Tratatul de la Lisabona – dezvoltarea Politicii (UE) de Securitate şi Apărare Comună

(PSAC)

1. Politica externă: obiective, instrumente și realizări

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost aplicabilă

începând cu anul 1993, iar de atunci a fost consolidată prin tratatele care au urmat. În
prezent, Parlamentul monitorizează PESC și contribuie la dezvoltarea sa, în special prin
sprijinul acordat Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentanților speciali ai
UE (RSUE) și delegațiilor UE. Competențele bugetare ale Parlamentului influențează
amploarea și sfera de acțiune a PESC, precum și instrumentele financiare ale UE care susțin
acțiunile Uniunii în străinătate.

PESC: dezvoltare prin tratate

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost instituită în

1993, prin intrarea in funcţiune a Tratatul asupra Uniunii Europeane, cu scopul de a menține
pacea, de a consolida securitatea internațională, de a promova cooperarea internațională și de
a dezvolta și consolida democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.

TUE a introdus sistemul cu „trei piloni”, PESC fiind al doilea pilon. Tratatul de la
Amsterdam, din 1997, a instituit un proces decizional mai eficient care include abținerea
constructivă și votul cu majoritate calificată (VMC). În decembrie 1999, Consiliul
European a creat rolul de Înalt Reprezentant pentru PESC.

Tratatul de la Nisa, din 2003, a introdus o altă serie de schimbări vizând raționalizarea
procesului decizional și a însărcinat Comitetul Politic și de Securitate (COPS), înființat în
ianuarie 2001 printr-o decizie a Consiliului, să exercite controlul politic și să ofere direcția
strategică a operațiunilor de gestionare a crizelor.

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, a conferit Uniunii

personalitate juridică și o structură instituțională pentru serviciul său de acțiune externă. În
plus, acesta a eliminat structura bazată pe piloni introdusă de TUE în 1993. Tratatul a creat o
serie de noi actori în domeniul PESC, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate (care îndeplinește, de asemenea, funcția de
vicepreședinte al Comisiei (VP/ÎR) și noul Președinte permanent al Consiliului European.

Pe lângă crearea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), tratatul a întărit

Politica de securitate și apărare comună (PSAC), care face parte integrantă din PESC.

Tratatul de la Lisabona a făcut posibilă crearea unei rețele diplomatice a UE în statele

terțe și pe lângă organizațiile internaționale. Astfel, UE dispune în acest moment de peste 140
de Delegații. În plus, prin cei opt Reprezentanții speciali ai UE (RSUE) sunt gestionate
problematici sensibile sau zone geografice considerate de un interes special pentru UE.

1
 Temeiul juridic pentru PESC a fost stabilit în TUE și revizuit în Tratatul de la
Lisabona. Articolele 21-46 titlul V din TUE stabilesc „dispozițiile generale privind acțiunea
externă a Uniunii și dispozițiile speciale privind politica externă și de securitate comună
(PESC)”. Articolele 205-222, partea 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE) cuprind acțiunea externă a Uniunii Se mai aplică, de asemenea, și articolele 346 și
347, partea 7.

Instrumente PESC (de la acțiune comună şi poziție comună la decizii)

Politica externă și de securitate comună (abreviat PESC) este stabilită în Titlul V

al Tratatului Uniunii Europene. Astfel, PESC a înlocuit Cooperarea politică
Europeană (CPE); pe termen lung este planificată și o politică comună în domeniul
apărării, care ar putea conduce la un moment dat la alcătuirea unei forțe de apărare
comune.
Obiectivele acestui al doilea pilon al Uniunii sunt stabilite în Articolul 11 (fostul
Articol J.1) din Tratatul UE, fiind urmărite prin intermediul propriilor instrumente
legale (acțiune comună, poziția comună a Consiliului), adoptate prin vot unanim de
către Consiliul Uniunii Europene.
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Uniunea dispune de un nou
instrument, de așa numita strategie comună (noul Articol 12). În plus, a fost creată și
funcția de Înalt reprezentant pentru PESC.
Începând din 1999, în urma mai multor sesiuni ale Consiliului European de la
Koln s-a decis — având în vedere provocările la nivel extern (Kosovo, atacurile
teroriste etc.) — dezvoltarea în direcția unei politici europene de securitate și
apărare (PESA). Această hotărâre s-a regăsit în Tratatul de la Nisa.

