăzute în mod imperativ de lege, poate fi invocată pe calea apelului sau, după caz a recursului;
b. introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane se dispune prin încheiere interlocutorie,
până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe;
c. neîndeplinirea de către instanță a obligației de introducere în cauză a unei alte persoane, nu poate fi
invocată din oficiu de instanța de control judiciar.
a. în ipoteza în care cu ocazia deliberării instanța constată că se impune a fi introdusă o terță persoană
în proces, aceasta nu poate repune cauza pe rol;
b. apărările celui introdus în proces pot fi orientate împotriva oricăreia dintre părțile inițiale din
proces, fără a avea relevanță dacă sunt apărări de drept substanțial sau de drept procesual;
c. terțului introdus în proces i se va recunoaște dreptul de a administra probe noi, precum și dreptul
de a readministra probele.
a. în cazul în care instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, terțul nu va fi citat pentru acest termen;
b. terțul introdus în proces, nu se bucură de independență procesuală, neputând face orice act
procesual de dispoziție, independent de poziția celorlalte părți litigante;
122. în materia reprezentării:
a. reprezentarea prin mandatar neavocat, nu poate interveni în fața instanței de recurs;
b. nu există obligativitatea reprezentării prin avocat a persoanelor fizice în calea extraordinară de atac
a contestației în anulare;
c. există obligativitatea reprezentării prin avocat a persoanelor juridice în calea extraordinară de atac a
revizuirii
123. Mandatarul neavocat:
a. nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale;
b. poate pune excepții asupra fondului;

c. poate să propună probe.
a. poate formula cereri în fața instanței de recurs;
b. dacă este licențiat în drept și este mandatarul soțului poate pune concluzii inclusiv în fața înaltei
Curți de Casație și Justiție;
c. rudă de gradul trei cu pârâtul, poate propune probe în fața tribunalului învestit să soluționeze pricina.
a. care este licențiat în drept și totodată unchiul terțului intervenient în interes propriu poate pune
concluzii în fața Curții de Apel învestite să soluționeze cauza;
b. ca regulă generală, trebuie să fie asistat de un avocat, în faza cercetării procesului, pentru a putea
pune concluzii asupra excepției lipsei calității de reprezentat a părții adverse;
c. trebuie să fie asistat de avocat, chiar dacă este tatăl pârâtului, în etapa dezbaterilor în fond, pentru a
pune concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale active.
126. în materia reprezentării:
a. atunci când dreptul de reprezentare al mandatarului neavocat izvorăște din lege, acesta poate pune
concluzii și în fața tribunalului învestit cu soluționarea cauzei;
b. avocatul poate încheia acte de dispoziție, în numele și pe seama clientului său, fără a avea nevoie
de un mandat special dacă astfel este convenit în contractul de asistentă juridică;
c. avocatul poate să introducă orice cale de atac, prevăzută de lege, împotriva hotărârii pronunțate
numai dacă este împuternicit în acest sens prin contractul de asistență juridică.
127. Mandatul judiciar:
a. atunci când este dat unei persoane pentru a reprezenta o persoană fizică se dovedește prin înscris
autentic;
b. nu poate fi dat prin declarație verbală, spre deosebire de propunerea de recuzare;
c. trebuie să fie o procură ad litem indiferent dacă mandatul a fost dat unui mandatar neavocat ori
unui avocat.
128. Mandatarul cu procură generală:
a. prin excepție, poate să îl reprezinte în judecată pe mandant, dacă acesta din urmă nu are domiciliul
și nici reședința în țară;
b. prepus, poate să îl reprezinte în judecată pe comitent;
129. Mandatul judiciar:

a. se presupune dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiași instanțe, chiar dacă nu
cuprinde nicio mențiune în această privință;
b. sau ad litem, poate fi restrâns și tacit;
c. se presupune ca fiind dat pentru tot procesul, iar nu numai pentru o anumită etapă procesuală
(instanță).
130. Mandatul ad litenr.
a. dat unui mandatar neavocat încetează prin moartea mandantului;
b. dat unui mandatar avocat nu încetează dacă mandantul a devenit incapabil;
c. la care s-a renunțat în ședință publică, nu mai poate fî invocat ca fiind opozabil, chiar dacă partea
căreia i se opune nu a fost prezentă în ședința de judecată.
131. Mandatul ad litem'.
a. dat unui mandatar neavocat încetează prin retragerea lui de către moștenitorii mandantului
decedat
b. dat unui mandatar avocat nu încetează prin retragerea lui de către reprezentantul legal al
mandantului incapabil
c. poate fi revocat în ședință publică, revocarea urmând a fi opozabilă numai dacă partea căreia i se
opune revocarea a fost prezentă la acea ședință de judecată.
132. Mandatarul:
a. avocat, poate renunța la mandat în cursul termenului de exercitare a recursului;
b. care renunță la împuternicire este ținut să-l înștiințeze atât pe mandant cât și instanța cu cel puțin 5
zile înainte de termenul imediat următor renunțării;
c. indiferent are sau nu calitatea de avocat, nu poate renunța la mandat în cursul judecății căilor de
atac.
133. în materia reprezentării convenționale a persoanei juridice:
a. persoana juridică poate fi reprezentată convențional în fața instanțelor de judecată numai prin
consilierjuridic sau avocat, în condițiile legii;
b. reprezentarea prin avocat nu este obligatorie în nicio fază a judecății, nici în recurs sau în căile
extraordinare de retractare;
c. dacă nu se recurge la reprezentarea convențională, persoana juridică nu poate sta în proces prin
reprezentantul legal.
134. în materia reprezentării convenționale a persoanei juridice:

a. neacoperirea dovezii lipsei calității de reprezentant în termenul acordat de instanță se sancționează
cu respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală
activă;
b. excepția lipsei dovezii calității de reprezentant din prima instanță, poate fî invocată pentru prima oară
în apel;
c. excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție absolute
135. Procurorul:
a. are o poziție independentă în proces fiind acea parte în procesul civil care, printre altele, reprezintă
interesele societății și apără ordinea de drept;
b. poate invoca excepția lipsei calității de reprezentant, chiar dacă aceasta este o excepție relativă, în
sensul că titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de persoana care a acționat fără a avea
calitatea de reprezentant;
c. poate introduce și acțiunile civile ce au caracter strict personal, atunci când, este necesar pentru,
spre exemplu, apărarea intereselor legitime ale minorilor.
136. Procurorul:
a. poate participa în procesul civil prin punerea în executare a anumitor titluri executorii;
b. în acțiunile civile în care participă, nu datorează taxă de timbru și nici cauțiune;
c. este obligat să participe în mod obligatoriu la judecată, prin punerea concluziilor necesare în acest
sens, absența sa având ca efect nulitatea relativă a hotărârii.
137. Procurorul:
a. poate introduce acțiunea în stabilirea maternității;
b. nu poate introduce acțiunea în tăgada paternității;
c. poate introduce acțiunea în stabilirea paternității.
138. Participarea procurorului la judecata procesului civil:
a. este obligatorie la judecata cererilor de adopție;
b. nu este obligatorie în cazul judecării cererilor privind ridicarea interdicției judecătorești;
c. este obligatorie în cazul judecării cererii de rectificare a datei morții stabilite prin hotărâre.
139. Participarea procurorului la judecata procesului civil:
a. nu este obligatorie la judecarea cererilor privind exproprierea;
b. este obligatorie în cazul cererii de decădere din exercițiul drepturilor părintești;
c. nu este obligatorie în cazul cererii de anulare, modificare sau completare a actelor de stare civilă.
140. Participarea procurorului la judecată:

a. este obligatorie la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unei legi;
b. nu este obligatorie la soluționarea excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe;
c. este obligatorie în cazul recursului în interesul legii.
141. în materia participării procurorului în procesul civil:
a. posibilitatea procurorului de a exercita căile de atac, în cazurile prevăzute de lege, este condiționată
de pornirea acțiunii civile de către el însuși;
b. procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele pentru care
legea prevede expres posibilitatea procurorului de a pomi acțiunea civilă, chiar dacă nu a pornit
acțiunea civilă
c. spre deosebire de termenul de recurs, termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de
cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, ipoteză în care termenul de apel va curge de
la momentul comunicării hotărârii.
142. în materia participării procurorului în procesul civil:
a. calitatea procesuală a promovării recursului în interesul legii aparține și procurorului general al