După Tratatul de la Lisabona instruméntele PESC sunt exprimate prin decizii

care sunt fie poziții comune într-un dosar anume, fie acțiuni comune, făcând astfel posibilă
mobilizarea resurselor materiale și financiare.
Declarațiile ÎR în numele UE sunt poziții publice pe teme specifice de actualitate,
negociate în prealabil de către SM.
Demersurile scrise față de un guvern al unui stat terț, care pot fi discrete, confidențiale,
sunt menite să obțină o conduită sau acțiune într-un dosar dat. Ele sunt întreprinse de regulă
de către șeful Delegației UE din statul respectiv.

► Deci, Scopul politicii externe și de securitate a Uniunii Europene (UE) este de a le

conferi celor 27 de state membre mai multă însemnătate pe scena internațională decât dacă
acestea ar acționa individual. Pe lângă menținerea păcii și consolidarea securității
internaționale, politica urmărește să promoveze democrația, statul de drept și respectarea
drepturilor și a libertăților omului în întreaga lume. Prin Tratatul de la Lisabona din 2009 s-a

2
înființat brațul diplomatic al UE, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) sub
autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate –
de asemenea, funcție nou înființată

► Apărare Comună ‒ PSAC, promovată implicit de Tratatul de la Lisabona, o reprezintă

dezvoltarea misiunilor de tip Petersberg, incluzându-se misiunile pentru dezarmare şi
asigurarea de asistenţă tehnică în domeniul militar pentru combaterea terorismului. Prin
Tratatul de la Lisabona, Uniunea va beneficia de o capacitate extinsă de acţiune în Spaţiul de
Libertate, Securitate şi Justiţie (SLSJ) și se va capacita operaţional lupta împotriva
criminalităţii

2. Impactul Tratatului de la Lisabona în sfera PSAC

• Capacităţile militare vor rămâne, în continuare, la dispoziţia statelor membre, ele

putând fi oferite ca resurse în desfăşurarea operaţiilor PSAC, pe baze voluntare, dar
conceptul de cooperare structurată permanentă va permite statelor membre care
doresc, îndeplinesc criteriile şi au realizat angajamente privind capacităţile militare
stabilite prin Protocolul 10 anexat la Tratatul de la Lisabona, în ceea ce priveşte
dezvoltarea de capacităţi pentru PSAC, o integrare militară superioară.

• Tratatul introduce, de asemenea, posibilitatea creării unui fond iniţial de gestionare a

operaţiilor şi vizează o îmbunătăţire a capacităţilor cu sprijinul şi sub orientarea
Agenţiei Europene de Apărare/EDA.
• Un aspect deosebit de important îl reprezintă extinderea ariei de acţiune a misiunilor
dincolo de cele existente, respectiv includerea operaţiilor comune de dezarmare,
furnizarea de asistenţă şi consiliere militară, și combaterea terorismului.
• De asemenea, elemente de noutate sunt clauza de solidaritate şi cea de clauza de
asistenţă şi sprijin reciproc în caz de agresiune.
• Agenția Europeană de Apărare, menționată la articolul 42 alineatul (3) și aflată sub
autoritatea Consiliului, are ca misiune:
- să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacitățile militare ale statelor
membre și să evalueze respectarea angajamentelor privind capacitățile asumate de
statele membre;
- să promoveze armonizarea necesităților operaționale și adoptarea de metode de
achiziție performante și compatibile;

3
- să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de
capacități militare și să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre și
administrarea programelor de cooperare specifică;
- să susțină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze și să planifice
activitățile de cercetare comune și studierea soluțiilor tehnice care răspund
necesităților operaționale viitoare;
- să contribuie la identificarea, și, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile
pentru întărirea bazei industriale și tehnologice a sectorului de apărare și la
îmbunătățirea eficiente cheltuielilor militare.
• Cooperarea structurată permanentă (PSAC) în domeniul apărării (menținută și în
Tratatul de la Lisabona - articolele 42 și 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană) se
referă la o formă mai profundă de cooperare între țările UE. În acest cadru, țările UE se
angajează să intensifice dezvoltarea capacităților proprii de apărare și să furnizeze unități
de luptă pentru misiunile preconizate. AEA evaluează contribuțiile, iar Consiliul
autorizează cooperarea

3. Particularități ale PSAC

3.1. Procesul de luare a deciziilor

Forma de bază, conducerea procesului prin decizii (se renunță la formula de

documente PESC: acțiuni comune, poziții comune) referitoare la PSAC şi sunt luate
de către Consiliul European și de către Consiliul Uniunii Europene (articolul 42 din
TUE). Ele sunt luate cu unanimitate de voturi, cu unele excepții notabile referitoare la
• Agenția Europeană de Apărare (AEA, articolul 45 din TUE)
și
• Cooperarea structurată permanentă (PESCO, articolul 46 din TUE), unde se aplică ca
regulă votul cu majoritate.

4
 Propunerile de decizii sunt în mod normal făcute de către Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care acționează, de asemenea, în
calitate și de Vicepreședinte al Comisiei Europene.

3.2.Tratatul de la Lisabona a introdus conceptul unei politici europene în materie de

capacități și de armament (articolul 42 alineatul (3) din TUE), de curând elaborată.

Iniţial s-a creat Capabilității militare de planificare și conducere (MPCC), ca nucleu

al unui sediu permanent al UE.

De asemenea, s-a lansat inițiativa privind Consolidarea capacităților ca sprijin

pentru securitate și dezvoltare (CBSD). Aceasta permite UE să sprijine financiar
dezvoltarea capacităților și consolidarea rezilienței țărilor partenere.

Acesta a stabilit, de asemenea, o legătură între PSAC și alte politici ale Uniunii,
solicitând ca ca Agenția Europeană de Apărare să acționeze în colaborare cu Comisia, dacă
este necesar (articolul 45 alineatul (2) din TUE). Acest lucru se referă în special la politicile
de cercetare, industriale și spațiale ale Uniunii, prin intermediul cărora Parlamentul a fost
împuternicit să încerce să exercite o influență mult mai puternică asupra PSAC decât a avut în
trecut.

3.3. Cooperarea structurată permanentă- PESCO

PESCO este o modalitate specifică de cooperare consolidată, rațională și eficientă în

domeniul securității și apărării (de exemplu, instituirea unui „Schengen militar”), care
reunește statele membre care ar putea să dezvolte împreună capabilități, să investească în
proiecte comune, sau să creeze structuri multinaționale. Aceasta ar trebui să conducă la un
nivel mai ridicat de ambiție comună în domeniul apărării.

Tratatul de la Lisabona prevede că un grup de state membre își poate consolida cooperarea
îndomeniul apărării prin stabilirea unei cooperări structurate permanente (PESCO).

La 22 iunie 2017, liderii UE au convenit să lanseze o cooperare structurată permanentă pentru

a consolida securitatea și apărarea Europei.

La 11 decembrie 2017, Consiliul a adoptat o decizie de stabilire a PESCO. Toate statele

membre ale UE participă la PESCO, cu excepția a trei țări (Danemarca, Malta și Regatul
Unit).

Statele membre participante au convenit asupra unei liste inițialede 17 proiecte care urmează a
fi întreprinse în cadrul PESCO. Proiectele cuprind domenii precum:

5
 • formarea
• dezvoltarea capabilităților
• disponibilitatea operațională în domeniul apărării

Aceste proiecte inițiale au fost adoptate formal de Consiliu la 6 martie 2018. În aceeași zi,
Consiliul a adoptat o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a PESCO.

La 25 iunie 2018, Consiliul a adoptat norme de guvernanță pentru proiecte în cadrul PESCO.

La 19 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat un al doilea set de 17 proiecte, astfel încât numărul
total de proiecte a ajuns la 34. Acestea vizează domenii precum formarea, dezvoltarea
capabilităților și disponibilitatea operațională pe uscat, pe mare și în aer, precum și apărarea
cibernetică.

La 11 noiembrie 2019, Consiliul a adoptat încă 13 proiecte care urmează să fie realizate în
cadrul PESCO. În total, sunt în desfășurare în prezent 47 de proiecte. Cinci dintre noile
proiecte se axează pe formare; alte proiecte se concentrează pe consolidarea acțiunilor de
colaborare ale UE, precum și pe dezvoltarea capabilităților pe mare, aer și în spațiu.