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, condiționat de solicitarea expresă, în formă
scrisă, în acest sens a ministrului justiției;
b. dreptul procurorului de a cere începerea executării silite este limitat exclusiv la titlurile executorii
emise în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicție și a dispăruților;
c. procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri emise în favoarea minorilor, a
persoanelor puse sub interdicție și a dispăruților, iar nu numai a hotărârilor pronunțate în favoarea
acestor persoane.
143. Solicitarea punerii în executare a hotărârilor judecătorești:
a. pronunțate în favoarea minorilor, este condiționată de pornirea acțiunii civile de procuror;
b. de către procuror, nu este incompatibilă cu posibilitatea creditorului de a cere continuarea

executării silite în situația în care procurorul intenționează să renunțe la executare;
c. pronunțate în favoarea persoanelor puse sub interdicție, este condiționată de participarea

procurorului la judecarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea respectivă.
144. în faza de executare silită, procurorul poate participa și în alte forme, respectiv:
a. poate exercita contestația la executare;
b. nu poate exercita cererea de întoarcere a executării silite;
COMPETENȚA
1. Competența instanțelor judecătorești în materie civilă:

a. reprezintă aptitudinea prevăzută de lege unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate
jurisdicțională de a judeca un anumit litigiu;
b. se poate raporta și la completurile specializate a unei instanțe;
c. se raportează și la secțiile unei instanțe.
2. în cazul delimitării competenței, prin raportate la organe din sisteme diferite ori la organe din cadrul
aceluiași sistem:
a. competența generală, se stabilește după felul atribuțiilor ce revin fiecărei categorii de instanțe;
b. competența materială procesuală se stabilește în funcție de obiectul, natura sau valoarea litigiului;
3. în ipoteza competenței jurisdicționale, care, prin raportare la delimitarea între instanțe judecătorești
de grad diferit sau între instanțe de același grad, este adevărat că:
a. competența materială procesuală, se stabilește după felul atribuțiilor ce revin fiecărei categorii de
instanțe;
b. competența materială funcțională, se stabilește după obiectul, natura sau valoarea litigiului;
4. Competența teritorială:
a. alternativă, se referă la împrejurarea în care cererea se introduce la instanța de la domiciliul sau,

după caz, sediul pârâtului, însă părțile ar putea conveni să se judece și la o altă instanță de același grad;
b. facultativă, se referă la cazul în care reclamantul are posibilitatea să aleagă între două sau mai
multe instanțe deopotrivă competente;
c. generală, nu se referă la situația în care cererea trebuie introdusă la o anumită instanță, iar părțile
nu ar putea conveni să se judece la o altă instanță.
5. Clasificarea competenței în funcție de caracterul normelor care reglementează competența prezintă

importanță și sub aspectul că:
a. nesocotirea nomelor de competență nu poate fi invocată numai de pârât;
b. competența teritorială alternativă în materia stabilirii filiației este reglementată prin norme de
ordine publică;
c. necompetență teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care
părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
6. Dacă necompetență nu este de ordine publică:
a. va putea cere declararea necompetenței partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă;
b. procurorul, indiferent de forma de participarea la procesul civil nu va putea cere declararea

necompetenței;
c. nu va putea să-și decline competența din oficiu, instanța care ar constata că este necompetentă
relativ.
7. în materia competenței generale a instanțelor judecătorești:
a. ca regulă generală, în materie civilă, litigiile civile sunt de competența instanțelor judecătorești,
dacă legea nu prevede altfel;
b. excepția de neconstituționalitate nu poate fi invocată în fața instanțelor de arbitraj;
c. sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate atrage suspendarea de drept a

judecății în perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
8. Condițiile de sesizare a instanței în cadrul procedurii de drept comun de contencios administrativ se

referă și la faptul că:
a. actul administrativ unilateral trebuie să emane de la o autoritate publică;
b. să fie exercitată procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege;
c. să fie introdusă în termenul de prescripție de 3 ani care începe să curgă de la data comunicării
răspunsului la plângerea prealabilă.
9. în materia competenței generale:
a. contestațiile în materie electorală, ca regulă, simt de competența judecătoriilor și a tribunalelor;
b. competența de judecare a abaterilor disciplinare săvârșite de avocații dintr-un anumit barou aparține
Curții de Apel în a cărei circumscripție teritorială se află acel barou;
c. procedura notarială succesorală este contencioasă.
10. Competența rationae materie:
a. nu presupune o delimitare între instanțe de grad diferit;
b. se referă și la competența secțiilor sau a completurilor specializate;
c. este reglementată prin norme de competență stabilite sub aspect funcțional (având în vedere felul
atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (în raport de obiectul, valoarea sau natura cererii).
11. în cazul competenței materiale:
a. competența materială procesuală - determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre
categoriile de instanțe judecătorești;
b. competența materială funcțională, determină felul pricinilor ce pot fi rezolvate, în concret, de o

anumită categorie de instanțe judecătorești;
c. părțile pot să deroge de la normele juridice care reglementează acest fel de competență, însă numai
cu autorizarea instanței.
12. Judecătoria:
a. judecă în primă instanță, cererile privitoare la strămutarea de hotare;
b. nu judecă, în primă instanță, cererile de împărțeală judiciară cu o valoare mai mare de 500.000 de lei;
c. judecă cererea cu caracter contencios a declarării judecătorești a morții unei persoane.
13. Judecătoria:
a. judecă cererile de evacuare;
b. nu judecă cererile privind uzucapiunea, dacă terenul uzucapat are o valoare de 100.000 de lei;
c. judecă cererile în materie de moștenire indiferent de valoare.
14. Judecătoria:
a. judecă cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date în lege în competența
instanțelorjudecătorești;
b. ca regulă generală, nu poate judeca obligațiile de a nu face neevaluabile în bani, dacă au un izvor
extracontractual;
c. nu este competentă să judece în primă instanță cererile privind constatarea inexistenței unui drept a
cărui valoare este de 200.000 de lei inclusiv, dacă nu rezultă dintr-un raportjuridic născut între
neprofesioniști.
15. Judecătoria este competentă să judece:
a. cererea de acordare a personalității juridice asociațiilor de proprietari;
b. abaterile disciplinare săvârșite de mediatori;
c. cererile pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară.
16. Judecătoria:
a. Sectorului 3 București, este competentă să soluționeze cererile referitoare la anularea, modificarea

sau completarea actelor de stare civilă sau a mențiunilor înscrise pe acestea, în cazul în care cererea este
făcută de un cetățean străin ori de un cetățean român cu domiciliul în străinătate;
b. Sectorului 1 București, are o competență specială în ceea ce privește soluționarea cererilor de divorț
în cazurile în care nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țară și soții nu au convenit asupra
judecătoriei la care să fie introdusă cererea în România;
17. Sunt în competența exclusivă a tribunalului:
a. conflictele individuale de muncă;
b. cererile în materie de expropriere, inclusiv în cazul contestațiilor introduse împotriva comisiei

constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică;

18. Tribunalul are competență să judece:
a. cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul
României (exequatur), potrivit legii, a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii pronunțate
ori, după caz, emise în alte state decât cele din Uniunea Europeană;
b. cererile evaluabile în bani, cu privire la o obligație de a nu face al căror obiect are o valoare egală cu
200.000 lei;
19. Tribunalul:
a. este instanță de excepție în privința judecății în apel;
b. este instanță de excepție și în privința judecății în recurs;
20. Tribunalul:
a. este competent să judece în primă instanță, în materia procedurilor de prevenire a insolvenței și de

insolvență;
b. incidentele privind arbitrajul, conform art. 128 C. pr. civ.;
21. Tribunalul are competență specială:
a. în cazul cererilor de anulare a înregistrării desenului sau modelului;
b. să judece ieșirea din indiviziune în cazul în care valoarea bunului aflat în coproprietare este de
100.000 de euro;
c. cererea de anulare a înregistrării unei indicații geografice.
22. Curtea de Apel:
a. are competență specială spre a judeca cererile privind acordarea personalității juridice federațiilor și
confederațiilor;
b. București, are competență specială în a judeca acțiunea în constatarea calității de lucrător al

Securității sau de colaborator al acesteia, formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității;
c. nu are competență specială în a judeca cererea de înscriere a unei federații constituite de două sau
mai multe asociații ori fundații.
23. Curtea de Apel judecă:
a. conflictele de competență dintre birourile executorilor judecătorești situate în aceeași

circumscripție a unei curți de apel;
b. cererile de strămutare fundamentate pe motive de siguranță publică, de la o judecătorie sau un
tribunal din circumscripția sa teritorială;
c. acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
24. Curtea de Apel judecă:
a. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;
b. contestația împotriva hotărârilor comisiei ce privesc soluționarea întâmpinărilor referitoare la

propunerile de expropriere;
c. nu este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în apel.
25. înalta Curte de Casație și Justiție:
a. este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în recurs;
b. soluționează recursurile în interesul legii într-un complet format din președintele sau în unul dintre
vicepreședinții înaltei Curți de Casație și Justiție, în lipsa celui dintâi, președinții de secții și 15 de
judecători desemnați în condițiile legii;
c. judecă în complete de 3 judecători, în materie civilă, recursurile în cazurile expres prevăzut de lege.
26. înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
a. recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești de orice natură,
care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel
b. în Secțiile Unite sesizările privind schimbarea jurisprudenței sale
c. în completuri de 3 judecători conflictul de competență dintre două secții ale înaltei Curți de Casație și
Justiție.
27. în materia determinării competenței materiale după valoarea obiectului cererii:
a. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere;
b. determinarea valorii obiectului cererii, regula generală este aceea conform căreia reclamantul
stabilește valoarea obiectului acesteia și a valorii, după prețuirea sa, precum și a modului de calcul
prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare;
c. evaluarea valorii obiectului cererii, deși este realizată de către reclamant, nu poate fi contestată de
către pârât sau de instanță, din oficiu, în scopul invocării excepției de necompetență materială.
28. în materia determinării valorii obiectului cererii de chemare în judecată:
a. în caz de contestație a valorii determinate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată,
valoarea se va stabili în funcție de înscrisurile prezentate, expertiza și inclusiv explicațiile date de părți;
b. pentru a se obține declinarea competenței, contestarea evaluării obiectului litigiului se poate face
chiar dacă acesta nu ar fi în strânsă legătură cu soluționarea fondului pretenției;
c. în cererile privitoare la executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau
rezilierea unor contracte de locațiune valoarea cererii se stabilește în funcție de chiria bianuală
29. în materia determinării valorii obiectului cererii de chemare în judecată:
a. în cererile privind un drept la prestații succesive, atunci când durata existenței dreptului este
nedeterminată, valoarea cererii se socotește după valoarea prestației anuale datorate, inclusiv în
ipoteza în care s-ar solicita și restituirea bunului;
b. în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil,
valoarea lor se determină în funcție de valoarea neimpozabilă;
c. în cererile reale imobiliare, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilit
potrivit legislației fiscale, iar în cazul în care aceasta nu este stabilită, se va aplica regula potrivit căreia
competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.
30. în raport de momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului cererii introductive de
instanță:
a. pentru determinarea instanței competente interesează valoarea obiectului cererii de la data