• Cooperarea în domeniul apărării: Consiliul lansează 13 noi proiecte PESCO

• Cooperarea în domeniul apărării: Consiliul stabilește cooperarea structurată
permanentă (PESCO), cu participarea a 25 de state membre

3.4. Planul de acțiune european în domeniul apărării

Cu cheltuieli de 203 miliarde EUR în domeniul apărării în 2015, statele membre ale
UE se află pe locul al doilea la nivel mondial în ceea ce privește cheltuielile militare, după
SUA.

Cu toate acestea, fondurile din bugetele pentru apărare sunt adesea utilizate în mod
ineficient, din următoarele motive:

fragmentarea pieței europene de apărare

duplicarea costisitoare a capabilităților militare

cooperarea industrială insuficientă și lipsa interoperabilității

Pentru a soluționa aceste probleme, Comisia Europeană a prezentat la 30 noiembrie

2016 Planul de acțiune european în domeniul apărării. Planul de acțiune vizează:

• stimularea eficienței în materie de costuri a cheltuielilor pentru apărare

• îmbunătățirea cooperării în domeniul apărării

• construirea unei baze industriale mai puternice

Planul stabilește trei acțiuni-cheie:

6
 • instituirea unui fond european de apărare

• încurajarea investițiilor în industria apărării

• consolidarea pieței unice a apărării

La 22 iunie 2017, Consiliul European a salutat comunicarea Comisiei cu privire la un

Fond European de Apărare. De asemenea, liderii au solicitat să se ajungă la un acord rapid
privind propunerea referitoare la un program european de dezvoltare industrială în
domeniul apărării.

Pentru prima dată, bugetul UE este utilizat pentru cofinanțarea cooperării în domeniul
apărării, iar fondul ar trebui să facă parte din următorul buget pe termen lung (2021-2027).
Fondul european de apărare va completa investițiile naționale și va oferi stimulente practice și
financiare pentru colaborare în cercetarea, dezvoltarea și achiziționarea în comun de
echipamente și tehnologie de apărare.

UE a consolidat de asemenea, cooperarea cu NATO în 74 de domenii, inclusiv

securitatea cibernetică, exercițiile comune și combaterea terorismului. Există și un plan de
facilitare a mobilității militare între statele membre UE pentru a permite personalului militar
și echipamentului să acționeze mai rapid ca răspuns la crize.

7
 Anexa nr. 1

DECIZIA (PESC) 2018/964 A CONSILIULUI

din 5 iulie 2018

de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în

vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate,
întrucât:
(1) La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/512/PESC (1).
(2)La 19 martie 2015, Consiliul European a convenit că vor fi luate măsurile necesare pentru
a corela în mod clar durata măsurilor restrictive cu punerea în aplicare integrală a
acordurilor de la Minsk, ținând cont de faptul că punerea în aplicare integrală fusese
prevăzută pentru 31 decembrie 2015.
(3)La 21 decembrie 2017, Consiliul a reînnoit Decizia 2014/512/PESC până la 31 iulie 2018
pentru a permite evaluarea în continuare a punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk (2).
(4)În urma evaluării punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, Consiliul consideră că
Decizia 2014/512/PESC ar trebui să fie reînnoită pentru o perioadă suplimentară de șase
luni, pentru a permite Consiliului să evalueze în continuare punerea în aplicare a acestora.
(5) Prin urmare, Decizia 2014/512/PESC ar trebui modificată în consecință,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1
La articolul 9 alineatul (1) din Decizia 2014/512/PESC, primul paragraf se
înlocuiește cu următorul text:
8
„(1) Prezenta decizie se aplică până la 31 ianuarie 2019.”

Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 5 iulie 2018.
Pentru Consiliu
Președintele
G. BLÜMEL

(1) Decizia 2014/512/PESC a Consiliului din 31 iulie 2014 privind măsuri restrictive având în vedere
acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina (JO L 229, 31.7.2014, p. 13).
(2) Decizia (PESC) 2017/2426 a Consiliului din 21 decembrie 2017 de modificare a Deciziei
2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației
în Ucraina (JO L 343, 22.12.2017, p. 77).

9
 Anexa nr. 2

Poziţia comună a Consiliului 2001/931/PESC din 27 decembrie 2001 privind aplicarea

de măsuri specifice pentru combaterea terorismului.

SINTEZĂ

La reuniunea extraordinară din 21 septembrie 2001, Consiliul European a definit terorismul

drept una dintre principalele sfidări pentru întreaga lume şi a identificat lupta împotriva
terorismului drept unul dintre obiectivele prioritare ale Uniunii Europene (UE). Scopul
prezentei poziţii comune este acela de a adopta măsuri suplimentare pentru combaterea
terorismului, pe lângă cele stabilite prin Rezoluţia 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al
Organizaţiei Naţiunilor Unite. În mod specific, stabileşte o listă de indivizi, grupuri şi entităţi
implicate în acte teroriste, ale căror fonduri şi active financiare urmează a fi îngheţate ca parte
a luptei împotriva finanţării terorismului.
Definiţii
„Persoane, grupuri şi entităţi implicate în acte de terorism” înseamnă persoane, grupuri şi
entităţi despre care există informaţii precise care demonstrează că au comis, încearcă să
comită sau facilitează comiterea de acte teroriste.
„Actele de terorism” sunt definite drept acte săvârşite cu intenţie care pot să dăuneze grav
unei ţări sau organizaţii internaţionale, atunci când sunt comise cu scopul de a intimida o
populaţie, de a exercita orice formă de constrângere sau de a destabiliza sau distruge
structurile fundamentale politice, constituţionale, economice sau sociale ale unei ţări sau
organizaţii internaţionale. Lista actelor de terorism include:
• atacuri la adresa vieţii sau integrităţii fizice ale unei persoane;
• răpirea sau luarea de ostatici;
• provocarea de distrugeri masive unei incinte publice sau private, inclusiv sistemelor
informatice;
• răpirea mijloacelor de transport în comun, cum ar fi aeronavele şi navele;

10
 • fabricarea, posesia, achiziţia, transportul sau utilizarea de arme de foc, de explozibili
sau de arme nucleare, biologice sau chimice;
• eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de incendii, de explozii sau de
inundaţii;
• perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, cu electricitate sau cu orice altă
resursă naturală esenţială;
• conducerea sau participarea la activităţile unui grup terorist, inclusiv prin finanţarea
activităţilor acestuia sau furnizarea de mijloace materiale.
Simpla ameninţare de a comite unul dintre aceste acte criminale va fi, de asemenea,
considerată ca infracţiune de terorism.
Poziţia comună defineşte şi „grupurile teroriste” drept grupuri organizate de persoane,
acţionând în mod concertat în vederea comiterii de acte teroriste, indiferent de alcătuirea sau
de nivelul de dezvoltare al structurii lor.
Lista indivizilor şi entităţilor vizate
Lista din anexă cu privire la poziţia comună este întocmită pe baza investigaţiilor derulate de
autorităţile judiciare şi poliţieneşti competente din ţările UE. Lista va face obiectul revizuirii
cel puţin o dată la şase luni, astfel încât să fie menţinută actualizată. Lista include grupuri
activiste revoluţionare, precum şi numele indivizilor care aparţin unor astfel de grupuri, cum
sunt:
• Continuity Irish Republican Army (CIRA);
• Ţara bască şi libertate (E.T.A.);
• Grupurile de rezistenţă antifascistă 1 octombrie (G.R.A.P.O.);
• Hamas-Izz al-Din al-Qassem (aripa teroristă a Hamas);
• Loyalist Volunteer Force (LVF);
• Jihadul islamic palestinian.
Osama bin Laden şi alte persoane şi grupuri asociate cu acesta nu figurează pe prezenta listă,
deoarece intră deja sub incidenţa Poziţiei comune a Consiliului 2002/402/PESC din
27 mai 2002 privind unele măsuri restrictive împotriva lui Osama ben Laden, a membrilor
organizaţiei Al-Qaida, precum şi a talibanilor şi a altor persoane, grupuri, întreprinderi şi
entităţi asociate cu aceştia şi de abrogare a poziţiilor comune 96/746/PESC, 1999/727/PESC,
2001/154/PESC şi 2001/771/PESC. Măsurile din prezenta poziţie comună sunt puse în
aplicare prin Regulamentul (CE) nr. 881/2002, adoptat la aceeaşi dată.
Măsuri care urmează a fi adoptate de UE şi de statele membre
Acţionând în limitele competenţelor sale, UE va îngheţa fondurile şi alte active financiare ale
persoanelor şi grupurilor al căror nume se află pe lista din anexă. De asemenea, se va asigura
că aceste persoane şi grupuri nu vor avea acces la fondurile şi la activele îngheţate.
Prin cooperare poliţienească şi judiciară, statele membre UE îşi vor acorda reciproc asistenţă
pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism. În acest scop, pentru anchetele şi