sesizării instanței;
b. instanța nu își va declina competența atunci când reclamantul își va restrânge sau majora pretențiile
formulate, sub sau peste valoarea prevăzută de lege, ca efect al îndreptării erorii materiale de calcul
săvârșite cu prilejul evaluării pretențiilor;
c. pentru stabilirea instanței competente va prezenta importanță valoarea obiectului cererii de la

momentul introducerii (înregistrării) cererii de chemare înjudecată.
a. presupune delimitarea între instanțe de același grad;
b. presupune și regula generală conform căreia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța
în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul reclamantul, dacă legea nu prevede altfel;
c. exclusivă, se referă la faptul că o cerere trebuie introdusă la o anumită instanță, fără a exista pentru
părți posibilitatea de a stabili o altă instanță.
32. în materia competenței teritoriale:
a. ca regulă generală, normele de competență teritorială simt de ordine privată, dacă este vorba de
procese privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună;
b. de drept comun, se va aplica regula actor sequiturforum rer,
33. în materia competenței teritoriale de drept comun:
a. ca regulă generală, cererile îndreptate împotriva unei entități fără personalitate juridică sunt de
competența teritorială a instanței de la domiciliul ori sediul persoanei căreia, potrivit înțelegerii dintre
membrii i s-a încredințat conducerea sau administrarea, iar în cazul lipsei unei asemenea persoane,
cererea nu se va putea introduce la instanța competentă pentru oricare dintre membrii entității
respective, competența nefiind în acest ca alternativă;
b. ca regulă generală, vor fi avute în vedere atât cererile de chemare în judecată care au caracter
patrimonial, cât și ele care nu au caracter patrimonial;
c. de principiu, se va reține caracterul relativ al acesteia.
34. Persoana fizică:
a. are domiciliul acolo unde aceasta declară că își are locuința principală;
b. reclamant, căruia îi revine sarcina indicării domiciliul pârâtului prin cererea de chemare în judecată,
trebuie să indice drept domiciliu locuința efectivă, indiferent dacă aceasta corespunde sau nu
mențiunilor din cartea de identitate;
a. alternativă este reglementată prin norme juridice de ordine publică;
b. de drept comun, implică aplicarea regulii actor sequiturforum rei, care nu presupune și faptul că
pârâtul are domiciliul sau sediul în țară și că acesta este cunoscut;
c. de drept comun, presupune regula potrivit căreia atunci când pârâtul nu are nici reședința ori
reprezentanța cunoscută, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are
domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz.
36. în materia competenței teritoriale alternative:
a. cererile care izvorăsc dintr-un contract de transport pot fi introduce numai la instanța de la locul de
plecare, sosire sau la oricare instanță în circumscripția teritorială a căreia se desfășoară transportul;
b. cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, pot fi introduse fie la instanța de la
domiciliul pârâtului fie la instanța locului de plată;
c. cererile privitoare la stabilirea filiației pot fi introduse și la instanța domiciliului reclamantului.
37. Cererea privitoare Ia despăgubiri în materie de asigurare:
a. se poate introduce, în materie fluvială, la instanța competentă material de la sediul asiguratului;
b. nu se poate introduce în materie feroviară, la instanța competentă material de la locul unde s-a
produs riscul asigurat;
c. ca regulă generală, poate fî introdusă, exempli gratia, fie la domiciliul sau sediul asiguratului, fie la
locul unde s-a produs riscul asigurat.

a. cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre
pârâți, în cazul în care acțiunea reală mobiliară a fost introdusă împotriva mai multor pârâți;
b. cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii, nu
pot fi introduse și la instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant;
c. cererile având ca obiect denunțarea unilaterală a contractului pot fî introduse și la instanța locului
prevăzut pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.
a. cererile care au ca obiect repararea pagubelor produse consumatorului, pot fî introduse și la

instanța de la domiciliul acestuia;
b. cererile izvorâte dintr-o faptă ilicită se pot introduce numai la instanța în a cărei circumscripție s-a
săvârșit fapta ilicită, iar nu și la instanța unde s-a produs prejudiciul;
c. acțiunea personală nepatrimonială îndreptată împotriva unui pârât care exercită la domiciliul său o
activitate profesională se poate introduce nu numai la instanța de la domiciliul pârâtului, ci și la instanța
în circumscripția căreia se află locul activității respective.
a. cererile privitoare la despăgubiri în materie de asigurare se introduc la instanța de la locul în care se

află bunurile asigurate în cazul transportului aerian;
b. cu privire la cererea privitoare la despăgubiri în materie de asigurare părțile pot selecta instanța
competentă mai înainte de nașterea dreptului la despăgubire;
c. ca regulă generală, în ipoteza alegerii instanței prin convenția părților încheiată înainte de sesizarea
acesteia, dacă alegerea instanței a fost făcută în interesul ambelor părți sau în interesul exclusiv al
celui ce va fi chemat în judecată, reclamantul va fi obligat să introducă cererea de chemare în judecată
la instanța selectată anticipat, fiind exclus în acest caz să se aplice regulile competenței alternative.
a. în ipoteza în care un judecător este chemat în judecată printr-o cerere care este de competența
instanței la care acesta își desfășoară activitatea, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele
judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricărei curți de apel învecinate curții de apel vecine
cu acea curte de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă;
b. cererile privitoare la drepturile reale imobiliare, atunci când imobilul este situat în circumscripțiile
mai multor instanțe, iar domiciliul sau reședința pârâtului nu se află în vreuna din aceste
circumscripții, cererea de chemare în judecată se poate introduce la oricare dintre instanțele în
circumscripțiile cărora se află imobilul;
c. cererile în materie de moștenire care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv când defuncții
au avut ultimul domiciliu în circumscripțiile unor instanțe diferite, sunt de competența exclusivă a
instanței ultimului domiciliul al oricăruia dintre defuncți, în acest caz, competența teritorială, deși
alternativă, fiind de ordine publică.
42. Competența excepțională:
a. este stabilită de lege în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți
de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță;
b. nu cunoaște aplicabilitate în materia concordatului preventiv;
c. cunoaște aplicabilitate în materie de moștenire.
43. Competența exclusivă:
a. cunoaște aplicabilitate în materia insolvenței;
b. nu cunoaște aplicabilitate în cazul cererilor privitoare la societăți;
c. este aplicabilă și în cazul pricinilor referitoare la persoane, precum și în cazul altor litigii privitoare la
drepturi de care părțile nu pot dispune
44. în general în materia competenței:
a. atunci când într-o acțiune în revendicare imobiliară imobilul este situat în circumscripțiile mai multor
instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă acesta se află în
circumscripția teritorială a vreuneia dintre aceste instanțe, în caz contrar urmând ca cererea de chemare
în judecată să se introducă la instanța în a cărei circumscripție teritorială se află aria mai mare a
imobilului în discuție;
b. cererile privitoare la drepturi reale imobiliare se vor introduce la instanța în a cărei circumscripție
este situat imobilul în cazul acțiunilor negatorii;
c. cererile de împărțeală judiciară a unui imobil aflat în indiviziune succesorală urmează a se introduce la
instanța în a cărei circumscripție se află imobilul.
45. Cererile în materie de moștenire:
a. se introduc la instanța competentă material în a cărei circumscripție teritorială se află ultimul

domiciliu al defunctului în cazul cererilor pentru anularea unui testament;
b. nu se introduc la instanța de la „ultimul domiciliu al lui de cuius” în cazul în care s-a cerut ieșirea din
indiviziune succesorală iar printre bunurile succesorale se află și un imobil;
c. se vor introduce la instanța de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul în care se solicită anularea
certificatului de moștenitor.
46. Cererile în materie de moștenire:
a. sunt în competența instanței de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul cererilor privitoare la

validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
b. se află în competența instanței de la ultimul domiciliu al lui de cuius și în cazul cererilor privitoare
la moștenire și la sarcinile acesteia;
c. nu sunt în competența instanței de la ultimul domiciliul al defunctului, dacă privesc pretențiile pe care
moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
47. în materia cererilor în materie succesorală:
a. nu este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul în care legatarul universal
solicită moștenitorilor rezervatari intrarea în stăpânirea de fapt a moștenirii;
b. va fi competentă instanța de la ultimul domiciliu al lui de cuius chiar dacă s-a formulat o cerere
referitoare la conservarea sau administrarea bunurilor în timpul stării de indiviziune, inclusiv în cazul
în care printre bunuri se află și un imobil;
c. ca regulă generală pretențiile pe care moștenitorii le au unii împotriva altora se judecă la instanța de
la ultimul domiciliu al lui de cuius chiar dacă aceste pretenții nu sunt în legătură cu moștenirea.
a. petiția de ereditate nu se judecă la instanța de la ultimul domiciliu al lui de cuius;
b. cererile prin care creditorii succesiunii ridică pretenții împotriva moștenirii, sunt de competența
instanței de la ultimul domiciliul al defunctului numai dacă au o cauză anterioară deschiderii
succesiunii;
c. după ieșirea din indiviziune, competența în cazul cererii de garanție pentru evicțiune formulată de
unul dintre moștenitori împotriva celorlalți revine instanței de la domiciliul pârâtului
a. acțiunea în desființarea partajului nu este în competența instanței de la ultimul domiciliul al