11
urmăririle efectuate cu privire la oricare dintre persoanele şi entităţile al căror nume se află pe
lista din anexă, statele membre îşi pot exploata pe deplin competenţele de care dispun în mod
plenar în conformitate cu legislaţia UE sau cu alte acorduri bilaterale sau internaţionale.
În mod similar prezentei poziţii comune, Poziţia comună a Consiliului 2001/930/PESC din
27 decembrie 2001 privind combaterea terorismului prevede îngheţarea fondurilor şi a altor
active financiare şi resurse economice ale persoanelor şi grupurilor care facilitează, încearcă
să comită sau comit acte de terorism pe teritoriul UE.
Referinţe
Act Intrarea în Termen de transpunere în Jurnalul Oficial
vigoare legislaţia statelor membre
Poziţia 27.12.2001 - JO L 344 din
comună 2001/931/PESC 28.12.2001

12
 Anexa nr. 3

Actele legislative ale Uniunii Europene

Obiectivele stabilite în tratatele UE sunt realizate prin intermediul mai multor tipuri de
acte legislative. Unele au caracter obligatoriu, altele nu. Unele li se aplică tuturor țărilor,
altele doar unora dintre ele. Acestea sunt: Regulamente, directive, decizii și alte acte
legislative. Regulamentele, directivele și deciziile sunt acte juridice cu caracter obligatoriu,
spre deosebire de alte acte legislative - recomandări și avize, care un au un carácter
obligatoriu.

a) Regulamente

Regulamentul este un act legislativ direct aplicabil şi cu caracter obligatoriu.

Trebuie aplicat în integralitatea sa, în toate statele membre. Regulamentul se aplică în
toate țările UE de la data intrării sale în vigoare (o dată stabilită în regulament sau, în absența
acesteia, la 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene). Efectele
sale juridice sunt obligatorii simultan, automat și uniform în toate legislațiile naționale.

Față de regulamentul - de bază mai sunt emise: regulamentele delegate și

regulamente de aplicare

Regulamentele delegate. Prin procedura privind actele delegate (articolul 290 din TFUE),
Comisia poate adopta regulamente delegate pentru a preciza sau a completa anumite detalii
sau aspecte ale unui regulament sau ale unei directive a UE.

Regulamente de aplicare, Prin procedura privind actele de punere în aplicare (articolul

291 din TFUE), Comisia poate fi autorizată să adopte regulamente pentru executarea unui act
legislativ care necesită o punere în aplicare uniformă în cadrul UE. Competențele de punere în
aplicare ale Comisiei trebuie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului.

13
De asemenea, instituțiile UE pot adopta regulamente de punere în aplicare privind Fondul
social european și Fondul european de dezvoltare regională. Acest tip de regulament este
definit în articolele 164 și 178 din TFUE.

Acestea sunt acte juridice a căror validitate depinde de un „regulament de bază”.

Regulamentul de bază stabilește normele de bază, iar regulamentul de punere în aplicare
stabilește anumite prevederi tehnice.

b) Directive

Directiva este un act legislativ cu carácter obigatoriu care stabilește un obiectiv pe

care trebuie să îl atingă toate statele membre ( trebuie să atingă un anumit rezultat.) Fiecare
dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităților de îndeplinire a obiectivului
stabilit. Odată adoptată la nivelul UE, directiva este transpusă apoi de țările UE în legislația
lor națională în vederea aplicării (aplicabilitate inderectă). Pentru ca o directivă să intre în
vigoare la nivel național, țările UE trebuie să adopte o lege pentru a o transpune. Această
măsură națională trebuie să atingă obiectivele stabilite de directivă. Autoritățile naționale
trebuie să comunice măsurile respective Comisiei Europene.

În cazul în care o țară nu transpune o directivă, Comisia poate iniția proceduri privind
încălcarea dreptului UE și poate introduce o acțiune împotriva țării respective în fața Curții de
Justiție a UE (neexecutarea hotărârii acesteia poate duce la o nouă condamnare, aceasta
putând genera sancțiuni).
Deci, conform art. 288 din Tratatul privind Funcționarea UE prevede că directiva este
obligatorie pentru țările destinatare (una, mai multe sau toate) cu privire la rezultatul care
trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.
Directiva se deosebește însă de regulament sau de decizie.
• Spre deosebire de regulament, care se aplică imediat în dreptul intern al țărilor UE
imediat după intrarea sa în vigoare, directiva nu se aplică direct în țările UE. Aceasta
trebuie transpusă mai întâi în legislația națională înainte ca guvernele, întreprinderile
și persoanele fizice să poată recurge la ea.
• Spre deosebire de decizie, directiva este un text cu aplicabilitate generală în toate țările
UE.
• Directiva se adoptă în urma unei proceduri legislative. Aceasta este un act legislativ
adoptat de Consiliu și de Parlament prin proceduri legislative ordinare sau special.

• Spre deosebire de regulament și decizie, directiva are o dată de intrare în vigoare (în
a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – regula
generală care se aplică tuturor celor trei acte legislative europene cu caracter
obligatoriu – dacă în actul legislativ respectiv un este prevăzută o altă mențiune
specială) și o dată limită de intrare în vigoare (de transpunere) care față de data de
intrare în vigoare poate fi decalată, de regulă, de la câteva luni pâna la doi ani.

Combaterea întârzierilor la transpunere1

1
https://europa.eu/european-union/law_ro

14
 Transpunerea întârziată a directivelor de către țările UE rămâne o problemă
persistentă, din cauza căreia cetățenii și întreprinderile nu se pot bucura de beneficiile
tangibile ale legislației UE.
UE a stabilit un obiectiv de reducere a deficitului de transpunere la 1 %. Tabelul transpunerii
directivelor UE pe piața unică, publicat de Comisia Europeană în iulie 2014, arată că numai
cinci țări nu au reușit să atingă acest obiectiv. Pe de altă parte, 12 țări au reușit să atingă un
deficit de conformitate în cazul legislației naționale sub pragul de 0,5 % propus în Actul
privind piața unică din aprilie 2011.

c) Decizii

Decizia este un act legislativ direct aplicabil și obligatoriu pentru toți cei cărora li se
adresează. Destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar întreprinderile. (De exemplu,
Comisia a emis o decizie privind participarea UE la acțiunile mai multor organizații de luptă
împotriva terorismului. Această decizie s-a referit doar la organizațiile respective.).
Conform articolului 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), decizia
este obligatorie în toate elementele sale. Ca și regulamentul, aceasta nu poate fi aplicată
incomplet, selectiv sau parțial. Decizia poate fi un act legislativ sau nelegislativ.
1.Deciziile sunt acte legislative atunci când sunt adoptate în comun
► de către Parlamentul European și Consiliu în conformitate
cu procedura legislativă ordinară sau
► de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau
► de către Consiliu cu participarea Parlamentului European în
conformitate cu procedura legislativă specială.

2. În alte cazuri, deciziile sunt acte nelegislative. Acestea pot fi adoptate, de

exemplu, de către Consiliul European, Consiliu sau Comisie.
Deciziile nelegislative pot să ia și forma unor acte delegate și de punere în
aplicare.

3.Deciziile cu destinatar specific. Deciziile pot avea unul sau mai mulți destinatari
(una sau mai multe țări UE, una sau mai multe întreprinderi sau persoane individuale).