pârâtului;
b. cererile prin care creditorii moștenirii ridică pretenții împotriva succesiunii, sunt de competența
instanței de la domiciliul pârâtului dacă au o cauză ulterioară momentului decesului lui de cuius;
c. după partaj, în cazul acțiunii în garanție pentru vicii ascunse, introduse de unul din moștenitori
împotriva celorlalți succesori nu mai este competentă instanța de la ultimul domiciliu al defunctului.
a. acțiunile creditorilor împotriva succesorului unic nu se introduc la instanța de la domiciliul acestuia

din urmă;
b. atunci când unicul moștenitor are calitatea de legatar universal, testatorul a instituit ca executor
testamentar o terță persoană, cererile referitoare la executarea dispozițiilor testamentare nu sunt de
competența instanței de la locul ultimului domiciliul al defunctului;
c. cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței
de la ultimul domiciliul al ultimului dintre defimcți.
51. în general, în materia competenței:
a. acțiunile reale imobiliare formulate de părți împotriva unei societăți sunt de competența exclusivă a
instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal;
b. cererile în materia concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a judecătoriei în a cărei
circumscripție își are sediul debitorul;
c. cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța
domiciliului consumatorului.
52. în materia competenței:
a. prin excepție, părțile pot încheia o convenție de alegere de instanță înainte de nașterea dreptului la
despăgubire, în cazul cererii formulate de un profesionist împotriva unui consumator;
b. în cauzele civile, ce nu sunt referitoare la bunuri sau la alte drepturi de care părțile pot să dispună,
competența teritorială este alternativă;
c. în materie de contencios administrativ și fiscal, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept
privat se poate adresa exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.
a. în cazul divorțului, dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară și în lipsa unui acord
privind instanța competentă să judece cererea de divorț, acțiunea se poate introduce la Judecătoria
Sectorului 1 București;
b. competența este alternativă în materia cererilor privind tăgăduirea paternității;
c. în cazul cererilor privind modalitățile de exercitare a dreptului părintelui sau, după caz, al părinților
separați de copilul lor de a avea legături personale cu acesta, competența este exclusive
54. Chestiunile prejudiciale:
a. pot fî reprezentate și de excepția de neconstituționalitate;
b. au ca efect suspendarea de drept a judecății;
c. pot fi reprezentate și de întrebarea preliminară adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene.
55. Chestiunile prejudiciale:
a. pot fi reprezentate și împrejurarea în care judecata în fața instanței civile se suspendă după
punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, în cazul în
care persoana vătămată sau succesorii acesteia care nu s-au constituit parte civilă în procesul penal
atunci când care au introdus la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin
infracțiune;
b. pot fi reprezentate și de invocarea nelegalității actelor administrative cu caracter normativ;
a. cererile incidentale sunt de competența exclusivă a instanței care judecă pretenția pe fond, numai
dacă cererea incidentală nu a fost disjunsă de cea principală;
b. în materie necontencioasă, instanța este obligată să își verifice din oficiu competența, chiar dacă
este de ordine privată;
c. în ipoteza cererilor care privesc moștenirile prin retransmitere aferente circumscripțiilor unor
instanțe judecătorești diferite se va reține existența atât a unei prorogări legale de competență cât și
a unei competențe teritoriale alternative de ordine publică.
a. prorogarea de competență, în cazul cererii adiționale poate opera cu încălcarea normelor de

competență generală;
b. cererea cu privire la asigurarea dovezilor este o cerere incidentală;
c. cererile accesorii sunt acele cereri prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare, inclusiv cele
prin care se adaugă noi capete de cerere. A
58. In materia prorogării de competență:
a. conexitatea nu reprezintă un caz de prorogare legală de competență;
b. litispendența reprezintă o situație de prorogare judecătorească de competență;
c. alegerea de domiciliu reprezintă o formă de manifestare a convenției privind prorogarea de

competență.
59. Conexitatea:
a. reprezintă reunirea a două sau mai multe pricini care se află înaintea aceleiași instanțe sau a unor
instanțe deosebite;
b. implică, ca și condiție, ca instanțele să fie același grad sau de grad diferit;
c. poate avea loc inclusiv atunci când toate instanțele au o competență teritorială exclusivă.
60. Excepția conexității:
a. se invocă cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței anterior sesizate;
b. se admite sau respinge prin încheiere, care poate fi atacată numai odată cu fondul;
c. nu este incompatibilă cu posibilitatea dispunerii disjungerii de către instanță, caz în care aceasta își va
declina competența și după disjungere.
61. Litispendența:
a. reprezintă un caz de prorogare legală a competenței;
b. presupune același proces, în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la aceeași instanță sau
la instanțe deosebite, dar deopotrivă competente;
c. nu poate fi invocată direct în apel.
62. Litispendența:
a. implică și faptul că este vorba de cereri distincte, dar identice din perspectiva părților, obiectului și
a cauzei;
b. presupune ca și condiție ca cererile identice să fie în curs de judecată la instanța competentă sau la
instanțe deopotrivă competente;
c. se invocă printr-o excepție care se soluționează de instanța anterior sesizată, respectiv de instanța de
grad inferior prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul, indiferent dacă s-a admis sau
respins excepția.
63. în materia litispendenței:
a. se poate invoca excepția de litispendență și în cazul în care una dintre instanțele sesizate cu aceeași
cerere este necompetentă;
b. când cererile se află la aceeași instanță, excepția se invocă în fața ultimului complet sesizat, în
funcție de data înregistrării cererii;
c. invocarea excepției de litispendență nu este împiedicată de posibilitatea ca instanțele să fie de grad

diferit.
64. în materia prorogării de competență:
a. strămutarea pricinilor reprezintă o situație de prorogare legală a competenței;
b. soluționarea cererii de o altă instanță de același grad, în caz de admitere a cererii de abținere sau de
recuzare de către instanța ierarhic superioară, când din pricina abținerii sau recuzării, nu se poate alcătui
completul de judecată, nu reprezintă o situație de prorogare judecătorească de competență;
c. administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie, nu reprezintă un caz de prorogare legală de
competență.
65. Strămutarea pricinilor:
a. reprezintă un caz de prorogare judecătorească de competență, spre deosebire de delegarea unei alte
instanțe care să judece pricina civilă;
b. constă în trimiterea cauzei la o altă instanță mai mare decât cea care, în mod normal, ar fi fost
competentă să o judece;
c. pentru motive de siguranță publică, nu poate fi cerută de părți.
66. Strămutarea cauzelor civile:
a. se referă numai la prorogarea de competență teritorială, indiferent că aceasta are un caracter

relativ sau absolut, nu însă și la competența materială;
b. pentru motiv de bănuială legitimă se poate cere atunci când una dintre părți este rudă apropiată cu
un magistrat ce deține o funcție de conducere la instanța respectivă;
c. pentru motiv de bănuială legitimă nu implică și obligația părții interesate de a dovedi că, în funcție de
împrejurările concrete aplicabile cauzei, instanța de judecată nu va fi obiectivă.
a. pentru motivul de bănuială legitimă poate fi solicitată și de procuror;
b. pentru motivul de siguranță publică se poate cere de partea interesată, în cazul în care există îndoială
cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza circumstanțelor procesului, calității părților ori a unor
relații conflictuale locale;
c. revine spre soluționare înaltei Curți de Casație și Justiție pentru motivul de bănuială legitimă vizând
calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a
celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți.
a. de la o judecătorie la alta pentru motiv de siguranță publică se judecă de înalta Curte de Casație și
Justiție;
b. pentru motivul de siguranță publică poate fi solicitată și de procurorul de la parchetul de pe lângă

Curtea de Apel care participă la judecata unei cauze civile la judecătorie;
c. pe motiv de siguranță publică, se poate dispune atunci când împrejurările excepționale care
presupun că judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii
publice.
69. în materia strămutării pricinilor:
a. suspendarea judecății procesului cu privire la care s-a solicitat strămutarea intervine de drept;
b. hotărârea de strămutare este o încheiere judecătorească;
c. admiterea cererii de strămutare are ca efect trimiterea procesului spre judecată unei alte instanțe
de același grad din circumscripția sa.
70. Suspendarea judecății procesului cu privire la care s-a solicitat strămutarea:
a. poate fi dispusă, pentru motive temeinice, cu citarea părților, chiar înainte de primul termen de
judecată, dacă partea interesată dă o cauțiune de 1.000 lei;
b. de regulă, poate fi dispusă doar la solicitarea celui interesat, de instanța învestită cu cererea de
strămutare, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 10.000 lei;
c. se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu citarea părților din process
71. Hotărârea de strămutare:
a. este dată printr-o încheiere supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia;
b. nu se dă fără motivare;
72. Hotărârea de strămutare:
a. nu este supusă niciunei căi de atac de reformare;

b. poate face obiectul contestației în anulare speciale;
c. nu poate face niciodată obiectul unei revizuiri.
73. în materia efectelor admiterii strămutării:
a. înalta Curte de Casație și Justiție va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanțele judecătorești
de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel vecine acelei circumscripții
teritoriale a curții de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripții se află instanța de la care se
cere strămutarea;
b. încheierea de strămutare va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare

urmează să fie păstrate, iar în lipsa unei astfel de precizări, urmând a fi menținute toate actele
îndeplinite de instanța de la care pricina a fost strămutată;
74. în materia strămutării:
a. apelul împotriva hotărârii date de instanța la care s-a strămutat procesul este de competența
instanței ierarhic superioare acesteia, urmând ca în caz de admitere a apelului cauza să fie trimisă la o
instanță din circumscripția celei care a soluționat calea de atac;
b. o eventuală cale de atac de retractare formulată împotriva hotărârii pronunțate de o instanță