4. Decizii fără destinatar. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,

deciziile nu trebuie neapărat să mai specifice destinatarul. În special, articolul 288 al TFUE
clarifică faptul că o decizie poate specifica destinatarul, în timp ce predecesorul său (articolul
249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) făcea referire doar la deciziile care
specifică destinatarul.Deciziile fără destinatar specificat pot fi adoptate printr-o procedură
legislativăDeciziile care nu specifică destinatarul și care nu sunt adoptate printr-o procedură
legislativă sunt acte nelegislative. Astfel de decizii nelegislative au devenit în special actul
juridic de bază în domeniul politicii externe și de securitate comune (PESC). Deciziile care nu
specifică destinatarul, indiferent dacă sunt acte legislative sau nelegislative, trebuie publicate
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data specificată în acestea,
sau, în cazul în care data nu este specificată, în a douăzecea zi de la data publicării.

Alte acte legislative

15
 d) Recomandări

Recomandarea nu este obligatorie. Când de exemplu, Comisia a emis o recomandare prin

care încuraja autoritățile judiciare din țările membre să apeleze mai mult la utilizarea
videoconferinței pentru a sprijini colaborarea transfrontalieră a serviciilor judiciare, acest text
nu a avut caracter obligatoriu (dar statele membre trebuie să informeze Comisia privind
modul de aplicare a recomandării). Prin intermediul unei recomandări, instituțiile își fac
cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără a le impune însă vreo obligație legală
destinatarilor recomandării.

e) Avize

Avizul este un instrument care le permite instituțiilor să prezinte un punct de vedere fără
caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligație legală celor cărora li se
adresează. Poate fi emis de către principalele instituții europene (Comisia, Consiliul,
Parlamentul) sau de către Comitetul Regiunilor ori Comitetul Economic și Social European.
Pe durata elaborării actelor legislative, Comitetele emit avize care prezintă punctul lor de
vedere cu privire la aspecte regionale, economice și sociale specifice. (De exemplu, Comitetul
Regiunilor a emis un aviz privind pachetul de politici „Aer curat pentru Europa”).

Procesul decizional la nivelul UE

Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele de

„codecizie”. Aceasta înseamnă că Parlamentul European trebuie să aprobe, împreună cu
Consiliul, propunerile legislative înaintate de Comisie.

În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Consiliul şi Parlamentul le

adoptă. Aceasta este procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE (cunoscută şi
sub denumirea de „procedură legislativă ordinară” sau „codecizie”).

Există şi proceduri legislative speciale. În baza acestora, Consiliul poate adopta acte
legislative singur (după consultarea Parlamentului). Deşi mult mai rar, se poate întâlni şi
situaţia în care Parlamentul adoptă acte legislative singur (după consultarea Consiliului).

Consiliul şi Parlamentul îi pot da Comisiei puterea de a adopta acte fără caracter

legislativ- în aplcarea legislaţiei în vigoare. Un exemplu ar putea fi situaţia în care Comisia
este nevoită să revizuiască elemente neesenţiale ale legislaţiei pentru a le aduce la zi cu
progresele ştiinţifice sau evoluţiile pieţei. Aceste „acte delegate” sunt examinate de
Parlamentul European şi de Consiliu.

Pentru a se asigura că legislaţia UE este implementată în mod uniform pe teritoriul

Uniunii, Comisia adoptă acte de punere în aplicare. Acestea sunt examinate de guvernele
statelor membre, prin intermediul unui sistem cunoscut sub denumirea de comitologie
(COM-uri). De exemplu, actele delegate pot adăuga norme (neesențiale) noi sau pot implica o
modificare ulterioară a anumitor aspecte ale unui act legislativ. În acest fel, organul legislativ
se poate concentra asupra orientării politicii și asupra obiectivelor fără a intra în dezbateri
excesiv de detaliate și adesea foarte tehnice.Delegarea competenței de a adopta acte delegate
este supusă însă unor limite stricte. Numai Comisia poate fi împuternicită să adopte acte

16
delegate. În plus, elementele esențiale ale unui anumit domeniu nu pot face obiectul delegării
de competențe. În plus, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe trebuie definite în actele legislative. De asemenea, organul legislativ trebuie să
stabilească în mod expres condițiile în care poate fi aplicată această delegare. Astfel,
Parlamentul și Consiliul pot prevedea dreptul de revocare a delegării sau de formulare a unor
obiecțiuni față de actul delegat.

17
 Teme pentru referate:

• Impactul Tratatului de la Lisabona în sfera PSAC

• Actele legislative ale Uniunii Europene – prezentare generală
• Cooperarea structurată permanentă- PESCO

18