învestită prin strămutare va fi judecată de această instanță;
75. în materia strămutării:
a. în cazul în care hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către o instanță de control
judiciar învestită prin strămutare, cauza va fi trimisă spre rejudecare uneia dintre instanțele din raza
teritorială a instanței care a pronunțat casarea, iar nu instanței a cărei hotărâre a fost casată;
b. în ipoteza în care instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea
procesului, hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de
strămutare;
76. Prorogarea voluntară a competenței:
a. poate fi posibilă, prin excepție, și în cazul competenței teritoriale exclusive;
b. se poate face și tacit;
c. se referă și la ipoteza în care prin convenția de alegere de domiciliu, părțile stabilesc competența în
favoarea instanței de la domiciliu ales
77. în materia prorogării voluntare a competenței:
a. convenția de alegere de competență nu trebuie să îmbrace forma scrisă;

b. convenția se poate face și verbal;
c. convenția nu se poate face în materie de asigurări feroviare.
78. Necompetență poate fi invocată prin:
a. excepția (procesuală) de necompetență;
b. recursul, ca motiv de casare;
c. contestația în anulare generală.
79. în materia invocării necompetenței:
a. în recurs nu mai poate fi invocată competența internațională a instanțelor române;
b. necompetență generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător
în orice stare a pricinii, deci și direct în apel;
c. ca motiv de apel se poate invoca necompetență primei instanțe.
80. Excepția de necompetență:
a. absolută, poate fi invocată pentru motivul necompetenței generale a instanțelor judecătorești;
b. teritorială relativă poate fi invocată pe reclamant;
c. absolută, poate fi invocată chiar direct în căile de atac, în cazul necompetenței internaționale.
81. Necompetență:
a. generală a instanței de apel se poate invoca de părți ori de către judecător direct în recurs;
b. este de ordine publică atunci când se invocă necompetență unui complet specializat;
c. nu este absolută atunci când se invocă necompetență unei secții.
82. Necompetență:
a. teritorială relativă, atunci când întâmpinarea nu este obligatorie, poate fî invocată cel mai târziu la
primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii,
sub sancțiunea decăderii;
b. teritorială alternativă este o necompetență de ordine privată;
c. teritorială absolută a primei instanțe poate fi invocată până la închiderea dezbaterilor.
83. în materia necompetenței teritoriale relativă:
a. excepția de necompetență relativă trebuie invocată, atunci când întâmpinarea nu este obligatorie,
înainte de a se intra în cercetarea procesului, sub sancțiunea decăderii;
b. reclamantul care a făcut cererea la o instanță necompetentă relativ nu va putea cere declinarea
competenței;
c. instanța va verifica atât respectarea normelor de competență de ordine publică, cât și a celor de
ordine private
84. Admiterea excepției de necompetență:
a. poate avea ca efect respingerea cererii ca inadmisibilă, care intervine atunci când prin convenția
arbitrală, părțile au convenit ca litigiile dintre ele să fie supuse soluționării unei anumite instanțe
aparținând arbitrajului instituționalizat;
b. poate avea ca efect declinarea competenței în cazul în care părțile au convenit ca litigiile dintre ele să
fie supuse arbitrajului ad-hoc;
c. nu poate avea ca efect declinarea de competență atunci când cererea este de competența unui
organ fără atribuțiijurisdicționale.
85. Declinarea de competență:
a. se dispune printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac;
b. se dispune printr-o hotărâre care nu are autoritate de lucru judecat față de instanța la care este
trimit dosarul;
c. are ca efect respingerea cererii ca inadmisibilă atunci când nu este de competența instanțelor
române.
86. Declinarea de competență:
a. se poate dispune printr-o sentință care nu este supusă niciunei căi de atac;
b. se poate dispune printr-o sentință care este supusă recursului la instanța ierarhic superioară în
termenul de recurs de drept comun care curge de la pronunțare;
c. nu poate avea ca efect trimiterea dosarului la un alt organ cu activitate jurisdicțională.
87. în materia aplicării dispozițiilor privitoare la excepția de necompetență în cazul secțiilor specializate
și completurilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești:
a. se aplică norme juridice de organizare judecătorească;
b. rezolvarea incidentelor privind repartizarea eronată a cauzelor de competența completurilor

specializate sau a secțiilor specializate ale aceleiași instanțe se soluționează prin aplicarea în mod
corespunzător a regulilor referitoare la excepția de necompetență;
c. încheierea de trimitere la completul sau secția de specialitate este supusă recursului în 5 zile de la
comunicare.
88. în materia conflictului de competență:
a. pozitiv, în cazul în care ambele instanțe simt competente să rezolve pricina, fiind vorba despre o
competență teritorială alternativă, excepția de litispendență este inadmisibilă, conflictul pozitiv de
competență fiind actual;
b. negativ, se va reține ca și condiție, printre altele, ca declinările să fie reciproce;

c. nu se poate înregistra un conflict negativ de competență cu înalta Curte de Casație și Justiție.
89. Conflictul de competență:
a. este soluționat de completul sau secția din cadrul instanței imediat superioare, corespunzătoare
completului sau secției înaintea căreia s-a ivit conflictul, atunci când conflictul s-a ivit între două
completuri sau două secții ale aceleiași instanțe
b. pozitiv, atrage suspendarea de drept a judecății;
c. este soluționat de 5 judecători al înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când în conflict sunt două
secții ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
90. în materia conflictului de competență:
a. părțile au dreptul de a sesiza instanța care va rezolva conflictul;
b. judecata conflictului are loc în camera de consiliu, cu citarea părților;
c. dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului de competență constantă că niciuna dintre

instanțele sesizate nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite
acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să-și
decline competența
CAPITOLUL V ACTELE DE PROCEDURĂ Șl TERMENELE PROCEDURALE -pag 404
1. în general în materia actelor de procedură:
a. actele instanței pot fi acte administrative, atunci când prin intermediul lor se realizează o activitate
funcțională;
b. operațiunea juridică privitoare la introducerea unei cereri de chemare în judecată este un act de
procedură, iar cererea de chemare în judecată este un alt act de procedură;
2. Condițiile generale pentru îndeplinirea actelor de procedură se referă și la împrejurarea că:
a. acestea trebuie să îmbrace forma scrisă sau să fie consemnate într-un alt act de procedură încheiat
în scris;
b. trebuie efectuate în limba română;
3. în materia actelor de procedură:
a. declarația de abținere, poate fî realizată și verbal, spre deosebire de cererea de recuzare;
b. contestația privind tergiversarea procesului nu se poate realiza oral în ședința de judecată;
c. precizările privind îndreptarea cererii de chemare în judecată, pot fî făcute și verbal.

4. Consecințele nedepunerii cererii de către titularul ei în numărul de exemplare cerut de lege poate
avea ca efect:
a. îndeplinirea acestei obligații din oficiu de către instanță;
b. obligarea oricărei părți de a îndeplinirea acestei obligații;
a. în cazul cererilor transmise prin fax sau prin poștă electronică, grefierul de ședință nu are obligația să
întocmească din oficiu copii de pe cerere, decât pentru instanță;
b. actele executorului judecătoresc sunt acte de procedură ale organelor auxiliare justiției;
c. mandatarul neavocat al persoanei fizice va depune o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al

calității sale.
a. excepțiile procesuale care poartă o denumire greșită nu împiedică soluționarea acestora în cazul în
care prin raportare la argumentarea adusă în sprijinul acestor mijloacele de apărare se deduce
adevărata natură juridică a respectivei excepții;
b. nesemnarea minutei de către judecătorul ori judecătorii care au pronunțat-o atrage nulitatea
absolută și virtuală a hotărârii;
c. ascultarea ca martor, în ciuda opoziției părții adverse, a unui afin până la gradul al treilea cu una dintre
părți, în alte procese decât cele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie, antrenează
sancțiunea nulității relative și exprese.
7. în materia nulității actelor de procedură:
a. încălcarea principiului oralității atrage nulitatea absolută și expresă;
b. nesemnarea minutei de magistratul-asistent nu atrage nicio sancțiune, întrucât acesta nu a participat

la deliberare;
c. nulitatea condiționată nu implică, ca regulă generală și faptul că actul de procedură a fost întocmit
cu nerespectarea unei condiții legale extrinseci.
a. nulitățile derivate se referă la încălcarea unor condiții externe ale actului de procedură;
b. nulitățile condiționate pentru a produce efecte presupun o vătămare care este lăsată la aprecierea
instanței;
c. nulitatea necondiționată poate să intervină indiferent dacă nulitatea este absolută sau relativă.

a. nerespectarea obligației ca judecata să se desfășoare în camera de consiliu se sancționează cu
nulitatea necondiționată de existența vreunei vătămări;
b. în cazul nulităților exprese vătămarea este prezumată iuris tantum.
c. nerespectarea dispozițiilor referitoare la capacitatea procesuală se sancționează cu nulitatea

necondiționată.
a. neîntocmirea încheierii de dezbateri, atunci când instanța a amânat pronunțarea hotărârii, atrage
nulitatea hotărârii;
b. nesemnarea minutei de către judecător poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei;
c. înlăturarea vătămării în alt mod poate interveni și în cazul nulității absolute.
a. în cazul în care hotărârea care s-a redactat a rămas nesemnată, fiind semnată numai minuta de
către judecători, sancțiunea nulității se poate evita prin semnarea ulterioară;
b. contradicția dintre minută și dispozitiv are ca efect, ca regulă generală, nulitatea hotărârii;
c. nerespectarea condițiilor generale referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, atrage nulitatea

hotărârii independent de dovada existenței unei vătămări, asemenea ipotezei neîndeplinirii unor
condiții speciale impuse de lege, în anumite situații, pentru sesizarea instanțelorjudecătorești
a. în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la competența instanței, atrage nulitatea absolută
sau relativă, indiferent de caracterul normei de competență invocate;
b. nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală se sancționează cu

nulitatea necondiționată de vătămare, indiferent de felul reprezentării;
c. intervine sancțiunea nulității necondiționate de dovada existenței vreunei vătămări, dacă nu a fost
respectat numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectivă.
13. Reprezintă un caz de nulitate aplicabilă în mod necondiționat de existența unei vătămări:
a. ipoteza în care un judecător aflat într-un caz de incompatibilitate absolută a participat la

compunerea completului de judecată;
b. situația în care la judecată a participat și procurorul, deși prezența sa nu era obligatorie potrivit legii;
c. ipoteza în care pricina civilă, a fost soluționată de un judecător stagiar, deși trebuia soluționată de
unjudecător definitiv.
14. Nulitatea actului de procedură:
a. este necondiționată de existența vreunei vătămări atunci când sunt nerespectate dispozițiile legale
privind compunerea sau constituirea instanței;
b. este condiționată de existența unei vătămări în cazul nerespectării dispozițiilor legale referitoare la
publicitatea ședinței de judecată;
c. este absolută în ipoteza în care se încalcă condițiile respectării unui proces echitabil.
a. necompetență executorului judecătoresc nu reprezintă o necompetență necondiționată de existența

unei vătămări;
b. în principal, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la cerințele legale extrinseci alte actului de
procedură se sancționează cu nulitatea necondiționată de existența unei vătămări;
c. publicitatea ședinței de judecată este o cerință extrinsecă actului de procedură, astfel încât nu are
relevanță dacă există sau nu o vătămare cauzată vreuneia dintre părți, nulitatea fiind necondiționată.
a. netimbrarea, spre deosebire de insuficienta timbrare a cererilor, atrage nulitatea necondiționată de

existența vreunei vătămări;
b. pronunțarea hotărârii mai înainte de împlinirea termenului pentru care pronunțarea a fost amânată
se sancționează cu nulitatea necondiționată de existența unei vătămări;
c. nerespectarea termenului prohibitiv are drept consecință nulitatea actului de procedură efectuat
înainte de împlinirea termenului, nulitate care nu este necondiționată de existența vreunei vătămări
a. nerespectarea termenului dilatoriu are ca efect nulitatea necondiționată de dovada existenței unei
vătămări, sancțiunea operând prin simpla încălcare a normei care interzice îndeplinirea actului de
procedură înăuntrul termenului;
b. în cazul nerespectării termenelor imperative, dacă partea face actul de procedură după expirarea
termenului, nulitatea va internii ca efect al încălcării normelor ce prevăd termene legale imperative;
c. depunerea cererii de apel direct la instanța de control judiciar, atrage sancțiunea nulității
necondiționate de existența unei vătămări
. 18. în materia nulității actelor de procedură:
a. excepția de necompetență materială a primei instanțe poate fî invocată pentru prima dată direct în
apel;
b. nulitatea relativă poate fi invocată de partea interesată care nu a fost prezentă la termenul la care
s-a săvârșit neregularitatea, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe
fond, pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății;
c. dacă partea beneficiară a normei de ordine privată încălcate nu invocă nulitatea relativă înainte de
punerea concluziilor pe fond, aceasta va fi decăzută din dreptul de a o mai invoca ulterior, în căile de
atac.
a. renunțarea tacită la dreptul de a mai invoca nulitatea relativă a unui act de procedură se produce
atunci când partea nu o invocă în termenul prevăzut de lege;
b. toate cauzele de nulitate, indiferent dacă este relativă sau absolută, a actelor de procedură deja
efectuate trebuie invocate simultan, sub sancțiunea expresă a decăderii părții din dreptul de a le mai
invoca;
c. asupra excepției nulității actului de procedură, instanța se pronunță prin încheiere preparatorie,
indiferent dacă excepția se admite sau respinge, iar instanța rămâne în continuare învestită cu
soluționarea cererii.
a. excepțiile absolute pot fi ridicate în fața instanței de recurs, chiar dacă pentru soluționarea lor ar fî
necesară administrarea unor înscrisuri noi;
b. prin excepție, nulitatea relativă, poate fi invocată direct în apel sau, după caz, în recurs;
c. în faza executării silite, nulitatea actelor de executare sau a executării silite înseși se invocă pe calea
recursului.
21. Efectele nulității se referă și la faptul că:
a. anularea citației atrage și anularea hotărârii, dacă partea nelegal citată nu a fost prezentă;
b. anularea minutei nu atrage și desființarea hotărârii;
c. o cerere de chemare în judecată anulată poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară.
22. Efectele nulității se referă și la faptul că:
a. o cerere de chemare în judecată anulată nu poate servi ca un început de dovadă scrisă;
b. un înscris autentic declarat nul pentru vicii de formă păstrează puterea doveditoare a unui înscris
sub semnătură privată;
c. nulitatea pentru necompetență nu aduce, de regulă, atingere probelor administrate la instanța

necompetentă.
23. în cazul citării părților în procesul civil:
a. judecata are loc fără citarea părților în situația rezolvării conflictelor de competență;
b. judecata se desfășoară cu citarea părților în ipoteza contestației privind tergiversarea procesului;
c. citarea părților nu este necesară în ipoteza judecării cererii de încuviințare a executării silite.
24. Citarea părților este lăsată la aprecierea instanței în cazul:
a. ordonanței președințiale;
b. plângerii împotriva modului de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului;

c. procedurii necontencioase judiciare.
25. Citarea părților este lăsată la aprecierea instanței în cazul:
a. asigurării dovezilor;
b. judecării cererii de preschimbare a termenului de judecată;
c. cererilor de valoare redusă.
26. Termenul în cunoștință:
a. se aplică în situația în care cererea este depusă între termene, de oricare parte și acesteia îi este
comunicat următorul termen de judecată;
b. se aplică și în ipoteza în care reclamantul depune o cerere de modificare a cererii introductive

înainte de primul termen de judecată deja fixat, ocazie cu care i se comunică primul termen;
c. nu cunoaște aplicabilitate în cazul în care partea a fost prezentă la un termen de judecată printr-o altă
persoană chiar neîmputemicită cu dreptul de a cunoaște termenul.
27. Instituția termenului în cunoștință:
a. se aplică în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată;
b. nu cunoaște aplicabilitate în ipoteza în care partea este chemată la interogatoriu, chiar dacă aceasta
fusese prezentă la încuviințarea interogatoriului;
c. nu este aplicabil dacă procesul se repune pe rol.
28. Termenul în cunoștință:
a. se aplică deținuților;
b. nu se aplică în situația în care instanța de apel fixează termen pentru rejudecarea procesului după
anularea hotărârii primei instanțe;
c. se aplică și militarilor încazarmați
29. Preschimbarea termenului de judecată:
a. se hotărăște în camera de consiliu;
b. implică și faptul că instanța poate proceda la înștiințarea părților cu privire la noul termen fixa și
telefonic, caz în care nu mai este necesară citarea;
30. Citația:
a. este compusă din două părți, respectiv citația propriu-zisă, precum și dovada de înmânare sau
procesul verbal al citației;
b. trebuie să cuprindă ștampila instanței, sub sancțiunea nulității necondiționată de dovada nulității;
c. care nu cuprinde ora de înfățișare poate avea ca efect aplicabilitatea sancțiunii nulității, numai dacă
partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.’
31. în materia citației:
a. dovada de înmânare a citației se identifică procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare;
b. ca regulă generală, statul se citează prin Ministerul Justiției;
c. persoana care face parte din echipajul unei nave fluviale, alta decât militară, dacă nu au domiciliul
cunoscut, se citează la căpitănia portului unde este înregistrată nava.
32. Intervine sancțiunea nulității:
a. necondiționată de existența unei vătămări, în cazul dovezii de înmânare a citației, dacă aceasta din
urmă nu cuprinde semnătura agentului;
b. condiționată de existența unei vătămări, în cazul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de

citare, dacă nu este menționată ora la care a fost încheiat acest proces-verbal;
c. condiționată de dovada existenței vreunei vătămări cu privire la dovada de înmânare a procesului

verbal în cazul lipsei numelui agentului procedural.
33. în materia citării persoanelor fizice:
a. bolnavii internați în unități sanitare se citează la administrația acestora;
b. persoanele cu domiciliul și reședința necunoscută se citează prin publicitate;
34. în materia citării:
a. dacă cei aflați în străinătate, indiferent de modul în care au fost trimiși în străinătate, au mandatar
cunoscut în țară, va fi citat numai acesta din urmă;
b. moștenitorii, până la intervenirea lor în proces, se vor cita printr-un curator special numit de
instanță, la domiciliul acestuia;
c. partea care în timpul procesului își schimbă locul citării, nu este obligată să încunoștințeze și partea
adversă prin scrisoare recomandată.
35. în materia citării prin publicitate:
a. reclamantul nu poate fi citat prin publicitate;
b. citarea prin publicitate se poate dispune și în cazul persoanei juridice;
c. dacă pârâtul, citat prin publicitate, se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea-
credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate.
a. citația se afișează în mod obligatoriu la ușa instanței;
b. citația se publică în mod obligatoriu și într-un ziar central de largă răspândire;
c. citația nu se afișează în mod obligatoriu și pe pagina de internet a instanței de judecată.
a. citația nu se publică în mod facultativ în Monitorul Oficial al României;
b. procedura se socotește îndeplinită în a 10-a zi de la publicarea citației;
c. termenul procedural avut în vedere pentru considerarea îndeplinirii procedurii de citare se

stabilește pe zile libere.
a. comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură pentru care legea prevede comunicarea se
face la cerere;
b. în cazul comunicării făcute de către instanță, modalitatea de comunicare poate implica agenții
procedurali ai instanței sau orice alt salariat al acesteia;
c. comunicarea actelor de procedură necesare se poate realiza prin poștă atunci când comunicarea
prin agent procedural nu este posibilă.
a. la cererea părții interesate, instanța poate să încuviințeze acesteia să procedeze la comunicarea

citației, pe cheltuiala acesteia din urmă prin executori judecătorești;
b. la cererea părții interesate, instanța poate să încuviințeze acesteia să procedeze la comunicarea

citației, pe cheltuiala proprie prin curierat rapid;
c. instanța poate din oficiu să procedeze la obligarea oricăreia dintre părți ca acestea să procedeze la
comunicarea citației sau a celorlalte acte de procedură prin curier rapid sau executori judecătorești.
40. în materia comunicării actelor de procedură:
a. dacă s-a optat pentru comunicarea actelor de procedură făcute de părți prin executori judecătorești,
comunicarea se va face în mod nemijlocit de către executor, acest aspect nefiind incompatibil cu
posibilitatea ca executorul să poată apela la serviciile poștei sau de curierat rapid;
b. părțile își pot comunica între ele citațiile numai prin avocat sau consilierjuridic;
c. comunicarea între părți a întâmpinării este posibilă numai prin avocat sau consilier juridic
a. comunicarea directă între părți a cererii de chemare în judecată sau a citației se poate realiza și mai
înainte de sesizarea instanței;
b. părțile își pot comunica direct între ele și alte acte procedurale care emană de la instanța de
judecată;
c. înmânarea citației trebuie făcută cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
42. înmânarea citației:
a. trebuie făcută cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată;
b. trebuie realizată înăuntrul unui termen regresiv;
c. se va face înăuntrul unui termen calculat în sistemul zilelor libere.
43. în materia înmânării actelor de procedură:
a. ca regulă generală, atunci când comunicarea actelor de procedură se face, din oficiu, de către
instanță, prin agenți procedurali, ei nu vor putea instrumenta decât în zilele lucrătoare, între orele 6,00-
20,00;
b. limitarea comunicării actelor de procedură la zilele lucrătoare, precum și la intervalul orar se aplică și
în cazul comunicărilor efectuate de parte, pe cheltuiala sa, nemijlocit prin executoriijudecătorești sau
prin curierat rapid;
c. înmânarea se poate face oriunde se află cel citat, dacă acesta primește citația și semnează de
primire.
44. în materia înmânării actelor de procedură:
a. partea prezentă în instanță personal nu este obligată să primească actele de procedură și orice înscris
folosit în proces care i se comunică în ședință;
b. înmânarea se face personal celui citat, care va semna dovada de înmânare, agentul procedural
certificându-i identitatea și semnătura acestuia;
c. partea prezentă în instanță prin avocat este obligată să primească actele de procedură folosite în
proces care i se comunică în ședința de judecată.
45. înștiințarea care se afișează pe ușa locuinței destinatarului cuprinde:
a. numele de familie, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat,
mențiuni care se completează de agentul procedural;
b. numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea instanței pe rolul căreia se
află dosarul, cu indicarea sediului acesteia;
c. arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba care se completează de agentul
procedural.
46. înmânarea citației:
a. se poate face în mod valabil de către agentul procedural și copilului minor care a dobândit capacitate
deplină de exercițiu prin căsătorie;
b. se poate face și portarului în cazul în care administratorului unui cămin studențesc lipsește, dacă nu
este găsită nicio persoană la camera de cămin unde trebuia să se facă înmânarea;
47. Pot reprezenta mijloace de probă pentru a dovedi îndeplinirea procedurii de citare sau de
comunicare:
a. dovada de înmânare;
b. procesul verbal ar agentului procedural;
c. proba testimonială.
48. Pot reprezenta mijloace de probă pentru a dovedi îndeplinirea procedurii de citare sau de
comunicare:
a. copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea, în cazul
comunicării citației prin telefax, poștă electronică sau alte asemenea mijloace;
b. referatul întocmit de arhivarul judecătoriei;
c. existența unor împrejurări de fapt din care s-ar trage concluzia că partea a luat cunoștință de
conținutul hotărârii.
a. verificarea efectuării procedurilor de citare și comunicare dispuse pentru fiecare termen de

judecată se efectuează de către grefierul de ședință înaintea fiecărui termen de judecată;
b. partea nelegal citată poate invoca neregularitatea procedurii de citare și prin contestația în anulare;
c. în lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fî invocată și
de celelalte părți, precum și de instanță din oficiu, la termenul imediat următor termenului la care
neregularitatea s-a produs.
50. Termenele procedurale:
a. prohibitive, sunt acele termene înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură;
b. imperative, sunt termenele înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură;
c. convenționale pot fi reprezentate de termenele de arbitraj.
a. legale, sunt ca regulă generală fixe, în sensul că nu pot fi prelungite sau scurtate de instanță și nici
de părți;
b. judecătorești, sunt, ca regulă generală, lăsate la aprecierea instanței judecătorești, cu excepția

cazului în care legea stabilește ea însăși termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedură;
c. relative, sunt acelea care în caz de nerespectare pot atrage nulitatea condiționată de existența unei
vătămări.
a. de regresiune, nu se pot calcula după sistemul zilelor libere;
b. de succesiune, se calculează în sensul curgerii normale a timpului;
c. pe ore, încep să curgă de la ora zero a zilei următoare
a. pe zile, se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care acesta începe să curgă și nici
ziua când se împlinește;
b. de regresiune se calculează în sensul invers al curgerii timpului;
c. care se socotește pe zile, atunci când este vorba de un act ce trebuie depus la instanță, se împlinește
la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
54. în materia termenelor procedurale:
a. în cazul transmiterii prin poștă, actul de procedură este socotit a fi făcut în termen, dacă a fost
depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal;
b. în cazul trimiterii actului procedural prin email, mențiunea datei și orei primirii email-ului, astfel
cum acestea sunt atestate de către calculatorul instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului
de către partea interesată;
a. încep să curgă de la data comunicării acestora, dacă legea nu dispune altfel;
b. punctul de plecare a termenului, este reprezentat de momentul sau data de la care începe să curgă
termenul procedural;
56. Echipolența:
a. poate reprezentată de acele cazuri în care comunicarea actului de procedură, ca moment de la care
începe să curgă termenul procedural, este înlocuită cu un alt act echivalent;
b. în general, în cazul termenelor procedurale, nu poate fi exemplificată prin ipoteza în care se consideră
că actul a fost comunicat părții în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copia de pe actul
respectiv;
c. de principiu, în cazul termenelor procedurale, poate fi exemplificată prin situația în care se actul se
consideră că a fost comunicat părții în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părți.
57. Cazurile de echipolența:
a. au caracter legal, nefiind de strictă interpretare și aplicare;

b. aplicabile doar termenelor de apel și de recurs, pot face referire și la ipoteza în care apelul sau,
după caz, recursul a fost introdus înainte de comunicarea hotărârii, hotărârea urmând a se considera
comunicată la data cererii de apel, respectiv de recurs;
c. pot fi exemplificate și prin situația în care hotărârea s-a comunicat odată cu încheierea de
încuviințare a executării silite, termenul de apel sau, după caz, de recurs urmând a curge de la această
comunicare, chiar dacă ea a avut un alt obiectiv
58. întreruperea termenelor procedurale:
a. nu este posibilă în cazul oricăror termene procedurale;
b. poate fi exemplificată prin lipsa capacității de exercițiu;
c. este aplicabilă oricăror termene procedurale, spre deosebire de suspendare.
59. întreruperea termenelor procedurale:
a. se aplică în favoarea celor care au capacitate de exercițiu restrânsă;
b. are loc prin moartea uneia dintre părți;
c. nu poate avea loc prin moartea reprezentantului părții.
60. în materia întreruperii termenelor procedurale:
a. în situația lipsei capacității de exercițiu a uneia dintre părți, întreruperea durează până când este
desemnată o persoană care să îl reprezinte pe cel incapabil;
b. în cazul morții uneia dintre părți, se va face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părții
decedate, pe numele moștenirii, arătându-se numele și calitatea fiecărui moștenitor;
c. moartea avocatului uneia dintre părți nu are ca efect întreruperea termenului procedural.
a. moartea reprezentantului legal al celui lipsit de capacitate de exercițiu are ca efect întreruperea
termenului procedural, până la momentul la care are loc o nouă comunicare părții;
b. termenul de perimare se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea
judecării procesului de către partea care justifică un interes;
c. moartea mandatarului neavocat căruia i s-a făcut comunicarea întrerupe termenul de recurs.
a. moartea consilierului juridic al părții are ca efect comunicarea din nou a părții, de la data acestei
noi comunicări începând să curgă un nou termen;
b. decesul părții care are interes să facă apel are ca efect, între altele, și faptul că se face din nou o
singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părții, pe numele moștenirii, fără să se
arate numele și calitatea fiecărui moștenitor;

a. cursul prescripției se întrerupe la data la care are loc, depunerea cererii de executare, însoțită de
titlu executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
b. curgerea termenului de prescripție nu se întrerupe în momentul depunerii cererii de reluarea a

executării;
c. prescripția se întrerupe prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți
creditori
64. în materia decăderii:
a. această sancțiune este implicită, în sensul că toate termenele imperative sunt prezumate a fi
stabilite sub sancțiunea decăderii;
b. încălcarea unui termen peremptoriu înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procedural,
reprezintă una dintre condițiile decăderii;
c. pentru a opera sancțiunea decăderii, termenul legal poate avea caracter prohibitiv.
65. Decăderea ca sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenelor procedurale:
a. va interveni pentru nerespectarea termenelor legale imperative legale;
b. are caracter relativ;
c. poate fi aplicabilă și în cazul încălcării termenelorjudecătorești.
66. Decăderea ca sancțiune procedurală:
a. intervine și atunci când legea stabilește un termen fix pentru îndeplinirea unui act de procedură, iar
partea a lăsat să expire acel termen fără a beneficia de el;
b. nu este aplicabilă procurorului;
c. intervine, ca regulă generală, în cazul în care partea nu a cerut recuzarea înainte de începerea
oricărei dezbateri.
67. Decăderea:
a. nu operează atunci când decăderea privește pe una dintre părțile legate printr-un raport de
solidaritate sau indivizibilitate, iar cel puțin una dintre celelalte părți a efectuat actul de procedură în
termen;
b. operează de drept;
c. nu operează atunci când partea a renunțat tacit la acest drept.
68. Decăderea:
a. produce efecte numai în măsura în care a fost invocată, iar apoi pronunțată de instanță;
b. nu poate fi acoperită;
c. cunoaște aplicabilitate atunci când apelul nu este motivat în termen.
a. nu se poate aplica sancțiunea decăderii cu privire la dreptul de a invoca decăderea;
b. decăderea nu intervine în cazul în care recursul nu a fost motivat în termenul legal, ci nulitatea;
c. dacă norma juridică ce instituie termenul de decădere are caracter de ordine privată, decăderea
poate fî invocată numai de partea interesată și numai până la primul termen de judecată ce a urmat
momentului cunoașterii motivului de decădere.
70. Decăderea:
a. se opune celui împotriva căruia a curs termenul peremptoriu legal;
b. se poate invoca în cursul procesului prin excepția de tardivitate;
c. nu se poate invoca pe calea recursului atunci când a intervenit o hotărâre pe fond
71. Efectele decăderii ca sancțiune procedurală:
a. se referă și la pierderea dreptului procesual ce nu a fost exercitat în termenul legal;
b. nu se opun celui împotriva căruia a curs termenul peremptoriujudecătoresc;
c. afectează dreptul subiectiv civil.
a. efectele acesteia se referă și la împrejurarea că se poate produce, indirect, pierderea acelei

componente a dreptului la acțiune ce privește posibilitatea de a obține condamnarea pârâtului;
b. dacă partea a fost decăzută din dreptul de a efectua actul de procedură și totuși face acel act,
acesta va fi lovit de nulitate;
c. actele ulterioare făcute pe baza unui act efectuat după expirarea termenului legal sau imperativ sunt
atinse de sancțiunea nulității, dacă nu pot avea o existență de sine stătătoare.
a. nulitatea actului de procedură nu intervine ca efect direct al nerespectării normei juridice care a
stabilit termenul peremptoriu, ci ca o consecință a decăderii;
b. dacă actul efectuat după ce a expirat termenul peremptoriu, cuprinde manifestări de voință, acestea
nu își vor produce efectele;
c. o cerere de exercitare a unei căi de atac respinsă ca tardivă poate fi folosită ca un început de dovadă
scrisă.
a. dacă actul efectuat după ce a operat decăderea, constatări de fapt sau declarații, acestea își vor
produce efectele;
b. o cerere de exercitare a unei căi de atac respinsă ca tardivă nu poate fi folosită ca o mărturisire
extrajudiciară;
75. Repunerea în termen:
a. poate să intervină și în cazul termenului prohibitiv;
b. presupune ca și condiție dovada existenței unor motive temeinic justificate;
c. poate fi invocată din oficiu de către instanță.
76. Instituția repunerii în termen:
a. nu are legătură directă cu sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului în care trebuia
exercitat dreptul procedural;
b. reprezintă o derogare de la sancțiunea nulității;
c. are legătură directă cu existența termenului imperativ legal sau judecătoresc nesocotit.
77. Repunerea în termenul imperativ:
a. nu reprezintă o derogare de la sancțiunea decăderii;
b. poate să intervină și după expirarea termenului;
c. trebuie formulată, ca regulă generală, într-un termen de 30 de zile de la data încetării împiedicării
78. în materia repunerii în termen:
a. dacă s-a pierdut termenul de exercitare a unei căi de atac, repunerea în termen se va solicita în
termenul de exercitare a căii de atac respective;
b. în toate cazurile, odată cu cererea de repunere în termen și în același termen legal, partea va trebui
să îndeplinească și actul de procedură sau să exercite calea de atac pentru care a pierdut termenul;
c. ca natură juridică, termenul de formulare a cererii de repunere în termen nu este un termen

procedural legal imperativ.
a. cererea de repunere în termenul de recurs se va judeca de către instanța de recurs, chiar dacă,
potrivit legii, cerere de recurs se depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă;
b. în ipoteza în care s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care trebuie
îndeplinit înainte de pronunțarea hotărârii, instanța se va pronunța printr-o hotărâre preparatorie;
c. încheierea prin care instanța se pronunță asupra cererii de repunere în termen, poate fi atacată
separat, cu recurs în termen de 5 zile.

a. în ipoteza în care se formulează numai cererea de repunere în termen, iar nu și actul în legătură cu
care se cere repunerea în termen, cererea de repunere în termen este admisibilă;d
b. în situația în care s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac, dacă se admite
cererea de repunere în termen, instanța va pronunța o încheiere, după care va trece la soluționarea
căii de atac respective;
c. în ipoteza în care s-a solicitat repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac, dacă instanța
respinge cererea de repunere în termen, se va pronunța o hotărâre prin care va respinge atât cererea
de repunere în termen, cât și calea de atac.
a. încheierea de admitere a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac poate fi atacată
de procuror separat de hotărârea pronunțată în calea de atac respectivă;
b. în cazul în care s-a cerut repunerea în termenul de recurs, hotărârea prin care se respinge această
cerere este definitivă;
c. dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel, hotărârea este supusă recursului, inclusiv în cazul în
care calea de atac a recursului este suprimată în mod expres de lege

Grile Procedura Civilă Carte

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile Procedura Civilă Carte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

Procesul civil include:

2. în materia fazelor și etapelor procesului civil:

3. în cazul fazelor și etapelor procesului civil:

a. faza judecății nu poate să lipsească din procesul civil;

4. în etapa deliberării și pronunțării hotărârii:

a. deliberarea are loc în ședință publică;

b. hotărârea se pronunță, în principiu, în camera de consiliu;

c. deliberarea are loc în secret.

5. în materia judecății în primă instanță:

b. etapa scrisă nu începe cu introducerea cererii de chemare în judecată;

6. în materia judecății în primă instanță:

b. aceasta reprezintă o etapă a fazei judecății alături de judecata în căile de atac;

c. niciuna dintre variantele de răspuns menționate anterior nu este adevărată.

7. în materia fazelor procesului civil:

8. în cazul fazelor procesului civil:

9. în materia normelor de drept procesual civil:

a. în funcție de întinderea câmpului de aplicare acestea se împart în norme de organizare

b. în funcție de obiectul pe care îl reglementează, acestea se subclasifîcă în norme generale și norme

10. Normele de organizare judecătorească, în cazul dreptului procesual civil:

a. reglementează admiterea în magistratură;

b. nu reglementează și statutul magistraților;

c. reglementează și vacanța judecătorească.

11. în materia dreptului procesual civil, normele de competență:

a. generală, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești între

b. materială, reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor judecătorești de atribuțiile altor organe

c. teritorială, reglementează repartizarea pricinilor civile de competența instanțelor judecătorești

13. în materia normelor de drept procesual civil:

b. normele de competență materială nu reglementează delimitarea atribuțiilor instanțelor

14. în cazul normelor de drept procesual civil:

a. norma generală derogă de la norma specială;

c. normele de competență generală sunt de ordine publică.

a. normele de competență materială sunt de ordine publică;

c. normele de competență teritorială exclusivă sunt de ordine publică.

16. în materia normelor de drept procesual civil:

a. normele de competență teritorială exclusivă sunt de ordine publică;

c. părțile pot conveni, cu autorizarea instanței, să se abată de la normele de ordine publică.

a. nerespectarea normei de ordine privată și imperativă poate fi invocată și de instanță de oficiu;

21. în materia aplicării în timp a normelor de procedură:

22. Aplicarea în timp a normelor de procedură presupune și regula conform căreia:

23. Succesiunea în timp a normelor de competență implică și regula potrivit căreia:

24. în materia legii aplicabile mijloacelor de probă:

a. atât condițiile de admisibilitate cât și puterea doveditoare a probelor preconstituite vor fî

b. în raport de admisibilitatea probei testimoniale, urmează a se aplica regula generală, în sensul că

c. legea nouă nu este de imediată aplicare în cazul administrării probelor.

25. în cazul aplicării în timp și în spațiu a normelor de procedură:

c. administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare de la data administrării lor.

26. Imparțialitatea instanței care soluționează cauza:

a. constă în absența oricărei prejudecăți;

27. Dreptul la o instanță:

a. este un drept absolut;

28. în materia garanțiilor dreptului la un proces echitabil:

a. independența instanței care soluționează cauza se apreciază și în raport cu celelalte puteri

c. imparțialitatea obiectivă a instanței implică posibilitatea de a determina convingerea personală a unui

29. Principiul disponibilității:

b. are caracter absolut;

c. nu guvernează faza executării silite.

30. Principiul disponibilității:

a. implică dreptul părților de a determina cadrul procesual;

b. nu implică și dreptul persoanei de a nu pomi procesul;

c. presupune și dreptul părților de a pune capăt procesului.

31. Principiul disponibilității:

a. nu guvernează numai faza judecății;

b. este susceptibil de limitări;